Decizia civilă nr. 1718/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1718/R/2012
Ședința publică din 19 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanții B. F., B. V., S. I. G., S. V., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN M. E. ȘI F. P.- D. G. A F. P. S., împotriva sentinței civile nr. 733 din 30 decembrie 2011 a T. S., pronunță în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. D., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin motivele de recurs pârâtul intimat a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate.
C U R T E A
Prin cererea formulată la data de (...), reclamanții B. F., B. V., S. I. G. și S. V. au solicitat constatarea caracterului politic al măsurii și obligarea pârâtului S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei totale de
300.000 Euro, calculată în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentânddespăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat, datorită faptului că tatăl respectiv bunicului acestora, defunctul VENTER ȘOFRON - născut la data de (...) și decedat la data de (...), a fost arestat de organele de securitate, în perioada (...)
- (...) și obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 7333 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj îndosar nr. (...) s-a admis în parte acțiunea reclamanților B. F., B. V., S. I. G., și
S. V. formulată în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. E. ȘI F. P. - A. G. A F. P. și s-a constatat caracterul politic al arestării antecesorului reclamanților, def. Venter Sofron (dec. la data de 15 aprilie 1951 în Oradea), în perioada 21 decembrie 1950 - 15 aparilie 1951.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea S.ui R., la daune morale,în valoare totală de 300.000 euro.
A fost obligat pârâtul S. R., prin M. E. ȘI F. P., la plata sumei de 1.200 lei, cheltuieli de judecată parțiale, către reclamanți.
P. a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Starea de fapt dedusă judecății rezultă cu prisosință din actele și lucrările aflate la dosar și aceasta nici nu a fost de altfel contestată de către reprezentantul S.ui R. și al P.ui și de aceea instanța nu va mai insista asupra ei.
În drept, conform art.1 alin.(2) lit.a din L. nr.2.. constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: art. 185-187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1-194^4, 196^1, 197,
207-209, 209^1-209^4, 210-218, 218^1, 219-222, 224, 225, 227, 227^1,
228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258-261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14,
268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din
2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art.3 din L. nr.2. constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate.
Art.4 alin.(2), teza întâi, din același act normativ, prevede în continuare că „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora";.
Or, raportat la împrejurarea că infracțiunea pentru care a fost cercetat def. VENTER ȘOFRON, respectiv cea prev. de art. 209 din Codul penal, în vigoare la acea vreme, este cosiderată „ope legis"; ca având caracter politic, instanța a apreciat că măsura arestării pentru comiterea acelei infracțiuni, poate fi considerată la rândul său, pentru identitate de rațiune, o măsură administativă cu caracter politic, în litera și spiritul L. nr.2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Prin urmare primul capăt de cerere formulat de reclamanți se impune a fi admis de către instanță, ca fiind pe deplin justificat.
Cât privește cel de al doilea capăt de cerere, și anume obligarea S.ui R. la plata unor daune morale în favoarea reclamanților, tribunalul a constatat că la acest moment procesual el nu mai poate fi analizat pe fond de către instanță, din considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Reclamanții solicită acordarea daunelor morale în temeiul dispozițiilor art.
5 alin. 1 lit. a) din L. nr. 2., potrivit cu care persoanele care au suferitcondamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestora până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sau prin măsuri administrative.
Aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 1358/(...) șiprin D. nr. 1360/(...) a C. C., astfel că instanța de judecată trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție, conform cărora „decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie"; iar "; dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicareadeciziei C. C., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept";.
Astfel, s-a reținut că, din analiza prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, rezultă că există două norme juridice - art.4 din Decretul - lege nr.118/1990 și art.5 alin.(1) lit. a) din L. nr.2. - cu aceeași finalitate, si anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945.
Or, C. a constatat că justificarea legiuitorului pentru această situație, așa cum rezultă din expunerea de motive a L. nr. 2., nu poate sta la baza instituirii unei noi norme juridice - art.5 lit. a) din lege, cu scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul - lege nr.118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată în prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art.4 din decret si o sumă globală, în cazul art.5 arm.(1) lit. a) din L. nr. 2..
S-a reținut, de asemenea, că ,, despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile si proporționale cu gravitatea si suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca si indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile si rezonabile. Pe de altă parte, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, si anume cel al echității si dreptății. Astfel, prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca si acesta din urmă.
Prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile si cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin art. 5 alin.(1) lit. a) din L. nr.2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituie."
Având în vedere toate aceste considerente. C. a constatat că „acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr.2., contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic si social, în care dreptatea este valoare supremă."
Totodată, s-a apreciat că «în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională care să nu dea naștere la interpretări si aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O. A. problemă a legislației incoerente si ineficiente a R.iei în materia restituirilor a fost menționată si de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie 2008, în Cauza Viasu împotriva R.iei. Cu acel prilej, C. a constatat că L. nr 1/2000 a suferit atât de multe modificări ca număr si conținut, încât precizia si previzibilitatea cerute de noțiunea de "legalitate" au fost grav atinse».
Ținând cont de toate aceste considerente. Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.5 alin.(1) lit. a) teza întâi din L. nr.2., cu modificările si completările ulterioare, contravin prevederilor art.1 alin.(3) si
(5) din L. fundamentală.
Găsindu-ne așadar în prezența unei suspendări de drept a dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul a apreciat că se impune și totodată a dispus în
ședința din data de (...), suspendarea de drept a judecății, lăsând părților posibilitatea să decidă asupra procesului, în cunoștință de cauză, după depășirea acestei situații tranzitorii, respectiv epuizarea celor 45 de zile în care Parlamentul va trebui să decidă asupra textelor de lege declarate neconstituționale. Legiuitorul nu a mai intervenit asupra legii în discuție astfel că dispozițiile art.5 alin.(1) lit. a) teza întâi din L. nr.2., pot fi considerate în prezent ca fiind abrogate.
Problema care a mai rămas în discuție este aceea de a interpreta dacă deciziile C. C. pot avea efect și asupra proceselor aflate în curs de judecată la data pronunțării acestor decizii, față de principiul constituțional al neretroactivității legii civile, prev. de art. 15 alin. (2) din Constituție și implicit a deciziilor C., care modifică o astfel de lege (constitutivă de drepturi), deoarece conf. art. 11 alin. (3) din L. nr. 47/1992, republicată ,,deciziile si hotărârile C. C. sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".
Prin D. nr. 12/(...), Î. Curte de C. si Justiție a admis recursul in interesul legii formulat de procurorul general al P.ui de pe langa Î. Curte de C. si
Justiție si a stabilit că urmare a Deciziilor C. C. nr. 1358/2010 si nr. 1., dispozițiile art. 5 alin. 1 lit a teza I din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constitutional în Monitorul Oficial.
S-a arătat, printre altele, în motivarea acestei decizii că o lege constatată ca fiind neconstitutională, prin însăși această calificare, nu mai întrunește condițiile prezumției de constituționalitate. Î. prezumției se produce, însă, de la data constatării caracterului neconstitutional al legii, întrucât constituie consecința necesară a acestei constatări si însăși rațiunea controlului.
Proceselor în curs de judecată, cu excepția celor în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă de admitere a acțiunii, deci de constatare sau de acordare a unui drept, li se aplică legea în forma dobândită după declararea neconstituționalității, chiar dacă această declarare s-a petrecut în cursul soluționării acelor cauze.
Pin aplicarea efectelor deciziilor C. C., arătate anterior, asupra proceselor în curs de judecată, cu excepția celor în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă de admitere a acțiunii, nu se ajunge la o încălcare a dreptului de acces la instanță sau a dreptului de proprietate, asa cum acestea sunt garantate de art. 6 din C. si art. l din Protocolul nr.1, adițional la C. pentru
Apărarea D. O. si a Libertăților Fundamentale.
În jurisprudența sa constantă, C. E. a D. O. a arătat că noțiunea de „.", protejat de articolul 1 din Protocolul nr. 1, are un înțeles autonom care nu este limitat la deținerea de bunuri materiale si este independentă de orice calificare stabilită prin dreptul intern, incluzând si anumite interese economice ale unui subiect de drept care se pot prezenta sub forma unei speranțe legitime la obținerea unei indemnizații. Totuși, articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., nu garantează dreptul de a dobândi un bun.
Un alt principiu ce decurge din jurisprudenta Curți Europene a D. O. este acela că protecția C.i se aplică numai cu privire la „. actuale" si cădispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 nu pot fi interpretate ca impunând o obligație specifică a statelor membre ale C.i de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de regimurile anterioare, iar statele dispun de o largă marjă de apreciere în adoptarea legislației în contextul schimbării regimului politic si economic.
Totuși, atunci când o persoană are o pretenție referitoare la un drept patrimonial, persoana respectivă poate fi considerată ca având o „. legitimă", în cazul în care există o bază legală suficienta în dreptul intern, fundamentată, de pildă, pe o jurisprudenta națională constantă care confirmă pretențiile reclamantului. Nu poate exista o speranță legitimă în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 atunci când există o dispută asupra modului de interpretare si de aplicare a legii interne, iar cererile reclamanților au fost respinse de către instanțele interne în mod corespunzător. Totodată, reclamantul nu ar fi îndreptățit în a obține „un bun" în situația în care legislația nu recunoaște existenta unui asemenea drept. Speranța legitimă se raportează la modul în care o pretenție poate fi analizată conform legislației interne.
Ca atare, în cazul acțiunilor aflate pe rolul instanțelor de judecată la data publicării celor două decizii ale C. C., nesolutionate definitiv până la acel moment nu se poate invoca existenta unei valori patrimoniale ce ar intra în sfera de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. În schimb, atunci când reclamanții aveau, anterior publicării deciziilor nr. 1358 si 1360 din
2010 pronunțate de Curtea Constituțională o hotărâre judecătorească definitivă de acordare a despăgubirilor morale ce poate fi pusă în executare, drepturile patrimoniale consfințite reprezintă un „." în sensul C.i care intră în sfera de protecție a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol.
S-a apreciat că, în această modalitate de interpretare si aplicare a legii nu se aduce atingere nici dreptului părtilor la un proces echitabil. Astfel, C. E. a D. O. a statuat că, în principiu, puterea legislativă nu este împiedicată să reglementeze în materie civilă, prin dispoziții noi, drepturile ce decurg din legile în vigoare aplicabile unor procese pe rol, cu condiția ca motivele invocate pentru adoptarea acestor măsuri sâ fie evident si imperios justificate de un interes general, adică să fie îndreptată o eroare sau lacună a legiuitorului.
Or, în cauză, în motivarea dată de Curtea Constituțională prin deciziile de constatare a neconstituționalității prevederile art. 5 alin. (1) lit. a ) din L. nr.2., s-a arătat că, soluția a fost impusă de faptul că despăgubirile morale reglementate de acest act normativ nu au un caracter drept, echitabil, rezonabil si proportional cu gravitatea si suferințele produse, cât timp, legile anterioare au urmărit repararea aceluiași tip de prejudiciu. În acest sens, s-a apreciat că, prin reglementarea din articolul anterior menționat se aduce atingere valorii supreme de dreptate, astfel cum este proclamată prin art.1 alin. (3) din Constituție.
Situația juridică analizată este similară celei reținute de C. E. a D. O. încauzele Slavov si alții contra Bulgariei, precum si în cauza Unedic contra
Franței. În situația de față, nu s-a ridicat problema intervenției legislative a statului (pentru a se pune în discuție problema neretroactivității legii-n.n.) ci a declarării neconstituționalității unor dispoziții legale incidente în cauză.
În consecință, deciziile nr. 1358 si nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale C.
C., având drept rezultat inexistenta temeiului legal pentru acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat prin condamnările si/sau măsurile administrative cu caracter politic, în virtutea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit.a) din L. nr.2., text declarat neconstitutional, îsi produc efectele juridiceasupra proceselor în curs de judecată, cu excepția situațiilor în care există o hotărâre rămasă definitivă, de admitere a acțiunii reclamanților si obligare la plata despăgubirilor, anterior publicării acestor decizii în Monitorul Oficial al R.iei.
Prin urmare, în prezent nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi acordate în continuare despăgubirile la care se referă art. 5 alin. 1 lit. (b) și (c) din L. nr. 2.. Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplică norma declarată neconstituțională continuând soluționarea cauzei și având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia C. C.
Așadar, față de obligativitatea D. nr. 1. octombrie 2010 și a D. nr. 1. octombrie 2010, pronunțate de Curtea Constituțională respectiv a D. nr.
12/(...), pronunțată de Î. Curte de C. si Justiție instanța de judecată este obligată (sub sancțiunea răspunderii disciplinare, în baza art.99 lit.ș din L. nr.303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, astfel cum a fost modificată și completată prin L. nr.24/2012) să constate că S. R. nu mai datorează despăgubiri cu titlu de daune morale, astfel încât se impune ca acțiunea formulată de reclamanți să fie respinsă, în ce privește al doilea capăt de cerere.
În ce privește suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu purtarea procesului, reprezentând onorariu avocațial în sumă de 1.600 lei (f.106-108), tribunalul, în baza art.176 Cod procedură civilă a obligat S. R., prin M. E. ȘI F. P., la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli de judecată parțiale, către reclamanți. P. a dispune astfel, tribunalul a apreciat, contrar celor susținute prin completare la întâmpinare(f.126-129) că S. R. se află în culpă procesuală prin aceea că, reglementând dispozițiile art. 5 alin. (1) lit.a) din L. nr.2., modificate ulterior prin O. nr.6., fără a exista o obligație asumată în acest sens față de organismele internaționale sau impusă acestuia de normele de drept european sau convențional, a indus în percepția reclamanților posibilitatea obținerii unor despăgubiri bănești sub forma daunelor morale și deci o „. generatoare de cheltuieli judiciare";, care însă ulterior s-a dovedit a fi doar una iluzorie și nelegitimă. În schimb, ocazionarea cheltuielilor de judecată, pentru primul capăt de cerere privind constatarea măsurii arestării ca având caracter politic nu se justifică, deoarece cercetarea unei astfel de cereri se face de către instanță din oficiu, așa cum prevăd dispozițiile art. 4 alin.(3) și (4) din L. nr.2.: „instanța de judecată este obligată să ia toate măsurile pentru obținerea sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere al A. F. D. P. din R.ia. Cererea este imprescriptibilă, fiind scutită de taxă de timbru";
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții B. F., B. V., S. I. G., S. V. și pârâtul S. R. PRIN M. E. ȘI F. P.
1. Prin recursul declarat de reclamanții B. F., B. V., S. I. G. și S. V. s-a solicitat modificarea sentinței pronunțate de tribunal în sensul admiterii în întregime a acțiunii, respectiv și a petitului de acordare a daunelor morale.
În motivare s-a arătat că instanța de fond a pronunțat hotărârea de respingere a cererii de acordare a daunelor morale cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a și art. 5 alin. 11din L. nr. 2. astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 6..
Deciziile nr. 1354/2010 și 1358/2010 sunt contradictorii, pe de o parte stabilind că despăgubirile morale nu pot fi plafonate, iar pe de altă parte că acestea sunt neconstituționale.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3041C.pr.civ., art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și art. 312 alin. 1, 2 și 3 C.pr.civ. Nu s-a formulat întâmpinare la recursul formulat de către reclamanți. 2. Prin recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN M. E. ȘI F. P. s-a solicitat modificarea sentinței în ceea ce privește constatarea caracterului politic al arestării și acordarea cheltuielilor de judecată, urmând a se respinge în totalitate acțiunea ca nefondată. Referitor la caracterul politic al condamnării s-a arătat că antecesorul reclamanților nu a suferit o condamnare care poate fi calificată ca având caracter politic în înțelesul art. 1 din L. nr. 2.. În ceea ce privește cheltuielile de judecată s-a arătat că au fost în mod greșit acordate, simpla existență a unei acțiuni formulate în baza unei legi care în anumite cazuri și cu respectarea anumitor condiții putea conduce la dobândirea unor despăgubiri de către anumite persoane nu constituie o speranță legitimă, nefiind sigur că la finalul procesului persoanele vor avea în mod sigur câștig de cauză. În subsidiar s-a arătat că se impune a se face aplicarea art. 274 alin. 3 C.pr.civ., având în vedere notorietatea cauzelor având ca obiect L. nr. 2., diligențele depuse de avocat nefiind direct proporționale cu onorariul solicitat. Au fost făcute și precizări referitor la petitul având ca obiect daune morale, precizări neavenite în cererea de recurs având în vedere că instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii în ceea ce privește acest petit. Analizând recursurile declarate de reclamanții B. F., B. V., S. I. G., S. V. și pârâtul S. R. PRIN M. E. ȘI F. P. împotriva sentinței civile nr. 7333 din 30 decembrie 2011 a T. S., C. reține următoarele: 1. Recursul declarat de reclamanți este nefondat. Singura critică adusă sentinței pronunțate de tribunal se referă la modul de soluționare al petitului având ca obiect acordarea daunelor morale. Se invocă în acest sens faptul că acest petit a fost soluționat de către instanța de fond cu încălcarea prevederilor art.5 alin.1 lit.a și art.5 alin.11 din L. nr.2., astfel cum a fost modificată prin O. nr.6.. Din considerentele sentinței civile nr.7333/2011 a T. S. rezultă însă că soluția a fost pronunțată având în vedere temeiul de drept invocat de către reclamanți, art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2., constatându-se că acest text de lege a fost declarat neconstituțional prin deciziile nr.1358/2010 și 1. ale C. C., aplicabilitatea acestora în speță fiind obligatorie pentru instanțele judecătorești raportat la decizia în interesul legii nr.12/2011 a Înaltei Curți de casație și Justiție, cauza nefiind soluționată definitiv la data publicării deciziilor C. C. în Monitorul Oficial. Motivul pentru care acest capăt de cerere a fost respins a fost de altfel amplu motivat de către instanța de fond, pornind de la deciziile invocate anterior, conținutul acestora și forța lor obligatorie pentru instanțele de judecată. Referitor la alin.11al art.5 din L. nr.2. se constată că acesta stipulează doar criteriile de cuantificare a despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, în condițiile în care alin.1 al art.5 a fost declarat neconstituțional nemaipunându-se nici problema aplicării și în consecință a încălcării acestui text de lege în speță. Nu se pune nici problema unei contradicții între deciziile C. C. nr.1354/2010 și 1358/2010, prin prima stabilindu-se că despăgubirileacordate cu titlu de daune morale nu pot fi plafonate, rezolvându-se astfel sesizarea adresată C. C. referitor la această problemă, ulterior, prin pronunțarea celei de-a doua decizii stabilindu-se că textul care a prevăzut acordarea acestor despăgubiri nu este constituțional. 2. Recursul declarat de către pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice este de asemenea nefondat. În ceea ce privește caracterul politic al măsurii arestării dispuse împotriva antecesorului reclamanților pentru perioada (...)-(...), având în vedere că măsura a fost dispusă pentru că acesta a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.209 C., condamnarea pentru săvârșirea acestei infracțiuni fiind enumerată la art.1 din L. nr.2. ca având de drept caracter politic, se apreciază și de către Curte că în mod corect a fost apreciată ca o măsură administrativă cu caracter politic, în considerarea alin.2 al art.4 din L. nr.2.. De altfel pârâtul recurent nu arată care sunt considerentele pentru care această măsură nu poate fi încadrată ca având caracter politic(în motivele de recurs făcându-se referire la o condamnare), precizând numai că a fost luată împotriva antecesorului reclamanților, iar nu împotriva reclamanților aspect irelevant din perspectiva L. nr.2.. Și problema cheltuielilor de judecată a fost rezolvată legal de către instanța de fond, raportat la prevederile art.274 C.pr.civ., aceasta acordând de altfel numai cheltuieli de judecată parțiale. Practica instanțelor de judecată este constantă în sensul acordării cheltuielilor de judecată în cauzele întemeiate pe prevederile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2., culpa procesuală a pârâtului decurgând în aceste cauze din aceea că, în această situație nu există o culpă procesuală a reclamantului căruia i-a fost respinsă acțiunea, culpa aparținând S.ui R. care prin intermediul C. C. a invalidat un text de lege pe care a fost întemeiată acțiunea în cursul soluționării acesteia. Reducerea cuantumului onorariului avocațial în temeiul art.274 alin.3 C.pr.civ. nu a fost cerută în fața instanței de fond, această cerere fiind de altfel neîntemeiată, suma de 1200 lei acordată cu acest titlu neputând sub nici o formă a fi apreciată ca nejustificat de mare raportat la valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat. Susținerile din recursul pârâtului referitoare la daunele morale sunt practic lipsite de obiect atâta timp cât prin sentința atacată acest petit a fost respins, acestea putându-și găsi eventual locul într-o întâmpinare formulată la recursul declarat de către reclamanți. Având în vedere considerentele de mai sus, C., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondate recursurile formulate în cauză. P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. F., B. V., S. I. G., S. V. și pârâtul S. R. PRIN M. E. ȘI F. P. împotriva sentinței civile nr. 7333 din 30 decembrie 2011 a T. S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 19 aprilie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. A. C. ANA I. A. C. GREFIER, C. B. Red.A.C./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: S. M.
| ← Decizia civilă nr. 3490/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 21/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
