Decizia civilă nr. 575/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R.
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 575/R/2012
Ședința publică din data de 10 februarie 2012
Instanța constituită din: Președinte : V. M.- reședintele C.i de A. C
Judecători : D.-L. B.- icepreședinte al C.i de A. C
A. C. Grefier : S.-D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții K. J. JR. K. V., V. E., P. V., T. M., F. I., K. I. împotriva sentinței civile nr. 5. din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- D. S., având ca obiect D. în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că pârâtul intimat a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 25 ianuarie 2012, întâmpinare, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului și judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, în cauză nefiind incidente dispozițiile L. nr. 2..
C U R T E A
Prin acțiunea lor precizată K. J. junior, K. V., V. născută (K.) E., P. născută (K.) V., T. născută (K.) M., F. I. și K. I. (născută F.), ultimii doi în calitate de descendenți ai moștenitoarei F. M. (născută K.), au chemat în judecată în judecată S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând a se constata caracterul politic al măsurii administrative de confiscare de bunuri mobile și deportare la muncă forțată în U. (3 martie 1945 - 17 octombrie 1949) luate de S. R. împotriva autorului lor K. J. senior, obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri pentru suferința și prejudiciul moral creat antecesorului K. I. și despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate de organele comuniste.
Prin sentința civilă nr. 5387 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a respins ca nefondată acțiunea reclamanților K. J. junior, K. V., V. E., P. V., T. M., F. I., K. I. privind constatarea caracterului politic a măsurii de deportare a defunctului K. J. senior și obligare a pârâtului S. R.prin Ministerul Finanțelor Publice la plata daunelor morale și materiale pentru această măsură.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Antecesorul reclamanților K. I. a fost trimis în judecată pentru crimă contra păcii prev. de art. 2, lit. a, și crimele contra umanității prev. de art. 3, lit. a, c și f, din L. nr. 291/1947, comis prin aceea că învinuitul ar fi comis acte de teroare asupra populației conlocuitoare românești și evreiești din comuna N., între anii 1940-1944, susținându-se că învinuitul a colaborat cu autoritățile de ocupație fasciste, furnizându-le informații; că, cu ocazia internării evreilor în ghetto, fiind comandantul ghettoului, le-a pretins bijuterii amenințându-i; că a interzis populației să aducă la ghetto alimente, pe care le confisca sau le arunca pe jos; că a supus pe evrei la bătăi, tăindu- le chiar barba și perciunii cu briceagul; că în mai multe rânduri a spart geamurile la locuințele evreiești; că după deportarea evreilor a intrat în locuințele lor, de unde de la unii a luat cizme, de la alții băuturi spirtoase; că a interzis evreilor să facă cumpărături și că după intrarea trupelor germane în Ungaria, s-a declarat german extinzându-și persecuțiile și asupra populației germane.
Prin decizia penală nr. 940/(...) a C.i C. acesta a fost achitat pentru această faptă (f. 93-94).
Din livretul militar al numitului K. I. (f.6-10), rezultă că acesta a fost prizonier în perioada (...) - (...) în U.
Față de hotărârea penală de achitare și față de data la care antecesorul reclamanților a fost luat prizonier - (...), se impune clarificarea incidenței L. nr. 2., pe care și-au întemeiat acțiunea reclamanții, asupra prezentei cauze.
Analizând succesiunea actelor normative succesive adoptat după anul
1990 care au avut același scop, de reparare morală sau materială a nedreptăților comise în perioadele de regimuri totalitare, se pot constata următoarele:
Primul act normativ a fost Decretul-Lege nr. 118/1990 pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009.
Acest act normativ a acordat diferite compensații pecuniare persoanelor care s-au aflat în situații juridice determinate de cauze politice, provocate de regimul comunist, iar altele determinate de situații obiective, consecințele celui de-al doilea război mondial.
Din prima categorie fac parte persoane care după data de 6 martie
1945, pe motive politice au executat o pedeapsă din cele prev. de art. 1, alin.
1, iar din cea de-a doua persoanele care au fost deportate, constituiți prizonieri, sau menținuți în prizonierat după 23 august 1944.
Comparativ cu sfera de aplicare a L. nr. 2., se constată că numai prima categorie de persoane la care se referă Decretul-Lege nr. 118/1990 republicat, se circumscrie persecuțiilor exercitate, pe motive politice de regimul comunist instaurat în R. după data de 6 martie 1945 (instaurarea guvernului comunist condus de dr. P. G., n.n.s.), și se suprapun, în parte, categoriilor de persoane care pot fi beneficiare și ale L. nr. 2. pe când, cea de-a doua categorie, vizează persoane care au avut de suferit ca urmare a participării R.iei în cel de-al doilea război mondial, care nu se circumscriu, în același timp și condițiile prevăzute de noul act normativ.
Al doilea act normativ adoptat a fost Ordonanța Guvernului nr. 105 din 30 august 1999, aprobată cu modificări prin L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în R. cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, pentru motive etnice.
Sfera de aplicare a acestui act normativ a inclus următoarele categorii de beneficiari: a) persoanele care, în această perioadă, au fost deportate în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate ori soțul supraviețuitor; b) persoanele care au fost private de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare/soțul supraviețuitor; c) cei care au fost refugiați, expulzați sau strămutați în alte localități/soțul supraviețuitor; d) cei care au făcut parte din detașamentele de muncă forțată/soțul supraviețuitor; e) supraviețuitorii trenului morții/soțul supraviețuitor; f) soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit; g) persoanele care au fost evacuate din locuințele pe care le dețineau/soțul supraviețuitor.
Comparativ cu sfera de reglementare a L. nr. 2. se constată că cele două acte normative vizează perioade istorice diferite și persecuții exercitate de regimuri politice diferite, astfel încât între cele două acte normative și categoriile de beneficiari instituite nu există niciun fel de întrepătrundere.
De asemenea, și cauzele persecuțiilor exercitate de regimurile politice sunt diferite: pe de o parte, se au în vedere persecuții exercitate din motive etnice, iar pe de altă parte, persecuțiile au fost provocate de motive politice.
Aceste comparații arată că, situația reclamanților nu se circumscrie prev. L. nr. 2..
Este adevărat că deportările germanilor și maghiarilor din R. în U. a avut un caracter politic, deoarece U. a culpabilizat populațiile germane și maghiare ce rezidau în statele Europei de Est, pentru „vina"; de a fi simpatizant/susținut regimul nazisto-hortyst, iar culpabilizarea a îmbrăcat forma de reparații de război prin muncă fizică, însă nu este îndeplinită în privința acestor măsuri condiția ca măsura de condamnare să fie a S.ui R.
Or, deportarea etnicilor germani și maghiari începând cu 1 ianuarie
1945 în U. la muncă de reconstrucție, este o măsură impusă de S. S., ca stat de ocupație la acea vreme și executată de autoritățile române sub supravegherea armatei sovietice, motiv pentru care nici sub acest aspect nu sunt incidente prevederile L. nr. 2..
În aceste condiții situația antecesorului reclamanților neintrând în sfera de aplicare a L. nr. 2., în temeiul căreia și-au formulat acțiunea reclamanții, acțiunea acestora apare ca nefondată și a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții K. J. JR. K. V.,
V. E., P. V., T. M., F. I. și K. I. solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate caracterul politic al măsurilor administrative luate împotriva antecesorului reclamanților, și să se acorde despăgubiri materiale în sumă de 50.000 lei.
În motivare s-a arătat că în ceea ce privește măsura luată împotriva antecesorului reclamanților, nu se poate susține că acesta ar fi fost luat prizonier de război atâta timp cât războiul era terminat. Regimul politic de laacea vreme este vinovat pentru luarea acestuia de lângă familie și ducerea lui în mod forțat într-un lagăr rusesc.
La scurt timp după revenirea din lagăr acesta a fost arestat preventiv tot de către S. R. prin organele sale, pentru motive false, lucru constatat de către instanțele de judecată. Perioada petrecută în arest nu a fost analizată de către instanță prin prisma prevederilor L. nr. 2..
L. nr. 2. nu face distincție între diferite caractere politice ale unor măsuri represive după data de (...).
Chiar dacă măsura deportării tatălui reclamanților în U. nu ar fi o măsură administrativă represivă de natură politică a S.ui R., măsura confiscării bunurilor mobile ale familiei nu poate fi privită decât ca o măsură administrativă cu caracter politic.
În apărare, pârâtul S. R. prin D. S. a formulat întâmpinare prin care asolicitat respingerea ca nefondat a recursului.
În motivare s-a arătat în esență că în mod corect s-a reținut că prizonieratul nu poate fi calificat ca o măsură administrativă cu caracter politic luată de către S. R.
De asemenea s-au invocat și redat deciziile nr. 1358 și 1360/2010 ale
C.i Constituționale, făcându-se referire și la decizia nr. 1. a Î. C. de C. și
Justiție prin care a fost soluționat recursul în interesul legii referitor la aplicabilitatea celor două decizii ale C.i Constituționale.
Analizând recursul declarat de reclamanții K. J. JR. K. V., V. E., P. V., T. M., F. I., K. I. împotriva sentinței civile nr.5387 din (...) a T.ui S., C. reține următoarele:
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 alin. 1 din L. nr.
2., solicitându-se acordarea unor sume de bani cu titlu de daune morale și materiale decurgând din măsura deportării antecesorului reclamantului în
U. în perioada 1945-1949.
Relevante în cauză sunt câteva circumstanțieri de ordin istoric.
Deportări în masă, după cel de-al doilea război mondial s-au efectuat din toate țările foste aliate cu Germania care, în urma Tratatului de la I., au ajuns sub influența sovietică, sub pretextul că pe lângă alte plăți cerute ca reparații de război, se impuneau și despăgubiri de război, prin prestații.
După Convenția de A. semnată la M. de reprezentanții U., SUA, M. B., la data de 12 septembrie 1944, în ultimele luni ale anului 1944, reprezentanții sovieticilor din Comisia Aliată de C., care era structura abilitată să supravegheze îndeplinirea de către R. a prevederilor Convenției de A., au impus Guvernului R. să întocmească liste cu cetățenii de etnie germană care urmau a fi deportați în U., pentru a ajuta la efortul de reconstrucție a U.
După semnarea armistițiului, Comisia Aliată (S.ă) de C. a apreciat ca nesatisfăcătoare măsurile autorităților române și în temeiul privilegiilor conferite prin art. 8 și 18 din Convenția de A., organele sovietice au ordonat deportări: Ordinul 031/(...) al Comisiei Aliate (S.e) privind mobilizarea etnicilor germani pentru lucru; Ordinul A/192/(...) dat de generalul V., locțiitorul președintelui Comisiei Aliate (S.e) de C. din R..
Deși Convenția de A. din septembrie 1944 nu prevedea deportări ale populației civile, conferințele de la P., Y. și P. au confirmat, sub forma prestațiilor în muncă, deportarea etnicilor germani la munca de reconstrucție în U.
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr. 2., act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantului, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr-o hotărârejudecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din L. nr. 2., se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:
- condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
- hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989;
- faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop
„împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, observă C. că nu a existat o condamnare, pronunțată printr- o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din L. nr. 2..
Conform prevederilor art. 3 din L. nr. 2., constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
În cauză, se observă că nu a fost luată față de antecesorul reclamanților nici o măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și anume: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din L. nr.2. nu există nici o mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurileadministrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din L. nr.2., este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.2.. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale Ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din L. nr.2. nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura deportării la muncă în U. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S.ui R. și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Mai mult decât atât, deportarea a fost dispusă de forțele sovietice anterior datei la care a fost instaurat regimul comunist în R., respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu- se în categoria deportărilor pretinse de U. ca despăgubiri de război după Convenția de A. din 1944.
Confiscarea bunurilor mobile ale antecesorului reclamantului și ale familiei sale s-a făcut ca urmare a deportării acestuia în U., astfel cum de altfel susțin reclamanții, nici această măsură neputând fi deci încadrată în cele avute în vedere de L. nr.2., ca având caracter politic.
Petitul de acordare a unor despăgubiri cu titlu de daune morale și materiale este accesoriu petitului de constatare a caracterului politic al măsurilor dispuse împotriva antecesorului reclamanților, soluția pronunțată asupra acestuia neputând fi decât aceeași cu cea a petitului principal.
În ceea ce privește constatarea caracterului politic al măsurii arestării antecesorului reclamanților după întoarcerea sa în țară se constată că reclamanții nu au înțeles să investească instanța de fond cu soluționarea unui astfel de petit. R. la măsura arestării preventive din cuprinsul notelor de ședință depuse la termenul de judecată din (...) prin avocatul ales nu pot fi apreciate ca o precizare de acțiune, instanța de fond pronunțându-se în limitele investirii sale, cu respectarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil.
Într-adevăr în cuprinsul considerentelor sentinței instanța de fond face referire și la trimiterea în judecată a antecesorului reclamanților pentru crimă contra păcii și crimă contra umanității și la achitarea sa prin decizia penală nr.940/1952, ca urmare a înscrisurilor din dosarul C.N.S.A.S., dar nu analizează în nici un fel această chestiune și nu se pronunță asupra sa.
Având în vedere prevederile art.294 alin.1 C.pr.civ. coroborat cu art.316 C.pr.civ., instanța de recurs nu se poate pronunța asupra unei cereri formulate pentru prima dată în fața sa.
Prin urmare, se apreciază de către Curte că sentința pronunțată de tribunal este legală și temeinică, urmând a se respinge în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. ca nefondat recursul declarat de reclamanții K. J. JR. K. V.,
V. E., P. V., T. M., F. I., K. I. împotriva acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții K. J. JR. K. V., V. E., P. V., T. M., F. I., K. I. împotriva sentinței civile nr.5387 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. M. D.-L. B. A. C.
Grefier, S.-D. G.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: M. K.
| ← Decizia civilă nr. 1223/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 3540/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
