Decizia civilă nr. 3383/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 3383/R/2012
Ședința publică din data de 4 iulie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
A.-T. N.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. A.-D., împotriva sentinței civile nr. 332 din 6 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect pretenții - daune materiale.
Se constată că la data de 4 iulie 2012, reclamantul-recurent a depus la dosar, prin fax, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 27 iunie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 332/(...) a fost respinsă excepția inadmisibilitățiiinvocată de Ministerul Public.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul B. A.-D. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin adresa nr.
226/(...) emisă de B. N. Interpol s-a solicitat IPJ Maramureș, ca urmare a unei solicitări a autorităților germane, arestarea și predarea către G. a numitului B. A. D., fiul lui A. și L., născut la data de (...) în Dej cu domiciliul în Baia M..
Cererea autorității germane de arestare în vederea extrădării menționează ca dată a nașterii a persoanei căutate data de (...).
În fața reprezentanților parchetului la data de (...) reclamantul a dat o declarație prin care învederează aspecte legate de data sa de naștere și faptul că nu are nicio legătură cu cele reținute în sarcina sa.
La data de (...) din nou reclamantul a dat o declarație în fața reprezentanților Pachetului de pe lângă C. de A.
Prin ordonanța de reținere din data de (...) luată de P. de pe lângă C. de apel C. în dosar nr. 226/II/05/2010 s-a dispus reținerea reclamantului pe un interval de 24 ore pentru a fi prezentat C. de A. C..
Pentru a pronunța această ordonanță s-a constatat că este un caz de urgență prin excepție de la disp. art. 88/2 din L. nr. 304/2004 măsura reținerii putând fi dispusă pe baza semnalării Interpol.
La data de (...) IGP-B. N. Interpol a comunicat că autoritățile Interpol
Wiesbaden nu dețin fotografia și impresiunile persoanei urmărire internaționalînsă persoana urmărită este posesoarea cărții de identitate 2. emisă la (...) în
Baia M..
Până la acest moment se poate constata că între data primei declarații respectiv (...) și data celei de-a doua declarații (...) autoritățile naționale au făcut demersuri în vederea identificării raportat probabil la afirmațiile privitoare la neconcordanțele semnalate în legătură cu data nașterii.
Din analiza cărții de identitate a reclamantului valabilă la data desfășurării procedurii în fața autorităților române rezultă că aceasta a fost emisă la data indicată având numărul arătat de autoritatea germană.
Prin Încheierea penală nr. 32/2010 a fost admisă sesizarea P.ui de pe lângă
C. de apel C. și în baza art. 90 alin.2 din L. nr. 3. s-a dispus arestarea reclamantului pe o durată de 5 zile în baza semnalării transmise de către
Interpol G. înregistrată la B. N. Interpol sub nr. 1816185/AS/BEL/(...).
Instanța a apreciat că fapta pentru care este acuzat reclamantul constituie infracțiune și potrivit legii române și că este oportună luarea față de persoana solicitată a măsurii arestării pentru a garanta evitarea părăsirii teritoriului
României de către reclamant precum și pentru continuarea procedurii de continuarea a procedurii mandatului de arestare emis de autoritățile germane.
Reclamantul nu a uzitat de dreptul său de recurs.
Acestuia i s-a prezentat mandatul de arestare emis de autoritatea germană și și-a dat consimțământul de predare către autoritățile germane.
Având în vedere acest consimțământ, precum și faptul că nu existau motive de refuz a executării mandatului conform art. 88 din L. nr. 3., C. de apel prin sentința penală nr. 34/2010 a luat act de consimțământul la predare al reclamantului și în baza art. 90 din L. nr. 3. a menținut măsura arestării pe o perioadă de 24 de zile în vederea predării.
La data de (...) reclamantul a fost predat unei escorte de la Interpol G.
Din cele arătate mai sus, instanța a constatat că reclamantul nu a fost privat pe teritoriul național de libertate decât o perioadă de 17 zile, din data de
(...) până la data de (...).
Ulterior, față de reclamant s-a suspendat procedura preliminară, fiind pus în libertate de către autoritățile germane conform hotărârii T.ui de primă instanță
Augsburg din (...) când mandatul de arestare din data de (...) a fost anulat.
Raportat la această stare fapt instanța a statuat că se impune a se stabili dacă din perspectiva dreptului național cererea reclamantului este fondată, din probele administrate rezultând fără dubiu că acesta a suferit un prejudiciu material, iar privarea de libertate este aptă să creeze un prejudiciu moral.
Așa cum s-a pronunțat C. Constituțională română prin D. 1. în procedura executării mandatului european judecătorul român hotărăște asupra arestării persoanei solicitate în temeiul legii, numai după ce a verificat, în prealabil, dacă au fost respectate condițiile necesare referitoare la emiterea mandatului, și nicidecum nu se pronunță cu privire la temeinicia urmăririi sau condamnării dispuse de autoritatea străină ori asupra oportunității arestării. În caz contrar, s- ar aduce atingere principiului referitor la recunoașterea reciprocă a hotărârilor penale.
Totodată, este de semnalat că nu poate fi pus semnul egalității între privarea de libertate dispusă ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare și cea dispusă ca urmare a emiterii unui mandat de arestare preventivă emis de judecătorul român în condițiile Codului de procedură penală.
Din perspectiva dreptului național pentru a găsi aplicabilitate art. 504
C.pr.pen. este nevoie a se contata existența unei erori judiciare, comise de către autoritățile naționale, într-un proces penal.
În mod real între documentul trimis autorităților germane și situația de stare civilă a reclamantului există o diferență în ceea ce privește data nașterii.
Potrivit art. 100 și 103 din L. nr. 3. autoritățile române au obligația identificării persoanei.
Autoritățile naționale nu au ignorat această dispoziție, întrucât au făcut demersuri prin solicitarea unor relații suplimentare autorităților germane între perioada (...)-(...) dată când a fost luată măsura reținerii.
Autoritățile germane au comunicat autorităților române numărul și data cărții de identitate a reclamantului ca corespund întru-totul. S-a comunicat că nu dețin fotografia sau impresiunile persoanei urmărite, dar aceste elemente nu sunt de natură să creeze o suspiciune în favoarea reclamantului, atâta timp cât datele de identificare și mai ales, ale cărții de identitate erau corecte.
În aceste condiții este posibil și rezonabil a se afirma că autoritățile germane au avut în vedere la momentul emiterii cererii de extrădare persoana reclamantului, numai astfel putându-se intra, de către această autoritate, în posesia datelor personale ale reclamantului.
Având în vedere considerentele deciziei sus amintite și neexinstând impedimente formale la executarea mandatului s-a dat curs solicitării instanței competente germane.
Pe de altă parte, trebuie reținut că între măsura arestării preventive dispusă de către instanța națională în cursul unui dosar al unei autorități naționale are un conținut diferit de cel al procedurii arestării în vederea extrădării a urmare a existenței unui mandat internațional de arestare.
În procedura prev. de L. nr. 3. instanța națională nu analizează oportunitatea sau temeinicia măsurii, ea verificând doar aspectele formale ale procedurii.
Raportat la specificitatea acestei proceduri instanța națională când a luat măsura arestării pe 5 zile a avut în vedere dispozițiile legii interne, dar și oportunitatea luării măsurii în vederea garantării evitării părăsirii teritoriului României legat de împrejurarea că reclamantul a fost plecat în reperate rânduri în afara spațiului național, atât pentru a desfășura activități în interes personal, (aducerea de mașini), cât și pentru a munci.
În ceea ce privește hotărârea instanței naționale de prelungire a măsurii arestării preventive pe 24 de zile instanța raportat la existența consimțământului reclamantului nu a făcut decât să dea eficiență acestuia și să dispună executarea mandatului.
Nu poate fi apreciată ca fiind netemeinică afirmația reclamantului că a dat acest consimțământ pentru verificarea și lămurirea situației în care a fost inclus, dar aceasta nu are înrâurire asupra procedurii interne care în măsura existenței consimțământului nu mai impune nicio altă verificare.
Trebuie reținut că din data de (...) când a fost predat reclamantul în fața autorităților germane acesta a făcut obiectul unor cercetări destul de amănunțite după cum rezultă din ordonanța din data de (...) ceea ce denotă, că inclusiv autoritățile germane care la rândul lor aveau obligația de a verifica identitatea reclamantului, au apreciat că mandatul a fost în mod corect executat, fiind însă vorba de o altă persoană care a săvârșit fapta. Doar la data de (...) mandatul de arestare din data de (...) a fost anulat la mai mult de o lună de la predarea de către autoritățile române.
Susținerea reclamantului că instanța națională ar fi putut lua o măsură fără conținut privativ de libertate, respectiv obligația de a nu părăsi localitatea nu are relevanță decât din perspectiva conținutului măsurii întrucât ambele măsuri sunt apte să producă prejudicii atât materiale, cât și morale.
În cauza de față raportat la starea de fapt se poate aprecia că nu se poate constata o eroare judiciară a autorităților naționale române în sensul avut în vedere de legiuitor.
Răspunderea statului se limitează doar la prejudicii cauzate prin erorii judiciare, în acest fel fiind și jurisprudența ÎCCJ (decizia nr. 3128/2010).
În altă ordine de idei, autoritatea germană inclusiv prin decizia de suspendare a cercetării preliminare recunoaște reclamantului dreptul la despăgubiri de la data de (...) până la data de (...) când reclamantul s-a aflat sub puterea mandatului emis de autoritatea germană, aceasta recunoscând implicit existența unei măsuri luate în ceea ce privește privarea de libertate a reclamantului și asumarea consecințelor acestor măsuri.
Autoritatea germană a reținut că se poate presupune că făptași necunoscuți au folosit identitatea acuzatului apreciind astfel în mod indirect eroarea nu provine din modalitatea executării mandatului de executare iar că pretenții decurgând din executarea baza mandatului internațional de arest trebuie să fie puse în sarcina acestora.
Întrucât în fața autorității naționale române nu s-a desfășurat o procedură într-un dosar penal propriu-zis față de pârâtul din prezenta cauză nu se poate realiză o analiză a incidenței art. 5 alin. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul,solicitând modificarea în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligării intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 312 alin. 2 raportat la art. 304 pct. 7
și 9 Cod proc.civ., art. 3041Cod proc.civ. În motivarea recursului, reclamantul a reluat expunerea stării de fapt derulată în intervalul (...)-(...), arătând că la data de (...) s-a dispus reținerea sa pe o perioadă de 24 de ore, la data de (...) a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 5 zile, iar la data de (...) s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive pentru încă o perioadă de 24 de zile. Încă din prima zi a convocării reclamantului la P. de pe lângă C. de A. C., acesta a arătat că nu este persoana urmărită de autoritățile germane, existând neconcordanță între numele și data nașterii persoanei solicitate și reclamant. Reclamantul a arătat că atât reținerea, cât și arestarea sa preventivă au fost rezultatul unei grave neglijențe cu ocazia verificării identității sale. Recurentul arată că hotărârea cuprinde motive contradictorii și este dată cu încălcarea art.504-507 Cod proc.pen., art. 52 alin. 3 din Constituția României și art. 5 alin. 5 din C.E.D.O. În mod greșit prima instanță a apreciat că autoritățile naționale și-au îndeplinit obligațiile ce le incumbă, cu privire la executarea mandatului european de arestare, obligații stabilite prin L. nr. 3.. Din răspunsul comunicat de autoritățile germane a rezultat că persoana solicitată se numește B. A.-R., născut la (...), iar reclamantul se numește B. A.- D., fiind născut la (...). Greșeala magistraților români a constat în aceea că au executat un mandat european de arestare, cu nerespectarea obligațiilor prealabile impuse prin L. nr. 3. art. 99 alin. 5 în baza căruia autoritățile române trebuiau să constate că persoana a cărei remitere o solicită autoritățile germane nu se află pe teritoriul R. Prin decizia nr. 1. a C. C., s-a stabilit că judecătorul român hotărăște asupra arestării persoanei solicitate, numai după ce a verificat dacă au fost respectate condițiile necesare referitoare la emiterea mandatului. Recurentul critică faptul că în mod greșit a reținut instanța de fond că măsura arestării preventive era oportună, în vederea garantării evitării părăsirii teritoriului României de către reclamant, în condițiile în care în vederea prevenirii părăsirii țări era suficientă luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara. O altă critică vizează faptul că deși s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la cele statuate prin decizia nr. 4. a C. C., motivele de respingere pe fond a acțiunii fac referire tocmai despre limitele în care se poate uza de procedura prevăzută de art. 504 Cod proc.pen. Reclamantul arată că nu se poate îndrepta împotriva S.ui German pentru greșeala comisă de S. Român, S. Român având obligația de a identifica și de a remite în condițiile și cu respectarea legii, persoana menționată în mandat. În speță nu are relevanță faptul că reclamantul și-a dat consimțământul la predare, atâta vreme cât organele judiciare române nu și-au îndeplinit obligațiile prealabile acestei operațiuni. Un alt motiv de recurs vizează faptul că instanța de fond nu a analizat materialul probator administrat, nu a făcut nicio referire la interogatoriul reclamantului și la probele testimoniale, reclamantul apreciind că sub acest aspect hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Fiind probe încuviințate și administrate de instanță, se impunea analizarea acestora și indicarea motivelor pentru care acestea au fost înlăturate. Reclamantul a arătat că este îndreptățit la repararea prejudiciului suferit ca urmare a reținerii și arestării sale nelegale, în temeiul art. 52 alin. 3 din Constituție, art. 14 pct. 6 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 5 pct. 5 din C.E.D.O. și art. 3 al Protocolului nr. 7 adițional la C., constând în prejudiciul material în sumă de 2500 lei onorar avocațial în procedura mandatului european de arestare, 275 euro contravaloarea cazării la o pensiune din Ausburg, în perioada (...)-(...), când i s-a eliberat titlul de călătorie, 65 euro contravaloarea titlului de călătorie și 75 euro contravaloarea biletului de călătorie din G. spre R., toate aceste cheltuieli putând fi evitate dacă organele judiciare române ar fi refuzat executarea mandatului european de arestare și un prejudiciu moral, întrucât arestarea i-a marcat existența, pe toate planurile vieții, atât reclamantului cât și familiei sale - părinții și cele două surori. Prin întâmpinarea formulată (f. 31), pârâtul a solicitat respingerearecursului, arătând în esență că în mod corect prima instanță și-a întemeiat hotărârea pe cele statuate prin decizia nr. 1. a C. C. Analizând recursul, curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Așa cum rezultă din conținutul motivelor de recurs, o parte dintre acestea pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct.7,9 Cod proc.civ., respectiv cele referitoare la contradicția între respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și considerentele de respingere pe fond a acțiunii, în care se face referire la limitele în care se poate uza de procedura prev. de art. 504 Cod proc.pen., greșita aplicare a dispozițiilor art. 99 alin. 5 din L. nr. 3. și greșita apreciere asupra oportunității luării măsurilor reținerii și arestării preventive. O altă parte a motivelor de recurs este susceptibilă de a fi încadrată în dispozițiile art. 312 alin. 3, 5 Cod proc.civ., respectiv motivul vizând omiterea de către instanța de fond a analizării materialului probator administrat, constând în aceea că prima instanță nu a făcut nicio referire la interogatoriul reclamantului și declarațiile martorilor audiați. Verificând hotărârea primei instanțe se constată că, potrivit dispozitivului, excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă, în baza celor statuate prin D. nr. 4. a C. C. În conținutul considerentelor hotărârii, instanța, după prezentarea pe larg a stării de fapt, a reținut că în procedura reglementată de L. nr. 3. instanța națională nu analizează oportunitatea sau temeinica măsurii, verificând doar aspectele formale ale procedurii. Raportat la starea de fapt din speță, s-a apreciat că nu se poate constata o eroare judiciară a autorităților naționale române în sensul avut în vedere delegiuitor, răspunderea statului limitându-se doar la prejudicii cauzate prin erori judiciare, în acest fel fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și J. S-a reținut că întrucât în fața autorității naționale române nu s-a desfășurat o procedură într-un dosar penal propriu-zis, față de reclamantul din cauză, nu se poate realiza o analiză a incidenței art. 5 alin. 5 din C.E.D.O. S-a reținut totodată că reclamantul nu a uzat de dreptul său de recurs împotriva încheierii penale nr. 32/2010 a C. de A. C., reclamantul și-a dat consimțământul de predare către autoritățile germane și că nu poate fi pus semnul egalității între privarea de libertate dispusă ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare și cea dispusă ca urmare a emiterii unui mandat de arestare preventivă emis de judecătorul român, în condițiile Codului de procedură penală. Din coroborarea acestor considerente reținute de prima instanță, aceasta a concluzionat că: Reținerea și arestarea reclamantului de către autoritățile române, la solicitarea autorităților germane, în baza unui mandat european de arestare emis de acestea din urmă, în condițiile în care în conținutul mandatului european de arestare data nașterii persoanei solicitate nu coincidea cu data nașterii reclamantului, iar acesta a învederat această neconcordanță în fața autorităților naționale române, iar ulterior, la solicitarea autorităților române, autoritățile germane au comunicat că numele persoanei solicitate este B. A.-R. (f. 18 dosar fond), iar numele reclamantului este B. A. D., nu constituie eroare judiciară în sensul art. 504 Cod proc.civ. În plus, nu se poate pune semnul egalității între privarea de libertate dispusă în baza unui mandat european de arestare și cea dispusă în urma emiterii unui mandat de arestare preventivă în condițiile Codului de procedură penală. C. apreciază că toate aceste considerente care conduc la inaplicabilitatea art. 504 Cod proc.civ., pe de o parte, contravin soluției de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, iar pe de altă parte, contravin celor statuate prin decizia nr. 4. a C. C., prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 504 alin. 1 Cod proc.pen., sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute în text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. 3 din Constituție. La data pronunțării acestei decizii, procedura mandatului european de arestare nu era în vigoare, aceasta fiind adoptată în anul 2002, înlocuind sistemul de extrădare. D. cadru a intrat în vigoare la (...) și a înlocuit textele existente în acest domeniu. La data intrării în vigoare a procedurii mandatului european de arestare R. nu era membră a Uniunii Europene, dispozițiile comunitare nu erau aplicabile în dreptul intern și nici ipoteza luării măsurii arestării preventive a unui cetățean român, în baza unui mandat european de arestare emis de un stat membru U. nu era plauzibilă. În prezent însă, după adoptarea pe plan comunitar a legislației în baza căreia, între statele membre, pe bază de reciprocitate se poate solicita de către un stat membru arestarea preventivă a unui cetățean de către un alt stat membru și aderarea României la U., curtea apreciază că în prezent dispozițiile art. 504 Cod proc.pen., sunt incidente și în cazul punerii în executare a mandatului european de arestare, în cazul în care se constată existența unei erori. Potrivit dispozitivului sentinței, prin care excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă, aceasta este și opinia primei instanțe, contrazisă însă de considerentele aceleiași hotărâri. Din conținutul considerentelor hotărârii primei instanțe reiese că fondul pretenției reclamantului nu a fost analizat, astfel încât în baza art. 312 alin. 3, 5 Cod proc.civ., se impune admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond. Cu ocazia rejudecării, instanța va analiza dacă: - arestarea preventivă a reclamantului în condițiile în care exista neconcordanță în privința datei nașterii persoanei solicitate prin mandatul european de arestare și datei nașterii reclamantului, constituie eroare judiciară în sensul art. 504 alin. 1 Cod proc.pen.; dacă în aceleași condiții există eroare judiciară raportat la faptul că prin adresa din data de (...) de la B. N. Interpol s-a comunicat un alt nume decât cel al reclamantului, respectiv că persoana urmărită este B. A.-R.; se va analiza de către instanța de fond dacă neconcordanțele dintre persoana menționată în mandatul european de arestare și reclamant, puteau constitui un motiv de refuz de executare al mandatului european de arestare de către autoritățile judiciare române, de executare a mandatului; - pretenția reclamantului va fi analizată și prin prisma atitudinii manifestate de el cu ocazia punerii în executare a mandatului european de arestare. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de reclamantul B. A.-D. împotriva sentinței civile nr. 332/(...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...) pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER T. D. M. C.V. A.-T. N. M. L.T. Red. MV dact. GC 3 ex./(...) Jud.primă instanță: D.T.
| ← Decizia civilă nr. 944/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 2562/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
