Decizia civilă nr. 1717/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1717/R/2012
Ședința publică din 19 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul M. I., împotriva sentinței civile nr. 20 din 12 ianuarie 2012 a T. C., pronunță în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- D. G. A F. P. C., având ca obiect acțiune în baza legii 10/2001- restituire preț actualizat.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamantul recurent M. I., asistat de avocat B. M., în substituirea avocatei C. A. D., care depune delegație de substituire la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 17 aprilie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, un exemplar fiind comunicat cu părțile prezente.
Reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului formulat, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii pe care au formulat-o și obligarea M.ui F. P. la plata sumei reprezentând diferența dintre prețul de piață al apartamentului și valoarea actualizată cu rata de inflație a prețului achitat pentru apartament, în conformitate cu prevederile art. 501din L. nr. 10/2001, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 13498/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al J. C.- N., a fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității formulată de pârâtă, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul M. I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a fost încuviințat onorariul definitiv de 1153,70 lei al expertului V. V. Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut, referitor la excepția inadmisibilității invocată de către pârât prin întâmpinare că aceasta este neîntemeiată, întrucât în cererea sa inițială reclamantul a solicitat instanței valoarea de piață a imobilului. Prin urmare precizarea formulată nu reprezintă decât o reducere a acestei pretenții, conform art. 132 alin. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă. În ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele: Antecesoarea reclamantului a achiziționat apartamentul situat în C.- N., str. Dorobanților, nr. 65, în temeiul L. nr. 1. prin contractul nr. 34689/(...). Acest contract a fost desființat prin sentința civilă nr. 8. pronunțată în dosarul nr. 5954/2002 al T. C., soluție menținută în apel prin D. civilă nr. 1875/A/(...) pronunțată în dosarul nr. 7752/2004 al C. de A. C. devenită irevocabilă prin D. civilă nr. 6028/(...) pronunțată în dos. nr. (...) al Î. C. de C. și J. În D. civilă nr. 6028/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Î. C. de C. și Justiție, precum și în D. civilă nr. 1875/A/(...) pronunțată în dosarul nr. 7752/2004 al C. de A. C., dosare în care a fost parte și reclamantul, deciziile pronunțate fiindu-i deci opozabilă, s-a specificat faptul că în speță, contractul cu nr. 34689/(...) a fost încheiat cu rea-credință din partea antecesoarei reclamantului, întrucât imobilul în discuție făcea obiectul unei cereri de revendicare din partea, formulată în temeiul L. nr.1.. Fiind opozabile părților din prezentul dosar, aceste decizii se impun și față de prezenta instanță cu putere de lucru judecat. În consecință instanța a constatat că în speță contractul de vânzare cumpărare s-a încheiat cu rea- credință, cu eludarea prevederilor L. nr. 1.. (art. 9 rap. la art. 14 din L. nr. 1. în forma în vigoare la data de (...) a încheierii contractului). Prin urmare, în speță este aplicabil art. 50 alin. 3 din L. nr. 10/2001, și nu art. 50 ind. 1 alin. 1 din L. nr. 10/2001, reclamantul fiind îndreptățit în temeiul acestui articol la restituirea prețului actualizat plătit în temeiul contractului încheiat, și nu la restituirea valorii de piață a imobilului. Având în vedere că instanța nu s-a pronunțat asupra onorariului expertului, prin prezenta hotărâre a încuviințat onorariul definitiv al acestuia, față de care nu s-au formulat obiecțiuni. Prin decizia civilă nr. 20/(...) a T. C. a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul M. I., împotriva sentinței civile nr.13.498/12 septembrie 2011, pronunțată în dosarul civil nr.(...) al J. C.-N., care a fost păstrată în întregime. Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a stării de fapt, întemeiată pe probatoriul administrat în cauză, precum și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie. În speță, prin sentința civilă nr. 8. a T. C. , rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1875/A/2004 a C. de A. C. și prin decizia nr.6. a Î. C. de C. și Justiție, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.34685 încheiat la data de (...) între Consiliul local al municipiului C.-N., prin mandatar SC C. SA și antecesoarea apelantului din prezenta cauză, M. A., având ca obiect apartamentul nr.3 situat în C.-N., str. Dorobanților nr.65. În considerentele acestor hotărâri judecătorești, s-a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de S. R. fără titlu, așa încât nu cădea sub incidența L. nr. 1., și nu putea face obiectul contractului de vanzare-cumpărare. S-a reținut în același timp, că antecesoarea reclamantului M. I., M. A., a fost de rea-credință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare contestat. Susținerile reclamantului apelant conform cărora este îndreptățit la restituirea prețului de piață al apartamentului, nu au putut fi primite de instanță, întrucât s-a stabilit fără putință de tăgadă , în cadrul unui litigiu anterior, în care și reclamantul a fost parte, că încheierea convenției de vânzare-cumpărare de către părți s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor L. nr. 1.. Ca atare, aceste chestiuni, a respectării/nerespectării prevederilor L. nr. 1. și buna credință a antecesoarei apelantului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare tranșate irevocabil, nu au mai putut fi repuse în discuție și analizate pe calea prezentului demers. Pe de altă parte, este lipsită de relevanță invocarea atitudinii subiective a apelantului în condițiile în care, așa cum s-a arătat, hotărârile judecătorești anterioare au stabilit în mod irevocabil, că, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare au fost încălcate dispozițiile L. nr.1.. În ce privește susținerile referitoare la faptul că la efectuarea partajului succesoral, apelantul a fost ținut să achite sultă pentru cota parte de moștenire a fratelui său, la valoarea de circulație a imobilului, instanța a reținut că acestea nu au relevanță în speță, apelantul având la dispoziție mijloace legale pe care le poate utiliza în vederea remedierii acestei situații. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal reclamantul, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și în consecință, obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând diferența dintre prețul de piață al apartamentului și valoarea actualizată cu rata de inflație a prețului achitat pentru apartament, în conformitate cu prevederile art. 501din L. nr. 10/2001, și a cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 1,2,3 Cod proc.civ., art. 501din L. nr.10/2001 și art. 1 din Primul Protocol adițional la C. E., recurentul a arătat următoarele: Prima critică se referă la faptul că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare condițiile generale de aplicare a L. nr. 1. au fost stabilite exclusiv de către stat, care în aplicarea acestui act normativ și-a asumat o dublă poziție, pentru a armoniza atât drepturile și interesele foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, cât și drepturile chiriașilor. A. dublă poziție a avut ca rezultat faptul că elementele definitorii ale titlului statului erau cunoscute și verificate de reprezentanții acestuia, iar cumpărătorii imobilelor puteau cunoaște aceste elemente numai în măsura în care erau arătate de către reprezentanții statului. Mențiunile cuprinse în cartea funciară și actele din cadrul procedurii de aplicare a L. nr. 1. nu au relevat la nivelul anilor 1996-1997 decât elemente de aparență a titlului statului, combinate cu exercitarea însuși a atributului de dispoziție de către acesta, fapt ce a condus pentru antecesoarea reclamantului la concluzia existenței îndreptățirii statului de a vinde imobilul. Instanța nu a analizat situația juridică concretă a reclamantului, care a dobândit dreptul de proprietate prin moștenire de la antecesoarea lui, M. A., cea care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare. Prin urmare, buna sau reaua credință trebuie analizată doar cu referire la persoana lui, astfel că puterea lucrului judecat a hotărârilor prin care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare este irelevantă sub aspectul reflectelor juridice ce se produc. Pârâtul nu se poate prevala de reaua credință stabilită prin hotărârea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, pentru că, la momentul încheierii acestuia, imobilul se afla în patrimoniul statului, iar până la promovarea litigiului pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare, numitele P. M. și R. D. nu au notat în CF vreo acțiune în revendicare cu privire la imobilul în litigiu. Prin urmare, pe planul raporturilor antecesoarei reclamantului și apoi a lui cu statul, în mod greșit s-a reținut că, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare au fost eludate prevederile art. 1 alin. 1 din L. nr. 1.. Hotărârea atacată este criticabilă și prin prisma jurisprudenței C., deoarece în situația lui, aceea de subdobânditor de bună credință în momentul când bunul a intrat în patrimoniul lui, valoarea de circulație de la data decesului mamei lui și nu valoarea prețului plătit la data încheierii contractului. Restrângerea dreptului lui la despăgubirile solicitate, contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. În acest sens, Curtea E. a apreciat că cumpărătorul căruia i s-a anulat contractul de vânzare- cumpărare nu trebuie pus în situația de a suporta ponderea responsabilității statului, care a confiscat în trecut aceste bunuri și a procedat, ulterior, la înstrăinare, aceasta fiind în concepția curții o sarcină exclusivă disproporționată. Prin întâmpinarea depusă, pârâtul s-a opus admiterii recursului, arătând că antecesoarea reclamantului a avut calitatea de subdobânditor cu titlu particular de la S. Român, că în hotărârea Î. C. de C. și Justiție s-a reținut că nu a fost de bună credință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, astfel că nu poate pretinde aplicarea dispozițiilor art. 501din L. nr.10/2001, modificată prin L. nr. 1.. Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente: Art. 20 din L. nr.10/2001 stabilește că, prin contract desființat se înțelege situația în care contractul de vânzare-cumpărare a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească, cât și situația în care, deși contractul nu a fost anulat, s-a admis acțiunea în revendicare. Față de aceste dispoziții, instanța are obligația să analizeze condițiile respectării L. nr. 1. prin corelare cu celelalte dispoziții ale L. nr.10/2001, care conferă dreptul foștilor chiriași care au cumpărat în temeiul L. nr. 1., dreptul la despăgubiri. Conform art. 50 și 501din L. nr.10/2001 așa cum a fost modificată prin L. nr. 1., cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor L. nr. 1., au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru, iar proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor L. nr. 1., cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Aceste dispoziții ale art. 50 din L. nr.10/2001, impun a se face distincție între desființarea contractului pentru cauza de eludare a dispozițiilor L. nr. 1. la momentul încheierii acestuia și cele încheiate cu respectarea dispozițiilor L. nr. 1.. În lumina dispozițiilor L. nr.10/2001, persoana îndreptățită la restituire în natură trebuie să solicite constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în temeiul L. nr.10/2001. În speță, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 34685 încheiat la data de 6 iunie 1997 între Consiliul Local al municipiului C.-N. și antecesoarea reclamantului M. A., aceasta din urmă a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 3, situat în C.-N., str. Dorobanților nr. 65. Prin sentința civilă nr. 8. a T. C., irevocabilă prin decizia civilă nr. 6. a Î. C. de C. și Justiție, s-a constatat nulitatea absolută a acestui contract, reținându-se că, cumpărătoarea M. A. nu a fost de bună credință lamomentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare ce se referea la un bun litigios, cu atât mai mult cu cât una dintre coproprietare, după momentul preluării imobilului de către stat și până în prezent a continuat să locuiască în același imobil. Instanța supremă a mai reținut că reclamantele R. D. Ana și P. M. F. au formulat acțiune în revendicare de drept comun în contradictoriu cu S. Român, anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., contestând valabilitatea titlului acesteia încă din data de (...). După intrarea în vigoare a L. nr. 1. reclamantele au solicitat restituirea în natură a imobilului în cadrul aceleiași proceduri, iar Hotărârea nr. 134/(...) a Comisiei județene C. pentru aplicarea L. nr. 1. a fost contestată în instanță și, cu toate acestea, Consiliul Local al municipiului C.-N. a procedat la înstrăinarea apartamentului în litigiu. Concluzia instanței supreme a fost aceea că, cumpărătoarea M. A. nu a fost de bună credință la momentul încheierii contractului de vânzare- cumpărare, că imobilul a fost preluat de S. Român fără titlu valabil. Față de cele reținute, concluzia care se impune este aceea că contractul e vânzare-cumpărare 34685/1997 a fost încheiat cu încălcarea prevederilor L. nr. 1., respectiv art. 1 din acest act normativ. Rezultă așadar că, cerința art. 501din L. nr.10/2001 nu este îndeplinită în cauză pentru obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând diferența dintre prețul de piață al apartamentului și valoarea actualizată cu rata inflației a prețului achitat pentru apartament. Obligarea pârâtului S. Român la plata valorii de circulație a apartamentului, motivat pe faptul că reclamantul beneficiază de garanțiile oferite de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., nu poate fi primită, din moment ce, la momentul sesizării instanței, reclamantul nu avea un bun de natură a-l face să se prevaleze de o speranță legitimă în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. A. pentru că, contractul de vânzare- cumpărare încheiat de antecesoarea lui a fost constatat ca nul absolut, urmare a nerespectării normelor imperative ale legii, a faptului că antecesoarea lui a fost parte la încheierea unui act fraudulos, astfel că nu se poate reține buna credință la momentul cumpărării, care să-i creeze, eventual „speranța legitimă"; față de bunul respectiv. Pentru situația juridică a acestui contract, reclamantului i se cuvin doar despăgubiri reprezentând prețul plătit pentru apartament, actualizat cu rata inflației, preț plătit cu ocazia încheierii contractului de vânzare- cumpărare, în baza art. 50 alin. 2 din L. nr.10/2001 și nu valoarea de circulație a apartamentului, în sensul art. 501din același act normativ, text inaplicabil în speță. În ce privește susținerile recurentului referitoare la faptul că la efectuarea partajului succesoral a fost obligat să achite sultă pentru cota parte din imobil, raportat la valoarea de circulație a apartamentului, curtea reține că aceste susțineri nu numai că nu au relevanță în cauză, dar sunt nefondate și pentru următoarele considerente: dezbaterea succesorală după M. A. a avut loc în anul 2000, în condițiile în care moștenitoarele foștilor proprietari promovează acțiune de drept comun încă din anul 1993, că după apariția L. nr. 1. au solicitat restituirea în natură a imobilului, că au atacat hotărârea Comisiei Județene pentru aplicarea L. nr. 1. C., reclamantul fiind parte de altfel și în acțiunea pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în calitate de moștenitor după M. A. în drepturile și obligațiile căruia s-a substituit, astfel că reclamantul putea și trebuia să cunoască situația juridică a imobilului. PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE L. D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. I. împotriva deciziei civile nr. 20 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. A. C. ANA I. A. C. C. B. Red. IA dact. GC 2 ex/(...) Jud. apel: D.I.Tașcă, M.O. S.
| ← Decizia civilă nr. 832/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 3707/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
