Decizia civilă nr. 2594/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2594/R/2012
Ședința publică din 24 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I. J.ECĂTOR: A. C.
J.ECĂTOR: A. A. C.
G. : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul P. M. împotriva deciziei civile nr. 1. din 26 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe intimații C. P., C. A., P. M. și R. I., având ca obiect servitute.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima și a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 21 mai
2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâților intimați C. P. și C. A., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
La data de 22 mai 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantului recurent P. M., o cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantul recurent în vederea angajării unui apărător, având în vedere că recursul a fost declarat la data de 22 martie 2012, timp suficient pentru angajarea unui avocat.
Nemaifiind cereri sau excepții de formulat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare în baza actelor depuse la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 394/(...) pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr. (...), a fost admisă excepția, invocată din oficiu, a lipsei calității procesuale active a reclamantului P. M., și a intervenientei P. M..
A fost respinsă acțiunea civilă principală, având ca obiect servitute de trecere, promovată de reclamantul P. M., în contradictoriu cu pârâții C. P. și
C. A., precum și cererea de intervenție formulată de intervenienta P. M., ca fiind introduse de persoane fără calitata procesuală activă.
S-a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de acțiune privind stabilirea liniei de mejdă dintre proprietatea sa și cea a pârâților și a fost respinsă cererea de intervenție formulată de intervenientul R. I.
Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți C. P. și C. A., ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că părțile dețin un teren în locul denumit G. H. sau Z. din hotarul comunei R., terenuri care se învecinează nemijlocit, iar pentru a ajunge la calea publică, reclamantul este nevoit să treacă peste terenul pârâtului, că aceste terenuri sunt provenite de la un antecesor comun, respectiv C. P., care este frate cu soacra pârâtului și mama interveientei P. M..
P. adeverinței nr.251/(...) eliberată de P. comunei R., din R.A. Vol.II,, reclamantul figurează cu teren situat la locul numit Z. în suprafață de 1,25 ha.
Personal acesta a învederat instanței că nu deține nici un titlu de proprietate el sau soția lui, adică intervenienta P. M..
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de ing.exp.Zegreanu N., reiese că terenul reclamantului are caracter de loc înfundat și se învecinează la sud și vest cu cel al pârâtului, la nord cu F. I., iar la est cu M. I. T. deținut de reclamant este delimitat de cel al pârâtului prin gard din lemn de salcâm și sârmă.
Întrucât excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată din oficiu de către instanță a fost unită cu fondul cauzei, instanța o va analiza și o va soluționa cu precădere.
Calitatea procesuală activă presupune existenta unei identități între reclamant și titularul dreptului de proprietate din raportul juridic dedus judecății.
Acțiunea în constituirea unei servituții de trecere formulată de reclamant pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona, este numai la îndemâna proprietarului terenului loc înfundat.
Întrucât reclamantul este cel care a declanșat procedura judiciară, lui îi revine obligația de a justifica calitatea sa procesuală activă. Aceasta nu a depus nici o dovada în acest sens, respectiv nu a probat dreptului său de proprietate asupra terenului, ci a dovedit doar că îl folosește din momentul în care soția lui l-a primit cu titlu de zestre.
Într-adevăr, instituirea unei servituți de trecere poate fi solicitata nu numai de proprietarul fondului înfundat, ci si de un posesor animo domini.
Pentru a produce efecte juridice, posesia trebuie sa fie utila adică continuă, neîntreruptă, netulburată, publică si sub nume de proprietar. P. dispozițiilor art.1847 cod civil aceste calități de posesie sunt cerute de lege pentru uzucapiune, dar s-a arătat în doctrina ca ele sunt necesare pentru producerea efectelor juridice ale posesiei.
Din probele administrate, precum și din declarațiile părților, rezulta ca posesia nu a fost continua, neîntrerupta, publica (exercitata pe fata, așa cum ar exercita-o proprietarul însuși) si sub nume de proprietar (nu pentru altul, sub nume precar).
Chiar reclamantul a susținut că folosit drumul de acces solicitat numai pentru a efectua lucrările agricole și respectiv a transporta recolta.
În consecință, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active invocată din oficiu și a respins cererea reclamantului, precum și cererea de intervenție în interes propriu a intervenientei P. M. ca fiind introduse de o persoană fără calitate procesuală activă.
Având în vedere că la termenul din (...) reclamantul prezent personal a arătat că renunță la petitul în grănițuire, astfel cum acesta și-a completat oral acțiunea la termenul de judecată din (...),
P. art. 246 C.pr.civ., care arată că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, instanța a luat act de renunțarea reclamantului la petitul privind stabilirea liniei de mejdă dintre proprietatea sa și cea a pârâților.
La data de (...) a depus o cerere de intervenție în interes propriu intervenientul R. I., care nu are nici o solicitare la instanță, ci a arătat doar că interesul său în această cauză rezidă din faptul că pe terenul proprietatea lui, situat în imediata vecinătate a pârâților, urmează a fi edificate construcții, situație în care ar fi drastic afectat dreptul lui de proprietate, prin constituirea servituții de trecere pe terenul pârâților în vecinătatea sa. De fapt cere respingerea acțiunii principale ori potrivit art. 49 al.2 c.p.civ. Intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său. Această intervenție principală are ca scop invocarea de către un terț a unui drept ce urmează a fi valorificat în cadrul unui proces civil declanșat între alte persoane,care, dacă nu ar fi apărat pe această cale, ar cauza intervenientului un prejudiciu.
În speță, intervenientul nu a invocat nici un drept care i s-ar fi încălcat, iar arătarea ca temei de drept a art.480 c.civ. presupune ca acesta să fi făcut dovada dreptului său de proprietate.
Față de cele reținute apreciind neîntemeiată cererea de intervenție formulată de intervenientul R. I., domiciliat în localitatea R., nr.572, jud. Maramureș o va respinge conform dispozitivului.
În consecință, instanța a respins cererea reconvențională formulată de C. P. și C. A. în contradictoriu cu P. I. și P. M., ca fiind rămasă fără obiect, având în vedere faptul că a fost respinsă acțiunea principală. Astfel că pârâților - reclamanți reconvențional nu li se mai produce nici un prejudiciu, întrucât nu s-a constituit peste terenul lor vreo servitute de trecere în favoarea reclamantului - pârât și a intervenientei - pârâte.
Prin decizia civilă nr. 1./(...) a T.ui Maramureș a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de apelantul P. M., împotriva sentinței civile nr.
394/(...), pronunțată de Judecătoria Dragomirești jud. Maramureș.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Apelantul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.
În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare: „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii";.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal P. M., arătând că a uitat să achite taxă judiciară de timbru că a plătit-o cu chitanța nr. 1768/20 mai 2012, pe care o anexează recursului.
Prin întâmpinarea depusă intimații C. P. și C. A. s-au opus admiterii recursului, solicitând în principal constatarea nulității recursului, cu motivarea că recursul nu a fost motivat nici în fapt, nici în drept, iar în subsidiar respingerea lui ca nefondat.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 304 pct. 9 și art.312 alin.1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente: P. dispozițiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, „cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani soluționată de prima instanță …";.
În baza acestui text de lege, instanța de apel a pus în vedere apelantului P. M., prezent în ședința publică din (...) să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat, amânând cauza pentru acest motiv pentru data de (...), termen de jduecată la care apelantul nu se mai prezintă, dar nici nu depune dovada plății taxei judiciare de timbru.
P. dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii";.
Având în vedere că apelantul P.ș M. nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa judiciară de timbru potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr.
146/1997, soluția instanței de apel de anulare a apelului ca netimbrat în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, este legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.
În ce privește excepția nulității recursului invocată de pârâți prin întâmpinarea depusă, curtea constată că este nefondată, având în vedere că, deși recurentul nu a indicat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304
Cod proc.civ., criticile lui pot fi încadrate în baza art. 306 alin. 3 Cod proc.civ., în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Urmare respingerii recursului, în baza art. 274 Cod proc.civ., recurentul va fi obligat să plătească intimaților C. P., C. A. suma de 650 lei, cheltuieli de judecată în recurs, conform actelor de la fila 14.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. M. împotriva deciziei civile nr. 17 din (...) a T.ui Maramureș pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă recurentul P. M. să plătească intimaților C. P., C. A. suma de
650 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE J.ECĂTORI G. ANA I. A. C. A. A. C. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
J..primă instanță: D. Waltner, Giuroiu B.
← Decizia civilă nr. 520/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Sentința civilă nr. 45/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|