Decizia civilă nr. 322/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 322/R/2012
Ședința anuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
G.: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta M. A. M. împotriva sentinței civile nr. 1926 din 20 octombrie 2011 a T. M. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen și a fost comunicat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
La data de 9 ianuarie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul T. M. la data de (...) sub nr.
(...), reclamanta M. A. M. a chemat în judecată în calitate de pârât S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate caracterul politic al deportării tatălui ca prizonier în U., în perioada 1945- 1946, să constate că, în calitate de moștenitoare a defunctului Vancea Augustin este îndreptățită la despăgubiri morale și să dispună obligarea pârâtului la 20.000 euro cu titlu de despăgubiri morale către reclamantă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele:
Tatăl reclamantei a fost prizonier în U. în 1945- 1946, a fost privat de libertate, supus în lagărul de prizonieri unor munci silnice, s-a îmbolnăvit.
Mama reclamantei a fost nevoită să întrețină singură familia.
Familia defunctului nu a beneficiat de prevederile DL 1..
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr.
2..
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
Soluția primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 1926 din (...) a T. M., a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de reclamanta M. A. M. împotriva pârâtului S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri la L. nr. 2..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că L. nr.
221/2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1949, în art. 3, arată ce înțelege această lege prin măsură administrativă cu caracter politic. Astfel, art. 3 stipulează: „Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe din următoarele acte normative: a) D. nr. 6/(...), D. nr. 60/(...), D. nr. 257/(...), D. nr. 258/(...), D. nr.
77/(...) și D. nr. 89/17 februarie 1958; b) Hotărârea Consiliului de M. nr. 2., nr. 1.154/(...), nr. 344/(...), nr.
326/1951, nr. 1554/(...), nr. 337/(...), nr. 237/(...), nr. 282/(...), nr.
1.108/(...); c) Ordinul nr. 100/Cabinet din (...) al Direcțiunii Generale a Securității
P.orului; d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952, Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale
M.ui Afacerilor Interne; e) Deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale M.ui
Afacerilor Interne; f) Ordinul nr. 838/(...) al M.ui Securității S.ui.
Art. 4 din L. nr. 2. la alineatul al doilea arată că: „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora";.
Din interpretarea acestor norme juridice, rezultă că se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități și colonii de muncă sau stabilirii de loc de muncă obligatoriu în baza actelor normative enumerate în articolul 3, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 2., respectiv: „ exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la
14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnarea prin forță a regimului comunist,respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale, înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Prin urmare, și în cazul prevăzut de art. 3 și în cel prevăzut de art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea constatării caracterului politic al unor măsuri administrative, numai dacă persoana a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celor prezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2..
Pentru identitate de rațiune, în ceea ce privește definirea măsurilor administrative cu caracter politic, legiuitorul a procedat în mod similar cu definirea condamnărilor cu caracter politic, în sensul că, pe de-o parte s-a raportat la acte normative expres menționate, precizând că sunt măsuri administrative cu caracter politic orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate în art. 3, evidențiate mai sus, iar pe de altă parte s-a raportat la scopul urmărit de cel supus măsurilor cu caracter administrativ, astfel cum acesta a fost definit pentru infracțiunile cu caracter politic.
În speță, din motivarea în fapt a acțiunii, din precizările făcute de reclamantă, precum și din probele administrate rezultă că tatăl reclamantei, defunctul Vancea Augustin, a fost prizonier în U. în perioada (...)-(...) așa cum rezultă din livretul militar- fila 5 din dosar.
L. nr.2. are un caracter reparator și recompensator doar pentru persoanele care s-au împotrivit sau au fost considerate potrivnice regimului totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Acest aspect rezultă din însuși titlul legii care se numește „. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989";.
În speță, măsura internării într-un lagăr de prizonieri s-a dispus anterior perioadei vizată de către dispozițiile L. nr.2., pe de o parte, iar pe de altă parte, au existat și alte acte normative care au acoperit perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Este vorba de dispozițiile D.ui-Lege nr.1., care a instituit o serie de drepturi și facilități pentru persoanele care după 6 martie 1945, din motive politice, au făcut obiectul unor condamnări sau măsuri administrative, cum ar fi: internarea în spitale psihiatrice, domiciliul obligatoriu, strămutarea în alte localități, etc.; a acordat aceleași drepturi și persoanelor care au fost deportate după 23 august 1944 în străinătate sau au fost luați prizonieri ori menținuți în această stare de armata sovietică după 23 august 1944 și încheierea armistițiului din septembrie 1944. De asemenea, OG nr.105/1999 acordă aceleași gen de drepturi persoanelor care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au făcut obiectul unor persecuții din motive etnice, precum : deportarea în ghetouri, lagăre de concentrare în străinătate, privarea de libertate în locuri de deținere sau lagăre de concentrare, refugiați, expulzați sau strămutați în altă localitate, detașamente de muncă forțată, supraviețuitori ai trenului morții.
Totodată văzând și dispozițiile OUG nr.2. care instituie calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și un sistem de drepturi pentru cei care în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989 au fostcondamnați pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, se poate trage concluzia că situația constând în prozonierat nu creează vocație la drepturile prevăzute de L. nr.2..
Este evident că voința legiuitorului, așa cum rezultă în mod neîndoielnic din textul L. nr.2., a fost aceea de a reglementa exclusiv consecințele măsurilor represive dispuse de S. Român și autoritățile sale după 6 martie 1945, iar nu de a repara și consecințele nefaste cauzate de abuzurile armatei sovietice.
Așa fiind, în condițiile în care situația reclamantului nu se grefează pe situațiile reglementate de L. nr.2., o interpretare extensivă a dispozițiilor acestui act normativ, ar constitui o încălcare a dispoziților art.124 din Constituție, potrivit cărora justiția se înfăptuiește în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți, iar judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Este irelevant faptul că măsura prizonieratului, dispusă înainte de 6 martie 1945 s-a prelungit după această dată, atâta timp cât legea se referă cu necesitate la luarea măsurii exclusiv după data de 6 martie 1945, iar nu și anterior.
Prizonierilor de război nu li se aplică dispozițiile L. nr. 2., deoarece această lege se referă la cu totul și cu totul alte ipoteze, respectiv la condamnări cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, pentru fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Foștii prizonieri din cel de-al doilea război mondial nu pot beneficia de prevederile L. nr. 2., deoarece căderea în captivitate nu constituie
„condamnare cu caracter politic"; (art. 1 alin. 1) și nici „măsură administrativă cu caracter politic"; (art. 3 alin. 1) astfel că prizonieratul nu se încadrează în ipotezele reglementate de L. nr. 2..
Prin urmare, în speță nu s-a dovedit existenta unei masuri administrative cu caracter politic in sensul L. nr. 2..
Se impune a se reține și următoarele aspecte în ceea ce privește măsurile administrative la care se referă L. nr. 2.: În formularea sa inițială, textul în discuție are următorul conținut:
„(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui- lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare; b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completărileulterioare, sau ale L. nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.
Astfel, după cum se observă, în ipoteza de aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. 1 sunt enumerate 3 categorii de beneficiari, și anume: orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; orice persoană care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; soțul sau descendenții până la gradul al II-lea al persoanei care a suferit o condamnare politică sau a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, după decesul acesteia. Ulterior, sunt enumerate la lit. a), b) și c) 3 categorii de drepturi de care pot beneficia persoanele respective. În mod logic, după cum este redactată formal norma juridică, ar trebui ca fiecare dintre cele 3 categorii de beneficiari indicați să beneficieze de oricare dintre drepturile prevăzute la lit. a), b) și c). Însă, cercetând conținutul drepturilor enumerate la lit. a), b) și c) se constată că interpretarea pe baza logicii formale este exclusă, din cauza condițiilor și conținutului celor 3 drepturi. Astfel, se observă că la lit. a) legiuitorul a înțeles să limiteze cazurile în care se pot acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral doar la acele situații în care acest prejudiciu a fost suferit „prin condamnare";.
În tot cuprinsul legii, legiuitorul a făcut o demarcație clară între persoanele condamnate politic și persoanele care au fost victimele unor măsuri administrative cu caracter politic, iar termenii folosiți au un înțeles bine stabilit.
Demarcația este făcută chiar și în cadrul alin. 1) al art. 5. Astfel, dacă la lit. a) legiuitorul vorbește despre despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit „prin condamnare";, la lit. b) vorbește despre despăgubiri
„reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative";.
Practic, partea introductiva a art. 5 are un caracter general, iar prin modul de formulare a celor 3 categorii de drepturi la lit. a), b) și c) se circumstanțiază si restrânge sau, mai bine zis, se individualizează categoria de persoane care pot beneficia de fiecare dintre drepturi.
În acest sens: de dreptul prevăzut la lit. a) poate beneficia doar cel care a suferit o condamnare cu caracter politic; de dreptul prevăzut la lit. b) poate beneficia atât cel care a suferit o condamnare cu caracter politic, cât și cel care a fost victima unei măsuri administrative cu caracter politic; iar de dreptul prevăzut la lit. c) în mod cu totul evident poate beneficia doar cel care a suferit o condamnare cu caracter politic.
Prin urmare, în condițiile în care acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare presupune, în mod logic, existența unei hotărâri judecătorești de condamnare, este exclusă acordarea de despăgubiri, în baza art. 5 din L. nr. 2., persoanelor care nu au suferit prejudiciul moral în baza unei astfel de hotărâri de condamnare.
În actuala sa formă, art. 5 dispune ca ";. persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, întermen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare in cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea.";.
Se observă că inserarea la pct. 1 al art. 5 a sintagmei ";sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic"; vine aparent în contradicție cu conținutul dispoziției de la lit. a), deși atât pct. 1, cât și celelalte două puncte, ar trebui să se circumscrie limitelor de la lit. a) pe care le detaliază în concret.
Textul de lege menționat autorizează doar interpretarea potrivit căreia persoanele prevăzute la pct. 2 si 3 au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor, exclusiv prin condamnare si nu la prejudiciul moral suferit de autorul lor prin masuri administrative cu caracter politic. Legiuitorul dă dreptul la obținerea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic doar persoanei care a fost victima acestora. Altfel spus, daca reclamantul nu este persoana care a făcut obiectul măsurii administrative (ci este soțul/., descendentul de gradul I ori descendentul de gradul al II-lea) și prin ipoteză nu se pune problema condamnării, instanțele nu pot să acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Pseudo interpretările de genul ";. ar fi trebuit să recunoască dreptul rudelor apropiate la … "; sau de genul ";. eroare legiuitorul a prevăzut expres, doar la punctul 1, posibilitatea acordării de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic"; nu pot fi acceptate deoarece au ca rezultat substituirea voinței legiuitorului cu voința judecătorului. Practicianul dreptului trebuie să respecte limitele interpretării logico-juridice deoarece aplică, iar nu creează legea. Nu se poate interpreta un text de lege în sensul în care acesta nu produce nici un efect și nici în sensul în care ar produce efecte contrare înțelesului clar și lămurit al acestuia.
Corecta interpretare a textului art. 5 iese în evidentă dacă se realizează o lectură independentă a textului de la lit. a) pct. 1, a textului de la lit. a) pct. 2 și a textului de la lit. a) pct. 3. Acest procedeu permite o corectă înțelegere a voinței legiuitorului, deoarece evită capcana subordonării logice a conținutului punctelor 2 si 3, conținutului punctului
1. Atât pct. 2 cât și pct. 3 trebuie înțelese prin raportare la teza din litera a pe care o detaliază în cazuri particulare. În această grilă de lectura lit. a) pct.
2 din art. 5 are următorul conținut: ";acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la 5.000 de euro, pentru soțul/. și descendenții de gradul I";. La fel lit. a) pct. 3 din același articol are următorul conținut: ";acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la 2.500 de euro, pentru descendenții de gradul al II-lea";.
În au fost publicate Deciziile C. Constituționale nr. 1358/2010 și nr.
1360/2010 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Obiectul celor doua excepții de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
";(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...]";.
În motivarea acestei aprecieri, Curtea Constituțională a observat că autorul excepției de neconstituționalitate - S. Român, prin Ministerul
Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. - a criticat doar soluția acordării de despăgubiri, neavând relevanță împrejurarea că ulterior sesizării C. textul legal menționat mai sus a fost modificat, în sensul plafonării despăgubirilor. De altfel, C. a subliniat și că cea de-a doua soluție legislativă cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a), astfel cum a fost modificat și completat, referitoare la plafonarea cuantumului despăgubirilor, a fost declarată neconstituțională prin D. nr. (...).
C. a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În esență C. a reținut că dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Astfel, observând paralelismul de reglementare, în sensul că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate au același scop cu indemnizația prevăzută de art. 4 din D.-lege nr. 1., C. conchide că despăgubirile morale prevăzute de textul legal supus examinării nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Tot astfel, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echitații și dreptății.
C. a constatat și încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia ";În România, respectarea [...] legilor este obligatorie";, având în vedere că reglementarea criticată încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000, republicată. Astfel, în primul rând, violarea acestei legi s-a produs prin paralelismul de reglementare privind daunele morale realizat prin D.-lege nr. 1., și OUG nr. 2., pe de o parte, și prin L. nr. 2., pe de altă parte. În al doilea rând, încălcarea L. nr. 24/2000 s-a produs prin faptul că reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată, astfel cum pretind expres dispozițiile acestui act normativ. În al treilea rând, textul de lege criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.
În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectelejuridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea C. Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Conform art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992 republicată, dispozițiile din legea sau ordonanța în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicare. În prezenta cauză, reclamantul a solicitat acordarea doar de despăgubiri morale. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2., în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de L. nr. 2. care să permită acordarea de daune morale.
Prin D. nr. 12 pronunțată la data de (...) în dosarul nr. 14/2011 Înalta
Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. B. și C. de conducere al C. de A. G. și a stabilit că, urmare a deciziilor C. Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul O.. D. este obligatorie, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul a respins acțiunea civilă formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, a declar at în termen leg al recurs reclamanta, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii, pe motivcă măsura deportării în U. are caracter politic în sensul art. 3 din L. nr. 2. și nici reclamanta, nici mama ei nu au beneficiat de drepturile prevăzute de D.
- lege nr. 1., impunându-se repararea prejudiciului nepatrimonial, constând în starea de neliniște, disconfort și incertitudine ce a urmat deportării, în acest sens fiind și jurisprudența C. Europene a Drepturilor Omului, fiind citate cauzele Muller împotriva Germaniei și Goodwin împotriva marii Britanii.
Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului canefondat, reiterând, în esență, considerentele sentinței.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat
la dispozițiile art. 304 1Cod proc. civ., curtea apreciază că acesta nu estefondat, din considerentele ce urmează a fi expuse. Astfel, recursul vizează obiectul de reglementare și aplicare a legii speciale. În mod corect a reținut prima instanță că L. nr. 2. se referă la repararea prejudiciilor cauzate de S. Român prin condamnări politice sau măsuri administrative cu caracter politic aplicate unor persoane care s-au opus regimului comunist, deportarea în fosta Uniune Sovietică neconstituind obiect de reglementare al legii speciale de reparație. Oricum, chiar dacă s-ar trece peste aceste considerente, textul privind dreptul persoanelor cărora li s-au aplicat măsuri administrative cu caracterpolitic de a obține daune morale a fost declarat neconstituțional, acțiuni de natura celei declarate de reclamantă rămânând fără suport juridic. Referitor la motivul privind discriminarea, nu se pune problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție, deoarece excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Excepția de neconstituționalitate a unei legi sau a unei ordonanțe ori a unei dispoziții din acestea poate fi ridicată, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. Constituționale, de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, cu condiția ca dispozițiile respective să aibă legătură cu soluționarea cauzei, iar admiterea ei lasă fără suport legal, nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională, în măsura în care ar fi fost pronunțată o astfel de hotărâre anterior admiterii excepției. Nu se pune problema încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece, deși, la un moment dat, acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ. Nu a existat nici o jurisprudență constantă în sensul acordării acestora și stabilirii unor criterii pentru cuantificarea lor, instanțele confruntându-se recent cu astfel de acțiuni raportat la data intrării în vigoare a actului normativ ce a constituit la un moment dat fundamentul lor. Tocmai de aceea, nu se pune nici problema unei eventuale discriminări, în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile. Împrejurarea că o altă curte de apel a pronunțat hotărâri irevocabile dând o dezlegare diferită aceleiași probleme de drept nu este de natură să ducă la admiterea acțiunii doar pe temeiul încălcării art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența neunitară fiind rezolvată în temeiul art. (...) Cod proc.civ., prin pronunțarea deciziei nr. 12/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, în sensul că, „urmare a deciziilor C. Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul O.";. Hotărârea obiect al recursului a fost pronunțată la data de 20 octombrie 2011, astfel că cererea de chemare în judecată a reclamantului nu era soluționată definitiv la data pronunțării deciziilor C. Constituționale, astfel că deciziile C. Constituționale îi sunt aplicabile, lăsând acțiunea sa fără suport juridic. În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., curtea, PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. A. M. împotriva sentinței civile nr. 1926 din (...) a T. M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. ANA I. A. C. A. A. C. C. B. Red. CAA dact. GC 2 ex/(...) Jud. primă instanță: D. Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 95/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Sentința civilă nr. 13/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
