Decizia civilă nr. 4983/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4983/R/2012
Ședința 29 noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C.
G.: C. B.
S-a luat în examinare, după casarea sentinței civile nr. 507/(...) a T.ui M. și reținerea spre rejudecare, acțiunea civilă exercitată de reclamanta I. M. împotriva pârâtului S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P., având ca obiect despăgubiri L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la data de 29 noiembrie 2012, s-a depus la dosar, prin fax și registratura instanței, din partea Poliției Orașului S. de Sus, procesul verbal din care reiese imposibilitatea executării mandatului privind pe numitul V. D., acesta fiind plecat din localitate pentru o perioadă nedeterminată de timp.
La data de 29 noiembrie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. M., un înscris la care au anexat adresa nr. 36.170/(...), pentru a face dovada demersurilor efectuate pentru aprobarea efectuării plății sumei de
800 lei, ce reprezintă decontul final al raportului de expertiză în favoarea expertului C. E., urmând ca în cel mai scurt timp să această sumă.
C., în urma deliberării, revine asupra probei încuviințate la termenul anterior în ce privește reaudierea martorului V. D., având în vedere că, potrivit mandatatului de aducere, acesta este plecat din localitate pentru o perioadă nedeterminată.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea în parte a acțiunii cu privire la daunele materiale pentru bunurile confiscate, iar cu privire la daunele morale solicită respingerea acțiunii.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta I. M. a chemat în judecată pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța să dispună capârâtul să fie obligat la daune morale de 1.000.000 Euro, și la 175.324 lei daune materiale reprezentând contravaloarea unui grajd și a unei case, iar în temeiul art. 5 lit.b din L. 2. la despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea reactualizată cu rata inflației a sumei totale de 8.000 lei (din care 4.000 lei amendă corecțională achitată în 1951 prin sentința penală
229/1950 și 4.000 lei cheltuieli de judecată achitate în anul 1951 în baza aceleiași sentințe), cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul arată că, prin sentința penală nr.
229/30 martie 1950 pronunțată de T. M. C., tatăl reclamantului a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare corecțională în baza art. 209 pct. IV Cod penal.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1 alin. 2, lit.a și d din L. nr. 2., art.5 lit. a și b din L. 2..
Judecata în primă instanță
Prin sentința civilă nr. 507 din 21 martie 2012 a T.ui M. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta I. M., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință:
Pârâtul a fost obligat să-i plătească reclamantei suma de 86.505 lei, despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea construcțiilor confiscate.
Au fost respinse celelalte pretenții formulate de reclamantă cu privire la daunele morale și daune materiale reprezentând amenda și cheltuielile de judecată neacordate.
Prin sentința penală nr. 229 din 30 martie 1950 pronunțată de T. M. C. în dosarul 195/1950, tatăl reclamantului I. G. a fost condamnat la 4 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională, 4.000 lei amendă corecțională și confiscarea averii, pentru delictul de uneltire împotriva ordinei sociale prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. IV Cod penal combinat cu D. 212/1948. De asemenea a mai fost obligat la 4000 lei cheltuieli de judecată.
În prezent există o categorie de persoane care s-au împotrivit fățiș, chiar prin acțiuni armate, regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate de către acesta ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului politic totalitar, și care nu au beneficiat până acum de o minimă reparație morală constând în ștergerea consecințelor penale ale condamnărilor lor.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 2.: „Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
(2) Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: a) art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 -
209, 209^1 - 209^4, 210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225, 227, 227^1,
228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8, 268^12,
268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350
și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare; b) L. nr. 80/1941 pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existența
și interesele S.ui, publicată în Monitorul Oficial nr. 31 din 6 februarie 1941; c) L. nr. 190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în
Monitorul Oficial nr. 134 din 16 iunie 1947;d) D. nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracțiuni ce interesează siguranța interioară și exterioară a Republicii
P.ulare R.e, publicat în Monitorul Oficial nr. 196 din 25 august 1948; e) art. 4 și 5 din D. nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din
L. nr. 187/1945, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949; f) art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din D. nr.
183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în
Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949; g) L. nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea S.ui și propășirea economiei naționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949; h) D. nr. 163/1950 pentru deținerea, portul și vânzarea armelor și munițiilor, precum și transportul explosivilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 26 iunie 1950; i) D. nr. 199/1950 pentru modificarea L. nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea S.ui și propășirea economiei naționale, publicat în Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950; j) art. 166 alin. 2, art. 237 și art. 238 din Codul penal din 1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 79 bis din 21 iunie 1968.";
Din textele de lege mai sus redate reiese că, prin L. nr. 2. se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
În speță, infracțiunea la care a fost condamnat tatăl reclamantei se regăsește printre cele enumerate în textul de lege mai sus amintit.
În Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În considerentele deciziei se reține că:
„C. observă că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă- există reglementări paralele și anume, pe de o parte, D.-Lege nr. 1., republicat, și Ordonanța de U. a G. nr. 2., aprobată cu modificările și completările ulterioare, iar, de pe altă parte, L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 3 alin.(1) din L. nr. 24/2000, republicată, „Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G., iar art. 6 alin. (1)- „Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative"; prevede că reglementările cuprinse în actul normativ „trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la R. este parte";. Or, C. constată că reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă, bazându-se doar pe afirmația din Expunerea de motive a L. nr. 2., în sensul că „pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către D.-lege nr. 1. să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită."; Așa cum a arătat C., acestedespăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.
Totodată, texul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art. 5 alin.(1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incorectă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la
600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 6. s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr. 1. și Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare. C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și imprevizibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cu reiese și din jurisprudența constantă a Curții Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei).
C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O. A. problemă a legislației incoerente și ineficiente a R.iei în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie 2008, în Cauza Viașu împotriva R.iei. Cu acel prilej, C. a constatat că L. nr. 1/2000 a suferit atât de multe modificări ca număr și conținut, încât precizia și previzibilitatea cerute de noțiunea de „. au fost grav atinse.
Ținând cont de toate aceste considerente, C. constată că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din L. fundamentală.
Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. 1 indice 1 din L. nr. 2., introduse prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 6., fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol. C. constantă că trimiterile la lit. a) a alin.(1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. ca fiind neconstituțional.";
Reținându-se că, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale L. nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul în interesul legii prin D. nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată în dosarul 14/2011 a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridicpentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
În cursul procesului reclamantul a mai invocat și alte temeiuri de drept privind daunele morale și anume art. 998 - 999 cod civil și art. 35 din
D. nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice.
Potrivit art. 998 Cod civil „. faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara";, iar conform art. 999 Cod civil „. este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa";.
Din prevederile legale menționate rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ 4 condiții: 1) existența unui prejudiciu; 2) existența unei fapte ilicite; 3) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; 4) existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
R. fie contractuală, fie delictuală a persoanei juridice pentru fapta proprie, în dreptul român, este reglementată de dispozițiile art. 35 alin. 2 și
3 din D. 31/1954 potrivit cărora, răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice, va fi angajată ori de câte ori organele acesteia, cu prilejul exercitării funcției ce îi revin, vor fi săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. D. se poate concluziona că, normele D.ui nr.
31/1954 constituie dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale a persoanei juridice, deci și a statului. În art. 3 alin. 1 din același decret se prevede o excepție, potrivit căreia S. nu răspunde pentru obligațiile organelor de stat, dacă ele sunt persoane juridice.
Instituirea prin lege a răspunderii persoanei juridice pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită săvârșită de organele sale, constituie o măsură de protecție pentru victima prejudiciului care are astfel posibilitatea să solicite despăgubiri de la persoana juridică însuși. Având în vedere regimul juridic al răspunderii persoanei juridice pentru fapta proprie, reiese că, ea constituie o ficțiune juridică, întrucât este, în cele din urmă, o răspundere pentru altul, deoarece persoana juridică nu este decât o noțiune, un concept juridic.
Din cele arătate mai sus, instanța a constatat că, pentru angajarea răspunderii, victima prejudiciului va trebui să facă proba elementelor răspunderii juridice: prejudiciu, fapta ilicită, raport de cauzalitate, vinovăție, pornind de la fapta organelor persoanei juridice.
Fiind vorba de o acțiune care presupune antrenarea răspunderii civile delictuale, termenul de prescripție începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea și presupune o durată de 3 ani, fiind un termen general conform art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din D. nr. 167/1958.
Curtea Constituțională a fost sesizată cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. 1, art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958 raportat la dispozițiile art. 16 alin. 1 privind egalitatea cetățenilor în fața legii și autorităților, fără privilegii și discriminări și art. 21 alin. 1 și 2 din Constituția R.iei privind accesul liber la justiție, însă prin D. nr. 883/(...) Curtea Constituțională a respins excepția ca inadmisibilă socotind că, modificarea conținutului unei norme juridice este sarcina parlamentului pe de o parte, iar chestiunile legate de modul de aplicare a unei dispoziții normative constituie angajamentul instanței de judecată pe de altă parte.
În speță, analizându-se cererea de chemare în judecată instanța a constatat că pretențiile reprezentând daune au fost solicitate de reclamant înanul 2010 termenul de prescripție a început să curgă începând cu anul
1990, an în care a apărut și D. - Lege nr. 118/(...) privind acordarea unor despăgubiri persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată începând de la (...), precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, act normativ care a dat posibilitate persoanelor care au fost persecutate din motive politice să ceară și să obțină mai multe despăgubiri și drepturi. A. că, termenul de 3 ani de prescripție a expirat în anul 1993.
Repunerea în termen presupune apariția unei legi speciale, care să deroge de la dreptul comun, și care să prevadă în mod expres repunerea în termen pentru a beneficia de noi drepturi.
Prin apariția L. nr. 2. s-a încercat o astfel de repunere în termen, însă așa cum s-a mai arătat art. 5 alin. 1 lit. a din lege a fost declarat neconstituțional. Potrivit art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/(...) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispozițiile din legi și ordonanțe în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la
45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Ca temei de drept s-au invocat și dispozițiile art. 52 din Constituția R.iei. Raporturile dintre stat și puterea judecătorească sunt reglementate prin norme de rang constituțional și subordonat acestora prin lege organică, respectiv L. nr. 3. privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Art. 52 din Constituție consacră „dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică";, iar alin. 3 dispune că „statul răspunde pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. R. statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență";.
Din punct de vedere al legii speciale adoptate în aplicarea normei constituționale, normele incidente cauzei sunt prescrise de art. 96 din L. 3..
Ceea ce norma specială asimilează faptei ilicite nu poate fi decât o eroare judiciară produsă în procesul penal (art. 96 alin. 3 din L. nr. 3.) sau în alte procese decât cele penale (alin. 4 aceiași lege) în ultima situație arătată, textul de lege prevăzând o condiție suplimentară, de a se stabili în prealabil printr-o hotărâre definitivă a răspunderii penale sau disciplinare, după caz, a judecătorului sau procurorului, pentru o faptă săvârșită în cursul procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate de reclamantă, reprezentând contravaloarea reactualizată cu rata inflației a sumei totale de
8.000 lei (din care 4.000 lei amendă corecțională achitată în 1951 prin sentința penală 229/1950 și 4.000 lei cheltuieli de judecată achitate în anul
1951 în baza aceleiași sentințe), aceste pretenții nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Reclamanta și-a întemeiat în drept aceste pretenții pe dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. b din L. nr. 2.. Conform acestui text de lege se pot acorda despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada (...) - (...), sau a L. nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției.
Din cele de mai sus reiese că, legea precizează că daunele ce pot fi acordate vizează bunuri ce au fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative. Ori pretențiile solicitate de reclamant și care vizează cheltuieli de judecată achitate nu intră în categoria bunurilor enumerate în mod expres în textul de lege amintit.
Pe cale de consecință, instanța a respins daunele materiale solicitate de reclamantă, ca nefondate.
În privința daunelor materiale solicitate de reclamantă reprezentând contravaloarea construcțiilor, așa cum reiese din sentința penală precum și din tabelul nominal despre averile deținuților politic confiscate prin sentința penală 229/1950, de la tatăl reclamantei au fost confiscate trei clădiri care aveau 7 încăperi.
Din actul de la fila 10, act în care se enumără bunurile confiscate în baza sentinței penale despre casă se precizează că este vorba despre o casă țărănească din bârne vechi. Martorii audiați în cauză au confirmat faptul că cele 3 construcții care au fost confiscate erau construite din lemn în întregime și acoperite cu șindrilă. După preluarea construcțiilor timp de 20 -
30 de ani în casă au locuit chiriași, după care construcțiile s-au demolat, materialul fiind luat de C.
Conform contractului de vânzare cumpărare, în anul 1961 reclamanta a răscumpărat de la CAP cu prețul de 4000 lei ½ parte din casa de locuit ce a fost confiscată de la tatăl său. Din cuprinsul actului reiese că suprafața cumpărată reprezintă jumătatea locuinței și care este de 5,5 m2, 5,5 m2 lungime și lățime. Din cele de mai sus instanța a concluzionat că, jumătate din casa de locuit a fost folosită de către reclamantă în urma răscumpărării imobilului în anul 1961 împreună cu alți chiriași, iar în timp datorită materialului din care era construită casa (lemn) aceasta împreună cu anexele gospodărești s- au deteriorat fiind ulterior demolate. Expertul P. F. a evaluat construcțiile la valoarea de 86.505 lei, iar la cererea reclamantei de a nu se scădea uzura în timp, a recalculat la 175.324 lei. Instanța a apreciat că prima valoare de 86.505 lei (valoarea actuală de circulație) este cea reală, deoarece așa cum s-a arătat, însuși reclamanta din anul 1961, a folosit parte din construcție, fiind în posesia acesteia deoarece tatăl ei decedase în anul 1951. Față de cele de mai sus, cererea reclamantei fiind întemeiată a fost admisă în temeiul dispozițiilor art .5 lit. b din L. 2.. Recursul Prin decizia civilă nr. 5 din 7 iunie 2012 a Curții de A. C., au fost admise recursurile declarate de reclamantă, pârât și P. de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva sentinței civile nr. 507 din (...) a T.ui M., ce a fost casată, cauza fiind reținută spre rejudecare, în vederea completării probațiunii în ceea ce privește daunele materiale. În ceea ce privește imobilul-casă de locuit confiscat în urma condamnării se constată că situația acestuia nu a fost pe deplin lămurită raportat la actul de vânzare-cumpărare anexat la fila 92 din dosarul de fond, act prin care reclamanta a răscumpărat în anul 1961 jumătate din casa confiscată de la tatăl său, prețul stabilit în contract fiind de 4.000 lei. Deși instanța de fond a administrat probațiune testimonială în vederea stabilirii stării de fapt în cauză, probele administrate nu sunt în măsură să elucideze ce anume s-a întâmplat ulterior actului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1961 privitor la casa de locuit confiscată de la I. G.,respectiv cine a folosit această casă sau numai o parte din casă începând cu anul 1961 și până în momentul în care aceasta a fost demolată. În acest sens chiar în motivele de recurs formulate reclamanta arată contradictoriu că a folosit partea din imobil cumpărată, ulterior precizând că nu poate fi obligată să suporte uzura imobilului nefiind cea care l-a folosit. Totodată, prin raportul de expertiză întocmit în cauză nu s-a făcut o actualizare a prețului achitat în anul 1961 de către reclamantă pentru cota de ½ parte din casa de locuit, C. apreciind oportun a se cunoaște care este cuantumul prețului actualizat în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor la care este îndreptățită reclamanta în baza L. nr.2.. De asemenea se apreciază necesar a se stabili care este valoarea anexelor gospodărești indicată de martorul V. D., în declarația acestuia figurând suma de 400.000-500.000 lei vechi, sumă care însă nu este verosimilă. Impunându-se lămurirea acestor chestiuni în vederea justei soluționări a cauzei, C., în temeiul art. 312 alin. 3 C.pr.civ. va casa sentința pronunțată de tribunal, reținând cauza spre rejudecare în vederea completării probațiunii în sensul celor reținute mai sus. Rejudecarea după casarea cu reținere: În urma reținerii cauzei spre rejudecare, instanța a dispus efectuarea unui raport de expertiză contabilă în vederea reactualizării prețului de 4000 lei achitat în anul 1961 de către reclamantă, conform contractului de vânzare-cumpărare din data de (...). Martorul V. D. nu a putut fi reaudiat, pentru a se lămuri unele inadvertențe din declarația sa dată în fața primei instanțe, deși a fost citat cu mandat de aducere. Starea de fapt Starea de fapt reținută de prima instanță în ceea ce privește caracterul politic al condamnării antecesorului reclamantei nu a fost contestată în recurs. În ceea ce privește daunele morale, reclamanta a susținut în motivele sale de recurs că decizia Curții Constituționale care a lăsat fără suport pretențiile sale nu poate fi aplicată proceselor în curs la data când aceasta a fost pronunțată, ci doar cererilor de chemare în judecată înregistrate ulterior. Prin decizia nr. 12/2011 Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform dispozițiilor art. 3307alin. 4 Cod proc. civ., această problemă de drept a fost dezlegată în sensul că deciziile Curții Constituționale nr. (...) și nr. (...) nu produc efecte asupra cauzelor soluționate definitiv la data pronunțării lor, or cererea reclamantei a fost soluționată de prima instanță la aproape un an și jumătate de la pronunțarea deciziilor de către instanța de contencios constituțional. Prin urmare, pretențiile reclamantei privind acordarea daunelor morale vor fi respinse, acestea nemaiavând suport legal. În ceea ce privește daunele materiale, conform sentinței penale de condamnare, antecesorului reclamantei i-a fost aplicată pedeapsa complementară a confiscării averii (f. 37-45 dosar tribunal), iar averea confiscată de la acesta a constat în 3 clădiri, având un număr total de 7 camere, așa cum rezultă din inventarul de la f. 9-10. Din declarațiile martorilor V. D. și M. I. (f. 88 și 89 dosar tribunal), rezultă că cele trei clădiri au fost, de fapt, o casă de locuit și două grajduri, unul dintre martori vorbind și de o bucătărie de vară, toate acestea fiind demolate în perioada C.A.P. -ului. Conform actului de vânzare-cumpărare din (...), GAC S. a vândut antecesorilor reclamantei jumătate din casa care a fost confiscată, pentru prețul de 4000 lei, pentru ca aceștia să aibă unde locui (f. 92), o parte din casă fiind locuită de chiriași, conform declarațiilor martorilor. Din evaluarea făcută prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. expert P. F., rezultă că valoarea actualizată a imobilului confiscat este de 175.324 lei (f. 142 dosar tribunal), fără aplicarea coeficientului de uzură, având în vedere faptul că cele trei construcții erau relativ noi la data preluării abuzive de către stat, așa cum rezultă din declarațiile martorilor, iar valoarea actualizată a prețului de 4000 lei achitat de părinții reclamantei pentru jumătate din casa de locuit este de 18.562 lei, conform expertizei contabile efectuată după reținerea cauzei spre rejudecare în recurs (f. 46-50). Raportat la aceste valori stabilite prin expertize, valoarea totală a daunelor materiale este de 106.224 lei (175.324 lei : 2 + 18.562 lei), acțiunea reclamantei urmând să fie admisă sub acest aspect și daunele materiale acordate în cuantumul reținut. Pentru că acțiunea urmează a fi admisă în parte, în temeiul art. 276 alin. 1 Cod proc. civ., reclamantei îi vor fi acordate cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 500 lei în toate instanțele, ținându-se seama de onorariul avocațial achitat de aceasta și petitele admise (f. 164 dosar tribunal), onorariul expertului pus în sarcina pârâtului rămânând să fie suportat de acesta, în condițiile în care acțiunea reclamantei urmează a fi admisă sub aspectul daunelor materiale. În temeiul art. 213 alin. 2 Cod proc .civ., curtea va obliga pârâtul recurent să-i plătească expertului C. E. suma de 800 lei, cu titlu de onorariu pentru expertiză, această expertiză fiind încuviințată ca urmare a admiterii recursului acestei părți, acesteia incumbându-i, astfel, potrivit dispozițiilor art. 1711Cod proc. civ., cheltuielile privind administrarea probei, așa cum instanța a și dispus prin încheierile ședințelor publice din (...), (...) și (...). PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L., D E C I D E : Admite în parte acțiunea civilă exercitată de reclamanta I. M. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință: Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 106.224 lei cu titlu de despăgubiri materiale pentru imobile. Respinge restul pretențiilor. Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei 500 lei cheltuieli de judecată parțiale. Obligă pârâtul să-i plătească expertului C. E. suma de 800 lei, cu titlu de onorariu pentru expertiză. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 29 noiembrie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. A. A. C. ANA I. A. C. C. B. Red. CAA dact. GC 2 ex/(...) Jud. primă instanță: G. G. P.
| ← Decizia civilă nr. 4239/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 5146/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
