Decizia civilă nr. 583/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 583/R/2012
Ședința publică din data de 10 februarie 2012
Instanța constituită din: Președinte : V. M. președintele C. de A. C
Judecători : D.-L. B. vicepreședinte al C. de A. C
A. C. G. :S.-D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. I. precum și recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. M., împotriva sentinței civile nr. 2095/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), având ca obiect D. în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei recurente, avocat L. M. cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul reclamantei recurente invocă excepția nulității recursului declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D. M., fiind incidente dispozițiile art.305
C., toate motivele de recurs limitându-se asupra imposibilității acordării daunelor morale.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției invocate.
Recursul privind constatarea caracterului politic al condamnării reclamantei, în opinia sa, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că poate fi analizat, fiind vorba de un motiv de ordine publică.
Nefiind formulate alte cereri sau excepții, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la recursurile formulate.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului formulat de reclamanta, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ca nefondat a recursului reclamantei și admiterea recursului formulat de S.
Român în ceea ce privește caracterul politic al condamnării, nefiind depusă la dosar sentința penală prin care s-a dispus condamnarea reclamantei.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul T. M. sub nr. (...), la data de (...), reclamanta P. I. a chemat în judecată în calitate de pârât S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate caracterul politic al condamnării reclamantei și să-l oblige pe pârât la plata sumei de 1.288.500 lei (echivalentulsumei de 300.000 euro la cursul BNR la data de (...)) reprezentânddespăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prin sentința civilă nr. 2095 din (...) pronunțată de Tribunalul
Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanta P. I. în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice;
S-a constatat caracterul politic al condamnării reclamantei prin sentința civilă nr. 1. a J. O., pentru săvârșirea infracțiunii de sabotaj.
S-a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Condamnarea aplicată reclamantei prin sentința civilă nr. 1., pentru săvârșirea infracțiunii de sabotaj contrarevoluționar, prevăzută de art.209 indice 3 din Codul penal din 1936 este considerată de L. nr. 2. condamnare cu caracter politic și în temeiul art. 1 din L. nr. 2., tribunalul a constatat caracterul politic al acestei condamnări.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la daune morale pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă, sunt de reținut următoarele considerente:
În au fost publicate Deciziile C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989.
Obiectul celor doua excepții de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
C. a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă în acest interval,
Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea C. C., decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Conform art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992 republicată, dispozițiile din legea sau ordonanța în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicare. În prezenta cauză, reclamantul a solicitat acordarea doar de despăgubiri morale. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2., în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de L. nr. 2. care să permită acordarea de daune morale.
Prin D. nr. 12 pronunțată la data de (...) în dosarul nr. 14/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. B. și C. de conducere al C. de A. G. și a stabilit că, urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul O.. D. este obligatorie, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
L. nr. 2. este o lege specială și a creat un cadru special pentru introducerea unei acțiuni civile în reparații patrimoniale a daunei morale, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2..
În ceea ce privește aplicarea în timp a dispozițiilor Legii nr. 2., sunt de reținut următoarele: legea civilă este de imediată aplicare de la momentul intrării ei în vigoare.
Prin principiul aplicării imediate a legii noi se înțelege regula de drept conform căreia, de îndată ce a fost adoptată, legea civilă nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii civile vechi.
L. civilă nouă se aplică atât situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la momentul intrării ei în vigoare, cât și efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute.
Simpla recunoaștere prin lege a unor drepturi generale și abstracte nu înseamnă că legiuitorul nu va putea pe viitor modifica (fie în sensul restrângerii, fie în sensul extinderii, fie în sensul suprimării, respectivele prevederi legale. O astfel de modificare, completare sau abrogare este posibilă fără a se încălca principiul neretroactivității dacă drepturile respective au rămas la stadiul de situație legală abstractă sau dacă în urma manifestării de voință a subiectului de drept, respectiva situație legală nu s- a concretizat până la momentul intrării în vigoare a legii noi, fie printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fie printr-un alt act de autoritate generator de drepturi concrete.
În consecință, atâta timp cât dreptul persoanei îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii nu era stabilit prin hotărâre definitivă, instanțele trebuie să aplice normele de drept material în vigoare la momentul soluționării pricinii.
Ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
Dar, în măsura în care raporturile juridice nu erau încă pe deplin constituite în momentul intrării în vigoare a noii legi, acele raporturi nu se vor putea consolida decât în limitele determinate de legea nouă și nu vor produce decât efectele pe care această lege le îngăduie.
Ca urmare, în cazul în care legea ulterioară modifică efectele viitoare sau le exclude, dispozițiile din legea ulterioară se aplică și la efectele actului anterior nerealizate încă sub vechea lege, întrucât ordinea publică trebuie să aibă în esența ei un caracter de unitate și de uniformă obligativitate pentru toți.
De asemenea, este de reținut că nu se poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea unei legi.
Neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.
D. nr. 1. a C. C. prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2. este definitivă și obligatorie, dispozițiile declarate neconstituționale nemaiputând fi aplicate, deoarece și- au încetat efectele. Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu Constituția. Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căruia reclamantul își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei C. C., cu toate implicările ce decurg din aceasta asupra acțiunii pronunțate de reclamant. La momentul pronunțării prezentei sentințe nu mai există un temei juridic în L. nr. 2. pentru acordarea daunelor morale.
Așa cum rezultă din deciziile C. Europene a Drepturilor Omului , nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în acele state dar dacă aleg să acorde despăgubiri atunci acordarea lor trebuie să fie efectivă. Acordarea despăgubirilor este o reparație în echitate care nu își are izvorul într-un fapt trecut ci reprezintă o despăgubire acordată benevol de stat, de aceea neexistând obligația reparării. S. poate opta să repare sau să nu acorde despăgubiri dar dacă nu optează pentru despăgubiri nu poate fi obligat la aceasta.
În acest sens s-a reținut prin decizia nr. 1. a C. C. că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecký contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie
2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
Acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr.
118/1990 și L. nr. 2., având acest scop.
Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal.
În ce privește prezenta cauză mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanta are un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă reclamantei i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control de constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.
Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Distinct de considerentele de mai sus trebuie arătat totuși că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea Constituțională a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Prin urmare, se constată prin aceeași decizie nr. 1., despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Or, Curtea Constituțională observă că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Prin urmare, în prezenta cauză că nu se poate susține că nu s-au acordat despăgubiri de către stat pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - dat fiind că acestea au fost deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990.
Curtea Constituțională mai constată prin decizia nr. 1. că, astfel cum a statuat și C. Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincová și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevičius contra Lituaniei). Totodată, în temeiul dispozițiilor constituționale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției", și al art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia "În România, respectarea [...] legilor este obligatorie", C. constată că reglementarea criticată încalcă și normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, republicată.
Or, față de cele reținute prin decizia nr. 1., anume cătratamentu
juridic diferit aplicat persoanelor care s o licită despăg ubiri pentru prejudiciulmoral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost
soluționată cererea de către instanțele de judecată, prin pronunțarea unei
hotărâri judecătorești definitive, se constată că S. a creat o inechitate dat fiind că persoanele ce au obținut hotărâri judecătorești irevocabile anterior
declarării ca neconstituționale a dispozițiilor legale incidente și în prezenta
cauză sunt în mod evident într -o situație de avantaj care induce o situație de
discriminare față de persoanele ale căror proceduri judiciare sunt încă în
curs de desfășurare.
Cele reținute mai sus prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie
2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective, sunt aplicabile și cu privire la situația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale.
Față de acestea s e constată că și în situația apariție i acestei
discriminări prin du rata diferită a proce durilor judiciare, rec lamanții nu pot
solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminări i.
Cu privire la stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu și exterior
conduitei persoanei, Curtea Constituțională mai reține că este î n
contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1)
din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.
Astfel, durata procesului și finalizarea acestuia depind adesea de oserie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare,incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului,
exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege și alte
împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei. De asemenea, nu ține
seama de faptul că, în numeroase cazuri, durata proceselor și, în consecință,
data rămânerii definitive a hotărârilor nu depind numai de atitudinea
persoanei care are astfel de cereri sau de situații de natură obiectivă, ci se
datorează unor alte circumstanțe, care țin de organizarea justiției și de
gradul de încărcare a rolurilor instanțelor judecătorești.
Î n ceea ce privește modul de acordare a despăgubirilor, re glementat
prin O. de urgență a G. nr. 6., C. obser vă existența unui tr atament distinct
aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice,
în funcț ie de momentul la care instanța de judecată a pronunțat hotărârea
definitivă - deși a u depus cereri în același timp și a u urmat aceeași
procedură prevăzută de L. nr. 2. -, și co nsideră că acesta es te determinat de
o serie de elemente neprevăzute și neimput abile persoanelor aflate în cauză.
I nstituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la
despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de m omentul în care
instanța de judecată a pronunțat hotă rârea definitivă, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. Î n acest sens, Curtea Constituțională, prinD. nr. 599
din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul O. al României, Partea I , nr. 329
din 18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalității și
nediscriminării există atunci cân d se a plică un tratament diferențiat unor
cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există
o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
Raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă precizată, conform dispozitivului, a constatat caracterul politic al condamnării și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la daune morale pentru prejudiciul moral suferit.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta P. I. și pârâtul
S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
1. Prin recursul declarat de reclamanta P. I. s-a solicitat modificareasentinței în sensul admiterii cererii formulate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că după arestarea sa a fost confiscată întreaga avere care nu a fost restituită în întregime până în prezent, prejudiciul material datorat confiscărilor ridicându-se la peste 2.000.000 RON.
În ceea ce privește suma cerută ca despăgubire pentru suferințele sale, aceasta este una modică.
2. Prin recursul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor
Publice s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii,invocându-se decizia nr. 1. a C. C. și redându-se în mare parte conținutul acesteia. Față de obligativitatea deciziei nr. 1. se concluzionează că S. Român nu mai datorează despăgubiri cu titlu de daune morale, solicitându- se respingerea capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării dispuse față de reclamant.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.
Nu s-au formulat întâmpinări în cauză.
Analizând recursurile declarate de către reclamanta P. I. și de cătrepârâtul S. Român împotriva sentinței civile nr. 2095 din (...) a T. M., prin prisma excepției nulității recursului declarat de către pârât, C. reține următoarele:
1.Recursul reclamantei
În ceea ce privește soluționarea petitului având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral se apreciază de către Curte că în mod corect s-a soluționat acesta de către instanța de fond raportat la decizia nr.
1. a C. C. și la decizia în interesul legii nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C. și
Justiție, aceasta din urmă fiind obligatorie pentru instanțe în temeiul prevederilor art. 3307alin. 4 C. Prin decizia în interesul legii s-a stabilit că urmare a deciziilor C. C. nr.1. și 1360/2010, dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din L. nr.2. și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul O.. Ori, sentința atacată a fost pronunțată la data de 24.11.201, deci ulterior pronunțării deciziilor C. C. în Monitorul O.. Referitor la daunele materiale se constată că prin cererea de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost formulată inițial nu s-au solicitat sume cu titlu de daune materiale, referiri cu privire la confiscarea averii care nu a fost restituită nici până în prezent făcându-se prin scriptul depus la dosarul de fond la data de (...), fără a se formula însă un petit în acest sens și fără a se indica cuantumul sumei solicitate cu acest titlu. În consecință, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui astfel de petit, neconsiderându-se investită în acest sens. Oricum, raportat la prevederile art. 2812și art. 2812aC., în cazul în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, completarea hotărârii neputând fi cerută pe calea apelului sau recursului. Calea pe care reclamanta trebuia să o urmeze în cazul în care a apreciat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere cu soluționarea cărora a fost investită era deci cea menționată mai sus. Ținând cont de considerentele de mai sus recursul declarat de către reclamantă apare ca nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 alin. 1 C. 2.Recursul pârâtului Din cuprinsul cererii de recurs formulate de către pârât nu rezultă nici un fel de critici aduse sentinței pronunțate de tribunal, recursul axându-se pe decizia C. C. nr. 1. în condițiile în care petitul de acordare a unor despăgubiri cu titlu de daune morale a fost respins. Conform prevederilor art. 3021alin. 1 lit. c C. cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, la alin. 3 al art. 306 C. stipulându-se că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia dacă dezvoltarea lor face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C., ceea ce nu este cazul în speță. Chiar dacă în cauză este incident art.3041C., acest lucru nu are relevanță în ceea ce privește obligația recurentului de motivare a cererii de recurs conform textelor de lege indicate mai sus. Susținerea reprezentantului M.ui P. în sensul că problema caracterului politic al condamnării reclamantei poate fi circumscrisă unor motive de ordine publică, putând fi deci analizată din oficiu de către instanța de recurs nu poate fi împărtășită. C. apreciază că nu se pune în discuție încălcarea unor norme de drept material cu caracter imperativ care să poată fi invocată din oficiu conform art. 306 alin.2 C. Prin urmare, în temeiul art. 3021alin. 1 lit. c raportat la art. 306 C. C. va constata nulitatea recursului declarat de pârâtul S. ROMÂN împotriva sentinței civile nr. 2095 din (...) a T. M. pronunțată în dosarul nr. (...). PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. I. și constată nulitatea recursului declarat de pârâtul S. ROMÂN împotriva sentinței civile nr. 2095 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, V. M. D.-L. B. A. C. G., S.-D. G. Red.A.C./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: D. Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 1855/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 3521/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
