Decizia civilă nr. 193/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 193/R/2012

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

T. D. - președintele Secției I-a civilă

JUDECĂTORI:

A.-T. N.

M.-C. V.

GREFIER:

M.-L. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții H. E.-E., A. J., I. M., I. M., K. B., K. Z., K. M. și H. I.-T., precum și recursurile formulate de pârâții P. M. C.-N. ȘI M. C.-N. PRIN P., împotriva sentinței civile nr. 480 din

20 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privindu-l și pe pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N., având ca obiect plângere în baza L. nr. 1..

Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de

11 ianuarie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A,

Prin sentința civilă nr. 480 din 20 mai 2011 a T. C., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.ui local al municipiului C.-N.

S-a admis în parte acțiune civilă intentată de reclamantele H. I.-T., H. E.-E., A. J., I. M., I. M., K. B., K. Z. și K. M., în contradictoriu cu pârâții P.

M. C.-N. și M. C.-N. și în consecință, s-a constatat lipsa nejustificată a soluționării notificărilor înregistrate sub nr. 996 și 997/2001 de către pârâți.

S-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților a apartamentelor nr. 3 și 4 situate în C.-N., str. N. nr. 19, jud. C., cu cota- parte din părțile indivize comune înscrise în CF individuală nr. 1., nr. top

463/1/III și nr. top 463/1/IV și în CF colectivă 1. C. nr. top 463/III și nr. top 463/IV, a apartamentelor nr. 2,5,6 cu cotele-părți indivize comune din imobilul situat în C.-N. str. N. nr. 21 înscris în CF nr. 7484 C., nr. top 464, condiționat de restituirea sumelor actualizate cu indicele de inflație, cuprinse în H. nr. 1. emisă de C. județeană pentru aplicarea L. nr. 1. C..

S-a constatat îndreptățirea reclamantei la diferența dintre valoarea încasată prin hotărârea nr. 1. emisă de C. județeană pentru aplicarea L. nr.

1. C., actualizată cu indicele de piață și valoarea corespunzătoare de piață a apartamentului nr. 1 situat în C.-N. nr. 19, jud.C., cu cota-parte indiviză din părțile comune înscrise în CF individuală C. 1. nr. top 463/1/I și CF colectivă 1. C., nr. top 463/1, a terenului înscris în CF nr. 951 C., nr. top

463/2 în suprafață de 131 mp și pentru ap.1,3,4 cu cotele părți indivize comune din imobilul situat în C.-N., str. N. nr. 21, nr. top 464.

S-au respins alte pretenții ale reclamanților cu privire la restituirea apartamentului nr. 2 situat în C.-N., str. N. nr. 19, înscris în CF colectivă nr.

1., nr. top 463/II și CF individuală C. 1., nr. top 463/1/II și restituirea în natură a celorlalte bunuri.

S-a respins acțiunea civilă formulată împotriva C.ui local al municipiului C.-N., fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Au fost obligați pârâții să le plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 1.440 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin notificările înregistrate sub nr. 996/2001 și 997/2001, reclamanții și o parte din antecesorii reclamanților, au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în C.-N., str. N. nr. 19, înscris în CF nr. 951 C., nr. top 463, respectiv a imobilului situat în C.-N., str. N. nr. 21, înscris în CF nr. 7484 nr. top 464.

Aceste imobile au aparținut antecesorilor reclamanților și au fost preluate de stat în baza Decretului nr. 92/1950, fără ca preluarea să fie operată în cartea funciară.

După preluarea efectivă a imobilelor, imobilul situat în C.-N. a fost împărțit în 6 apartamente; prin sentința civilă nr. 4. a J. C.-N., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 5. a T. C., contractele de vânzare- cumpărare a unor apartamente din acest imobil au fost menținute.

Reclamanții au făcut dovada de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, mai ales că prin H. nr. 114 din (...) emisă de C. județeană C. pentru aplicarea L. nr. 1., li s-a restituit ap. nr. 2 din imobilul situat în C.- N., str. N. nr. 19, înscris în CF nr. 951, nr. top 463/1/II, 463/2 și plata unor despăgubiri pentru restul bunurilor preluate.

Situația juridică a imobilului construcții comunicată de autoritățile locale, nu a fost contestată în mod real.

Pentru imobilele înstrăinate în temeiul L. nr. 1., reclamanții sunt îndreptățiți doar la măsuri reparatorii în conformitate cu dispozițiile art. 7 din L. nr. 1..

Faptul că exproprierea nu a fost operată în cartea funciară, nu justifică restituirea în natură, raportat la dispozițiile L. nr. 1. și a hotărârilor judecătorești irevocabile prin care s-a respins cererea de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor înstrăinate.

Din raportul de expertiză efectuat de expertul C. G. și din constatările la fața locului, a rezultat că suprafețele de teren liber neafectate de construcții din CF nr. 951 și nr. 7484 C., nu pot fi restituite în natură față de dispozițiile art. 7 din L. nr. 1. și de existența H. nr. 1., impunând acordarea eficienței dispozițiilor art. 20 din aceeași lege.

Este de vorba de restituirea în natură a ap. 2 din CF nr. 951, nr. top

463/1/II și 463/II evidențiate în CF colectivă 1. și individuală 1. și de acordarea despăgubirilor pentru restul imobilelor.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții și pârâții.

În recursul declarat de reclamanții H. I.-T., H. E.-E., A. J., I. M., I. M., K. B., K. Z. Și K. M., s-a solicitat modificarea ei în parte, în sensul de a se dispune restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr. 951 C.-N., nr. top

463/2 A+2 compus din teren curte în str. N. nr. 19 având suprafața de 131 mp și a imobilului înscris în CF colectivă nr. 1. C.-N., nr. top 463/1 A+1 și CF individuală 1. C.-N., compus din nr. top 463/1/II ap. nr. 1 la parter compus din 2 camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, pivniță cu suprafața utilă de 166,04 mp cota din părțile indivize comune de 62,2. parte;să se dispună restituirea în natură a imobilului înscris în CF 7484 C.-N. cu nr. top 464 compus din:I) casă din piatră cu 4 camere, 1 bucătărie și dependințe și II)casă din piatră cu 4 camere, 3 bucătării și curte în str. N. nr. 21; să se dispună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv înscris în CF nr. 1. C.-N., nr. top 463/1/I compus din apartamentul nr. 1 la parter compus din 2 camere, bucătărie, baie, antreu, cu suprafața utilă de 52,50 mp cu părțile indivize comune de 19,6. parte.

În motivarea recursului, reclamanții au susținut că în calitate de moștenitori ai defuncților H. A. și soția născută L. T., au formulat cereri de restituire în natură a imobilului în litigiu în temeiul L. nr. 1., prin notificările nr. 996-997/(...), care nu au fost soluționate nici până în prezent.

Sentința recurată prin care s-a admis în parte acțiunea, este doar parțial întemeiată, întrucât s-a respins restituirea apartamentului nr. 2 din imobilul situat în C.-N., str. N. nr. 19, pe motiv că a fost restituit prin H. nr.

1. a C. județene C. de aplicare a L. nr. 1.. Or această hotărâre nu le-a fost comunicată niciodată și nu a produs efecte, deoarece între timp a intrat în vigoare L. nr. 1., care în art. 20 alin. (4) prevede că persoanele îndreptățite care nu au formulat cereri potrivit prevederilor L. nr. 1., precum și cele ale căror cereri au fost respinse ori nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi au dreptul de a formula o asemenea cerere în condițiile prezentei legi.

Terenul în suprafață de 131 mp înscris în CF nr. 951 C.-N., nr. top

463/2 situat în C.-N. nr. 19 este restituibil în natură, deoarece în urma restituirii apartamentelor nr. 2,3,4, singurii care vor avea acces la aceste apartamente sunt recurenții. În mod greșit prima instanță și-a însușit concluziile expertului care a arătat că există posibilitatea restituirii terenurilor libere și neafectate de construcții, doar concomitent cu apartamentele nevândute. Întrucât s-au restituit apartamentele care au acces la acest teren, dar nu și terenul, se crează o stare total incomodă și nelegală raportat la prevederile L. nr. 1..

În ceea ce privește imobilul situat în C.-N., str.N. nr. 21, asupra lui au rămas proprietari tabulari H. A. și soția L. T., S. Român l-a preluat în fapt fără să se intabuleze asupra lui, ceea ce justifică parcurgerea de către reclamanți a etapelor prevăzute de L. nr. 1., deoarece preluarea abuzivă nu a dus la pierderea proprietății, ci doar a posesiei. Contractele de vânzare- cumpărare încheiate asupra imobilului în litigiu în temeiul L. nr. 1., nu puteau transfera dreptul de proprietate, deoarece vânzătorul nu era proprietarul lucrului vândut. Întrucât statul nu a devenit niciodată proprietar asupra imobilului, nu se poate vorbi de transferul dreptului de proprietate în favoarea chiriașilor potrivit adagiului nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet.

În recursurile declarate de pârâții M. C.-N. prin P. și P. municipiului

C.-N., s-a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamanților.

În motivarea recursurilor, pârâții au susținut că în mod eronat prima instanță a reținut lipsa nejustificată a răspunsului la notificările depuse în baza L. nr. 1. și că nu există înscrisuri la dosar care să susțină afirmația pârâtului cu privire la luarea în discuția C. de aplicare a L. nr. 1. a notificărilor depuse de reclamanți, deoarece la dosarul instanței s-a depus dosarul intern și referatele din (...) și soluționarea din (...) a notificărilor nr.

996-997 însă procedura administrativă nu a fost finalizată fiindcă între timpo parte dintre solicitanți au decedat, iar moștenitorii lor nu au depus actele doveditoare.

Prima instanță s-a mulțumit să rețină că nu a fost contestată calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul L. nr.

1., or tocmai nedepunerea înscrisurilor doveditoare a calității lor de persoane îndreptățite, a determinat nesoluționarea notificărilor.

Dacă notificările au fost formulate de H. I.-T., H. E.-E., I. M., D. A., D.

A., D. C. S., S. C. fiică și D. Andras fiu și A. J., reclamanți sunt H. I.-T., H. E.-E., A. J., I. M., I. M., K. B., K. Z. și K. M., fără să existe dovezi ale calității lor de moștenitori ai revendicatorilor.

În privința imobilului situat pe str. N. nr. 19, referatul comisiei conține propunerea de soluționare a notificării nr. 997/2001 în sensul restituirii în natură a apartamentelor nr. 2,3,4 și a terenului curte în suprafață de 131 mp, iar pentru apartamentul nr. 1 înstrăinat și pentru terenul aferent acestuia s-a propus acordarea de măsuri reparatorii.

Dar prima instanță a dispus restituirea în natură a apartamentelor nr.

3 și 4 și a constatat îndreptățirea lor la despăgubiri pentru ap. nr. 1 și pentru terenul în suprafață de 131 mp care nu poate fi restituit în natură, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, cu luarea în calcul a despăgubirilor primite în baza L. nr., 1., în timp ce ap. nr. 2 a fost restituit în natură prin H. nr. 1. a C. județene pentru aplicarea L. nr. 1..

Cu privire la imobilul situat pe str. N. nr. 21, prima instanță a dispus restituirea în natură a apartamentelor nr. 2,5,6 condiționat de restituirea sumelor cuprinse în H. nr. 1. și s-a constatat dreptul la despăgubiri pentru apartamentele nr. 1,3 și 4, cu luarea în considerare a despăgubirilor primite prin aceeași hotărâre.

Inițial, imobilul înscris în CF nr. 7484 nr. top 464 compus din construcții și teren în suprafață de 184 stjp a fost împărțit în parcela cu nr. top 464/1 teren cu construcții în suprafață de 235 mp construcții cu 6 apartamente și parcela cu nr. top 464/2 teren curte în suprafață de 427 mp.

În prezent, din totalul celor 6 apartamente, apartamentele nr. 1,3,4 sunt în proprietatea municipalității și în administrarea C.ui local al municipiului C.-N., iar apartamentele nr. 2,5,6 au fost înstrăinate în baza L. nr. 1., situație în care în mod greșit prima instanță a dispus restituirea unor terțe persoane.

Referitor la cheltuielile de judecată în sumă de 1.440 lei la care au fost obligați pârâții, instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 274 C.pr.civ., deoarece dispoziția de restituire nu a putut fi emisă din cauza reclamanților care nu au făcut dovada de moștenitori ai revendicatorilor.

Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:

Obiectul notificărilor nr. 996/2001 și nr. 997/2001, formulate în parte de reclamanți și în parte de antecesorii acestora, l-au constituit imobilele situate în C.-N., str. N. nr.19 înscris în CF individuală nr. 1. nr. top 463 și CF colectivă nr. 1. C., precum și în C.-N., str. N. nr. 21, înscris în CF nr.

7484 C., nr. top 464.

Prin arborele genealogic depus la dosar f.50 și actele de stare civilă aflate la dosar f. 51-58, recurenții au dovedit că sunt moștenitorii foștilor proprietari tabulari asupra celor două imobile.

Prin hotărârea nr. 114 din (...) emisă de C. de aplicare a L. nr. 1. f.48, petiționarilor H. I.-T., H. E.-E., D. Laszlo, D. A., I. M. și Vantsa C., li s-a restituit în natură apartamentul nr. 2 situat în C.-N., str. N. nr. 19, înscrisîn CF nr. 951, nr. top 463/1/II, 463/II, compus din 2 camere, bucătărie, CA, baie, pivniță și teren aferent în suprafață de 264 mp; li s-au acordat despăgubiri în sumă de 163.355.543 lei pentru imobilul situat în C.-N., str. N., B.Ortod.

Din răspunsul nr. 50227/(...) comunicat de D. G. a F. P. a J. C., f. 66, rezultă că „despăgubirile stabilite prin H. nr. 114/(...), emisă de C. J. pentru

Aplicarea L. nr. 1., nu s-au achitat beneficiarilor";.

Din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de expertul C. G. f. 209-214 dos. tribunal, rezultă că „suprafețele de teren libere și neafectate de construcții din CF nr. 951 și CF nr. 7484 C., nu se pot restitui în natură";, „din cuprinsul construcțiilor edificate pe imobilul cu nr. top 464 din CF nr. 7484, un număr de 4 apartamente sunt deja vândute dar nu și intabulate";, „la fel și din cele 4 apartamente edificate pe imobilul cu nr. top 463/1 din CF nr.1., apartamentul nr. 1 este vândut (și înscris în CF nr.1.) cu tot cu o suprafață cotă din terenul de sub casă (19,66% din 294=58 mp) dar și cu o cotă din terenul din curte (19,66% din 131 mp=26 mp) ieșirea la stradă de la acest apartament se face evident tot peste nr. top

362/2"; și celelalte 3 apartamente care deși nevândute, au tot „cote stabilite din terenul de sub casă și din curte";, „retrocedarea terenului-curte ar presupune delimitarea exactă a acestor cote de proprietate aferente apartamentelor inutile a terenului-curte, pe acesta neputându-se eventual efectua ceva, ci rămâne doar destinația de a asigura servituți";.

Coroborând concluziile raportului de expertiză, cu susținerile reclamanților, precum și ale M. C.-N. și P.ui municipiului C.-N., rezultă că din imobilul situat în str. N. nr. 19, pot fi restituite în natură apartamentele nr. 3 și nr. 4, întrucât ap. nr. 1 este vândut fostului chiriaș, iar contractul de vânzare-cumpărare nu este anulat, în timp ce ap. nr. 2 le-a fost restituit reclamanților prin H. nr. 114/(...) a C. județene C. de aplicarea L. nr. 1. din imobilul situat în str. N. nr. 21, apartamentele nr. 1, 3 și 4 pot fi restituite în natură, în timp ce apartamentele nr. 2, 5 și 6 sunt vândute foștilor chiriași, iar contractele de vânzare-cumpărare nu au fost anulate.

Față de această situație, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se vor admite în parte recursurile declarate de reclamanți și de către pârâți împotriva sentinței tribunalului, care va fi modificată în parte, în sensul că din imobilul situat în C.-N. str. N. nr. 21, li se vor restitui în natură reclamanților apartamentele nr. 1, 3 și 4 în loc de apartamentele nr.

2, 5 și 6, necondiționat de restituirea sumelor stabilite (dar neplătite încă) prin H. nr. 1. a C. județene C. pentru aplicarea L. nr. 1..

Se va constata îndreptățirea reclamanților la despăgubiri în condițiile

Titlului VII din L. nr. 247/2005 pentru ap. nr. 1 situat în C.-N., str. N. nr.

19 cu cota-parte indiviză din părțile comune înscrise în CF individuală C. nr.

1., nr. top 463/1/I și CF colectivă nr. 1. C., nr. top 463/1, a terenului înscris în CF nr. 951 C., nr. top 463/2 în suprafață de 131 mp și pentru apartamentele nr. 2, 5, 6 cu cotele-părți indivize comune din imobilul situat în C.-N., str. N. nr. 21, nr. top 464.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.

Întrucât reclamanții-recurenți au ocazionat cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 1.304,8 lei, iar recursul acestora urmează să fie admis doar în parte, li se vor acorda cheltuieli de judecată parțiale în recurs, în sumă de 300 lei, proporțional cu pretențiile admise.

Din solicitările recurenților-reclamanți, nu le pot fi restituite în natură apartamentul nr. 1 din str. N. nr. 19 fiindcă este vândut fostului chiriaș întemeiul L. nr. 1., iar contractul de vânzare-cumpărare nu a fost anulat, în timp ce apartamentul nr. 2 constată că le-a fost restituit acestora prin H. nr.

114/(...) emisă de C. județeană C. pentru aplicarea L. nr. 1. pe care au dreptul să o pună în executare; din imobilul situat în C.-N., str. N. nr. 21, nu le pot fi restituite în natură apartamentele nr. 2, 5 și 6, fiindcă sunt vândute foștilor chiriași în temeiul L. nr. 1., iar contractele de vânzare- cumpărare nu au fost anulate; din cauză că unele apartamente suntvândute foștilor chiriași, nu pot fi restituite terenurile în natură, fiindcă s-ar crea loturi înfundate care ar necesita stabilirea de servituți de trecere în favoarea cumpărătorilor apartamentelor în baza L. nr. 1., or art. 7 alin (5) din L. nr. 1., republicată, prevede că nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor L. nr. 1., cu modificările ulterioare, iar art. 9 din aceeași lege prevede că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

--------------

.

Din recursurile pârâților-recurenți, nu pot fi primite susținerile acestora referitoare la lipsa nejustificată a răspunsului la notificările reclamanților, pe motiv că nu ar fi fost depuse acte de stare civilă privind calitatea lor de persoane îndreptățite câtă vreme prin H. nr. 114/(...) a C. juridice C. pentru aplicarea L. nr. 1., li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la restituirea apartamentului nr. 2 din str. N. nr. 19.

În instanță, reclamanții au depus acte de stare civilă din care rezultă legătura lor de rudenie cu antecesorii tabulari, dar și în faza administrativă au fost depuse suficiente acte în baza cărora se putea constata calitatea lor de persoane îndreptățite la măsurile prevăzute de L. nr. 1..

Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță culpa pârâților în nesoluționarea notificărilor nici până în prezent, și i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.440 lei

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.

D E C I D E :

Admite în parte recursul declarat de reclamanții H. I.-T., H. E.-E., A.

J., I. M., I. M., K. B., K. Z. și K. M.,

și de pârâții M. C.-N. prin P. și P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 480 din 20 mai 2011 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că din imobilul situat în C.-N., str. N. nr. 21, se restituie în natură apartamentele nr. 1, 3 și 4 în loc de apartamentele nr. 2, 5, 6, necondiționat de restituirea sumelor stabilite dar neplătite până în prezent reclamanților prin H. nr. 1. a C. județene pentru aplicarea L. nr. 1..

Constată îndreptățirea reclamanților la despăgubiri în condițiile Titlului VII din L. nr. 247/2005, pentru ap. 1 situat în C.-N., str. N. nr. 19, cu cota-parte indiviză din părțile comune înscrise în CF individuală C. 1. nr. top 463/1/I și CF colectivă nr. 1. C., nr. top 463/1 a terenului înscris în CF nr. 951 C., nr. top 463/2 în suprafață de 131 mp și pentru apartamentele 2,

5, 6 cu cotele-părți indivize comune din imobilul situat în C.-N., str.N. nr.

21, nr. top 464.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Obligă pârâții M. C.-N. prin P. și P. M. C.-N., să le plătească recurenților-reclamanți suma de 300 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI T. D. M.-C. V. A.-T. N.

M.-L. T.

GREFIER

Red.TD:(...) Dact:CC-(...) Jud.fond:T. D.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 193/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă