Decizia civilă nr. 4239/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4239/R/2012
Ședința publică din data de 9 octombrie 2012
Instanța constituită din: Președinte : V. M.- reședintele C.i de A. C
Judecători : D.-L. B.- icepreședinte al C.i de A. C
A. C.
Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 4., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe reclamanta G. I., având ca obiect P. în baza L. nr.10/2001.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 2 octombrie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată când s-a amânat pronunțarea pentru data de 9 octombrie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 432/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta G. I., împotriva pârâtului P. municipiului C.-N. și în consecință:
S-a dispus anularea dispoziției nr. 8002/(...) a P.ui municipiului C.-N. S-a dispus atribuirea prin compensare în favoarea reclamantei a terenului în suprafață de 5669 mp, înscris în CF 24670 C., cu nr. top
15880/1/2/2/1 și 15880/1/2/3/1, identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de exp. G. T., care face parte integrantă din hotărâre.
S-a dispus acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei, în condițiile T.ui VII din Legea 2., pentru terenul în suprafață de 1502 mp, parte din terenul situat în C.-N. str. Bistriței nr. 47, înscris inițial în CF
22471 C. cu nr. topo. 14116/1, transcris și dezmembrat în CF 33344 C., cu nr. topo 1. și 1..
A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 8420 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:
Conform copiei CF 22471 C., imobilul cu nr. top 14116/1, casă și teren în str. Bistriței nr.47 în suprafață de 977 stj.p., s-a aflat în proprietatea tabulară a reclamantei G. I. și a soțului acesteia G. Iosif, decedat la data de (...).
Prin încheierea CF 8314/1975 imobilul cu nr. top 14116/1 a fost dezmembrat, parcela cu nr. topo. 14116/1/1, casă și teren în suprafață de
709 mp fiind reînscris în CF 22471 în favoarea vechilor proprietari, parcelele cu nr.topo. 1., teren în suprafață de 2448 mp și nr. topo. 1., teren în suprafață de 360 mp fiind transcrise în CF 33344 C.-N. în favoarea Statului Român, cu titlul de expropriere, în baza Decretelor nr.864/1967, nr.98/1967 și nr.769/1969.
Prin notificarea înregistrată la data de (...) la P. municipiului C.-N. reclamanta a solicitat restituirea în natură a terenului cu nr.topo.
14116/1/1. Este de observat că reclamanta a indicat greșit terenul revendicat, fiind evident vorba despre o eroare materială, în condițiile în care terenul cu nr.topo. 14116/1/1 a rămas în proprietatea sa, exproprierea vizând terenurile cu nr.topo. 1. și 1..
Prin dispoziția nr.8002/(...), P. municipiului C.-N. a propus acordarea de despăgubiri, având în vedere despăgubirilor primite la expropriere, pentru terenul situat în C.-N., str. Bistriței nr.47, în favoarea reclamantei.
S-a reținut că imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr.763/1969, prin care s-a preluat teren în suprafață de 479 mp, iar pentru restul terenului nu există dovada exproprierii, dar zona este sistematizată.
Față de cele ce preced, reclamanta este îndreptățită să solicite acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 2808 mp, cu nr.topo. 1. și 1., expropriat prin D. nr.864/1967, nr.98/1967 și nr.769/1969.
Referitor la situația terenului solicitat de reclamantă în compensare, din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat și completat de exp. G. T. rezultă că în zona Sanex, lângă terenul cu nr.topo.15880/5/1/1/2, aflat în proprietatea reclamantei, există o suprafață de 5669 mp, pe care nu sunt edificate construcții și poate fi atribuit reclamantei. E. a precizat că terenul menționat are nr. topo. 15880/1/2/2/1 și 15880/1/2/3/1 și că în urma parcelărilor succesive ale terenului cu nr.top. inițial 15880, datorită unor identificări greșite, imobilul reclamantei, apare ca fiind provenit din parcelarea terenului cu nr.topo.15880/5, însă în realitate provine din terenul cu nr.topo.15880/1, aspecte confirmate prin actele din dosarul CF nr.2003 conexat cu 2042/1963, în care s-a operat dezmembrarea terenului cu nr.topo. inițial 15880.
Terenurile cu nr.top. 15880/1/2/2/1 și 15880/1/2/3/1 sunt înscrise în CF 24670 în favoarea Gospodăriei Agricole Colective Înfrățirea.
Din adresa nr.91824/22/304/(...) a Primăriei municipiului C.-N. rezultă că terenurile cu nr.top. 15880/1/2/2/1 și 15880/1/2/3/1 nu sunt revendicate în baza legilor fondului funciar sau a L. nr.10/2001.
Potrivit art.1 alin.1 si 2 din Legea nr.10/2001, „ imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza L. nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi. In cazurile in care restituirea in natura nu este posibila se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent. M. reparatorii prin echivalent vor consta in compensare cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent de catre entitatea investita potrivit prezentei legi cu solutionarea notificarii, cu acordul persoanei indreptatite, sau despagubiri acordate in conditiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv"; .
Conform art.26 alin.1 din acelasi act normativ , "dacă restituirea înnatura nu este posibila, deținătorul imobilului sau, după caz, entitateainvestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), sa acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori sa propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibila sau aceasta nu este acceptată de persoana indreptatita"; .
În lumina acestor dispoziții legale, tribunalul a reținut că în cazul în care restituirea în natura a imobilului nu este posibilă, unitatea deținătoare are obligația de a acorda în compensare alte bunuri ori servicii, însă această măsură nu depinde doar de voința unității, ci și de existența în patrimoniul său a unor bunuri care să fie acordate în compensare.
În speță, reclamanta a dovedit că terenul în suprafață de 5669 mp, înscris în CF 24670 C., cu nr. top 15880/1/2/2/1 și 15880/1/2/3/1 mp este situat lângă terenul cu nr.topo.15880/5/1/1/2, aflat în proprietatea sa și se află în patrimoniul pârâtului, iar acesta nu a fost în măsura să facă dovada vreunui impediment pentru atribuirea lui, astfel încât instanța consideră că acesta poate fi atribuit prin compensare în favoarea reclamantei.
Din raportul de expertiză tehnic judiciară efectuat de exp. M. A. reiese că terenul situat în C.-N. str. Bistriței nr.47, preluat de stat de la reclamantă, are o valoare de circulație de 256 euro/mp, iar terenul din zona
Sanex, solicitat de reclamantă în compensare, are o valoare de circulație de
59 euro/mp.
Instanța constată terenul în suprafață de 5669 mp din zona Sanex este echivalent valoric cu suprafața de 1306 mp din terenul situat în C.-N. str. Bistriței nr.47, astfel încât se impune acordarea de despăgubiri bănești în favoarea reclamantei pentru diferența de 1502 mp din terenul expropriat.
Referitor la cererea reclamantei de acordarea a sumei de 386.062 euro cu titlu de despăgubiri pentru, chestiunea care se impune a fi analizată de către tribunal este posibilitatea stabilirii în mod direct, nemijlocit de către instanța de judecată, a cuantumului despăgubirilor la care ar fi îndreptățiți reclamanții.
T. a considerat că, atât timp cât pentru imobilele preluate abuziv de stat s-a stabilit o lege specială care prevede condițiile în care persoanele îndreptățite beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, în conformitate cu principiul specialia generalibus derogant, nu se poate reține că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate față de legea specială.
Pe de altă parte, nu se poate susține nici existența unei încălcări a exigențelor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, având în vedere că, așa cum s-a reținut și în cauza pilot M.
Atanasiu și alții împotriva România, parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de Curtea E. privind dreptul de acces la o instanță.
T. a mai constatat că în jurisprudența recentă a Î. curți de C. și
Justiție (de ex. decizia nr. 2966 din 31 martie 2011, decizia nr. 1832 din 2 martie 2011) s-a stabilit că „prevederile speciale care statuează asupra despăgubirilor ce pot fi acordate sunt cele cuprinse în art. 16 din T. VII al L. nr. 2. și constau în titluri de despăgubire stabilite de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor.
De asemenea, potrivit O.U.G. nr. 81/2007 dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia poatesolicita conversia în acțiuni emise de F. P. sau acordarea de despăgubiri în numerar (iar când valoarea este mai mare de 500.000 lei se pot solicita exclusiv acțiuni sau titluri de plată, în funcție de opțiunea titularului).
Considerentul instanțelor potrivit căruia, datorită procedurii greoaie de valorificare a titlurilor de despăgubire și nefuncționalității F.ui P., au fost pronunțate în repetate rânduri condamnări ale Statului Român de către Curtea europeană, nu este în măsură să justifice acordarea altor măsuri reparatorii decât cele prevăzute de lege pentru că în felul acesta nu se asigură înlăturarea deficiențelor de sistem și eficacitatea reparațiilor.
Faptul că F. P. nu ar fi funcțional - deși potrivit jurisprudenței recente a instanței de contencios european (de exemplu, cauza Matieș împotriva
României din 8 iunie 2010) s-a consemnat că s-au înregistrat evoluții în ce privește funcționalitatea și plata sumelor datorate - nu justifică suprimarea unei proceduri legale, cea prevăzută de T. VII din Legea nr. 2..
În timp ce legea prevede proceduri stricte de urmat și creează fondul din care persoanele îndreptățite ar trebui să fie îndestulate, o jurisprudență creată în afara legii ar încălca în egală măsură exigențele de previzibilitate pe care le impune C. europeană.
În realitate, invocata nefuncționalitate a F.ui P. atrage obligația pentru stat de a adopta măsurile adecvate pentru a-l face funcțional, iar nu obligația pentru instanțele judecătorești de a legifera, punând în locul măsurilor reparatorii legale altele, stabilite pe cale jurisprudențială, pentru că aceasta ar însemna depășirea funcției jurisdicționale a instanței.
În acest sens, în hotărârea - pilot (cauza M. Atanasiu ș.a. împotriva
României) s-a reținut că „dată fiind acumularea de disfuncționalități ale mecanismului de restituire sau de despăgubire, este imperativ ca statul să ia măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză"; (par. 228); că, este nevoie de o „. totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate"; (par.
235) și de „. urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză"; (par.
232).
Or, practica judiciară poate fi coerentă atunci când se întemeiază pe norme de drept a căror aplicare este chemată să o facă și nu atunci când creează ea norme care pot fi diferite de la o speță la alta (având în vedere că rolul firesc al legiuitorului este preluat de către judecătorul cauzei) deși situațiile sunt comparabile.
În același timp, în legătură cu lipsa de funcționalitate imputată F.ui P. nu trebuie ignorat faptul că începând cu 25 ianuarie 2011 acesta a fost listat la B. de V. B..
Mai mult, prin D. nr.27/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de C. de conducere al Î. C. de C. și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin T. VII al L. nr. 2., îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 13 din această Convenție, sunt inadmisibile.
În baza dispozițiilor art.274 C.proc.civ. pârâtul a fost obligat să achite reclamantei suma de 8420 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial și onorariile experților G. T. și M. A.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, P. M. C.-N., solicitând modificarea în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu consecința menținerii dispoziției atacate, Dispoziția nr. 8002/(...) prin care se propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.
Se apreciază că hotărârea atacată este nefondată, întrucât instanța de fond nu a avut în vedere obiecțiunile formulate, în sensul că terenul cerut în compensare, situat în C.-N., str. Bistriței nr. 21, este în incinta unui liceu, în proximitatea campusului universitar, fără acces la drumul public, cu restricții de construire, diminuarea suprafeței de teren pentru crearea accesului. În consecință, valoarea de 75 E. apare exagerată, atractivitatea pe piață față de acesta fiind cu 40% mai redusă.
În opinia recurentului, prețul pentru teren nu poate depăși 45 Euro
/mp. se arată că au fost formulate obiecțiuni la raportul de expertiză, însă acestea nu au fost luate în considerare la soluționarea cauzei.
Totodată, se susține că reclamanta nu ar putea primi în schimbul terenului expropriat, parcela de 2808 mp pretinsă, întrucât aceasta nu i-a aparținut și nu sunt parcele învecinate.
Terenurile care pot face obiectul unei restituiri, în schimbul celor expropriate, au fost prevăzute expres în H.C.L. nr. 227/(...), însă instanța a ignorat acest înscris, acordând în compensare un teren situat în cu totul altă locație decât cea prevăzută prin hotărârea de consiliu local.
Este criticată hotărârea primei instanței și sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, arătându-se că nu poate fi considerată parte căzută în pretenții, avându-se în vedere înscrisurile depuse la dosarul de revendicare, în considerarea cărora o altă soluție nu se putea da.
Intimata G. I. și-a exprimat poziția procesuală prin întâmpinarea depusăîn data de (...), solicitând respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat.
Sub aspectul stării de fapt, aceasta a fost corect stabilită prin hotărârea primei instanței, astfel că, în absența unor înscrisuri doveditoare noi, de natură să ofere alte informații cu privire la împrejurările esențiale de fapt, vor fi recunoscute cele evidențiate ca atare prin hotărârea atacată.
Astfel cum în mod corect se arată, întreaga suprafață expropriată este de 2808 mp, din care 2448 mp corespunde topograficului cu nr. 1. și 360 mp corespunde topograficului 1., teren preluat de stat în baza Decretelor emise cu nr. 864/1967, nr. 98/1967 și nr. 769/1969.
Cu referire la terenul solicitat în compensare de către reclamantă, acesta a făcut obiectul identificării prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de ing. exp. G. T., prin care se concluzionează că aceste teren se află în vecinătatea proprietății reclamantei, este liber de construcții și poate fi atribuit în natură. Mai mult decât atât, corpul funciar identificat cu nr. top 15880/1/2/2/1 și 15880/1/2/3/1 nu a făcut obiectul unor cereri de revendicare, formulată în baza legilor speciale de reparație.
Potrivit textelor normative corect identificate și interpretate prin hotărârea primei instanțe, respectiv art. 1 alin. 1 și 2 și art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în ipoteza în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada de referință a legii speciale reparatorii, nu este obiectiv posibilă, entitatea învestită cu soluționarea notificări este obligată să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sauservicii, iar în absența acestora, să acorde despăgubiri în condițiile legii speciale de stabilire și plată a despăgubirilor.
Acordarea unor bunuri în compensare apare, așadar, reglementată ca măsură reparatori distinctă și subsidiară restituirii în natură.
Mai mult decât atât, acordarea unor bunuri în compensare reprezintă o obligație legală a unității deținătoare, fără a se putea considera că legiuitorul a conferit acestei entități dreptul de apreciere cu privire la oportunitatea luării unei astfel de măsuri. U. condiție este aceea ca bunul pretins în compensare să existe în patrimoniul unității deținătoare.
În cauză, bunul identificat de reclamantă și solicitat a-i fi acordat în compensarea terenului a cărui restituire nu este posibilă, este liber și susceptibil de o restituire, cu atât mai mult cu cât nu face obiectul unei alte cereri de restituire.
Corespunde realității că acest teren nu a fost menționat în lista bunurilor ce ar putea fi acordate în compensare, întocmită în condițiile art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, însă nu mai puțin adevărat este că pârâtul nu a făcut dovada existenței unui impediment la atribuirea acestui bun în compensare, și nici nu a justificat motivul pentru care bunul nu a fost menționat în lista evocată.
Așa fiind, măsura compensării a fost corect aplicată de către prima instanță, cu privire la un teren liber și susceptibil de atribuire, sub aspectul regimului juridic al acestuia.
Cu referire la evaluarea terenurilor, Curtea constată că aceasta s-a făcut printr-un raport de expertiză tehnică judiciară, administrarea probei respectând dispozițiile procedurale în vigoare.
Față de cele ce preced, susținând în integralitatea lor și considerentele ce evocă jurisprudența C.E.D.O., precum și D. nr. 27/2011 a Î. C. de C. și
Justiție, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului.
Soluția respingerii vizează recursul în integralitatea lui, niciunul dintre motivele evocate neputând fi încadrat în cele prevăzute de art. 304 C., nici chiar cel referitor la obligația de plată a cheltuielilor de judecată, pârâtul fiind în mod evident parte căzută în pretenții în înțelesul art. 274 C., odată ce prin hotărârea primei instanțe s-a constatat nelegalitatea dispoziției emise. Nu lipsit de relevanță este și faptul că o rezolvare a notificării s-a făcut la un interval de timp de aproximativ 6 ani de la data depunerii acesteia, timp în care notificarea s-a aflat pe rolul pârâtului.
Văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 432 din 24 mai 2012 a T.ui C. pronunțată în dosar nr.(...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei G. I. suma de 1240 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 09.oct.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
V. M. D.-L. B. A. C.
S. - D. G.
GREFIER
Red. DB/dact. MS
2 ex.
Jud. fond: D.I.T.
| ← Decizia civilă nr. 1545/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4983/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
