Decizia civilă nr. 1541/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 1541/R/2012
Ședința publică din 30 martie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE: I.-D. C. JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. E. A., împotriva deciziei civile nr. 7/A din 10 ianuarie 2012 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat P. F. M., precum și pe pârâta intimată K. I.-L., având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtului recurent, doamna avocat G. I.-D., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 8 din dosar și reclamantul intimat, asistat de doamna avocat M. S., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 15 din dosar, lipsă fiind pârâta intimată K. I.-L.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâtul P. E. A., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că prin încheierea civilă dată în ședința Camerei de C. din data de (...) a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, iar pârâtul recurent a fost scutit de la plata timbrajului aferent recursului care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta reclamantului intimat arată că din eroare a menționat în întâmpinarea depusă la dosar, respectiv la pag. 3 alin. 3 și 4 din întâmpinare, f. 240 în loc de f. 239.
Reprezentanta pârâtului recurent și reprezentanta reclamantului intimat arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Curtea din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., invocă și pune în discuție inadmisibilitatea acelor motive de recurs care se referă la reaprecierea stării de fapt și la netemeinicia hotărârii atacate, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și 11 au fost abrogate.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei pârâtului recurent în susținerea recursului, iar reprezentantei reclamantului intimat pentru a pune concluzii pe recursul care formează prezentul dosar, cu mențiunea ca acestea să se refere și la excepția invocată din oficiu de către instanță.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită amânarea pronunțării hotărârii în cauză pentru a depune la dosar concluzii scrise.
În urma deliberării, Curtea respinge cererea formulată de reprezentanta pârâtului recurent privind amânarea pronunțării hotărârii în cauză pentru a depune la dosar concluzii scrise, având în vedere că nu se impune amânarea pronunțării hotărârii în cauză.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat cu consecința admiterii în întregime a acțiunii, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs.
Reprezentanta pârâtului recurent arată că instanța de apel a respins apelul declarat de pârâtul P. E. A., deoarece a reținut faptul că acesta nu are calitate de moștenitor, motiv pentru care va face un scurt istoric referitor la acest aspect.
Instanța pune în vedere reprezentantei pârâtului recurent să se refere doar la motivele de nelegalitate a hotărârii atacate.
Reprezentanta pârâtului recurent arată că instanța de apel s-a pronunțat pe excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală și a depășit limitele puterilor cu care a fost investită.
De asemenea, reprezentanta pârâtului recurent arată că prin cererea reconvențională a solicitat să se constate că pârâtul P. E. A. are calitate de moștenitor după defunctul P. E., iar instanța a reținut că acesta nu a formulat un petit pentru repunerea în termenul de opțiune succesorală, însă nu se impunea formularea unui asemenea petit, deoarece reclamantul a solicitat obligarea pârâtului P. E. A. la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, recunoscându-i astfel calitatea de moștenitor după defunctul P. E..
Referitor la motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, reprezentanta pârâtului recurent arată că instanța de apel s-a pronunțat pe o excepție cu care nu a fost investită și a depășit limitele puterilor cu care a fost investită, motiv pentru care solicită admiterea recursului formulat de pârâtul P. E. A.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menținerea deciziei atacate, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar și obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor pe care le depune la dosar, care atestă plata onorariului avocațial în sumă de 2.480 lei.
Reprezentanta reclamantului intimat arată că potrivit art. 261 pct. 1
C.pr.civ., hotărârea se dă în numele legii, iar hotărârea atacată a fost dată de către instanța de apel în numele legii și, de asemenea, arată că la f. 95 din dosarul T.ui C. se află un înscris întitulat „Completare la concluzii";, prin care pârâtul a încercat să înfrângă legea, deoarece a depus la dosar un act fals.
Curtea pune în vedere reprezentantei reclamantului intimat să se refere doar la motivele de nelegalitate.
Reprezentanta reclamantului intimat arată că prin decizia civilă nr.
7/A din 10 ianuarie 2012 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...) au fost respectate toate dispozițiile legale și toate principiile.
Curtea pune în vedere reprezentantei reclamantului intimat să se refere și la precizarea de acțiune, prin care, potrivit susținerilor reprezentantei pârâtului recurent, s-a solicitat validarea contractului de vânzare-cumpărare.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea în totalitate a cererii reconvenționale formulată de pârâtul P. E. A., având în vedere că reclamantul P. F. M. este unicul moștenitor după defunctul P. E. și, totodată, arată că pe parcursul procesului, respectiv în fața instanței de fond a arătat că pârâtul P. E. A. este un pretins moștenitor, însă acesta nu a făcut dovada calității de moștenitor și, de asemenea, arată că aceeași afirmație a făcut-o și cu privire la pârâta K. I.-L.
De asemenea, reprezentanta reclamantului intimat arată că era vorba de un petit subsidiar și de aceea a solicitat validarea contractului de vânzare-cumpărare, însă în prezenta cauză, potrivit art. 700 C.civ., pârâtul P. E. A. nu este moștenitor acceptant al succesiunii.
Reprezentanta reclamantului intimat arată că în dosarul T.ui C., prin înscrisul întitulat „Completare la concluzii";, depus la f. 95 din dosarul instanței de apel, pârâtul P. E. A. a spus următoarele: „în data de (...) a decedat d-na Precub S. mama concubinei mele iar cu ocazia vizitei din data de (...), concubina mea m-a înștiințat despre decesul acesteia.";
În replică, reprezentanta pârâtului recurent arată că acea precizare de acțiune schimbă obiectul cauzei din „succesiune"; în „. la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare";, iar precizarea de acțiune a fost depusă la dosar imediat după administrarea probei cu interogatoriul pârâtului reconvențional, motiv pentru care, apreciază că nu a fost contestată calitatea de moștenitor a pârâtului P. E. A. și s-a pornit de la premiza că acesta are calitate de moștenitor după defunctul P. E..
De asemenea, reprezentanta pârâtului recurent arată că prin apelul pe care l-a formulat și prin concluziile scrise depuse la dosar, a susținut că instanța s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut, precum și faptul că prin precizarea de acțiune, reclamantul a schimbat obiectul cauzei din
„succesiune"; în „. la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare";.
În replică, reprezentanta reclamantului intimat arată că în primul rând, instanța verifică legalitatea și adevărul, iar apoi pronunță hotărârea, iar în cauză, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală.
Reprezentanta pârâtului recurent arată că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.
C U R T E A
Prin Sentința civila nr. 1. pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulata si precizata de reclamantul P. F. M. în contradictoriu cu pârâții K. I.-L. (fosta P.) si P. E. A. și s-a admis în parte cererea reconvenționala formulata si precizata de pârâtul P. E. A.
S-a respins ca fiind neîntemeiata cererea de constatare a nulității absolute a promisiunii de vânzare-cumpărare din data de (...) încheiată intre reclamant si defunctul sau tata, P. E..
S-a constatat ca masa succesorala rămasă de pe urma defunctului P. E., decedat la data de (...), se compune din imobilul înscris in CF 1. C., sub nr. top 840/2/1/1, constând din apartament situat in C.-N., str. P. M., nr.
6-8, ap. 1, jud. C., la parter, compus din 2 camere, 1 bucatarie, 1 camara de alimente, 1 baie, 1 terasa, cu suprafața utila de 59,11 mp, cu partile indivize comune aferente de 2,7. parte înscrise in CF col. nr. 1. C., teren atribuit in proprietate 2. parte, din obligația de a transfera reclamantului dreptul de proprietate asupra acestuia in baza promisiunii de vânzare- cumpărare din data de (...) si respectiv din chiria aferenta locațiunii imobilului, de la data deschiderii succesiunii si pana la data pronunțării prezentei hotărâri.
S-a constatat ca vocație succesorala concreta la aceasta moștenire are reclamantul, in cota de 1/1 parte, in calitate de fiu, pârâții rămânând străini de succesiune prin neacceptare.
S-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu, evidențiat in CF nr. 1. C.-N., in favoarea reclamantului, ca bun propriu, cu titlu de întreținere si moștenire.
S-a respins ca fiind lipsite de interes capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului deghizat al promisiunii de vânzare- cumpărare încheiată cu privire la imobilul in litigiu intre reclamant si defunctul P. E. si respectiv reducțiunea, in limitele cotității disponibile, a liberalităților excesive făcute de către defunct prin care se aduce atingere rezervei sale succesorale.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:
Din copia CF nr. 1. C.-N. reiese ca imobilul înscris in aceasta carte funciara sub nr. top. 840/2/1/1, situat in C.-N., str. P. M., nr. 6-8, ap. 1, jud. C., se compune din 2 camere, 1 bucatarie, 1 camara de alimente, 1 baie si 1 pivnita, in suprafața utila de 59,11 mp, cu cota de 2,7. parte din p.i.c. in scrise in CF col nr. 1. C.-N. si teren atribuit in proprietate in cota de 2. parte si constituie proprietatea tabulara a numitului P. E., fiind dobândit prin cumpărare, in baza contractului de vânzare-cumpărare nr.
33408/(...) încheiat cu SC Constructardealul SA, in condițiile L. nr.
112/1995.
Prin promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată la data de (...) cu reclamantul, proprietarul tabular P. E. s-a obligat sa înstrăineze acestuia dreptul de proprietate asupra apartamentului sus-menționat, reținându-si pentru sine dreptul de uzufruct viager, iar reclamantul s-a obligat sa achite promitentului-vânzător prețul de 36.598.894 lei vechi, sa preia obligația de plata a ratelor lunare datorate de acesta conform contractului de vânzare- cumpărare nr. 33408/(...)- pana la achitarea integrala a prețului locuinței, sa asigure întreținerea promitentului vânzător pe toata durata vieții si sa-l îngroape potrivit obiceiului locului.
Potrivit clauzelor contractuale, suma de 3.453.619 lei vechi din prețul total a fost achitata de promitentul cumpărător cu titlu de avans către SC Constructardealul SA, împreuna cu ratele lunare aferente datorate pana la data de (...), iar suma de 25.000.000 lei vechi a fost achitata anticipat promitentului vânzător, care a declarat ca la data încheierii antecontractului era deja întreținut de reclamant.
Așa cum reiese din cuprinsul promisiunii de vânzare, prețul convenit de părțile contractante a constat pe de o parte din suma de 36.598.894 lei vechi, iar pe de alta parte din obligația asumata de reclamant de a-l întreține pe promitentul-vânzător pe toata durata vieții acestuia. Din prețul stabilit in bani, suma de 25.000.000 lei vechi s-a achitat efectiv promitentului-vânzător, iar diferența a fost plătita de reclamant cu titlu de preț datorat de tatăl sau in temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.
33408/(...).
Conținutul promisiunii de vânzare se coroborează cu răspunsurile date de reclamant la interogatoriul ce i-a fost luat si respectiv cu declarațiile martorilor audiați in cauza.
Conform celor declarate de martorul M. C., acesta il cunoaște pe reclamant de mai bine de 20 de ani si știe ca reclamantul a cumpărat de la tatăl sau un imobil situat in C.-N., str. P. M., plătindu-i tatălui sau suma de
25.000.000 lei vechi si achitând totodată si prețul de cumpărare la I., imobilul fiind cumpărat de tatăl sau in baza Legii nr. 112/1995.
A mai arătat martorul ca reclamantul a avut si un loc de munca stabil, dar ponderea cea mai mare a veniturilor sale a provenit dindesfășurarea de activități liberale, respectiv din depanarea si vânzarea de aparatura electronica si din prestarea activității de D. J in discoteci, venituri care erau de câteva ori mai mari decât venitul minim pe economia naționala. Reclamantul locuiește încă din anii "80 cu prietena sa (care a lucrat mult timp in străinătate) si l-a îngrijit mai mulți ani pe tatăl sau, in sensul ca i-a asigurat hrana, medicamentele si l-a îngrijit fizic, efectiv, pana in ultimele luni de viata când, din cauza bolii de care suferea tatăl sau nu-i mai putea acorda îngrijirea calificata de care acesta avea nevoie, motiv pentru care l-a internat intr-un centru de îngrijire, suportând insa toate cheltuielile.
Martora P. A. A. a arătat la rândul sau ca locuiește cu reclamantul de cea 15 ani, cunoscând faptul ca reclamantul a cumpărat de la tatăl sau imobilul in litigiu, plătindu-i tatălui sau suma de 25.000.000 lei. Pe lângă aceasta suma, reclamantul a achitat si prețul cumpărării imobilului de la stat, respectiv cea 11.000.000 lei vechi. Pe lângă faptul ca a plătit acești bani, reclamantul l-a si întreținut pe tatăl sau, in sensul ca l-a sprijinit financiar, i-a făcut cumpărăturile si l-a dus la spital, uneori si de cate 2 ori pe săptămâna. C. boala tatălui sau a avansat, l-a internat intr-un centru de îngrijire, plătind cheltuielile aferente internării, iar la moartea tatălui sau, a suportat cheltuielile înmormântării acestuia.
Conform celor declarate de martora, reclamantul a fost singurul dintre frați care l-a îngrijit pe tatăl sau, atât financiar, cat si in viata de zi cu zi. T. reclamantului a avut pensie, dar cuantumul acesteia era destul de mic, neputându-se descurca din veniturile realizate. Reclamantul, pe de alta parte, realiza venituri din comercializarea de mașini si de aparatura electronica, fiind sprijinit si de martora, care a lucrat timp de 8 ani in Italia, dovada in acest sens fiind înscrisurile de la dosar.
Din adeverința eliberata de A. "P. V." - C. de Î. V. C., jud. C., reiese ca defunctul P. E. a fost internat in aceasta unitate din data de (...) si pana la data decesului ((...)). Cheltuielile de internare, inclusiv taxa de îngrijire, au fost suportate de reclamant. In tot acest interval de timp defunctul a fost vizitat mereu de către reclamant, acesta fiind de altfel singura persoana care l-a vizitat si care s-a ocupat si de spitalizarea defunctului deoarece acesta, fiind grav bolnav, a necesitat numeroase internări la C. M. 3.
Sora reclamantului, parata K. I.-L., prin răspunsurile date la interogatoriu, a confirmat susținerile martorilor, arătând ca reclamantul a plătit efectiv prețul imobilului in litigiu si ca acesta a fost singurul care l-a îngrijit pe tatăl lor, ba mai mult, i-a sprijinit financiar inclusiv pe frații săi, respectiv pe ea si pe pârâtul P. E. A.
Acesta la rândul sau, a recunoscut ca nu s-a preocupat niciodată de îngrijirea tatălui sau si respectiv ca a fost ajutat de către reclamant, "nu exagerat, dar l-a ajutat ca intre frați". Totodată, pârâtul a confirmat faptul ca reclamantul se ocupa cu comercializarea de aparaturi electronice second hand, filmări de nunti si alte evenimente.
Coroborând probele administrate in cauza, instanța a reținut ca reclamantul a dovedit faptul ca a achitat efectiv prețul convenit contractual cu defunctul sau tata pentru imobilul in litigiu si respectiv ca si-a îndeplinit in mod corespunzător obligația de întreținere asumata fata de acesta, motiv pentru care a înlăturat ca fiind nereale si nedovedite susținerile pârâtului conform cărora reclamantul nu a achitat niciodată prețul imobilului si nu a prestat întreținere părintelui sau.
In motivarea acestor susțineri pârâtul a invocat faptul ca defunctul beneficia de pensie si respectiv de chiria încasata de pe urma imobilului inlitigiu, astfel ca nu avea nevoie de întreținere. I.-adevăr, din probele administrate in cauza (răspunsuri date la interogatoriu si declarații de martori) reiese ca in perioada in care defunctul a fost întreținut de reclamant, ambii locuiau (împreuna si cu prietena reclamantului) in chirie, deoarece apartamentul in litigiu era închiriat, o parte din chiria obținuta fiind utilizata pentru achitarea chiriei pe care rec1amantul si părintele sau o datorau la rândul lor pentru spațiul in care locuiau.
Instanța a apreciat insa ca acest fapt constituie o modalitate in care tatăl si fiul au înțeles sa se gospodăreasca si nu constituie un motiv apt sa înlăture faptul ca reclamantul a prestat efectiv întreținere părintelui sau o lunga perioada de timp, dovedit fara echivoc in condițiile mai-sus expuse.
Aprecierea necesitații întreținerii este subiectiva, singurul care era in măsura sa decidă in acest sens fiind defunctul P. E. astfel ca, atâta vreme cat acesta a considerat necesar sa încheie promisiunea de întreținere contestata, iar reclamantul a făcut in mod indubitabil dovada faptului ca si- a îndeplinit obligația asumata contractual, aprecierile pârâtului in sensul ca defunctul nu avea nevoie de întreținere sunt simple speculații, urmând a fi respinse ca nefondate.
Instanța a înlăturat, de asemenea, si susținerile pârâtului conform cărora prețul de vânzare a imobilului in litigiu a fost nesincer si neserios, raportat la faptul ca suma achitata de rec1amant a reprezentat triplul prețului pentru care părintele sau a contractat cumpărarea imobilului, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 33408/(...) încheiat cu Constructardealul. Astfel, din cuprinsul promisiunii de vânzare reiese ca suma achitata cu titlu de avans a fost de 3.453.619 lei vechi, iar din mențiunile efectuate in CF nr. 1. C.-N. reiese ca diferența de preț ce urma achitata in rate si pentru care a existat un drept de ipoteca in favoarea SC Constructardealul SA, a fost de 8.058.445 lei vechi, astfel ca prețul de achiziție in baza L. nr. 112/1995 a fost de 11.512.064 lei. Dreptul de ipoteca sus-menționat a fost radiat la efectuarea integrala a plații, in anul
2004.
Reținând si faptul ca prețul imobilului nu a constat doar din bani, ci si din întreținerea promitentului vânzător, precum si existenta unor factori de micșorare a valorii de circulație a imobilului, respectiv faptul ca promitentul vânzător si-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra imobilului, precum si faptul ca imobilul a fost achiziționat in temeiul L. nr.
112/1995 (fiind de notorietate ca acest tip de achiziție implica un risc de litigiu cu privire la valabilitatea contractului), instanța a reținut ca prețul convenit de reclamant cu părintele sau a fost un preț sincer si serios, motiv pentru care a respins cererea de a se constata nulitatea absoluta a promisiunii de vânzare cumpărare formulata de parat.
Din actele de stare civila existente la dosarul cauzei reiese ca promitentul vânzător P. E. a decedat la data de (...) si respectiv ca reclamantul si pârâții sunt descendenții defunctului. Potrivit disp. art. 659
C.civ. succesiunile se defera cu prioritate descendenților defunctului, iar potrivit disp. art. 669 C.civ. copiii succed părintelui in părți egale.
Pe de alta parte, art. 700 alin. 1 C.civ. dispune ca dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.
Fata de aceste dispoziții legale, instanța a reținut ca nimeni nu poate beneficia de drepturile ce i s-ar cuveni ca urmare a unei succesiuni, daca nu a acceptat in prealabil aceasta succesiune, in termenul de 6 luni prevăzut de lege. A. acceptare poate fi expresa sau tacita, respectiv sarezulte din acte făcute de erede, pe care acesta nu le-ar putea face decât in calitatea sa de moștenitor.
In speța, din actele si lucrările dosarului reiese ca numai reclamantul a acceptat in termen succesiunea rămasă după tatăl sau, in vreme ce pârâții au rămas străini de succesiune, prin neacceptare.
Este adevărat ca pârâtul P. E. A. s-a aflat in penitenciar pe toata durata scursa de la decesul părintelui sau si pana la data la care a formulat prezenta cerere reconvenționala, fapt care a împiedicat in mod o acceptare tacita a moștenirii, insa pârâtul, cunoscând acest aspect, putea si trebuia sa facă o acceptare expresa a succesiunii, prin declarație notariala, daca dorea sa-si exercite drepturile succesorale.
Pe de alta parte, pârâtul putea uza de prevederile art. 700 alin. 2
C.civ., având dreptul de a solicita instanței sa-l repună in termenul de opțiune succesorala, insa nu a înțeles sa facă uz de acest drept. Totodată, instanța a apreciat ca formularea cererii reconvenționale in sine nu poate echivala cu solicitarea de repunere in termenul de opțiune succesorala, câta vreme nu s-a formulat in mod expres un capăt de cerere in acest sens, motivat in drept si in fapt.
Așa fiind, instanța a constatat ca pârâtul P. E. A. a rămas străin de succesiunea părintelui sau, nemaiputând emite pretenții cu privire la aceasta si in consecința singurul moștenitor acceptant este reclamantul.
Fiind străin de succesiune, pârâtul nu este îndreptățit a uza de prevederile art. 847 C.civ. privind reducțiunea liberalităților, neavând interes juridic in acest sens si, pe cale de consecința, nici de prevederile art. 845 C.civ., privind prezumția de donație, instituite de legiuitor pentru a ușura sarcina probațiunii moștenitorilor rezervatari cu privire la natura juridica reala a actului de înstrăinare cu titlu oneros făcuta unui succesibil in linie dreapta, motiv pentru care instanța a respins ca fiind lipsite de interes capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului de donație deghizata a promisiunii de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager semnata de reclamant cu defunctul P. E. si respectiv reducțiunea, in limitele cotității disponibile, a liberalităților excesive făcute de către defunct prin care se aduce atingere rezervei sale succesorale.
Cât privește componenta masei succesorale ramase de pe urma defunctului P. E., instanța a reținut că, dat fiind faptul ca defunctul nu perfectat in forma autentica promisiunea de vânzare încheiată cu reclamantul cat timp a fost in viata, urmează ca proprietatea imobilului in litigiu nu a trecut in patrimoniul reclamantului, acesta dobândind doar un drept de creanța cu privire la imobil, corespunzător obligației defunctului de a înstrăina imobilul. Așa fiind, urmează ca moștenirea defunctului cuprinde atât imobilul in litigiu, cat si obligația înstrăinării acestuia către reclamant, insa, fata de faptul ca reclamantul este si singurul moștenitor al defunctului, nu se mai impune încheierea unui contract autentic de înstrăinare.
Cu privire la componenta masei succesorale s-a precizat ca aceasta cuprinde si fructele civile produse de imobil de la data deschiderii moștenirii si pana la data dezbaterii succesiunii, respectiv chiria rezultata din locațiunea imobilului pana la data pronunțării prezentei hotărâri. Este adevărat ca pretențiile succesorale formulate de pârâtul P. E. A. au fost respinse insa, pentru acuratețe juridica, instanța a apreciat ca se impune a se constata ca din masa succesorala rămasă de pe urma defunctului fac parte si fructele civile produse de imobil, acesta fiind de altfel motivul pentru care cererea reconvenționala formulata de parat a fost admisa inparte, deoarece numai pârâtul a solicitat includerea acestor fructe civile in masa succesorala.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal apel pârâtul P. E.
A.
Prin decizia civilă nr. 7/A din 10 ianuarie 2012 pronunțată de
Tribunalul Cluj s-a respins cu opinie majoritară apelul declarat de P. E. A. sentința civilă nr. 1. a J. C.-N. fiind menținută.
S-a respins aderarea la apel formulată de P. E. A. împotriva aceleiași sentințe.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea de apel s-a solicitat rejudecarea cauzei cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost precizată. Casarea cu trimitere este o soluție de excepție, atât anterior modificării Codului de procedură civilă prin L. 2. cât și după, când o astfel de cerere trebuie expres solicitată, lucru care nu s-a formulat în cauză.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a fixat cadrul procesual, cadru care ulterior a fost modificat prin formularea unor petite diferite de cele inițiale.
Este real că, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea calității de unic moștenitor a lui P. F. M. iar prin precizarea de acțiune constatarea ca moștenitorii defunctului sunt reclamantul și pârâtul P. E. A.
Î.-adevăr, cadrul procesual este determinat prin cererea de chemare în judecată, însă instanța de judecată în baza rolului activ prevăzut de art. 129 alin. 5 C.pr.civ., are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinicie și legale.
Potrivit art. 18 din D. nr. 168/1957, instanța este obligată să pună în discuție excepția prescripției, excepție de ordine publică.
Potrivit art. 700 Cod civil, termenul de acceptare a unei succesiunii este de 6 luni de la data deschiderii acesteia. Acest termen este un termen de prescripție, împlinirea sa având consecințe relevante în ceea ce privește dezbaterea unei succesiuni.
Este real că, prin cererea de chemare în judecată precizată precum și prin cererea reconvențională s-a solicitat constatarea calității de moștenitor și a lui P. E. A. Î. această modificare a pretențiilor inițiale făcute prin precizarea de acțiunea a fost determinată de stabilirea unei calități procesuale a acestui pârât în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se valideze un antecontract de vânzare-cumpărare.
A. este justificarea formulării acestui petit și nu doar recunoașterea acceptării succesiunii în termenul defipt de lege.
Instanța de fond în mod corect a analizat problematica prescripției în dosarul de față constatând că termenul de prescripție prevăzut de art. 700
Cod civil este împlinit.
Apărările din cuprinsul motivelor de apel cum că instanța nu a fost investită să se pronunțe dacă are sau nu calitate de moștenitor reclamantul reconvențional raportat la poziția din cuprinsul cererii de chemare în judecată precizată, nu pot fi primite, întrucât instanța este datoare să verifice dobândirea calității de moștenitor de orice succesibil.
Împrejurarea că prin precizarea de acțiune s-a solicitat constatarea calității de moștenitor, nu poate fi avută în vedere ca o recunoaștere a calității de moștenitor și implicit o acceptare a succesiunii, întrucât nureclamantul printr-o cerere de chemare în judecată este cel care stabilește dacă succesibilul a dobândit calitatea de moștenitor ci succesibilul este cel care trebuie să probeze în condițiile legii acceptarea moștenirii în formele prevăzute, atât expres cât și tacit. În acest fel, succesibilul nu este exonerat de a face dovada calității sale de moștenitor în condițiile dovedirii acceptării succesiunii în termenul legal.
Având în vedere conținutul art. 129 al. 5 C.pr.civ., sus-amintit, instanța este datorare să verifice acceptarea moștenirii succesiunii în termenul legal. Mijlocul de apărare întemeiat pe prescripție nu are un caracter relativ în cazul de față el neputând fi lăsat la voia părții ci trebuie să fie ridicat și din oficiu. A. este rațiune a legiuitorului cuprinsă în D. nr.
1. dispoziție care doar prin N. cod civil a fost modificată.
În baza dispozițiilor în vigoare la data soluționări litigiului, instanța este datoare să urmărească aflarea adevărului și nu să dea eficiență unor pretenții formulate doar în considerarea unor altor pretenții care să justifice admiterea cererii.
Argumentul că această excepție nu a fost pusă în discuție părților cu consecința încălcării principiului contradictorialității și a dreptului la apărare nu poate fi primită atâta timp cât cauza este susceptibilă de apel, o cale de atac devolutivă împotriva hotărârii instanței de fond și nu s-a solicitat casarea cu trimitere, ci modificarea soluției.
Mai mult, în fața instanței de apel au fost administrate probe în ceea ce privește acceptarea în termenul defipt de lege a succesiunii, dreptul la apărare fiind astfel apărat.
Așa cum a reținut și instanța de fond reclamantul nu a formulat, vreo cerere de repunere în termenul în termenul de acceptare a moștenirii, cererea reconvențională necuprinzând astfel de pretenții.
Așa cum constant s-a pronunțat doctrina, termenul de acceptare a succesiunii începe să curgă de la data deschiderii succesiunii, iar prin hotărârea fostului colegiu al T.ui Suprem s-a decis că faptul necunoașterii morții celui care lasă moștenirea nu influențează cursul prescripției, dacă prin circumstanțele în care s-a produs, nu întrunește caracterele unui caz de forță majoră.
Art. 700 alin. 2 Cod civil încredințează doar instanței de judecată căderea de a dispune repunerea în termen și prevede că repunerea în termen a succesibilului se poate face doar dacă acesta a fost împiedicat să- și exercite dreptul de opțiune de un caz de forță majoră.
Trebuie remarcat prealabil că această modificare este prealabilă D.ui nr. 1., iar dispozițiile cuprinse de acest text trebuie interpretate prin raportare la D. nr. 1. în condițiile în care acestea nu sunt incompatibile.
Repunerea în termen poate fi făcută doar în condițiile D.ui nr. 1. dar aceasta presupune formularea unei cereri, cerere care în cazul de față nu există.
De aceea în mod corect se poate aprecia că instanța de fond în mod corect a admis excepția prescripției și a constatat că reclamantul reconvențional este străin de succesiunea părintelui său în lipsa unei cereri de repunere în termen.
De altfel probele administrate în fața instanței de apel respectiv interogatorii și probe testimoniale, precum și înscrisuri converg spre probarea faptului că reclamantul reconvențional a fost încunoștințat în penitenciar de decesul tatălui său.
Apelantul a beneficiat de o vizită suplimentară datorată unui deces în familie chiar în momentul deschiderii succesiunii tatălui său, mamaconcubinei decedând ulterior datei când a avut această vizită. Edificator în acest sens, este răspunsul comunicat de Penitenciarul Gherla înregistrat sub nr. U31756/PG/CJ/(...). Din această adresă rezultă că apelantul a purtat convorbiri telefonice cu cei apropiați, a beneficiat de vizită la data de (...), vizită acordată ca urmare a declarației verbale a apelantului cum că ar fi decedat un membru de familie, fapt consemnat de lucrătorii de la sectorul vizită în aplicația informatizată.
Din declarația testimonială cu martorul P. M. rezultă că s-a luat legătura telefonic cu Penitenciarul Gherla unde a fost deținut în vederea executării pedepsei pârâtului comunicându-se relații în legătură cu decesul survenit în familie. A. probă nu poate fi înlăturată neexistând nici un motiv de suspiciune cu privire la parțialitatea și subiectivismul martorei. R. la aceste împrejurări, se poate aprecia că, într-adevăr reclamantul reconvențional nu justifică interes, în lipsa calității sale de moștenitor, de a constata nulitatea absolută a promisiunii de vânzare-cumpărare, a caracterului deghizat al promisiunii de vânzare-cumpărare, respectiv reducțiunea în limitele cotității disponibile a liberalităților excesive.
Analizând aderarea la apel prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică, în temeiul art. 296 C.pr.civ., tribunalul a apreciat că aderarea la apel se impune a fi respinsă întrucât din masa succesorală fac parte și fructele civile produse de imobil până la data stabilirii calității de moștenitor și a dezbaterii succesiunii.
Până la acel moment, bunurile produse ca urmare a folosinței bunurilor din succesiune se cuprind în masa succesorală ca urmare a accesiunii, iar argumentele că nu pot face parte din masa succesorală a defunctului bunuri care nu existau la data decesului nu sunt întemeiate.
Reclamantul nu are nicio calitate de a percepe aceste bunuri în patrimoniul său în mod direct, atâta timp cât bunuri nu au fost transmis prin succesiune moștenitorilor, și el nu deține nici un titlul asupra acestuia.
În acest sens, este și jurisprudența, precum și practica judiciară (a se vedea ex. g. Jurisprudența și doctrina citată în Chirică D., Drept Civil
Succesiuni Lumina Lex 1996 pag 301).
Împotriva deciziei civile pronunțată de Tribunalul Cluj a declarat recurspârâtul P. E. A. solicitând admiterea recursului cu consecința admiterii înîntregime a acțiunii așa cum a fost precizată.
În motivare arată că hotărârea instanței de apel si implicit a instanței de fond, este criticabila pentru următoarele considerente.
Prin precizarea de acțiune depusă la dosar, însuși reclamantul recunoaște calitatea de moștenitor a pârâtului, în această calitate solicitând obligarea acestuia la perfectarea în formă autentică a antecontractului de vânzare cumpărare.
M.ivarea instanței de apel potrivit căreia, in baza rolului activ instanța este datoare sa urmărească aflarea adevărului, nu poate fi reținuta întrucât, in prezenta speța, instanța a depășit limitele puterilor cu care a fost investita.
Tocmai faptul că reclamantul a ales să modifice acțiunea și să formuleze un petit prin care solicită instanței să recunoască calitatea pârâtului de moștenitor și în subsidiar să îl oblige la perfectarea actului de vânzare cumpărare este dovadă clară că acesta avea cunoștință despre faptul că pârâtul nu a fost înștiințat în penitenciar despre moartea tatălui.
Aceeași concluzie rezulta si din analiza celorlalte probe de la dosar, observate în opinie separata, respectiv faptul ca in răspunsul la întrebareanr. 4 din interogator (fila nr. 89 din dosarul de fond) fratele pârâtului P. F. M. a arătat faptul ca "nu a ținut legătura cu mine timp de 15 ani si a aflat de la niște prieteni ca fratele meu era închis prin anul 2000 dar nu era suta la suta sigur";.
Reclamantul nu a declarat notarului public ca pârâtul se afla în penitenciar si in consecință sa fie citat la dezbaterea succesiunii, citarea făcându-se prin publicitate.
Este evident că fratele acestuia P. F. M. a dorit să îl excludă de la masa succesorală, să dezbată succesiunea în lipsa acestuia și că nu avea un interes să îl anunțe de moartea tatălui lor.
La dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte că pârâtul a fost înștiințat în mod real despre decesul tatălui său.
Cu privire la declarația martorei S. E., audiata in ședința din (...) nu poate fi considerata o proba directă care sa duca la concluzia sigura ca pârâtul a luat la cunoștința despre decesul tatălui arată că nu s-a dovedit nici acest lucru, respectiv că s-a efectuat un apel telefonic în acest sens de către sora vitregă.
Astfel, susținerile reclamantului potrivit cărora pârâtul a fost înștiințat in penitenciar despre decesul tatălui fie prin telegrama fie in alt mod nu pot fi reținute in condițiile in care nu s-a făcut dovada înștiințării efective.
Ori obligația probării faptului pozitiv incumbă reclamantului si nicidecum pârâtului cum in mod greșit susține instanța de apel.
Reclamantul este cel care prevalându-se de excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală trebuia sa facă dovada clara si de necontestat a înștiințării pârâtului în penitenciar.
Rezulta astfel ca, atât timp cat reclamantul a schimbat in totalitate acțiunea si a solicitat instanței sa constate calitatea de moștenitor iar din probele de la dosar nu rezulta un fapt contrar, acesta este cadrul procesual stabilit de parți iar instanța de judecată nu a fost investită să se pronunța dacă pârâtul este sau nu moștenitor. Din contra, ambele părți au solicitat să se constate calitatea pârâtului de moștenitor rezervatar.
Dată fiind această situație nu se poate imputa nici faptul ca nu a formulat o cerere de repunere in termen de opțiune succesorala. O astfel de cerere se formulează doar in situația in care partea adversa contestă calitatea de moștenitor fapt care nu s-a întâmplat in prezenta cauza.
In consecința solicită să se constate ca pârâtul are calitatea de moștenitor iar pe cale de consecința sa se procedeze la soluționarea petitelor formulate in cererea reconvenționala precizata.
Cu privire la nulitatea contractului de vânzare cumpărare cu uzufruct viager pe motiv că prețul nu a fost sincer și serios, instanța de fond face o mare confuzie si constată că promisiunea de vânzare cumpărare nu are caracter deghizat. Ori solicitarea de a constata că prețul nu a fost plătit in în realitate întrucât reclamantul nu a putut face dovada unor surse de venit proprii, nu are nimic de a face cu caracterul deghizat sau nedeghizat al unui contract.
In realitate pârâtul a făcut dovada faptului că veniturile de care se folosea reclamantul pentru întreținerea tatălui acestora proveneau din banii obținuți prin închirierea apartamentului de pe strada P. M., apartament ce aparținea tot tatălui lor. Acest lucru rezultă atât din răspunsul sau la interogator întrebarea nr. 20 s-au mutat pentru ca chiria era foarte mică cât și declarația martorei A. A. care afirmă că "chiria pe care o plăteam pentru imobilele unde ne-am mutat era mică" în timp ce prin închiriereaapartamentului se obținea 550 euro/lună potrivit contractului de închiriere.
A dovedit astfel că prețul nu a fost achitat în realitate întrucât reclamantul nu dispunea de mijloace financiare proprii.
Totuși. instanța de fond reține în mod eronat că dovada plății rezultă din declarația martorilor care au "asistat". Precizează că nici un martor nu a declarat că a fost prezent la perfectarea contractului și că a văzut efectiv momentul plății ci doar că au cunoștință despre acest lucru.
De asemenea instanța reține ca probă în acest sens și răspunsul la interogatoriu al reclamantului, însă ar fi absurd să credem că acesta ar fi declarat împotriva lui însuși și împotriva acțiunii pe care a formulat-o.
În timp ce cuantumul veniturilor obținute din activități independente nu a putut fi dovedit, iar susținerile că ar fi lucrat la anumite societăți a fost înlăturată prin răspunsul primit de la ITM C., veniturile realizate prin închiriere au fost pe deplin dovedite cu contractele de închiriere depuse la dosar.
Arată că nu a contestat niciodată ajutorul oferit tatălui ci a arătat doar faptul că din punct de vedere financiar, se folosea doar de banii tatălui lor, respectiv venitul obținut prin închiriere, și nu din venituri proprii așa cum impune natura contractului de vânzare cumpărare cu uzufruct viager. Ceea ce a făcut fratele a fost de fapt doar o administrare a bunurilor defunctului si nicidecum o rentă viageră.
Cu privire la reducțiunea liberalităților excesive, instanța de fond comite din nou o gravă eroare si constatata prevederile art. 845 si 847 C civ se aplică numai actelor translative de proprietate și prin urmare nu se aplică în prezenta speță întrucât antecontractul de vânzare cumpărare nu este un astfel de act.
Referitor la această susținere arată că este adevărat că antecontractul de vânzare cumpărare nu este un act translativ de proprietate dar este la fel de adevărat că suntem tocmai în cadrul unui proces în care s-a solicitat perfectarea în forma autentică a antecontractului, deci transformarea lui din act netranslativ în act translativ. Și tocmai pentru situația în care instanța va constata că actul este valabil si va dispune perfectarea lui în formă autentică, a solicitat să se dispună totodată și reducțiunea liberalităților excesive.
In situația în care s-ar retine ca fiind adevărată constatarea instanței, ar însemna ca, doar după finalizarea unui proces de perfectare in forma autentica a unui contract juridic să poată fi formulată o acțiune separată prin care să solicite reducțiunea liberalităților excesive.
Consideră că o astfel de situație ar îngreuna foarte mult dreptul la apărare și liberul acces la justiție.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului se arată că prin precizarea de acțiune depusă la dosar, însuși reclamantul recunoaște calitatea de moștenitor a pârâtului, în această calitate solicitând obligarea acestuia la perfectarea în formă autentică a antecontractului de vânzare cumpărare.
Acest motiv de recurs este nefondat deoarece acceptarea succesiunii în termenul de 6 luni este o chestiune de ordine publică și nu este suficientă simpla recunoaștere a unui alt prezumtiv succesibil, ci este nevoie de chiar dovada acceptării în sine, pentru că, dacă am accepta ca suficientă simpla recunoaștere, atunci unii dintre succesibili, de comunacord și de rea credință, ar recunoaște, nereal, că alți succesibil au acceptat succesiunea, doar în scopul scăderii cotei ce revine altor succesibili.
Acceptarea pură și simplă a succesiunii poate fi expresă sau tacită.
Acceptarea sub beneficiu de inventar nu s-a invocat și prin urmare nu va fi analizată.
Art. 689 fraza a II-a C. civ. dispune că acceptarea este expresă „când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat";.
Deci, consimțământul expres pentru acceptarea succesiunii poate fi exprimat doar prin înscris, autentic sau sub semnătură privată, special destinat acceptării sau cu altă semnificație, dar din care să rezultă acest consimțământ. Un astfel de act nu s-a depus.
În ce privește acceptarea tacită, conform dispozițiilor art. 689 fraza a II-a C. civ., acceptarea „este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede, și care lasă a se presupune neapărat intenția de acceptare";.
Actele de acceptare trebuie să fie neechivoce, în sensul că însușirea calității de moștenitor să rezulte din acestea, cele echivoce, care pot fi interpretate cu semnificații diferite, nu pot fi luate în considerare cu valoarea de act de acceptare tacită.
În cauză nu s-a dovedit a fi făcută nici una dintre aceste forme de acceptare, iar recurentul nici nu indică nici în recurs, nici la fond, ce variantă de acceptare a intervenit și la ce dată.
Acceptare expresă nu s-a făcut pentru că nu s-a depus o astfel de declarație făcută în formă scrisă, iar acceptare tacită nu s-a făcut și nici nu s-a invocat, de altfel nu s-a dovedit un astfel de mod de acceptare a succesiunii, care nici nu era posibil având în vedere că în termenul de acceptare a succesiunii recurentul era deținut în penitenciar, dar avea cunoștință de decesul tatălui său deoarece aceasta rezultă din starea de fapt reținută de instanțele de fond, iar în recurs nu se poate reanaliza această stare de fapt ci doar legalitatea deciziei atacate.
Susține recurentul că motivarea instanței de apel potrivit căreia, in baza rolului activ instanța este datoare sa urmărească aflarea adevărului, nu poate fi reținuta întrucât, în prezenta speța, instanța a depășit limitele puterilor cu care a fost investită.
Nici acest motiv de recurs nu poate fi primit pentru că instanța nu a depășit limitele investirii, deoarece nu se poate accepta că o pretinsă recunoaștere a calității de moștenitor poate fi făcută de un alt moștenitor, dacă nu există acel act de acceptare expresă sau tacită. Mai trebuie observat și că acel petit de obligare a recurentului să încheie contract în calitate de moștenitor este un petit subsidiar, pentru ipoteza în care nu se va constata că reclamantul este unic moștenitor, așa cum a solicitat prin cererea principală.
Recurentul consideră că tocmai faptul că reclamantul a ales să modifice acțiunea și să formuleze un petit prin care solicită instanței să recunoască calitatea pârâtului de moștenitor și în subsidiar să îl oblige la perfectarea actului de vânzare cumpărare este dovadă clară că acesta avea cunoștință despre faptul că pârâtul nu a fost înștiințat în penitenciar despre moartea tatălui.
Curtea constată că doar ascunderea decesului poate sta la baza unei repuneri în termenul de prescripție, sau necunoașterea decesului datorată forței majore, dar ambele sub condiția formulării unei astfel de cereri de repunere în termen, potrivit art. 19 din D. nr. 1. și art. 700 alin. 2 Cod civil.
Or, în cauză nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi ascuns decesul, pe de o parte, iar pe de altă parte nu s-a formulat nici cerere de repunere în termenul de acceptare a succesiunii. O. este stabilit de instanțele de fond că recurentul avea cunoștință de decesul tatălui său înăuntrul termenului de acceptare a succesiunii.
Faptul că reclamantul nu a declarat notarului public ca pârâtul se afla în penitenciar si in consecință sa fie citat la dezbaterea succesiunii, citarea făcându-se prin publicitate, nu are nici o relevanță, relevanță ar fi avut eventual ascunderea decesului, ori nu s-a ascuns decesul ci recurentul a fost înștiințat de aceasta și putea să facă acceptarea succesiunii chiar dacă nu era citat la dezbaterea acesteia, cele două acte, acceptarea și dezbaterea succesiunii, având semnificații diferite, sau putea cerere repunerea în termenul de acceptare a succesiunii.
La dosarul cauzei există probe din care rezultă că pârâtul a fost înștiințat în mod real despre decesul tatălui său, iar o altă stare de fapt nu poate fi reținută, acest motiv de recurs ce se referă la starea de fapt fiind inadmisibil cât timp art. 304 pct. 10 și 11 Cod procedură civilă este abrogat.
Aceași inadmisibilitate privește și motivul de recurs privind analiza declarației martorei S. E.
Mai susține recurentul că obligația probării faptului pozitiv, a înștiințării recurentului, incumbă reclamantului si nicidecum pârâtului.
Acest motiv de recurs este inadmisibil în măsura în care se referă la reaprecierea probelor și la stabilirea stării de fapt și este nefondat deoarece pe de o parte reclamantul a dovedit neacceptarea succesiunii, și pe de altă parte recurentul este la rândul lui reclamant în cererea sa reconvențională și avea sarcina probei, cu privire la acceptarea expresă sau tacită a succesiunii, ori nu a făcut dovada acceptării.
Nu se poate afirma că dacă nu rezultă un fapt contrar atunci recurentul este moștenitor deoarece nu se instituie prezumția acceptării succesiunii pentru nici un caz de acceptare, prin nici un text legal, iar reclamantul afirmă că este unic moștenitor, și prin urmare că recurentul nu este moștenitor, iar față de aceasta afirmație, fiind un fapt negativ, dovedită de reclamant deoarece nu s-a dovedit acceptarea succesiunii, recurentul trebuia să facă dovada acceptării succesiunii, a faptului pozitiv. Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului în calitate de moștenitor să încheie contract, dar acest petit este unul subsidiar, pentru cazul în care se va constata că și pârâtul este moștenitor, ceea ce reclamantul contestă deoarece arată în petitul principal că este unic moștenitor.
Potrivit art. 1169 Cod civil în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Reclamantul a susținut că este unic moștenitor. Acceptarea succesiunii se face sau prin act scris pentru cea expresă, sau prin un alt act pentru cea tacită. Reclamantul a dovedit acceptarea succesiunii în ce îl privește și de asemenea a dovedit că nu există un act de acceptare a succesiunii pentru recurent, cât timp nu astfel de act nu s-a făcut dovada că există, recurentul neindicând un astfel de act.
Apoi, cât timp reclamantul contestă calitatea de moștenitor a pârâtului prin faptul neacceptării succesiunii în termen, aceasta, pârâtul, trebuia să formuleze o cerere de repunere în termenul de opțiune succesorală, ori pârâtul nu a formulat această cerere de repunere în termen.
În concluzie nu există nici act de acceptare a succesiunii și nici cerere de repunere în termen.
Cu privire la petitele și motivul de recurs ce privește nulitatea contractului de vânzare cumpărare cu uzufruct viager și reducțiunea liberalităților excesive, dat fiind că petitele sunt subsidiare, pot fi analizate doar în măsura în care se face dovada acceptării succesiunii, dar această acceptare și implicit calitatea de moștenitor nu a fost reținută în persoana recurentului, prin urmare nu are nici un interes să discute aceste chestiuni, pentru că un eventual rezultat pozitiv cu privire la petitele subsidiare nu se reflectă în patrimoniul acestuia.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304
Cod procedură civilă.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă va obliga pe recurentul P. E. A., aflat în culpă procesuală față de respingerea recursului, să plătească intimatului P. F. M. suma de 2480 lei, cheltuieli de judecată în recurs, onorariu avocat, potrivit chitanței de la fila 50-51.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. E. A. împotriva deciziei civile nr. 7. din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului P. F. M. suma de
2480 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ
A. A. M.
GREFIER
Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)
Judecător fond - Lazăr M. - Judecătoria Cluj-Napoca
Judecători apel -Tatu D., Ghișoiu O.R - Tribunalul Cluj
| ← Decizia civilă nr. 5030/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 3593/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
