Decizia civilă nr. 4347/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR.4347/R/2012
Ședința 18 octombrie 2012
I. constituită din: PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții T. E. și T. A. împotriva deciziei civile din 331 din 26 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul
Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe intimații C. J. C., C. LOCAL C.-N. și Ș. Ț. A., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză la prima și a doua strigare a cauzei se prezintă reprezentanta pârâtei intimate Ș. Ț. A., avocat A. G., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
P.edura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 3 octombrie
2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei intimate
Ș. Ț. A., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
Pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamantei recurente de a se prezenta la dezbateri, se fixează ora 10,30, pentru luarea cauzei.
La apelul nominal făcut în cauză, la ora 10,30, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate Ș. Ț. A., avocat A. G., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și în consecință menținerea deciziei civile nr. 3. a T. C. ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată la data de (...) reclamanții T. E. și T. A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. J. C., C. LOCAL C. N., Ș. Ț. A. să se constate caducitatea D. nr.468/(...) a fostului Comitet E. al C. P. al județului C., emisă în baza D. nr.2.; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.30519/(...) încheiat între C. Local C. N. în calitate de vânzător (prin mandatar SC C. SA) și pârâta S. T. A., în calitate de cumpărătoare, având ca obiect ap. nr. 3 sc.I, str. D. nr.80 C. N., compus din 4 camere și dependințe în suprafață utilă de 78,39 mp, înscrisă în CF individuală nr.50250 C. N. top: 21217/S/III cu Pic înscrise în CF colectivă nr.46487 C. N., să se dispună rectificarea ambelor cărți funciare sus menționate, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei S. T. A., cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința civilă nr.16.802/01 Noiembrie 2011, pronunțată în dosarul civilnr.(...) al J. C.-N., a fost admisă excepția indmisibilității acțiunii invocată de pârâți.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții T. E. și T. A., prin mandatar C. I., în contradictoriu cu pârâții C. J. C., C. local C.-N., Ș. Ț. A., ca inadmisibilă.
Totodată, au fost obligați reclamanții, în solidar, la plata către pârâta Ș. Ț. A.,a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Prin D. în interesul legii nr.33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada 06 Martie
1945 - 22 D. 1989, formulate după intrarea în vigoare a L. nr.1., instanța suprema a statuat că „Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordante între legea specială, respectiv L. nr.1. și C. E. a D. O., aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul acțiunii de revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în are astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice";.
În speță, reclamanții au solicitat recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului ap. nr.3, situat în sc. I, strada D. nr.80 C.-N., înscris în C.F. individuală nr.50250 C.-N., nr. topo 21217/S/III cu PIC înscrise în CF colectivă nr.46487 C.-N., ca urmare a constatării caducității D. nr.468/31 O. 1987 a fostului Comitet E. al C. P. al J. C. emisă în baza D. nr.2. abrogat prin D. nr.9/31
D. 1989 și constatării nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare a acestui imobil încheiat cu pârâta, cu consecința radierii dreptului de proprietate al acesteia din cartea funciară.
Deși reclamanții nu au solicitat în mod direct restituirea în natura a apartamentului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, invocând ca temei juridic al cererii dispozițiile art.480-481 Cod civil, art.1 Protocolul 1 din C. europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și argumentând în sensul unei preluări nelegale de către S. a acestui imobil, în temeiul unui act administrativ pe care îl apreciază „caduc";, acțiunea acestora suprapune unei veritabile acțiuni în revendicare de drept comun.
Chiar și în condițiile reclamanții nu au solicitat expres și explicit constatarea preluării abuzive a imobilului de către S., argumentând în sensul
„caducității"; D. nr.468/31 O. 1987 emise în temeiul D. de naționalizare nr.2., care a stat la baza intrării bunului în patrimoniul S.ui și de aici și consecința nulității contractului de vânzare-cumpărare, motivarea în fapt și în drept a acțiunii face trimitere la prevederile L. nr.1. ca lege specială de reparație pentru imobilele preluate de către stat fără titlu valabil.
Totodată, argumentul reclamanților în sensul în care acțiunea lor vizează exclusiv transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1997 cu pârâta, nu a putut fi primit, întrucât transmiterea dreptului de proprietate s-a făcut de către S. Român, titular al dreptului de proprietate cf. D. nr.468/31 O. 1987 emisa de C. E. al C. P. al J. C., decizie menționată în Cartea Funciară, ori cercetarea valabilității transmiterii dreptului nu s-a putut face fără prealabila cercetare a preluării bunului de către S.
În aceste condiții, este evident că acțiunea formulată de reclamanți pentru restabilirea dreptului lor de proprietate apare ca o acțiune în revendicarea imobilului pe calea dreptului comun și se încadrează în interpretarea dată de
Înalta Curte de Casație și Justiție D. în interesul legii nr.33/2008.
Totodată, instanța a reținut că reclamanții au invocat dispozițiile art.21 din Constituție și art.6 din CEDO susținând posibilitatea formulării unei asemenea cereri pe aceasta cale, soluția contrară, de respingere a acțiunii lor ca inadmisibilă pentru considerentul că nu au urmat procedura legii speciale - L. nr.
1. urmând a constitui o îngrădire inacceptabilă a dreptului lor de acces la justiție.
Aplicând D. nr.33/2008, în cazul de față, instanța a constatat că reclamanții nu au utilizat procedura prevăzută de L. nr. 1., pentru a se constata nevalabilitatea preluării bunului de către stat, opunând în acțiunea în revendicare de drept comun înscrierile din cartea funciară cu privire la dreptul lor de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Pe de altă parte, pârâta S. Ț. A. a opus reclamanților un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu S. Român, care își justifica dreptul de proprietate prin D. nr.468/(...) emisă de C. E. al C. P. al J. C. în temeiul D. nr. 2. prin care bunul a fost preluat de către stat, preluare care nu a fost contestată de către reclamanți sub aspectul caracterului abuziv sau nu, situație în care de asemenea sunt incidente dispozițiile D. nr.33/2008 privitoare la concursul dintre acțiunea în revendicare pe dreptul comun și C. E. a D. O. I. apreciază că invocarea
„caducității"; deciziei contestate raportat la abrogarea D. care a stat la baza emiterii deciziei, constituie o eludare a dispozițiilor L. nr.1. care se referă la imobile preluate abuziv, reclamanții invocând de fapt caracterul abuziv al preluării mascat prin invocarea caducității.
Art.1 din Protocolul nr.1 adițional la C. E. a D. O., temei invocat de reclamanți, garantează protecția unui bun actual aflat în patrimoniul persoanei interesate sau a unei speranțe legitime cu privire la valoarea patrimonială respectivă, ori, simpla solicitare de a obține un bun preluat de stat nu reprezintă nici un bun actual și nici o speranță legitimă, soluție afirmată de Curtea E. a D. O.
În speță, reclamanții au invocat înscrierea acestora în cartea funciară în calitate de proprietari, căreia i se opune D. nr. 468/31 O. 1987 de preluare a bunului de către S., prin D. nr. 2., preluare cu plata de despăgubiri către reclamanți, cu privire la care nu s-a invocat nevalabilitatea, astfel încât, instanța a apreciat că aceștia nu dețin un bun în sensul art.1 Protocol 1 sau o speranță legitimă (precum o notificare în baza L. nr.1., chiar și respinsă, sau o hotărâre judecătorească irevocabilă de constatare a nevalabilității titlului statului.)
În acest context, instanța a apreciat că acțiunea reclamanților este inadmisibilă raportat la D. în interesul legii nr.33/2008 pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție, fiind respinsa ca atare.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, reclamanții au fost obligați, în solidar, față de care s-a reținut culpa procesuală, la plata către pârâta S. T. A. a sumei de 3.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 3. din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...)s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții T. E. și T. A., împotriva
Sentinței civile nr.16.802/01 Noiembrie 2011, pronunțată în dosarul civil nr.(...) al
J. C.-N., pe care a păstreat-o în întregime.
Au fost obligați apelanții să plătească intimatei Ș. Ț. A. suma de 1.500 lei,cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Judecătoria a dat eficiență D. de recurs în interesul legii nr.33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că a apreciat că prin acțiunea promovată de constatare a caducității deciziei de preluare emisă în baza D. nr.2., de anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul L. nr.112/1995 și de rectificare a cărții funciare, se tinde la recunoașterea dreptuluide proprietate al reclamanților, fiind o veritabilă acțiune în revendicare, intrând astfel sub incidența deciziei de recurs menționate.
Drept urmare, motivul invocat privind necercetarea fondului cauzei, de fapt nepronunțarea asupra tuturor capetelor de cerere este neîntemeiat.
S-a mai invocat contradictorialitatea motivării prin trimiterea la dispozițiile
L. 1. deși acțiunea a fost calificată ca fiind de drept comun, însă această referire a instanței s-a făcut în contextul inadmisibilității cererii raportat la faptul că există o reglementare specială care prevalează.
Totodată s-a criticat motivarea sentinței și din perspectiva preluării abuzive, și a caducității, dar, chiar dacă există o inadvertență în aprecierea acestor aspecte, chestiunile respective nu impietează asupra soluției date.
În acord cu opinia primei instanțe, cu toate că acțiunea înaintată nu are ca obiect strict revendicarea, demersul judiciar inițiat are ca și finalitate recunoașterea dreptului de proprietate a reclamanților pe calea dreptului comun, prin formularea unor petite de constatare a caducității, nulității și rectificării.
Însă, acest aspect nu înlătură excepția inadmisibilității, în condițiile în care reclamanții puteau dobândi restituirea proprietății lor, preluate în mod abuziv de către S. Român și apoi înstrăinată în favoarea foștilor chiriași, în temeiul legii speciale, L. nr.1. care prevede o anumită procedură și anumite termene atât din perspectiva formulării notificării, cât și a înaintării cererii de constatare a nulității absolute a actelor de înstrăinare a imobilelor.
Din cuprinsul dosarului rezultă că reclamanții nu s-au prevalat de dispozițiile acestei legi, recurgând direct la procedura de drept comun, încălcând astfel principiul specialia generalibus derogant.
În acest sens, al imposibilității opțiunii între calea specială și calea de drept comun este art.46 alin.4 din L. nr.1. conform căruia „ persoana îndreptățită are obligația de a urma calea prevăzută de prezenta lege, după intrarea acesteia în vigoare";.
Reclamanții nu se pot prevala de încălcarea dreptului garantat de art.6 din
C., atâta timp cât satisfacerea drepturilor lor se putea realiza prin procedura reglementată de L. nr.1. care nu este sustrasă controlului instanței judecătorești, dimpotrivă în cazul refuzului de soluționare a notificării, s-a recunoscut competența instanțelor de judecată de a soluționa pe fond nu numai contestația, dar și notificarea.
Apelanții au invocat faptul că Î. Curte a considerat că existența L. 1. nu exclude posibilitatea de a se recurge la dreptul comun, însă instanța supremă a avut în vedere situația în care reclamantul se poate prevala de un bun în sensul art.1 din Primul Protocol adițional, respectiv o hotărâre judecătorească anterioară prin care i s-a recunoscut dreptul la imobil sau o speranță legitimă ori, în prezenta cauză, nu se verifică această condiție neinițiind reclamanții nici un demers în sensul redobândirii bunului, iar prin faptul că acest imobil este preluat în mod abuziv și restituibil nu poate constitui o speranță legitimă, practica judiciară constanță în materie fiind aceea de anulare a contractelor de vânzare- cumpărare încheiate în temeiul L. 112/1995 doar în contextul L. 1. cu respectarea implicită a termenului de un an de la apariția legii .
Față de cele ce preced, tribunalul a menținut soluția judecătoriei ca fiind temeinică și legală.
Reținând culpa procesuală a apelanților, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, i-a obligat să plătească intimatei Ș. Ț. A. suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial conform chitanței nr.34/05
Iunie 2012 eliberată de avocat A. G..
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții T. E. și T. A.solicitând în principal casarea deciziei atacate, admiterea apelului reclamanților șidesființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar casarea deciziei cu trimiterea spre rejudecare a apelului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că decizia atacată este nelegală deoarece instanța de apel nu a examinat niciuna dintre criticile aduse de reclamanți sentinței apelate, cu excepția celei de la pct. 4 din motivele de apel.
Totodată, ambele instanțe de fond, respingând acțiunea reclamanților pe excepția inadmisibilității, au pronunțat o soluție nelegală, cu încălcarea art. 21 alin. 1-3 din Constituție, art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
M.ivarea ambelor instanțe este axată în principal pe statuările deciziei nr.
33/2008 a Înaltei Curți de C. și Justiție, fără a examina starea de fapt învederată de reclamanți prin acțiune și temeiurile juridice ale acesteia, deci fără a intra în cercetarea fondului.
Chiar dacă s-a soluționat acțiunea pe excepția inadmisibilității, și în mod normal această excepție face de prisos cercetarea fondului, este de observat că Î.
Curte statuează în motivarea deciziei nr. 33/2008 că este necesar a se analiza circumstanțele concrete ale fiecărei cauze pentru a se verifica dacă acțiunea în revendicare împotriva terțului dobânditor de bună credință poate fi admisă fără despăgubirea terțului. Ori, în speță fără abordarea și examinarea fondului cauzei nu se pot stabili circumstanțele concrete ale cauzei și mai ales buna sau reaua credință a pârâtei, de care depinde soluția în cauză. Rezultă deci că ambele instanțe au ignorat cu desăvârșire statuările deciziei nr. 33/2008 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Deși tribunalul reține că există inadvertențe în motivarea instanței de fond din perspectiva preluării abuzive și a caducității nu precizează în ce constau acestea și care sunt efectele celor două instituții în cauză. În speță, S. Român nu și-a întabulat niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, neputând transmite deci valabil un drept neîntabulat, nefiind suficientă în această privință menționarea în CF a deciziei de preluare nr. 4..
Deși este real faptul că reclamanții nu au urmat procedura prevăzută de L. nr. 1. această împrejurare nu este de natură să-i priveze de drepturile lor fundamentale, respectiv dreptul la un proces echitabil și dreptul de proprietate. A. reclamanților nu putea fi respinsă ca inadmisibilă, ignorându-se cu desăvârșire că aceștia au figurat ca proprietari tabulari în perioada (...)-(...).
Privarea reclamanților de bunul în litigiu în absența oricărei despăgubiri constituie în mod cert o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.
De asemenea, se impune a se constata că pârâta este în mod vădit de rea credință nepunându-se problema vreunei despăgubiri în favoarea acesteia.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 raportat la art. 312 alin. 1-3 C.pr.civ.
În apărare, pârâta Ș. Ț. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că în ceea ce privește nesoluționarea cauzei pe fond, atâta timp cât instanța de apel a reținut incidența excepției inadmisibilității nu era necesară reluarea motivării asupra fiecărui capăt de cerere, cu atât mai mult cu cât instanța de fond a analizat toate aceste aspecte.
Referitor la încălcarea art. 21 alin. 3 din Constituție s-a arătat că nu se pune problema încălcării accesului reclamanților la justiție și la un proces echitabil, reclamanții neuzând de dispozițiile legilor speciale puse la dispoziție foștilor proprietari de-a lungul timpului după anul 1989.
În ceea ce privește caducitatea, preluarea abuzivă și buna sau reaua credință a pârâtei s-a arătat că acțiunea formulată este de fapt o veritabilă revendicare pe drept comun prin care s-a încercat eludarea dispozițiilor L. nr. 1..
Pârâta a făcut referiri la instituția caducității atât din punct de vedere teoretic cât și în ceea ce privește cauza dedusă judecății, concluzionând în sensul că nu se poate constata caducitatea deciziei nr. 4. a C. P. J., fiind vorba despre un act valabil care și-a produs efectele.
S-a mai învederat de către pârâtă că în mod corect a concluzionat instanța de apel că la pronunțarea deciziei în interesul legii nr. 33/2008 instanța supremă a avut în vedere situația în care reclamantul se poate prevala de un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1, în prezenta cauză neverificându-se această condiție atâta timp cât reclamanții nu au făcut nici un demers în sensul redobândirii bunului.
Instituirea unor termene pentru apărarea dreptului de proprietate nu sunt contrare spiritului practicii CEDO, Curtea E. de D. O. recunoscând că statele au o marjă de apreciere referitor la existența unei probleme de interes public, invocându-se în acest sens cauza Păduraru împotriva R. și cauza Raicu împotriva R..
Reclamanții nu au un bun actual în sensul C.i Europene a D. O.
Faptul că L. nr. 1. prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile nu conduce la privarea de dreptul la un tribunal neîncălcându-se prevederile art. 6 din C. E. a D. O.
Pârâta a mai invocat principiul „error comunis facit jus";.
În drept au fost invocate dispozițiile CEDO, decizia în interesul legii nr.
33/2008 a Înaltei Curți de C. și Justiție, jurisprudența comunitară și națională referitoare la situația imobilelor preluate abuziv, art. 15 alin. 2 din Constituție, art. 115 și art. 274 C.pr.civ.
Analizând recursul declarat de reclamanții T. E. și T. A. împotriva decizieicivile nr. 3. din 26 iunie 2012 a T. C., Curtea reține următoarele:
1.D. pronunțată de instanța de apel este motivată, faptul că s-au reluat o parte din argumentele reținute de judecătorie la pronunțarea soluției, argumente apreciate ca fiind corecte de către instanța de apel, neputând conduce la concluzia nemotivării deciziei.
2.Prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă, având în vedere motivele pentru care s-a pronunțat această soluție, nu se pune problema încălcării accesului liber la justiție sau a dreptului la un proces echitabil, și cu atât mai puțin a dreptului de proprietate, drepturi protejate într-adevăr de C. R. și C. E. a D. O., dar nu în mod absolut.
În ceea ce privește dreptul de acces la justiție și la un proces echitabil, acestea sunt asigurate în cadrul procedurii judiciare prevăzute de L. nr.1.. Curtea E. a decis că dreptul de acces la justiție este compatibil cu anumite limitări, statele dispunând de o anumită marjă de apreciere în acest sens.
În cuprinsul deciziei în interesul legii nr.33/2008 se arată în acest sens că adoptarea unei reglementări speciale, derogatorie de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art.6 din C. în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului este una efectivă, ceea ce nu se contestă în cauză.
3.Nu se pune problema casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru necercetarea fondului decât în situația în care s-ar aprecia că în mod greșit s-a soluționat cauza fără a se intra în cercetarea fondului. Ori, așa cum au reținut și instanțele de fond, în cazul dedus judecății nu se impunea raportat în principal la decizia în interesul legiinr.33/2008 a Înaltei Curți de C. și Justiție cercetarea altor elemente decât cele care au fost analizate de către cele două instanțe de fond.
D. nr.33/2008 este explicită în ceea ce privește situația care ar impune o cercetare a fondului, respectiv o analiză detaliată a circumstanțelor concrete ale cauzei. Este vorba de situația în care reclamantul care a intentat acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun s-ar putea prevala de un bun, în sensul art.1 din Primul Protocol adițional la C. Dar în cazul reclamanților din acest dosar, astfel cum s-a arătat de către judecătorie și apoi de către tribunal, aceștia nu au un bun în sensul C.i, respectiv o hotărâre judecătorească anterioară prin care să li se fi recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului, sau o speranță legitimă în acest sens, dedusă din dispozițiile legii speciale unite cu o jurisprudență constantă în acest sens. Reclamanții se prevalează numai de un drept de proprietate înscris în cartea funciară în anul
1981, asupra unui imobil care a fost expropriat în anul 1987 de către S. Român, care a fost apoi înstrăinat în favoarea pârâtei S. T. A. D. simpla solicitare de a obține un bun preluat de stat nu reprezintă un bun actual și nici o speranță legitimă(cauza Poenaru împotriva R.).
Cea care are un bun în sensul C.i, protejat de asemenea prin aceasta, este pârâta S. T. A., dreptul de proprietate al acesteia fiind de asemenea înscris în cartea funciară la această dată, în baza unui contract de vânzare cumpărare valabil până la proba contrară, probă care putea fi făcută numai în condițiile și termenele expres prevăzute de L. nr.1. având în vedere că la acest moment reclamanții nu se pot prevala de un bun în sensul C.i, așa cum s-a arătat mai sus.
Astfel cum s-a reținut și de către instanțele de fond, prin acțiunea formulată reclamanții urmăresc redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, prin invocarea unor dispoziții de drept comun interne(inclusiv art.480, art.481 C.civ.), a unor prevederi constituționale și din C. E. a D. O., ceea ce este inadmisibil în condițiile în care reclamanții nu au înțeles să valorifice dispozițiile legii speciale puse la dispoziția lor în acest sens.
În jurisprudența CEDO s-a afirmat în mod constant( a se vedea în acest sens cauza Păduraru contra R.) că prin C., art.1 din Protocolul nr.1, nu se impune statelor contractante nici o obligație specifică de reparare a nedreptăților sau prejudiciilor cauzate înainte ca ele să fi ratificat C.. Soluția aleasă de către S. Român în acest sens este cea care rezultă din L. nr.1., reclamanții neputând ignora această opțiune a S.ui Român în materia retrocedării imobilelor preluate abuziv în perioada 1945-1989. Existența unor termene și condiții prevăzute de această lege specială sunt de asemenea măsuri compatibile cu prevederile C.i raportat la principiul securității raporturilor juridice civile.
Relevant este și că în decizia în interesul legii nr.33/2008 s-au reluat considerentele deciziei în interesul legii nr. 53/2007 prin care s-a statuat că „ prin dispozițiile sale L. nr.1. a suprimat practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate, și fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l totodată controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.";
4. Raportat la considerentele de mai sus este irelevantă abordarea instanțelor de fond în ceea ce privește noțiunile de preluare abuzivă sau caducitate, în cauză neimpunându-se cercetarea cauzei pe fond.
Prin urmare, având în vedere considerentele anterioare, în ansamblu, recursul declarat de către reclamanții T. E. și T. A. împotriva deciziei civile nr. 3. din 26 iunie 2012 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) apare ca nefondat, urmânda fi respins în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ, menținându-se decizia atacată ca legală.
În temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ. instanța va obliga recurenții să plătească intimatei Ș. Ț. A. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții T. E. și T. A. împotriva deciziei civile nr. 3. din 26 iunie 2012 a T. C. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei Ș. Ț. A. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 octombrie 2012.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
ANA I. A. C.
A. A. C.
GREFIER, C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.apel: O.-C. Tatu, Alin-Florin Doica
Jud.fond: Grigorie Ioniță A.
| ← Decizia civilă nr. 4004/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1265/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
