Decizia civilă nr. 18/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. (...)*
DECIZIA CIVILĂ NR. 18/A/2012
Ședința publică din 23 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I.
GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare, în rejudecarea după casare, prin decizia civilă nr. 7542 din 26 octombrie 2011, a Î. C. de C. și Justiție, apelul declarat de pârâtul M. C. N. PRIN P. împotriva sentinței civile nr. 405 din 4 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați Ț. ANA și G. ANA, având ca obiect expropriere.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 16 februarie 2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 23 februarie 2012.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de (...), reclamantele Ț. L. și G. Ana l-au chemat în judecată pe pârâtul M. C.-N. prin P., solicitând instanței să constate că au fost expropriate în fapt pentru terenul în suprafață de 248 mp situat în mun. C. N., S. Card. Iuliu Hosu nr. 4, parcela cu nr. top.
10929/8 din CF 1. C. și să oblige pârâtul la plata unor despăgubiri în sumă de 900.650 RON, echivalentul în lei a sumei de 250.000 euro.
Ulterior, cererea a fost precizată, solicitându-se suma de 907.700
RON, conform expertizei de evaluare efectuată în cauză, iar, după casarea cu trimitere, completată, în sensul de a se dispune intabularea dreptului de proprietate în favoarea pârâtului.
Primul ciclu procesual
Prin sentința civilă nr. 247/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., a fost admisă cererea formulată de reclamantele Ț. L. și G. ANA, împotriva pârâtului M. C.-N., prin primar, și în consecință:
A fost obligat pârâtul M. C.-N., prin P. să le plătească reclamantelor suma de 907.700 RON cu titlul de despăgubiri.
A fost obligat același pârât să plătească reclamantelor și cheltuieli de judecată în sumă de 2810 lei.
Prin decizia civilă nr. 278/(...) a C.i de A. C., au fost admise apelurile declarate de pârâtul M. C. N. prin P. și P. de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva acestei sentințe, ce a fost desființată și cauza trimisă spre rejudecare aceluiași tribunal, pe motiv că acesta nu s-a pronunțat asupra exproprierii faptice a imobilului în litigiu.
Al doilea ciclu procesual
Prin sentința civilă nr. 405 din 4 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), a fost admisă acțiunea civilă completată formulată de reclamantele Ț. L. și G. Ana împotriva pârâtului M. C.-N. prin P. și în consecință:
S-a dispus înscrierea în CF nr. 1. C.-N., nr. topo 10929/8 a dreptului de proprietate în favoarea M. C.-N. cu titlu de expropriere.
A fost obligat pârâtul M. C.-N. prin P. să plătească reclamantelor suma de 907.700 lei cu titlu de despăgubiri.
A fost obligat același pârât M. C.-N. prin P. să plătească reclamantelor și cheltuieli de judecată în sumă de 2810 lei.
Starea de fapt
Reclamantele sunt coproprietare asupra terenului în suprafață de
248 mp dreptul lor fiind înscris în Cf nr. 1. C. nr. top 10929/8, dreptul fiindu-le recunoscut în calitatea lor de moștenitoare a fostei proprietare tabulare Precup Ana, conform deciziei civile nr. 967/(...) dată de Î.C.C.J. în dosar nr. (...), din considerentele acestei decizii rezultând că prin decizia civilă 839/A/(...) sa C.i de A. C. s-a dispus restituirea în natură către reclamante a terenului având destinația de aleii și spații verzi.
La (...) a fost întocmit protocolul de predare-primire a terenului înregistrat sub nr. 685 încheiat între Primăria Cluj-Napoca și reclamante, iar potrivit certificatului de urbanism nr. 2510/(...) terenul se află în perimetrul de protecție a valorilor istorice și arhitectural-urbanistice, fiind interzisă orice schimbare a destinației actuale.
Dezlegarea în drept
În conformitate cu jurisprudența C., C. a reiterat în spețe similare prezentei, că, pentru a determina daca a avut loc o privare de bunuri conform celei de-a doua teze din primul alineat al art. 1 din Protocolul nr.1, trebuie nu numai să se examineze dacă s-a realizat deposedarea sau exproprierea formala, dar și să privească dincolo de aparențe si să analizeze realitatea situației litigioase.
Întrucât C. vizează protejarea drepturilor „concrete si efective";, este important să se analizeze dacă aceasta situație echivalează cu o expropriere de fapt (Sporrong si Lönnroth împotriva Suediei, H. din 23 septembrie 1982).
De asemenea, C. a statuat că art.1 din Protocolul nr.1 presupune, mai întâi si cu precădere, ca o ingerință a autorității publice în exercițiul dreptului la respectarea bunurilor sa fie legală: cea de-a doua teza a primului alineat din acest articol nu autorizează privarea de proprietate decât „in condițiile prevăzute de lege"; [. împotriva Greciei (MC) nr.
31.107/96, § 59, C. 1999-II].
De asemenea, principiul legalității implică existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile (Hentrich împotriva
Franței, H. din 22 septembrie 1994, seria A, nr. 296-A, 42). In plus, preeminenta dreptului, unul dintre principiile fundamentale ale unei societăți democratice, este inerența tuturor articolelor Convenției.
Astfel, rezultă că necesitatea de a analiza dacă s-a păstrat un echilibru just intre cerințele de interes general ale comunității si imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului nu poate avea loc decât dacă se dovedește că ingerința litigioasă a respectat principiul legalității si nu era arbitrară.
In speță, trebuie observat mai întâi că reclamantele au pierdut posesia
și folosința, atribute esențiale ale dreptului de proprietate astfel cum se desprinde din înscrisurile depuse în primul ciclu procesual, respectiv certificatul de urbanism 2510 din data de (...) emis de către P. M. N.
In temeiul acestor considerații, în absenta unui act formal de expropriere, tribunalul a apreciat că situația reclamantelor nu poate fi considerată „previzibilă"; si corespunzătoare cerinței „principiului securității juridice";.
Situația în cauză a permis autorităților să tragă foloase din ocuparea terenului în cauză, cu neglijarea regulilor ce guvernează exproprierea
(Constituția din 1991 si, in special, L. nr. 3.), fără a pune în prealabil o indemnizație la dispoziția reclamantelor.
Prin prisma acestor considerente, dreptul de proprietate, reprezintă o valoare economică, avându-se în vedere nu atât recunoașterea în drept a proprietății, cât posibilitatea efectivă de a exercita atributele acestui drept, sens în care tribunalul a apreciat ca fiind pertinente susținerile reclamantelor potrivit cărora chiar dacă sunt proprietare tabulare asupra imobilului, situația faptică nu se modifică și acordarea de despăgubiri nu ar putea însemna o dublă împroprietărire, întrucât ca urmare a constatării incidenței unui caz de expropriere în fapt, cu acordarea de despăgubiri corelative, instanța poate dispune radierea dreptului lor de proprietate din cartea funciară și înscrierea dreptului aferent în favoarea municipalității.
Având în vedere toate aceste aspecte, raportându-se și la expertiza efectuată în primul ciclu procesual, tribunalul a admis acțiunea reclamantelor.
A.ul
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal pârâtul M. C.-
N., solicitând schimbarea în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea apelului pârâtul a invocat faptul că hotărârea primei instanțe s-a dat cu încălcarea legii.
Restituirea terenului intimatelor nu este un act pur formal.
Acestea au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu în baza deciziei civile nr. 9. a Î. C. de C. și Justiție, la solicitarea lor expresă, deși terenul avea destinația de spațiu verde, intrând sub incidența art. 71 din OUG nr. 195/2005.
Terenul în litigiu a avut destinația de spațiu verde și în momentul formulării notificării în baza L. nr.1., de către antecesoarea reclamantelor, defuncta Precup Ana, iar reclamantele, solicitând restituirea în natură, și-au asumat toate consecințele ce decurg dintr-o asemenea opțiune, inclusiv aceea de a suporta eventualele interdicții/restricții, aferente unui teren cu destinația de spațiu verde.
O ulterioară revenire asupra unei solicitări soluționate definitiv și irevocabil, nu poate fi primită, necunoașterea legii neputând fi invocată în apărare.
Solicitând restituirea în natură a unui teren cu destinația „alei și spații verzi";, reclamantele au renunțat implicit la exercitarea acelor atribute ale dreptului de proprietate care sunt incompatibile cu această destinație.
Destinația terenului în litigiu este menționată expres și în protocolul de predare-primire întocmit la (...), pe care intimatele l-au semnat fără obiecțiuni.
Potrivit art. 480 C. civil, dreptul de proprietate conferă titularului îndreptățirea de a se bucura și de a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, dar numai în limitele prevăzute de lege, care în speță sunt cele prev. de art. 44 alin. 7 din Constituție, art. 71din OUG nr. 195/2005, art. Ii alin. 1 din OUG nr. 114/2007. Restricțiile ce decurg din disp. art. 71din OUG nr. 195/2005 nu afectează dreptul de proprietate în substanța sa, rezumându-se la a instituio limitare obiectivă și rezonabilă în acord cu principiule fundamentale prev. de art. 35 și 22 din Constituție. Prima instanță a făcut referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 ce consacră dreptul fiecărei persoane la respectarea bunurilor sale, însă potrivit alin. 2 din aceeași prevedere, dispozițiile alin. 1 nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general, art. 71din OUG nr. 195/2005 fiind adoptat tocmai în considerarea acestui principiu. A.antul invocând dispozițiile comunitare în materia drepturilor fundamentale, arată că un astfel de drept garantat de C. U. E. privind Drepturile Fundamentale și C. E. a D. O. este cel la un mediu sănătos, eventuala ingerință a statului în folosirea proprietății de către particulari urmând a fi privită și studiată și din acest punct de vedere. Limitările aduse prin art. 71din OUG nr. 195/2005 nu afectează dreptul de proprietate în substanța sa, ci doar impun anumite limitări în acord cu dispozițiile europene și constituționale. Raportat la prevederile L. nr. 3., în cazul exproprierii rolul instanței de judecată este de a verifica dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru a se hotărî exproprierea, precum și legalitatea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 21 alin. 2 din acest act normativ, competența sesizării instanței de judecată revenind expropriatorului. Referitor la cuantumul despăgubirilor stabilite, apelantul a arătat că valoarea acestora este exagerată, evaluarea nu s-a făcut prin metodele A. Nu s-a ținut seama nici de faptul că terenul nu dispune de toate utilitățile. Nelegală este apreciată de către apelant și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, iar în ceea ce privește cuantumul onorariului de avocat, acesta este apreciat ca exagerat, raportat la complexitatea cauzei. Prin întâmpinarea formulată (f. 11-14), reclamantele intimate au solicitat respingerea apelului ca nefondat. În motivarea întâmpinării reclamantele au reiterat fundamentul ce a stat la baza promovării acțiunii - încălcarea dreptului lor de proprietate. F. că la momentul restituirii în natură a terenului în litigiu către reclamante acesta avea deja stabilită destinația de alei și spații verzi, nu înseamnă că ele au obligația de a suporta îngrădirile ce decurg din aceasta, fără o despăgubire justă. Autoritățile aveau obligația fie de a dezafecta bunul și a-l preda liber de orice sarcini, fie de a trece la expropriere, constatând că bunul este afectat unei utilități publice locale. Reclamantele nu au fost puse în posesie cu un teren liber de sarcini, potrivit art. 9 din L. nr.1., iar un eventual demers din partea acestora de a elibera terenul de sarcini ar consta în acțiuni care s-ar putea prelungi sine die. Reclamantele au invocat doctrina franceză care recunoaște titularului unui drept de proprietate limitat excesiv în exercițiul său, posibilitatea promovării acțiunii în revendicare, aptă să-i protejeze efectiv dreptul de proprietate în deplinătatea sa. Limitările aduse exercițiului dreptului de proprietate sunt obiective și rezonabile, reclamantelor fiindu-le interzise orice intervenții de natură să aducă schimbări ale funcțiilor spațiilor verzi sau deprecieri ale caracterului zonei protejate. Reclamantele nu au posibilitatea de a amplasa obiective pe acest teren, de a-i înlocui vegetația, sau de a realiza lucrări de amenajare și cuatât mai puțin de a-i schimba destinația, revenindu-le însă obligația de a suporta taxele și impozitele aferente. Golirea conținutului dreptului de proprietate de atributele usus și fructus nu pot fi apreciate ca o limitare rezonabilă a dreptului de proprietate din perspectiva practicii C. Susținerea apelantului potrivit căreia dreptul de proprietate al reclamantelor intră în concurs cu dreptul fundamental la un mediu sănătos, impunându-se stabilirea unor limite pentru a asigura echilibrul dintre acestea nu este fondată. Reclamantele nu au solicitat prin prezenta acțiune restituirea terenului în natură, liber de orice sarcini, ci doar acordarea de despăgubiri. Referitor la cuantumul despăgubirilor stabilite de către instanță, reclamantele au arătat că pârâtul a invocat în cuprinsul motivelor de apel aceleași aspecte formulate în cadrul obiecțiunilor cu privire la raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe, asupra cărora expertul s-a pronunțat prin răspunsul dat. Onorariul avocațial criticat ca fiind exagerat în cadrul motivelor de apel, nu poate fi astfel calificat raportat la complexitatea și gradul de dificultate al cauzei. Prin decizia civilă nr. 257/(...) a C.i de A. C., a fost admis apelul declarat de pârâtul M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 405 din 4 mai 2010 a T.ui C., ce a fost schimbată, în tot în sensul respingerii acțiunii. Considerente Două sunt problemele care se pun în cadrul soluționării acestui litigiu, iar răspunsul la acestea prin prisma prevederilor legale în materie, este în măsură să clarifice dacă acțiunea reclamantelor este fondată: Modul în care reclamantele au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, precum și natura acestui teren și modul în care operează exproprierea. În vederea soluționării primei probleme instanța a dispus acvirarea dosarului nr. 5813/2005 al C.i de A. C. Din actele și lucrările acestuia reiese că la data de (...) reclamantele au promovat pe rolul J. C.-N. sub nr. 7165/2003 o acțiune având ca obiect constatarea preluării abuzive și restituirea în natură a imobilului teren intravilan, în suprafață de 69 stjp, situat în C.-N., str. Cardinal Iuliu H., nr. 4, evidențiat sub nr. top 10929/8. Prin sentința civilă nr. 3328/(...) a J. C.-N., acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă. Prin decizia civilă nr. 1820/A/(...) a C.i de A. C., apelul declarat împotriva acestei hotărâri s-a admis, sentința a fost anulată și s-a trimis dosarul pentru competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Cluj. Dosarul s-a înregistrat la tribunal sub nr. 9768/2004, iar prin sentința civilă nr. 509/(...) a T.ui C. s-a admis în parte acțiunea reclamantelor, s-a constatat preluarea abuzivă de către stat a imobilului în litigiu și s-au respins petitele privind restituirea în natură și rectificare CF. Prin decizia civilă nr. 839/A/(...) pronunțată în dosar nr. 5813/2005 al C.i de A. C., s-a admis în parte apelul și s-a schimbat în parte hotărârea primei instanțe în sensul restituirii în natură către reclamante a terenului în suprafață de 248 mp, nr. top 10929/8, cu destinația de alei și spații verzi. S-a menținut dispoziția privind respingerea cererii de intabulare a dreptului de proprietate asupra parcelei restituite în favoarea reclamantelor. Prin decizia civilă nr. 967/(...) a Î. C. de C. și Justiție pronunțată în dosar nr. (...), decizia instanței de apel a fost modificată în parte, în sensuladmiterii și a cererii privind restabilirea situației anterioare preluării imobilului de către stat și intabularea dreptului de proprietate al reclamantelor cu titlu de moștenire. Prin decizia instanței de apel se face trimitere la raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe (f. 91-97 dosar nr. 7265/2003 al J. C.-N.). Expertiza a relevat faptul că terenul în litigiu se află în intravilanul municipiului C.-N., str. Cardinal Iuliu H. nr. 4, identificat cu parcela cu nr. top 10929, comasată cu alte 5 parcele într-un teren, având destinația alei și spații verzi în suprafață de 2144 mp. Din cuprinsul extrasului CF nr. 32347 C.-N. (f. 41 dosar fond), reiese că cele 6 parcele între care și cea cu nr. top 10929/8 ce face obiectul litigiului au fost comasate, iar intabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român asupra parcelei în suprafață de 2144 mp rezultată în urma comasării s-a dispus în anul 1975. Reiese din toate cele arătate că reclamantele au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 248 mp, în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, prin care s-a soluționat acțiunea în baza căreia acestea au solicitat restituirea imobilului în natură și intabularea dreptului lor de proprietate în CF. La data pornirii acestui demers de către reclamante - (...) - terenul în litigiu avea deja destinația de alei și spații verzi. Imobilul și-a păstrat această destinație pe tot parcursul derulării litigiului, precum și la momentul punerii reclamantelor în posesie, în baza protocolului d predare-primire întocmit la (...), semnat de către reclamante fără obiecțiuni, având și în prezent această destinație. A., încă din momentul demarării demersurilor în vederea dobândirii imobilului în natură, reclamantele erau în deplină cunoștință asupra naturii și destinației terenului - alei și spații verzi în Parcul Central al mun. C.-N. - astfel că încă de la început puteau și trebuiau să aibă reprezentarea faptului că în perspectivă, în ipoteza redobândirii bunului în natură, destinația acestuia nu va putea fi schimbată. Din această perspectivă, se poate afirma că pretinsa ingerință în exercitarea dreptului de proprietate invocată de către reclamante își are originea în atitudinea culpabilă a reclamantelor, constând în faptul că deși cunoșteau destinația imobilului, neschimbată de aproape 3 decenii anterior promovării acțiunii, au insistat în dobândirea dreptului de proprietate asupra acestuia în natură. Nimeni nu poate invoca propria culpă, iar reclamantele, dacă nu ar fi solicitat restituirea în natură nu ar fi ajuns în situația din prezent. Având în vedere această atitudine culpabilă, nu se poate pune în discuție proporționalitatea între interesul public și cel privat. Imobilul fiind parc, alei și spații verzi, care sunt utilități publice în sensul L. nr. 1., art. 10 alin. 1, reclamantele l-au solicitat și au obținut restituirea în natură , nutrind speranța nefondată că vor reuși să îi schimbe destinația din spațiu verde în teren pentru construcții. În speță, analizarea culpei se poate face similar situației de creare a unui loc înfundat de către proprietarul terenului, care urmare a faptului său propriu culpabil în crearea unui astfel de loc, nu mai poate folosi în mod normal terenul, dar nici nu mai poate solicita crearea unei servituți și prin urmare va trebui să accepte că nu mai poate să folosească terenul așa cum a devenit, ca loc înfundat. Mutatis mutandis reclamantele și-au asumat „riscul"; ca în ipoteza redobândirii dreptului de proprietate în natură să fie nevoite să menținădestinația imobilului, fără a-i putea aduce modificări de natura celor sperate - edificarea unei construcții. Reclamantele invocă faptul că au pierdut posesia și folosința asupra terenului. Această afirmație nu este fondată, întrucât reclamantele au obținut de la bun început un bun, care era spațiu verde la momentul restituirii, iar reclamantele știau acest lucru atât la momentul solicitării cât și la momentul obținerii acestui teren. Prin urmare, reclamantele nu au pierdut nimic pentru că au obținut un bun așa cum și l-au dorit, fără să aibă o folosință și o posesie normală, firească exercitării dreptului de proprietate, dat fiind că acest teren are destinația de spațiu verde, destinație care nu poate fi schimbată, potrivit O.U.G. nr. 195/2005. H. judecătorească pronunțată în procedura întemeiată pe dispozițiile L. nr. 1. are putere de lucru judecat și față de reclamante. Afirmația intimatelor întemeiată pe disp. art. 9 din L. nr.1., potrivit cărora imobilele preluate abuziv se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, este reală, însă, în speță, nu vine în susținerea pretențiilor acestora. Pe de o parte, reclamantelor li s-a restituit terenul în starea în care se afla la data cererii de restituire, întrucât raportat la cele anterior arătate, din anul 1975 și până în prezent imobilul nu a suferit modificări. Pe de altă parte, liber de sarcini are alt înțeles decât liber de utilități. A. L. nr. 1. nu exclude aplicarea celorlalte acte normative, ba dimpotrivă L. nr. 1. dispune că nu se restituie în natură terenul ocupat de utilități, aceasta fiind o limitare obiectivă și rezonabilă, fiind în interesul inclusiv al persoanei ce revendică un astfel de teren. Cealaltă problemă ce se impune a fi analizată, o constituie modul cum poate opera exproprierea. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică este reglementată prin dispozițiile L. nr. 3.. Potrivit art. 1 din acest act normativ, exproprierea de imobile în tot sau în parte se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească. Potrivit art. 5, utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes național sau local, art. 6 enumerând lucrările de utilitate publică. Raportat la natura și destinația imobilului - alei și spații verzi - este evident că nu se justifică exproprierea pentru efectuarea unor lucrări de utilitate publică. Exproprierea se dispune în situația în care asupra unui imobil urmează a se efectua lucrări de utilitate publică, de interes național sau local, ceea ce în speță nu se impune. Terenul este ocupat de alei și spații verzi de peste trei decenii, nu impune efectuarea unor noi lucrări, iar natura și afectațiunea terenului era cunoscută de către reclamante încă de la început. A., susținerea intimatelor potrivit căreia autoritățile aveau obligația de a trece la expropriere, după emiterea titlului de proprietate nu este întemeiată, o astfel de obligație nu poate fi impusă de către proprietarul unui imobil atunci când constată că față de natura și destinația bunului acesta nu servește intereselor sale. Exproprierea are un regim juridic special, motiv pentru care și este reglementată printr-un act normativ special, putându-se dispune numai cu respectarea acestui cadru. Considerentele primei instanțe referitoare la jurisprudența C. și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O., chiar dacă sunt extrem de bine documentate și prezentate, reflectând cunoașterea legislației șijurisprudenței europene, în prezenta speță nu sunt pertinente și concludente. În speță nu se poate susține că a avut loc o privare de bunuri, în condițiile în care, așa cum s-a subliniat anterior, reclamantele știau care este destinația bunului, au insistat în redobândirea lui în natură, au obținut o hotărâre judecătorească irevocabilă în acest sens, iar în prezent dreptul lor de proprietate este intabulat în CF. Dimpotrivă, pe cale judiciară, reclamantelor li s-a dat o deplină satisfacție prin parcurgerea tuturor fazelor procesuale din dreptul intern , ele obținând o hotărâre judecătorească de restituire a bunului revendicat în natură și de întabulare a dreptului lor de proprietate asupra acestuia. F. că ulterior obținerii acestui drept reclamantele au constatat că din motive obiective nu își pot exercita pe deplin toate atributele, în condițiile în care această împrejurare putea și trebuia să fie prevăzută încă de la data promovării acțiunii în revendicare, nu le îndreptățește ca, pe calea unei noi acțiuni, să oblige statul să le preia în proprietate terenul și să le despăgubească. Față de toate aceste considerente, curtea constată că acțiunea reclamantelor având ca obiect constatarea exproprierii imobilului cu nr. top 10929/8, înscrierea în CF a dreptului de proprietate în favoarea M.ui C.-N. asupra acestui imobil cu titlu de expropriere și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri nu este fondată. În aceste condiții, critica vizând cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță nu se mai impune a fi analizată. Pretenția reclamantelor privind obligarea pârâtului la despăgubiri pe temeiul exproprierii dovedindu- se nefondată, cuantumul acestora nu mai face obiectul prezentei analize. Prin decizia civilă nr. 7542/(...) a Î. C. de C. și Justiție, a fost admisrecursul declarat de reclamante împotriva deciziei civile nr. 257/(...) a C.i de A. C., ce a fost casată și apelul trimis spre rejudecare aceleiași instanțe. Considerente Instanța de apel nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, neanalizând dacă sunt întrunite condițiile unei exproprieri de fapt, cu motivarea că numai o procedură întemeiată pe L. nr. 3. ar putea sta la baza pierderii dreptului de proprietate prin expropriere, încălcând, astfel dreptul reclamantelor la un proces echitabil în sensul art. 6 C. Se impunea analiza de către instanța de apel a pretinsei privări de proprietate și a condițiilor în care aceasta ar putea opera din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1, împrejurările reținute de curtea de apel nefiind pertinente. Astfel, analiza condițiilor exproprierii de fapt nu poate fi înlăturată cu motivarea că ingerința statului în ceea ce privește dreptul de proprietate al reclamantelor asupra terenului era cunoscută de acestea la momentul la care au solicitat și obținut restituirea bunului în natură. Nu poate fi contestat dreptul reclamantelor la un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, și trebuie avută în vedere jurisprudența C.i E. în această materie, începând cu cauza Papamichalopoulous ș.a. împotriva Greciei, hotărârea prin care a consacrat noțiunea de „. continuă";, pentru situațiile privarea de libertate are durată în timp. Pentru că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestor împrejurări, instanța de recurs nu o poate face omisso medio, impunându- se trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea verificării prin prisma art. 480 cod civil și art. 1 din Protocolul nr. 1 dacă privarea de proprietate îndeplinește condițiile de legalitate, dacă este justificată de o cauză de utilitate publică și dacă este proporțională cu scopul vizat, iar, în funcție dedezlegarea dată acestor aspecte, va fi soluționat și capătul de cerere referitor la despăgubiri. Analizând apelul pârâtului în urma casării cu rejudecare, avândîn vedere îndrumările obligatorii ale instanței de recurs, în temeiul art. 315 C. pr.civ., curtea apreciază că apelul este fondat, dinconsiderentele ce urmează a fi expuse. Astfel, reclamantele au un drept la un bun în sensul art. 1 alin. 1 teza I din Protocolul nr. 1, dreptul lor de proprietate asupra imobilului în litigiu fiind recunoscut prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Acestea au susținut că au fost private de acest drept în sensul art. 1 alin. 1 teza a II-a, în timp ce, din motivarea apelului pârâtului, ar rezulta că măsura este una dispusă în temeiul alin. 2 al aceluiași articol, pentru reglementarea folosinței bunurilor în interes general. Ambele ipoteze presupun verificarea următoarelor împrejurări: 1) - dacă a existat o atingere a dreptului de proprietate, 2) - dacă măsura este prevăzută de lege, 3) - dacă legea era previzibilă și 4) - dacă există o proporționalitate între atingerea interesul general al comunității și imperativul protecției dreptului individual. 1) Reclamantele pot folosi terenul ce le-a fost restituit în natură prin hotărâre judecătorească irevocabilă, însă nu-l pot folosi așa cum doresc, respectiv nu pot edifica o construcție asupra acestuia. Acestea susțin că menținându-se destinația terenului de spațiu verde, practic, deși sunt proprietare ale imobilului, nu se bucură deloc de atributele dreptului de proprietate. Dreptul de proprietate este posibilitatea recunoscută de lege titularului de a se bucura de un bun și de a dispune de acesta, însă în limitele prevăzute de lege. F. de a nu putea edifica o construcție pe un teren aflat în proprietate sau de a nu-i putea schimba destinația în vreun fel constituie o atingere adusă dreptului de proprietate. 2) Această măsură a fost dispusă printr-un act administrativ cu caracter normativ, respectiv prin H. C. local al M. C. N. nr. 792/(...), prin care s-a aprobat Planul Urbanistic General, terenul în litigiu având afectațiunea de spațiu verde la data când a fost restituit în natură și menținându-și această afectațiune și ulterior. 3) L. era previzibilă, pentru că planul urbanistic general era sau putea fi cunoscut, certificatul de urbanism eliberat reclamantelor după restituirea în natură a imobilului nu aduce nimic nou, nu face altceva decât să confirme acest plan. 4) Pentru a verifica proporționalitatea dintre interesul general și cel particular, se impune stabilirea împrejurării dacă ne aflăm în ipoteza prevăzută de alin. 1 teza I a privării de proprietate sau exproprierii de fapt, susținută de reclamante sau în aceea a alin. 2 a reglementării folosinței bunurilor, susținută de pârât, pentru că, în primul caz, proporționalitate înseamnă o justă despăgubire, în timp ce, în al doilea caz nu se pune neapărat problema vreunei despăgubiri. Raportat la jurisprudența C., situația s-ar încadra în alin. 1 teza I, pentru că este vorba de folosirea terenului în scop de utilitate publică, nu de o simplă limitare a folosinței în numele interesului general. F. că reclamantele pot folosi terenul nu le deosebește pe acestea de alte persoane care îl pot folosi în aceleași condiții, nefiind vorba, așadar, de o simpla limitare a folosinței, ci de o privare de proprietate. Credem, însă, că nu se impune acordarea unor despăgubiri, întrucât, față de alte situații reflectate de jurisprudența curții europene, reclamantele au cunoscut afectațiunea imobilului pe perioada procesului în cadrul căruia au solicitat restituirea în natură și faptul că nu pot schimba destinația acestuia și totuși au înțeles să aleagă această măsură de reparare a nedreptății cauzate prin preluarea abuzivă a imobilului de către stat și nu aceea a măsurilor reparatorii prin echivalent, oferite pe tot parcursul procesului de către cel obligat în numele statului la soluționarea cererii de reparație. Din aceste considerente, în temeiul art. 296 C. pr.civ., curtea va admite apelul pârâtului și va schimba sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L., D E C I D E : Admite apelul declarat de pârâtul M. C. N. prin P. împotriva sentinței civile numărul 405 din 4 mai 2010 a Tribunaluri C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea civilă exercitată de reclamantele Ț. L. și G. Ana împotriva pârâtului M. C. N. prin primar, având ca obiect despăgubiri. Decizia este definitivă și executorie. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2012. GREFIER Red. CAA dact. GC 2 ex/(...) Jud. primă instanță: A. F. D.
| ← Decizia civilă nr. 24/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1279/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
