Decizia civilă nr. 1837/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1837/R/2012
Ședința publică din 26 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul R. D. I. precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-D. G. A F. P. împotriva sentinței civile nr. 104 din 7 februarie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la data de 23 aprilie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantului recurent R. D. I., întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de pârâtul recurent, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C.
La data de 25 aprilie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de către reclamantul recurent, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de către pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice
și menținerea hotărârii atacate, apreciind că în mod legal s-a dispus obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
În ce privește recursul declarat de către reclamantul recurent solicită respingerea acestuia întrucât în mod legal instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
C U R T E A
Reclamantul R. D. I., a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice B., având obiect L. 2. , prin care a solicitat a se constata caracterul politic al condamnării referitor la defunct, dispusă prin sentință penală nr. 3/1961, pronunțată de T. M. de regiunea militară C. , să fie obligat pârâtul S. R. prin M. F. P. la plata sumei de 200.000 Euro sau contravaloarea în lei la cursul BNR afișat la data plății cu titlu de despăgubiri potrivit art. 8 din L. nr. 2.; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1. din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantului R. D. I. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 200 000 euro cu titlu de daune morale.
S-a respins petitul 2( doi) din cererea de chemare în judecata formulatăde reclamantul R. D. I. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice la plata sumei de 200 000 euro cu titlu de daune morale ca fiind prescris.
S-a respins ca neîntemeiat petitul 1 (unu ) din cererea de chemare în judecată privind constatarea caracterului politic al condamnării defunctului R. Carol dispusă prin S. penală nr. 3/1961 pronunțată de T. M. C. în dosarul nr.
9/1961.
A fost obligat pârâtul S. R. la plata în favoarea reclamantului R. D. I. asumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată , reprezentând onorariu deavocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin S. penală nr. 3/1961 pronunțată de T. M. C., în dosarul nr.
9/1961, defunctul R. CAROL fost condamnat la 8 luni închisoare corecțională , 5 ani interdicție corecțională și confiscarea totală a averii personale pentru săvârșirea infracțiunilor de contra ordinii sociale , prev. și ped. de art. 209 pct. 2 lit. a, rap. la art. 59,58 pct. 3-5 și art. 25 pct.6 C.p. ( filele 116-133 din dosar ).
Potrivit art.1 alin.1 și 2 din L. nr.2. constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele menționate expres de text.
Conform art.5 alin.1 lit.a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prin Deciziile nr.1354/2010 și nr.1. publicate în M.Of al R.iei nr.761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R.iei a constatat că dispozițiile art I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea L. nr.2., precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza întâi sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte D. lege nr.1., republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr.2.. Potrivit dispozițiilor art.3 alin,1 din L. nr.24/2000 republicată"; Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G. art.6 alin 1- Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevede că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se înconsiderare interesul social, politica legislativă a statului roman și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte. Reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă…iar despăgubirile sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate.
A mai reținut Curtea Constituțională că textul legal criticat este prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. P. legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor așa cum reiese din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O..
După declararea caracterului neconstituțional a dispozițiilor art.5 alin.1 lit. a din L. nr.2. reclamantul și-a precizat acțiunea și pe dispozițiile art.998-999 cod civil și dispozițiile art. 5.1 și 5.5 din Convenția E. a D. O.( filele 97 , 98 din dosar ).
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art.998-999 Cod civil, tribunalul a apreciat că potrivit art.3 alin1 din D. nr.167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani.
În cauză, problema care se pune este aceea de a stabili data de la care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, tribunalul apreciind că data începerii curgerii este 09 aprilie 1990 , data intrării în vigoare a D. L. 1..
Prin D. nr.33/1989 s-a desființat Departamentul Securității S.. Dacă până la acest moment reclamantul nu ar fi îndrăznit să acționeze statul în judecată, din cauza fricii față de organul represiv al Securității, după desființarea acesteia nimic nu l-ar fi împiedicat să introducă o acțiune în justiție împotriva S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea la daune morale.
De altfel, prin adoptarea D. L. nr.1. și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituie 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție.
Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi ca: scutirea de la plata taxelor și impozitelor, asistență medicală și medicamente gratuite, transport gratuit în mijloacele de transport în comun,etc.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul a apreciat că în temeiul art. 8 alin 1 din D. L.
167/1958 , termenul de 3 ani de când reclamantul cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și puteau acționa în cunoștință expirase la data promovării prezentei acțiuni.
De altfel, lecturând considerentele Deciziei nr.1. a C. C., reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost emise o serie de acte normative , respectiv D. lege nr.1., republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr.2..
În consecință, nu poate fi admisă opinia conform căreia dreptul la acțiune s-a născut la apariția L. nr.2. atâta timp cât anterior, prin actelenormative invocate, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale.
Și prin prisma aplicării C. Europene a D. O. , ratificată de R. prin L. 3. publicată în Monitorul Oficial 135 din data de (...) solicitarea reclamantului de acordare a daunelor morale apare ca fiind prescrisă.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantului R. D. I. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 200 000 euro cu titlu de daune morale și pe cale de consecință a respins petitul 2( doi) din cererea de chemare în judecata formulată de reclamantul R. D. I. de obligare a pârâtului S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 200 000 euro cu titlu de daune morale ca fiind prescris.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de constare a caracterului politic al condamnării pronunțate față de tatăl său , tribunalul a respins-o ca fiind neîntemeiată deoarece așa cum a evocat anterior constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute pentru faptele prevăzute în art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194,
194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 - 209, 209^1 - 209^4, 210 - 218, 218^1,
219 - 222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258 - 261,
267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei , reprezentând onorariu de avocat tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată argumentul esențial în acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților reprezentându-l faptul că ceea ce a generat prezentul litigiu a fost apariția L. 2. , prin care unor categorii de persoane în care se încadrează și reclamanții li s-a creat convingerea la nivel intelectiv , volițional a posibilității obținerii unor despăgubiri pentru traumele suferite în perioada regimului comunist , or , ulterior imposibilitatea acordării acestora a fost generată ca urmare a intervenției uneia dintre părțile în litigiu , respectiv pârâtul S. R. , prin invocarea și ulterior admiterea excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a teza întâi din L. 2..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R. D. I. și pârâtul
S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
1. Prin recursul declarat de reclamantul R. D. I. s-a solicitat modificareasentinței civile nr. 1. a T. C. în sensul admiterii cererii de chemare în judecată în întregime, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că soluția instanței de fond prin care a fost respinsă cererea de acordare de despăgubiri este criticabilă raportat la prevederile art. 3041și art. 304 pct. 9 C.pr.civ. În mod greșit a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, legislația în vigoare după 1989 și practica judiciară constantă a primilor ani de după R. nepermițând acordarea de despăgubiri civile persoanelor condamnate injust pentru motive politice pe perioada regimului comunist. S. act normativ care a oferit posibilitatea de despăgubiri morale a fost L. nr. 2.. Prin aceasta s-a făcut o repunere în termenul legal de prescripție pentru cererile având ca obiect acordarea de despăgubiri morale, termenul fiind de 3 ani din momentul intrării în vigoare a legii. Referitor la decizia nr. 1. a C. C. s-a arătat că aceasta este contrară prevederilor legii fundamentale, respectiv dispozițiilor art. 15 alin. 2, art. 16 și art. 21. Art. 15 alin. 2 din Constituție a fost încălcat, ignorându-se principiul neretroactivității consacrat de acest text constituțional. Art. 16 din Constituție a fost încălcat, instituindu-se un tratament diferențiat între subiecții de drept care au obținut o decizie definitivă și irevocabilă și cei care nu au reușit să obțină o asemenea decizie, independent de voința lor. A fost încălcat și art. 21 din Constituție, fiind de natura evidenței că reclamantului nu i s-a acordat posibilitatea de acces liber la justiție. În drept au fost invocate prevederile art. 299 și urm. C.pr.civ., art. 15, 16, 21 din Constituția R.iei. Pârâtul S. R. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamant, solicitând respingerea acestuia. În motivare s-a arătat că susținerile recurentului sunt lipsite de fundament legal în condițiile în care odată cu apariția L. nr. 2. nu s-a realizat o repunere în termenul de prescripție extinctivă pentru a formula acțiuni în despăgubiri morale întemeiate pe dispozițiile de drept comun. Și restul criticilor formulate referitor la decizia nr. 1. a C. C. sunt nejustificate. Reclamantul nu avea la data intrării în vigoare a L. nr. 2. un bun în sensul jurisprudenței C. Europene a D. O.. Prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale referitoare la despăgubirile pentru prejudiciul moral, statul a optat să nu le acorde, în aceste condiții acțiunea în despăgubiri neputând fi întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 Cod civil, acțiunea putând fi fundamentată pe dispozițiile unei legi fundamentale care are semnificația acordării benevole de despăgubiri de către stat potrivit practicii C.. 2. Prin recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE s-a solicitat modificarea hotărârii instanței de fond cu consecința înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat. În motivare s-a arătat că prin obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în condițiile respingerii în totalitate a pretențiilor reclamantului s- au încălcat prevederile art. 274-276 C.pr.civ. din cuprinsul cărora se desprinde teza potrivit căreia numai partea care a pierdut cauza poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Nu poate fi reținută culpa M.ui F. P. în urma pronunțării deciziei nr. 1. a C. C., culpa putând fi eventual atribuită statului care prin organele sale abilitate a edictat un act normativ care ulterior a fost declarat neconstituțional. S-a mai precizat că reclamantul nu avea la data intrării în vigoare a L. nr. 2. un bun în sensul jurisprudenței C. Europene a D. O.. În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ. Reclamantul a formulat întâmpinare la recursul declarat de către pârâtsolicitând respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. În motivare s-a arătat că în mod corect a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, fiind inadmisibil ca într-un stat de drept să fie avansate cheltuieli de judecată care să fie pierdute din cauza unei decizii a C. C. destul de controversate. Analizând recursurile declarate de reclamantul R. D. I. și de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 104 din 7 februarie 2012, a T. C., C. reține următoarele: 1.Recursul reclamantului este nefondat. Singura critică formulată de către reclamant în ceea ce privește sentința pronunțată de tribunal privește modul de soluționare al petitului având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral, petit întemeiat în drept pe prevederile art.998 și urm. C.civ. Soluția pronunțată asupra acestuia, de respingere ca urmarea a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, este apreciată ca fiind temeinică și legală de către curte. Sunt incidente în cauză prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958, respectiv dreptul la acțiune a început să curgă în anul 1990, anul intrării în vigoare a D. -L. nr.1., act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la (...) precum și a celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri, la acel moment nemaiexistând nici o piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiate pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite în perioada regimului comunist, pagube care s-ar fi apreciat că nu au fost reparate prin această lege specială. Prin adoptarea D. L. nr. 1. intrat în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada următoare datei de 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituind 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s- a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție. Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi. Totodată, din considerentele Deciziilor nr. 1. și 1360/2010 ale C. C. reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost adoptate mai multe acte normative, art.4 din D. lege nr. 1. republicat și art.5 alin.1 lit.a din L. nr. 2. având aceeași finalitate, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate sau constituite prizonieri. Diferența constă doar în modalitatea de plată, respectiv prestații lunare sau o sumă globală. În consecință, în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiunea întemeiată pe dreptul comun nu s-a născut la apariția L. nr. 2. atâta timp cât anterior, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale. Nu se poate pune problema unei repuneri în termenul de prescripție prin intrarea în vigoare a L. nr. 2., aceasta fiind o lege specială care nu poate avea efecte în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dreptul comun. O astfel de interpretare este de natură să aducă atingere principiului securității raporturilor juridice civile, astfel cum acesta rezultă din art.6 al C.i Europene a D. O., instituția repunerii în termenul de prescripție având caracter excepțional. În ceea ce privește încălcarea prevederilor Constituției și a C.i Europene a D. O. se reține că nu poate fi vorba de o astfel de încălcăre. Susținerea reclamantului în sensul că decizia C. C. nr.1. este contrară prevederilor Constituției R.iei nu va fi analizată de către Curte, aceasta neavând competența de a cenzura o decizie pronunțată de Curtea Constituțională raportat la prevederile constituționale. Referitor la aplicabilitatea deciziei în cauză și consecințele aplicării acesteia se reține că la data de (...) Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii nr.12, stabilindu-se prin aceasta căurmare a deciziilor C. C. nr.1. și 1360/2010 dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din L. nr.2. și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Și această chestiune a fost deci tranșată, decizia în interesul legii fiind obligatorie pentru instanțele de judecată conform prevederilor art. 3307alin.4 C.pr.civ, de la momentul publicării acestora în Monitorul Oficial. Nu se poate pune problema săvârșirii unui abuz sau a unei discriminări prin aplicarea deciziei C. C., atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad- hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. E. a D. O.(Cauza Slavov și alții contra Bulgariei). În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului. Inexistența vreunei încălcari a dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale a fost reținută de Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/(...), motivarea fiind aceea că a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ. 2. Recursul declarat de către pârât este de asemenea nefondat. Ceea ce se critică este faptul că instanța de fond a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată deși acțiunea formulată a fost respinsă, fiind încălcate prevederile art.274 C.pr.civ. Problema cheltuielilor de judecată în litigiile întemeiate pe prevederile L. nr.2., precizate pe prevederile art.998 și urm C.civ. după declararea ca neconstituționale a prevederilor art.5 alin.1 lit.b din L. nr.2. a primit o rezolvare constantă și unitară în practica judiciară. Considerentul pe care se acordă cheltuielile de judecată în această situație este acela că nu există o culpă procesuală a reclamantului căruia i-a fost respinsă acțiunea, culpa aparținând S. R. care prin intermediul C. C. a invalidat un text de lege pe care a fost întemeiată acțiunea, în cursul soluționării acestuia. Situația este similară și în cazul acțiunilor precizate pe dreptul comun, precizarea în condițiile dreptului comun fiind consecința declarării ca neconstituțional a textului din legea specială pe care fusese fundamentată inițial acțiunea. În ceea ce privește susținerea că nu poate fi stabilită culpa procesuală în sarcina M.ui F. P. ci eventual în sarcina statului prin organele sale care au edictat un act normativ, declarându-l ulterior ca neconstituțional, se reține că atâta timp cât în proces calitate procesuală pasivă, necontestată, o are S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, numai în sarcina acestuia, în calitate de pârât, poate fi reținută culpa procesuală în sensul art.274 C.pr.civ., iar nu împotriva unui subiect de drept neîmprocesuat și care nu își justifică calitatea procesuală raportat la obiectul acțiunii, astfel cum acesta a fost stabilit de reclamant. Mențiunile din recurs referitoare la noțiunea de „. în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la C. nu au nici o relevanță în ceea ce privește problemacheltuielilor de judecată, pârâtul neformulând alte critici referitor la sentința pronunțată de Tribunalul Cluj. Prin urmare, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. coroborat cu art.3041 C.pr.civ. C. va respinge ca nefondate ambele recursuri declarate în cauză. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R. D. I. și cel declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 104 din 7 februarie 2012, a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 26 aprilie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, ANA I. A. C. A. A. C. GREFIER, C. B. Red.A.C./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: A. F. D.
| ← Decizia civilă nr. 4683/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 2815/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
