Decizia civilă nr. 832/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 832/R/2012
Ședința 23 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 964 din 17 noiembrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. A. S., O. R. A. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr.
221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantelor intimate S. A. S. și O. R. A., avocat D. A. D., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen și a fost comunicat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 14 februarie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantelor intimate, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Reprezentanta reclamantelor intimate arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantelor intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, pe care o susține în totalitate, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită respingerea recursului ca nefondat. A. că din actele depuse la dosar s-a dovedit că tatăl reclamantei a fost condamnat politic, a avut domiciliul forțat și există dovezi că bunurile acestuia au fost confiscate.
C U R T E A
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de (...), reclamantele S. A. S. și O. R. A. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de către defunctul lor tata precum si de către reclamante în cuantum de 2.000.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 964 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru despăgubiri morale, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun.
S-a respins ca prescrisă cererea pentru daune morale.
S-a admis în parte cererea formulată de S. A. S. și O. R. A. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul procesual ales la D.
C.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 8700 lei despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate în baza Deciziei nr. 21/1960 a T.ui Suprem Colegiul M..
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 685/1960 pronunțată de T. M. de R. M. C. la data de 25 iunie 1960 în dosar 516/1960 , B. I., născut la data de 24 iulie
1909 in com. Sigmandru, raionul Sighișoara, regiunea Stalin, fiul lui I. și M. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani detențiune riguroasă și confiscarea în întregime a averi pentru infracțiunea de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare, prev. de art. 193 ind 1 Cod penal (f.
35-39 dosar).
B. I. a decedat, reclamantele fiind fiicele acestuia, după cum rezultă din actele de stare civilă aflate la filele 9-1 dosar.
Infracțiunea pentru care a fost condamnat antecesorul reclamantelor se regăsește între cele enumerate la art. 2 din L. 221/2009, ce constituie de drept condamnare cu caracter politic.
În ceea ce privește cererea având ca obiect plata despăgubirilor morale, întemeiată pe dispozițiile art. 998 Cod civil, reține că potrivit art. 1 din D. L. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.
Art. 8 din același act normativ, arată că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită,începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care a pricinuit-o.
În speță, atât paguba cât și cel care a pricinuit-o au fost cunoscute de chiar din momentul condamnării.
S.ul represiv care exista in R.ia până in 22 decembrie 1989 constituie un caz de forță majoră care au împiedicat reclamanta să formuleze o acțiune cum este cea de față, de aceea apreciem că până la data de 22 decembrie
1989 cursul prescripției acțiunii in despăgubiri a fost suspendat.
Însă, din momentul in care sistemul represiv întreținut cu ajutorul Securității a fost înlăturat, nimic nu împiedica reclamantele să formuleze acțiunea în despăgubiri pentru suferințele morale cauzate prin condamnarea politică a antecesorului lor.
Caracterul politic al măsurilor represive la care au fost supuși foștii deținuți politici in timpul regimului comunist, a fost făcută de către stat cu mult înaintea adoptării Legii 221/2009, prin D. L. 1. și OUG 2., astfel încât termenul de prescripție al acțiunii în despăgubiri întemeiată pe prejudiciul moral cauzat de condamnarea cu caracter politic a început să curgă cel mai târziu de la data adoptării OUG 2..
Art. 5 din L. 221/2009 nu poate fi privit ca o recunoaștere a debitorului cu caracter întreruptiv de prescripție, în sensul art. 16 lit. a din
D. 167/1958, căci acest text legal a fost declarat neconstituțional prin D. nr.
1. pronunțată de Curtea Constituțională, ori potrivit art. 147 din Constituția
R.iei, o normă legală declarată neconstituțională nu mai produce efecte.
Raportând data introducerii acțiunii-19 iunie 201 la cel mai înaintat moment de la care s-ar putea susține că s-a născut dreptul la acțiune in despăgubiri-respectiv data intrării in vigoare a OUG 2.-30 decembrie 1999, ajungem la concluzia că dreptul la acțiune in despăgubiri era prescris la momentul înaintării cererii de chemare în judecată.
Astfel fiind, cererea reclamantelor pentru despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 998 cod civil și art. 6 din C.E.D.O este prescrisă.
În ceea ce privește cererea pentru acordarea despăgubirilor pentru daunele materiale, arată următoarele:
Cererea reclamantelor pentru despăgubiri materiale se întemeiază pe dispozițiile art. 5 lit. b) din L. 221/2009, care se referă la despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate.
Pretenția reclamantelor este parțial întemeiată, respectiv in limita valorii de 8700 lei reprezentând contravaloarea pianinei, a aparatului de radio, a celor două dulapuri și a cheltuielilor de judecată, bunuri menționate in cuprinsul procesului verbal de sechestru penal din (...) și a procesului verbal de confiscare din (...) ( f. 34 și 48 dosar) și ale căror valori indicate in cuprinsul precizării de acțiune le apreciem rezonabile.
In ceea ce privește cele două paturi și bufetul , pretenția reclamantelor nu este întemeiată, având in vedere din procesul verbal de sechestru rezultă că cele dintâi nici nu au fost sechestrate, fiind bunuri necesare dormitului, iar bufetul, deși inițial a fost sechestrat, el nu fost confiscat in cele din urmă, fiind socotit de strictă necesitate raportat la numărul membrilor familiei.
Martora A. M. (f. 29) a arătat in declarația sa că, ulterior condamnării tatălui reclamantelor nu a mai văzut bufetul și cele două paturi de dormitor in casa familiei B..
Această declarație nu constituie insă o probă concludentă pentru dovedirea împrejurării că și aceste bunuri au făcut obiectul confiscării, în condițiile in care ele nu sunt menționate in actele de confiscare, iar in acele vremuri de teroare este greu de crezut că un funcționar ar fi avut curajul să omită înscrierea lor in actul de confiscare dacă acele bunuri ar fi făcut obiectul confiscării. In plus, lipsa lor din casa familiei B. ar putea fi explicată prin vânzarea lor, scenariu cât se poate de plauzibil dată fiind situația precară un care a rămas familia condamnatului.
Față de motivele expuse mai sus, in temeiul disp. art. 5 lit. b) din L.
221/2009 și art. 1169 Cod civil, instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 8700 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate.
Nu au fost acordate reclamantelor cheltuieli de judecată, nefiind dovedite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul S. R. prin
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând modificarea în parte a sentințeiîn ceea ce privește daunele materiale reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate, cu consecința respingerii acestui petit.
În motivare s-a arătat că în cauză nu s-a depus nici un înscris prin care să se dovedească realizarea efectivă a confiscării și nici un act în susținerea pretențiilor de acordare a despăgubirilor în cuantum de 8.700 lei în condițiile în care proba le revine reclamantelor.
Referitor la contravaloarea bunurilor mobile s-a învederat că au fost încălcate de către instanță prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr.
221/2009, acest text de lege referindu-se numai la bunuri imobile, respectiv bunuri mobile devenite imobile prin încorporare, fiind vorba despre aceleași bunuri la care face referire L. nr. 10/2001 și L. nr. 247/2005.
Se invocă în acest sens jurisprudența instanțelor naționale și a Curții
Europene a Drepturilor Omului.
În apărare, intimatele S. A. S. și O. R. A. au formulat întâmpinare princare s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare s-a arătat că motivele de recurs dovedesc cu prisosință reaua credință a S.ui R..
Procesul-verbal care dovedește aplicarea sechestrului penal întocmit la data de (...) și procesul-verbal de confiscare din data de (...) sunt acte care emană de la autoritățile statului din acea perioadă, în această situație punându-se întrebarea la ce anume se referă recurentul când solicită acte din care să rezulte confiscarea efectivă a bunurilor.
Susținerile că bunurile mobile nu pot face obiectul reparației în temeiul Legii nr. 221/2009 este peste lege și contrară dispozițiilor acesteia.
Referitor la cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubiri, respectiv 8.700 lei se arată că este vorba despre o sumă modestă care sub nicio formă nu este de natură să compenseze efectiv prejudiciile suferite de către reclamante în urma condamnării tatălui acestora.
Analizând recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile numărul 964din 17 noiembrie 2011 a T.ui C., C. reține următoarele:
Prima chestiune care trebuie tranșată este aceea a sferei de aplicare a art.5 alin.1 lit.b din L. nr.221/2009, prin recursul declarat de către pârâtul S. R. contestându-se faptul că legiuitorul ar fi avut în vedere și bunurile mobile.
Art.5 alin.1 lit.b din L. nr.221/2009 prevede că persoanele îndreptățite conform alin.1 al art.5 pot solicita obligarea S.ui la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001, ale Legii nr.247/2005.
Analizând textul de lege aplicabil în cauză în ceea ce privește daunele materiale instanța constată că nu au fost excluse din sfera sa de aplicare bunurile mobile, legiuitorul folosind noțiunea de „. confiscate";, interpretarea dată de către pârât în recurs depășind limitele de interpretare a legii.
Referitor la nedovedirea efectivă a măsurii confiscării, nici această critică nu este întemeiată în condițiile în care la dosarul de fond există următoarele înscrisuri comunicate de C. ordonanța nr.783/(...) pentru aplicarea sechestrului penal asupra averii învinuitului B. I., procesul verbal de sechestru penal încheiat la data de (...), sentința penală nr.685/(...) a T.ui M. C. și procesul verbal încheiat la data de (...) de către executorul judecătoresc din cadrul T.ui P.ular al orașului C. Din analiza coroborată a acestora și a declarației martorei A. M. rezultă cu certitudine atât măsura confiscării averii numitului B. I. cât și faptul că aceasta a fost una efectivă, pusă în executare, iar nu doar scriptică.
În ceea ce privește valoarea bunurilor confiscate se apreciază că nu se impunea administrarea de alte probe în acest sens, fiind vorba de o sumă rezonabilă raportat la bunurile mobile confiscate, sumă justificată și raportat la declarația martorului audiat în cauză de către instanța de fond.
Celelalte susțineri din cererea de recurs și hotărârile Curții Europene a
Drepturilor Omului menționate nu prezintă nici un fel de relevanță în cauzăatâta timp cât anterior s-a stabilit că prin L. nr.221/2009 s-au avut în vedere bunurile confiscate ca urmarea a condamnărilor politice dispuse în timpul regimului comunist, stabilindu-se îndreptățirea la restituirea echivalentului acestora, voința legiuitorului național fiind în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile numărul 964 din 17 noiembrie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2012.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
ANA I. A. C.
A. A. C.
GREFIER, C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: C. V. B.
| ← Decizia civilă nr. 79/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1717/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
