Decizia civilă nr. 2500/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 2500/R/2012
Ședința publică din 18 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P. JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C. GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. I. I., B. T. D., B. O. M. și B. R. T., împotriva sentinței civile nr. 70 din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul recurent B. O. M. în nume propriu și în calitate de reprezentant pentru reclamanții recurenți B. I. I., B. T. D. și B. R. T., conform împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, precum și reprezentanta
P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanții B. I. I., B. T. D., B. O. M. și B. R. T., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului pentru considerentele expuse în cuprinsul sentinței recurate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică.
Instanța înmânează reprezentantului reclamanților recurenți un exemplar din întâmpinarea pârâtului intimat.
În probațiune, reclamantul recurent B. O. M. în nume propriu și în calitate de reprezentant al celorlalți reclamanți recurenți depune la dosar adeverința nr. 16/(...) emisă de A. fermierilor crescători de bovine C., din care rezultă valoarea bunurilor mobile indicate în cererea introductivă de instanță și un extras de pe site-ul P. - agricolă.ro, privind tot valoarea unor asemenea bunuri, în 2 exemplare.
Reclamantul recurent B. O. M. în nume propriu și în calitate de reprezentant al celorlalți reclamanți recurenți, precum și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
În temeiul art. 316 C.pr.civ. coroborat cu art. 294 alin. 1 C.pr.civ., C., din oficiu, invocă și pune în discuție inadmisibilitatea cererii formulate pentru prima dată în calea de atac a recursului, având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative referitoare la fracțiunea de 9 luni închisoare executată de antecesorul reclamanților recurenți, având în vedere că nu există o hotărâre judecătorească în acest sens, cerere care a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2 - 4 din L. nr. 2..
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reclamantului recurent B. O. M. în nume propriu și în calitate de reprezentant al celorlalți reclamanți recurenți pentru susținerea recursului, iar reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. îi acordă cuvântul pentru a pune concluzii asupra recursului declarat de reclamanți, cu mențiunea ca odată cu concluziile pe fond, aceștia să se refere și la excepția invocată din oficiu de către instanță.
Reclamantul recurent B. O. M. în nume propriu și în calitate de reprezentant al celorlalți reclamanți recurenți arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocată din oficiu de către instanță și solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, pe care le susține verbal.
De asemenea, reclamantul recurent B. O. M. în nume propriu și în calitate de reprezentant al celorlalți reclamanți recurenți, referitor la petitul 2, privind acordarea despăgubirilor materiale pentru bunurile confiscate de la antecesorul reclamanților, arată că aceste bunuri au fost menționate în procesul-verbal întocmit de portărelul de pe lângă T. S., astfel încât, în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea despăgubirilor materiale, însă instanța de fond a respins această cerere a reclamanților. T., arată că terenurile confiscate de la antecesorul reclamanților în anul 1950, au fost retrocedate în anul 1990, iar reclamanții au solicitat despăgubiri materiale pentru lipsa de folosință a terenurilor de la data confiscării acestor terenuri și până la data retrocedării lor.
Având în vedere aspectele anterior arătate, precum și dovezile depuse la dosarul cauzei cu privire la confiscarea bunurilor de la antecesorul reclamanților, reclamantul recurent B. O. M. în nume propriu și în calitate de reprezentant al celorlalți reclamanți recurenți consideră că în cauză își au aplicabilitatea prevederile L. nr. 2. și, totodată, arată că valoarea bunurilor confiscate a fost dovedită atât prin procesul-verbal de confiscare, cât și prin calculul menționat în adresa emisă de P. com. M. G. în care sunt prevăzute valorile bunurilor respective. De asemenea, arată că martorul M. I. a arătat prețurile bunurilor confiscate de la antecesorul reclamanților, iar din declarația martorului rezultă că acesta a confirmat prețurile arătate în cuprinsul adresei mai sus menționată.
Reclamantul recurent B. O. M. în nume propriu și în calitate de reprezentant al celorlalți reclamanți recurenți arată că azi a depus la dosar acte, care complinesc probele administrate în cauză, iar instanța poate constata că valorile indicate în aceste acte se încadrează în limitele minime și maxime ale valorilor prevăzute de lege. T., arată că expertiza se impune a fi efectuată doar atunci când bunurile mobile sunt în ființă, însă în speță este vorba de bunuri mobile care au dispărut de mult, motiv pentru care, nu a fost de acord cu efectuarea unei expertize pentru evaluarea bunurilor mobile confiscate de la antecesorul reclamanților. De asemenea, arată că la nivelul T. C. au fost pronunțate hotărâri în sensul admiterii unor astfel de acțiuni, precum acțiunea formulată de reclamanți.
Reclamantul recurent B. O. M. în nume propriu și în calitate de reprezentant al celorlalți reclamanți recurenți arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilitatea cererii formulate pentru prima dată în calea de atac a recursului, având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative referitoare la fracțiunea de 9 luni închisoare executată de antecesorul reclamanților recurenți, având în vedere că o astfel de cerere nu afăcut obiectul acțiunii promovate de reclamanți, ci doar perioada de un an, șase luni și douăzeci de zile a făcut obiectul acțiunii reclamanților, iar instanța de fond a constatat caracterul politic al măsurii administrative aplicată antecesorului reclamanților cu privire la această perioadă.
De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că D. nr.
12/2011 a Î.C.C.J., prin care a fost soluționat recursul în interesul legii a fost publicată în Monitorul Oficial la data înregistrării acțiunii, respectiv la data de (...), motiv pentru care, apreciază că instanța de fond în mod corect a respins cererea privind acordarea daunelor morale, având în vedere că acestea nu fac obiectul art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., iar în ceea ce privește daunele materiale, arată că, confiscarea bunurilor mobile și a bunurilor imobile de la antecesorul reclamanților a fost o urmare a pedepsei aplicată acestuia. T., arată că problema din cauză este evaluarea bunurilor mobile confiscate de la antecesorul reclamanților, iar instanța de fond a arătat că nu se contestă confiscarea acestor bunuri mobile și valoarea lor a fost actualizată la suma de
18.100 lei, însă reclamanții nu au fost de acord cu plata onorariului pentru efectuarea unei expertize privind evaluarea bunurilor mobile.
De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că în cauză se putea efectua o altfel de expertiză, respectiv o expertiză contabilă, însă pentru că reclamanții nu au fost de acord cu efectuarea unei expertize, în mod corect instanța de fond a respins cererea privind acordarea daunelor materiale.
În replică, reclamantul recurent B. O. M. în nume propriu și în calitate de reprezentant al celorlalți reclamanți recurenți arată că abia după sosirea dosarului de la C. a aflat cu stupefacție despre împrejurarea că antecesorul reclamanților a efectuat 9 luni de închisoare în plus față de perioada despre care avea cunoștință, pentru că doar în urma studierii dosarului C. privind pe antecesorul reclamanților a luat cunoștință de biletul de eliberare din penitenciar al acestuia și, totodată, arată că valoarea bunurilor mobile confiscate de la antecesorul reclamanților este actualizată prin actele depuse la dosar, motiv pentru care, apreciază că a făcut suficiente dovezi privind valoarea acestor bunuri mobile, iar expertiza contabilă este inutilă în cauză.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 70 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții B. I.-I., B. T. D., B. O. M. și B. R. T., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri, și în consecință:
S-a constatat caracterul politic al deținerii lui B. O. T. în perioada (...)-(...). S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în privința capătului de cerere având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare de B. O. T., antecesorul reclamanților și, în consecință,
S-a respins cererea modificată formulată de reclamanții B. I.-I., B. T. D.,
B. O. M. și B. R. T. în contradictoriu cu pârâtul S. R. Prin Ministerul
Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă.
S-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării defunctului B. O. T. și cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale.
P. a pronunța această sentință tribunalul a reținut cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării antecesorului reclamanților, defunctul B. O. T., că prin S. penală nr. 295/28aprilie 1950, pronunțată în dosarul nr. 196/1950 al T. Militar C., s-a dispus condamnarea la 1 an și 6 luni închisoare corecțională, 2.000 lei amendă corecțională, 1 an interdicție corecțională și confiscarea averii, pentru infracțiunea de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art. 209 pct. II lit. a combinat cu art. 157 Cod penal și D. nr. 212/1948. Prin D. nr. 2740/(...), pronunțată de C. M. de C. și Justiție în dosarul nr. 1569/1950 (f. 76-78), s-a dispus reducerea pedepsei aplicate lui B. O. la 1 an închisoare corecțională.
Instanța a reținut că potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2. constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 209 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare, și D. nr. 212/1948. Conform art. 4 alin. 1 din aceeași lege persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin.
(3).
În consecință, în condițiile în care condamnarea suferită de B. O. T. în temeiul art. 209 pct. II C.pen. întră în categoria celor care constituie de drept condamnări cu caracter politic, instanța a apreciat că nu se impune constatarea acestui caracter. Constatarea se impune chiar dacă, așa cum au susținut reclamanții în cuprinsul precizării de acțiune, antecesorul lor a executat pedeapsa dispusă prin sentința inițială și nu pedeapsa redusă la 1 închisoare.
T. a reținut de asemenea că potrivit Biletului de L. nr. 6., B. O. a executat pedeapsa în perioada (...) până la (...). În același timp, conform mențiunilor de pe biletul examinat a executat și 20 zile de închisoare, rezultate din transformarea amenzii în sumă de 2.000 lei potrivit mențiunilor din același bilet. R. la această măsură sunt incidente prevederile art. 4 alin. 1 din L. nr. 2., deoarece a constituit o măsură administrativă cu caracter politic. În aceste limite urmează să fie admis capătul de cerere analizat.
Este de remarcat și faptul că prin D. nr. 2708/(...), pronunțată în dosarul nr. 1600/1995, a fost admis recursul în anulare declarat de procurorul general și au fost casate S. nr. 295/(...) și nr. 441/(...) ale T. Militar C. - Secția I-a și Deciziunea nr. 2740/(...) a C. Militare de C. și Justiție și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit. d Cod procedură penală, a fost achitat antecesorul reclamanților, alături de celelalte persoane condamnate prin aceleași hotărâri. De asemenea, s-a dispus înlăturarea măsurii confiscării totale a averii inculpaților.
Rezultă din cele expuse că în privința defunctului B. O. T. consecințele condamnării politice suferite au fost înlăturate prin decizia analizată. În altă ordine de idei, efectele condamnărilor dispuse în perioada de referință a L. nr.
2. au fost înlăturate prin art. 2 al acestui act normativ. În consecință, se poate aprecia că petitele având ca obiect: repunerea în drepturi a condamnatului, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi și menționarea caracterului politic al condamnării pe hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată, au fost examinate în cadrul primului petit, așa cum rezultă din cele ce preced. Este de remarcat și faptul că prin hotărârea de condamnarea nu s-a dispus expres decăderea din drepturi.
Cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirii în sumă de 400.000 euro pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul reclamanților prin condamnare, a fost respinsă ca prescrisă.
Reclamanții au modificat temeiul de drept al cererii la data de 25 noiembrie 2010, indicând prevederile art. 5 pct. 1 și 5 din Convenția pentru Apărarea D. și Libertăților Fundamentale și art. 998 Cod civil.
Art. 998 și 999 C.civ. reglementează răspunderea civilă delictuală, care constituie o sancțiune civilă cu caracter reparator și intervine în cazul săvârșirii faptului ilicit cauzator de prejudicii. A. are un caracter patrimonial și este supusă prescripției extinctive.
În conformitate cu art. 8 din D. nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Reclamanții au cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune era lipsită de succes în timpul regimului comunist, ulterior, după desființarea Departamentului Securității S.ui prin D. nr. 3., dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990.
În consecință, pentru temeiul juridic al art. 998-999 C.civ., precizat de reclamant, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din D. nr. 167/1958, s-a împlinit anterior modificării acțiunii - (...).
În altă ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 1358/2010 Curtea Constituțională a apreciat că nu poate exista decât o obligație „morală"; a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. Se face de asemenea trimitere la jurisprudența C. E. a D. O. care a statuat în sensul că dispozițiile C.i nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii săi. În același timp, C. de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun.
Adoptarea celor două acte normative în materia examinată - D.-Lege nr.
118/1990 și L. nr. 2. - nu a dat naștere la un drept substanțial la despăgubiri pe alte temeiuri de drept, cum ar fi art. 998-999 C.civ., art. 5 pct. 1 și 5 CEDO, în ipoteza acestui temei nou de drept fiind necesară respectarea termenului de promovare și a condițiilor de admisibilitate. P. aceleași considerente nu există nicio justificare pentru a se aprecia că începutul curgerii termenului de 3 ani, în cazul art. 998-999 C.civ., s-ar situa la alt moment decât cel arătat în prezentele considerente.
T. a apreciat că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, și în temeiul art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958 a fost admisă. În consecință, s-a respins acțiunea civilă modificată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă.
R. la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale în sumă de 336.340 lei, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, precum și lipsa de folosință a suprafeței de 10,21 ha. teren arabil în perioada 18 iulie 1950 -
1990 (18.100 lei contravaloarea bunurilor mobile și 318.240 lei (lipsa de folosință a terenului), instanța a constatat că potrivit art. 5 alin. 1 lit. b) din L. nr. 2., cu modificările ulterioare, persoanele care se încadrează în ipoteza textului au dreptul și la acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-
22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sauale L. nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
În expunerea de motive a L. nr. 2. s-a arătat că, în ceea ce privește repararea prejudiciului material, L. nr. 10/2001 prevede restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute în legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist. A. bunuri sunt calificate de art. 2 alin. 1 lit. b) din L. nr.
10/2001, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind imobile preluate în mod abuziv. Totuși, dificultățile legate de procesul de punere în aplicare a acestei legi au determinat ca, în multe cazuri, persoane în vârstă, care au făcut obiectul persecuțiilor regimului totalitar comunist să nu obțină nici până la această oră vreo despăgubire concretă.
Rezultă din expunerea de motive a legii că s-a avut în vedere acordarea despăgubirilor materiale exclusiv pentru bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare și nu pentru alte prejudicii de ordin material sau cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal finalizat prin hotărârea de condamnare. F. de prevederile legale examinate nu există temei legal pentru acordarea despăgubirii în sumă de 318.240 lei, reprezentând lipsa de folosință a terenului în suprafață de 10,21 ha, pentru perioada 18 iunie 1950-1990. Această suprafață de teren a format obiectul unui alt act normativ cu caracter reparatoriu - L. nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar despăgubiri pentru lipsa de folosință pot fi solicitate eventual pe calea unei alte proceduri, în condițiile în care prevederile legii fondului funciar nu au fost respectate
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru bunurile mobile confiscate, reclamanții au indicat următoarele valori în cererea de chemare în judecată: una vacă - 4.000 lei, un car pentru boi - 3.500 lei, una trăsură arcuri 4 roți - 4.000 lei, un lădoi - 200 lei, una bute - 100 lei, una sanie cai - 3.000 lei, una grapă - 1000 lei, un plug cu cotigă - 1.500 lei, una pereche cizme - 200 lei și alte bunuri - 100 lei, în total 18.100 lei.
Din cuprinsul Procesului verbal încheiat de C. P. din cadrul T. S., orașul
Dej, la data de 18 iulie 1950 (f. 14), rezultă că au fost confiscate de la B. O. T. următoarele bunuri: I. imobile: 1 jugăr și jumătate teren la „. din M.-G., 9,34 ha. pământ arabil în hotarul comunei M.-G. și II. mobile: una vacă țărcată, un car pentru boi, trăsură arcuri 4 roți, un lădoi, una bute, una sanie cai, una grapă, un plug cu cotigă, una pereche cizme. R. la cele două imobile reclamanții au arătat că au fost restituite în anul 1990, în temeiul L. nr.
18/1991. Au precizat de asemenea că imobilele casă, anexe și grădină de cca.
1 jugăr, au fost restituite în urma unor procese declanșate în acest sens.
Prin cererile în probațiune formulate și încuviințate în întregime de către instanță, valorile indicate pentru bunurile mobile confiscate nu au fost dovedite. Astfel, martorul S. V. a arătat în cuprinsul depoziției sale că după condamnarea tatălui reclamanților acestora li s-a confiscat averea mobilă și imobilă, reprezentând peste 10 ha teren, casă și grădină de aproximativ 80 ari.
Martorul nu a fost în măsură să precizeze valorile bunurilor mobile.
Martorul M. I. a declarat că în ceea ce privește bunurile din procesul verbal de confiscare, cu privire la care a fost întrebat de reclamantul B. O., valorile indicate de către acesta sunt conforme cu prețurile la care se vând aceste bunuri. Este de remarcat faptul că martorul a făcut o apreciere de ordin generic cu privire la bunurile mobile confiscate, nefiind în măsură să indice aceste bunuri și valorile precizate cu privire la fiecare dintre acestea.
Declarația martorului R. B. nu are relevanță probatorie deoarece a declarat că are cunoștință de faptul că mama reclamanților a valorificat o pereche de boi, iar banii obținuți au fost folosiți în procesele derulate pentru recuperarea casei și terenului, confiscate de regimul comunist. B. menționați, în cuantum de 10.000 lei, după aprecierea martorului, au fost cheltuiți pentru onorariile avocaților și alte cheltuieli legate de procese. R. la depoziția acestui martor sunt necesare două precizări: pe de o parte, reclamanții nu au solicitat obligarea pârâtului la plata valorii actualizate a cheltuielilor ocazionate de procesele penale, iar pe de altă parte, o asemenea cerere ar fi fost lipsită de temei legal.
Rezultă din cele expuse că s-a făcut dovada în cauză a bunurilor mobile confiscate, dar nu s-a făcut dovada valorii acestora, în condițiile art. 1169
C.civ. În ședința publică din data de (...) reclamanții au precizat că nu solicită efectuarea unei expertize de evaluare deoarece nu înțeleg să suporte costurile acesteia.
În lumina motivelor expuse cererea având ca obiect acordarea despăgubirilor materiale pentru bunurile mobile confiscate, întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b) din L. nr. 2., cu modificările ulterioare, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții B. I. I., B. T. D., B. O. M. și B. R. T. solicitând admiterea recursului, modificarea parțială a sentinței atacată în sensul admiterii în întregime a acțiunii introductive și obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata următoarelor sume reprezentând: despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 400.000 Euro; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, precum și lipsa de folosință a suprafeței de 10,21 ha teren arabil pe perioada 18 iulie 1950 - 1990 în sumă totală de 336.340 lei.
În motivarea recursului au arătat că hotărârea atacată a fost parțial pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării antecesorului reclamanților defunctul B. O. T., acesta a fost soluționat în mod corect de instanță, în condițiile în care condamnarea a fost pronunțată în temeiul art. 209 pct. II Cod penal și intră în categoria celor care constituie de drept condamnări cu caracter politic astfel că nu se impune constatarea acestui caracter politic pe calca unei acțiuni în justiție.
Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul reclamanților prin condamnare, a fost respins ca fiind prescris.
Apreciază greșit și lipsit de simțul realității raționamentul instanței deoarece este cunoscut că sistemul represiv nu a fost înlăturat decât in mod artificial, el constituind un caz de forță majoră care a împiedicat reclamanții să formuleze acțiuni în justiție.
Corect era ca instanța de fond să constate că o asemenea acțiune în justiție era lipsită de succes în timpul regimului comunist cât și ulterior, astfel încât termenul de prescripție al acțiunii în despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat a început să curgă de la data adoptării L. nr. 2..
R. la petitul având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale în sumă de 336.400 lei reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, precum și lipsa de folosință a suprafeței de 10,21 ha teren arabil în perioada 18 iulie 1950 - 1990 (18.100 lei c/val bunuri mobile și 318.240 lei lipsa de folosință a terenului) instanța a respins cererea astfel formulată cu o motivare care nu convinge.
Consideră că se impunea acordarea acestor despăgubiri în baza art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2..
In cauză, reclamanții au dovedit, prin actele de stare civilă depuse la dosar, că sunt fii lui B. O. C., care a suferit o condamnare politică și care a decedat la data de 29 iunie 1977, deci anterior apariției L. nr. 2..
In plus, din cuprinsul procesului verbal încheiat la data de 18 iulie 1950 de portărelul C. D. din cadrul fostului Tribunal S., rezultă că au fost confiscate bunuri imobile și mobile aparținând antecesorului reclamanților în valoare totală de 18.100 lei.
P. dovedirea valorii despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință a terenului în suprafață de 10,21 ha, pentru perioada 18 iunie 1950 - 1990 au depus la dosar evaluarea făcută de C. A. M. G. prin adresa nr. 93 din (...), rezultând suma de 318.240 lei.
Nu sunt de acord cu motivarea instanței că despăgubirile pentru lipsa de folosință; pot fi solicitate eventual pe calea unei alte proceduri deoarece lipsa de folosință a terenului a urmarea condamnării cu caracter politic și a confiscării abuzive a averii imobile și mobile, situație reglementată de L. 2. și nu de alte acte normative cu caracter reparatoriu la care instanța face trimitere.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru bunurile mobile confiscate, dovada confiscării acestora au făcut-o prin procesul-verbal încheiat de C. P. din cadrul fostului Tribunal S. la data de 18 iulie 1950, iar valoarea acestora au indicat-o în acțiune.
Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În prealabil analizării motivelor de recurs formulate în termenul legal de recurs, C., în temeiul art. 316 C.pr.civ. coroborat cu art. 294 alin. 1 C.pr.civ., constată inadmisibilitatea cererii formulate pentru prima dată în calea de atac a recursului, având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative referitoare la fracțiunea de 9 luni închisoare executată de antecesorul reclamanților recurenți, cerere care a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2 - 4 din L. nr. 2., o astfel de cerere nefiind formulată în fața instanței de fond iar instanța de control poate analiza calea de atac doar prin prisma obiectului cu care a fost investită instanța de fond întrucât în apel și în recurs nu se pot formula cereri noi.
În ce privește motivele de recurs formulate în termenul legal și cu privire la obiectul cu care a fost investită instanța de fond, recurenții arată că petitul având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul reclamanților prin condamnare, a fost respins ca prescris în mod greșit fiind și lipsit de simțul realității raționamentul instanței deoarece este cunoscut că sistemul represiv nu a fost înlăturat decât in mod artificial, el constituind un caz de forță majoră care a împiedicat reclamanții să formuleze acțiuni în justiție. Corect era ca instanța de fond să constate că o asemenea acțiune în justiție era lipsită de succes în timpul regimului comunist cât și ulterior, astfel încât termenul de prescripție al acțiunii în despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat a început să curgă de la data adoptării L. nr.
2..
C. constată că acest motiv de recurs este nefondat deoarece o acțiune întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, art. 998-999 Cod civil, putea fi intentată oricând de la momentul desființării Departamentului Securității S.uiprin D. nr. 3., dreptul la acțiune devenind efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990, pentru că nu la momentul adoptării L. nr. 2. s-a schimbat regimul comunist ci în decembrie 1989, iar de la acel moment și până în prezent există un regim democratic ce asigura posibilitatea intentării unei acțiuni ca cea de față.
Faptul că reclamanții încearcă să ocolească efectele declarării ca neconstituționale a dispozițiilor din L. nr. 2. pentru daune morale nu poate duce la ideea curgerii în alt fel a termenului de prescripție.
Cu privire la termenul de prescripție, că acesta curge din anul 1990, rezultă și din apariția D.ui-Lege nr. 118/1990, publicat în Monitorul Oficial nr.
50/(...), care este un act normativ prin care statul a recunoscut existența persecutării de către regimul politic anterior și posibilitatea acordării unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945.
Orice act normativ ulterior care dispune acordarea de drepturi speciale nu înseamnă o repunere în termenul de prescripție pentru persoanele care cer acordarea de despăgubiri potrivit dreptului comun, cât timp acesta a început odată să curgă potrivit celor de mai sus, iar momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este singular și este posibil să fie suspendat sau întrerupt, dar o astfel de chestiune nu s-a invocat în cauză.
Consideră recurenții că se impunea acordarea despăgubirilor materiale în baza art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2.. Din cuprinsul procesului verbal încheiat la data de 18 iulie 1950 de portărelul C. D. din cadrul fostului
Tribunal S., susțin aceștia că rezultă că au fost confiscate bunuri imobile și mobile aparținând antecesorului reclamanților în valoare totală de 18.100 lei, valoarea acestora au indicat-o în acțiune iar martorul M. I. a confirmat că valorile indicate corespund cu prețurile existente pe piață. Nu este de acord cu modul de apreciere a acestei probe de către prima instanță iar proba cu expertiza este inutilă.
Nici acest motiv de recurs nu poate fi primit deoarece, așa cum a reținut prima instanță, existența bunurilor confiscate a fost dovedită dar nu s-a dovedit valoarea acestora pentru a se putea stabili în prezent cuantumul despăgubirilor pentru acele bunuri.
Susținerea reclamanților cu privire la o anumită valoare nu poate fi primită pur și simplu deoarece, potrivit art. 1169 Cod civil, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, cel ce face o susținere în fața instanței trebuie să o dovedească.
În mod corect a reținut prima instanță că martorul M. I. a făcut o apreciere de ordin generic cu privire la bunurile mobile confiscate, nefiind în măsură să indice aceste bunuri și valorile precizate cu privire la fiecare dintre acestea, prin urmare declarația acestuia nu poate fi luată în considerare, neexistând nici un element precis în această declarație care să indice valoarea bunurilor în mod individual.
Era necesar ca în cauză să se efectueze o expertiză de evaluare a bunurilor, mai ales că în procesul verbal încheiat la data de 18 iulie 1950 de portărelul C. D. din cadrul fostului Tribunal S. se indică valoarea bunurilor de la acea dată, iar această indicare constituia un reper important în evaluare, dar în ședința publică din data de (...) la instanța de fond reclamanții au precizat că nu solicită efectuarea unei expertize de evaluare deoarece nu înțeleg să suporte costurile acesteia, iar potrivit art. 129 alin. 51Cod procedură civilă, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
În ceea ce privește motivul de recurs pentru valoarea despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință a terenului, acesta este nefondat deoarece L. nr.
2. permite acordarea despăgubirilor materiale exclusiv pentru bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare iar nu pentru lipsa de folosință a bunurilor confiscate, deoarece despăgubirile pentru bunurile confiscate și despăgubirile pentru lipsa de folosință a bunurilor confiscate, sunt noțiuni diferite, ceea ce acceptă și reclamanții prin formularea a două petite diferite, și este necesar ca aceste despăgubiri să fie expres prevăzute de lege pentru a putea fi acordate, or L. nr. 2. permite acordarea doar a despăgubirilor materiale pentru bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare.
A. argument este valabil chiar dacă lipsa de folosință a terenului este urmare a condamnării cu caracter politic și a confiscării abuzive a averii imobile și mobile, deoarece L. nr. 2. permite doar acordarea despăgubirii pentru bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare iar nu și a despăgubirilor pentru lipsa de folosință a bunurilor confiscate.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
P. A. MOTIVE ÎN NUMELE L.
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. I. I., B. T. D., B. O. M. și B. R. T. împotriva sentinței civile nr. 70 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI A. A. P. C. M. CONȚ I. D. C.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)
Judecător fond - L. E. - Tribunalul Cluj
GREFIER A. A. M.
| ← Decizia civilă nr. 4873/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1537/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
