Decizia civilă nr. 520/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 520/R/2012
Ședința publică din data de 8 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
A.-T. N.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta G. S.-M., împotriva sentinței civile nr. 934 din 10 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de d-na procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantei-recurente G. S.-M., avocat T. R., în substituirea doamnei avocat V. P.-O., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-intimat
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 7 februarie 2012, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului. Se comunică un exemplar din aceasta reprezentantului reclamantei-recurente.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei-recurente susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței, și rejudecând cauza, să se admită acțiunea formulată de reclamantă și cu privire la petitul al doilea, referitor la acordarea daunelor morale, care a fost respins pe cale de excepție. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat, întrucât în mod corect instanța de fond a constatat prescrierea dreptului la acțiune cu privire la petitul prin care se solicită acordarea daunelor morale. De asemenea trebuie reținut și faptul că în speță sunt aplicabile dispozițiile deciziei nr. 12/2011, pronunțată de Î. Curte de C. și Justiție, în recursul în interesul legii, potrivit căreia urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza Idin L. nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 934 din 10 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la petitul de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
A fost admisă în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta G. S. M. în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice, și în consecință :
S-a constatat caracterul politic al măsurii arestării și încadrării într-o colonie de muncă luată față de R. S., antecesorul reclamantei, în perioada (...)-(...).
A fost respinsă ca fiind prescrisă acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta G. S. M. împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri morale. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta G. S. M. este fiica defunctului R. S., potrivit actelor de stare civilă depuse la filele 15, 16.
R. S. a fost arestat la data de (...) și încadrat într-o colonie de muncă pe timp de 5 ani pe motiv că a aderat la formațiunea P. T. P., în cadrul căreia a fost ales membru în comitetul orășenesc, unde a desfășura activitate pană la dizolvarea partidului. Motivul pentru care s-a luat această măsură, fără a exista o condamnare, a fost acela că a avut în repetate randuri, manifestări dușmănoase față de regimul politic de la vremea respectivă și a scis o carte cu conținut calomnios la adresa U., aspecte ce rezultă din actele comunicate la dosar, la solicitarea instanței, de C.
R. S. a fost pus în libertate la data de (...), astfel cum rezultă din biletul de liberare nr.9008/(...) emis de M. A. I., F. O.
În temeiul art. 3 alin. 1, 4 alin. 2, 1 alin. 3 din L. nr. 221/2009, coroborat cu art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2., instanța a reținut că măsura internării pe o perioadă de 5 ani într-o colonie de muncă a fost luată față R. S. fără a exista o hotărâre de condamnare, singurul temei consemnat în înscrisul depus la fila 11 fiind procesul-verbal M.A.I. nr.8/1952 și mențiunea cu privire la apartenența politică, respectiv membru al P.S.D.I. T. P..
Față de cele anterior reținute, instanța a apreciat că măsura internării în colonia de muncă luată față de R. S., se circumscrie dispozițiilor legale anterior citate, având în mod cert un caracter politic, sens în care a fost admis capătul de cerere din acțiunea principală.
Cu privire la petitul de despăgubiri solicitat în baza art. 5 alin.1 lit.a din lege, prin D. nr.1354/2010 și nr.1. publicate în M.Of al României nr.761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a României a constatat că dispozițiile art I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a G.nr.62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.221/2009, precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza întâi sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte Decretul lege nr.118/1990, republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr.221/2009.
În condițiile declarării neconstituționale a acestor dispoziții legale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, raportat la prevederile art. 31 al.1,3 din L. nr.47/1992 și art.147 al.4 din Constituție.
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art.998-999 Cod civil, tribunalul a apreciat că potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse termenului de prescpriție de 3 ani.
Totodată, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Reclamanta, precum și antecesorul acesteia au cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist, instanța a apreciat că dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990, odată cu schimbarea regimului comunist, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție (de ex. decizia nr.3769/2007, pronunțată în dosarul nr.(...), Secția civilă și de proprietate intelectuală).
De altfel, prin adoptarea D. L. nr.118/1990 și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990, s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-au acordat și o îndemnizație lunară pentru fiecare an de detenție precum alte drepturi .
În aceste condiții, dacă antecesorul reclamantei, în viață la acea dată, aprecia că drepturile acordate prin acest act normativ sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit avea, posibilitatea să solicite acordarea de daune morale pentru condamnarea politică suferită.
Nu a putut fi luat în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a Legii nr.221/2009, întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut anterior.
T. a reținut, de asemenea, că și prin raportare la C. E. a D. O., dreptul la acțiunea în despăgubiri formulată este prescris, în condițiile în care aceasta a fost ratificată de către R. prin L. nr. 30 din 18 mai 1994 privind ratificarea C. pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale si a protocoalelor adiționale la aceasta convenție, astfel încât termenul general de prescripție de 3 ani era împlinit la data promovării acțiunii.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul a apreciat că termenul de 3 ani de când reclamanta cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și putea acționa în cunoștință, expirase la data promovării prezentei acțiuni.
Raportat la aceste considerente, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri, cu titlu de prejudiciu moral, cu consecința respingerii ca prescris a acestui capăt de cerere.
Pe de altă parte, tribunalul a apreciat că nu este afectat în cauză principiul supremației dreptului comunitar față de dreptul intern, aspect invocat de reclamantă.
Astfel, în materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, Curtea Constituțională a constatat că în jurisprudența
C. E. a D. O. s-a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri
Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din
23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).";
T. a apreciat că în prezenta speță nu sunt incidente nici dispozițiile cuprinse în Rezoluția nr. 1096 a A. P. a C. E. privind măsurile de lichidare a moștenirii fostelor regimuri totalitare și a dispozițiilor Rezoluției nr. 1. a A. P. a C. E. privind necesitatea condamnării internaționale a crimelor regimurilor comuniste totalitare, întrucât pornind de la aceleași considerente ale Deciziei C. C. susmenționate legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie
1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
Astfel s-a reținut că reglementările adoptate au ținut seama de rezoluțiile A. P. a C. E. nr. (...)) intitulată "Măsurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste" și nr. (...)) intitulată "Necesitatea condamnării internaționale a crimelor comise de regimul comunist".
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta, solicitând modificarea, în sensul admiterii acțiunii și cu privire la cererea de obligare la plata daunelor morale.
În motivarea recursului, reclamanta invocat următoarele:
Chiar dacă art.5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009 a fost declarat neconstituțional, art. 4 a rămas în vigoare, consacrând imprescriptibilitatea cererii.
Reclamanta a invocat dispozițiile legale interne și internaționale care prevăd obligația statului de a despăgubi persoanele care au fost victimele unor condamnări cu caracter politic sau care au suferit măsuri administrative cu caracter politic: art. 998 și urm. C. civil, art. 5 paragraful
5 C.E.D.O, Rezoluțiile nr. 1. și 1. ale A. P. ale CE, Recomandarea A. P. a CE nr. 6615/1992, Declarația de la V. a A. pentru Securitate și Cooperare în
Europa adoptată în 2009, coroborate cu art. 20 și 148 alin. 2 din
Constituție.
A arătat că legiuitorul a urmărit repunerea în termenul de prescripție a celor îndreptățiți să formuleze acțiuni, în baza Legii nr. 221/2009.
Prin legile speciale anterioare Legii nr. 221/2009, descendenților celor condamnați politic nu li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri.
În opinia reclamantei, declararea neconstituționalității art. 5 alin. 1 l din L. nr. 221/2009 este criticabilă și trebuie lipsită de efecte, în lumina dispozițiilor internaționale evocate.
Acordarea daunelor morale în baza Legii nr. 221/2009 se raportează și la principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de antecesorul reclamantei, sens în care aceasta evocă pe larg starea de fapt arătând condițiile inumane de detenție, suferințele fizice și psihice la care a fost supus, precum și repercusiunile răsfrânte asupra familiei - reclamanta și mama acesteia.
Referitor la despăgubirile acordate în baza D. - lege nr. 118/1990 reclamanta a arătat că doar condamnatul, tatăl său, a beneficiat de acestea, iar acestea nu au reprezentat repararea prejudiciului moral.
Un ultim motiv de recurs vizează respingerea acțiunii fără a fi analizate toate problemele care au fost supuse atenției instanței de fond, pe linia practicii.
Prin întâmpinarea formulată (f.14), pârâtul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în mod corect prima instanță a reținut că dreptul la acțiune întemeiat pe prev. art. 998 și urm. C. civil este prescris.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
C. constată că în mod corect tribunalul a reținut că acțiunea în despăgubiri întemeiată pe art. 998 - 999 C. civil este prescrisă.
Odată cu prăbușirea regimului totalitar, produsă la data de 22 D. 1989, toate persoanele care s-au considerat victime ale abuzurilor săvârșite de acest regim și care până la acel moment nu au formulat pretenții, având o temere justificată pentru libertatea, securitatea și viața persoanei lor și a familiilor lor, au avut posibilitatea să intenteze acțiuni prin care să solicite repararea abuzurilor ale căror victime au fost.
În materia condamnărilor politice ulterioare instaurării regimului totalitar, legiuitorul român a mai adoptat un act normativ reparator - Decretul - lege nr. 118/1990, recunoscând dreptul persoanelor care au suferit astfel de condamnări la anumite drepturi constituind despăgubiri : recunoașterea în favoarea persoanelor care intrau sub incidența acestui act normativ a perioadei executate ca vechime în muncă, indemnizație lunară, în funcție de durata executată, anumite facilități, scutiri, reduceri.
În ipoteza în care antecesorul reclamantei, în viață la acel moment, aprecia că pe lângă drepturile conferite de acest act normativ este îndreptățită să beneficieze și de alte daune, avea posibilitatea să promoveze o acțiune în temeiul art. 998 - 999 C. civil.
Decretul - lege nr. 118/1990 fiind adoptat după înlăturarea regimului totalitar, o eventuală temere nu mai putea exista, existența prejudiciului era cunoscută prin însăși recunoașterea de către legiuitor a faptului că persoanele care au suferit condamnări politice sunt îndreptățite să beneficieze de anumite drepturi, iar în ceea ce privește persoana vinovată, reclamantul avea posibilitatea să cheme în judecată S. Român potrivit prevederilor art. 25 din Decretul nr.31/1954.
Pentru considerentele arătate, curtea nu poate împărtăși opinia reclamantei potrivit căreia cursul termenului de prescripție extinctivă în exercitarea dreptului material la acțiune în baza art. 998 - 999 C. civil a început să curgă la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, respingerea acțiunii pe acest temei ca prescrisă, de către prima instanță, fiind apreciată ca temeinică și legală.
În ceea ce privește motivele vizând golirea de conținut a dreptului conferit foștilor condamnați politici la despăgubiri morale, prioritatea aplicării dreptului comunitar asupra dreptului național și incidența art. 5 din C. E. a D. O., curtea constată că în raport de considerentele deciziei nr. 1. a C. C., acestea nu sunt fondate.
Acțiunea privind obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor morale în urma condamnării suferite de reclamantă s-a întemeiat pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 221/2009.
Această dispoziție a fost declarată ca neconstituțională prin decizia nr.
1358/(...) a C. C..
În considerentele acestei decizii s-a reținut inclusiv faptul că reglementările anterioare adoptate în materie au ținut seama de rezoluțiile A. P. a CE nr. 1. și 1., acte invocate de reclamantă în recurs.
Existența a două reglementări paralele încalcă principiul unicității reglementării în materii prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
S-a arătat totodată că în modul în care este redactat, textul de lege criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.
Reiese din conținutul acestor considerente abordarea de către Curtea
Constituțională că nu se poate reține golirea de conținut a dreptului conferit foștilor condamnați politici la despăgubiri morale, prin declararea neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, întrucât prin legislația adoptată de stat după înlăturarea regimului totalitar, acesta, acordând drepturi fostelor victime, a înțeles să repare prejudiciile provocateacestora, iar existența în paralel a două acte normative cu caracter reparator pentru aceeași categorie de prejudiciu încalcă principiul unicității reglementării în materii prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
În ce privește prioritatea aplicării dreptului comunitar asupra dreptului național și incidența art. 5 din C. E. a D. O. invocată de către recurent invocată de către recurent, din considerentele aceleiași decizii reiese că
Curtea Constituțională a abordat analizarea excepției de neconstituționalitate și din perspectiva normelor comunitare și a C. E. a D. O. M. de recurs invocate atât de către reclamant, nu subzistă în condițiile în care, Curtea
Constituțională în considerentele deciziei nr. 1. a făcut referire la acestea și chiar ținând seama de aceste reglementări internaționale adoptate de către R. în dreptul său intern, a statuat că nu este posibilă existența în dreptul intern a două acte normative reparatorii, având același scop.
Față de caracterul obligatoriu al deciziilor C. C., instanțele nu mai pot face o analiză a regimului juridic al despăgubirilor instituite prin cele două acte normative - Decretul - lege nr. 118/1990 și L. nr. 221/2009, întrucât prin decizia nr. 1. s-a arătat în mod neechivoc că scopul ambelor legi este același - de a acorda o reparație aceleiași categorii de persoane, ceea ce nu este admisibil.
În lipsa existenței temeiului legal ce instituia dreptul persoanelor îndreptățite la despăgubiri morale, rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civil .
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii C. E. a D. O., în sensul celor de mai sus. În prezent, nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
Critica vizând decizia nr. 1. a C. C., nu poate constitui temei pentru admiterea recursului, întrucât instanțele judecătorești nu au abilitatea de a cenzura cele statuate prin deciziile C. C., acestea fiind obligatorii pentru instanțe.
Așa cum reiese din cele anterior arătate, C. C. a arătat în considerentele deciziei că prin neacordarea daunelor morale pentru condamnările sau măsurile administrative cu caracter politic, nu se încalcă nicio dispoziție internațională, o astfel de măsură constituind atributul suveran al statului.
Ultimul motiv de recurs vizând respingerea acțiunii fără analizarea tuturor problemelor supuse instanței de fond, nu este fondat, întrucât neanalizarea punctuală, separată a fiecărui aspect invocat, nu are ca și consecință nejudecarea fondului, în condițiile în care instanța a analizat în ansamblu toate susținerile, cererile și probele, răspunzând în mod global acestora.
Așa cum reiese din considerentele hotărârii primei instanțe, aceasta a analizat acțiunea atât din perspectiva prevederilor legale interne, cât și a celor internaționale invocate de către reclamantă, hotărârea conținând exhaustiv motivele pe care se întemeiază soluția.
Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1
Cod proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G. S.-M. împotriva sentinței civile nr. 934 din 10 noiembrie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 februarie 2012.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
T. D. M. C. V. A.-T. N.
M. L. T.
Red. M.V. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: M.O. S.
| ← Decizia civilă nr. 21/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 2594/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
