Decizia civilă nr. 2084/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2084/R/2012
Ședința Camerei de consiliu din data de 7 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. D. JUDECĂTORI: A. A. P.
A. A. C.
GREFIER: G. C.
P. de pe lângă C. de A. C. reprezentat de
PROCUROR: AURELIA SLABU
S-a luat în examinare recursul declarat de contestatorul P. N. Ț. C. D.
- F. C. împotriva încheierii civile nr. 9. din 5 mai 2012, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosar nr. (...).
Dezbaterea cauzei a avut loc în Camera de C. fără citarea părților.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul contestatorului, av. L.
M., în substituirea av. L. Romulus.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul contestatorului depune la dosar împuternicire avocațială și delegație de substituire.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în întregime a contestației privind admiterea în totalitate a listei de candidați propuși pentru funcția de consilieri județeni în C.l Județean C., motivat pe faptul că greșelile strecurate în declarațiile întocmite cu ocazia depunerii candidaturilor au fost remediate.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului, arătând că erorile strecurate în documentele depuse de către unii candidați pentru funcția de consilieri județeni au fost remediate doar pentru o persoană, iar pentru celelalte nu, astfel că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând a fi menținută, având în vedere și faptul că cerințele O.U.G. nr. 2. privind accesul la propriul dosar si deconspirarea S. nu au fost îndeplinite.
Cauza fiind în stare rămâne în pronunțare.
C U R T E A,
Prin încheierea civilă nr. 9. din 5 aprilie 2012 a T.ui C., s-a admis în parte contestația formulată de P. N. Ț. C. D. - F. C., împotriva Hotărârii nr.
28 din 2 mai 2012emisă de B. E. de C. J. nr. 13 C., care a fost modificată în parte, în sensul dispunerii înscrierii a 27 de candidați cuprinși în lista depusă la acest birou, respectiv și a domnului Drândă S. (poziția 9); au fost menținute restul dispozițiilor.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin hotărârea nr. 28 din (...) a B.ui E. din Circumscripția J. nr. 13 C., s-au admis în parte propunerile de candidaturi formulate de către P. N. Ț. C. D. - F. C., pentru consilieri județeni ai județului C., dispunându-se înscrierea a 26 de candidați cuprinși în lista depusă la B. E. și respingându-se propunerile referitoare la candidații C. A. (poziția 7), Drândă S. (poziția 9), Câmpianu E.
(poziția 14), N.la V. Tudor (poziția 15), Oros G. F. (poziția 16), T. I. (poziția
26), Chiorean Silviu M. (poziția 29), R. Claudiu V. (poziția 30), Ciucă Aurelian F. (poziția 31) și Petri G. (poziția 33), din cauza lipsei declarației de acceptare a candidaturii în 4 exemplare pentru Drândă S. și a necompletării declarației pe proprie răspundere referitoare la calitatea de lucrător sau colaborator al securității pentru celelalte poziții.
În baza art. 1 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Hotărârea nr. 5117 din 11 aprilie 2012 a B.ui E. Central, declarația de acceptare a candidaturii se depune în 4 exemplare.
Întrucât în cuprinsul dosarului depus de partid la sediul tribunalului împreună cu actele care au stat la baza listelor de candidați se regăsesc în 2 exemplare originale care poartă ștampila B.ui E. al C.i nr. 13 C. și semnătura președintelui ale declarației de acceptare a candidaturii a persoanei menționate anterior, este evident că devreme ce partidului i-au fost eliberate aceste exemplare, acestea au fost depuse în suficiente exemplare, hotărârea contestată a fost modificată în sensul dispunerii înscrierii acestui candidat în lista depusă la biroul electoral pentru alegerile locale din 10 iunie 2012 alături de ceilalți 26 candidați.
Celelalte poziții contestate au fost respinse, deoarece din actele trimise de acest birou instanței, a rezultat că persoanele înscrise la acele poziții nu au barat peste cuvintele „am fost"; sau „nu am fost lucrător al securității sau colaborator al acesteia";, de către nici unele dintre acestea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. N. Ț. C. D. - F. C., solicitând modificarea ei în sensul admiterii în întregime a contestației privind admiterea în totalitate a listei de candidați propuși pentru funcțiile de consilieri județeni în C.l Județean C..
În motivarea recursului, s-a susținut că în mod greșit prima instanță a admis în parte contestația, pe motiv că pentru anumite persoane care sunt prevăzute în mod expres în hotărârea atacată s-au strecurat erori materiale, greșeli în actele pe care aceștia le-au completat, care nu pot să producă efecte juridice și nu îi pot împiedica să depună lista completă pentru alegerile din data de 10 iunie 2012.
Este inadmisibil modul în care acestui partid îi este refuzat dreptul de a depune lista completă pentru alegerile la consiliul județean C., acest drept fiind garantat de C. R., de tratatele internaționale la care R. este parte și de dispozițiile legale în materie.
Nu le poate fi interzis dreptul constituțional de a candida pentru C.l județean, câtă vreme toți candidații propuși îndeplineau toate condițiile prevăzute de dispozițiile legale pentru a candida.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din Hotărârea nr. 5117 din 11 aprilie 2012 a B.ui E. Central, printre documentele ce trebuie să însoțească listele de candidați, este și declarația pe propria răspundere în sensul că a avut sau nu calitatea de lucrător al S. sau colaborator al acesteia, conform modelului prevăzut în anexa la O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 2..
Așa după cum a reținut prima instanță, candidații C.u A., Cîmpianu E., N.la V.-Tudor, Oros G.-F., T. I., Chiorean Silviu-M., R. Claudiu-V., Ciucă Aurelian-F. și Petri G., nu și-au completat declarațiile pe proprie răspundere în ceea ce privește aspectul dacă au fost sau nu lucrători sau colaboratori ai securității.
La B. E. de C. J. nr. 13 C., sunt depuse declarațiile acestor 9 candidați, necompletate conform legii în termenul imperativ de depunere a candidaturilor, situație de care sunt culpabili candidații și organizația din care fac parte.
Este adevărat că art. 37 din Constituție garantează dreptul de a fi ales, numai că acest drept se exercită în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, inclusiv hotărârile B.ui E. Central, ale cărei dispoziții nu au fost respectate de o parte dintre candidații propuși de F. C. a P. N. Ț. C. D.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 52 alin. (6) și (7) din L. nr. 62/2004, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de P. N. Ț. C. D. - F. C. împotriva încheierii civile nr. 9. din 5 mai 2012 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 7 mai
2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI T. D. A.-A. P. A.-A. C.
G. C.
GREFIER
Red.TD: (...) Dact.CC:(...)-2 ex.
← Decizia civilă nr. 2590/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1115/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|