Decizia civilă nr. 4179/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 4179/R/2012
Ședința publică din 05 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C. GREFIER : A.-A. M.
P. de pe lângă C. de A. C., reprezentat prin procuror: A. S.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții I. P., B. T. și B. Ș., împotriva sentinței civile nr. 8. din 11 mai 2012 a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. B.-N., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror A. S., lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile declarate de reclamanții I. P., B. T. și B. Ș., au fost formulate și motivate în termen legal, au fost comunicate părții adverse și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 5 alin. 3
C.pr.civ. din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamanților recurenți și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror A. S., lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că prin memoriile de recurs (f. 3, 6 și 9 din dosar), reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri, conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, C. constată că la data de (...) a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, care a fost formulată și expediată prin fax de D. a jud. B.-N., în numele pârâtului intimat S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care se solicită respingerea recursului și, totodată, constată că în cursul acestei dimineți au fost depuse la dosar încă 2 exemplare din această întâmpinare, care a fost expediată prin poștă de reprezentanta pârâtului intimat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C., din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 316
C.pr.civ, art. 294 alin. 1 C.pr.civ., invocă și pune în discuție excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii pentru prima dată în calea de atac a recursului, prin invocarea pentru prima dată în recurs a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din
Protocolul nr. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 20 alin. 2 și art. 11 alin. 2 din Constituția R., precum și a principiului diferenței de tratament juridic.
Totodată, C. pune în discuție și incidența în cauză a Deciziei nr. 12/2011 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei
P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii asupra recursurilor care formează obiectul prezentului dosar și pune în vedere acesteia ca odată cu concluziile pe fond să se refere și la excepția invocată din oficiu de către instanță, precum și la incidența în cauză a Deciziei nr. 12/2011 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii pentru prima dată în calea de atac a recursului și arată că în cauză este incidentă Decizie în recurs în interesul legii nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C. și J.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că doar B. T. are calitate procesuală activă în cauză, iar I. P. și B. Ș. nu au calitate procesuală activă în cauză, pentru că sunt copiii lui B. T., fiul lui B. T., care a fost în prizonierat.
De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursurilor care formează obiectul prezentului dosar.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă nr. 8./(...), pronunțată de T ribun alul B is tr iț a N ăs ăud îndosar nr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților I. P. și B. Ș., excepție invocată din oficiu de instanță.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul B. T., împotriva pârâtului S. R. prin M. F. P.
S-au respins acțiunile civile formulate de reclamanții I. P. și B. Ș., împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut înconsiderentele sentinței următoarele:
„Din actele de stare civilă depuse la dosarele conexate rezultă că cei doi reclamanți sunt fiica și respectiv fiul lui B. T., acesta din urmă la rândul său reclamant în prezenta cauză.
Conform art. 5 alin.1 din L. nr. 2. are calitatea de a se adresa instanței victima directă a condamnării politice, iar moștenitorii acestuia, soțul sau descendenții până la gradul II, inclusiv, doar după decesul persoanei care a suferit condamnarea, calitatea procesuală a acestor din urmă categorii de persoane fiind recunoscută de legiuitor doar cu caracter de subsidiaritate.
În cauza de față în cele trei dosare conexate, au solicitat despăgubiri
(materiale și morale) atât reclamantul B. T. (victima directă a măsurilor), cât și I.
P. și B. Ș., descendenții acestuia, or având în vedere faptul că antecesorul B. T. este în viață, mai mult chiar, are calitatea de reclamant, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale active și va respinge în consecință acțiunea formulată de aceștia.
Analizând actele și lucrările dosarului referitor la acțiunea formulată dereclamantul B. T., instanța reține următoarele:
L. nr. 2. privește posibilitatea obținerii unor despăgubiri pentru condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Reclamantul B. T. a solicitat constatarea caracterului politic al luării sale ca prizonier și deportarea în U. în perioada (...)-(...).
Așa cum rezultă din prevederile art. 3 din L. nr. 2., constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: a) D. nr. 6 din 14 ianuarie 1950, D. nr. 60 din 10 martie 1950, D. nr.
257 din 3 iulie 1952, D. nr. 258 din 22 august 1952, D. nr. 77 din 11 martie
1954 și D. nr. 89 din 17 februarie 1958; b) H. C. de M. nr. 2., H. C. de M. nr.
1.154 din 26 octombrie 1950, H. C. de M. nr. 344 din 15 martie 1951, H. C. de
M. nr. 3., H. C. de M. nr. 1.554 din 22 august 1952, H. C. de M. nr. 337 din 11 martie 1954, H. C. de M. nr. 237 din 12 februarie 1957, H. C. de M. nr. 282 din 5 martie 1958 și H. C. de M. nr. 1.108 din 2 august 1960; c) Ordinul nr.
100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității P.orului; d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr.
490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale M.ui Afacerilor Interne; e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale M.ui Afacerilor Interne; f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al M.ui Securității S.";.
Art. 4 alin.2 al aceluiași act normativ, acordă posibilitatea de a se constata caracterul politic și a altor măsuri administrative, decât cele enumerate la art. 3.
Instanța apreciază că măsura luării ca prizonier al reclamantului B. T. nu poate fi calificată ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevederilor Legii nr. 2..
Pentru a atrage aplicabilitatea prevederilor citate, măsura pretinsă a avea caracter politic trebuie să îndeplinească 2 condiții: să fi fost dispusă în perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si să fi fost luată de un organ administrativ al
S. R., în exercitarea atribuțiilor sale de reprimare a rezistenței anticomuniste. E. evident că măsura prizonieratului în urma celui de-al doilea război mondial, măsură suferită de reclamant, nu îndeplinește nici una din aceste condiții, deoarece pretinsa măsură administrativă a fost luată la data de (...), așa cum rezultă din copia livretului militar (f.3), astfel că nu se încadrează în perioada prevăzută de lege, și mai mult măsura luării ca prizonier a fost luată de autoritățile străine și nu de organele administrative ale statului român, în scopul reprimării rezistenței anticomuniste.
Instanța constată totodată că aspectul indicat de reclamant că a beneficiat de drepturile acordate prin D. lege nr. 1. nu determină în mod automat îndreptățirea la despăgubiri conform Legii nr. 2., întrucât domeniul de reglementare al acestui din urmă act normativ este mai restrâns comparativ cu cel al D.ui lege nr. 1., care vizează nu numai persoanele care au fost persecutate politic, ci și persoanele deportate și prizonieri.
Nu în ultimul rând instanța constată că susținerile pârâtului din cuprinsul întâmpinării referitor la imposibilitatea acordării daunelor morale sunt pertinente, de vreme ce prin D. C. C. nr. 1., prevederile art. 5 alin.1 lit. a din L.
221 au fost declarate neconstituționale, și ca urmare a trecerii termenului de 45 de zile prevăzut de 147 alin.1 din Constituție, și-au încetat efectele. În consecință în prezent nu există nici un temei legal pentru obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri morale pentru condamnările sau pentru măsurile administrative cu caracter politic luate în intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
În ceea ce privește daunele materiale în sumă de 32.000 lei solicitate de reclamantul B. T., instanța mai observă că nu s-a arătat de către reclamant în cear consta aceste pagube, materiale, nici nu a solicitat administrarea de probe în acest sens.
Instanța urmează să ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată";.
Împ o tr iv a aces te i se n tințe au decl ar at re curs, în ter men le g al , recl amanț ii I.
P., B. T. și B. Ș.
Prin recursurile formulate, reclamanții au solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecata, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulata, respectiv obligarea pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. B. N. la plata de despăgubiri morale în sumă de 32.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat de reclamanți ca urmare a măsurii administrative dispuse față de antecesorul lor, care a fost deportat în U. la munca de reconstrucție.
În motivarea recursurilor, recurenții arată că în mod greșit instanța a reținut ca măsura administrativa luata față de antecesorul lor nu justifica aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 2., iar susținerile instanței, prin care se arata ca măsura administrativa a deportării luata față de reclamanți nu are caracter politic sunt nefondate.
Așadar, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale, respectiv, L. nr. 2., D.- lege nr. 1., se constata ca au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 2. si persoanele care au fost prizonieri sau deportate la munca de reconstrucție în fosta U. in perioada de referință.
Faptul ca măsura administrativa a fost luata de fosta U. înainte de 6 martie
1945 nu este de natura a înlătura răspunderea S. in repararea prejudiciului produs.
De asemenea, răspunderea statului se impune a fi angajata si prin prisma faptului ca după 6 martie 1945 acesta nu a depus diligente pentru recuperarea propriilor cetățeni sau pentru încetarea masurilor vădit abuzive luate față de aceștia.
Faptul ca s-au acordat despăgubiri in temeiul D.ui-lege nr. 1. nu înseamnă ca s-ar ajunge la o dubla reparație in cazul acordării despăgubirilor si in temeiul
Legii nr. 2., întrucât aceasta din urma lege are un caracter de complinire fara a înlătura drepturile deja stabilite prin legile anterioare.
Din hotărârile pronunțate in ultima perioada de C., privind hotărârile de condamnare a R., pentru încălcarea art. 1 din Protocolul adițional al C.i se observa ca, intr-un mare număr de cazuri condamnarea a avut loc in situația în care cererile introduse in instanța pentru valorificarea unor drepturi nu au fost examinate pe fond, deși solicitanții puteau pretinde ca aveau o speranța legitima de a-si vedea concretizata creanța lor in conformitate cu dispozițiile legale interne si cu jurisprudența instanțelor (A se vedea in acest sens cauza Weissman si alții împotriva R.).
În prezenta speță, intervine conflictul cu art. 1 din Protocolul 1 al C.i, ceea ce impune, conform art. 20 alin. 2 din Constituția R., prioritatea normei din C., care fiind ratificată prin L. nr. 3., face parte din intern astfel cum prevede art. 11 alin. 2 din L. fundamentală.
Acțiunea se impune a fi admisa si prin prisma dispozițiilor art. 14 din
CEDO, ce consacra principiul nediscriminării, reclamanții neputând fi discriminați fără o justificare obiectivă și rezonabilă față de celelalte persoane aflate intr-o situație similara si comparabila, care au obținut hotărâri de condamnare a S. R. anterior datei mai sus arătate (cauza Driha împotriva R.).
Având in vedere ca, C. de A. O. a dat câștig de cauza mai multor reclamanți, in situații similare, pronunțând hotărâri favorabile acestora, solicită admiterea acțiunii lor.
Nu se poate ca unele persoane in cauze similare sa câștige procese iar alții din cauza tergiversării judecării cauzei de către instanțe sa li se respingă acțiunea E. adevărat, totodată, ca diferența de tratament juridic instituit intre persoanele care au obținut o hotărâre judecătoreasca înainte de publicarea deciziilor C. C. si cei care au înregistrate acțiuni, dar in cazul cărora instanțele nu s-au pronunțat, ridica serioase probleme daca se raportează la dispozițiile art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, privind interzicerea discriminării (considerațiile ce preced si care succed sunt in egala măsura valabile si pentru art. 1 din Protocolul nr. 12 al C.i Europene a Drepturilor Omului.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă , pârâtul S. R., prin Ministerul
F in anțelor Publ ice , prin D. G. a F. P. B. Na solicitat respingerea recursurilorformulate.
În motivarea întâmpinării s-a reprodus dispozitivul sentinței fondului, arătându-se că, deportarea în U. nu are caracter politic în sensul Legii nr. 2., coroborat cu O.U.G. nr. 214/2009, iar daunele morale nu pot fi acordate, atât raportat la situația de fapt a cauzei, cât și la D. nr. 1. a C. C.
Recursurile sunt nefondate.
În ceea ce privește acele motive de recurs prin care se invocă dispozițiile C., dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional 1 la C., art. 14 C., art. 1 din Protocolul
12 , art. 20 alin. 2 din Constituția R., art. 11 alin. 2 din Constituția R., L. nr. 3., prin care a fost ratificată Convenția, diferența de tratament juridic, C. constată că acestea intră sub incidența excepției inadmisibilității, excepție întemeiată pe dispozițiile art. 316 C.pr.civ., rap. la art. 294 alin. 1 C.pr.civ., și care a fost invocată la termenul de judecată din (...), motivat pe faptul că reprezintă o schimbare a cauzei juridice a acțiunii, făcută direct în recurs, demers inadmisibil prin prisma art. 316 C.pr.civ., coroborat cu art. 294 alin.1 C.pr.civ.
Cu pr iv ire l a res tul mo tivelor de recurs, C. cons tată ur măto arele:
Cu privire la motivul de recurs prin care se solicită admiterea cererii sub aspectul petitului având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în Monitorul
Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea
C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională. (5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia."; Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
De altfel, așa cum corect a subliniat prima instanță, Curtea Constituțională a R. a statuat prin D. nr. 1. că obligativitatea Deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul supremației C., potrivit căruia, respectarea C., a supremației sale
(și a legilor), este obligatorie.
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
De altfel, printr-o Decizie în interesul legii, nr. 12/(...), pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 14/2011, s-a stabilit că, urmare a Deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Cu privire la petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative de prizonierat în U., luate față de defunctul B. T., în perioada (...)-(...).
L. nr. 2., așa cum o spune chiar titulatura sa, are ca obiect condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada de referință reglementată de lege, respectiv, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pentru ca o condamnare sau o măsură administrativă să facă obiect al
Legii nr. 2. este necesar să întrunească o dublă cerință, pe de o parte, să aibă caracter politic - să fie vorba despre o manifestare va formă de opoziție față de sistemul totalitar comunist -, în înțelesul pe care L. nr. 2. îl dă acestei noțiuni, iar pe de altă parte, respectiva condamnare sau măsură administrativă să fi fost dispusă înăuntrul perioadei de referință a legii, în termenul cuprins între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În speță, se constată că antecesorul reclamantului B. T. a fost luat prizonier în U., în Lagărul Odessa 7728, în perioada (...)-(...), aspect confirmat de livretul militar seria E.u. nr. 0. (f. 3 dosar fond).
Prin urmare, luarea antecesorului recurentului B. T. în prizonierat, în calitatea sa de soldat, în timpul celui de-al doilea război mondial, nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic, luată față de acesta ca o consecință a faptelor săvârșite de B. T., ca o formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în R.ia după anul 1945.
Statutul de prizonier, ca urmare a consecințelor celui de-al doilea război mondial, nu se circumscrie noțiunii de măsură administrativă cu caracter politic, luată față de respectivul prizonier de război, ca urmare a faptelor săvârșite de acesta, ca o formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în R.ia postbelică.
Așa fiind, C. constată că așa-zisa măsură administrativă, de prizonierat în
U., la care a fost supus antecesorul recurentului B. T., nu se circumscrie dispozițiilor Legii nr. 2. și, în consecință, nu face obiectul acestei legi.
Drept urmare, este irelevant dacă recurenții au beneficiat sau nu de D.-lege nr. 1., câtă vreme, nefăcând obiectul Legii nr. 2., situația particulară a antecesorului recurenților nu permite succesorilor acestuia să beneficieze de vreo reparație în baza Legii nr. 2..
Prin urmare, nu se pune nici problema, așa cum nefondat apreciază recurenții, a existenței unei duble reparații.
Pe cale de consecință, C. constată că în mod corect prima instanță a respins în întregime acțiunea reclamanților.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 3041, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
Intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACE. MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții I. P., B. T. și B. Ș., împotriva sentinței civile nr. 8. din 11 mai 2012 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 05 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.
GREFIER A.-A. M.
Red.CMC/dact.MS
2 ex./(...) J.fond: I.S.B.
| ← Decizia civilă nr. 2494/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4611/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
