Decizia civilă nr. 1676/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1676/R/2012
Ședința publică din 11 aprilie 2012
I. constituită din: PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR:C.-M. CONȚ GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare -. pronunțare- recursul declarat de reclamanții
C. N. și C. I., precum și recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N., împotriva deciziei civile nr. 502 din data de 10 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe intimații MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-D. G. A F. P. C. ȘI M. A. R., având ca obiect acțiune în baza L. 1.- restituire preț actualizat.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 22 martie 2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 28 martie 2012, 4 aprilie 2012 și 11 aprilie 2012.
C U R T E A
La data de (...) reclamanții C. N. și soția C. I., în contradictoriu cu pârâții C. LOCAL al M. C.-N., M. F. P. prin D. C., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: restituirea prețului actualizat plătit de reclamanți, în calitate de cumpărători în baza L. 1. ai apartamentului nr. 4, din imobilul situat în C.-N., str. B. N., nr. 201 și al cărui contract de vânzare- cumpărare a fost desființat, suma de 22.596.269 lei ROL; contravaloarea investițiilor făcute la apartamentul menționat mai sus, cu cheltuieli de judecată, în caz de opunere.
Reclamanții și-au extins acțiunea, la data de (...) (f.85, 86) împotriva pârâtei M. R. A., față de care au solicitat instanței obligarea la plata contravalorii investițiilor făcute la imobil, pârâta fiind persoana în favoarea căreia s-a dispus restituirea în natură a apartamentului litigios.
La data de 25 mai 2009 reclamanții au formulat precizare de acțiune (f.
139-144), prin care au arătat că pretind de la pârâta S. Român, prin M. de F., contravaloarea prețului de piață al imobilului litigios, apoi, de la M. R. A. pretind contravaloarea investițiilor făcute la imobil, investiții evaluate la suma de 45.200 lei. Tot față de pârâta M. R. A., solicită instanței să constate existența unui drept de retenție născut în favoarea reclamanților, asupra apartamentului litigios, până la achitarea contravalorii investițiilor pe care le pretind de la pârâtă.
Prin Sentința civilă nr. 8959/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei C.-N., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții C. N. și C. I., împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice, și S. Român prin C. Local Al M. C.-N., și în consecință: a fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților suma de 2.227,92 lei, actualizată cu indicele de inflație la data plății, cu titlu de restituire preț - comision, achitatpentru apartamentul nr. 4 din C.-N., str. B. N., nr. 20, județul C. a fost obligat pârâtul C. local al municipiului C.-N. să plătească reclamanților suma de 6.853 lei, cu titlu de despăgubiri pentru sporul de valoare, s-a respins petitul având ca obiect obligarea la plata prețului de piață, din precizarea de acțiune formulată de reclamanți, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. A. R., și în consecință, s-au respins petitele formulate și precizate de reclamanți, împotriva pârâtei M. A. R., având ca obiect plata contravalorii investițiilor și constatarea unui drept de retenție, s-a respins cererea pârâtei M. A. R. privind cheltuielile de judecată, a fost obligat pârâtul C. Local al municipiului C.-N. să plătească reclamanților 1.100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, a fost obligat pârâtul C. Local al municipiului C.-N. să plătească suma de 600 lei către expertul C. R., din cadrul Biroului Local de E. J. de pe lângă Tribunalul Cluj, s-a respins cererea de cheltuieli de judecată, în ceea ce privește taxa de timbru și onorariul avocațial.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 31238 încheiat la data de
(...) între SC CONSTRUCTARDEALUL SA C.-N., în baza protocolului încheiat cu C. Local al mun. C.-N. și reclamanți, aceștia din urmă au cumpărat apartamentul nr. 4 din C.-N., str. B. N., nr. 20 și boxa aferentă apartamentului, având suprafața de 12,43 m.p., în baza L. nr. 1..
Prin decizia civilă nr. 1., pronunțată de Curtea de A. C. în dos. civ. nr.
10875/2004, rămasă irevocabilă, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanți. Curtea a constatat reaua- credință a chiriașilor cumpărători, care locuiau în același imobil cu fiica fostului proprietar, încă din 1987, apoi, cu ocazia cumpărării apartamentului nr. 4 aceștia puteau și trebuiau să consulte cartea funciară unde figura ca proprietar al imobilului Stan V.. Apoi, Curtea mai reține că „arhitectura în care a fost edificat și locul în care este amplasat imobilul, arătau că nu este construit din fondurile statului sau ale unităților socialiste, ca și blocurile edificate în noile cartiere ale municipiului C.-N..
După cum rezultă din adresa nr. 5385/413/(...) (f. 36-39), emisă de
Primăria Cluj-Napoca, D. E., S. R., C., T., P., reclamanții au achitat cu titlu de preț, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 3., următoarele sume: 719,90 lei (7.199.038 ROL) cu titlu de avans, din care 7,20 lei (66.233
ROL), comision reținut de unitatea vânzătoare conform legii; 1.520,53 lei
(15.305.258 ROL) cu titlu de rate din împrumut, din care 15,31 lei (153.053
ROL) comision de 1% reținut de unitatea vânzătoare.
Sumele încasate s-au virat în contul M.ui F. P., mai puțin comisionul de 1%, care a fost reținut de unitatea vânzătoare, așa cum informează Primăria Cluj-Napoca, prin adresa nr. 5021/1/413/(...) (f.40).
In cauza sunt incidente dispozitiile art 50 din L. nr 1. actualizata, coroborat cu art 50.3 din HG nr 250/2007, conform cărora chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea dispozițiilor L. nr 1., au fost desființate prin hotărari judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului, actualizat prin aplicarea indicelui anual de inflație din anul plății la anul introducerii acțiunii, pentru sumele plătite în rate, actualizarea se va face în funcție de anul aferent ratelor platite în acel interval. Restituirea prețului actualizat se face de către M. E. și F. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din L. nr. 1., cu modificările ulterioare.
Astfel, instanța a stabilit că reclamanții au dreptul la restiuirea prețului actualizat al imobilului- apartament nr 4 situat în C.-N.,str B. N., nr
620, jud C., în cuantum de 2.27,92 lei și, în consecință, a obligat pârâtul M.
E. SI F. să achite acestora suma indicată, calculată conform dispozițiilor legale anterior evocate, fără comisionul reținut de unitatea vânzătoare.
Apoi, potrivit prevederilor art. 48. din L. nr 1. republicată:"; (1) Chiriasii au dreptul la despagubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin imbunătățirile necesare și utile.
(4) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește pe baza de expertiza.
(5) Prin îmbunătățiri, în sensul prezentei legi, se înțelege cheltuielile necesare și utile. Cuantumul despagubirilor se stabilește la valoarea actualizată a cheltuielilor, scăzându-se gradul de uzură al îmbunătățirilor, în raport cu durata de viață normală a acestora, care se suporta de chiriasi.";
Potrivit Normelor metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor L. nr.
1., art. 49.1, se explicitează noțiunea de „. necesare și utile";, noțiune utilizată de dispoziția alin.5 a art. 48 raportat la alin1 al aceluiași articol din legea nr.1., republicată, cu modificările ulterioare, respectiv, „. îmbunătățiri necesare și utile se înțelege acele dotări încorporate sau aduse unității locative ori spațiilor comune prin care s-a sporit valoarea fondului locativ și care au fost suportate exclusiv de chiriaș (introducerea sau schimbarea instalației de apa, gaz, canalizare, electricitate, încălzire; lucrări noi: parchetare, gresie sau faianța, geamuri termopan, uși și altele asemenea).
Având în vedere faptul că prin raportul de expertiză întocmit de către expert R. G. nu au fost clarificate toate aspectele necesare evaluării sporului de valoare adus imobilului (motiv pentru care s-a dispus și efectuarea unei contraexpertize în dosarul cauzei), instanța a înlăturat acest raport de expertiză și a reținut concluziile expertului C. R.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expert C. R., îmbunătățirile aduse imobilului sunt în valoare de
6.853 lei (f.233).
Apoi, întrucât imobilul face parte din categoria celor preluate fără titlu valabil, astfel cum, cu autoritate de lucru judecat a stabilit Curtea de A. C. prin D. anterior evocată, obligația de plată a despăgubirilor pentru sporul de valoare adus imobilului aparține pârâtului S. R. Prin C. Local al M. C.-N.
În cauza de față se constată că reclamanții s-au îndreptat împotriva pârâtei M. R. A. cu cerere pentru obținerea contravalorii investițiilor la apartamentul litigios, la data de 26 mai 2008 (f.85). La data promovării acțiunii, (...), Normele metodologice de aplicare a L. nr. 1. au prevăzut, la
48.3. că dacă imobilul respectiv a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire către chiriaș revine statului sau unității deținătoare. Opțiunea între cele două categorii alternative de debitori ai obligației de despăgubire aparține creditorului obligației de despăgubire. D. îmbunătățirile necesare și utile au fost făcute la cererea expresă sau cu acordul expres al locatorului, debitorul obligației de restituire a despăgubirilor este unitatea deținătoare.
Dispozițiile cuprinse în art. 48 L. nr. 1. care la alin.2 menționează că
„Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligația despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptățite";și art. 48.2. a
Normelor de aplicare, potrivit cărora „În cazul restituirii în natură a imobilului preluat de stat cu sau fără titlu, despăgubirile aferente îmbunătățirilor necesare și utile se suportă de persoana îndreptățită"; au fost modificate în forma enunțată abia la data de 30 ianuarie 2009, respectiv 1 septembrie 2010.
D. în privința dreptului procesual, normele sunt de imediată aplicare, dreptul material se aplică în forma sa de la data promovării cererii de chemare în judecată, motiv pentru care cererea reclamanților, privindobligarea pârâtei M. R. A. la plata contravalorii investițiilor făcute apartamentului, a fost respinsă.
Cât privește partea obligată la a suporta contravaloarea investițiilor, așa după cum rezultă din procesul verbal de recepție depus la filele 16-22, reclamanții au avut acordul locatorului la efectuarea lor. Așadar, debitorul obligației de restituire este unitatea deținătoare, C. Local C.-N., pârâtă ce a fost obligată să plătească reclamanților suma de 6.853 lei .
Prin precizarea de acțiune formulată de reclamanți, aceștia au solicitat instanței să constate existența dreptului de retenție al reclamanților, instituit asupra apartamentului litigios, până la plata sumelor solicitate pârâtei M. R. A.
Cererea astfel formulată a fost respinsă de către instanță pentru următoarele considerente:
Dreptul de retenție, care conferă deținătorului unui bun al altuia posibilitatea de a refuza restituirea lui, până când creditorul lucrului își execută obligația ce o are către el, plătindu-i sumele cheltuite cu lucrul, nu este subînțeles. Dreptul de retenție se constată de instanță, la cererea părții interesate, fiind recunoscut ca o garanție prin plată a creanței și durează până la efectuarea plății. Elementul de baza pe care se întemeiază facultatea conferită creditorului este conexitatea obiectivă dintre un lucru și o datorie, astfel spus, să existe un debitum cum re iunctum.
Este real că dreptul de creanță al reclamanților s-a născut în legatură cu lucrul asupra căruia se solictat instituirea dreptului de retenție, însă raportul juridic obligațional care a dat naștere dreptului de creanță nu s-a format între reclamanți și pârâta M. R. A., ci între reclamanți și S. R., cel care a preluat în proprietate imobilului, fără titlu valabil și care, actualmente, nu mai este posesorul imobilului. În consecință dreptul de retenție nu a luat naștere imediat, în condițiile art.1444 C.civ., între reclamanți și pârâta M. R. A., pentru că părțile nu s-au aflat niciodată în raporturi locative. Apoi, instituirea dreptului de retenție, în vederea garantării obligatiilor reciproce de restituire a prestațiilor executate în temeiul unui act juridic nul, deși posibilă teoretic, în speță ar duce la împovărarea nejustificată a unor terți față de actul juridic declarat nul.
În condițiile în care, așa după cum instanța anterior a reținut, pârâta
M. R. A. nu poate fi obligată la plata către reclamanți a sumelor solicitate de la ea, cu titlu de contravaloare investiții, deoarece dreptul material în vigoare la epoca promovării cererii de chemare în judecată a limitat sfera debitorilor la unitatea deținătoare sau stat, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. R. A., excepție unită cu fondul la data de (...) (f.105), este întemeiată, sens în care a fost admisă.
Relativ la cheltuielile de judecată, cum cererea reclamanților a fost admisă doar în parte, numai cu privire la pârâții S. Român prin M. de F. și C.
Local C.-N., prin primar, în temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța a admis în parte cheltuielile de judecată. Reclamanții au indicat cu titlu de cheltuieli de judecată suma achitată cu titlu de taxă de timbru și onorariul avocațial. D. în privința taxei de timbru instanța, constatând că acțiunea reclamanților este scutită de taxă de timbru conform art.50 L. nr. 1., a respins cererea privind acordarea lor ca neîntemeiată, plata taxei fiind nedatorată, în ce privește onorariul avocațial acesta a fost respins ca nedovedit deoarece reclamanții nu au depus nicio chitanță care să ateste o asemenea plată.
În schimb, reclamanții au achitat, cu titlu de onorariu expertiză, suma de 1100 lei, chitanțele fiind depuse la filele 78 și 173 dos, motiv pentru carepârâta C. Local C.-N. a fost obligat să achite reclamanților suma de 1.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Totodată, instanța a constatat că a rămas neachitat, către expertul C.
R., diferența de onorariu, în sumă de 600 lei, sens în care pârâta C. Local C.- N. a fost obligată să achite expertului C. R., din cadrul Biroului Local de E. J. de pe lângă Tribunalul Cluj, suma de 600 lei.
La rândul ei, pârâta M. R. A. a pretins de la reclamanți cheltuielile de judecată constând în onorariul avocațial. I. a respins cererea pârâtei ca neîntemeiată deoarece chitanța privind plata onorariului avocațial, cu seria PBAC10, nr. 80, depusă la dosar, datează din (...), cu referire la contractul de asistență juridică nr. 6., în timp ce pârâta a fost reprezentată de avocat încă din 2008. Astfel, instanța a apreciat că această chitanță nu atestă plata serviciilor oferite de către avocat în prezenta cauză.
Prin decizia civilă nr. 5. din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis apelul declarat de reclamanții C. N. și C. I. precum și apelul declarat de parata M. A. R. împotriva Sentinței civile nr. 8959/(...) pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul civil nr.(...) pe care a schimbat-o în parte în sensul că:
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei M. A. R.,s-a luat act de tranzacția întervenită între reclamanții C. N. și C. I. și parata M. A. R.. A fost obligat paratul C. Local al M. C.-N. să plătească reclamanților suma de 22.500 lei cu titlu de despăgubiri pentru sporul de valoare al imobilului.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de paratul C. Local al M. C.-N. împotriva Sentinței civile nr.8959/(...) pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul civil nr.(...) .
A fost obligat intimatul C. Local al M. C.-N. să plătească apelanților C. N. și C. I. suma de 5.920 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: La data de (...) între reclamanții apelanți C. N. și C. I. , pe de o parte, și parata apelantă M. A. R., pe de altă parte , a intervenit tranzacția depusă la dosar (f.71-73), însușită de părțile semnatare, care au solicitat instanței să ia act de această înțelegere .
Față de această împrejurare tribunalul, constatând că sunt îndeplinite dispozițiile art. 271-273 C.pr.civ., a dispus în consecință, a admis apelul declarat de reclamanți cat și cel formulat de parata M. R. A., a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei M. A. R. și a luat act de tranzacția încheiată între aceste părți.
Întrucat tranzacția amintită a intervenit doar între reclamanți și parata M. A. rada, s-a impus a fi analizate acele critici din apelul reclamanților care s-au menținut, vizand soluția pronunțată în contradictoriu cu parații C. Local al M. C.-N. și M. F..
Astfel, s-a constatat că nu este întemeiată critica referitoare la faptul că prima instanță nu a acordat reclamanților prețul de piață al imobilului, ci doar prețul achitat de aceștia , actualizat cu indicele de inflație în data plății.
Contrar susținerilor reclamanților, intanța a motivat în fapt și în drept soluția adoptată, astfel cum reiese din considerentele hotărarii atacate.
Conform prevederilor art.50 și 50¹ din L. nr.1., așa cum a fost modificată prin L. nr.1., sunt îndreptățiți la restituirea prețului imobilelor ce au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate in temeiul L. nr.1., chiriașii ale căror contracte au fost anulate prin hotărâri judecătoreștidefinitive și irevocabile. Însă legiuitorul a înțeles să facă o distincție între contractele încheiate cu respectarea L. nr. 1. și contractele încheiate cu încălcarea dispozițiilor acestei legi.
Astfel, chiriașii ale căror contracte au fost încheiate cu eludarea prevederilor L. nr.1. și care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, pot pretinde doar prețul actualizat al imobilului ce a făcut obiectul contractului, in condițiile prevăzute de art.50 al.2 si 3 din L. nr.1..
Dimpotrivă, chiriașii ale căror contracte au fost încheiate cu respectarea prevederilor L. nr.1. și au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile pot pretinde prețul de piață al imobilului, in condițiile prevăzute de art.50 al.2¹ si 3, precum si art.50¹ din L. nr.1..
În speță, prin D. civilă nr.213/R/2006 a C. de A. C. s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vanzare cumpărare încheiat între SC Constructardealul SA , ca mandatar al C. local al mun. C.-N. , în calitate de vanzător pe de o parte și cumpărătorii C. N. și C. I. , pe de altă parte, cu privire la apartamentul nr.4, situat în C.-N. str. B. N. nr.20.
În considerentele acestei hotărari s-a reținut , cu putere de lucru judecat , faptul că imobilul a fost preluat de stat fără titlu ,iar reclamanții C.
N. și C. I. , au fost de rea credință la încheierea contractului a cărui anulare s-a constatat, astfel încat aceste statuări nu mai pot fi repuse în discuție pe calea prezentului demers.
În plus, dispozițiile art. 25 din L. nr.1. au stabilit că „. legi speciale se vor reglementa situațiile juridice ale altor imobile decit cele care fac obiectul prezentei legi, trecute in proprietatea statului inainte de 22 decembrie 1989,"; fiind exceptate așadar de la înstrăinare, imobilele care nu întruneau criteriile prevăzute de acest act normativ. Între acestea, se regăsește cerința ca imobilul să fi fost preluat cu titlu, astfel cum impun dispozițiile art.1 din lege, condiție neîndeplinită în speță,aspect stabilit irevocabil prin decizia anterior menționată.
Susținerile reclamanților apelanți conform cărora sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață al apartamentului, nu pot fi primite de instanță, întrucât s-a stabilit fără putință de tăgadă că încheierea convenției de vânzare-cumpărare de către părți s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor L. nr. 1..
Așa fiind, în mod corect a apreciat prima instanță că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea prețului plătit în temeiul contractului de vânzare- cumpărare declarat nul, însă limita despăgubirilor care pot fi pretinse este cea prevăzută la art. 50 alin. 2, iar nu cea stabilită prin art. 501din același act normativ, inaplicabil în cazul de față. De asemenea în mod corect a stabilit instanța de fond obligarea paratului la restituirea către reclamanți a prețului achitat de aceștia pentru imobilul în litigiu, actualizat cu indicele de inflație la data plății, avand în vedere dispozițiile art. 50 din L. nr.1. și art. 50.3 din HG nr.250/2007, precum și faptul că proba cu expertiza contabilă a fost respinsă de instanța de fond la data de (...).De altfel, în dispozitivul hotărarii apelate există suficiente date care să permită determinarea cuantumului sumei de restituit cu ocazia executării obligației de plată. T. a apreciat însă că sunt întemeiate criticile apelanților reclamanți în ce privește stabilirea sporului de valoare adus imobilului ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire adus acestuia de către apelanți. Întrucat între cele două rapoarte de expertiză efectuate în fața primei instanțe au existat diferențe majore în ce privește valoarea acestor lucrări,în apel s-a dispus efectuarea unei contraexpertize de către o comisie formată din trei expeți. Concluziile acesteia au fost în sensul că toate lucrările de reparații identificate fac parte dintre cele necesare și utile pentru o funcționare normală în condiții sanitare și de protecție la incendii, iar sporul de valoare adus prin aceste îmbunătățiri, actualizat cu indicele de inflație și ținand seama de uzura raportată la anul 2007 , este de 21.000 lei fără TVA (f.57- 68). În plus, tribunalul a apreciat că se impune acordarea către reclamanți și a sumei reprezentand valoarea lucrărilor de închidere a balconului, respective 1500 lei , potrivit răspunsului la obieciuni al experților (f.117) întrucat cu certitudine, acestea au adus un spor de valoare imobilului, profită actualului deținător , iar împrejurarea că s-a realizat fără autorizație de construire este lispită de relevanță în contextul prezentei spețe. O astfel de conduită , este pasibilă eventual de o sancțiune contravențională, ce se aplică de organele abilitate în acest sens și în condițiile prevăzute de lege. A. împrejurare nu poate însă înlătura caracterul evident util al unei asemenea lucrări și implicit, sporul de valoare adus imobilului prin această îmbunătățire. Avand în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 296 C.pr.civ. tribunalul, admițand apelul reclamanților sub aspectele arătate a schimbat hotărarea atacată și a obligat paratul C. Local al M. C.-N. să plătească reclamanților suma de 22.500 lei cu titlu de despăgubiri pentru sporul de valoare al imobilului; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. În temeiul art. 274, 276 C.pr.civ. a obligat intimatul C. Local al M. C.- N. să plătească apelanților C. N. și C. I. suma de 5.920 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentand onorarii experți 4680 (f.75- 82,88,89,90), ce vor fi acordate în întregime dată fiind soluția adoptată, iar în ce privește onorariul avocațial se va acorda suma de 1240 lei reprezentand ½ parte din onorariul solicitat . Referitor la apelul declarat de paratul C. local al municipiului C.-N. , tribunalul a reținut că acesta nu este întemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 48 al. 1 din L. nr.1., chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile, valoarea despăgubirii urmand a fi stabilită pe baza unei expertize, potrivit al.4 al aceluiași articol. Sub aspectul debitorului acestei obligații, tribunalul a apreciat că prima instanță a statuat în mod corect, în sensul că revine paratului C. local al municipiului C.-N. sarcina de a suporta aceste despăgubiri. Astfel, atat la momentul promovării acțiunii , respectiv (...), cat și la data formulării extinderii de acțiune, (...), era în vigoare articolului 48 din L. nr.1., în forma nemodificattă conform căreia, în cazul imobilelor preluate fără titlu, obligația de plată a despăgubirilor revine statului sau unității deținătoare. Doar ulterior, ca urmare a modificării alin. 2 al acestui articol, în anul 2009, prin L. nr. 1., s-a introdus prevederea conform căreia, "indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligația despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptățite."; Principiile care guvernează aplicarea legii civile în timp sunt principiul neretroactivității legii civile noi și cel al aplicării imediate a legii civile noi. Neretroactivitatea legii civile este regula potrivit căreia o lege se aplica numai situațiilor ce se ivesc în practică după adoptare ei, iar nu și situațiilor anterioare. Este ceea ce se rezuma la expresia "trecutul scapa legii civile noi". Constituția prevede în art. 15 alin. (2) ca legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile, iar în art. 1 din Codul civil, principiul este consacrat, expres, legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactivă". Principiul aplicării imediate a legii civile noi este regula de drept, potrivit căreia, de îndată ce a fost adoptată, se aplica tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi. Așadar, în mod corect a stabilit prima instanță că litigiului dedus judecății îi sunt aplicabile prevederile L. nr.1. în forma în vigoare la data promovării acțiunii , nefiind vorba despre norme de procedură care, spre deosebire de cele de drept material, sunt de imediată aplicare. Nu poate fi reținută nici critica referitoare la faptul că reclamanții nu sunt îndraptățiți la despăgubiri întrucat o parte dintre lucrările efectuate de aceștia se încadrează în cele de întreținere curentă, iar celelalte sunt cheltuieli voluptorii. În concordanță cu dispozițiile art.48 al.1 din L. nr.1. anterior citate, chiriașii au dreptul la despăgubiri pentru sporul de valoare al imobilului cu destinația de locuință adus prin îmbunătățirile necesare și utile, iar Normele metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor L. nr.1. au detaliat și exemplificat ce se înțelege prin această noțiune. Astfel, îmbunătățiri necesare și utile sunt acele dotări încorporate sau aduse unității locative ori spațiilor comune, prin care s-a sporit valoarea fondului locativ și care au fost suportate exclusiv de chiriaș (introducerea sau schimbarea instalației de apă, gaz, canalizare, electricitate, încălzire; lucrări noi: parchetare, gresie sau faianță, geamuri termopan, uși și altele asemenea). Totodată au fost explicitate și cheltuielile care nu se includ în noțiunea celor necesare și utile, respective acele cheltuieli voluptorii (utilizarea unor materiale foarte scumpe, de exemplu: uși de mahon, instalații sanitare sofisticate, de lux, materiale de construcții încadrate în categoria celor de lux). Se constată că, așa cum a rezultat și din expertiza dispusă în cursul judecării apelului, întocmită de o comisie compusă din trei de experți, toate lucrările realizate de reclamanți se încadrează în cele necesare și utile pentru o funcționare normală în condiții sanitare și protecție la incendii, reclamanții fiind astfel îndreptățiți să beneficieze de sporul de valoare al construcției determinat de efectuarea acestor lucrări. În ce privește critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, tribunalul a reținut că, raportat la soluția adoptată de prima instanță și de poziția exprimată de parat, în mod corect s-a avut în vedere întreg onorariul de expertiză , justificat cu chitanțele depuse la dosar, în contextul în care cuantumul acestui onorariu este proporțional cu volumul de muncă impus de complexitatea și dificultatea cererii. Așa fiind, raportat la considerentele mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 296 c.pr.civ., tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de paratul C. Local al M. C.-N. împotriva Sentinței civile nr.8959/(...) pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul civil nr.(...). Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții C. I. ȘI C. N. șipârâtul C. LOCAL AL M. C.-N. 1. Prin recursul declarat de reclamanții C. I. și C. N. s-a solicitat modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata valorii de circulație a imobilului situat în C.-N., str.B. N., nr.20, ap.4, în cuantum de 88.819 euro, cu cheltuieli de judecată. În motivare s-a arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 501din L. nr. 1. și a dispozițiilor art. 50.3 din HG nr. 250/2007. Pentru a respinge cererea de acordare a prețului de piață al imobilului instanța de apel a pornit de la premisa că din moment ce prin decizia civilă nr. 2. a C. de A. C. s-a stabilit că reclamanții au fost de rea credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, rezultă implicit faptul că acest contract ar fi fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor L. nr. 1.. O astfel de interpretare a art. 501este vădit contrară dispozițiilor acestuia golindu-l complet de conținut, făcând ca textul să nu poată fi niciodată aplicat. În realitate textul face clar trimitere la dispozițiile L. nr. 1., iar nu la acelea ale L. nr. 1., nefăcându-se nicio referire directă sau indirectă la buna credință sau la o eventuală rea credință la data cumpărării. Cerințele legale erau cuprinse la art. 9 și 14 din L. nr. 1.. Prin decizia civilă nr. 2. a C. de A. C. nu s-a reținut încălcarea dispozițiilor L. nr. 1., acesta fiind desființat în baza art. 45 din L. nr. 1.. Esențial în speță este faptul că la data încheierii contractului în conformitate cu dispozițiile art. 1 al L. nr. 1. la care face trimitere expres textul art. 501din L. nr. 1., fostul proprietar nu era îndreptățit la restituirea imobilelor legal ocupate de către chiriași, aceștia din urmă având dreptul să le cumpere. În sensul acestei interpretări a prevederilor art. 501din L. nr. 1. s-a invocat practica judiciară majoritară, inclusiv cea a C. de A. C. În ceea ce privește stabilirea că imobilul a fost preluat de către S. Român fără titlu s-a arătat că la momentul încheierii actului imobilul era proprietatea tabulară a S.ui Român, prin decizia civilă nr. 1. a T. C. stabilindu-se cu putere de lucru judecat între M. A. R. și S. Român că imobilul a fost naționalizat conform legii, hotărârea rămânând irevocabilă. Problema litigioasă a autorității de lucru judecat raportat la această decizie a fost analizată în cuprinsul deciziei civile nr. 2. a C. de A. C., nefiind însă avută în vedere de către instanța de apel. Oricum este apreciată ca nelegală aserțiunea în sensul că un imobil dovedit după 10 ani ca fiind preluat fără titlu valabil nu ar face obiectul L. nr. 1., la data încheierii contractului, (...), fiind în vigoare HG nr. 20/1996, aceste norme fiind modificate numai în februarie 1997, deci ulterior încheierii contractului. Raportat la aceste norme metodologice imobilele preluate fără titlu au fost numai cele preluate de către S. Român în fapt, imobilul în litigiu fiind preluat de către S. Român în baza Decretului nr. 92/1950. Prin decizia atacată se încalcă dispozițiile art. 166 C.pr.civ., art. 1200 alin. 4 și art. 1201 Cod civil, elementul esențial al motivării constituindu-l raportarea la puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2. a C. de A. C. O lecturare completă a acestei decizii relevă o concluzie semnificativ diferită față de cea reținută de către instanța de apel. Preluarea imobilului este considerată a fi fără titlu doar în ceea ce privește aplicarea L. nr. 1., în speță constatarea nulității contractului, iar nu și în ceea ce privește situațiile juridice anterioare intrării în vigoare a acestei legi. Nicăieri nu s-a reținut faptul că reclamanții au încheiat contractul cu încălcarea dispozițiilor L. nr. 1., acest aspect nefăcând obiectul litigiului. S-a mai învederat că decizia atacată încalcă prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., prin înstrăinarea acestor imobile către chiriași creându-se speranța legitimă pentru cumpărători că se vor putea bucura de proprietatea lor, desființarea ulterioară a contractelor atrăgând o privare de proprietate care trebuie compensată cu valoarea de înlocuire a bunului din momentul evicțiunii. La momentul încheierii contractului au fost respectate prevederile L. nr. 1. în forma în vigoare la această dată, faptul că 5 ani mai târziu a fost adoptată o lege care a permis repunerea în discuție a problemei preluării imobilului și valabilității înstrăinării nefiindu-le imputabil reclamanților, singurul în culpă fiind S. R. În subsidiar s-a arătat că este nelegal modul în care instanța de fond a stabilit prețul actualizat pe baza expertizei contabile care a avut în vedere actualizarea până la data de (...) fiind de preferat ca titlul executor să cuprindă această actualizare, rămânând eventual organului de executare silită sarcina de a face actualizarea după (...). S-a mai precizat că instanța de apel nu a analizat susținerile expuse în concluziile scrise, fiind incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., fiind practic în prezența unei nemotivări a deciziei din această perspectivă. În drept au fost invocate dispozițiile art. 48, 50, 501din L. nr. 1., art. 50.3 din Normele Metodologice de aplicare a L. nr. 1., art. 1 alin. 3 din HG nr. 20/1996, art. 166 C.pr.civ., art. 1200 alin. 4 și art. 1201 Cod civil, raportate la art. 230 lit. a din L. nr. 71/2011. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare la recursuldeclarat de reclamanți, arătându-se că în mod corect s-a reținut de cătreinstanța de apel că nu au fost respectate prevederile L. nr. 1. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Din cuprinsul deciziei civile nr. 2. a C. de A. C. rezultă fără putință de tăgadă că imobilul a fost preluat fără titlu, reclamanții fiind de rea credință în momentul încheierii contractului. Subdobânditorii de rea credință nu beneficiază de efectele principiului error comunis facit jus. I. de judecată investită cu soluționarea prezentei cauze nu este competentă să reanalizeze aspectele învederate de recurenții reclamanți, acestea fiind deja dezbătute în cadrul procesului anterior, hotărârea judecătorească irevocabilă intrând în puterea lucrului judecat. 2. Prin recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N. s-a solicitat modificarea deciziei în sensul înlăturării obligației de plată a sporului de valoare adus imobilului, respectiv exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată. În motivare s-a arătat că instanța de judecată a analizat sumar litigiul dedus judecății din perspectiva art. 48.3 din Normele Metodologice de aplicare a L. nr. 1., nereținând caracterul voluptoriu al lucrărilor a căror contravaloare este imputată pârâtului C. Local al municipiului C.-N. În cauză nu s-a făcut dovada cererii exprese sau a acordului locatorului pentru îmbunătățirile aduse imobilului în litigiu. Referitor la sporul de valoare adus imobilului prin închiderea balconului, instanța de apel nu a înlăturat caracterul necesar și util al acestei lucrări deși a reținut că s-a realizat fără autorizație de construire. În ceea ce privește lucrările de montare de parchet, pardoseli și gresie, acestea sunt cheltuieli voluptorii, constituind sume de bani investite de către posesorul unui lucru pentru a-și satisface plăcerea lui personală și care nu măresc valoarea lucrului. Cheltuielile de judecată trebuie să aibă culpa procesuală a părții, pârâtul C. Local al municipiului C.-N. neputând fi deci obligat la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar s-a arătat că se impune reducerea cheltuielilor de judecată, invocându-se în acest sens decizia C. Constituționale nr. 492/2006. Reclamanții au formulat întâmpinare la recursul declarat de către pârâtul C. Local al municipiului C.-N. solicitând respingerea acestuia ca nefondat. S-a arătat că în principal recursul vizează chestiuni de fapt care nu mai pot fi cenzurate în cadrul recursului, în această categorie încadrându-se critica referitoare la îmbunătățirile aduse imobilului și calificarea ca fiind cheltuieli necesare și utile. În subsidiar s-a precizat că oricum aceste lucrări efectuate la apartament au fost absolut necesare utilizării normale a imobilului, nefiind cheltuieli voluptorii. În ceea ce privește încuviințarea lucrărilor s-a arătat că aceasta a fost probată prin procesul-verbal de recepție depus la dosarul de fond. Lucrările de închidere a balconului, chiar efectuate fără autorizație sunt lucrări utile și necesare, la imobil având loc mai multe spargeri în ultimii 20 de ani, fiind lucrări efectiv preluate de către actualul deținător, sancționarea sa contravențională nemaifiind posibilă în prezent. Referitor la cheltuielile de judecată s-a arătat că pârâtul este în culpă procesuală, opunându-se la admiterea apelului în ceea ce privește natura și cuantumul lucrărilor. Cheltuielile de judecată încuviințate de către instanța de apel se compun în principal din onorariile experților, necontestate la momentul procedural potrivit, onorariul avocațial încuviințat în proporție de ½ având un cuantum în media onorariilor avocațiale, neimpunându-se a fi redus, de altfel cererea nefiind formulată în fața instanței de apel. Analizând recursurile declarate de reclamanții C. I. ȘI C. N. și pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva deciziei civile nr. 502 din (...) a T. C., Curtea rețineurmătoarele: 1.Recursul declarat de reclamanți este nefondat. Criticile aduse deciziei pronunțate de tribunal sunt făcute raportat la greșita aplicare a dispozițiilor art.501din L. nr.1., a dispozițiilor art.50.3 din H.G. nr.250/2007 și a prevederilor art.166 C.pr.civ., art.1200 alin.4, art.1201 C.civ. Conform prevederilor art. 501alin. 1 din L. nr. 1. restituirea valorii de piață a imobilului în cazul contractelor de vânzare-cumpărare desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile este condiționată de respectarea prevederilor L. nr. 1. în momentul încheierii contractelor. La art. 1 din L. nr. 1. sunt prevăzute imobilele care fac obiectul acestei legi, respectiv cele având destinația de locuințe, trecute ca atare cu titlu în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, fiind evident că aceasta este prima condiție pentru ca un contract de vânzare-cumpărare să poată fi apreciat ca fiind încheiat cu respectarea prevederilor L. nr. 1.. Din decizia civilă nr. 2. a C. de A. C., decizie prin care s-a soluționat irevocabil litigiul având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare în ceea ce privește apartamentul care face obiectul cauzei rezultă că imobilul situat în C.-N., str. B. N. nr.20 a fost preluat de stat fără titlu, proprietarul Stan V. fiind exceptat de la naționalizare conform art. II din Decretul nr.92/1950. La încheierea contractului de vânzare cumpărare anulat prin decizia civilă nr.2. a C. de A. C. nu a fost respectată această cerință prevăzută de L. nr.1.. Nerespectarea acestui text de lege face inutilă analizarea celorlalte condiții impuse de legea specială, conform art.9 și art.14 din aceasta, numai în cazul respectării tuturor cerințelor legii contractul putând fi apreciat ca încheiat cu respectarea acesteia. Problema modului în care imobilul a trecut în proprietatea statului, cu titlu sau fără titlu, a fost deci soluționată irevocabil prin decizia menționată mai sus, nemaiputând fi repusă în discuție în prezentul litigiu fără a se încălca puterea de lucru judecat a acestei hotărâri judecătorești. Din această perspectivă sunt inutile susținerile din recursul reclamanților prin care aceștia indică care formă a normelor metodologice de aplicare a L. nr.1. era în vigoare la dat încheierii contractului, aceasta trebuind a fi avută în vedere pentru a analiza dacă imobilul a trecut cu titlu sau fără titlu în proprietatea statului. Rezultă deci din cele reținute mai sus că nulitatea contractului încheiat între reclamanți și C. Local al mun. C.-N. s-a constatat pentru nerespectarea prevederilor L. nr. 1., într-adevăr fără a se analiza toate cerințele acestei legi din considerentele arătate mai sus. Este discutabilă relevanța în prezentul litigiu a relei credințe a cumpărătorilor, reținute prin decizia civilă nr.2. a C. de A. C., prin care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare cumpărare având în vedere textul art.501din L. nr.1..Dar instanța de apel nu a pronunțat soluția raportat la acest aspect, constatând numai, în mod corect, că s-a stabilit prin decizia nr.2. a C. de A. C. cu titlu irevocabil că reclamanții au fost de rea credință la încheierea contractului, nici această chestiune nemaiputând fi repusă în discuție în acest litigiu. În ceea ce privește prevederile art.166 C.pr.civ, art.1200 alin.4, art.1201 C.civ. se apreciază de către Curte că nu au fost încălcate. D. nr.2. a fost avută în vedere în integralitatea sa pentru a se constata că are putere de lucru judecat în acest litigiu. Nu se poate pune problema ca statuarea că preluarea imobilului în litigiu a fost făcută fără titlu să fie valabilă doar din perspectiva L. nr.1., așa cum susține reclamantul prin cererea de recurs. Prin decizia nr.2. s-a statuat irevocabil că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu raportat la prevederile L. nr.1., ale L. nr.213/1998 și ale L. nr.1., avându-se în vedere și decizia civilă nr.1. a T. C. referitor la care s-a invocat puterea de lucru judecat în dosarul 17999/2005 al C. de A. C. Fiind investită cu o cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat în anul 1996 instanța de judecată investită cu soluționarea acestei cereri trebuia să aibă în vedere condițiile prevăzute de legile în vigoare la data încheierii contractului. Modalitatea în care instanța a soluționat acest litigiu, inclusiv problema preluării imobilului în litigiu, cu titlu sau fără, sau chestiunea puterii de lucru judecat a deciziei civile nr.1. a T. C., nu mai pot fi rediscutate, astfel cum s-a menționat și anterior, soluțiile pronunțate intrând în putere de lucru judecat (a se vedea în acest sens decizia civilă nr.1488/2011 a Î. C. de C. și Justiție). Într-adevăr în decizia civilă nr.2. a C. de A. C. nu se menționează în mod expres că s-ar fi încălcat în momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare prevederile L. nr.1. dar s-a reținut că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, acest lucru fiind suficient pentru ca instanța investită cu acțiunea formulată în temeiul art.501din L. nr.1. să verifice dacă acest contract a fost încheiat sau nu cu respectarea L. nr.1., respectiv a art.1 din aceasta. Referitor la invocarea art.1 din Protocolul nr.1 la C., Curtea apreciază că nu se pune problema încălcării acestuia prin aceea că nu se acordă prețul de piață al imobilului ci doar prețul actualizat al acestuia. Atâta timp cât reclamanții au dobândit bunul cu eludarea prevederilor legale în vigoare la momentul încheierii contractului, bunul neputând face obiectul contractului de vânzare cumpărare, aceștia nu pot pretinde o despăgubire mai mare decât prețul achitat în momentul încheierii contractului, actualizat cu rata inflației, fiind astfel repuși în situația anterioară încheierii acestuia. Soluția aleasă de legiuitor în cazul în care contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat cu eludarea prevederilor L. nr.1. este deci în concordanță cu prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la C. Faptul că alte instanțe de judecată au o practică diferită în ceea ce privește problema despăgubirilor cuvenite în acest gen de situații nu este un argument suficient pentru pronunțarea unei alte soluții, de altfel practica acestei instanțe fiind constantă în această chestiune(a se vedea dec.civ. nr.2313/2010, decizia civilă nr.3122/2011, decizia civilă nr. 3., decizia civilă nr.1851/2012). Relevantă este și practica recentă a instanței supreme în materie. Prin decizia civilă nr.1231/2011 aceasta a statuat că în conformitate cu jurisprudența C. este protejat prin art.1 din Protocolul nr.1 titlul de proprietate al subdobânditorului de bună credință constituit în baza L. nr.1., invocându-se în acest sens cauza Raicu împotriva României și cauza Pincova și Pina împotriva Republicii Cehe. Este restrânsă astfel sfera de aplicare a art.501din L. nr.1. și mai mult, apreciindu-se necesar a fi îndeplinită și condiția existenței bunei credințe în momentul încheierii contractului pentru ca acest text să fie aplicabil. Prin aceeași decizie s-a statuat că legiuitorul român a și-a adaptat legislația specifică acestui domeniu la exigențele C., dispozițiile art.501din L. nr.1. modificată prin L. nr.1. nefăcând altceva decât să aplice instituția răspunderii pentru evicțiune într-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv de stat și înstrăinate ulterior unor chiriași de bună credință în baza L. nr.1.. Sfera de aplicare a prevederilor art.501C.pr.civ. este și mai mult restrânsă prin decizia nr.3769/2011 a Î. C. de C. și Justiție, în această decizie arătându-se că nu în toate cazurile în care chiriașii cumpărători au fost evinși, în sens larg, se impune acordarea valorii de piață a imobilelor care au format obiectul contractelor de vânzare cumpărare încheiate în considerarea L. nr.1., ci această valoare ar trebui acordată în ipoteza în care menținându-se valabilitatea contractelor de vânzare cumpărare încheiate în temeiul L. nr.1., chiriașii au fost evinși prin efectul admiterii acțiunii în revendicare, prin compararea titlurilor. A. deoarece evicțiunea presupune un contract de vânzare cumpărare valabil încheiat, în ipoteza în care contractul translativ de proprietate cu titlu oneros se desființează ca o consecință a acțiunii în nulitate devenind aplicabile principiile ce guvernează efectele nulității, respectiv desființarea contractului cu efect retroactiv, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, principiu implementat de art.50 alin.2 din L. nr.1.. În considerentele acestei decizii se mai statuează în sensul că atâta timp cât printr-o decizie anterioară, intrată în putere de lucru judecat s-a stabilit că este exclusă buna credință a cumpărătorilor, hotărârea bucurându-se de prezumția de validitate, nu mai poate fi repusă în discuție în dosar această problemă, constatându-se în consecință că titlul deproprietate al reclamanților a fost desființat ca urmare a nerespectării legii nr.1., situație ce exclude aplicabilitatea și incidența dispozițiilor art.501din L. nr.1.. Nu se verifică nici motivul de recurs prevăzute de art.304 pct.7 C.pr.civ., acest motiv de recurs devenind incident în situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. În mod cert decizia pronunțată în apel este motivată, atât în fapt cât și în drept, considerentele fiind coerente și susținând soluția pronunțată. Faptul că nu s-a răspuns punctual tuturor susținerilor expuse în concluziile scrise nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, fiind reținute aspectele esențiale și relevante pe care a fost fundamentată soluția pronunțată. 2. Recursul declarat de către pârâtul C. local al municipiului C.-N. estefondat în parte. Pârâtul invocă în cererea de recurs faptul că în mod greșit a reținut tribunalul că lucrările efectuate de reclamanți la apartament nu au caracter voluptoriu, contravaloarea lor fiind imputată C. local al municipiului C.-N., ignorând prevederile art.48.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a L. nr.1.. Se critică astfel legalitatea deciziei, din perspectiva interpretării și aplicării art.48 din L. nr.10/20001 și a Normelor metodologice de aplicare a legii cuprinse în H.G. nr.250/2007, iar nu temeinicia deciziei. În ceea ce privește chestiunea caracterului voluptoriu al lucrărilor efectuate de către reclamanți la apartament se apreciază de către Curte că în mod corect a apreciat instanța de apel că lucrările efectuate, astfel cum acestea rezultă din expertiza tehnică efectuată în cauză, au caracter necesar și util în accepțiunea pct.1 al art.48 din H.G. nr.250/2007. Este vorba despre montarea pardoselilor, a parchetului și a gresiei, adică lucrări care se impuneau a fi făcute pentru utilizarea normală a spațiului de locuit, reclamanții folosind materiale normale, iar nu unele având prețuri nejustificat de mari, care să fi fost alese doar pentru a asigura un confort sporit sau a satisface plăcerea reclamanților. Nu este întemeiată nici susținerea recurentului în sensul că atâta timp cât nu s-a făcut dovada acordului locatorului pentru îmbunătățirile aduse imobilului în litigiu, C. local al municipiului C.-N. nu este obligat să suporte contravaloarea acestora. In stanța de apel a stabilit legea aplicabilă litigiului, raportat la data formulării cererii de chemare în judecată, raportat la prevederile art.48 din L. nr.1., coroborat cu Normele metodologice de aplicare a legii, concluzionând în mod legal că opțiunea de a alge între stat și unitatea deținătoare ca debitor al acestei obligații revine creditorului obligației. Art.48.3 din Normele metodologice prevede în mod expres că în cazul existenței acordului locatorului obligația de despăgubire revine unității deținătoare, existența sau nu a acestui acord fiind deci lipsită de consecințe juridice în acest litigiu, reclamanții îndreptându-se în ceea ce privește cererea de acordare a despăgubirilor tocmai împotriva unității deținătoare. Nu este apreciată întemeiată nici critica referitoare la cheltuielile de judecată, pârâtul arătând doar că nu este în culpă procesuală în cauză, fără a justifica în vreun fel absența culpei procesuale, critica apărând în aceste condiții nemotivată. În ceea ce privește reducerea onorariului avocatului reclamanților în apel se precizează că acesta este nejustificat de mare raportat la complexitatea cauzei și munca avocatului. I. de apel a acordat cheltuielile de judecată în apel prin luarea în considerare a ½ din onorariul avocațial achitat de reclamanți, adică a sumei de 1240 lei, sumă rezonabilăraportat la complexitatea cauzei și munca depusă de avocat, nefiind necesară intervenția instanței de judecată conform alin.3 al art.274 C.pr.civ. Restul sumei de 4680 lei puse în sarcina pârâtului cu titlu de cheltuieli de judecată reprezintă onorariu expert, acesta neputând fi cenzurat în baza art.274 alin.3 C.pr.civ., de altfel pârâtul nesolicitând cenzurarea onorariului expert prin cererea de recurs. Singura critică apreciată ca fiind întemeiată de către Curte este cea referitoare la despăgubirile acordate de către instanța de apel pentru îmbunătățirile aduse apartamentului în litigiu prin lucrarea de închidere a balconului, fără a fi obținută autorizație de construire în acest sens. În cazul în care s-ar acorda despăgubiri pentru lucrările efectuate în mod nelegal, reclamanții ar ajunge a fi dezdăunați ignorându-se culpa acestora, fapt inadmisibil, de drepturile prevăzute de art.48 din L. nr.1. neputând beneficia decât cei care au efectuat lucrări cu respectarea prevederilor legale în materie. Contravaloarea acestor lucrări, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în dosarul instanței de apel, nu poate fi pusă în sarcina pârâtului. A. este și jurisprudența anterioară a curții referitor la această problemă, astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 1., respectiv nr.5264/2010. Având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 și 3, art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ. va respinge recursul declarat de reclamanții C. I. și C. N. și va admite în parte recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva deciziei civile nr. 502 din (...) a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va modifica în sensul că va obliga pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N. să plătească reclamanților suma de 21.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru sporul de valoare al imobilului, menținându-se restul dispozițiilor deciziei. PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții C. I. și C. N. Admite în parte recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva deciziei civile nr. 502 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în sensul că obligă pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N. să plătească reclamanților suma de 21.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru sporul de valoare al imobilului. Menține restul dispozițiilor. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, ANA I. A. C. C.-M. CONȚ GREFIER, C. B. Red.A.C./dact.L.C.C. 2 ex./(...) J.apel: M.Oncică-S., A.S.Seleșiu J.fond: C.-M. C.
| ← Decizia civilă nr. 193/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Încheierea civilă nr. 11/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
