Decizia civilă nr. 88/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Comentarii

0

R.

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 88/A/2012

Ședința publică din data de 25 septembrie 2012

Instanța constituită din : Președinte: D.-L. B. vicepreședinte al C. de A. C.Judecător : A.- A. P.

G. : S.- D. G.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de reclamanta L. E. M., precum și apelul declarat de pârâții R. I. R. și S. I. M. P. S. B. M., împotriva sentinței civile nr. 1123/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), având ca obiect acțiune în constatare.

Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 18 septembrie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A

1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul T. M., în data de (...), reclamanta L. E. M. l-a chemat în judecată pe pârâtul R. I. R. în nume personal și în calitate de realizator al emisiunii „Necenzurat cu R.";, difuzată de postul de televiziune M. TV și proprietar al site-urilor/ziare online ne-cenzurat și știrimm, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:

- să constate că reclamantei, dr. L. E. M., i-au fost încălcate drepturile cu caracter nepatrimonial privind imaginea, onoarea, demnitatea și viața privată;

- să oblige pârâtul R. I. R., în nume personal, în calitate de proprietar al site-urilor ne-cenzurat și știrimm și realizator al emisiunilor televizate, să achite reclamantei dr. L. E. M. suma de 5.262.000 lei, cu titlul de daune-morale și, în continuare, câte 1.000 lei/zi/site/articol până la efectiva eliminare a acestora;

- să oblige pârâtul să înlăture/elimine, pe cheltuiala sa, din cadrul site- urilor ne-cenzurat și știrimm, toate articolele prin care se aduce atingere drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei dr. L. E. M., publicate la (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), precum și alte eventuale publicări personale, după data introducerii prezentei acțiuni;

- să oblige pârâtul să adopte, pe cheltuiala sa, măsurile ce se impun pentru eliminarea articolelor sale preluate de pe ne-cenzurat și știrimm, de către alte site- uri - I., N., M..iis.ro, Ghidolt.ro, 5secunde.ro, Știrea.net, C.S..Blogspot.com și Tanasadan.blogspot.com, Ziare.com, Ziarmm, etc., precum și a imaginilor/postărilor prin care se aduce atingere drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei dr. L. E. M.

- să oblige pârâtul să transmită personal, sonor și vizual, pe cheltuiala sa, la postul de televiziune M. Tv, în patru ediții succesive ale emisiunii „Necenzuratcu R.";, în intervalul orar 18.30-20.00, sau în orice alte emisiuni pe care le va realiza la alte posturi de televiziune, dispozitivul sentinței ce se va pronunța asupra prezentei acțiuni, în termen de zece zile de la rămânerea definitivă a hotărârii;

- să oblige pârâtul să posteze pe prima pagină/pagină de pornire a site- urilor ne-cenzurat și știrimm, dispozitivul sentinței ce se va pronunța asupra prezentei acțiuni, în termen de zece zile de la rămânerea definitivă a hotărârii și să-l mențină o perioadă de 5.102 de zile (calculate de la data primei publicări - (...) și până la cea a introducerii acțiunii - (...)), reactualizată în continuare, până la definitiva eliminare a publicațiilor defăimătoare.

În motivele cererii, reclamanta a arătat că este medic primar chirurg la S. J. de U. „. C. O. B. M., doctor în științe medicale din anul 2008 și competență în ecografie, cu o continuă activitate și experiență medicală și științifică de peste 20 ani, începând cu anul 1989 până în prezent (se trimite la curriculum vitae, diplomele și certificatele de competență anexate).

Pârâtul R. I. R. este autorul a șapte articole scrise, publicate și menținute, până la data redactării prezentei, pe site-urile online proprietatea acestuia, respectiv ne-cenzurat și știrimm, preluate de alte zece site-uri, în total 35 de locații - I., N., M..iis.ro, Ghidolt.ro, 5secunde.ro, Știrea.net, C.S..Blogspot.com și Tanasadan.blogspot.com, Ziare.com, Ziarmm, etc., după cum urmează:

1. necenzurat: „. M. L., nevasta derutatului deputat D. L. este un turnător de cea mai joasă speță"; , (...); „Nevasta deputatului PDL D. L. a luat teren subevaluat de la P. comunei G., (...); „Sub bisturiul nevestei deputatului D. L. au murit 12 pacienți în ultimul an și jumătate";,(...); „Ipochimenul D. L. Brașoan";,(...); „Derutatul D. L. a mințit (și) la CBN Tv și se dă „. gură";, (...);

„Deputatul D. L. spune că titulatura de „. imobiliar"; i se trage de la jurnalistul R. R. I. „Nu am nimic cu el, dar pentru mine este o nulitate";, (...); „Îmi fac Spital de nebuni și-l tratez pe D. L., (...);

2. știrimm: - „. M. L., nevasta derutatului deputat D. L. este un turnător de cea mai joasă speță";, (...); „Sub bisturiul nevestei deputatului D. L. au murit 12 pacienți în ultimul an și jumătate"; (...); „Nevasta deputatului PDL D. L. a luat teren subevaluat de la P. comunei G.,(...); „Derutatul D. L. a mințit (și) la CBN Tv și se dă „. gură"; - (...); „Deputatul D. L. spune că titulatura de „. imobiliar"; i se trage de la jurnalistul R. R. I. am nimic cu el, dar pentru mine este o nulitate";, (...).

Același pârât, în calitate de realizator al emisiunii „Necenzurat cu R."; difuzată de postul de televiziune M., a reluat și a transmis, sonor și vizual, la ore de maximă audiență, afirmațiile denigratoare din conținutul articolelor mai sus menționate, la adresa reclamantei, prin care a vizat lezarea imaginii acesteia în calitate de medic primar chirurg, deformarea percepției opiniei publice asupra calităților sale profesionale în domeniul medical, respectiv viața privată a acesteia și a membrilor familiei, în cadrul emisiunilor din (...), (...), (...) și (...).

Pârâtul a folosit spațiul alocat acestor emisiuni atât pentru a transmite în direct telespectatorilor opinia sa defăimătoare asupra activității medicale a reclamantei, cât și pentru a le aduce la cunoștință posibilitatea și modalitatea accesării site-urilor proprietatea sa, pe care sunt postate detalii pe aceeași temă.

Prin Decizia C.N.A. nr. 466/(...), radiodifuzorul S. C. M. S. a fost amendat pentru postul M. Tv întrucât în cadrul emisiunii „Necenzurat cu R.";, transmisă în ziua de (...), au fost aduse acuzații nedovedite la adresa unor persoane care nu au fost prezente în emisiune pentru a se putea apăra și cărora nu li s-a solicitat punctul de vedere cu privire la afirmațiile formulate, fapt de natură să prejudicieze imaginea acestora, precum și dreptul publicului la o informare corectă, obiectivă.

Reclamanta solicită a se aprecia că în speță sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. Fapta ilicită ce se impune a fi reținută în sarcina pârâtului constă în redactarea, publicarea unor articole și realizarea de emisiuni televizate prin care este direct vizată, deformată negativ și nereal imaginea persoanei reclamantei și competenței sale medicale, urmărindu-se discreditarea publică, precum și insuflarea temerii în rândul opiniei publice, a posibilității realizării, în sistem medical public sau privat, a unor intervenții chirurgicale/tratamente greșite de către aceasta, cu consecințe dezastruoase, chiar deces.

Prezentarea cazului pacientei din articolul „. M. L., nevasta derutatului deputat D. L. este un turnător de cea mai joasă speță";, nu are suport real și obiectiv și cu toate că pârâtul reține în conținutul lui că nu reclamanta nu avea specialitatea necesară realizării intervenției, ci un alt medic, îi atribuie acuze nefondate de malpraxis fără ca o asemenea procedură să fi fost declanșată împotriva sa și în lipsa oricărei culpe medicale care „ab initio";, este de drept exclusă.

Defăimarea imaginii reclamantei este cu atât mai evidentă, pe fondul limbajului folosit de autorul articolului, pârâtul I. R., a expresiilor jignitoare și ironice la adresa persoanei reclamantei, prin care se transmite publicului cititor ideea că medicul L. E. M. ar fi o persoană incompetentă profesional, iar pacienții nu ar putea beneficia de servicii medicale de calitate. Nu în ultimul rând, sunt folosite afirmații jignitoare și ironice la adresa vieții intime și private a reclamantei în cadrul familial, prin care sunt vizate relația sa afectivă cu soțul și persoana acestuia din urmă, acreditându-se ideea deformată a existenței unor pretinse tensiuni.

În ceea ce privește vinovăția, respectiv intenția de a crea un prejudiciu reclamantei, aceasta rezultă din modul de redactare, de expunere expunere și din limbajul folosit în articolele scrise și respectiv, de exprimare în emisiuniletelevizate; omiterea cu bună știință a unor elemente de fapt de natură să lămurească situația, să informeze corect și obiectiv opinia publică; lipsa probelor în susținerea celor afirmate și nesolicitarea unui punct de vedere al reclamantei cu privire la acuzațiile aduse; utilizarea de către pârât, în mod nelegal și fără a avea acordul reclamantei, a fotografiilor care conțin portretul acesteia și care au fost publicate pe site-ul propriu de promovare și mediatizare a activității sale medicale, acțiune care se circumscrie încălcării prev. art. 88 din L. nr. 8.; asocierea imaginii fotografice a reclamantei, numelui, calității de medic, specializării acesteia, de chirurg, cu textele defăimătoare din articole, care este folosită pentru a crește impactul mesajului ce se dorește a fi transmis opiniei publice; numărul de articole scrise succesiv, publicate pe internet, reluarea și dezvoltarea acestora în cadrul emisiunilor televizate, menținerea lor continuu pe site-uri; folosirea emisiunilor televizate pentru a relua acțiunea defăimătoare și a informa în direct telespectatorii/opinia publică de existența site-urilor proprietatea sa, precum și modalitatea în care acestea pot fi accesate; postarea pe pagina principală a site-ului ne-cenzurat, a unei imagini obținută prin folosirea fără drept a fotografiilor reclamantei, a soțului acesteia, asociată cu textul unuia din articolele sale și o mănușă chirurgicală cu urme evidente de sânge.

Raportat la cele dezvoltate mai sus, reclamanta solicită a se aprecia că în mod evident există un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat, pârâtul prin acțiunile sale a încălcat prev. art. 30 alin. 6 din C. României prin care s-a statuat în sensul că „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și dreptul la propria imagine";.

Prejudiciul moral creat constă tocmai în afectarea negativă și deformarea atât a imaginii persoanei reclamantei, cât și a medicului primar chirurg dr. L. E. M., ca urmare a lansării acestor acuze nefondate pe site-urile proprietatea pârâtului și în cadrul emisiunilor realizate de acesta, aflate continuu la dispoziția unei mase largi de oameni care, zilnic, accesând paginile internetului, sunt permanent dezinformați prin articolele publicate.

Articolele pârâtului sunt de natură să influențeze negativ opinia publică, să minimizeze toate realizările medicale ale reclamantei, obținute printr-un efort personal susținut timp de aproape 30 de ani, în condițiile în care acestea au fost postate pe internet, pe site-urile proprietatea acestuia, au fost preluate de alte site-uri și menținute un număr foarte mare de zile - pe 12 site-uri și 35 de locații identificate până în prezent - care însumate până la data redactării prezentei, sunt de 5.102 de zile.

În drept, reclamanta invocă dispozițiile art. 1000 alin. 3 Cod civil, art. 998-

999 Cod civil, D. nr. 3., L. nr. 8., art. 30 alin. 6 din C. României, art. 2 alin. 1 lit. b și lit. e din Codul de procedură civilă, art. 15 lit. f indice 1 din L. nr. 146/1997.

În data de (...), reclamanta a depus la dosar o completare de acțiune, solicitând ca prin aceeași hotărâre să se dispună și obligarea pârâtului la încetarea încălcării drepturilor cu caracter nepatrimonial deduse litigiului, privind imaginea, onoarea, demnitatea și viața privată a reclamantei, precum și interzicerea pentru viitor a publicării și mediatizării TV a articolelor/emisiunilor defăimătoare la adresa acesteia.

În motivare, reclamanta a arătat că ulterior formulării prezentei acțiuni civile în justiție, pârâtul R. I. R. a continuat să publice articole ((...), (...), (...)), să realizeze emisiuni tv ((...), (...), (...)) și să intensifice acțiunile defăimătoare la adresa sa, în care au fost vizate aceleași aspecte dezvoltate și deduse litigiului prin cererea de chemare în judecată.

În drept, invocă dispozițiile art. 253 lit. b din L. nr. 287/2009 republicată, art. 19 din L. nr. 71/2011.

În data de (...), reclamanta a depus la dosar o nouă cerere prin care solicită introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a SC I. M. P. S., administrată de pârâtul R. I. R. și obligarea în solidar a pârâților în sensul solicitat prin acțiunea introductivă, astfel cum aceasta a fost completată și obligarea pârâților în sensul arătat la pct. 3 din acțiunea introductivă și cu privire la articolul publicat la data de (...), intitulat „Suspiciuni de CV falsificat";.

În motivare, reclamanta a arătat că, după promovarea acțiunii, în data de

(...), pârâtul a continuat să scrie denigrator, unul dintre aceste articole fiind cel din (...), în care susține că cv-ul privind activitatea profesională a reclamantei este fals, afirmație neadevărată, menită să dezinformeze opinia publică cu privire la calitatea actului medical prestat și pregătirea deținută în acest sens, fapt cauzator de prejudicii.

A. portalurilor web și serviciilor de reprezentare media sunt obiecte de activitate ale pârâtei SC I. M. P. S., care, alături de pârât, se impune a fi obligată în sensul arătat prin cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost completată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1349, 1357 din N. Cod Civil, art. 1373 din N. Cod Civil, art. 252 și următoarele din N. Cod Civil, art. 19 din L. nr. 71/2011, art. 998-999 din vechiul Cod civil, art. 1000 alin. 3 din vechiul cod civil .

2. Întâmpinările. În data de (...), pârâtul R. I. R. a depus întâmpinare,solicitând, în temeiul art. 115 C.pr.civ., respingerea acțiunii civile ca neîntemeiată conform N. Cod Civil, intrat în vigoare în data de (...).

Pârâtul arată că art. 998 din N. Cod Civil se referă la imputarea sarcinii asupra cotității disponibile, în materie de moșteniri, art. 999 Cod civil se referă la acceptarea donațiilor după decesul dispunătorului, în timp ce art. 1000 nu mai are un alineat 3 și se referă la ineficacitatea substituției.

Se solicită obligarea reclamantei să-și precizeze acțiunea în fapt și în drept, conform legilor în vigoare la data judecării cauzei, conform art. 112 C.pr.civ., să precizeze articolul din D. nr. 3., invocat.

Se solicită prin întâmpinare respingerea capătului de cerere în ceea ce privește L. nr. 8., fotografia reclamantei fiind folosită doar pentru identificare și informare corectă a cititorilor asupra persoanei reclamantei.

Pârâtul solicită a se ține cont de prevederile art. 30 din C. României, alin. 1

și alin. 2, în care se precizează în mod expres că cenzura de orice fel este interzisă, iar reclamanta, prin acțiunea de față, îi îngrădește pârâtului libertatea de exprimare, încercând cenzurarea acestuia. Demersul reclamantei, prin care solicită ștergerea unor articole, este un pas, indiscutabil făcut în sensul cenzurării pârâtului, al îngrădirii libertății sale de exprimare, a suprimării ziarelor pârâtului.

Nu a fost respectată procedura prealabilă, reclamanta având posibilitatea ca inițial, să încerce să ajungă la o înțelegere pe cale amiabilă, cu privire la solicitările sale, motiv pentru care pârâtul solicită respingerea acțiunii. Notificarea pe care reclamanta a adresat-o pârâtului prin avocat nu îndeplinește condițiile legale, nefiind motivată în fapt și în drept, și a fost primită de pârât după introducerea acțiunii de către reclamantă.

Pârâtul arată că, prin articolele sale nu i-a încălcat reclamantei în niciun fel dreptul la demnitate, onoare, viață particulară și dreptul la imagine. În difuzarea știrilor a respectat adevărul, s-a referit la fapte concrete și reale și a respectat Principiile C. E. a D. O. referitoare la libertatea presei. Nu poate divulga sursele avute în vedere la momentul postării respectivelor articole, deoarece, conform codului deontologic al jurnalistului, acesta este obligat să păstreze secretul profesional și să nu divulge sursele.

Pârâtul solicită prin întâmpinare ca reclamanta să facă proba verității pentru a demonstra că cele relatate de către pârât nu corespund adevărului.

Conform art. 5 din Principiile C., pârâtul arată că respectă libertatea de gândire.

Conform art. 7 „Unui jurnalist nu trebuie să i se ceară să justifice adevărul unei judecăți de valoare";.

Libertatea presei este garantată de C. R.

Conform art. 4 din Declarația D. și Libertăților Fundamentale (Parlamentul

European, 1989), „orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie";.

De asemenea, în Rezoluția 1003 (1993) a Adunării Parlamentare a C.

Europei cu privire la E. J., în art. 3 se spune „Principiul de bază al oricărei reflecții morale asupra jurnalismului trebuie să pornească de la o diferențiere clară între opinii și știri, evitând orice confuzie între ele, știrile sunt informații, fapte și date, iar opiniile sunt exprimarea unor gânduri, idei, credințe sau judecăți de valoare de către mass-media, editori sau jurnaliști";.

În art. 4 se spune: „Difuzarea știrilor trebuie să se facă respectând adevărul, după ce acestea au fost riguros verificate anterior, faptele trebuind expuse, descrise și prezentate cu imparțialitate. Informațiile nu trebuie să se confunde cu zvonurile. Titlurile și anunțurile de știri trebuie să fie expresia cât mai fidelă a conținutului faptelor și datelor prezentate";.

În art. 5 se spune: „Expunerea opiniilor poate consta din reflecții sau comentarii asupra unor idei generale sau se poate referi la comentarii asupra unor informații având o legătură cu evenimentele concrete. Dar, dacă este adevărat că în exprimarea opiniilor - aceasta fiind subiectivă - nu se poate și nu trebuie să se ceară veridicitate. În schimb, se poate cere ca exprimarea opiniilor să se facă pornind de la expuneri oneste și corecte din punct de vedere etic";.

Totodată, conform Dicționarului explicativ al limbii române, pamflet este

„specie literară care apare încă din Antichitate. 1. Satira. Diatriba. Text care conține un atac violent, expresie a indignării irepresibile a autorului. (Juvenal:

„indignatio fecit versum";) 2. Specie a jurnalismului de opinie (mai) rar întâlnită astăzi, datorită reglementărilor privind injuria, calomnia, dreptul la imagine. P. se caracterizează prin ton sarcastic, ironie, virulență, exacerbarea defectelor persoanei atacate, îmbinarea umorului cu ironia sarcastică, toate acestea urmărind anihilarea adversarului prin reducerea lui la dimensiunea ridicolului.

3. Actualmente, în presa occidentală, un comentariu critic sever, chiar dacă limbajul folosit este nonviolent, este numit pamflet";.

De asemenea, conform art. 1 din Codul Deontologic al Ziaristului din R.,

„Respectul pentru adevărul și informarea corectă a publicului sunt imperative supreme ale presei";.

Reclamanta nu a uzat de dreptul la replică.

În data de (...), pârâtul a depus la dosar un act conținând precizări prin care arată că, în raportul întocmit în data de 29 iulie 2010 de consilierii locali ai comunei G., respectiv C. I., B. I., G. S., C. D. și B. V., raport întocmit la cererea C. Local G., ei formând o Comisie de anchetă și control asupra mai multor nereguli din P. G., la pagina 6 a raportului, la punctul C (cu privire la vânzări) în cel de-al treilea paragraf,ei indică expres faptul că terenul achiziționat de dr. M. L. este subevaluat, ei reținând expres faptul că deși prețul stabilit de C. era de 10 euro/mp, dna L. a achiziționat cu numai 1,5 euro fiecare mp din suprafața de

19.000 mp achiziționată astfel. Ei au reținut acest aspect din postura de autorități publice, lucru pe care pârâtul, ulterior, și-a bazat afirmațiile din conținutul unora dintre materialele publicate.

Din documentul numit „. al consilierului G. S. C. în cadrul Comisiei de verificare a imobilelor vândute și concesionate pe raza comunei G., document înregistrat sub nr. 2774/(...) la P. G. de consilierul local, acesta reține că terenul vândut soțului doamnei dr. L., numit de el „. D. L. că terenul „s-a vândut în mod dubios";.

În plângerea penală făcută de același consilier local G. S. C., plângere adresată P. de pe lângă Tribunalul Maramureș la paragraful trei precizează iar faptul că terenul a fost subevaluat.

Pârâtul solicită a se avea în vedere Rezoluția P. de pe lângă Tribunalul Maramureș din dosarul nr. 331/P/2011, din care rezultă că primarul Gicu Lupan a fost scos de sub urmărire penală și nu reclamanta.

Pârâtul analizează cuprinsul adreselor C. M., raportat la care solicită ca aceste acte să nu fie avute în vedere de către instanță.

Pârâtul solicită a se reține adresele nr. 19142/(...) și nr. 19473/(...) ale S. J. de U. „. C. O. B. M. cu toate anexele și întrebările formulate de pârât în baza Legii nr. 544/2001.

În ceea ce privește Decizia CNA nr. 466/(...), pârâtul arată că aceasta se referă la radiodifuzorul SC C. M. S. și nu la pârât și este o probă nulă de drept, deoarece decizia CNA a fost dată urmare unei reclamanții a soțului reclamantei, și nu a reclamantei.

Pârâtul arată că nu poate fi tras la răspundere pentru preluarea anumitor articole de către alte persoane sau site-uri. Este adevărat că a publicat și alte articole, ca urmare a descoperirii de noi informații, fapt ce argumentează demersul său jurnalistic.

Pârâtul arată că s-a limitat doar la a prezenta fapte despre activitatea reclamantei, aceasta fiind de interes public.

Pârâtul solicită să se țină cont doar de articolele ce o privesc pe reclamantă, alte aspecte neavând legătură cu cauza - file 140-148 din dosar vol. I.

La data de (...), pârâtul a depus la dosar un script prin care solicită a se reține că, din transcrierile emisiunilor TV depuse de reclamantă la dosar rezultă că pârâtul și-a bazat întrutotul afirmațiile făcute atât în acele emisiuni, cât și în substanța articolelor publicate, pe documente clare și concise.

Reclamanta nu a indicat articolele care stau la baza procesului.

Amenda de la CNA se referă la postul M. Tv, nu pârâtul a fost sancționat de

CNA iar plângerea care a stat la baza emiterii deciziei CNA este formulată de soțul reclamantei și nu de către reclamantă - file 212-213 din dosar vol. I.

În data de (...), au depus la dosar întâmpinări pârâții R. I. R. și SC I. M. P. S.,solicitând respingerea acțiunii formulate de reclamantă și obligarea acesteia la plata de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial, în baza art. 274

Cod procedură civilă.

În considerentele întâmpinărilor, pârâții au invocat excepția lipsei timbrajului, raportat la art. 20 din L. 146/1997, apreciind că reclamanta datorează taxa judiciară de timbru calculată la valoarea pretențiilor formulate.

Pârâta SC I. M. P. S. a invocat excepția prematurității, arătând că litigiul este unul comercial și evaluabil în bani și raportat la prevederile art. 720 indice 1

Cod procedură civilă, reclamanta trebuia să urmeze procedura concilierii directe.

Pârâta a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, motivat de împrejurarea că din nicio prevedere contractuală nu rezultă nașterea unui raport juridic generator de obligații între pârâtă și reclamantă, astfel că pârâta nu poate avea calitate procesuală pasivă.

Pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, raportat la prevederile art. 1349 Cod civil privind răspunderea civilă delictuală.

Pe fondul cauzei, pârâții au arătat, prin întâmpinările depuse, că nu sunt întrunite condițiile generale pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Nu există fapte ilicite ale pârâților. A. publicistică și editorială nu are natura unei fapte ilicite în sensul dispozițiilor legale în materie.

Nu s-a dovedit existența unui prejudiciu cert produs reclamantei. S. redare a unor articole de presă nu poate fi privită ca motivare a cererii în răspundere civilă delictuală.

Vinovăția pârâților nu poate fi prezumată, trebuind să îmbrace forma intenției, însă aceasta nu a fost dovedită.

A. pârâtului se circumscrie prerogativelor conferite atât de calitatea sa de ziarist cât și a celei de cetățean al urbei, iar publicarea acestora pe site-ul administrat de pârâta de rândul 2 este o consecință firească, raportat la obiectul de activitate al acesteia.

A. desfășurată de către pârât este protejată de tratatele și convențiile internaționale la care R. este parte: Declarația Universală a D. O., Convenția Europeană a D. O., art. 10, obligatorii pentru Statul Român.

Articolele publicate de către pârât, atâta timp cât nu conțin nicio imixtiune în viața privată a reclamantei, ci doar emit judecăți de valoare referitoare la funcția publică pe care reclamanta o deține, iar adevărul acestor judecăți de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit, cerința de a fi dovedite constituie o încălcare a libertății de exprimare.

Din perspectiva inexistenței unui prejudiciu sau a unei fapte ilicite, nu există , evident, un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

3. Judecata în primă instanță. În ședința publică din (...), instanța a respinsexcepția netimbrării acțiunii, apreciind că, în cauză sunt incidente dispozițiile art.

15 lit. f indice 1 din L. nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare, vizând scutirea de taxe judiciare de timbru a acțiunilor și cererilor vizând stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice.

Instanța a respins și excepția prematurității, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, reținând că litigiul nu are natură comercială, iar prevederile art. 720 indice 1 Cod procedură civilă nu sunt aplicabile în speță, întrucât prezenta cauză este o cauză civilă, având ca obiect o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 Cod civil, art. 1000 alin. 3 Cod civil, art. 1349, art. 1357 din N. Cod civil, art. 1373 din N. Cod civil, art. 252 și următoarele din N. Cod civil, art. 19 din L. nr. 71/2011.Art. 720 indice 1 Cod procedură civilă își găsește aplicabilitatea în situația în care ambele părți sunt profesioniști în sensul definiției formulate în art. 3 din N. Cod Civil, iar cererile acestora derivă din raporturi contractuale. În speță, nu ne aflăm în prezența unui litigiu între profesioniști în sensul art. 3 din N. Cod Civil, art. 8 din L. 71/2011, iar acțiunea nu derivă din raporturi contractuale și, pe cale de consecință, este exclusă aplicarea art. 720 indice 1 Cod procedură civilă și respectiv a dispozițiilor art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, excepția prematurității fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, invocată în contextul apărărilor de fond formulate prin întâmpinare, în temeiul art. 137 alin. 2 C.pr.civ., această excepție a fost unită cu fondul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1123/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC I. M. P. S., invocată de către pârâți.

S-a admis în parte acțiunea civilă completată, formulată de către reclamanta L. E. M., în contradictoriu cu pârâții R. I. R. și SC I. M. P. S.

S-a constatat încălcarea drepturilor cu caracter nepatrimonial ale reclamantei, privind imaginea, onoarea, demnitatea și viața privată și, în consecință:

Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de

10.000 lei cu titlul de daune morale;

A fost obligat pârâtul să transmită sonor și vizual, pe cheltuiala pârâților, la postul de televiziune M. TV sau la alte posturi de televiziune, în patru ediții succesive, în intervalul orar 18.30-20 și să publice pe site-urile „ne-cenzurat"; și „. dispozitivul sentinței, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a acesteia.

Au fost respinse toate celelalte capete de cerere formulate de către reclamantă.

Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de

5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut faptul că pârâtul a recunoscut la interogatoriu că a utilizat în privința reclamantei expresii și respectiv a făcut următoarele afirmații: „. de cea mai joasă speță";, „caracterul infect…mironosiță";,

„incompetență sau corupție";, „femeia lui L. avea o inexplicabilă agitație";,

„probleme hormonale venite de la faptul că derutatul său soț e mai mult plecat decât prin așternutul ei";; „. L. și-a turnat jegos colegul";; „ că a mințit în acte medicale e o evidență";; „orgoliilor ei tâmpite, a vanităților sau mușchilor care i-au crescut din senin după ce soțul ei s-a trezit deputat";; „din mâna căreia au murit

12 oameni și nici dracul nu o anchetează pentru malpraxis";; „a rămas o fată fără un deget din cauza incompetenței domniei sale";, „mai taie niște mâini…pacienți au murit sub bisturiul ei în timpul operațiilor la S. J. de U. B. M. „. că-i mor pacienții pe bandă doamnei doctor M. L., că nu se prea pricepe";; „e pe locul 2 pe podium";; „. deputatului PDL D. L. a luat teren subevaluat de la P. C. G. „îi încurajez pe cei din G. să stea liniștiți că dacă vine doamna L. și merge acolo și face clinică, vorba aceea, puteți muri liniștiți";; „cea cu 12 cadavre pe conștiință";;

„. L. să își pună la intrare în cele două clinici următorul anunț: Atenție! M. prost!

Om care a ucis 12 oameni și care a lăsat o fată fără o falangă";; „scoate pe bandă morți din sala de operație mai abitir ca aia care îmbuteliază apă minerală";;

„aceeași nevastă anonimă";; „femeia asta urâtă";; „în vasta ei nemernicie, această femeie urâtă foc";; „în perioada (...) - (...), doamnei L. i-au mai murit încă alți pacienți, în timp ce în primele 9 luni ale anului 2011, i-au mai murit încă 4 pacienți, ceea ce dă un total de 19 pacienți";; „umblă cu bisturiul pe mânecă";; „. de CV falsificat";; „a săvârșit niște morți de la spital";; „. șantaj și amenințare, nevasta deputatului D. L. și avocata sa sunt cercetate la P. de pe lângă Curtea de A. C. - file 93-98 din vol. II.

Pârâtul a arătat la interogatoriu că aceste afirmații sunt extrase din context, sunt păreri personale bazate pe documente oficiale, sunt figuri de stil, expresii ale stilului său jurnalistic, protejate de documente internaționale și practica C..

În ceea ce privește documentele oficiale, pârâtul a depus la dosar înscrisurile de la filele 168, 172-173 vol. I, care reprezintă situații statistice întocmite de S. J. de U. B. M. pentru perioadele 2009-2010 și 2010-2011, ce i-au fost eliberate pârâtului de către S. J.

Din analiza conținutului acestor înscrisuri, rezultă că spitalul a întocmit o situație statistică pe secții și pe medici, între care se regăsește și reclamanta, prin care se evidențiază numărul de pacienți externați, pacienți cu intervenții chirurgicale, pacienți decedați cu intervenții chirurgicale și indicatorul ICM raportat la aceste rubrici.

Aceste statistici medicale nu evidențiază cazurile de malpraxis, respectiv decesele generate de actul medical imputabil chirurgului.

S. județean B. M. i-a adus la cunoștință în scris pârâtului că acele statistici medicale nu conțin cazuri de malpraxis, menționând drept cauze ale deceselor pacienților reținuți în statistici: accidentele de circulație, existența unor bolnavi cu maladii cronice în stadii terminale, spitalizați și cărora li se acordă îngrijiri medicale în pofida inexistenței sau existenței unor șanse minime de vindecare - fila 182 vol. I.

Martorul B. G., medic chirurg, a arătat că: „în binomul pacient - medic se uită de multe ori pacientul: complicația cu care a venit, bolile pe care le mai are. Acestea măresc riscul operator. Pe de altă parte, atâta timp cât bolnavul are o șansă, noi suntem datori să i-o acordăm. Pacientul acceptă actul chirurgical pe baza unui consimțământ informat și semnat, care respectă normele europene în vigoare"; - f. 105 verso, vol. II.Despre statistica în discuție, martorul B. G. a precizat că decesul unor bolnavi operați nu înseamnă că aceștia au murit pentru că au fost operați. Reclamanta nu a avut reclamații de malpraxis - fila 105 verso din dosar.

Martora P. D. C., medic, a declarat că are o colaborare excepțională cu reclamanta, de 12 ani. Reclamanta a operat pacienți hemodializați, aflați în stare gravă, atunci când au avut probleme chirurgicale. Acești pacienți hemodializați pun probleme deosebite, iar reclamanta a fost întotdeauna disponibilă și a operat acești pacienți, acordându-le șansa pe care o meritau - fila 107.

Martorul D. D., medic de familie, a arătat că a recomandat-o întotdeauna pe reclamantă pacienților săi care aveau probleme chirurgicale și nu a avut nicio reclamație ulterioară din partea acelor pacienți - fila 108 verso.

E. unor cazuri de malpraxis în activitatea medicală a reclamantei a fost infirmată atât prin adresa C. M. M. - fila 164, cât și de martorii audiați.

Pârâtul nu a făcut proba verității susținerilor sale.

Documentele oficiale emise de spital nu se constituie într-o bază factuală suficientă pentru a se putea reține buna credință a pârâtului.

E.luarea activității profesionale a reclamantei s-a realizat prin acordarea de titluri științifice și grade profesionale, reclamanta având și titlul de doctor în științe medicale, publicarea de cărți și cercetări științifice, astfel cum se atestă prin diplomele depuse la dosar: file 12-15 vol. I și de către C. M. M., prin adresa nr. 38/(...).

Relațiile profesionale ale reclamantei în cadrul colectivului de medici în care își desfășoară activitatea sunt bazate pe aprecierea și recunoașterea competenței sale medicale de către colegi, astfel cum rezultă din depozițiile martorilor dr. B. G., dr. P. D. C. și dr. D. D.

Afirmațiile din articole prin care se vizează săvârșirea de către reclamantă a unor fapte de corupție, șantaj și respectiv urmărirea sa penală, sunt infirmate cu înscrisurile emise de C. și C. Local G., vizând dobândirea legală de către reclamantă a unei suprafețe de teren din acea localitate, urmare a adoptării unor hotărâri de valorificare a acesteia într-o procedură de vânzare la licitație, înscrisuri depuse la dosar la termenul din (...), soluțiile parchetului - fila 118 vol. I, confirmate și de instanțele de judecată - fila 160 vol. I, în care s-a reținut inexistența unor fapte de corupție și abuz în serviciu în sarcina celor care au adoptat hotărârile în cauză.

Referatul P. de pe lângă Curtea de A. C., din (...), depus la termenul din

(...), atestă lipsa oricărei cercetări penale pentru șantaj și amenințare.

Reclamantei i s-a publicat fotografia fără a i se solicita consimțământul, fapt necontestat.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale.

Prezentarea unei imagini deformată negativ a medicului chirurg, doctor în științe medicale, aluziile la viața intimă a reclamantei și relația personală a acesteia cu soțul său, referirile repetate la comportamentul reclamantei, incapacitatea profesională a acesteia, pretins generatoare de mutilări și decese, atribuirea nereală și fără o bază factuală suficientă a unor acțiuni de malpraxis, corupție, șantaj, amenințare și fals, acuzații de natură penală pentru fapte inexistente în realitate, utilizarea fotografiei reclamantei fără consimțământul acesteia și asocierea fotografiei cu articolele publicate, întrunesc elementele faptei ilicite.

Curtea Europeană a D. O. reamintește că noțiunea de viață privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane cum ar fi: numele său, fotografia sa, integritatea sa fizică și morală. Garanția oferită de art. 8 din Convenție este destinată în principal să asigure dezvoltarea, fără ingerințe din afară, personalității fiecărui individ în relațiile cu semenii. Așadar există o zonă de interacțiune între individ și terți care, chiar și într-un context public, poate aparține vieții private (cauza Von Hannover c. Germaniei).

Curtea reține că publicarea unei fotografii interferează cu viața privată a unei persoane, chiar dacă acea persoană e persoană publică (cauza Schüssel c. Austriei).

Răspunderea civilă delictuală operează, în principiu, pentru cea mai ușoară culpă.

În ceea ce privește culpa, aceasta rezultă din modul de redactare, expunere și limbajul folosit în afirmațiile privind-o pe reclamantă, afirmații ce se referă la fapte inexistente în realitate, dar care, dacă ar fi fost reale, ar fi putut conduce la sancționarea disciplinară și penală a reclamantei și prin urmare nu pot fi catalogate drept figuri de stil specifice literaturii cu caracter satiric sau pamfletului ca gen literar; sau afirmații care se referă la aspectul fizic al reclamantei, enunțuri cărora le lipsesc obiectivitatea și buna credință, lipsa dovezilor în susținerea celor afirmate, numărul de referiri succesive, publicate pe internet, reluarea unor afirmații despre reclamantă în cadrul emisiunilor televizate, a căror existență nu este contestată de pârât, acesta obiectând doar cu privire la modalitatea de obținere de către reclamantă a CD-urilor depuse la dosar.

Prejudiciul moral constă în afectarea negativă a imaginii reclamantei, articolele incriminate având potențialul de a influența negativ opinia publică, de a-i afecta reputația profesională a reclamantei.

În ceea ce privește raportul de cauzalitate, se impune a se reține că, între publicarea articolelor și realizarea emisiunilor TV și atingerea adusă drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei, există o legătură evidentă, consecința fiind lezarea drepturilor nepatrimoniale vizând imaginea, demnitatea, onoarea, reputația profesională a reclamantei.

Pârâta SC I. M. P. S. are ca obiect de activitate, activități ale portalelor web, prelucrarea datelor, administrarea paginilor web - fila 309, iar site-urile din litigiu sunt obiect de activitate al acestei societăți, fapt recunoscut de pârât.

Prin urmare, fiind întrunite cerințele art. 1373 din N. Cod civil (art. 1000 alin. 3 Cod civil vechi), răspunderea pârâtei SC I. M. P. S. pentru repararea prejudiciului nepatrimonial este antrenată în solidar cu cea a pârâtului. Așa cum se arată și în jurisprudența C., editorii participă la exercitarea libertății de exprimare și în consecință, le revin în mod indirect, aceleași îndatoriri și responsabilități ca și autorilor respectivi, în cadrul difuzării lucrărilor.

Pârâții invocă dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a D. O., arătând, în esență, că faptul publicării unor articole de presă, nu poate constitui nicicând un fapt ilicit prejudiciabil, față de dispozițiile art. 30 din Constituție șiart. 10 din Convenție și redând idei, extrase din context din cauzele C., Lingens contra Austriei, Harlanova contra Letoniei, Ierusalem contra Austriei, Tromso și Stensaas contra Norvegiei, De Haes and Gijsels contra Belgiei, Handyside vs. United Kingdom.

În speță, s-a dovedit că afirmațiile făcute de pârât sunt de natură să lezeze demnitatea, onoarea și prestigiul reclamantei, prejudiciul nepatrimonial constând în atingerea valorilor care definesc personalitatea umană.

Curtea Europeană a D. O. a subliniat în jurisprudența sa că dreptul la reputație figurează printre drepturile garantate de art. 8 din Convenția Europeană a D. O., ca element al dreptului la respectarea vieții sale private (Jean-François Renucci, „Tratat de drept european al drepturilor omului"; - Editura Hamangiu, 2009, pag. 172 și următoarele).

Art. 10 din Convenția Europeană a D. O., invocat atât de reclamantă cât și de pârâți prin întâmpinare apără libertatea de exprimare, cu condiția exprimării unor informații fiabile și precise, relatate cu bună-credință, pe baza unor date exacte.

Importanța libertății presei este așa de mare, încât se admite că limitele criticii admisibile sunt mai mari în ceea ce privește un om politic decât un simplu particular, însă jurisprudența europeană face distincție între fapte și judecăți de valoare, iar dacă judecățile de valoare nu se pretează unei demonstrații a exactitudinii lor, materialitatea faptelor se impune a fi dovedită. O judecată de valoare trebuie să se sprijine pe o bază materială suficientă pentru a constitui o afirmație obiectivă în raport cu art. 10 din Convenția Europeană a D. O.. Reclamanta nu este însă om politic. Reclamanta nu este nici funcționar public, ci medic chirurg.

J. C. E. a D. O. este constantă în sensul că limitele criticii acceptabile care dă expresie libertății presei sunt mai largi în privința politicienilor și demnitarilor decât în cazul cetățenilor obișnuiți. Spre deosebire de cetățenii obișnuiți, politicienii trebuie să accepte în mod inevitabil și conștient verificarea strictă a fiecărei fapte, gest sau atitudine atât din partea jurnaliștilor cât și a marelui public. În speță, reclamanta are obligația de a accepta informarea opiniei publice, are însă și dreptul la reputație, relatarea publicistică trebuind să se circumscrie limitelor libertății de expresie și dreptului la informare al opiniei publice.

Dreptul la opinie și la libera exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitate în limitele sale firești, neputând prejudicia drepturile și interesele legitime ale celorlalte persoane.

Convenția Europeană a D. O. garantează atât dreptul presei de a informa publicul, cât și dreptul publicului de a fi informat într-un mod corect și adecvat. Exercitarea dreptului la libera exprimare de către jurnaliști presupune în egală măsură obligații și responsabilități. În acest sens, jurnaliștii sunt datori să acționeze cu bună-credință pentru furnizarea de informații în concordanță cu etica jurnalistică.

Conform art. 5 și 6 din Rezoluția nr. 1003 a Adunării Parlamentare a C. Europei privitoare la etica jurnalistică, exprimarea opiniilor jurnaliștilor poate implica comentarii asupra unor evenimente reale, care, deși nu pot fi supuse criteriilor de corectitudine, trebuie exprimate în mod sincer și etic.

C. României prevede în art. 30 alin. 6 că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, iar, potrivit art. 53 din C. României, drepturile și libertățile constituționale trebuie exercitate cu bună-credință, fără să se încalce drepturile și libertățile celorlalți.

În speță, modul de exprimare a pârâtului, la adresa reclamantei, cuprinzând afirmațiile calomnioase a căror veridicitate nu a fost dovedită,depășește limitele rezonabile ale libertății de exprimare astfel cum aceasta este definită de art. 10 din Convenția Europeană a D. O. și de J. C. E. a D. O. cristalizată în aplicarea acestui articol din Convenție, referitoare la dreptul de a transmite informații și idei cu privire la chestiunile de interes public.

Afirmațiile pârâtului, în contextul în care nu s-au produs elemente de probă susceptibile de a le susține sau de a le da o bază factuală suficientă sunt de natură să-i afecteze reclamantei drepturile subiective: demnitatea, onoarea și reputația.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul adus onoarei sau demnității unei persoane, stabilirea acestuia presupune o apreciere ce trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecății, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite și intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora. Pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă, ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, trebuie luate în considerare suferințele morale susceptibil în mod rezonabil a fi cauzate prin fapta săvârșită acesteia, astfel cum rezultă din probele administrate.

Reclamanta este medic chirurg, doctor în științe medicale, autor de cărți și cercetări științifice, apreciată și respectată de medicii specialiști din domeniu, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar și declarațiile martorilor B. G., P. D. C. și D. D.

Pârâtul este un renumit jurnalist de investigație, care colaborează cu cele mai importante instituții naționale de pe acest segment al jurnalismului de investigație, astfel cum a declarat martorul F. C. D., care a arătat că A. de M. a P. îl plasează pe pârât în acest context al unui jurnalist de investigație cunoscut în R..

Pârâtul este cunoscut în întreaga țară, în lumea jurnalistică, drept un jurnalist cu un stil direct de exprimare - file 110-111 vol. II.

Analizând prejudiciul de imagine cauzat reclamantei în contextul stării de fapt ce rezultă din probele administrate, instanța a apreciat că stabilirea unui cuantum de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit întrunește cerințele unei satisfacții echitabile.

Raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul, apreciind că acțiunea formulată și completată de reclamantă este în parte întemeiată, a admis în parte acțiunea, a constatat încălcarea drepturilor cu caracter nepatrimonial ale reclamantei privind imaginea, onoarea, demnitatea și viața privată și în consecință, i-a obligat pe pârâți, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de

10.000 lei cu titlu de daune morale.

În conformitate cu dispozițiile art. 253 alin. 3 din Nodul Cod Civil și respectiv dispozițiile art. 54 alin. 2 din D. nr. 3., pârâtul a fost obligat să transmită sonor și vizual, pe cheltuiala pârâților, la postul de televiziune M. Tv sau la alte posturi de televiziune, în intervalul orar 18.30-20 și să publice pe site- urile „. și „. dispozitivul sentinței, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a acesteia.

Celelalte capete de cerere au fost respinse ca neîntemeiate, având în vedere următoarele considerente:

Instanța l-a obligat pe pârât la publicarea, pe cheltuiala pârâților, a hotărârii rămase definitive, această măsură fiind considerată necesară și în conformitate cu dispozițiile art. 253 alin. 1, 2 și 3 din N. Cod Civil.

Celelalte capete de cerere din acțiunea completată, referitoare la înlăturarea, ștergerea, din cadrul site-urilor a articolelor, ștergerea imaginilor, postărilor, respectiv interzicerile solicitate de către reclamantă nu se încadrează în dispozițiile art. 253 din N. Cod Civil și nu sunt în concordanță cu dispozițiile art. 10 din Convenție și cu jurisprudența cristalizată în aplicarea acestui articol.

Curtea Europeană a D. O. a statuat că, în situația în care informația pe care statul susține că este îndreptățit să o cenzureze este deja accesibilă opiniei publice din alte surse, interdicția ei nu se poate justifica din punctul de vedere al C. de la S. (cauza Observer&Guardian c. Marii Britanii, cauza Plon c. Franței, cauza Weber c. Elveției, hotărârea din 22 mai 1990, cauza Vereiniging Weekblad Bluf! C. Olandei, cauza Fressoz și Roire c. Franței).

Măsura socotită necesară de către instanță pentru a ajunge la restabilirea dreptului atins a fost dispusă de către instanță, și constă în obligarea pârâtului la publicarea dispozitivului hotărârii, după ce aceasta va rămâne definitivă.

Petitul vizând obligarea încetării încălcării drepturilor cu caracter nepatrimonial și interzicerea pentru viitor a publicării și mediatizării TV a articolelor și emisiunilor la adresa reclamantei, raportat la gradul de generalitate al formulării acestuia, este apreciat de către instanță ca venind în contradicție cu dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a D. O. și a jurisprudenței cristalizată în aplicarea acestui articol și în conformitate cu dispozițiile art. 5 din N. Cod Civil, acest petit a fost respins.

În baza art. 274 C.pr.civ., pârâții au fost obligați, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, justificat cu chitanța depusă la dosar.

4. Declarațiile de apel. Î. acestei sentințe au declarat apel, în termenul legal,atât reclamanta L. E. M., cât și pârâții R. I. R. și S. I. M. P. S. B. M.

Prin declarația de apel, reclamanta L. E. M. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 282 și urm. C.pr.civ., admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței civile nr. 1123/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în sensul admiterii în tot a acțiunii civile

Apreciază că hotărârea instanței de fond este în parte nelegală atât cu privire la cererile respinse, cât și cele admise doar în parte, întrucât:

- restabilirea dreptului atins impunea imperativ adoptarea măsurilor de înlăturarea/ștergere a articolelor incriminatoare din site-urile în care acestea au fost publicate și stabilirea unor obligații a pârâților în acest sens, existând suport legal atât în dispozițiile art.54 alin. l teza finală și art.253 al in. 3 Ut „b" din N.C.C., cât și în prev. art. 10 din Convenție, jurisprudența invocată nu are aplicabilitate raportat la particularitățile speței dedusă judecății ;

- măsura încetării încălcării drepturilor cu caracter nepatrimonial deduse litigiului, privind imaginea, onoarea, demnitatea și viața privată a reclamantei se impunea a fi adoptată prin hotărâre, suportul legal fiind conferit de prevederile art.253 alin. l lit.„b" N.C.C. ;

- publicarea dispozitivului sentinței în lipsa precizării locației pe site-urile pârâților și a perioadei menținerii hotărârii nu este de natură a asigura în totalitate și mod eficient restabilirea dreptului atins ;

-cuantumul daunelor morale stabilit prin hotărâre nu îndeplinește condițiile unei satisfacții echitabile raportat la gradul de lezare al valorilor sociale, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora, menținerea articolelor denigratoare în continuare pe site-urile incriminate, prejudiciul continuu și suferințele morale cauzate reclamantei ;

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta învederează faptul că începând cu luna noiembrie 2010 și până în prezent pârâții au declanșat o campanie de presă denigratoare prin care i-au fost încălcate reclamantei drepturi cu caracter nepatrimonial privind imaginea, onoarea, demnitatea și viața privată, atât în modalitatea publicării unor articole denigratoare scrise de pârâtul R. I. R. pe două site-uri, necenzurat și știrimm, a menținerii acestora, cât și a realizării a șapte emisiuni televizate pe aceleași teme.

Astfel, s-a dovedit că deși notificat (filele 96-97, vol. I) și chiar obligat provizoriu să înceteze acțiunile denigratoare (a se vedea soluția pronunțată în ordonanța președințială, sentința civilă nr. 7. a T. M. - fila 243, vol. I), pârâtul R. I. R. a menținut articolele publicate și nu a luat nici o măsură pentru a înlătura consecințele lor negative, a continuat să scrie altele noi pe aceleași teme, asigurând accesul public timp de 10.841 de zile, perioadă calculată de la data primei publicări -(...)- și până la data de (...) a pronunțării sentinței, conform situației depusă la dosar (fila 64) și respectiv, cele care o actualizează (filele 224 și urm. vol. ll).

Măsurile solicitate prin acțiune cu privire la ștergerea, înlăturarea din cadrul site-urilor a articolelor deduse litigiului, se impuneau a fi adoptate prin hotărâre întrucât au suport legal în dispozițiile art.54 alin. l teza finală din D. nr.3. și respectiv în prev. art.253 alin.3 lit."b" din N.C.C.;sunt compatibile cu prevederile art.10 parag.2 din Convenție, întrucât ele corespund unei „nevoi sociale imperioase" și sunt proporționale cu scopul urmărit și reținut chiar prin hotărâre, acela al restabilirii dreptului atins, pentru următoarele considerente :

Deși instanța de fond a citat dispozițiile din actuala reglementare în considerentele hotărârii, s-a apreciat că doar cererea având ca obiect publicarea hotărârii s-ar încadra în aceste texte legale, iar cele privind ștergerea, înlăturarea din cadrul site-urilor a articolelor nu ar avea suport legal.

Teza interpretării textelor mai sus citate opinează a fi greșită, concluzie ce poate fi reținută din conținutul și modul de redactare al dispozițiilor legale prin care s-a prevăzut expres de legiuitor posibilitatea de alegere dintr-o varietate de măsuri, a acelora care fără a fi enunțate în concret sunt de natură să restabilească dreptul atins și să repare prejudiciul cauzat.

Astfel dispozițiile aplicabile și suportul legal al măsurilor de înlăturare/ștergere a articolelor incriminatoare din site-urile în care acestea au fost publicate și stabilirea unor obligații ale pârâților în acest sens sunt; Art.54 alin.2 din D. nr.3.; Art.253 alin.3 lit."b" din N. Cod Civil, pentru articolele publicate după data de (...)

Așadar, există suportul legal al măsurilor de înlăturare/ștergere a articolelor atât din site-urile proprii, cât și obligarea de a le adopta și pe acelea de a le elimina de pe celelalte care le-au preluat cu acordul pârâților.

În ceea ce privește aspectul de oportunitate, în sensul dispozițiilor legale mai sus citate, al adoptării măsurilor, se arată că suntem în prezența unor publicații online, cu impact deosebit asupra cititorilor, articolele au fost menținute pe site-urile pârâților un număr foarte mare de zile, s-a creat posibilitatea preluării lor de către altele, așa cum de altfel s-a întâmplat și s-a dovedit refuzul expres al pârâților de a se adopta măsuri în toată această perioadă pentru a înlătura consecințele negative deja produse; faptele ilicite continuă să producă efectele negative urmărite de pârâți prin dezinformarea zilnică a cititorilor publicațiilor online, întrucât este evident, dar s-a și dovedit în cauză, că suntem într-o perioadă de plină exploatare a informațiilor pe care le poate furniza internetul, fiind tot mai mulți utilizatori ai acestuia; situația depusă la fila 64 (vol. I), Anexa 1, necontestată de pârât, completată în sensul actualizării acesteia (filele 224 și urm. vol. Il), confirmă un fapt urmărit și obținut de pârâți prin publicarea și menținerea articolele scrise de pârâtul R. I., preluate pe alte 12 site-uri, menținerea unui timp îndelungat până în prezent, respectiv 10.841 dezile calculate doar până la data pronunțării sentinței; doar adoptarea măsurilor cerute de reclamantă vor conduce la încetarea efectelor faptelor ilicite și o reală restabilire a dreptului atins în sensul arătat de legiuitor conform textelor legale mai sus citate.

Măsurile solicitate a fi adoptate sunt în concordanță cu dispozițiile art.10 din Convenție, care recunosc posibilitatea pentru stat de a exercita anumite „." în exercițiul drepturilor fundamentale, în anumite condiții ce se regăsesc în speță și anume : să fie prevăzute în lege; să urmărească un scop legitim; să fie necesare într-o societate democratică.

Măsura încetării încălcării drepturilor cu caracter nepatrimonial, privind imaginea, onoarea, demnitatea și viața privată a reclamantei se impunea a fi adoptată prin hotărâre, întrucât: are suport legal și este un mijloc de apărare conferit reclamantei de prevederile art.253 alin. l lit. „b" N.C.C., atâta timp cât încălcarea drepturilor nepatrimoniale s-a prelungit în timp și subzistă și în prezent urmare a acțiunile pârâților exercitate cu rea-credință, de a relua în articole succesive, menținute în publicațiile online și preluate ulterior în emisiunile televizate, faptele ilicite pe aceleași teme : aspecte nereale privind viața intimă a reclamantei și relația personală a acesteia cu partenerul de viață ; acreditarea unei false incapacități profesionale de a-și exercita profesia de medic ; acuzații de natură penală în realitate inexistente, corupție, șantaj, amenințare și fals; petit - ul nu este formulat cu caracter de generalitate, așa cum susține instanța de fond, atâta timp cât în formularea acestuia s-a precizat ca măsura încetării încălcării să fie dispusă cu privire „la drepturilor cu caracter nepatrimonial deduse litigiului", iar interzicerea pentru viitor a publicării și mediatizării TV a articolelor/emisiunilor defăimătoare la adresa acesteia, de natura celor deduse prezentului litigiu. Subliniem faptul că, sub durata litigiului, emisiunile TV incriminate au fost redifuzate pe același post de televiziune, iar pârâtul a continuat să scrie noi articole pe aceleași teme și pe care le-a publicat și după data adoptării provizorii, în calea ordonanței președințiale, a unei asemenea măsuri; o asemenea măsură se justifică pe deplin pentru a evita noi litigii, față de conduita jurnalistică a pârâtului care, deși notificat, chemat în judecată, obligat provizoriu să înceteze acțiunile denigratoare la adresa reclamantei, a reluat aceleași teme dezbătute în presa scrisă și televiziune, cu consecința prejudicierii reclamantei; subzistă condiția cerută de textul legal „... dacă aceasta durează încă" (încălcarea), atâta timp cât prin neadoptarea măsurilor de înlăturare/ștergere a articolelor din site-urile în care acestea au fost publicate, în fiecare zi prin accesarea lor, încălcarea se produce, este actuală și cauzează continuu consecințele negative urmărite de pârâți.

In ceea ce privește publicarea dispozitivului sentinței solicită a se aprecia că fără a se preciza locația pe site-urile paraților și perioada menținerii hotărârii, nu se poate asigura în totalitate și mod eficient restabilirea dreptului atins.

Precizările sunt necesare pentru a se realiza executarea hotărârii în condiții expres impuse de instanța de judecată, pentru a se asigura în condiții similare restabilirea dreptului atins, așa cum de altfel instanța de fond a dispus cu privire la emisiunile tv.

Cu referire la cuantumul daunelor morale acordate de instanța de fond la nivelul sumei de 10.000 lei, solicită a se aprecia că nu îndeplinește condițiile unei satisfacții echitabile, raportat la gradul ridicat de lezare al valorilor sociale, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora, menținerea articolelor denigratoare în continuare pe site-urile incriminate, prejudiciul continuu și suferințele morale cauzate reclamantei.

E. faptelor ilicite se impune a fi reținută în raport de afirmațiile pârâtului

R. I. R. cu referire la activitatea medicală, viața privată a reclamantei, atâta timpcât nu au o bază faptică reală dovedită, sunt total false și folosite cu rea-credință, în scopul denigrării și distrugerii valorilor unei cariere medicale, a rezultatelor obținute în aceasta, a vieții de familie, deformării imaginii personalității și caracterului acesteia în percepția opiniei publice.

Afirmațiile pârâtului cu privire la competența profesională medicală a reclamantei nu sunt susținute de dovezi în sensul dispozițiilor art.40 din Decizia

C.N.A. nr.220/2011, sunt în esență contrare prev. art.3 din Codul deontologic al jurnalistului, opiniile sale și părerile personale - așa cum a recunoscut constant la interogator sunt prezentate ca fapte determinate atribuite reclamantei, de natură a o supune pe aceasta disprețului public și cu un evident scop denigrator.

În ceea ce privește folosirea fără drept de către pârâți a imaginii portret a reclamantei, asociată articolelor incriminate, cu scopul influențării opiniei cititorului și creșterii impactului asupra acestuia, cu încălcarea art.8 din Convenție.

Pentru articolele publicate anterior datei de (...), a intrării în vigoare a N.

Cod Civil, se invocă dispozițiile art.88 din L. nr.8. privind drepturile de autor și drepturile conexe care prevăd că : „Utilizarea unei opere care conține un portret necesită consimțământul persoanei reprezentate în acest portret".

În sistemul românesc de drept, în cazul dreptului de autor și al drepturilor conexe, suntem în prezența unei diviziuni a conceptului mai sus enunțat, întrucât acesta prezintă simultan caracterele juridice atât ale drepturilor personale, cât și ale drepturilor patrimoniale, având astfel o dublă natură juridică:

- dreptul personal nepatrimonial, dimensiune a vieții private și a dreptului la respectarea demnității umane, respectiv prerogativa oricărei persoane de a i se respecta și de a face să i se respecte imaginea, căreia îi corespunde obligația corelativă opozabilă "erga omnes" de abținere de la orice acte care ar putea aduce atingere dreptului (latura defensiv-pasivă a dreptului la imagine) ;

- dreptul subiectiv de sine stătător cu caracter patrimonial, constând în prerogativa persoanei de a autoriza sau interzice reprezentarea imaginii sale în orice formă și prin orice mijloace (fotografie, desen, marionetă, sosie, caricatură, înregistrare video sau audio-vizuală ori multimedia) și de a controla exploatarea ulterioară a imaginii sale fixate (latura activă a dreptului la imagine) - drept prevăzut în cadrul dispozițiilor art.88 din L. nr.8..

Potrivit art.73 din N. Cod Civil, dreptul la propria imagine este o componentă a drepturilor personalității și are ca scop respectarea vieții private, protejarea identității persoanei.

Raportat la cele arătate mai sus, solicită a se reține că orice persoană are dreptul să dispună de imaginea sa astfel cum dorește. Dreptul la propria imagine comportă facultatea pentru individ de a se opune publicării imaginii sale fără consimțământul său, iar cum acesta a fost nesocotit de pârâți și încălcat abuziv, s-a cerut a se dispune conform petitelor nr.3.2 și nr.4 din acțiune.

În speță, reclamantei nu i-a fost solicitat consimțământul și aceasta nu a autorizat în nici un mod publicarea fotografiei sale, preluată nelegal de pe site-ul personal de promovare și mediatizare a activității medicale, aspect dovedit și recunoscut de pârâtul R. I. R. la interogator (a se vedea întrebarea nr.7, fila 96 vol.II). Instanța de fond nu a adoptat prin hotărâre nici o măsură cu privire la înlăturarea dreptului încălcat, fotografia reclamantei fiind în continuare publicată pe site-urile incriminate, alături de articolele scrise și publicate de pârât.

În ceea ce privește vinovăția, respectiv reaua-credință și scopul urmărit, al prejudicierii cu intenție a reclamantei, se menționează: modul de redactare, expunere și limbajul folosit în articolele scrise și respectiv, de exprimare în emisiunile televizate; articolele incriminate nu au un caractersatiric, nu suntem în prezența unui pamflet, așa cum fără temei s-a apărat pârâtul, atâta timp cât, pentru argumentele dezvoltate mai sus la pct.1-2, acestea conțin fapte ilicite pe care a urmărit să le aducă la cunoștința cititorului, întrucât în emisiunile televizate le-a atribuit caracterul de sursă de informare cu privire la persoana reclamantei, mediatizând în acest scop publicațiile sale on-line (transcriere —fila 65) ; omiterea cu bună știință a unor elemente de fapt, de natură să lămurească situația, să informeze corect și obiectiv opinia publică (a se vedea argumentele aduse la pct.4.1.1.2) ; lipsa dovezilor în susținerea celor afirmate (a se vedea pct.4.1.1.) ;nesolicitarea unui punct de vedere al reclamantei cu privire la acuzațiile aduse, anterior și chiar în timpul campaniei de presă scrise și audiovizuale, așa cum s-a dovedit cu Decizia C.N.A. nr.652/(...) (fila 128) și Decizia C.N.A. nr.466/(...) (fila 183), prin care au fost luate măsuri de sancționare a posturilor de televiziune C. TV și respectiv M. TV, iar nu a pârâților, așa cum greșit au susținut în apărare; utilizarea de către pârât, în mod nelegal și fără a avea acordul reclamantei, a fotografiilor care conțin portretul acesteia și care au fost publicate pe site-ul propriu de promovare și mediatizare a activității sale medicale (a se vedea argumentele de mai sus, la pct4.2 și interogator - pct. 7)

; asocierea imaginii fotografice a reclamantei, numelui, calității de medic, specializării acesteia, de chirurg, cu textele defăimătoare în care numele dr. L. M. era titlu de articol, folosită pentru a crește impactul mesajului ce se dorește a fi transmis opiniei publice (a se vedea interogator - întrebarea nr. 7); numărul de articole scrise succesiv, publicate pe internet, reluarea și dezvoltarea temelor acestora în cadrul emisiunilor televizate, menținerea lor continuu pe site-uri (a se vedea situația existentă la fila 64, completată filele 224 și urm. Voi. II);folosirea emisiunilor televizate pentru a relua acțiunea defăimătoare și a informa în direct telespectatorii / opinia publică de existența site-urilor proprietatea sa, precum și modalitatea în care acestea pot fi accesate; postarea pe pagina principală a site- ului necenzurat, a unei imagini obținută prin folosirea fără drept a fotografiilor reclamantei, a soțului acesteia, asociată cu textul unuia din articolele sale și o mănușă chirurgicală cu urme evidente de sânge; modalitatea în care pârâtul a înțeles că „rectifice" articolele prin care arăta cercetarea reclamantei și a avocatului său de P. de pe lângă Curtea de A. C. (filele 113-114) și a celui cu privire la afirmațiile de falsificare a C. V.-ului dr. L. M. E.

Astfel, din articolul publicat la (...), ( fila 232 vol. II), respectiv din chiar titlul acestuia reiese poziția de rea-credință a pârâtului R. I. R. exprimată în modalitatea de redactare "M. L. și avocata ei nu mai sunt (acum) cercetate penal de P. de pe lângă Curtea de A. C." (s.n.).

Referatul acestui parchet, depus în probațiune, confirmă inexistența oricăror cercetări penale așa cum de altfel s-a reținut și în sentință, atât la momentul depunerii plângerii, cât și la momentul adoptării soluției. Afirmația "... nu mai sunt (acum) cercetate penal ... este o faptă determinată, nereală și cauzatoare de prejudicii în continuare, întrucât acreditează ideea existenței unor asemenea cercetări, deși soluția confirmă contrariul.

Raportat la aspectele mai sus menționate, solicită apelanta a se reține că pârâtul R. I. R. nu a fost de bună-credință, iar faptele descrise în articolele incriminate au caracter ilicit întrucât apreciem că s-a dovedit poziția psihică de rea-credință a acestuia la momentul redactării articolelor, publicării lor și realizării emisiunilor televizate.

Prejudiciul urmează a fi reținut ca fiind rezultatul acțiunilor și faptelor ilicite ale pârâților prin care s-au încălcat drepturi nepatrimoniale ale reclamantei.

Astfel, prin campania de presă a pârâților, incriminată și dedusă judecății prezentului litigiu, s-au încălcat drepturi nepatrimoniale privind imaginea,onoarea, demnitatea și viața privată ale reclamantei, drepturi subiective absolute, opozabile "erga omnes", cărora le corespunde obligația corelativă opozabilă "erga omnes" de abținere de la orice acte care ar putea aduce atingere acestora.

In speță, prejudiciul moral creat constă tocmai în afectarea negativă și deformarea atât a imaginii persoanei reclamantei, cât și a medicului primar chirurg dr. L. E. M., ca urmare a lansării acestor acuze nefondate pe site-urile proprietatea pârâtului, obiect de activitate al societății pârâte și în cadrul emisiunilor realizate de aceștia, aflate continuu pe paginile internetului, la dispoziția unei mase largi de oameni, care accesate zilnic, dezinformează grav.

Atât articolele pârâtului, cât și emisiunile televizate, așa cum s-a dovedit în cauză, au fost de natură să influențeze negativ opinia publică, să minimalizeze și să înlăture toate realizările medicale ale reclamantei, obținute printr-un efort personal susținut timp de aproape 30 de ani, în condițiile în care acestea au fost postate pe internet, pe site-urile proprietatea pârâților, au fost preluate de alte site-uri și menținute un număr foarte mare de zile - pe 12 site-uri și 35 de locații identificate până în prezent - care însumate până la data pronunțării sentinței erau de 10.841 zile.

Din coroborarea probațiunii testimoniale administrată în cauză se pot reține atât scăderea numărului de pacienți în activitatea privată a reclamantei, cât și consecințele negative ce se pot amplifica în timp asupra probității profesionale a acesteia.

Fără demonstrarea unei baze factuale, afirmațiile pârâtului R. I. R. au un evident caracter defăimător și sunt de natură să lezeze imaginea și demnitatea reclamantei, astfel că i-a fost adus acesteia un prejudiciu moral, fiindu-i încălcat dreptul la onoare și reputație apărat de art.54 alin. l din D. nr.3. și art.71 și urm. din N. Cod Civil. In cadrul dreptului la imagine și demnitate, orice persoană are dreptul de a nu fi acuzată fără temei de săvârșirea unor acte și fapte contrare ordinii juridice și moralei.

C. în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de reclamantă, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării și în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Solicită a se avea în vedere cel puțin câteva din următoarele criterii pentru cuantificarea prejudiciului, respectiv :. în prezența unor publicații online, respectiv a 7 emisiuni televizate, cu impact deosebit asupra cititorilor / telespectatorilor, articolele au fost menținute pe site-urile pârâților un număr foarte mare de zile, s-a creat posibilitatea preluării lor de către altele, așa cum de altfel s-a întâmplat și s-a refuzat expres de către pârât a se adopta măsuri în toată această perioadă pentru a înlătura consecințele negative deja produse; pierderile suferite de reclamantă zilnic prin dezinformarea cititorilor publicațiilor online, întrucât este evident, dar s-a și dovedit în cauză, că suntem într-o perioadă de plină exploatare a informațiilor pe care le poate furniza internetul, fiind tot mai mulți utilizatori ai acestuia, presa on-line a câștigat teren din punct de vedere al accesărilor; situația depusă la fila 64 (vol.I), Anexa 1, necontestată de pârât, completată în sensul actualizării acesteia cu cea anexată prezentelor, din care rezultă că articolele scrise de pârâtul R. I. R. la data promovării acțiunii, precum și cele scrise ulterior acestui moment, până în prezent, au fost preluate pe alte 12 site-uri, menținute un număr de 10.841 de zile.

Prejudiciul a fost cuantificat de reclamantă la o valoare de 1.000 lei/zi, având în vedere că zilnic, pe lângă cele 2 site-uri ale pârâtului, alte 12 site-uri mențin informațiile din articolele scrise și publicate de către acesta. Așadar, oriceaccesare conferă cititorului o avalanșă de informații nereale ce provin din articolele incriminate, astfel că prejudiciul moral ce i se cauzează reclamantei crește în progresie geometrică ce nu poate fi controlată.

În ceea ce privesc emisiunile TV, acestea au fost cuantificate la câte 20.000 lei / emisiune, respectiv 100.000 lei pentru cea din data de (...), având în vedere cantitatea de informații transmise de pârâți, timpul afectat dezbaterii în direct și transmiterii la o oră de maximă audiență, a unor mesaje de natură a influența evident telespectatorii prin faptele enunțate fără obiectivitate și dovezi, deși s-a susținut în mod expres contrariul, fără ca auditorii să poată verifica, controla veridicitatea și conținutul acestora.

Despăgubirile morale acordate reclamantei, la nivelul sumei de 10.000 lei, nu sunt de natură a acoperi prejudiciul ce i-a fost cauzat și nu pot să constituie o satisfacție echitabilă.

În ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre faptele pârâților și prejudiciul cauzat reclamantei, se impune a se reține că între publicarea articolelor și realizarea emisiunilor TV, respectiv atingerea adusă drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei, există o legătură evidentă, consecința fiind lezarea sub toate aspectele a imaginii și demnității acesteia.

Prin apelul său, pârâtul R. I. R. a solicitat, în temeiul art. 296 teza l C.pr.civ., admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii in tot a acțiunii formulate de către intimata reclamantă, iar în temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., ca urmare a admiterii apelului, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fond și în apel.

Consideră ca instanța fondului a pronunțat o hotărâre netemeinică si nelegală întrucât aceasta in mod greșit a procedat la aprecierea probelor administrate in cauză.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a motivat că prin articolele și respectiv emisiunile realizate de către apelant acesta a cauzat un prejudiciu de imagine intimatei în contextul stării de fapt ce a rezultat din probele administrate in cauză.

Apreciază că, pe de o parte, instanța de fond nu a individualizat, în concret, dreptul subiectiv presupus a fi fost încălcat, iar pe de alta parte, prin admiterea acțiunii intimatei chiar si în parte, s-a realizat de către instanța de fond o cenzurarea în fapt, a dreptului apelantului la libera exprimare a opiniilor.

Luările de poziție ale apelantului in presa locală nu au avut ca scop defăimarea intimatei ca persoana particulară, ci s-au exprimat păreri critice și s- au folosit expresii aparent șocante pentru a releva judecați de valoare asupra persoanei publice a intimatei, care ocupa funcția de M. C. B. O., M. P. C. G. in cadrul S. J. de U. "Dr. C. O." B. M., reliefând modul în care, aceasta in calitate de medic, și-a îndeplinit atributele funcției publice ocupate.

În mod greșit prima instanță și-a întemeiat soluția pe titlurile și subtitlurile articolelor din presă, în condițiile în care acestea sunt creația exclusivă a ziaristului care le-a publicat, fiind cu desăvârșire exclus ca formulările acestora să poată fi reținute ca temei al răspunderii civile delictuale a apelantului. Mai mult, instanța nu a reținut faptul că afirmațiile apelantului au apărut în contextul unei investigații jurnalistice întreprinse de către acesta și au fost dublate de înscrisuri oficiale puse la dispoziția sa de către instituțiile publice.

Pentru a se verifica temeinicia cererii de chemare in judecată formulată de către intimata, instanța trebuia să aprecieze în ce măsură afirmațiile făcute în articolele invocate de către intimata, s-a încălcat reputația acesteia și în ce măsură sancționarea apelantului pentru publicarea acestor articole aduce atingere dreptului acestuia la libertatea de exprimare, garantat de art. 10 din C.,precum si clacă sancționarea acestuia este necesară într-o societate democratică, dacă corespunde unei nevoi sociale imperioase, dacă este proporțională cu scopul legitim urmărit.

În celebrul caz Lingens c Austriei Curtea a făcut o importantă distincție, în ceea ce privește analizarea unor articole de presă, dintre afirmarea unor fapte și cea a unor judecăți de valoare. D. existenta faptelor poate fi probată, adevărul judecăților de valoare nu poate fi dovedită.

Astfel, in ceea ce privește existenta faptei ilicite a apelantului ca manifestare exterioară de voință, aceasta este pusă la îndoială, având în vedere că așa zisă activitate generatoare de prejudicii, respectiv activitatea publicistică și editorială, nu are natura unei fapte ilicite in sensul dispozițiilor legale în materie.

În articolele incriminate sunt exprimate unele opinii față de activitatea intimatei, într-o formă absolut democratică și în strânsă legătură cu profesia apelantului, sens in care aceasta activitate nu poate avea în nici un caz caracter ilicit.

În mod greșit instanța de fond nu a sesizat investigația jurnalistică pe care se bazează articolele publicate și nu a înțeles rolul presei într-o societate democratică.

Faptul publicării unor articole de presă nu poate constitui un fapt ilicit prejudiciabil, față de dispozițiilor articolului 30 din Constituție. Intimata nu a arătat si nici nu a dovedit in ce constă prejudiciul de imagine pretins. Or, in cauză, apelantul jurnalist si editorul publicației a administrat proba cu înscrisuri si interogatoriu pentru a dovedi adevărul celor scrise in articolele publicate, precum si buna credință.

Prin articolele publicate au fost aduse la cunoștința opiniei publice unele activități de un real interes public. Este de reținut că articolele de presă nu au avut drept scop denigrarea intimatei sau prejudicierea acesteia prin afectarea dreptului la imagine, apelantul prezentând doar datele puse la dispoziția sa de către angajatorul intimatei.

Un alt drept fundamental, corelativ al libertății de exprimare, este dreptul de informare, care constă in accesul persoanei la orice informații de interes public. Este adevărat că aceasta implică exercitarea cu bună credință a drepturilor, sistemul mass-media, prin forța sa de influențare a opiniei publice, trebuie să aibă o responsabilitate morala față de cetățeni și față de societate, având și obligația constituțională de a asigura informarea corectă a opiniei publice. Așa fiind, publicarea unor articole in presă nu poate constitui prin el însuși un fapt ilicit prejudiciabil, intimatul probând prin probele administrate (înscrisuri, interogatorii) realitatea celor susținute și buna credință, precum și nepărtinirea, neutralitatea, neimplicarea personală în evenimentele relatate.

Din înscrisurile depuse in probațiune, se poate constata că cele relatate în articolele de presă prezintă informații credibile care au la bază comunicatele și statisticile puse la dispoziția pârâtului de către angajatorul intimatei, respectiv S. J. de U. „. C. O." B. M.

Statistica pusă la dispoziția apelantului de către B. J. al S. J. de U. „. C. O." B. M. cuprinde numele și prenumele medicului curant si evidențiază numărul pacienților decedați fiind cuprinși toți medicii specialiști angajați ai spitalului. Mai mult, apelantul în articolul publicat la data de (...) face referire la întreaga activitate medicală desfășurată de către acești medici specialiști.

C. subliniază faptul că, deși judecățile de valoare nu pot fi supuse unei probări a exactității lor (Harlanova c. Letonia, Lingens c. Austriei) acestea se pot dovedi excesive dacă sunt lipsite de orice fundament, (lerusalem c. Austriei).

Or, in prezenta cauza toate aceste aspectele, surprinse în articolele de presă publicate de apelant, au fost confirmate și de către instituțiile de controlabilitate ceea ce a însemnat că demersul jurnalistic a fost făcut cu bună credință, având la bază informații credibile cu scopul unei corecte informări a opiniei publice privind procesul medical desfășurat în cadrul S. J. de U. „. C. O." B. M. într-un caz concret, respectiv cel al D-nei Dr. M. E. L..

Mai mult, judecățile de valoare reprezintă părerea personală a jurnalistului, respectiv a apelantului în legătură cu un anumit fapt, fără a avea scopul impunerii opiniilor proprii, în sensul ca acestea ar exprima faptele însăși, lăsând opiniei publice libertatea de a-și forma propria convingere.

În ceea ce privește folosirea unor expresii apreciate atât de instanța de fond, cât și de intimata ca fiind jignitoare, C. a arătat că libertatea în domeniul presei scrise include, de asemenea, și recurgerea la o anume doză de exagerare, chiar de provocare. C. dacă presa nu trebuie să depășească limitele stabilite inter alia în scopul „protecției reputației sau drepturilor altor persoane", este, totuși, sarcina ei să comunice informații și idei de interes public. Presa are nu doar sarcina de a comunica astfel de informații și idei: publicul, de asemenea, are dreptul de a le primi.

În cauze asemănătoare celei de față, marja de apreciere a autorităților naționale în a limita dreptul la libertate de exprimare se circumscrie interesului unei societăți democratice de a permite presei să își joace rolul indispensabil de "câine de pază" și să își exercite aptitudinea de a da informații cu privire Ia problemele de interes general (Tromso și Stensaas c. Norvegiei).

În legătură cu prejudiciul cauzat intimatei, acesta are un vădit caracter incert, atât în privința existenței cât și a posibilităților de evaluare. E. unui prejudiciu - condiția principală pentru a se obține repararea prejudiciului este ca acesta să fie cert, ori, nu s-a dovedit în nici un fel existența prejudiciului produs intimatei. S. redare a unui articol de presă nu poate fi primită ca motivare a cererii în răspundere civilă delictuală.

Deși prin martorii propuși și audiați în cauză intimata a încercat să dovedească faptul că prin publicarea articolelor din ziar i-a fost lezată reputația în cadrul instituției unde lucrează, menționăm ca acești martori, respectiv B. G., P. D. C. si D. D., prin depozițiilor lor au susținut la unison ca M. L. are din ce in ce mai mulți pacienți", dar și ca ea este chiar mai buna decât ei."

În privința martorului D. D., propus de intimata, instanța de fond era obligată a manifesta circumspecție în aprecierea declarațiilor acestuia. în accepțiunea noastră depoziția martorului fiind lipsită de obiectivitate, situându- se la limita dintre un subiectivism exagerat și mărturia mincinoasă.

Așadar, este adevărat că faptele expuse de către apelant pot dăuna reputației intimatei, insă în raport cu depozițiile martorilor propuși de către intimata in probațiune, precum si având în vedere ca în cauza pendinte vorbim de fapte de interes public, cele relatate prin articolele de presă intră sub incidența art. 10 din Convenția Europeană a D. O..

De altfel, nimic nu împiedecă intimata în virtutea funcției publice ocupate, să solicite angajatorului sau sa prezinte o dovadă în legătură cu lipsa oricărei implicări a persoanei sale cu cauzele deceselor înregistrate cu privire la pacienții ce au beneficiat de îngrijiri medicale din partea sa, iar mai apoi aceasta dovada, să o aducă la cunoștința publicului prin diferitele mijloace de informare în masă.

Or, instanța de fond, nu a reținut in motivarea hotărârii, faptul că intimata răspunzând la interogatoriu, a admis că ulterior publicării articolelor de presă nu a înțeles să solicite un drept la replică și rectificare conform prevederilor art. l din Decizia nr.114/2002 privind dreptul la replică si rectificare, demers prin care aceasta ar fi putut să evidențieze eventualele afirmații neadevărate care ar fi fost în opinia Domniei sale de natură să îi prejudicieze imaginea publică. Acest aspect coroborat cu faptul că nu s-a făcut dovada certă că s-a solicitat publicarea unuidrept la replică ridică puternice semne de întrebare asupra bunei-credințe de care intimata s-a prevalat pe tot parcursul derulării prezentului litigiu.

Or, instanța de fond avea obligația de a aprecia ca apelantul a dat dovada de bună credință și profesionalism prin formularea si publicarea de rectificări profesionale conform C. Deontologic al Jurnalistului Profesionist publicate in datele de (...) și respectiv, (...) prin trei articole distincte cu referire strictă la intimata și respectiv la documentele oficiale transmise acestuia de către autorități.

In privința emisiunilor realizate de către apelant este de observat, așa cum rezultă din transcriptul acestora, că pasajele invocate de către intimata au fost enunțate în cadrul unui contest mai amplu, subiectul .familiei L." fiind atins doar tangențial.

Mai mult, este deopotrivă criticabilă maniera în care referitor la DVD-urile vizionate la termenul din (...), din care patru cu emisiuni realizate de pârât la M. Tv si trei la C. Tv, instanța de fond nu face nicio referire la faptul că cele 3 CD-uri de la C. B. M. nu întrunesc elementele prevăzute în L. audiovizualului.

In pofida a două adeverințe aduse ad-hoc la termenul din (...), ambele obținute „paradoxal" în aceeași zi, 30 mai 2012, de către deputatul D. L. - soțul intimatei, acte care ar fi trebuit să ateste că au fost legal obținute, DVD-urile de la C. nu aveau însemnele grafice cerute de L. audiovizualului, ceea ce înseamnă că au fost obținute fără respectarea dispozițiilor legale.

În susținerea celor de mai sus, ca o dovada în plus ca probele nu s-au obținut legal,apelantul a depus în instanța cererea adresata de acesta postului de televiziune "eM. TV" prin care se solicită eliberarea unei copii în baza reglementărilor CNA in materie după emisiunea "Dezbaterea zilei cu Dobocan", difuzată in seara zilei de (...).

In concluzie, demersul jurnalistic, în conținutul existent la dosarul cauzei, nu este de natură a aduce un prejudiciu de imagine intimatei, si nu a produs o lezare a dreptului personal nepatrimonial cu privire la nume, relatările apelantului încadrându-se in limitele informațiilor de presă, care vizează conduita unui personaj public.

Această interpretare se deduce din reglementarea comunitară în materie, care are caracter prioritar, față de L. nr.3/1974, act normativ care trebuie interpretat doar prin prisma dispozițiilor comunitare și art.10 din Convenția Europeană.

În ceea ce privește culpa apelantului, acesta nu există. Astfel, vinovăția acestuia este necesar a fi dovedită, ea nu poate fi prezumată, trebuind să îmbrace forma intenției.

Luările de poziție, ale acestuia, iu presa locală nu au avut ca scop defăimarea intimatei ca persoana particulară, ci au exprimat păreri critice și a folosit expresii aparent șocante pentru a releva judecăți de valoare asupra persoanei publice a reclamantei, M. C. B. O., M. P. C. G. al S. J. de U. „. C. O." B. M., reliefând modul in care, in calitate de medic, si-a îndeplinit atributele funcției publice ocupate.

Dreptul Ia libertatea de exprimare este aplicabil nu numai „." sau „.", care sunt primite favorabil sau sunt privite ca inofensive, sau ca o chestiune de indiferență, dar și celor care ofensează, șochează sau deranjează Statul sau orice parte a comunității. în plus, libertatea jurnalistică acoperă, de asemenea, posibile recurgeri la un anumit grad de exagerare sau chiar provocare (a se vedea De Haes and Gijsels v. Belgium, hotărâre din 24 februarie 1997, Reports of Judgments and Decisions 1997-1, p. 236, §47]

A interzice unui jurnalist să expună publicului informațiile primite cu privire la activitatea unei persoane publice in îndeplinirea atribuțiilorprofesionale, echivalează cu o încălcare a ort. 10 din C., atât sub aspectul libertății de exprimare cât si a dreptului Ia informare.

Or, aplicarea de sancțiuni pecuniare unui jurnalist care critică o persoană publică tinde să-l determine pe acesta să nu mai publice articole de presa critice, renunțând astfel la discutare a publică o unor probleme de interes general.

Așadar, în privința apelantului nu se poate reține vinovăția, întrucât în exercitarea profesiei sale, acesta a publicat articolele invocate de intimată pentru a semnala unele aspecte, este adevărat negative legate de desfășurarea activității intr-o importantă instituție publică din județul M.. Acțiunea apelantului se circumscrie prerogativelor conferite atât de calitatea sa de ziarist, cât a acelei de cetățean al urbei, iar publicarea acestora pe site-ul administrat de intimata de rândul 2 este o consecința fireasca raportat la obiectul de activitate al acesteia.

Curtea Europeană a D. O. subliniază în mod repetat importanța fundamentală a libertății de exprimare într-o societate democratică. Astfel, în cazul Handyside vs. United Kingdom, curtea se exprimă: „Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele unei societăți democratice, una dintre condițiile de bază ale progresului și dezvoltării fiecărui individ. Subiect al art. 10, ea este aplicabilă nu numai asupra informației sau ideilor care sunt primite în mod favorabil sau care sunt privite ca inofensive sau tratate cu indiferență, ci și acelora care ofensează, șochează sau neliniștesc statul sau oricare alt sector al populației. Aceste condiții sunt cerute de pluralismul, toleranța și deschiderea fără de care nu există o societate democratică."

Articolele publicate nu conțin nicio imixtiune în viața privată a intimatei, ci emit doar judecăți de valoare referitoare la funcția publică pe care aceasta o deține, iar adevărul acestor judecăți de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit, cerința de a fi dovedite constituind o încălcare a libertății de exprimare.

În privința existenței unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu - în perspectiva inexistenței unui prejudiciu și nici a unei fapte ilicite, evident nu se poate vorbi despre un raport de cazualitate.

Este de reținut că, în speță, nu s-a făcut dovada acestor elemente - condiție a căror îndeplinire este impusă cumulativ de principiile răspunderii civile delictuale, nefiind probată nici culpa apelantului, nici legătura de cauzalitate dintre fapta imputata acestuia de către intimata si presupusul prejudiciu suferit de către aceasta.

Pentru angajarea răspunderii apelantului, trebuiau dovedite toate elementele răspunderii civile delictuale, motivele reținute de către instanța de fond, relative la răspunderea civilă a apelantului și la prezumția culpei, neputând fi reținute.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea apelantului la plata de daune morale, cu raportare la prevederile art. 1349 Cod civil privind răspunderea delictuală, analizând starea de fapt prezentată, se apreciază că nu sunt întrunite condițiile generale pentru angajarea răspunderii civile delictuale, așa cum acestea rezultă din prevederile legale menționate.

În cazul concret, in privința cuantumului, daunele morale trebuie să aibă efecte compensatorii și nu să constituie venituri nejustificate acordate intimatei, întrucât potrivit art.1349 Cod civil: ,,O. persoana are îndatorirea să respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile uri inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane".

Instanța de fond a reținut in mod eronat că demersul jurnalistic al apelantului a fost de natura a aduce atingere vieții private a intimatei, aceasta din urma prin prisma probatoriului solicitat a fi administrat in cauza, nu a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu nepatrimonial nefiind probată producereaunei suferințe morale acesteia. Numai prin publicarea unor articole de presa, nu se poate face dovada existenței unui prejudiciu nepatrimonial, care să fi fost suferit de către aceasta și totodată, nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice.

Daunele morale se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de intimata, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a (ost afectată situația familială, profesională și socială. în cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate audiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs intimatei, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.

Criteriul general evocat de C. constă în aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

Pentru acordarea daunelor morale trebuie dovedite prin orice mijloc de probă pretențiile intimatei, prejudiciul mural suferit si legătură de cauzalitate dintre conținutul articolelor publicate de către apelant si impactul negativ atât în plan personal, în plan profesional asupra intimatei cât și dificultățile în plan familial și în raporturile cu celelalte persoane. Or, in prezenta speța, nu s-a făcut dovada acestor elemente, nefiind probată nici calpa apelantului, nici legăturile de cauzalitate dintre fapta imputata de către intimată si presupusul prejudiciu suferit de către aceasta.

Așadar, raționamentul și concluzia instanței de fond sunt fundamental greșite, deoarece trebuia avut în vedere și faptul că intimata pe parcursul derulării prezentului proces, a cauzat la rândul său un grav prejudiciu de imagine apelantului prin numeroasele acțiuni promovate in justiție care ulterior s-au dovedit a fi nefondate si nelegale, sens in care apreciem cuantumul daunelor morale acordate ca fiind excesive în raport cu situația de fapt reținută.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 si urm. Cod procedură civilă. Prin apelul propriu, pârâta SC I. M. P. S. a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii în tot a acțiunii reclamantei.

Se apreciază că prima instanță a greșit în aprecierea probelor și nu a individualizat în concret dreptul subiectiv pretins încălcat. Mai mult, prin admiterea acțiunii, s-a realizat o cenzurare în fapt a dreptului ziaristului la libera exprimare a opiniilor, garantat prin art. 30 din Constituție și art. 10 din Convenția Europeană.

Este analizat dreptul la libera exprimare și din perspectiva jurisprudenței europene apreciindu-se că în mod greșit prima instanță și-a întemeiat soluția pe titlurile și subtitlurile articolelor din presă, în condițiile în care acestea sunt creația exclusivă a ziaristului care le-a publicat, fiind exclus ca ele să fie reținute ca temei al răspunderii civile delictuale a apelantului. Mai mult afirmațiile ziaristului au apărut în contextul unor investigații jurnalistice și au fost dublate de înscrisuri oficiale puse la dispoziția sa de către instituțiile publice.

Se apreciază că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, sub aspectul faptei ilicite a prejudiciului a culpei apelantei și a existenței unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Din această perspectivă sunt reiterate argumentele din cuprinsul declarației de apel al pârâtului R. I. R.

Raționamentul și concluzia instanței de fond sunt fundamental greșite deoarece reclamanta, pe parcursul prezentului proces, a cauzat la rândul său ungrav prejudiciu de imagine pârâților prin acțiunile promovate în justiție și care ulterior s-au dovedit a fi nefondate și nelegale.

5. Judecata în apel.Verificând hotărârea atacată, în limitele devoluțiuniistabilite prin cele două declarații de apel formulate în cauză, Curtea apreciază că este în parte fondat apelul reclamantei și sunt nefondate apelurile pârâților.

Sub aspectul stării de fapt, esențiale sunt următoarele împrejurări, temeinic stabilite prin hotărârea primei instanțe, și anume:

1. Reclamanta L. E. M. este medic primar chirurg la S. J. de U. „. C. O. din

B. M., doctor în științe medicale din anul 2008 și specialistă în ecografie, autorul unor studii și cercetări științifice, a cărei reputație a fost confirmată atât prin înscrisurile depuse la dosar, cât și prin declarațiile martorilor B. G., P. D. C. și D. D.

2. Pârâtul R. I. R. este jurnalist de investigație, colaborator al unor importante instituții naționale pe acest segment, a cărui competență profesională a fost recunoscută de către A. de M. a P. și autorul unor articole scrise și publicate pe site-urile on-line „ne-cenzurat"; și „..

În cuprinsul acestor articole, au fost făcute la adresa reclamantei următoarele afirmații: „. de cea mai joasă speță";, „caracterul infect…mironosiță";,

„incompetență sau corupție";, „femeia lui L. avea o inexplicabilă agitație";,

„probleme hormonale venite de la faptul că derutatul său soț e mai mult plecat decât prin așternutul ei";; „. L. și-a turnat jegos colegul";; „ că a mințit în acte medicale e o evidență";; „orgoliilor ei tâmpite, a vanităților sau mușchilor care i-au crescut din senin după ce soțul ei s-a trezit deputat";; „din mâna căreia au murit

12 oameni și nici dracul nu o anchetează pentru malpraxis";; „a rămas o fată fără un deget din cauza incompetenței domniei sale";, „mai taie niște mâini…pacienți au murit sub bisturiul ei în timpul operațiilor la S. J. de U. B. M. „. că-i mor pacienții pe bandă doamnei doctor M. L., că nu se prea pricepe";; „e pe locul 2 pe podium";; „. deputatului PDL D. L. a luat teren subevaluat de la P. C. G. „îi încurajez pe cei din G. să stea liniștiți că dacă vine doamna L. și merge acolo și face clinică, vorba aceea, puteți muri liniștiți";; „cea cu 12 cadavre pe conștiință";;

„. L. să își pună la intrare în cele două clinici următorul anunț: Atenție! M. prost!

Om care a ucis 12 oameni și care a lăsat o fată fără o falangă";; „scoate pe bandă morți din sala de operație mai abitir ca aia care îmbuteliază apă minerală";;

„aceeași nevastă anonimă";; „femeia asta urâtă";; „în vasta ei nemernicie, această femeie urâtă foc";; „în perioada (...) - (...), doamnei L. i-au mai murit încă alți pacienți, în timp ce în primele 9 luni ale anului 2011, i-au mai murit încă 4 pacienți, ceea ce dă un total de 19 pacienți";; „umblă cu bisturiul pe mânecă";; „. de CV falsificat";; „a săvârșit niște morți de la spital";; „. șantaj și amenințare, nevasta deputatului D. L. și avocata sa sunt cercetate la P. de pe lângă Curtea de A. C. - file 93-98 din vol. II.

Același pârât, în calitate de realizator al emisiunii „Necenzurat cu R.";, difuzată de postul de televiziune M. TV, a reluat și transmis, sonor și vizual, la ore de maximă audiență, afirmații din cuprinsul articolelor publicate anterior, în zilele de 01 iunie 2011, 09 iunie 2011, 14 iunie 2011, 15 iunie 2011, 29 septembrie 2011, 11 octombrie 2011, 27 octombrie 2011.

Totodată, reclamantei i s-a publicat fotografia, fără a-i fi solicitat consimțământul prealabil.

3. Situațiile statistice întocmite de S. J. de U. B. M. pentru perioadele 2009

- 2010 și 2010 - 2011 evidențiază numărul de pacienți externați, pacienți cu intervenții chirurgicale, numărul de pacienți decedați cu intervenții chirurgicale,

și indicatorul I.C.M., calculat pentru fiecare dintre medicii S., inclusiv pentru reclamantă.

Aceste statistici medicale nu transmit informații cu privire la cazurile de malpraxis, respectiv decesele generate de un act medical imputat chirurgului, menționând drept cauze ale deceselor reținute următoarele: accidentele de circulație, bolnavi cu maladii cronice în stadii terminale, spitalizați cărora li se acordă îngrijiri medicale în pofida inexistenței sau a existenței unei șanse minime de vindecare (pag. 182, vol. I, dosar Tribunal).

C. M. din M., precum și cei doi martori audiați în cauză, au infirmat existența unor cazuri de malpraxis în activitatea medicală a reclamantei (pag.

105-108, pag. 164, vol. II, dosar Tribunal).

4. Afirmațiile făcute în cuprinsul publicațiilor evocate mai sus, referitoare la săvârșirea de către reclamantă a unor fapte de corupție și șantaj, au fost infirmate prin înscrisurile ce atestă dobândirea legală de către reclamantă a unor suprafețe de teren în localitatea G., județul M., în procedura vânzării la licitație, precum și prin soluțiile date de P. și confirmate de către instanțele de judecată (pag. 118, pag. 160, vol. I, dosar Tribunal).

5. Proba verității celor afirmate nu a fost, așadar, făcută de pârât.

În drept, în mod corect prima instanță a identificat legea substanțială incidentă, prin aplicarea dispozițiilor art. 223 din L. nr. 71/2011, astfel că faptele săvârșite anterior datei de 01 octombrie 2011 au fost apreciate prin raportare la dispozițiile C. civil în vigoare la data săvârșirii lor, iar cele ulterioare acestui moment au fost apreciate din perspectiva N. Cod Civil.

Potrivit dispozițiilor art. 998 C.civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara.

Art. 999 C.civ precizează că omul este responsabil nu doar pe prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar și de acela cauzat prin neglijența sau imprudența sa.

N. Cod civil reglementează răspunderea civilă delictuală în cuprinsul art. 1349 și următoarele, precizând că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturile sau interesele legitime ale altor persoane, iar, potrivit alin. 2, cel care având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

De asemenea, art. 1349 alin. 3 din N. Cod civil dispune că în cazurile anume prevăzute de lege o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia.

Potrivit art. 1382 C.civ., cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt

ținuți solidari la reparație față de cel prejudiciat.

Referitor la raporturile dintre debitori, art. 1383 C.civ. precizează, între cei care răspund solidar, că sarcina reparației se împarte proporțional, în măsură în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenția sau cu gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită. În cazul în care nici astfel nu se poate împărți sarcina reparației, fiecare va contribui în mod egal la repararea prejudiciului.

Cât privește săvârșirea faptei ilicite, ca element condițional al răspunderii civile delictuale, aceasta presupune orice acțiune sau inacțiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesul ce aparține unei persoane, în măsura în care interesul respectiv este legitim, serios și prin felul în care se manifestă creează aparența unui drept subiectiv.

Mai mult, în aprecierea caracterului ilicit al faptei, urmează a se ține seama și de regulile de conviețuire socială în măsură în care ele sunt încorporate în normele juridice ce fac trimitere la morală.

Circumscris noțiunii de „. ilicită";, pot exista cauze care înlătură caracterul ilicit al acesteia, precum exercitarea normală a unui drept subiectiv.

Astfel, potrivit art.1353 din NCC, cel care cauzează un prejudiciu prin exercițiul drepturilor sale, nu este obligat să-l repare, cu excepția cazului în care dreptul este exercitat abuziv. Așadar, în actuala reglementare a C. civil, fapta prejudiciabilă nu poate fi considerată ilicită dacă a fost săvârșită de autorul său, în exercitarea normală a unui drept subiectiv ce îi aparține, care presupune: respectarea legii, a uzanțelor și a bunelor moravuri; respectarea limitelor externe ale dreptului subiectiv, de ordin material și de ordin juridic; exercitarea dreptului subiectiv potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege și cu bună- credință.

Un exercițiu abuziv al dreptului subiectiv angajează, așadar, răspunderea civilă delictuală a titularului, pentru prejudiciile cauzate, acest exercițiu fiind sancționat atât în vechea, cât și în actuala reglementare a C. civil.

Pentru ca un drept subiectiv să poată fi caracterizat abuziv, apare necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să existe un drept subiectiv civil, ceea ce presupune respectarea limitelor externe ale acestuia; autorul abuzului de drept să fie titularul acestuia și să fie în măsură să îl exercite; dreptul subiectiv să fie exercitat într-un alt scop decât acela pentru care a fost recunoscut de lege, precum în scop de șicană ori în scopul de a-l vătăma pe altul; dreptul subiectiv să fie exercitat cu rea-credință.

Un exercițiu abuziv al dreptului subiectiv va conduce la obligarea autorului acestuia la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul de ordin patrimonial sau nepatrimonial cauzat, conform regulilor ce guvernează răspunderea civilă delictuală.

Pot exista situații în care exercitarea anormală a dreptului subiectiv să nu fie animată de intenția de a vătăma pe altul și, totuși, vătămarea să se producă. Or, finalitatea principală a sancționării abuzului de drept o reprezintă protecția victimei, iar nu sancționarea autorului, căci exonerând de răspundere civilă pe cel ce își exercită un drept, cu excepția faptei intenționate, fără alte nuanțări, s-ar recunoaște dreptul implicit de a-l leza pe altul.

Atunci când se analizează fapta ilicită, ca temei al răspunderii civile delictuale, se are în vedere manifestarea exterioară a unei atitudini de conștiință și de voință a unei anumite persoane, iar nu atitudinea subiectivă a persoanei față de fapta sa ori față de urmările acesteia, făcându-se abstracție de vinovăție.

Această distincție între fapta ilicită, în sine, și vinovăția autorului faptei ilicite apare necesară întrucât pot exista situații în care, deși a fost săvârșită o faptă ilicită, nu se poate angaja răspunderea autorului pentru că ea nu a fost comisă cu vinovăție, și pot exista situații în care este angajată răspunderea civilă delictuală fără să fie necesară dovedirea vinovăției, în baza existenței obiective a faptei ilicite.

Vinovăția este și ea un element al răspunderii civile delictuale, care vizeazălatura subiectivă a faptei, atitudinea subiectivă a autorului față de faptă și urmările acesteia, la momentul comiterii ei.

Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este o răspundere subiectivă, care va putea fi antrenată numai dacă există vinovăția autorului faptei ilicite prejudiciabile.

Intenția poate fi directă sau indirectă, iar culpa poată îmbrăca fie forma imprudenței, fie forma neglijenței.

Însă, sub aspectul existenței și întinderii obligației de reparare a prejudiciului, nu interesează forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta ilicită prejudiciabilă, în principiu, noțiunea de „. fiind folosită ca sinonimă celei de vinovăție, cu unele excepții prevăzute expres de lege.

În sfârșit, alături de prejudiciu, fapta ilicită și vinovăție, o condiție distinctă a răspunderii civile delictuale o constituie și existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, pentru determinarea concretă a acestuia fiind majoritar susținut criteriul indivizibilității cauzei cu condiția, în care se apreciază că nicio cauză nu acționează izolat, fiind de cele mai multe ori condiționată de mai mulți factori, care o favorizează, astfel încât împreună alcătuiesc o împrejurarea cauzală.

Răspunderea civilă delictuală, reglementată ca o sancțiune de drept civil, presupune, așadar, existența unui raport juridic obligațional izvorât dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, în temeiul căruia autorul faptei ilicite sau o altă persoană chemată să răspundă are obligația reparării prejudiciului.

Prejudiciul reprezintă consecința negativă suferită de o persoană ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite de către o altă persoană, iar, din perspectiva existenței sau nu a posibilității unei evaluări bănești directe, se distinge între prejudiciul patrimonial și prejudiciul nepatrimonial (moral).

Poate fi vorba despre un prejudiciu nepatrimonial în cazul atingerii aduse onoarei sau demnității, reputației, imaginii, intimității, etc. în cele mai multe cazuri, indemnizarea prejudiciului moral poate ameliora situație victimei însă ea nu asigură reparația leziunii morale, ci contribuie doar la consolarea, compensarea sau satisfacția acesteia.

În doctrină, s-a afirmat, cu deplin temei, că soluția juridică a prejudiciilor morale nu reprezintă reparația și nici despăgubirea victimei, ci doar formula generică „remedii adecvate situații injuste a victimei", constând fie în indemnizarea acestora, fie în alte măsuri pe care judecătorul le consideră potrivite pentru ameliorarea situației injuste în care se află victima. Astfel, răspunsul în presă sau mass-media, publicarea unei hotărâri de condamnare sau retractarea publică poate menaja onoarea rănită, demnitatea umilită sau o reputație alterată, dar aceste valori morale, în mod cert, nu pot fi regenerate.

Există situații în care prejudiciul nu constituie o condiție a reparației.

Astfel, atingerile aduse vieții private, așa cum sunt ele prevăzute în art. 74 lit. a-i N. Cod civil pot atrage prin ele însele indemnizarea, fără a se cere existența unui prejudiciu, ele fiind suficiente în sine pentru a obține măsurile prevăzute de N. Cod civil.

Aplicând textele normative mai sus evocate la situația de fapt stabilită în cauză, apreciem, asemeni primei instanțe, că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale.

Problema care se ridică în speță este aceea de a stabili dacă prin exercitarea unui drept subiectiv legitim, dreptul la libera exprimare, poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a autorului articolelor de presă publicate, iar răspunsul în speță este unul afirmativ întrucât s-a dovedit că exercitarea acestui drept a depășit limitele subiective, îmbrăcând forma abuzului de drept, în sensul celor analizate mai sus.

Astfel, art. 8 din Convenția Europeană a D. O. reglementează dreptul la respectarea vieții private și de familie, interzicând amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept, ca măsură de principiu.

În concepția instanței europene, noțiunea de „. privată"; cuprinde, în primul rând, dreptul persoanei la viață privată intimă, la viață personală (care include și dreptul la imagine) și dreptul persoanei la viață privată socială și la un mediu înconjurător sănătos, integritatea fizică și morală a persoanei, sfera intimă a individului (CEDH, 26 martie 1985, X et Y c/Pays-Bas, § 76; 26 septembrie 2001, P.G. et J.H. c/Royaume-Unit, Recueil 2001 - IX, § 56=.

Mai mult, în jurisprudența C., protecția conferită de art. 8 dreptului la viață privată are în vedere îmbinarea vieții personale cu cea socială a individului, imposibil de disociat în societatea modernă în care se trăiește în prezent.

Garanția oferită de art. 8 din Convenție, este în principal, destinată să asigure dezvoltarea, fără ingerințe exterioare, a personalității fiecărui individ, în relație cu semenii săi, adăugând într-o altă hotărâre că „există o zonă de interacțiune între individ și terți, zonă care, fie și într-un context public, poate ține de viața privată a persoanei (CEDH, 24 iunie 2004, Von Hannover c/a Allemagne, Recueil 2004-VI, § 50).

Față de cele expuse mai sus, se poate conchide în sensul că noțiunea de viața privată, în sensul art. 8 al C., astfel cum acest text este interpretat de instanța de contencios european, cuprinde dreptul persoanei ia viața privată intimă, personala, dreptul acesteia la viață privată socială și dreptul persoanei la un mediu înconjurător sănătos.

J. instanțelor naționale și europene pune în lumină faptul că noțiunea de „. privată" este într-o continuă evoluție și conține, astăzi, atât aspecte tradiționale - precum dreptul la imagine, starea civilă a persoanei, identitatea, sănătatea, religia, integritatea sa fizică și morală, viața sentimentală etc, dar și aspecte modeme, legate de percepții noi în viața socială - privitoare la avort, homosexualitate, transsexualitate, precum și anumite dezvoltări ale mijloacelor de comunicare; interceptări telefonice sau ale corespondenței electronice, utilizarea bazelor de date personale informatizate etc.

Cu referire specială la dreptul la imagine, această componenta a vieții private are ca scop protejarea identității persoanei, a sferei vieții sale intime, a relațiilor ssale personale, a libertății sexuale.

Din acest punct de vedere, Curtea europeană a fost mult mai nuanțată în aprecierile sale, a arătat că, în anumite ocazii, indivizii desfășoară activități în mod conștient sau chiar intenționat, care sunt sau pot fi înregistrate sau redate publicului, împrejurare pe care în mod rezonabil, persoana supusă acestor înregistrări o poate percepe ca pe o interferență cu viața ei privată.

Pentru a determina măsura în care fotografierea unei persoane intră în domeniul de protecție instituit de art. 8 împotriva unor ingerințe arbitrare ale autorităților publice, Curtea a reținut că în jurisprudența sa, fosta Comisie a examinat dacă aceasta activitate s-a realizat in locuri publice sau cu ocazia unor incidente publice și dacă elementele astfel obținute erau destinate unui uz limitat sau erau susceptibile să fie făcute accesibile publicului în general.

În situația în care un reclamant ar figura pe o fotografie luată cu ocazia unei manifestații publice, într-un loc public și fotografia respectivă ar fi, eventual, păstrată de orcanele de poliție într-un anumit dosar, fosta Comisie a considerat ca nu există o ingerință a autorităților statale în exercițiul dreptului la viață privată a persoanei în cauză atât timp cât fotografia în discuție nu a fost făcută și conservată decât în scopul de a releva desfășurarea manifestației cu prilejul căreia ea a fost realizată, fără a fi întreprinse alte acțiuni care să aibă în vedere identificarea persoanelor fotografiate, prin raportare la conținutul altor baze de date ale organelor de poliție.

Într-o altă cauză, examinata de Curte, reclamanta a invoca faptul publicarea de către două reviste germane a mai multor fotografii făcute fără consimțământul ei care o arata fie singură, fie însoțită de membri ai familiei sale sau de alte persoane în diverse locuri și imposibilitatea de a-și apăra dreptul la imagine în fața jurisdicțiilor naționale în speță, cele germane, care i-au respins toate cererile prin care a solicitat interzicerea publicării unor asemenea fotografii, cu motivarea fie că reclamanta este o „personalitate absolută a lumiicontemporane, fie ca fotografiile incriminate au fost făcute in diverse locuri publice - reprezintă o încălcare a dreptului ei la viată privată.

Instanța europeană a arătat că fără nicio îndoială, publicarea de către diversele reviste germane a fotografiilor ce o reprezentau pe reclamantă, singură sau însoțită de alte persoane, în activitatea sa cotidiană ține de viața sa privată și că orice persoană, chiar dacă este cunoscută de „. public", trebuie să beneficieze de protejare a vieții ei private.

Curtea a statuat in sensul că „imaginea unui individ este unul din atributele esențiale ale personalității sale deoarece aceasta își pune in evidență originalitatea și-i permite diferențierea față de celelalte persoane.

Dreptul unei persoane la protejarea imaginii sale constituie, astfel, una din componentele principale ale dezvoltării personale și presupune deplina posibilitate pentru individ de a dispune de imaginea sa", ceea ce semnifică atât dreptul individului ea în cea mai mare parte a situațiilor să poată refuza difuzarea imaginii sale, cât și dreptul său de a se opune la captarea, la conservarea, la reproducerea acesteia pentru alții, iar protejarea efectivă a dreptului la imagine presupune exprimarea consimțământului individului nu numai la difuzarea imaginii sale în public, ci și la „." acesteia. In caz contrar a spus Curtea, un atribut esențial al personalității (individului) ar putea fi reținut de un terț, fără ca cel interesat să poată decide cu privire la utilizarea lui ulterioară. Iar din moment ce reputația unei persoane, chiar și atunci când aceasta este criticată în contextul unor dezbateri publice, reprezintă o parte a identității personale și a integrității ei psihologice, aceasta intră în domeniul vieții ei private cu consecința aplicării protecției instituite în materie de dispozițiile art. 8 din Convenție.

Restricții aduse vieții profesionale a unei persoane pot cădea sub incidența dispozițiilor art. 8 atunci când ele se repercutează asupra modalităților în care individul își „construiește"; identitatea sa socială, prin dezvoltarea relațiilor cu semenii săi; aceasta deoarece majoritatea oamenilor au cele mai multe ocazii de a strânge lucrurile cu lumea exterioară tocmai la locul lor de muncă.

De asemenea, cel mai adesea viața profesională se împletește atât de mult cu viața privată în sensul strict al termenului, de așa manieră încât nu întotdeauna este ușor a distinge calitatea pe care o persoană acționează la un anumit moment.

În esență, viața profesională face parte din acea zonă de interacțiune între individ și celelalte persoane încât, chiar într-un context public, aceasta poate ține de „. ei privată";.

Din acest punct de vedere, în cauzele examinate, care au pus problema echilibrului ce trebuie să existe între protecția vieții private și apărarea libertății de expresie, instanța europeană a evidențiat întotdeauna contribuția ce poate li adusă prin publicarea unor fotografii sau articole la dezbaterea de probleme de ordin general, social.

În aceste condiții, o interpretare restrictivă a dispozițiilor legii naționale în materie se impune tocmai pentru ea statul să-și îndeplinească obligația pozitivă ce-i revine, pe temeiul C., cu privire la protecția dreptului la viață privată și la imagine ale persoanei.

Cât privește dreptul la libera exprimare, în cauza Handyside c/Royaume Unit, Curtea Europeană a statuat, într-o formulă care este preluată în toată jurisprudența sa subsecventă în materie, că „libertatea de exprimare, consacrata în § 1 al art. 10 din Convenție, constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una din condițiile primordiale ale progresului ei".

Sub rezerva § 2 al aceluiași text, libertatea de exprimare privește nu numai

„." sau „." apreciate favorabil sau considerate ca inofensive sau indiferente, dar și pe cele care contrariază, șochează sau neliniștesc; aceasta este exigența pluralismului, a toleranței și a spiritului de deschidere într-o societate democratică.

Instanța europeană a evidențiat întotdeauna importanța crucială a libertății de exprimare, ca una dintre condițiile prealabile ale unei bune funcționări a democrației. De asemenea, ea a decis că astfel cum apare consacrată de art. 10, libertatea de expresie este însoțită de excepții care impun o interpretare restrictivă, iar nevoia de a opera restrângeri ale acestei valori fundamentale a unei societăți democratice trebuie să fie stabilită în mod convingător.

Totodată, Curtea a arătat că oricine exercită libertatea sa de expresie își asumă, astfel cum însuși textul pus în discuție precizează, „îndatoriri și responsabilități" a căror întindere depinde de domeniul în care ea este pusă în valoare, de procedeele tehnice utilizate și de alți factori de circumstanțiere adecvați.

Libertatea de exprimare nu poate fi concepută fără libertatea de opinie D. cum s-a spus, „a comunica idei și opinii presupune să poți să elaborezi în toate domeniile o gândire personală, o opinie liber aleasă";.

În acest sens, libertatea de exprimare este condiția sine qua non a unei veritabile democrații pluraliste.

Uneori, libertatea de exprimare poate fi în conflict cu anumite interese colective sau individuale, ceea ce înseamnă că ea nu este concepută dincolo de orice limite.

Problema o constituie aceea de a găsi măsura echilibrului care să existe între exercițiul dreptului la liberă exprimare, pe de o parte, și protecția intereselor sociale și ale drepturilor individuale ce aparține altor persoane, pe de altă parte, problemă asupra căreia instanța europeană a statua în jurisprudența sa.

Libertatea de opinie apare ca forma clasică a libertății de exprimare și presupune ca nimeni să nu fie urmărit sau condamnat pentru opiniile sale deoarece, așa după cum s-a observat posibilitatea pentru orice persoană de a avea și de a exprima o opinie minoritară este o component esențială a oricărei societăți democratice, care se întemeiază pe pluralism, toleranță și pe spirit de deschidere".

D. libertatea de opinie nu are cum si fie limitată, pentru că o opinie formată, dar rămasă în gândirea autorului ei, nu poate leza o anumită valoare sau o anumită persoană, ca și manifestare convingerilor și a religiei, apărată de art. 9, exprimarea opiniei poate forma obiectul unei limitări, fie și pentru respectarea drepturilor aparținând altor subiecte de drept, dar fără a se aduce atingere respectului convingerilor care constituie punctul central al libertății de gândire.

O ultimă precizare deosebit de importantă privitoare la libertatea de opinie, făcută de Curte, se referă la faptul că exprimarea unei opinii semnifică, în ultimă analiză, formularea unei judecați de valoare cu privire la un anumit fapt social, care nu are a fi confundată cu relatarea unor activități umane sau a unor împrejurări sau fapte ce se petrec in viața de toate zilele. Consecința acestei distincții prezintă relevanță deosebită atunci când se pune problema unor eventuale probe în materie, în special in ipoteza opiniilor exprimate prin presă.

Într-o jurisprudență constantă, instanța europeană a decis că dacă materialitatea faptelor poate fi probată, judecățile de valoare nu se pretează la demonstrarea exactității lor; mai mult, a pretinde o asemenea demonstrațieînseamnă a aduce atingere însăși libertății de opinie, element fundamental al dreptului garantat de ari. 10 din Convenție.

Cu referire specială la presă, libertatea de informare este incompatibilă cu existența oricărui sistem de autorizare sau de cenzură prealabilă.

În același timp, libertatea presupune responsabilitate. Nu există în viața socială libertate dincolo de orice limite. Aceste limite privesc protecția unor valori sociale și a drepturilor și reputației aparținând altor persoane.

Depășirea acestor limite este de natură să angajeze răspunderea civilă, administrativă sau chiar penală a celor care săvârșesc fapte ce se circumscriu într-un asemenea cadru.

Principiul libertății de informare rămâne însă în toată substanța sa și se impune ca atare atât autorităților publice, cât și oricăror alte persoane fizice sau juridice.

Având în vedere faptul că cel mai adesea informațiile se transmit prin presă, instanța europeană a subliniat mereu în jurisprudența sa că din moment ce libertatea de expresie constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, garanțiile acordate presei au o importanță cu totul deosebită, iar în cauza Lingem c/Autriche ea a precizat rolul presei astfel: „D. presa nu trebuie să depășească limitele prevăzute în special pentru protejarea reputației altuia, ei îi incumba obligația de a comunica informații și idei asupra problemelor dezbătute în arena politică, precum și cele care privesc alte sectoare de interes public. La funcția sa care constă în a difuza se adaugă dreptul pentru public de a primi aceste informații";.

Instanța europeană a arătat că lectura atentă a dispozițiilor art. 10 din

Convenție permite să se constate că acest text nu interzice prin el însuși, orice restricție prealabilă publicării unei opinii sau informații. Mărturie in acest sens sunt cuvintele „condiții", „restrângeri"", „a împiedica", care se regăsesc in cuprinsul lui. Dar, asemenea restricții prezintă mari pericole pentru asigurarea respectării libertății de exprimare, astfel că ele impun un examen amănunțit din partea instanței europene, în special atunci când este vorba despre presă, deoarece informația este un bun perisabil», iar întârzierea publicării ei, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp riscă foarte mult să o priveze de orice valoare și orice interes (s.n.).

De asemenea, jurisdicția europeană a subliniat că media audiovizuală, precum radioul și televiziunea, are o importanță deosebită în transmiterea și recepționarea ideilor, datorită puterii ei de a propaga mesaje prin sunet și imagini; o asemenea media are un efect mai puternic și imediat față de presa scrisă. Posibilitatea deschisă pentru radio și televiziuni de a pătrunde în intimitatea ascultătorilor și telespectatorilor le mărește impactul asupra acestora. Mai mult, a observat Curtea, acest forme ale media prezintă particularitatea de a fi accesibile în regiuni în care alte asemenea forme precum presa scrisă nu reușesc să pătrundă. Curtea a arătat că o relatare obiectivă și echilibrată cu privire la fapte și activități de interes public poate fi făcută de jurnaliști sau de alte persoane pe căi diferite, în funcție, printre altele, de mijloacele de comunicare în masă utilizate: nu revine nici instanței europene și nici jurisdicțiilor naționale rolul de a se substitui presei pentru a indica tehnica de relatare pe care jurnaliștii au a o adopta.

Privită prin prisma „. și responsabilităților" inerente exercițiului libertății de exprimare, garanția pe care art. 10 o conferă ziariștilor cu privire la relatarea unor probleme de interes general este subordonată condiției ca cel interesat să acționeze cu bună-credință, în așa fel încât să ofere informații exacte și demne de crezare, în respectul deontologiei profesionale specifice jurnaliștilor.

Curtea a admis, totuși, că libertatea de exprimare a ziariștilor presupune o posibilă doză de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecățile de valoare pe care le formulează, cu precizarea că nu s-ar putea concepe ca un jurnalist să poată formula judecăți de valoare critice numai cu condiția de a putea să le demonstreze realitatea.

Ea a decis însă că și atunci când o declarație a unui ziarist constituie o judecată de valoare, o asemenea judecată făcută fără nicio bază factuală poate să apară ca excesivă și deci să se situeze în afara protecției conferite de art. 10 libertății de exprimare.

De asemenea, Curtea a arătat că atunci când presa contribuie la o dezbatere publică privitoare la probleme ce suscită preocupări legitime ale opiniei publice într-un anumit domeniu, ea va putea să se întemeieze în relatările sale pe rapoarte oficiale, fără a recurge la anchete independente deoarece, în caz contrar, ea nu și-ar mai putea îndeplini rolul de „. de gardă" al democrației, ce-i este recunoscut.

Curtea a subliniat că textul analizat apară dreptul ziariștilor de a comunica informații cu privire la probleme de interes general, din moment ei se exprimă cu bună-credință pe baza unor fapte exacte și produc informații fiabile și precise cu respectarea eticii profesionale.

Drept esențial într-o societate democratică, libertatea de exprimare nu poate fi exercitată dincolo de orice limite. Ca orice altă libertate socială, ea presupune luarea în considerare a unor interese de ordin general cum sunt siguranța națională, integritatea teritoriala ale statelor contractante, siguranța publica, apărarea acesteia și prevenirea săvârșirii unor infracțiuni protecția sănătății și a moralei publice, garantarea autorității și imparțialității puterii judiciare, precum și a unor interese de ordin personal, anume reputația și drepturile ce aparțin altor persoane împiedicarea de a divulga informații confidențiale. Aceste limitări sunt prevăzute în art. 10 § 2 al C..

O analiză a dispozițiilor cuprinse în art. 10 § 2 a permis doctrinei următoarele observații: exercițiul libertății de exprimare presupune îndatoriri și responsabilități; avându-se în vedere importanța socială deosebită a acestor a acestei libertăți, exercițiul ei poate fi supus unor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni, ceea ce semnifică recunoașterea posibilității pentru stat de a exercita anumite ingerințe în exercițiul acestei libertăți fundamentale; aceste ingerințe trebuie să îndeplinească anumite condiții prevăzute de text adică: să fie prevăzute de lege; sa urmărească im scop legitim; să fie necesare într-o societate democratică, condiție prin prisma căreia instanța europeană apreciază și proporționalitatea ingerinței cu scopul urmărit prin producerea ei.

Scopul legitim este dat de interesele de ordin general și de cele individuale prevăzute de § 2 art. 10, amintite mai sus.

Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un ziarist, exercită libertatea sa de expresie, își asumă „îndatoriri și responsabilități" a căror întindere depinde de situația concretă în discuție și de procedeul tehnic utilizat.

De asemenea, instanța europeană a evidențiat, în repetate rânduri, că

„îndatoririle și responsabilitățile" inerente exercițiului libertății de exprimare

,garantată de art. 10 din Convenție, impun jurnaliștilor ca în relatările pe care ei le fac privitoare la problemele de interes general „să acționeze cu bună-credință, așa fel încât să furnizeze informații exacte și demne de a fi considerate credibile, cu respectarea deontologiei profesionale.

Cu privire la această problemă, se impune o observație care privește raportul dintre îndatoririle și responsabilitățile editorului sau ale directorului publicației pentru conținutul unui articol pus in discuție, pe de o parte, și cea aziaristului care l-a scris. Curtea a decis, cu valoare de principiu, că dacă este adevărat că editorul nu se asociază întotdeauna în mod obligatoriu opiniilor exprimate în lucrarea sau in articolul publicat, nu mai puțin, prin punerea la dispoziția autorului a suportului publicării unui text, el participă la exercițiul libertății de exprimare, astfel că, indirect, editorul este ținut de aceleași îndatoriri și responsabilități pe care însuși autorul și le asumă prin difuzarea opiniilor sale.

Este de subliniat precizarea făcută recent de instanța europeană în sensul că ziariștii sunt ținuți de aceleași îndatoriri și responsabilități și atunci când redau conținutul unor articole apărute în alte publicații ori se referă la relatări ale terților.

Instanța europeană a decis că atunci când un jurnalist preia și difuzează declarații atribuite unor terțe persoane, el va trebui să facă dovadă de o și mai mare rigoare și de o deosebită prudență înainte de a le face publice.

Jurisdicția europeană de contencios al drepturilor omului a fost adeseori confruntată cu soluționarea ,,conflictului" ce poate să apară între exercitarea libertății de exprimare și necesitatea protejării „reputației și drepturilor ce aparțin altor persoane". Cel mai adesea această problemă s-a pus atunci când s-a susținut că faptul condamnării unor ziariști sau a unor particulari pentru afirmații cu caracter defăimător tăcute la adresa unor oameni politici, funcționari, membri ai corpurilor judiciare, a altor persoane publice sau chiar la adresa altor particulari reprezintă o încălcare a libertății de exprimare a autorilor unor asemenea afirmații, In această materie. Curtea a dezvoltat o jurisprudență din care doctrina a sintetizat câteva soluții de principiu: a) în primul rând, în asemenea cauze, instanța europeană trebuie să verifice dacă autoritățile interne au respectat justul echilibru între, pe de o parte. protejarea libertății de exprimare garantată de art. 10 din Convenție și, pe de altă parte, apărarea reputației unei persoane puse în discuție într-o cauză dată, care dace parte din dreptul la viață privată apărat de art. 8 al C., mai ales că acest din urină text poate necesita adoptarea de măsuri pozitive din partea autorităților naționale destinate a asigura respectarea dreptului la viață privată chiar și în raporturile între particulari; b) în al doilea rând, în toate cauzele examinate în care a avut a aprecia

„punerea în balanță" a celor două drepturi evocate mai sus, Curtea a pus întotdeauna accentul pe necesitatea ca publicarea de informații, de documente ori de fotografii în presă să servească interesului public și să contribuie la dezbaterea unor probleme de ordin general, dacă există un drept al publicului de a fi informat, „drept esențial într-o societate democratică", drept ce poate, în anumite circumstanțe particulare, să poarte asupra unor aspecte al vieții private ale unor persoane publice, în special atunci când este vorba despre personalități politice, nu se poate spune că publicațiile ce au ca obiect unic satisfacerea curiozității unui anumit public, privitor la detaliile vieții privai. ale unei persoane, oricare ar fi notorietatea acesteia contribuie în vreun fel la dezbaterea de probleme de interes general pentru societate.

Pentru instanța europeană elementul determinant pentru „a pune în balanță" protecția vieții private și libertatea de expresie trebuie să rezide în contribuția pe care un articol publicat o aduce unei dezbateri de interes general.

În cauza Editions Plon c/France, Curtea a apreciat că instanțele naționale au stabilit exact că în speță era vorba despre un conflict intre dreptul de a comunica informații și idei și dreptul la protejarea reputației altei persoane, dându-se preponderență, în circumstanțele cauzei acestuia din urmă.

Din perspectiva legislației naționale, așa cum s+a arătat mai sus, referitor la apărarea drepturilor nepatrimoniale, aceste norme trebuie puse în legătură cu dispozițiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală, pentru faptelesăvârșite după intrarea în vigoare a N. Cod civil, care cuprinde dispoziții exprese prin art. 252 și urm.

O situație specială este reprezentată de exercitarea dreptului la liberă exprimare, consacrat legislativ prin N. Cod civil, art. 70 și prin art. 30 din C. României, republicată. Pentru acest caz, instanța va putea dispune doar măsurile prevăzute de aliniatul 1 lit. b și c și nu cea de interzicere a săvârșirii faptei în cazul iminenței acesteia.

Art. 253 reglementează posibilitatea instanței de a dispune măsuri restrictive împotriva autorului faptei, obligarea autorului la publicarea hotărârii de condamnare, pe cheltuiala sa, fiind precizată cu caracter exemplificativ, ceea ce înseamnă că instanța va putea dispune orice alte măsuri similare necesare pentru repararea prejudiciului săvârșit și încetarea faptei ilicite.

Cât privește dreptul la viață privată, acesta este consacrat legislativ prin art. 71, iar art. 72 ocrotește dreptul persoanei la demnitate.

Art. 71 din NCC conferă noțiunii de viață privată un înțeles restrâns întrucât art. 73 reglementează dreptul la propria imagine.

Conținutul dreptului la imagine este stabilit prin dispozițiile alin. 2 ale art. 73, prin indicarea aspectelor vieții private ale persoanei, cele pe care legiuitorul le protejează, și anume înfățișarea fizică și vocea persoanei.

În considerarea acestui drept, titularul său se va putea opune reproducerii portretului, prin orice mijloace ori utilizării unei asemenea reproduceri, recunoscându-se persoanei un monopol al exploatării propriei imagini.

Rămâne ca numai faptele săvârșite cu consimțământul titularului sau cele care se încadrează în limitele prevăzute de art. 75 NCC nu constituie atingeri aduse dreptului la propria imagine.

Referitor la aceste limite, pentru ca situațiile prevăzute de legiuitor să se încadreze în ele, apare necesar ca exercitarea propriilor drepturi și libertăți să îndeplinească o dublă condiție, și anume: să se facă cu bună credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care R. este parte. D. aceste condiții nu sunt îndeplinite, suntem în prezența abuzului de drept.

Cât privește dreptul la demnitate, reglementat prin art. 72 NCC, acesta face parte din categoria drepturilor personalității cu referire specială la onoarea și reputația persoanei. În acest context, în literatura juridică de specialitate, onoarea a fost identificată ca fiind un sentiment complex, determinat de percepția pe care fiecare persoană o are despre demnitatea sa, dar și de modul în care ceilalți o percep sub acest aspect. Onoarea are, așadar, un caracter individual, dar și unul social, o atingere adusă onoarei putând însemna și o atingere adusă reputației, care este de cele mai multe ori dobândită prin modul exemplar în care persoana se comportă în viața privată sau în cea socială.

Onorarea și reputația, ca drepturi ale personalității, pot fi atinse prin adresarea unor expresii jignitoare sau invective, prin afirmații sau imputări referitoare la săvârșirea unei fapte de natură să supună persoana desconsiderării sau oprobiului public.

Din această perspectivă, în cauză se poate constata că expresiile utilizate la adresa reclamantei, afirmațiile și imputările care i s-au adus sunt în mod cert să o descalifice sub aspect profesional și moral, iar aceste fapte nu reprezintă gafe cu potențial ofensator, ce ar putea fi excluse unei sancțiuni de natură civilă, ci fapte săvârșite cu intenția de a ofensa.

Mai mult decât atât, nu se verifică niciuna din situațiile în care faptele săvârșite nu ar putea fi considerate atingeri aduse onoarei și reputației, întrucât nu a existat consimțământul reclamantei pentru publicarea unor astfel de articole și ele nu pot fi încadrate în limitele prevăzute de art. 75 N.

N. Cod civil reglementează și dreptul la liberă exprimare, prin art. 70, drept consacrat prin art. 30 din Constituție și art. 10 din Convenția europeană.

Potrivit dreptului național, libertatea de exprimare presupune posibilitatea pe care orice persoană fizică o are de a aduce la cunoștința publică gândurile, opiniile și credințele sale, indiferent dacă acestea sunt argumentate corespunzător sau nu și indiferent dacă acestea sunt considerate acceptabile de autorități sau de majoritatea populației. Mai mult decât atât, libertatea de exprimare privește nu doar informațiile sau ideile apreciate favorabil, cele considerate indiferente sau inofensive, dar și pe cele care contrariază, șochează sau neliniștesc, mijloacele folosite putând fi diverse, și anume: comunicarea directă, mijloacele tehnice, mijloacele de comunicare în masă, modalitățile de exprimare artistic.

Cu toate acestea, dreptul la libera exprimare nu este unul nelimitat, exercițiul său putând fi restrâns, în cazurile stabilite prin lege, precum cele prevăzute de art. 75 N.

Art. 30 alin. 6 din Constituție stabilește că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

Rezultă, așadar, că restrângerile care pot fi aduse dreptului la libera exprimare au un dublu fundament, și anume: protejarea drepturilor personalității care aparțin altor persoane și interesele superioare ale societății.

În considerarea celor ce preced, instanța de apel apreciază că în mod corect prima instanță a stabilit existența elementelor răspunderii civile delictuale, prin prezentarea unei imagini deformate negativ, sub aspect profesional, a reclamantei, prin utilizarea unor expresii ofensatoare de natură să aducă atingere demnității și vieții private a acesteia, expresia abuzului de drept, a depășirii limitelor libertății de exprimare.

Pârâtul susține că faptele săvârșite se circumscriu unei anchete jurnalistice pe care a inițiat-o și pe care a condus-o, însă informațiile pe care le-a furnizat nu sunt de natură să confirme imaginea negativă pe care i-a făcut-o reclamantei, în absența unor situații probate de malpraxis ori a unor condamnări pentru săvârșirea unor fapte penale.

Prin faptele comise cu intenție pârâtul a cauzat reclamantei un prejudiciu de ordin moral, lezate fiind valori fundamentale ale personalității, precum onoarea ori demnitatea.

În consecință, în mod corect s-a procedat la obligarea pârâților la repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin plata unor despăgubiri cu acest titlu.

Pârâta SC I. M. P. S. este persoana juridică ce are în obiectul său de activitate site-urile menționate în cererea introductivă de instanță, precum și prelucrarea datelor și administrarea paginilor web.

Or, într-adevăr editorii participă la exercițiul efectiv al dreptului la liberă exprimare, revenindu-le aceleași obligații și responsabilități ca și autorilor lucrărilor difuzate, fiind întrunite în consecință cerințele unei răspunderi civile solidare, potrivit art. 1000 alin. 3 C.civ. și corespunzător art. 1373 N.

Cât privește modalitatea de reparare a prejudiciului, ea a fost corect stabilită în primă instanță, cu singura mențiune că legea substanțială mai sus evocată permite și obligarea pârâtului la eliminarea articolelor prin care se aduce atingere drepturilor nepatrimoniale din cadrul site-urilor „. și „., ulterioare intrării în vigoare a N. Cod civil.

Toate celelalte măsuri dispuse sunt expresia unei corecte interpretări și a unei judicioase aplicări a legii și ele urmează a fi menținute.

În privința cuantumului daunelor morale stabilite, întinderea daunelor morale urmează a se stabili prin apreciere, prin aplicarea de către instanță acriteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării (Curtea Supremă de Justiție, C. de 9 judecători, Decizia nr. 5437/2003).

Curtea apreciază că el trebuie menținut în considerarea faptului că acordarea unor despăgubiri cu acest titlu nu poate conduce la o îmbogățire fără just temei și se impune a fi apreciată în echitate, iar nu proporțional, întrucât nu se înlocuiește o valoare economică cu o altă valoare economică, precum în cazul prejudiciilor patrimoniale. Urmărind, așadar, influența pe care vătămarea cauzată reclamantei a avut-o asupra existenței sale profesionale și sociale, în comunitatea în care trăiește, prin raportare la profesia reclamantei, la calificarea acesteia și la prestigiul pe care l-a dobândit, urmărind totodată jurisprudența în materie, se apreciază că suma de 10.000 lei acordată cu titlu de despăgubiri este de natură să asigure o compensație morală pentru prejudiciul cauzat prin lezarea onoarei și a demnității.

În consecință, în baza art.296 C.proc.civ.,Curtea va admite în parte apelul reclamantei în sensul celor de mai sus precizate, și va respinge ca nefondate celelalte apeluri.

Totodată, în baza art. 274 alin.1 și 3 C.pr.civ., Curtea va obliga pârâții intimați să plătească apelantei reclamante 500 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel, reduse proporțional cu pretențiile admise și acordate cu titlul de onorariu avocațial (pag. 57-58 dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite în parte apelul declarat de reclamanta L. E. M. împotriva sentinței civile nr. 1123/(...) a T. M., pronunțată în dosarul nr. (...) pe care o schimbă în parte în sensul că obligă pârâtul R. I. R. la eliminarea articolelor prin care se aduce atingere drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei, din cadrul site-urilor ne-cenzurat și stirimm, publicate în data de (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...),

0(...), (...), (...), 0(...).

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâții R. I. R. și S. I. M. P. S.

B. M.

Obligă pârâții intimați să plătească reclamantei apelante L. E. M. suma de

500 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Definitivă și Executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTOR G.

D.-L. B. A.- A. P. S.-D. G.

Red.DB/dact.MS

6 ex./

Jud.fond: D.Țiplea

← Decizia civilă nr. 577/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă		Decizia civilă nr. 5130/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Decizia civilă nr. 1541/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă Decizia civilă nr. 3593/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă Decizia civilă nr. 4719/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă Decizia civilă nr. 577/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă Decizia civilă nr. 5130/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă Decizia civilă nr. 4873/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă Decizia civilă nr. 2500/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă Decizia civilă nr. 1537/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă