Decizia civilă nr. 1720/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 1720/R/2012
Ședința publică din 20 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C.
GREFIER : A.-A. M.
S-au luat spre examinare recursul declarat de pârâtul P. municipiului C.- N., precum și recursul declarat de reclamantul V. L., împotriva sentinței civile nr. 131 din 10 februarie 2012 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat M. C.-N., PRIN P., având ca obiect plângere la L. nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâtul P. mun. C.-N. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 50 din L. nr. 1..
Recursul declarat de reclamantul V. L. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 50 din L. nr. 1..
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea lasă cauza la a doua strigare, pentru a da părților posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
Curtea constată că prin memoriile de recurs (f. 4 și 5 din dosar), recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
În urma deliberării, Curtea, din oficiu, în temeiul art. 294 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 316 C.pr.civ., invocă inadmisibilitatea cererilor noi formulate pentru prima dată în recursul declarat de reclamantul V. L., respectiv cererea referitoare la existența partajului voluntar privind cota care i-ar fi revenit reclamantului după decesul mamei sale, V. I., precum și cea referitoare la existența partajului autentificat sub nr. 2135/(...) la B. S. M.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă nr. 131/(...), pronunț ată de T ribu n alul Clu j în dos ar nr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de M. C.-N.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul V. L., în contradictoriu cu M. C.-N., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de V. L., în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N. și, în consecință:
A fost anulată în parte D. nr. 222/(...) în ceea ce privește soluția cu privire la cererea formulată de V. I. în baza L. nr. 169/1997, fiind menținut restul dispozițiilor.
S-a stabilit îndreptățirea lui V. I. la despăgubiri conform T.ui VII din L. nr. 2. pentru cota de 1/8 parte din terenul înscris în CF nr. 2648 C. nr. top
3605, situat în C.-N., str. L. f.n.
A fost obligat pârâtul P. municipiului C.-N. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată parțiale în cuantum de 150 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că prin D. nr. 2. emisă de P. M. C.-N. (fila 7) a fost respinsă cererea înregistrată sub nr. 142913/2010 formulată de V. L. pentru terenul în suprafață de 100 m.p. înscris inițial în Cf 2648 C. nr. top
3605 deoarece acesta nu îndeplinește condițiile stabilite de prevederile art. 22 din L. nr. 1. și de asemenea s-a respins cererea formulată în baza L. nr.
169/1997 de către numita V. I. deoarece aceasta a fost formulată înainte de apariția L. nr. 1. și legea nu retroactivează.
Pentru a pronunța această hotărâre emitentul a reținut că termenul special de depunere a notificărilor nu a fost respectat.
R. și mama sa V. I. au fost proprietarii unei cote de 3/8 respectiv 1/8 din imobilul înscris în CF 2648 C. nr. top 3605, imobil care a fost preluat prin
D. de expropriere nr. 5..
Imobilul a fost preluat prin amintitul decret de expropriere și de la alte persoane înscrise în Cf sub B+3 - B+6.
Antecesoarea reclamantului a formulat în temeiul L. nr. 18/1991 (fila
28) precum și a L. nr. 167/1997 (fila 28 verso) notificări prin care a solicitat restituirea cotei deținută din acest imobil.
C. locală de fond funciar a propus restituirea în natură a unei suprafețe de 12,5 m.p. în favoarea antecesoarei reclamantului, însă C. județeană C. prin
H. nr. 3. a respins această propunere.
Prin sentința civilă nr. 1. pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...) menținută prin respingerea recursului prin D. civilă nr. 6. a T. C., H. nr. 3. a fost anulată.
Instanța de fond a fost investită cu mai multe petite respectiv anularea hotărârii constatarea că terenul face obiectul L. nr. 18/1991 și obligarea pârâtei I. prefectului să emită un ordin cu privire la reconstituirea în favoarea antecesoarei reclamantului a dreptului de proprietate în cota de 1/8 parte din imobilul litigios.
Considerentele hotărârii au avut în vedere cadrul procesual determinat prin cererea de chemare în judecată dar și interpretarea decurgând din pasivitatea organelor competente în soluționarea notificării. A reținut instanța de fond că acest teren face obiectul L. nr. 1. însă nerezolvarea notificării într-untermen rezonabil și cu mult după împlinirea termenului de formulare a notificărilor în temeiul L. nr. 1. nu-i poate fi imputată acesteia.
S-a constatat că reclamantul este în situația de a fi epuizat toate termenele legale care permit formularea unei cereri pentru restituirea imobilelor, iar culpa nu îi aparține.
Apreciindu-se întemeiată în parte cererea reclamantului, s-a dispus anularea Hotărârii nr. 3. cu obligația corelativă a pârâtelor de a înainta cererea reclamantului la C. competentă la solicitarea acestuia.
R., având în vedere acest titlul executoriu, s-a adresat C. locale prin A. nr. 1., comisie care și-a îndeplinit obligația, înaintând cererea antecesoarei reclamantului.
Analiza și interpretarea considerentelor hotărârilor sus menționate sunt în sensul că, într-adevăr, conform dispozițiilor L. nr. 1., reclamantul sau antecesoarea reclamantului nu s-au adresat deținătorului imobilelor însă acesteia nu-i poate fi reținută o culpă, deși în baza unor dispoziții legale de restituire a unor altor categorii de imobile, mama reclamantului nu a stat în pasivitate.
Această interpretare se impune și organului administrativ, dispozițiile instanței fiind în sensul calificării cererii formulate în baza L. nr. 169/1997 ca fiind generatoare de efecte juridice în baza legii nr. 1..
Plecând de la această interpretare soluția cuprinsă în dispoziția atacată apare ca fiind parțial neîntemeiată. Cel puțin cu privire la notificarea formulată de V. I., pentru cota din imobil deținută anterior de ea, această comisie trebuie să dea o soluția în concordanță cu dispozițiile L. nr. 1..
R. a deținut anterior exproprierii o cotă de 3/8 din imobil iar restul de ½ din imobil a fost deținut de alte persoane.
R. nu a făcut dovada formulării vreunei notificări cu privire la acest teren, mandatul acordat unei terțe persoane (fila 54) nefiind apt a fi considerat valabil ca și notificare în condițiile lipsei unei notificări realizate în condițiile legii. De altfel și o altă persoană a realizat aceeași împuternicire (fila 60), însă din răspunsul comunicat de către autoritatea locală rezultă că pentru acest imobil nu a fost formulată nicio notificare în concordanță cu dispozițiile L. 1..
Pe de altă parte, prin cererea de chemare în judecată care a făcut obiectul sentințelor sus amintite, reclamantul nu a avut în vedere decât cota de 1/8 deținută de mama sa, astfel încât hotărârea instanței judecătorești nu putea să aibă în vedere decât această cotă, la fel ca și dispoziția ce se impunea a fi emisă.
În cauză nu sunt incidente dispozițiile dreptului de acrescământ prevăzut de art. 4 din L. nr. 1. atâta timp cât imobilul a fost preluat de la mai multe persoane, în viață la momentul apariției L. nr. 1..
Instanța a analizat îndreptățirea în concordanță cu dispozițiile L. nr. 1. doar pentru cota de 1/8 parte din imobil. Făcând obiectul unei exproprieri, terenul fiind în patrimoniul statului la momentul actual, acestui imobil i se aplică dispozițiile art. 2 lit. h din L. nr. 1..
Actele de stare civilă justifică îndreptățirea reclamantului în calitate de moștenitor. R. a dat o declarație autentificată prin care se atestă că după trecerea imobilului în proprietatea statului nu a beneficiat de nici un fel de despăgubiri.
Instanța în virtutea rolului activ a făcut demersuri la CEC B. instituție care a comunicat că nu există vreo dovadă a realizării vreunei plăți în favoarea lui V. I. cu titlu de despăgubire.
În vederea verificării posibilității restituiri în natură a unei părți a imobilului, instanța a dispus administrarea unei expertize.
Din concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul C. D., față de care reclamanta nu a avut nicio obiecție rezultă că parte din teren este afectată de str. L. care nu mai respectă vechiul traseu și există o rețea supraterană ca afectează parcela.
Concluziile raportului de expertiză însoțite de planșe foto sunt în concordanță și cu lucrările efectuate anterior exproprierii care atestă că suprafața parcelei cu nr. top 3604 este afectată de alte lucrări efectuate anterior exproprierii.
Având în vedere aceste concluzii se poate aprecia că terenul este imposibil de restituit în natură reclamantul fiind îndreptățit la măsuri reparatorii, prevăzute de T. VII din L. nr. 2..
Așa fiind pentru considerentele de mai sus văzând prevederile art. 1,3,10,26 din L. nr. 1., instanța a admis în partea acțiunea civilă formulată V.
L. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N. și a anulat D. nr. 222/(...) în parte în ceea ce privește soluția cu privire la cererea formulată de V. I. în baza L. nr.
169/1997, a menținut restul dispozițiilor și a stabilit îndreptățirea lui V. I. la despăgubiri conform T.ui VII din L. nr. 2. pentru cota de 1/8 parte din terenul înscris în CF nr. 2648 C. nr. top 3605 situat în C.-N., str. L. f.n.
Cererea privitoare la cheltuieli de judecată a fost admisă în parte, întrucât reclamanta a justificat cheltuieli de judecată pentru angajarea unui apărător și administrarea expertizei.
Față de pârât cererea a fost respinsă ceea ce presupune o înjumătățire a acestor cheltuieli, iar din cererea formulată împotriva celuilalt pârât, întemeiate au fost găsite pretențiile doar cu privire la o cotă de 1/8 parte din întreg.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 274-276 C.pr.civ., tribunalul a obligat pârâtul P. M. C.-N. să plătească cheltuieli de judecată parțiale în cuantum de 150 lei.
Împ o tr iv a aces te i sen tințe au decl ar at recu rs, în ter men leg al, p e de o p ar te,
recl aman tul V. L., iar pe de al tă p ar te, pârâtul P. municipiului C.-N.
Prin propriul recurs, pârâtul P. municipiului C.-Na solicitat, în temeiul art.
299 si urm., art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 3 C.pr.civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată.
În motivarea recursului, s-a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ, în sensul ca instanța de fond a făcut o greșita aplicare a legii.
Prin contestația formulata, reclamantul, în contradictoriu cu pârâții M.
C.-N., prin P. și P. municipiului C.-N. a solicitat instanței să dispună:
- anularea, în temeiul art. 26 alin. 3 din L. nr. 1., a Dispoziției nr.
222/(...), emisa de către P. municipiului C.-N., cu privire la imobilul situat în
C.-N., str. L. f. nr., teren în suprafața de 100 mp, înscris în CF nr. 2648 C. (în prezent sistata), nr. teren în suprafața de 100 mp, înscris în CF nr. 2648 C. (în prezent sistata), nr. top 3605, în prezent CF nr. 1. C., fiind nelegala;
- obligarea pârâților, în baza art. 2, art. 4 alin. 4 si art. 9 din L. nr. 1., precum și în baza sentinței nr. 1. pronunțata in dosar nr. (...) a J. C.-N.,rămasă irevocabila prin decizia civilă nr. 6. a T. C., la soluționarea cererii formulata de antecesoarea reclamantului si de acesta personal sub nr. (...) si nr. 2., în sensul obligării acestora la restituirea în natura către reclamant a imobilului situat în C.-N., str. L. f. nr., teren în suprafața de 100 mp, înscris în CF nr. 2648 C., nr. top 3605, în prezent CF nr. 1. C.;
- cu cheltuieli de judecata.
Prin sentința civila nr. . instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de M. C.-N., a respins acțiunea formulata de reclamantul V. L., în contradictoriu cu M. C.-N. ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva, a admis în parte acțiunea reclamantului in contradictoriu cu pârâtul P. municipiului C.-N. și în consecința:
- anulează D. nr. 222/(...) în parte în ceea ce privește soluția cu privire la cererea formulata de V. I. in baza L. nr. 169/1997; menține restul dispozițiilor;
- stabilește îndreptățirea lui V. I. la despăgubiri conform T.ui VII din L. nr. 2. pentru cota de 1/8 parte din terenul înscris in CF nr. 2648 C. cu nr. top.
3605 situat in C.-N., str. L. f. nr.;
- obliga pârâtul P. municipiului C.-N. să plătească reclamantului cheltuieli de judecata parțiale în cuantum de 150 lei.
Recurentul pârât critică legalitatea hotărârii judecătorești recurate având în vedere următoarele:
Față de considerentele hotărârii recurate, respectiv, cu privire la faptul ca, în speța, cererea formulata în temeiul L. nr. 169/1997 este considerata ca fiind generatoare de efecte juridice în baza L. nr. 1., consideră ca instanța de fond in mod eronat a apreciat în acest sens, întrucât, în fapt, în ședința din data de (...) - C. de aplicare a prevederilor L. nr. 1., în baza dispozițiilor L. nr. 1. și a Dispoziției nr. 3696/(...) a P.ui municipiului C.-N., a analizat cererea înregistrata sub nr. 1./3/(...), formulata de către reclamant, prin care solicita înaintarea dosarului conținând cererile formulate de către antecesoarea sa, V.
I., si de către acesta, în temeiul legilor fondului funciar, către C. pentru aplicarea L. nr. 1., cereri referitoare la imobilul teren înscris în CF nr. 2548 C., cu nr. top 3605, înscris in prezent in CF nr. 1., în suprafața totala de 100 mp, situat în C.-N., str. L. f. nr.
Totodată, cu privire la situația juridica a imobilului in litigiu, a învederat instanței de fond faptul ca acesta a fost preluat in proprietatea S.ui Român în baza D.ui de expropriere nr.72/1989; foștii proprietari tabulari fiind V. I., asupra cotei de 1/8 parte, V. L., asupra cotei de 3/8 parte, P. Ghizela, născuta A., asupra cotei de 1/8 parte, A. Olga, asupra cotei de 1/8 parte, A. A., asupra cotei de 118 parte si Kurtly I., născuta A., asupra cotei de 118 parte din terenul revendicat.
Ca atare, pârâtul reiterează și pe aceasta cale faptul ca, față de cererea reclamantului cu numărul mai sus menționat, raportat si la actele din dosarul aferent cererilor depuse in baza legilor fondului funciar, transmise de către S. revendicări, fond funciar si registru agricol, prin adresa nr. 1. din 14 iulie 2010, in mod întemeiat, C. de aplicare a prevederilor L. nr. 1. (ședința din (...)) a propus emiterea de către P. municipiului C.-N. a unei dispoziții, în sensul respingerii acestei cereri, in temeiul dispozițiilor art. 22 alin. l din L. nr. 1., republicata, cu modificările si completările ulterioare, si anume pentru terenul in suprafața de 100 mp, înscris inițial in CF nr. 2648 C., cu nr. top 3605, situatin C.-N., str. L. f.n., întrucât aceasta cerere a fost depusa după termenul legal de depunere a notificărilor - (...), si de respingere a cererii formulata in baza L. nr.169/1997, de către numita antecesoarea reclamantului, cât si de către reclamant, întrucât aceasta a fost formulata înainte de apariția L. nr. 1..
Mai mult, avându-se in vedere faptul că, potrivit dispozițiilor T.ui I din L. nr. 2., cu privire la modificarea si completarea L. nr. 1., nu repune in termenul de depunere a notificărilor, termen care potrivit prevederilor art. 22 alin 1 din L. nr.1., a fost inițial de 6 luni de la data intrării in vigoare a L. nr. 1., respectiv 14 februarie 2001, fiind prelungit succesiv prun O. nr. 1. si prin O. nr. 1., ultima data de depunere a notificărilor fiind data de 14 februarie 2002, repunerea in termen operand numai cu privire la cererile de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenurile agricole a căror reconstituire nu au fost solicitate in temeiul dispozițiilor L. nr. 169/1997, respectiv L. nr. 1., în speța, fiind vorba de un teren expropriat.
Potrivit art. 22 alin. 1 din L. nr.1., persoana îndreptățită va notifica in termen de 6 luni de la data intrării in vigoare a prezentei legi persoana juridica deținătoare, solicitând restituirea in natura a imobilului, iar, conform art. 22 alin. 5 din L. nr. 1., nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita in justiție măsuri reparatorii.
Termenul prevăzut de art. 22 din lege este un termen de decădere. De asemenea, după intrarea in vigoare a L. nr. 2. nu a intervenit o noua prelungire a termenului pentru formularea notificării, pentru ca art. 22 alin. 1 din L. nr.
1., reia conținutul art. 21 alin. 1 din lege.
Or, opțiunea legii nu a fost aceea de a deschide posibilitatea formulării unor noi notificării privitoare la imobilele guvernate de L. nr. 1., ci doar de a îngădui soluționarea notificărilor anterior depuse si prin raportare la noile reglementari.
Acolo unde legiuitorul a dorit sa deschidă un nou termen la îndemâna părților interesate, a prevăzut-o in mod expres, art. 33 din L. nr.2., iar L. nr.1. are caracter de complinire, dar numai daca persoana îndreptățita a urmat procedura in termenele prevăzute de lege.
Așadar, cum o prevedere similara nu se refera si la imobilele situate sub incidența L. nr. 1., rezulta ca, interpretarea teleologica, dar si sistematica, a L. nr. 2., nu poate fi alta decât aceea ca legiuitorul si-a asumat in mod suveran implicațiile socio-juridice ale nedeschiderii unui nou termen de restituire a imobilelor conform L. nr.1..
Pe de alta parte, chiar si instanța de fond reține ca intr-adevăr, conform dispozițiilor L. nr. 1., reclamantul sau antecesoarea reclamantului nu s-au adresat deținătorului imobilelor.
De asemenea, consideră că nu sunt aplicabile in speța nici prevederile art. 33 alin 1 din L. nr. 1. (invocate de reclamant ca temei legal al prezentei plângeri), acestea vizează exclusiv acele cereri de reconstituire a dreptului de proprietate formulate în temeiul acestui act normativ și care au fost depuse la alte comisii decât cele competente potrivit legii (in speța, comisiei de fond funciar), neputând fi aplicate, prin analogie, și cererilor de restituire formulate în temeiul L. nr. 1. (aceasta cu atât mai mult cu cât L. nr. 1. este un act normativ ulterior L. nr. 1.), iar pe de alta parte, art. 22 din L. nr. 1. instituie anumite cerințe de ordin formal in ceea ce privește formularea si depunerea cererilor de retrocedare formulate in temeiul acestei legi. De altfel, art. 22 alin.
4 din L. nr. 1. cuprinde o prevedere similara celei instituite notificării înregistrate la alte unități decât cea care deține imobilul.
Însă, deși nici art. 22 alin. 4 din L. nr. 1. si nici art. 33 alin. 1 din L. nr.
1. nu prevăd in mod expres: este evident ca aceste dispoziții legală se aplică doar acelor cereri care au fost depuse la alte comisii sau autorități decât cele competente potrivit legii să le soluționeze, dar înainte de expirarea termenului legal prevăzut pentru depunerea lor, întrucât prin aceste prorogări legale de termen s-a urmărit de către legiuitor evitarea respingerii ca tardive a acelor cereri de restituire depuse cu respectarea termenului prevăzut de lege, dar la alte comisii sau autorități decât cele competente potrivit legii, iar nu posibilitatea eludării acestor termene prin depunerea unor cereri de restituire după împlinirea lor, la o alta comisie sau autoritate decât cea competenta.
Or, in cauza dedusa judecății s-a reținut în considerentele sentinței civile nr. 1. a J. C.-N., pronunțată în dosar nr. (...), menționate de altfel, si de către instanța de judecata, Tribunalul Cluj în același dosar, faptul ca, la apariția L. nr. 1., terenurile intravilane au intrat sub incidența dispozițiilor acestui act normativ, terenul in cauza încadrându-se in prevederile art. 2 lit. h. Fiind un imobil ce intra in sfera de reglementare a L. nr. 1., C. județeana constatându-și necompetența avea obligația de a trimite cererea împreuna cu întregul dosar primarului, instituție competenta sa se pronunțe potrivit dispozițiilor art. 25 din L. nr. 1..
Astfel, susține pârâtul recurent, că cererea antecesoarei reclamantului este in mod evident tardiva din perspectiva L. nr. 1., întrucât L. nr. 2. nu a repus persoanele in termenul de formulare a notificărilor, numai in ceea ce privește terenurile ce fac obiectul legilor fondului funciar.
Mai mult, cererea îndreptata greșit nu repune partea si in termenul legal de depunere al notificării, atâta timp cât acest termen nu a fost respectat la momentul înregistrării cererii. Practic, reclamantul se prevalează de o cerere greșit înregistrata pentru ca aceasta sa fie soluționata pe fond (nefiind nici măcar notificare). Totodată, fiind de altfel si înregistrata după termenul prevăzut de dispozițiile L. nr. 1., invocând dispozițiile legii fondului funciar, dispoziții care nu sunt aplicabile imobilului in litigiu. Nu poate fi primita argumentația ca acolo unde legea nu distinge se recurge la interpretări atâta timp cât L. nr. 1. prevede clar termenul de depunere al notificărilor, forma acestora, iar prin L. nr. 2., in ceea ce privesc imobilele ce fac obiectul L. nr. 1., părțile nu au fost repuse in termenul de depunere al notificărilor.
Raportat la considerentele arătate, recurentul pârât apreciază că și în ceea ce privește stabilirea îndreptățirii reclamantului la despăgubiri în temeiul
T.ui VII din L. nr. 2. pentru cota de 1/8 parte din terenul înscris în CF nr. 2648
C. cu nr. top 3605 situat în C.-N., str. L. f. nr. este neîntemeiata, atâta timp cât reclamantul (respectiv, antecesoarea reclamantului) nu s-a conformat dispozițiilor imperative ale legii speciale.
Așadar, consideră că în mod legal P. municipiului C.-N. a respins atât cererea reclamantului, cât și a antecesoarei sale, defuncta V. I., întrucât aceasta a fost înregistrata cu depășirea termenului prevăzut de art. 22 din L. nr. 1., cu modificările succesive suferite, respectiv de respingere a cererii formulate în temeiul L. nr. 169/1997.
De asemenea, solicită exonerarea pârâtului recurent de la plata cheltuielilor de judecata, atâta timp cât acesta a soluționat cererile antecesoareireclamantului, respectiv a reclamantului, privind imobilul in litigiu, prin emiterea prezentei dispoziții contestate, raportat la dispozițiile legii speciale. Prin urmare, nu se poate reține culpa procesuala a pârâtului P. municipiului C.-N. în condițiile in care cererea nr. 1./3 din (...) nu a îndeplinit condițiile prevăzute de dispozițiile art. 22 din L. nr. 1..
Prin propriul recurs, reclamantul V. La solicitat admiterea recursului înbaza art.304 pct.9 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile L. nr. 1., modificarea sentinței recurate, cu consecința admiterea cererii de chemare în judecată în ceea ce privește restituirea în natură, atât a cotei defunctei V. I., cât și a recurentului reclamant, din imobilului situat în C.-N., str. L. f.n., teren în suprafață de 100 mp înscris în CF nr. 2648 C., nr. top 3605, în prezent CF nr.
1. C.
În motivarea recursului s-a arătat că reclamantul este fiul defunctei V. I., decedată la data de 30 aprilie 2001, așa cum reiese din Certificatul de deces nr.223/2001.
La data de 10 iunie 1991, sub nr. 15550/302, antecesoarea reclamantului, V. I., a cerut reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului situat în C.-N., str. L. f. n., teren în suprafață de 100 mp înscris în CF nr.2648 C. (În prezent sistată), nr. top 3605, în prezent CF nr. 1. C.
La această cerere a primit răspuns în sensul că terenul solicitat a trecut în proprietatea S.ui Român în urma exproprierii, neintrând sub incidența legilor de fond funciar. De asemenea, antecesoarea reclamantului mai era informată că cererea putea fi soluționată favorabil odată cu apariția unui cadru legislativ care să reglementeze situația juridică a acestui teren.
Ulterior, în temeiul L. nr.169/1997, prin cererea nr. 2., antecesoarea reclamantului a revenit cu solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestui teren. La această cerere V. I. nu a mai primit niciun răspuns până la deces.
În următorii ani, atât reclamantul personal, cât și prin mandatar, a revenit periodic cu cereri pentru soluționarea situației acestui imobil.
Abia în ianuarie 2009, C. de aplicare a L. nr.18/1991 C. a comunicat mandatarului reclamantului faptul că autoarea cererii, V. I., a fost propusă pentru restituire în natură.
Prin H. nr. 350/(...) se stabilește însă de către C. J. din cadrul Instituției
Prefectului C. faptul că terenul solicitat a trecut în proprietatea S.ui Român în urma exproprierii, neintrând sub incidența legilor de fond funciar.
Împotriva acestei hotărâri, recurentul reclamant a formulat contestație în fața instanței, soluționată prin sentința civilă nr.1., pronunțată în dosar nr. (...) al J. C.-N.
Atât instanța de fond, cât și cea de recurs care s-au pronunțat în acel dosar, au apreciat că se impune transmiterea cererii formulate de V. I., în vederea soluționării în baza dispozițiilor L. nr.1., către unitatea deținătoare (în speță Consiliul local C.-N.).
Prin sentința atacată cu prezentul recurs instanța a admis doar în parte cererea de chemare în judecată a reclamantului, astfel că, în ceea ce privește cota de proprietate cu privire la care s-a dispus acordarea de despăgubiri, instanța de fond a pronunțat hotărârea motivat de faptul că din actele care există la dosar reiese că antecesoarea reclamantului, V. I., a formulat cerere de restituire doar pentru cota de 1/8 parte care îi revenea personal.
Reclamant-recurent consideră că în mod nelegal s-a pronunțat instanța, în condițiile în care din actele depuse la dosar, respectiv din cererile adresate C. de fond funciar atât de antecesoarea reclamantului, cât și de reclamantul personal după decesul mamei sale reiese că nu a mai fost făcută nicio mențiune cu privire la cotă.
Astfel, între reclamant și mama acestuia a existat de la început un partaj voluntar cu privire la cota ce revenea reclamantului din acest teren și care era de 3/8 parte, în sensul că această cotă revenea mamei sale, V. I., aceasta fiind cea care a și folosit acest teren, reclamantul locuind în alt județ. Acest aspect reiese și din Cererea înregistrată sub nr. 2. și depusă de antecesoarea reclamantului în temeiul L. nr. 169/1997.
Mai mult, după decesul lui V. I., reclamantul a continuat aceste demersuri în numele mamei sale, neexistând nicio rațiune de a cere doar cota de 1/8 parte a acesteia, fără a cere și cota de 3/8 parte ce i-ar fi revenit personal, decât în condițiile în care cererile inițiale ale defunctei V. I. ar fi fost făcute atât pentru cota de 1/8 parte ce i-ar fi revenit ca urmare a succesiunii după soț, cât și pentru cota de 3/8 parte care îi revenea în urma înțelegerii și partajului cu reclamantul.
Pe de altă parte, așa cum reiese din Declarația autentificată sub nr.
2135/(...) de BNP S. M., reclamantul a recunoscut întotdeauna că defuncta V. I. era proprietară atât pe cota de 1/8 parte, cât și pe cota de 3/8 parte.
Față de cele de mai sus reiese că intenția defunctei V. I., în calitate de proprietar tabular pe 1/8 parte, cât și a reclamantului, în calitate de proprietar tabular de 3/8 parte, a fost în sensul că această cotă de 3/8 parte să revină mamei sale V. I., iar cererile formulate în fața tuturor autorităților au fost făcute pentru cota totală de 4/8 parte.
În ceea ce privește respingerea restituirii în natură a terenului și acordarea de despăgubiri, reclamantul a solicitat modificarea hotărârii instanței de fond.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1, 7, 9 și 10 din L. nr. 1., principiul este cel al priorității restituirii în natură, și doar în cazul în care aceasta nu este posibilă se dispune restituirea prin echivalent, prin acordarea de despăgubiri. În motivarea sentinței instanța de fond a reținut că, potrivit expertizei efectuate în dosar, s-ar fi stabilit că o parte din teren este afectată de str. L. care nu mai respectă vechiul traseu și că ar exista o rețea supraterană care afectează parcela.
Aceste concluzii ale instanței nu corespund însă nici realității și nici celor menționate de expert în concluziile raportului de expertiză.
Astfel, în ceea ce privește rețeaua supraterană, expertul stabilește că este vorba de o rețea aeriană de cabluri de telefonie și internet, care însă în niciun caz nu poate afecta folosirea terenului și nu poate duce la imposibilitatea restituirii în natură.
Pe de altă parte, în ceea ce privește traseul actual al str. L., expertul arată că o parte din acest teren este ocupată în prezent de o porțiune pietruită a străzii L. deoarece vechiul traseu este în prezent afectat de un taluz.
Interpretând cele indicate de expert, concluzia este că acest teren este în primul rând doar parțial afectat, iar în condițiile în care se pune problema restituirii doar a unei cote, este evident că acea cotă poate fi atribuită din terenul neafectat.
Pe de altă parte, taluzul care afectează vechiul traseu al străzii L. se datorează unor lucrări care s-au efectuat la imobilele învecinate, prin aruncarea de pământ. În consecință, dreptul reclamantului la restituirea în natură nu poate fi afectat de niște lucrări făcute de proprietarii caselor învecinate care și-au depozitat pământul pe acest teren și au preferat să devieze vechiul traseu al străzii. Aceste lucrări nu au fost efectuate de către organe abilitate și nu au dus la modificarea pentru utilitate publică a traseului vechii străzi, fiind lucrări care pot fi ridicate, revenindu-se la vechiul traseu al străzii.
Recursul reclamantului este nefondat, iar recursul pârâtului estefondat.
Cerere a de che mare î n judec ată .
Obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. 31 din L. nr. 1., având ca obiect anularea
Dispoziției nr. 222/(...), cu consecința soluționării cererii formulată de antecesoarea reclamantului sub nr. (...) și de reclamant personal sub nr. 2., în sensul obligării pârâților, în temeiul art. 2, art. 4 alin. 4 și art. 9 din L. nr. 1., republicată, la restituirea în natură către reclamant a imobilului situat în C.-N., str. L. f.n., teren în suprafață de 100 mp, înscris în CF nr. 2648 C., nr. top
3605, în prezent CF nr. 1. C.
Cu pr iv ire l a c ircu ms tanțele de f ap t ale c auze i .
Prin D. nr. 222/(...), emisă de P. municipiului C.-N., a fost respinsă atât cererea înregistrată de reclamantul V. L. sub nr. 1./3/(...), pentru terenul în suprafață totală de 100 mp, înscris inițial în CF nr. 2648 C., nr. top 3605, situat în C.-N., str. L. f.n., pe motiv că aceasta nu îndeplinește condițiile stabilite de art. 22 din L. nr. 1., cât și cererea formulată în baza L. nr.
169/1997 de către numita V. I. și de către reclamant, pe motiv că această cerere a fost formulată înainte de apariția L. nr. 1., iar această lege nu retroactivează în timp (f. 7 dosar fond).
Din înscrisul intitulat „Informare";, privind solicitarea nr. (...), formulată de V. L., eliberat de S. R. F. F. și R. A. din cadrul Primăriei municipiului C.-N., rezultă faptul că numita V. I., mama reclamantului recurent, a depus în anul
1998 o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. top 3605, din CF nr. 3648, în suprafață de 100 mp, și care a constituit coproprietatea lui V. I., în cotă de 1/8, a lui V. L., în cotă de 3/8, a lui P. G., în cotă de 1/8, a lui A. A., în cotă de 1/8 și a lui K. I., în cotă de 1/8, iar C. Locală de fond funciar a hotărât includerea lui V. I. în A. nr. 47, pentru suprafața de
12,5 mp (f. 18 dosar fond).
Această hotărâre a fost contestată, iar C. J. de fond funciar C. a respins această contestație prin H. nr. 350/(...).
V. L. a atacat H. nr. 350/(...) în instanță, iar Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința civilă nr. 1., a menționat că „va admite în parte cererea reclamantului, în sensul anulării Hotărârii nr. 3., cu obligația corelativă a pârâtelor de a înainta cererea reclamantului la C. competentă";, soluția J. C.-N. rămânând definitivă prin decizia civilă nr. 6. a T. C.
Prin dispozitivul sentinței civile nr. 15237/(...), pronunțată de
Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de reclamantul V. L. și, în consecință, s-a dispus „anularea Hotărârii nr. 350/(...) emisă de pârâta C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C."; (f. 20-23 dosar fond).
Prin urmare, singurul lucru dispus prin dispozitivul acestei sentințe a vizat anularea Hotărârii nr. 350/(...).
În considerentele acestei sentințe însă, s-a făcut mențiunea obligației corelative a pârâtelor de a înainta cererea reclamantului la C. competentă, la solicitarea acestuia, motivat pe faptul că „. specială cu caracter reparator incidentă în cauză este L. nr. 1.";.
Această sentință a fost menținută prin decizia civilă nr. 632/R/(...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), prin respingerea recursurilor pârâților, în considerentele acestei decizii făcându-se mențiunea că „chiar dacă cererea antecesoarei reclamantului a fost înregistrată în anul 1998, înainte de apariția L. nr. 1., T. consideră că dispozițiile art. 22 alin. 4 din această lege sunt aplicabile și acestei categorii de cereri";, aplicându-se prin similitudine dispozițiile art. 5 alin. 1 și alin. 2 din T. I al L. nr. 2..
Prin urmare, ceea ce s-a stabilit prin cele două hotărâri judecătorești mai sus menționate a fost chestiunea legii speciale incidente solicitării reclamantului și antecesoarei acestuia, instanțele stabilind că „. specială cu caracter reparator incidentă în cauză este L. nr. 1.";.
În niciun moment, prin cele două hotărâri judecătorești anterior invocate, respectiv, prin dispozitivul acestora - știut fiind că dispozitivul unei hotărâri judecătorești este susceptibil de executare, iar nu considerentele hotărârii -, nu s-a impus pentru unitatea deținătoare a imobilului obligativitatea soluționării favorabile, pe fond, a cererii reclamantului și a antecesoarei sale.
În baza acestor hotărâri judecătorești P. municipiului C.-N. a emis D. nr.
222/(...), apreciind în cuprinsul acestei dispoziții, pe de o parte, că cererii antecesoarei reclamantului, formulată în baza L. nr. 169/1997, nu îi pot fi aplicate efectiv dispozițiile L. nr. 1., întrucât, L. nr. 1. nu retroactivează, iar, pe de altă parte, că cererea reclamantului, formulată abia în (...), nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 22 din L. nr. 1..
Cu pr iv ire l a d ispoz iț iile leg ale apl ic ab ile î n c auz ă ș i l a c ar ac te rul f ondat or i
nef ondat al susț iner il or p ărț ilor.
Art. 1 din Codul civil (aplicabil litigiului pendinte) prevede că „legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă";.
Principiul neretroactivității legii este un principiu consacrat constituțional, art. 15 alin. 2 din Constituția României, republicată, stipulând imperativ „legea dispune numai pentru viitor";, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";.
În virtutea principiului neretroactivității legii, o lege este aplicabilă doar din momentul intrării ei în vigoare, pentru situațiile născute după data intrării ei în vigoare și care se circumscriu dispozițiilor legii respective, în niciun caz legea neputându-se aplica unor situații intervenite cu mult înainte de intrarea în vigoare a legii respective.
În speță, chiar dacă imobilul cu privire la care antecesoarea reclamantului, V. I., a formulat cerere în baza L. nr. 18/1991, cu nr.
15550/302/(...) (f. 28 verso), și mai apoi, în temeiul L. nr. 169/1997, sub nr.
2., ar fi făcut obiectul L. nr. 1., cererile formulate de V. I. în temeiul L. fondului funciar, la două date anterioare intrării în vigoare a L. nr. 1., nu pot fi soluționate favorabil în condițiile și în temeiul L. nr. 1., pentru simplul motiv că, într-o atare ipoteză, s-ar ajunge în situația în care L. nr. 1. ar retroactiva.
Or, în virtutea principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 1 C. și art. 15 alin. 2 din Constituția României, L. nr. 1. nu poate retroactiva, iar în temeiul acestei legi nu pot fi soluționate cereri formulate cu mult înainte de intrarea în vigoare L. nr. 1., chiar dacă, prin ipoteză, respectivele cereri s-ar referi la imobile care ar putea face obiectul L. nr. 1..
Curtea constată, așadar, că în mod legal, prin dispoziția atacată, a fost respinsă cererea formulată de V. I., pe motiv că aceasta a fost formulată înainte de intrarea în vigoare a L. nr. 1., iar L. nr. 1. nu retroactivează.
Potrivit art. 21 alin. 1 din L. nr. 1., în redactarea inițială, devenită art. 22 după republicarea legii, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii - termen prelungit succesiv cu câte trei luni prin O. nr. 1. și O. nr. 1., până la data de (...) -, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului, iar în cazul în care sunt mai multe imobile urmând să se facă câte o notificare pentru fiecare dintre acestea.
A.. 5 al aceluiași articol prevede imperativ că nerespectarea termenului prevăzut de alin. 1, pentru trimiterea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Acest termen prevăzut de L. nr. 1., în art. 21 din redactarea inițială, pentru depunerea notificărilor, este un termen de decădere, ceea ce înseamnă că, în ipoteza în care persoana îndreptățită nu a formulat notificarea înăuntrul acestui termen, ea pierde însuși dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau în echivalent pentru respectivul imobil.
Chiar dacă L. nr. 2. a adus modificări substanțiale L. nr. 1., totuși, prin dispozițiile acesteia, nu a fost prelungit termenul pentru depunerea notificărilor și nici nu a fost instituit un nou termen pentru formularea notificărilor cu privire la imobilele ce intră sub incidența acestei legi.
Cu alte cuvinte, modificările aduse L. nr. 1. prin L. nr. 2. nu au operat o repunere a celor îndreptățiți în termenul de depunere a notificărilor.
Nu se impune, în actualul cadru procesual, analizarea calității de persoană îndreptățită a reclamantului, prin prisma art. 3 și art. 4 din L. nr. 1., respectiv, analizarea cotei ce i s-ar cuveni reclamantului, atât în nume propriu, cât și ca moștenitor al mamei sale, din imobilul litigios, a modului în care imobilul a fost preluat de S. Român, ori dacă este sau nu posibilă restituirea în natură a imobilului, câtă vreme, reclamantul nu a formulat notificare înăuntrul singurului termen legal prevăzut de lege în acest scop, respectiv, în termenul reglementat de art. 21 alin. 1 din L. nr. 1., în redactarea inițială, devenit art. 22 după republicarea legii, situația în care în cauză devin incidente dispozițiile art. 21 alin. final, din L. nr. 1., în redactarea inițială, art. 22 alin. final după republicarea legii, reclamantul fiind decăzut din dreptul de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau în echivalent pentru imobilul litigios.
De altfel, cererile prin care reclamantul a invocat existența între sine și mama sa a unui partaj voluntar cu privire la cota ce revenea reclamantului din acest teren, respectiv, prin care se invocă existența declarației autentificate sub nr. 2135/(...) de B. S. M., declarație care ar face dovada acestui partaj voluntar, reprezintă cereri noi, formulate pentru prima dată în recurs, intrând astfel sub incidența excepției inadmisibilității, întemeiată pe dispozițiile art. 316 C.pr.civ., coroborat cu art. 294 alin. 1 C.pr.civ.
L. nr. 2., care a modificat L. nr. 1., prin T. nr. I, în niciun caz nu a operat o repunere în termenul de depunere a notificărilor și nici nu a instituit un nou termen în acest scop, așa cum nefondat apreciază reclamantul recurent.
În niciun caz nu se poate vorbi, în cazul L. nr. 1., despre o identitate de rațiune, prin raportare la modificările aduse L. fondului funciar prin L. nr. 2., în sensul că, dacă legiuitorul a prelungit termenul înăuntrul căruia se poate solicita restituirea terenurilor ce fac obiectul Legilor fondului funciar, prin analogie, automat, înseamnă că s-a prelungit și termenul de depunere a notificărilor pentru imobilele ce fac obiectul L. nr. 1., pentru simplul fapt că dacă legiuitorul ar fi dorit o prelungire a acestui din urmă termen, s-ar fi stipulat expres acest lucru în dispozițiile L. nr. 2..
Or, în tăcerea legii, față de faptul că legiuitorul nu a stipulat expres în cuprinsul L. nr. 2., că prin efectul acestei legi se prelungește termenul de depunere a notificărilor în baza L. nr. 1., ori că prin dispozițiile acestei legi se stabilește un nou termen în acest sens, nu-i este nimănui permis să adauge la lege, așa cum încearcă recurentul să inoculeze ideea.
Nu se pot aplica prin analogie nici dispozițiile art. V din L. nr. 1., republicată, respectiv, soluționarea unor cereri formulate în temeiul L. fondului funciar, cu mult înainte de intrarea în vigoare a L. nr. 1., în temeiul și în condițiile prevăzute de L. nr. 1., câtă vreme, în textul L. nr. 1. nu există nicio dispoziție legală, nici expresă, nici tacită ori implicită care să permită o atare soluție.
Dacă ar fi dorit o astfel de rezolvare, în temeiul L. nr. 1., a unor cereri având ca obiect imobile ce intră sub incidența acestor legi, dar formulate cu mult înainte de intrarea în vigoare a L. nr. 1., legiuitorul ar fi prevăzut în cuprinsul legii o dispoziție expresă în acest sens.
În cauză, nu se aduce atingere jurisprudenței C.E.D.O., respectiv prevederilor art. 6 alin. 1 și art. 14 din C. și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., în condițiile în care accesul reclamantului la justiție era pe deplin asigurat, în cadrul legal expres stabilit de L. nr. 1., respectiv, după procedura și în termenele stabilite imperativ de această lege.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin D. nr. 33/(...), pronunțată în dosar nr. 60/2007, a stabilit că persoanele care afirmativ au calitatea de persoane îndreptățite în temeiul L. nr. 1., aveau la îndemână un cadru legal, pentru a se adresa justiției în vederea valorificării drepturilor lor, respectiv, L. nr. 1., în redactarea sa inițială, Instanța Supremă statuând că accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil au fost asigurate, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzute de capitolul III al L. nr. 1., deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială.
Prin urmare, acele persoane care nu au urmat procedura prevăzută de L. nr. 1., sau care nu au declanșat în termenul legal prevăzut de această lege o atare procedură, nu mai pot uza de o altă acțiune în justiție, întemeiată, fie pe dispozițiile dreptului comun, fie pe dispozițiile L. nr. 2..
Împrejurarea că cererea formulată de antecesoarea reclamantului în temeiul L. fondului funciar nu a primit un răspuns până la data decesului lui V. I., putea fi cenzurată exclusiv în condițiile și termenele prevăzute de L. fondului funciar.
Curtea constată, așadar, că în mod legal cererea formulată de reclamant sub nr. 1./3/(...) a fost respinsă ca tardivă prin D. nr. 2., în condițiile în care reclamantul recurent nu a formulat această cerere în termenul expres prevăzut de art. 21 din L. nr. 1., în redactarea ei inițială, devenit art. 22 după republicarea legii.
Drept urmare, Curtea constată că toate criticile din recursul pârâtului, referitoare la nerespectarea de către reclamant a dispozițiilor art. 22 din L. nr.
1., sunt fondate.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea urmează să admită, ca fiind fondat, recursul pârâtului, și să respingă, ca vădit nefondat, recursul reclamantului, cu consecința modificării în tot a sentinței recurate și a respingerii în întregime a plângerii reclamantului, sub aspectul tuturor petitelor, inclusiv sub aspectul cheltuielilor de judecată.
Pârâtul recurent nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul P. M. C.-N., împotriva sentinței civile numărul 131 din (...) a T. C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în tot, în sensul că, respinge în întregime plângerea formulată de reclamantul V. L., în contradictoriu cu pârâții P. municipiului C.-N. și M. C.-N. prin primar.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V. L., în contra aceleiași sentințe.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 aprilie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-A. P. C.-M. CONȚ I. D. C.
A. A. M.
GREFIER
Red.CMC/dact.MS
3 ex./(...) Jud.fond:. D.T.
| ← Decizia civilă nr. 843/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 95/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
