Decizia civilă nr. 1839/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR.1839/R/2012

Ședința 26 aprilie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ANA I.

J.ECĂTOR: A. C.

J.ECĂTOR: A. A. C.

G.: C. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul A. S. împotriva deciziei civile nr. 245 din 8 decembrie 2011 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații C. Ș. și C. L., având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 13 aprilie 2012, s-a depus la dosar, din partea pârâților intimați C. Ș. și C. L., un înscris.

Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de suspendare a prezentei cauze în temeiul art. 244 pct. 1 C.proc. civ., apreciind că norma prevăzută de art.244 pct. 1 C.proc. civ., este o normă permisivă și soluția ce se va pronunța în prezenta cauză nu depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul înregistrat sub nr. (...) al J.ecătoriei S. M..

Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare în baza actelor depuse la dosar.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 48/(...), Judecătoria Sighetu Marmației a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții C. Ș. și C. L., în contradictoriu cu pârâtul A. S. și, în consecință, s-a dispus evacuarea pârâtului din apartamentul situat în S. M., str. I., bl.18, apt.61, jud. Maramureș, iar pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților suma de 510 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții au făcut dovada cu extrasul de carte funciară nr. 50076 S. M., cu nr. cadastral 234/9/61 că sunt înscriși ca proprietari ai apartamentului nr.61, str. I. din S. M., bl. nr.18, sc.I, et.X, cu suprafața utilă reală de 39,54 mp compus din două camere și dependințe.

Martorul C. A. a declarat că a primit de la reclamanți folosința imobilului și a încheiat cu pârâtul antecontractul de vânzare cumpărare din

(...) fără consimțământul reclamanților și fără un mandat expres din partea acestora, astfel că nu s-a realizat transferul dreptului de proprietate în favoarea pârâtului.

Față de cele prezentate instanța a considerat că pârâtul ocupă fără drept imobilul proprietatea reclamanților, astfel că acțiunea a fost considerată întemeiată, a fost admisă și pârâtul a fost obligat să preda imobilul, în baza art.480 din codul civil.

Prin decizia civilă nr. 245/(...) a Tribunalului Maramureș a fost respins apelul declarat de apelantul A. S. împotriva sentinței civile nr.

48/(...), pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației jud. Maramureș, iar apelantul a fost obligat la plata către intimații C. Ș. și C. L. a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această deciziei, tribunalul a reținut că reclamanții intimați sunt proprietarii tabulari ai imobilului din litigiu, că în mod corect a reținut prima instanță că antecontractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat de apelant cu fratele intimatului, numitul C. A. nu poate fi opus reclamanților intimați din moment ce C. A. nu a avut mandat expres din partea proprietarilor imobilului.

În privința audierii martorului C. A. (fratele intimatului) în calitate de martor, instanța a reținut că la termenul la care a fost încuviințată această probă pârâtul A. S. a lipsit (având TC), la fel și la termenele ulterioare. Administrarea acestei probe a fost dispusă de instanță cu respectarea disp. art. 129 alin. 5 teza finală din Cod procedură civilă.

De altfel, chiar în lipsa acestei probe testimoniale, înscrisurile depuse la dosar de către ambele părți dovedesc aspectele reținute de instanță: acela că reclamanții sunt proprietari tabulari, că înscrisul sub semnătură privată de care pârâții se prevalează nu este translativ de proprietate, este încheiat cu un neproprietar fără mandat expres din partea proprietarilor.

Concluzia că pârâtul ocupă fără drept imobilul este corectă, și în consecință prima instanță a admis în mod corect acțiunea rămânând pârâtului posibilitatea de a-și valorifica eventualele pretenții pe cale separată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal pârâtul, solicitând modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivarea recursului recurentul a arătat că intimații și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 C. civil, sens în care apreciază că ne aflăm în prezența unei acțiuni în revendicare, raportat la faptul că el locuiește în imobil de peste 15 ani, că prin act sub semnătură privată C. A. și C. Ș. s-au obligat să-i transmită dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu.

Prin întâmpinarea depusă intimații s-au opus admiterii recursului, arătând că ei nu s-au obligat să transmită recurentului dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu, că cel care s-a obligat să transmită acest drept este cumnatul lor, că ei sunt proprietarii tabulari ai apartamentului și că, cu toate că pârâtul locuiește de 16 ani în apartament, le încalcă dreptul de proprietate.

Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este fondat și în în consecință, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentei acțiuni îl constituie evacuarea pârâtului din apartamentul nr. 61, situat în S.l M., str. I., bl.18, sc. 1, et.X, în motivarea căreia reclamanții au arătat că sunt proprietarii acestui apartament și că pârâtul ocupă apartamentul de mai mulți ani, fără forme legale, că deși nu i- au perceput chirie, acesta nu și-a achitat obligațiile față de stat, acumulând datorii față de primărie, situație în care nu mai înțeleg să-l tolereze în apartament.

Reclamanții au făcut dovada cu extrasul CF nr. 50076 S. M., nr. cadastral 234/9/61 că sunt înscriși ca proprietari ai apartamentului 61 din

S.l M., str. I., bl.18, sc. 1, et.X.

Pârâtul a susținut în fața instanței de fond și în fața instanței de apel că are un titlu asupra acestui apartament, respectiv înscrisul sub semnătură privată din (...) prin care C. A., fratele reclamantului C. Ș., se obligă să-i vândă apartamentul în litigiu, că locuiește în apartament de 15 ani, lucru de altfel recunoscut de reclamanți prin acțiune și întâmpinarea depusă la dosar, că, de fapt, a cumpărat acest imobil de la C. A. și reclamantul C. Ș.

Promitentul vânzător a fost audiat ca martor (f.29), declarație în care arată că a primit în folosință apartamentul în litigiu de la reclamanți, că reclamantul C. Ș. i-a spus că poate să-l vândă, motiv pentru care a și încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare.

Prin urmare, reclamanții nu au urmărit să-și valorifice dreptul lor de proprietate exclusiv și absolut pe calea unei acțiuni în revendicare în contradictoriu cu pârâtul, deși acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 C. civil, ci doar evacuarea pârâtului din apartament, pârât care invocă în sprijinul său un titlu pe care își bazează folosința imobilului.

Ținând seama de obiectul cererii, precum și de temeiul juridic invocat, curtea apreciază că se impunea respingerea acțiunii ca inadmisibilă, motiv pentru care, în baza art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 1 și 3 Cod proc.civ., curtea va admite recursul declarat de pârât, va modifica decizia civilă nr.

245/(...) a Tribunalului Maramureș în sensul că va admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 48/(...) a J.ecătoriei S. M., pe care o va schimba în sensul respingerii cererii formulate de reclamanții C. Ș. și C. L. în contradictoriu cu pârâtul A. S., ca inadmisibilă.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul A. S. împotriva deciziei civile nr.

245 din 0(...) a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 48/(...) a J.ecătoriei S. M..

Schimbă sentința în sensul respingerii cererii formulate de reclamanții

C. Ș. și C. L. în contradictoriu cu pârâtul A. S., ca inadmisibilă.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, (...).

PREȘEDINTE J.ECĂTORI G.

ANA I. A. C. A. A. C. C. B.

Red. IA dact. GC

3 ex/(...)

J.. apel: P. V, Waltner D.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1839/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă