Decizia civilă nr. 4364/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 4364/R/2012
Ședința publică din 19 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. GREFIER : A.-A. M.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. a J. C., împotriva sentinței civile nr.
292 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul M. D., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat, doamna avocat A. I.-P., care depune la dosar împuternicire avocațială pentru asistență juridică și pentru reprezentare în fața Curții de A. C., precum și reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C., domnul procuror D. S., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamantul intimat personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin memoriul de recurs (f. 2 verso), pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel încât, apreciază că prezenta cauză poate fi luată la prima strigare.
C. constată că prin memoriul de recurs, pârâtul recurent a arătat că prin cererea de administrare de dovezi și întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a susținut că nu i-au fost comunicate înscrisuri în probațiune administrate de reclamant prin care acesta să-și dovedească calitatea de nepot a persoanei îndreptățite, respectiv a antecesorului acestuia P. I., iar până la data pronunțării hotărârii atacate nu s-a realizat acest act procedural, motiv pentru care, solicită instanței de recurs să verifice această împrejurare.
C. califică această solicitare a reclamantului intimat ca fiind o cerere în probațiune și o pune în discuția reprezentantei reclamantului intimat și a reprezentantului P.ui de pe lângă C. de A. C.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea cererii în probațiune formulată de pârâtul recurent prin memoriul de recurs.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. apreciază cererea în probațiune formulată de pârâtul recurent ca nepertinentă și neutilă soluționării cauzei, motiv pentru care, solicită respingerea acesteia.
După deliberare, C., în temeiul art. 305 C.pr.civ. respinge cererea în probațiune formulată de pârâtul recurent, privind verificarea de către instanța de recurs a calității reclamantului de nepot al defunctului P. I., având în vedere că în recurs singura probă admisibilă este proba cu înscrisuri, instanța de recurs neavând posibilitatea să facă demersuri pentru a verifica calitatea reclamantului de nepot al defunctului P. I..
Reprezentanta reclamantului intimat și reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei reclamantului intimat și reprezentantului P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii asupra recursului declarat de pârât.
Reprezentanta reclamantului intimat arată că la f. 65 din dosarul instanței de fond există o copie de pe D. nr. 1955/(...) a Curții Militare de C. și Justiție pronunțată în dosar nr. 1038/1950, prin care s-a dispus confiscarea averii de la defunctul P. I., iar cuantumul daunelor materiale a fost calculat de către instanța de fond pe baza devizelor a căror copii se găsesc la f. 86-87 din dosarul instanței de fond. De asemenea, arată că instanța de fond în mod corect a acordat despăgubiri reclamantului, motiv pentru care, solicită respingerea recursului declarat de pârât și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 200 lei, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală, motiv pentru care, solicită respingerea recursului declarat de pârât.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 292 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a unor despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate de la antecesorul reclamantului P. I., (P. I.) în valoare de 24.025,87 lei, a respins în baza excepției lipsei de interes capătul de cerere referitor la constatarea caracterului politic al condamnării, a respins în baza excepției prescripției capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale și a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei la cheltuielile de judecată constând în onorariu avocațial în cuantum de 200 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Astfel, antecesorul reclamantului, defunctul P. I. (fila 5) identic cu P. I. (fila
52) a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 209 Cod penal.
Cu privire la cererea de constatare a caracterului politic al condamnării antecesorului instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009 infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale prev. de art. 209 Cod penal este de drept condamnare cu caracter politic astfel încât acest capăt de cerere a fost respins în baza excepției lipsei de interes nefiind necesară dublarea mențiunii exprese a legii pe o hotărâre judecătorească.
Cu referire la capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale, tribunalul a reținut că s-a pronunțat Decizia nr. 1358/2010 a Curții
Constituționale care a apreciat că temeiul juridic al acțiunilor care făcea posibilă solicitarea și acordarea unor despăgubiri morale în favoarea celor care au suferitcondamnări cu caracter politic sau moștenitorilor acestora, respectiv prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale.
Prin urmare, sub acest aspect, acțiunea reclamantului a devenit lipsită de temei juridic.
În cursul judecății reclamantul și-a precizat temeiul de drept indicând dispozițiile art. 998 Cod civil, însă din acest punct de vedere instanța a apreciat că dreptul la acțiune s-a prescris.
Indiferent că termenul de prescripție curge de la data eliberării antecesorului sau din momentul răsturnării regimului comunist din decembrie
1989, până la data introducerii acțiunii se împlinise termenul general de prescripție de 3 ani.
Cu referire la capătul de cerere referitor la acordarea daunelor materiale, tribunalul în baza probelor administrate a apreciat că cererea este întemeiată și că poate fi admisă în baza art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
Au fost audiați martori care au arătat că au fost vecini cu bunicul reclamantului și erau în relații apropiate. Aceștia au relatat că bunicul reclamantului a fost condamnat politic iar la condamnare i-au fost confiscate două cazane de țuică, din cupru, unul mai mare și unul mai mic, de asemenea s- a mai confiscat un teren.
Cu privire la teren, declarațiile martorilor nu s-au coroborat cu alte probe astfel încât instanța nu a putut acorda reparații pentru acest teren.
Cu referire la cazanele de țuică, declarațiile martorilor au fost completate cu o adresă din partea unei societăți comerciale care se ocupă în mod obișnuit cu confecționarea și montarea de cazane (fila 86), rezultând că prețul unui cazan de
400 litri, (cazan mare) este de 15.365,43 lei, iar prețul unui cazan mic de 150 litri este de 8660, 44 lei.
Prin urmare, instanța a reținut aceste valori, iar în baza art. 4 pct. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, a admis în parte acțiunea formulată și a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a unor despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate în valoare de 24.025,87 lei.
În baza art. 274 C.pr.civ., tribunalul a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei la cheltuielile de judecată constând în onorariu avocațial în cuantum de 200 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul S. R., PRIN
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. C. prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului, respectiv și în partea ce privește obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând echivalentul bunurilor confiscate de la antecesorul acestuia, în valoare de 24.025, 87 lei si la plata cheltuielilor de judecata în sumă de 200 lei.
În motivarea recursului a arătata următoarele:
Cu toate că prin cererea de administrare de dovezi și întâmpinarea și depusă la dosarul cauzei a susținut că nu i-au fost comunicate înscrisuri în probațiune administrate de reclamant prin care acesta să-și dovedească calitatea de nepot a persoanei îndreptățite, respectiv a antecesorului acestuia P. I., totuși, până la data pronunțării hotărârii în prezent atacate nu s-a realizat acest act procedural, motiv pentru care, a solicitat instanței de recurs să verifice această împrejure.
Legat de felul în care instanța de fond a înțeles să aplice dispozițiile legale incidente prin raportare la modul în care reclamantul a dovedit susținerile sale cu privire la existenta și confiscarea celor doua bunuri a căror c/valoare a solicitat- o, consideră că, în speță este vorba atât despre o apreciere greșită a stării de fapt cat și despre o interpretare eronata a dispozițiilor legale incidente.
Astfel, ca pretențiile reclamantului să se circumscrie cerințelor art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, trebuia ca, prin hotărârea de condamnare să se prevadă ca, "cele doua cazane, unul mare si altul mic" din speță, a căror contravaloare se solicită, au fost confiscate, împrejurare despre care, instanța de fond nu pomenește, așa cum nu se fac investigații la autorități din care să rezulte că aceste bunuri au fost deținute vreodată de către antecesorul reclamantului.
Faptul de a lua de bune declarațiile celor doi martori care-si amintesc împrejurări de acum 60 de ani (rezulta că la data confiscării trebuia să aibă în jur de 18 ani cel puțin, iar la data depunerii mărturiei aproximativ 80 de ani) fără să existe un început de dovadă scrisă (emisă de către o autoritate care avea în evidente bunurile în cauza) atât în ceea ce privește faptul că bunicul reclamantului a fost vreodată proprietarul bunurilor în discuție, dar si că a fost deposedat ca urmare a hotărârii de condamnare (și nu în baza altor legi care viza întreaga țară și nu numai pe condamnații politic) fapt pe care nu știm dacă instanța l-a verificat), înseamnă a pronunța o hotărâre nelegala bazată pe baza unor probe neutile si neconcludente, atâta vreme cât, în hotărârea de condamnare nu se precizează și despre confiscare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, C. reține următoarele:
În motivele de recurs se arată că prin cererea de administrare de dovezi și întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a susținut că nu i-au fost comunicate înscrisuri în probațiune administrate de reclamant prin care acesta să-și dovedească calitatea de nepot a persoanei îndreptățite, respectiv a antecesorului acestuia P. I., totuși, până la data pronunțării hotărârii în prezent atacate nu s-a realizat acest act procedural, motiv pentru care, a solicitat instanței de recurs să verifice această împrejure.
C. constată că acest motiv de recurs este nefondat deoarece probele cauzei nu se comunică cu celelalte părți ci rămân depuse la dosar iar reclamantul a depus acte de stare civilă din care reiese că este fiul lui M. A. și M. L., aceasta din urmă, născută la (...) și decedată la (...), fiind fiica lui P. I., persoana ce a fost condamnată politic prin sentința nr. 75/(...) a T.ui Militar C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 209 din Codul penal în vigoare la acea dată, acesta din urmă fiind aceași persoană după cum reiese din actul său de naștere și fișa personală din dosarul nr. 44/1950 comunicat de C.
Se mai susține de recurent că instanța a făcut o apreciere greșită a stării de fapt și o interpretare eronata a dispozițiilor legale incidente pentru că pretențiile reclamantului nu se circumscriu cerințelor art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, deoarece trebuia ca, prin hotărârea de condamnare să se prevadă că, "cele doua cazane, unul mare si altul mic" din speță, a căror contravaloare se solicită, au fost confiscate, împrejurare despre care, instanța de fond nu pomenește, așa cum nu se fac investigații la autorități din care să rezulte că aceste bunuri au fost deținute vreodată de către antecesorul reclamantului.
C. constată că și acest motiv de recurs este nefondat deoarece instanța de fond, în condițiile în care legea specială nu limitează mijloacele de probă, a reținut corect că prin sentința de condamnare s-a dispus confiscarea averii, prin proba cu martori s-au dovedit obiectele confiscate, iar declarațiile martorilor au fost completate cu o adresă din partea unei societăți comerciale care se ocupă în mod obișnuit cu confecționarea și montarea de cazane (fila 86), rezultând că prețul unui cazan de 400 litri (cazan mare) este de 15.365,43 lei, iar prețul unui cazan mic de 150 litri este de 8660, 44 lei.
Faptul că în sentința de condamnare, unde se dispune confiscarea averii, nu sunt indicate bunurile ce se confiscă nu face decât ca acea confiscare abunurilor să fie cu atât mai abuzivă, cu cât nici măcar nu s-au respectat minime reguli legale de la acea vreme, care în sine erau de altfel abuzive.
Nu se poate afirma că în cazul în care s-au indicat bunurile în actul de confiscare, hotărâre judecătorească sau proces verbal al executorului judecătoresc, pentru acestea se cuvin despăgubiri, iar în cazul în care confiscarea s-a făcut fără încheierea nici unui act atunci aceste despăgubiri nu se pot acorda, pentru că nu s-ar face decât legitimarea unui abuz produs la acea vreme.
La vremea când au fost confiscate bunurile persoanele nu aveau la îndemână nici un mijloc de a solicita încheierea unor acte de confiscare, persoanele fiind în vădit dezavantaj față de stat, și aceasta ar fi fost fără sens atunci pentru că nimeni nu știa că în viitor va exista un act normativ care să permită despăgubirea pentru bunurile confiscate.
În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, urmează să oblige recurentul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. A J. C., aflat în culpă procesuală față de respingerea recursului, să plătească intimatului M. D., suma de 200 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat potrivit chitanței de la fila 8.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. A J. C. împotriva sentinței civile nr.
292 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului M. D., suma de 200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI,
C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.
GREFIER, A.-A. M.
Red. I.D.C./dact. V.R.
2 ex./(...)
J.fond: M. T. - Tribunalul Cluj
| ← Decizia civilă nr. 1707/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 297/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
