Decizia civilă nr. 1714/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1714/R/2012
Ședința publică din 19 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- D. G. A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 1005 din 25 noiembrie 2011 a T.ui C., pronunță în dosarul nr. (...), privind și pe intimatul P. L., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr.
221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat P. L., avocat S. D. F., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. D., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 13 aprilie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantului intimat P. L., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, un exemplar fiind comunicat cu reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C.
Se constată că prin motivele de recurs, pârâtul recurent a solicita judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1005 din 25 noiembrie 2011 a T.ui C., a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. L., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și s- a constatat caracterul politic al condamnării numitului P. V. a lui I., la pedeapsa de 5 ani închisoare, prin S. penală nr. 937/1950 a T.ui M. C.
Prin aceeași sentință. a fost admisă excepția prescripției cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul moral și în consecință, respinge ca prescris capătul de cerere având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul moral, formulat de reclamant.
Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să plătească reclamantului P. L. suma de 58.750 lei, cu titlu de despăgubiri pentru bunurile confiscate și a fost respinsă cererea privind suma de 8.000lei, reprezentând cheltuielile de judecată din sentința penală nr. 937/1950 a
T.ui M. C.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, prin actele aflate în arhiva CNSAS și depuse în copie la dosar, numitul P. V., s-a dovedit că tatăl reclamantului a fost arestat la data de (...) și apoi condamnat prin sentința penală nr. 937 din (...), pronunțată de T. M. C., în dosar nr.
1001/1950, la 5 ani temniță grea, 5 ani degradare civică și confiscare averii, pentru crima de uneltire împotriva securității interne a R.P.R., făcând aplicațiunea art. 1 lit. c din D. 199/1950 comb. cu art. 209 pct. III C.P. combinat cu art. 157 C.P. și art. 25 C.P. Recursul formulat de P. V. împotriva acestei sentințe a fost respins prin D. nr. 1. a C. M. de casare și Justiție, iar din adeverința de la fila 130, rezultă că numitul P. V. a fost arestat din (...) și că a fost eliberat la data de (...).
Instanța a admis capătul de acțiune și a constatat caracterul politic al condamnării numitului P. V. a lui I., la pedeapsa de 5 ani închisoare, prin sentința penală nr. 937/1950 a T.ui M. C.
În ceea ce privește capătul de acțiune, având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic, instanța a admis excepția prescripției invocată de către pârât, având în vedere următoarele:
Solicitarea de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri a fost întemeiată, inițial, pe art. 5 din Legea nr. 221/2009 și apoi, după declararea ca neconstituțional a acestui text de lege, pe art. 998 Cod civil.
Instanța a observat că, așa cum a reținut chiar și C. Europeană a
Drepturilor Omului, în deciziile sale, statele sunt libere să reglementeze termene și proceduri speciale de urmat pentru valorificarea unor drepturi.
Potrivit art. 1 din D.-Lege nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. T. general de prescripție este de 3 ani.
Art. 8 din același act normativ, arată că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut, sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care a pricinuit-o.
În speță, atât paguba cât și cel care a pricinuit-o au fost cunoscute chiar din momentul condamnării. S.ul represiv care exista în R.ia până în 22 decembrie 1989 constituie un caz de forță majoră care a împiedicat reclamantul să formuleze o acțiune cum este cea de față, de aceea se poate aprecia că până la data de 22 decembrie 1989, cursul prescripției acțiunii în despăgubiri a fost suspendat.
Însă, din momentul în care regimul comunist represiv întreținut cu sprijinul Securității a fost înlăturat, nimic nu împiedica reclamantul să formuleze acțiunea în despăgubiri pentru suferințele morale cauzate prin măsurile abuzive ale acelui regim.
Recunoașterea caracterului abuziv al măsurilor represive la care au fost supuși foștii deținuți politici și persoanele persecutate în timpul regimului comunist a fost făcută de către S. R. cu mult înaintea adoptării Legii 221/2009, prin D.-lege nr. 1., astfel încât termenul de prescripție al acțiunii în despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin măsurile represive luate de organele comuniste a început să curgă cel mai târziu de la data adoptării D.ui-lege nr. 1..
După încheierea termenului de 3 ani de la acea dată, nu se mai poate discuta de întreruperea termenului de prescripție prin acte normativeulterioare, întrucât cauza întreruptivă trebuie să intervină înăuntrul termenului.
Raportând data introducerii prezentei acțiuni ((...)), la momentul la care s-a născut dreptul la acțiune în despăgubiri, respectiv data intrării în vigoare a D.ui-lege nr. 1., rezultă că dreptul la acțiune în despăgubiri era prescris la momentul înaintării cererii de chemare în judecată.
Neexercitarea dreptului de a formula acțiunea în despăgubiri în termenul stabilit de lege face inutilă analizarea fondului, adică a faptului dacă prin condamnarea suferită în timpul regimului comunist au fost încălcate drepturile conferite prin C. și prin C. europeană a drepturilor omului, ori dacă sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 Cod civil.
Așa fiind, în temeiul art. 137 Cod pr.civ coroborat cu art. 1 și art. 8 din D. nr. 167/1958, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în despăgubiri pentru prejudiciul moral și pe cale de consecință, a respins ca prescris petitul 2 din acțiunea civilă formulată de reclamant, având ca obiect obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral produs ca urmare a condamnării cu caracter politic al antecesorului său.
În ce privește inadmisibilitatea cererii reclamantului, invocată de către pârât prin completarea la întâmpinare, instanța a apreciat că, raportat la motivele invocate în susținerea inadmisibilității, și anume că potrivit art. 5 din Legea 221/2009 se pot acorda despăgubiri doar pentru imobile, iar reclamantul nu și-a dovedit pretențiile, în realitate aceste susțineri nu se constituie într-o excepție procesuală, ci în apărări de fond, astfel că au fost analizate ca atare.
În ce privește capătul de acțiune având ca obiect obligarea pârâtului la plata contravalorii bunurilor confiscate, instanța a constatat că acest petit, astfel cum a fost precizat ulterior, a fost apreciat întemeiat, dat fiind că art. 5 din Legea nr. 112/2009 nu se referă doar la bunuri imobile, astfel cum susține pârâtul, ci la orice bunuri, mobile ori imobile.
Astfel, potrivit art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989 și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul II inclusiv, pot solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare.
În cauză, reclamantul a dovedit, prin actele de stare civilă depuse la f.
6-8, că este fiul lui P. V., care a suferit o condamnare politică (astfel cum s-a reținut anterior), și care a decedat la data de (...), deci anterior apariției legilor de restituire adoptate de legiuitorul postdecembrist.
Instanța a reținut că în cauză s-a dovedit că bunurile confiscate de la antecesorul reclamantului au fost confiscate ca urmare a condamnării cu caracter politic. Astfel, prin sentința penală de condamnare menționată anterior, s-a dispus și confiscarea averii, pe lângă pedeapsa principală a închisorii de 5 ani.
În plus, din procesul verbal nr. 98/(...), depus în copie la dosar, rezultă că autoritățile comuniste au confiscat din gospodăria condamnatului P. V., în urma pronunțării sentinței penale nr. 937/1950, următoarele bunuri: 3 iugăre teren arabil în sat M., locul Curătura; ½ iugăr arabil în locul Pârâul Grecului; 1 iujăr fânaț; 58 arii grădină; 2 iugăre pășune și pădure; una șură și grajd din lemn tare și acoperit cu țiglă.
Din toate aceste bunuri, reclamantul a arătat că solicită contravaloarea șurei, grajdului și a cerealelor.
Martorii audiați în cauză, au arătat că lui P. V. i-au fost confiscate grajdul și șura, care aveau peste 20 m. lungime, erau din lemn de stejar și acoperite cu țiglă, valorând în prezent cam 500-600 milioane lei vechi, precum și 200-250 litre de grâu și porumb. În prezent, în piață, grâul și porumbul se vând cu o medie de 15 lei litra.
În consecință, instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit la restituirea contravalorii grajdului cu șură, având o valoare actuală de 55.000 lei Ron, ca medie între prețurile arătate de martori, precum și la restituirea contravalorii cerealelor confiscate: 250 litre cereale x 15 lei/litra = 3.750 lei. rezultă, în total, suma de 58.750 lei.
Cât privește solicitarea reclamantului de restituire a cheltuielilor de judecată de 8.000 lei stabilite prin sentința penală de condamnare, instanța a reținut că la dosar nu există dovada că s-ar fi plătit suma de 8.000 lei de către antecesorul reclamantului, deși alte acte de executare, cum sunt mandatul de executare a pedepsei și procesul verbal de confiscare a averii, au fost păstrate în dosarul condamnatului.
Instanța a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice D. G. a F. P. C., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9
Cod proc.civ., iar criticile pârâtului s-au referit în primul rând la faptul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, deoarece condamnarea aplicată antecesorului reclamantului avea de drept caracter politic.
Cea de-a doua critică se referă la faptul că instanța de fond a acordat în mod greșit daune materiale, întrucât nu s-a făcut dovada confiscării bunurilor pentru care s-a solicitat acordarea daunelor materiale ca efect al măsurii administrative, că motivarea sentinței este contradictorie, iar cu privire la contravaloarea bunurilor mobile acordate de instanța de judecată, recurentul a arătat că au fost încălcate prev. art. 5 lit. b din Legea nr.
221/2009, deoarece bunurile mobile nu pot face obiectul acestui act normativ.
Recurentul a mai invocat în sprijinul recursului său și decizia nr.
1358/2010 a C. Constituționale, arătând că în această hotărâre instanța a reținut că nu poate exista decât o obligație „morală"; a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
Prin întâmpinarea depusă intimatul s-a opus admiterii recursului, arătând că în speță este vorba despre o condamnare printr-o hotărâre judecătorească și nu despre aplicarea unei măsuri administrative la care se referă recurentul în motivele de recurs, că daunele materiale acordate de instanță au fost dovedite prin actele depuse la dosarul cauzei. Referirea recurentului la faptul că despăgubirile pentru bunurile mobile nu intră sub incidența Legii nr. 221/2009, este nefondată, întrucât acest act normativ nu distinge între natura bunurilor confiscate.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art.304 pct. 7 și 9 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009,
„constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice altefapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare";.
Autorul reclamantului a fost condamnat prin sentința penală nr.
937/(...) a T.ui M. C. la 5 ani de temniță grea, 5 ani degradare civică și confiscarea averii, pentru crima de uneltire împotriva securității interne cu aplicarea art. 1 lit. c din D. nr. 199/1950, combinat cu art. 209 pct. III Cod penal, art. 157 și 25 C.penal.
Infracțiunea pentru care autorul reclamantului a fost condamnat are caracter politic în virtutea art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, infracțiunea regăsindu-se printre cele pentru care condamnarea pronunțată are caracter politic prin voința legiuitorului.
C. constată că motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., invocat de pârât este nefondat, deoarece chiar dacă caracterul de drept al condamnării politice a lui P. V. pentru infracțiunea prev. de art. 209 pct. III din Codul penal, reiese din prev. art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr.
221/2009, aceasta nu înseamnă că instanța nu poate să constate această situație, deoarece partea din hotărâre care se pune în executare este dispozitivul acesteia, ori constatarea de drept al caracterului politic al condamnării doar prin considerentele unei hotărâri judecătorești ar lipsi de eficiență textele Legii nr. 221/2009, mai ales în condițiile în care acest act a fost lipsit de efecte juridice cu privire la acordarea daunelor morale, singura eficiență juridică ce se poate da în marea majoritate a cauzelor fiind doar această chestiune a constatării caracterului politic al condamnării.
În ce privește critica privind faptul că nu s-a făcut dovada confiscării bunurilor pentru care s-au solicitat și acordat daune materiale ca efect al măsurii administrative, urmare a faptului că acest lucru nu s-a dovedit în cauză, curtea apreciază că este nefondată. Această critică este nefondată în primul rând pentru că, reclamantul a dovedit prin actele depuse la dosarul cauzei, procesul verbal nr. 98/(...), că antecesorului său i- au fost confiscate ca urmare a condamnării cu caracter politic 3 iugăre teren situat în satul M. la locul „., ½ iugăr teren arabil la locul „. G., 1 iugăr fânaț, 58 ari grădină, 2 iugăre pășune și pădure, șură și grajd din lemn acoperite cu țiglă. Martorii audiați în cauză au confirmat faptul că, cu ocazia confiscării acestor bunuri, tatălui reclamantului i-au fost confiscate și o mare cantitate de cereale. În al doilea rând, în cauză nu este vorba despre o măsură administrativă, ci despre o condamnare prin hotărâre penală, respectiv sentința penală nr. 937/1950 a T.ui M. C., iar în al treilea rând Legea nr. 221/2009 nu distinge între natura bunurilor confiscate, respectiv bunuri mobile sau imobile, singura prevedere a acestui act normativ, referindu-se la cerința ca bunurile confiscate să nu fi făcut obiectul unor acte normative de reparație.
Recurentul a invocat în sprijinul recursului său dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc.civ. Cu privire la primul text invocat în sprijinul recursului, respectiv art. 304 pct. 7 Cod proc.civ., curtea constată că recurentul nu a arătat în ce constă încălcarea acestui text de lege. O., pentru ca cerințele acestui text să fie îndeplinite, este necesar ca sentințaatacată să fie nemotivată sau să conțină motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În speță, în baza art. 295 Cod proc.civ., instanța a verificat în limitele cererii stabilirea situației de fapt și aplicarea legii, arătând în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au dus la soluția pronunțată, așa cum cere art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod proc.civ., astfel că instanța de recurs poate face o analiză în cadrul recursului a legalității și temeiniciei hotărârii pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice -. G. a F. P. C. împotriva sentinței civile nr.
1005 din 25 noiembrie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 aprilie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. A. C. ANA I. A. C. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud. primă instanță: O.R.G.
| ← Decizia civilă nr. 297/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4709/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
