Decizia civilă nr. 4986/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4986/R/2012
Ședința din 29 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A. A. C.
JUDECĂTOR : ANA I. JUDECĂTOR : A. C. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamantele B. E. și C. V. împotriva sentinței civile nr. 645 din 21 septembrie 2012 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimatul S. R. PRIN M. F. F. P. PRIN D. G. A F. P. C., având ca obiect despăgubiri L.a nr. 2..
La apelul nominal în cauză, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 noiembrie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinarea prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art.242 alin. 2 C.proc. civ.
Se constată că prin memoriul de recurs recurentele au solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art.242 alin. 2 C.proc. civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea recursului, admiterea excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune și în consecință, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, aceasta având în vedere data intrării în vigoare a L. nr. 2. și data promovării acțiunii, 2 iulie 2012. Arată că această excepție fiind o excepție de ordine publică poate fi invocată de oricare dintre părți, inclusiv de procuror și în orice fază a procesului. În situația în care se va trece peste această excepție, solicită respingerea recursului ca nefondat.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 645 din 21 septembrie 2012 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă excepția inadmisibilității și în consecință, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantele B. E. și C. V. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Acțiunea formulată are ca și obiect constatarea caracterului politic a măsurii administrative privind deportarea în U.R.S.S. a defunctului tată al reclamantelor în temeiul art.4 alin.4 din L.a 2.. În motivarea cererii se precizează că tatăl lor a fost luat prizonier în U.R.S.S. și închis în Lagărul de la S. pe perioada (...)-(...) potrivit livretului militar.
Drept urmare, raportat la finalitatea L. 2. care vizează doar condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, tribunalul apreciază că art.4 alin.2 din acest act normativ este inaplicabil atâta timp cât reclamantele se prevalează de calitatea de „. de război"; a tatălui lor ce excede sferei măsurilor politice, chestiune care face obiectul de reglementare al unei alte legi, respectiv D.-L. nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Față de cele ce preced, tribunalul a admis excepția inadmisibilității, reclamantele având posibilitatea de a se adresa justiției în temeiul legii menționate anterior care se referă la prizonierii de război.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal reclamantele, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, recurentele au arătat că hotărârea este nelegală, deoarece din economia dispozițiilor L. nr. 2., art. 3 alin. 2 și din art. 3 al OUG nr. 2. se poate deduce ce înseamnă o măsură administrativă cu caracter politic. Principiul de interpretare teleologică a unei norme juridice presupune extinderea aplicării unei norme de la un caz reglementat de lege la unul nereglementat în mod expres dar care rezultă din finalitatea legii.
Art. 4 alin. 2 din L.a nr. 2. prevede că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prev. art. 1 alin. 3 urmând a se aplica în mod corespunzător. Tocmai datorită acestei trimiteri la dispozițiile art. 1 alin. 3, caracterul politic în situația acelor ";alte măsuri";, rezultă și din referirea expresă a legiuitorului la scopurile prev. de art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2..
Mai mult, L.a nr. 2. face trimitere și la dispozițiile D.ui - lege nr.
118/1990, art. 5 alin. 4 dispunând că de măsurile reparatorii beneficiază și persoanele cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de D. - lege nr. 118/1990, act normativ care în art. 1 face referire expresă la situația persoanelor deportate și care se constituie prizonieri după (...).
Prin urmare, din interpretarea sistematică și istorico-teleologică a acestor dispoziții, persoanele care au ost prizoniere ori deportate în fosta U. au fost supuse unor „măsuri administrative cu caracter politic în sensul L. nr. 2.";.
Prin întâmpinarea depusă S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice s-a opus admiterii recursului, arătând că statutul de prizonier de război nu se circumscrie noțiunii de măsură administrativă cu caracter politic luate deorganele fostei securități sau miliții, așa cum aceasta a fost definită de legiuitor.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 304 pct. 9 și art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente: Situația particulară a tatălui reclamantelor care a fost prizonier în fosta U. în perioada (...) - (...), nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și nu face obiectul acestei legi. Cu toate acestea, față de cererea reclamantelor referitoare la faptul că sunt îndreptățite la a le fi acordate daune morale în temeiul art. 5 din L.a nr. 2., curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr. 2., act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantului, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din L.a nr. 2., se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă; hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop „împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, instanța constată că nu a existat o condamnare, pronunțată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din L.a nr. 2..
Conform prevederilor art. 3 din L.a nr. 2., constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
În cauză, se observă că nu a fost luată față de tatăl reclamantelor nici o măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din L.a nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția caele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și anume: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din L.a nr.2. nu există nici o mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din L.a nr.2., este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.2.. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din L.a nr.2. nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura prizonieratului în U.R.S.S. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S.ui R. și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Mai mult decât atât, prizonieratul a fost dispus de forțele sovietice anterior datei la care a fost instaurat regimul comunist în R., respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu-se în categoria deportărilor pretinse de U. ca despăgubiri de război după Convenția de A. din
1944.
C. apreciază necesar a se sublinia incidența în cauză a deciziei nr.
1358/2010 a Curții Constituționale raportat la prevederile art.31 din L.a nr.47/1992. Decizia Curții Constituționale își produce efectele tuturor proceselor, indiferent de faza procesuală, acest lucru rezultând și din aceea că excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță incidentă în cauză poate fi invocată și în faza apelului sau a recursului, în cazul admiterii excepției dispoziția declarată neconstituțională nemaiputând fi aplicată nici procesului în care a fost invocată excepția și nici altor procese în curs, indiferent de faza procesuală.
Nu se poate pune problema săvârșirii unui abuz prin aplicarea deciziei Curții Constituționale, raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. E. a D. O. În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului.
Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 2 din O. nr. 214/2009 și nici ale D.ui-lege nr. 118/1990, câtă vreme, situația particulară a tatălui reclamantelor aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S., nu se circumscrie nici dispozițiilor L. nr. 2., și nici dispozițiilor anterior invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele B. E. și C. V. împotriva sentinței civile nr. 645 din (...) a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
A. A. C. ANA I.
A. C.
C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
| ← Decizia civilă nr. 2893/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 104/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
