Decizia civilă nr. 4185/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. C. NR. 4185/R/2012
Ședința publică din 05 octombrie 2012
I. constituită din:
PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ
JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. GREFIER : A.-A. M.
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanții P. R., V. D., M. M. și M. O. A., împotriva deciziei civile nr. 195/(...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați H. D. și H. I., având ca obiect obligație de a face.
Se constată că la data de (...), reclamanții recurenți P. R., V. D., M. M. și M. O. A., prin intermediul doamnei avocat M.-E. B., au înregistrat la dosar ". scrise";, prin care solicită admiterea recursului conform motivelor arătate în scris, iar prin decizia ce se va pronunța să se dispună: în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare în fața instanței de apel, iar în subsidiar, admiterea recursului și modificarea hotărârii, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial, potrivit dovezilor depuse la dosar (bonul fiscal eliberat de C. de avocat C. C. prezentat în ședința publică și bonul fiscal eliberat de C. de avocat B. M. E., anexat prezentelor concluzii), la care a anexat originalul și copia bonului fiscal eliberat de C. de avocat B. M. E. la data de (...), care atestă plata sumei de 3720 lei, reprezentând onorariu avocațial + T.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din (...), care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 4376/(...), pro nunțată de Judec ător ia Clu j-Napoca îdosar nr. (...) (nr. în format vechi 15125/2006), s-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și a lipsei de interes în promovarea acțiunii reconvenționale.
S-a admis în parte excepția inadmisibilității acțiunii reconvenționale.
S-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
S-a admis în parte acțiunea reconvențională.
S-a constatat că terenul înscris în CF nr. 13098 C., cu nr. top. 13139/1/1, cu suprafața de 1052 mp nu a făcut parte din masa succesorală rămasă după defunctul M. Ș., iar reclamantul M. O. A. nu a avut calitatea de succesor al defunctului M. Ș..
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de (...) între reclamanții M. O. A., V. D., M. M., în calitate de vânzători și reclamantul P. R. în calitate de cumpărător, contract autentificat prin sentința civilă nr. 7. pronunțată în dosarul nr. 19766/2005 al J. C.-N.
S-au respins ca inadmisibile capetele de cerere din acțiunea reconvențională privind constatarea existenței dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF nr. 13098 C., cu nr. top. 13139/1/1 în patrimoniul S.
Român și cel privind rectificarea mențiunilor din CF nr. 13098 C. privind nr. top.
13139/1/1.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut înconsiderentele sentinței următoarele:
„Prin Titlul de proprietate nr. (...), defunctului M. Ș., ale cărui succesoare sunt reclamantele V. D. și M. M., fiice, i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor cu nr. top. 13138/1 și 13139/2, astfel cum reiese și din raportul de expertiză avut în vedere la pronunțarea sentinței civile nr. 9. a J. C.- N.
Prin sentința civilă nr. 9. a J. C.-N. (f.31-32), s-a constatat că terenul din
TP nr. (...) eliberat în favoarea defunctului M. Ș., antecesorul reclamantele de rd.
2-3 din prezenta cauză, V. D. și M. M., acestora, se identifică în regim de carte funciară cu terenurile cu nr. top. 13138/1 și 13139/2, acestea fiindu-le atribuite reclamantelor cu titlu de moștenire și partaj.
Prin sentința civilă nr. 5. a J. C.-N. (f.66-68), s-a stabilit că reclamantul de rd. 4 din prezentul dosar, M. O. A., este succesor al defunctului M. V. și s-a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului cu nr. top. 13139/1/2, în temeiul TP nr. (...) și nr. TP nr. (...).
Terenul înscris în CF nr. 13098 C. cu nr. top. 13139/1/1 nu a făcut obiectul vreunui titlu de proprietate emis în favoarea reclamanților sau al antecesorilor acestora, acest teren rămânând în patrimoniul S. Român.
Din adresele nr. 210782/(...) și nr. 36926/(...) ale Primăriei C.-N. (f.225,
232), reiese că terenul înscris în CF nr. 13098 C. cu nr. top. 13139/1/1 a fost preluat de către S. Român pe baza D. nr. 1., iar în data de (...) terenul s-a aflat în raza Cooperativei Agricole de P. „.". Din adresa nr. 20022/3/304/(...) a
Consiliului local al municipiului C.-N. (f.78) reiese că pentru terenul cu nr. top.
13139/1/1 nu s-a eliberat titlu de proprietate, așadar acest teren se află în continuare în patrimoniul S. Român. Adresele menționate fac dovada aspectelor comunicate până la înscrierea în fals.
S. nu are și nu avea obligația de a-și înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară, astfel că lipsa înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al statului nu poate fi imputată statului și nu poate afecta dreptul de proprietate al acestuia, deoarece potrivit art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938 și art. 26 alin.
2 din Legea nr. 7/1996, statul nu este obligat să își înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară.
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, dreptul de proprietate este opozabil față de terți, fără înscriere în cartea funciară, atunci când este dobândit de către stat ori de către alte persoane prin efectul legii sau în caz de expropriere.
Prin urmare, fiind preluat de stat în baza D. nr. 1. și nefăcându-se dovada de către succesorii defunctului M. Ș., reclamantele V. D. și M. M., că terenul a fost restituit fostului proprietar, terenul înscris în CF nr. 13098 C., cu nr. top.
13139/1/1, cu suprafața de 1052 mp nu a făcut parte din masa succesorală rămasă după defunctul M. Ș., iar reclamantul M. O. A. nu a avut calitatea desuccesor al defunctului M. Ș., acesta fiind înlăturat de la moștenire de către fiicele defunctului, reclamantele V. D. și M. M.
Cu toate că statul român a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului cu nr. top. 13139/1/1 prin expropriere, în baza D. nr. 1., părțile antecontractului de vânzare cumpărare încheiat în data de (...) (f.37) au ignorat prevederile legii și faptul că terenul se afla în patrimoniul unui terț, statul român, obligându-se să transfere și să preia dreptul de proprietate asupra acestui teren.
Astfel, prin antecontractul de vânzare cumpărare, intitulat contract, încheiat la data de (...), reclamanții V. D., M. M. și M. O. A., s-au obligat să îi transmită reclamantului P. R. dreptul de proprietate asupra cotei părți de 1/4 din imobilul înscris în CF nr. 13098 de sub A5 cu nr. top. 13139/1/1, drum de acces.
Pentru a obține o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare în formă autentică, promitentul cumpărător i-a chemat în judecată pe promitenții vânzători, proces finalizat cu pronunțarea sentinței civile nr. 7. a J.
C.-N. în dosarul nr. 19766/2005.
Pentru stabilirea calității de proprietar asupra terenului cu nr. top.
13139/1/1, reclamanții V. D., M. M. și M. O. A., pârâți în dosarul nr.
19766/2005 al J. C.-N. având ca obiect prestație tabulară, au solicitat să se constate că terenul face parte din masa succesorală rămasă după defunctul M. Ș., iar reclamanții au calitatea de moștenitori.
E. irelevant că în speță părțile s-au adresat instanței pentru ca aceasta să perfecteze în formă autentică actul de voință al părților de a transmite și a prelua dreptul de proprietate asupra unui teren. Actul juridic rămâne un contract de vânzare cumpărare.
S. civilă nr. 7. a J. C.-N. conferă actului de voință al părților privind transferul dreptului de proprietate caracter autentic, fără ca modul de dobândire a dreptului de proprietate să se transforme din cumpărare în dobândirea unui drept prin hotărâre judecătorească. Dimpotrivă, așa cum expres se arată în sentința menționată, reclamantul P. R. dobândește dreptul de proprietate cu titlu de cumpărare, iar întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate a acestuia se face cu titlu de cumpărare.
În consecință, prima instanță a considerat că este admisibilă analizarea în prezentul dosar a valabilității contractului.
Contractul de vânzare cumpărare privind înstrăinarea cotei părți de l/4 din terenul cu nr. top. 13139/1/1 de către reclamanții V. D., M. M. și M. O. A. către reclamantul P. R. este nul absolut pentru cauză ilicită, potrivit art. 968 Cod civil. N. nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuși, fapt cunoscut de către înstrăinători, avânzi-cauză ai fostului proprietar tabular de la care terenul a fost preluat de către stat prin expropriere. R. P. R., cumpărător, îi era opozabil dreptul de proprietate al S. român, nefiind necesar ca acesta să fi fost înscris în cartea funciară, cu atât mai mult cu cât acesta cunoștea că pentru toate terenurile învecinate celui cu nr. top. 13139/1/1, respectiv terenurile cu nr. top. 13139/2, respectiv nr. top. 13139/1/2, s-a emis titlu de proprietate în favoarea vechilor proprietari tabulari din familia M., iar moștenitoarele acestuia, vecine cu reclamantul cumpărător, reclamantele V. D. și M. M., și-au înscris în cartea funciară dreptul de proprietate numai după ce statul a retrocedat parcelele învecinate. Reclamantul - cumpărător a cunoscut acest fapt pe baza cercetării Cărții funciare nr. 13098 C.-N. în care au fost operate mențiunile corespunzătoare, carte funciară în care este înscris ca urmare a dezmembrărilor tabulare terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare încheiat între reclamanți.
Potrivit fotografiilor de la filele 208-211, coroborate cu răspunsurile la interogatoriu, pârâții - reclamanți reconvenționali au depozitat materiale de construcție și au folosit drumul de acces cu nr. top. 13139/1/1 pentru a ajunge la imobilul acestora, terenul cu nr. top. 13137/1, cu prilejul edificării casei de locuit.
Prin urmare, având în vedere că parcela cu nr. top. 13139/1/1 nu putea ieși din patrimoniul S. român, nefiind retrocedată și nici înstrăinată cota de l/4 din cota de 3. de către adevăratul proprietar, pârâtul nu a amplasat abuziv autoturisme de mare tonaj, materiale de construcții și utilaje pe drumul de acces aparținând reclamanților.
Având în vedere că reclamanții beneficiau de o aparență a dreptului de proprietate, ca urmare a încheierii unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la terenul cu nr. top. 13139/1/1, în baza art. 109 al. 1 C. instanța de fond a apreciat ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și astfel a respins-o.
Având în vedere că pârâții-reclamanți reconvenționali aveau interesul de a se constata faptul că drumul de acces aparține S. Român, pentru a putea folosi acest teren potrivit destinației sale, în baza art. 109 al. 1 C., instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a acțiunii reconvenționale.
I. de fond a admis în parte excepția inadmisibilității acțiunii reconvenționale, având în vedere că în prezentul dosar nu se poate constata, în baza art. 111 C., existența dreptului de proprietate în patrimoniul S. român cu consecința rectificării CF nr. 13098 C.-N., prin radierea dreptului de proprietate al reclamanților asupra parcelei cu nr. top. 13139/1/1, deoarece adevăratul proprietar în raport cu care trebuie făcută constatarea existenței dreptului, conform art. 111 C. și rectificarea cărții funciare, nu a fost chemat în judecată și nici nu a intervenit în proces. Numai în contradictoriu cu S. Român s-ar fi putut constata, din punct de vedere formal existența dreptului în patrimoniul acestuia, potrivit art. 111 C., și, în consecință, rectifica CF nr. 13098 C.-N. în consecință, în baza art. 111 C., instanța a respins ca inadmisibile capetele de cerere din acțiunea reconvențională privind constatarea existenței dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF nr. 13098 C., cu nr. top. 13139/1/1 în patrimoniul S. Român și cel privind rectificarea mențiunilor din CF nr. 13098 C. privind nr. top. 13139/l/1.
Pentru considerentele mai sus expuse, în baza art. 950, art. 969, art. 650, art. 669, art.948, art. 968 Cod civil, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P. R., V. D., M. M., M. O. A. în contradictoriu cu pârâții H. D., H. I., ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea reconvențională exercitată de pârâții - reclamanți reconvenționali H. D. și H. I. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți reconvenționali P. R., V. D., M. M., M. O. A., a constata că terenul înscris în CF nr. 13098 C., cu nr. top. 13139/1/1, cu suprafața de 1052 mp nu a făcut parte din masa succesorală rămasă după defunctul M. Ș., iar reclamantul M. O. A. nu a avut calitatea de succesor al defunctului M. Ș., a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat în data de (...) între reclamanții M. O. A., V. D., M. M., în calitate de vânzători și reclamantul P. R. în calitate de cumpărător, contract autentificat prin sentința civilă nr. 7. pronunțată în dosarul nr. 19766/2005 al J. C.-N.
În baza art. 276 C., instanța a compensat cheltuielile de judecată";.
Împ o tr iv a aces te i sen tințe au decl ar at ape l, în ter men leg al, rec l amanț ii P. R.,
V. D., M. M., M. O. A.,solicitând schimbarea în totalitate a acesteia, în sensuladmiterii excepției lipsei de interes a acțiunii reconvenționale, precum și admiteriiîn întregime a excepției inadmisibilității acțiunii reconvenționale, admiterii acțiunii introductive de instanța formulată împotriva pârâților H. D. și H. I., respingerea acțiunii reconvenționale formulate în cauză de către pârâți, atât ca inadmisibilă cât și ca nefondată, cu cheltuieli de judecată la fond și în apel. În motivarea apelului reclamanții au arătat, cu privire la excepția lipsei de interes, că prima instanță a reținut că reclamanții reconvenționali "aveau interesul de a se constata faptul ca drumul de acces aparține S. R., pentru a putea folosi acest teren potrivit destinației sale." În condițiile în care aceasta excepție se refera la drumul de acces, care se susține ca ar fi proprietatea S. R., parații aveau posibilitatea să cheme S. R. în garanție sau să utilizeze orice cale legală, dar nici intr-un caz nu aveau dreptul să invoce aceasta excepție. Interesul trebuie sa fie născut și actual, în sensul ca el sa exista în momentul încălcării dreptul subiectiv de proprietate. De asemenea, interesul trebuie să fie direct și personal, condiții pe care cererea reconvențională a paratului H. D. nu le îndeplinește. În acest context, consideră că excepția trebuia admisă. Cu privire la excepția de inadmisibilitate a acțiuni reconvenționale, apelanții au arătat ca aceasta este pe deplin justificata în sensul ca prin cerere se solicita a se constata ca dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF aparține S. R.. Or, proprietatea asupra acestui teren a constituit obiectul unei ample dezbateri, la capătul cărora, prin sentința civila 7. a J. C.-N., s-a stabilit ca terenul în cauza aparține subsemnaților apelanți. Daca ar rămâne în vigoare punctul de vedere al instanței de fond, în sensul respingerii acestei excepții, și admiterii în parte a acțiunii reconvenționale, ar însemna că - prin aceasta metodă ocolitoare - s-ar scoate din vigoare sentința indicata mai sus, ceea ce evident nu este legal, modalitățile de desființare a unei sentințe civile fiind clar stabilite de C., intre acestea neregăsindu-se și o acțiune în constatare cu un asemenea obiect. C. și pe fondului cauzei, apelanții au arătat ca o sentința civila nu poate fi scoasa din vigoare pe calea unei acțiuni în constatare. Astfel, petitul inițial al acțiunii reconvenționale este capătul de cerere principal, celelalte fiind accesorii acestuia, astfel încât respingerea primului petit de constatare a dreptului de proprietate a S. R. trebuia să conducă implicit și la respingerea celorlalte capete de cerere. Mai mult, însăși formularea acțiunii reconvenționale este deficitară, în sensul că este formulată sub forma unei negații, respectiv: "a se constata ca bunurile nu se cuprind în masa succesorală, a se constata ca nu au calitatea de succesori", etc. Din probele dosarului rezultă în mod indubitabil ca terenul având categoria de folosință drum de acces a aparținut antecesorului reclamanților în drepturi, M. Ș., acesta fiind și întabulat în cartea funciara. E. evident ca reclamanții sunt succesorii în drepturi ai acestuia, hotărârea judecătoreasca definitiva și irevocabila la care au făcut trimitere consfințind acest drept. De asemenea, faptul că titlul lor este valabil, nedesființat, confirmă cele susținute de apelanți în fata instanței de fond, cu atât mai mult cu cât nu exista vreun document din care să rezulte că vreodată acest drum de acces a fost în patrimoniul S. R.. De altfel, au mai arătat ca împrejurarea ca nu exista un TP pentru topograficul în litigiu nu duce la concluzia ca acesta nu face parte din masa succesorala. E. indubitabil ca terenul având categoria drum de folosința a aparținut antecesorului lor în drepturi M. Ș., acesta fiind și intabulat în CF, nu exista vreun document din care sa rezulte ca vreodată acest drum de acces a fostîn patrimoniul S. R., fiind evident ca reclamanții sunt succesorii defunctului M. Ș., drept consfințit printr-o sentința definitivă și irevocabilă. A.anții consideră că sentința instanței de fond este nelegală și sub aspectul nesoluționării petitului privind stabilirea mejdiei dintre cele doua proprietăți, solicitata prin acțiunea introductiva de instanța. Apreciază că instanța nu putea respinge acest petit. E. adevărat ca intimații H. au efectuat o lucrare cadastrală, privind terenul în litigiu, respectiv drumul de acces, dar nu este mai puțin adevărat că aceasta s-a făcut în lipsa oricăror acte harți sau documentații cadastrale, numai după indicațiile date de către acesta. În totală contradicție cu această lucrare cadastrală, se afla la dosar doua expertize, dintre care expertiza judiciara, care este de fapt primordială, le-a dat în întregime dreptate. Mai mult decât atât, expertiza efectuata în cauză de către expertul B. I., experți asistenți Boaca M. și D. M., se referă atât la acest petit de stabilire a mejdiei, cat la stabilirea lățimii drumului de acces. A. probă este completata la dosarul cauzei prin constatările personale ale instanței, realizate cu ocazia deplasării la fata locului, astfel încât este surprinzătoare atitudinea primei instanțe, de a respinge în totalitate cererea de stabilire a linie de hotar. Au mai arătat că în momentul formulării acțiunii principale și a celei reconvenționale, linia de hotar dintre cele doua proprietăți era marcata de un stâlp de înaltă tensiune, care, în urma cu aproximativ trei săptămâni, cu sprijinul distribuitorului de energie electrica, a fost mutat, modificându-se astfel linia de hotar în favoarea pârâților H. D. și I. Pentru dovedirea celor susținute, au depus fotografii care atesta situația din 2007 și situația din prezent, modificarea liniei de hotar demarcate de stâlpul de electricitate fiind evidentă. Un ultim motiv de apel constă în faptul că asupra terenului în litigiu, în suprafața de 939 mp, situat în extravilanul municipiului C.-N., arabil, tarla 92, parcela 13139/1/1/1, a fost eliberat titlu de proprietate de către C. J. pentru stabilirea drepturilor de proprietate private asupra terenurilor C., cu nr. 6561/(...), în favoarea apelanților M. M., V. D. și M. O. A., în calitate de succesori ai defunctului M. Ș., astfel încât dreptul lor de proprietate asupra terenului în litigiu este pe deplin dovedit. De altfel, în condițiile în care s-ar păstra sentința instanței de fond, apelanții s-ar găsi în imposibilitate de a-și înscrie titlul de proprietate 6. în cartea funciara, deoarece, datorită lucrării cadastrale efectuate de către parații H., terenul reclamanților s-ar suprapune peste terenul identificat în lucrarea cadastrala. Mai mult decât atât, ca urmare a eliberării titlului de proprietate, în favoarea reclamanților M. O. A., V. D. și M. M., au încheiat la data de (...) cu P. R., contractul de vânzare-cumpărare privind cota de ¼ parte din imobilul înscris în TP. A. ca urmare a împrejurării că la data încheierii contractului anterior între aceleași părți nu era emis titlul de proprietate. Pr in în tâmp in are a f or mul ată, in timatu l p âr ât H. D.a solicitat respingereaapelului și obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată. Intimatul a arătat că Titlul de P. nr.6561/(...) este dovada legalității și temeiniciei sentinței civile nr. 4. din dos. (...) confirmată prin contractul de vânzare-cumpărare din (...). În fața instanței de fond reclamanții au solicitat obligarea pârâților intimați la încetarea acțiunilor de depozitare pe terenul imobil înscris în CF nr. 13098 C.- N. cu nr. top. 13139/1/1 și stabilirea liniei despărțitoare între imobil înscris în CF nr. 13098 C.-N. cu nr. top. 13139/1/1 și imobilul înscris cu nr. top. 13137/1. În fața instanței de apel fac proba contrarie susținerii lor, în temeiul TP nr.6561/(...) sunt proprietari ai imobilului cu nr. top. 13139/1/1/1 în suprafață de 939 mp. (pentru care nu au investit instanța de judecată cu nici un petit) și deci nu sunt proprietari ai cotei de 3. din imobilul cu nr. top. 13139/1/1 în suprafață de 1052 mp (pentru care au investit instanța de judecată cu petite de revendicare și grănițuire). În fața instanței de fond reclamanții au susținut că în temeiul CF nr. 13098 C.-N., în calitate de moștenitori ai lui M. Ș., sunt proprietari pe cota de 3. din imobilul cu nr. top. 13139/1/1 în suprafață de 1052 mp. M. pentru care au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare cu P. R. autentificat prin S. C. nr. 7.. În fata instanței de apel reclamanții susțin că în temeiul TP nr.6561/(...), în calitate de moștenitori ai lui M. A., sunt proprietari ai imobilului cu nr. top. 13139/1/1/1 în suprafață de 939 mp. M. pentru care au încheiat contractul de vânzare-cumpărare din (...) cu P. R.. În concluzie, nu se discută de CF nr. 13098 ci de TP nr.6561/(...); nu se discută de moștenitori ai lui M. Ș. ci de moștenitori ai lui M. A. nu se discută de cota de 3. din nr. top. 13139/1/1 ci de nr. top. 13139/1/1/1; nu se discută de 1052 mp ci doar de 939 mp. Mai mult, arată că reclamanții au recunoscut anularea antecontractului autentificat prin S. C. nr.7. și au încheiat un nou contract de vânzare-cumpărare în (...). R. la excepția lipsei de interes a cererii reconvenționale, intimatul a arătat că are interesul de a investi instanța de judecată să verifice dacă dreptul invocat de reclamanți, pe care ar trebui să-l respecte, există cu adevărat. Interesul său este dat de însăși acțiunea promovată împotriva sa, deoarece dacă acest drept de proprietate nu există, atunci nu poate fi obligat să-1 respecte și acțiunea trebuie respinsă. Intimatul a mai arătat că cererea reconvențională este admisibilă pentru că nu reprezintă un atac sau o cale de atac împotriva sentinței civile nr. 7., deoarece nu contestă forma autentică a contractului, ci demonstrează nulitatea contractului pe alte considerente: a) obiectul tranzacției este proprietate publică, scoasă din circuitul civil; b) vânzătorii nu aveau calitatea de proprietar. Contractul este nul absolut pentru încălcarea unor norme imperative de interes public, care pot fi invocate de orice persoană. Interesul direct al intimatului în invocarea lor s-a născut în momentul în care a fost chemat în judecată în prezentul dosar. Astfel, în momentul în care i se cere să respecte un drept, i se naște și interesul în a cerceta existenta sau inexistenta lui, deoarece dacă dreptul nu există nu are ce respecta. T ribun alul Clu j, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 195 /(...), pronunț ată în dos ar nr. (...), arespins ca nefondat apelul declarat de reclamanții P. R., V. D., M. M., M. O. A. împotriva sentinței civile nr.4376/(...) în dosarul nr. (...) al J. C.-N., fiind obligați apelanții să plătească intimatului H. D. suma de 6000 lei cheltuieli de judecată în apel. M.ând decizia pronunțată, T. a reținut în considerentele acesteia următoarele: „Prin acțiunea introductivă de instanță reclamanții au invocat calitatea lor de proprietari tabulari asupra imobilului înscris în CF 13098 C., cu nr. topo. 13139/1/1, solicitând instanței să dispună obligarea pârâților să înceteze acțiunile de depozitare a materialelor, utilajelor, mijloacelor de transport și aoricăror altor bunuri mobile pe acest teren, precum și grănițuirea între terenul menționat și terenul aflat în proprietatea pârâților, cu nr.topo.13137/1. C. copiei CF 13098, reclamanții sunt coproprietari, în cote egale, asupra cotei părți de 3. din imobilul cu nr. topo. 13139/1/1, teren și drum de acces în suprafață de 1052 mp, înscrierea dreptului lor de proprietate fiind făcută în baza sentinței civile nr.7. a J. C.-N., asupra cotei părți ce a aparținut numitului M. Ș., înscrisă sub B3 prin încheierea CF nr.3539/1973. Asupra cotei părți de 2. din imobilul menționat este înscris dreptul de proprietate al numiților M. A. și soția născută B. Palaghia, înscrierea fiind făcută prin încheierea CF nr.3640/1958. Prin sentința civilă nr.7. a J. C.-N. și prin încheierile de îndreptare a erorii materiale din (...) și (...) s-a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul M. Ș., proprietar tabular sub B+3, include și cota parte de 3. din imobilul înscris în CF 13098 C. cu nr. topo. 13139/1/1, s-a constatat că la această masă succesorală au vocație reclamanții M. M., V. D. și M. O. A., s-a dispus rectificarea suprafeței imobilului cu nr. topo. 13139/1/1 de la 2175 mp la 1052 mp, reclamanții menționați mai sus fiind obligați să încheiere cu reclamantul P. R. contract autentic de vânzare-cumpărare având ca obiect cota parte de ¼ din imobilul în litigiu. Prin cererea reconvențională formulată pârâții au solicitat să se constate că dreptul de proprietate asupra terenului cu nr.topo.13139/1/1 aparține S. Român, să se constate că acest teren nu a făcut parte din masa succesorală rămasă după defunctul M. Ș., să se constate că M. O. A. nu a fost moștenitor al defunctului M. Ș., să se constate nulitate contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanți, să se dispună rectificarea CF 13098, în sensul radierii dreptului de proprietate al reclamanților. În apel, reclamanții au depus la dosar titlul de proprietate nr.6561/(...) prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea lui M. M., V. D. și M. O. A., în calitate de moștenitori ai defunctului M. A., asupra terenului în suprafață de 939 mp, tarla 92, parcela 13139/1/1/1. I. de apel a încuviințat efectuarea unei completări la raportul de expertiză efectuat de exp. B. I., concluziile acestuia fiind în sensul că terenul din titlul de proprietate nr.6561/(...) se identifică în regim de carte funciară cu terenul înscris în CF 13098 cu nr. topo. 13139/1/1 și că pârâții ocupă din terenul în suprafață de 939 mp o porțiune de 124 mp. E. asistent Boacă M., numit la solicitarea reclamanților a arătat că este de acord cu opinia expertului principal, în timp ce expertul M. M. T., numit la solicitarea pârâților, a arătat că în opinia sa titlul de proprietate este eliberat pentru o suprafață mai mare decât suprafața reală a drumului în litigiu, iar această diferență se datorează modului de identificare la intabulare a terenurilor cu front la drum, suprafața drumului fiind de 568 mp, cu lățimea la front de 4 m și lungimea de 150 m. Raportat la cele menționate mai sus, tribunalul constată că în cauză se impune să se analizeze în primul rând calitatea de proprietari a reclamanților asupra terenului cu nr. topo. 13139/1/1. R. la acest aspect, tribunalul consideră corectă concluzia primei instanțe, în sensul că terenul cu nr.topo.13139/1/1 a fost preluat de stat și atribuit ulterior CAP Înfrățirea, astfel încât nu putea face parte din masa succesorală rămasă după defunctul M. Ș.. A. stare de fapt este confirmată de altfel prin eliberarea titlului de proprietate nr.6561/(...) în favoarea reclamanților pentru o porțiune din terenul cu nr.topo.13139/1/1. Pe de altă parte, tribunalul constată că doar în apel reclamanții au invocat dreptul lor de proprietate dobândit în baza titlului de proprietate menționat, deșiacest titlu a fost eliberat în anul 2007, în cursul procesului, iar conform dispozițiilor art. 294 C.proc.civ. în apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată. Astfel, tribunalul consideră că dacă în fața primei instanțe reclamanții au invocat calitatea lor de proprietari tabulari asupra imobilului cu nr.topo. 13139/1/1, drept dobândit cu titlu de moștenire, respectiv cumpărare, în apel nu pot invoca aceeași calitate în baza titlului de proprietate emis conform dispozițiilor L. nr.18/1991. C. dacă s-ar lua în considerare titlul de proprietate depus în apel, tribunalul constată că acesta a fost eliberat doar pentru suprafața de 939 mp, corespunzătoare cotei părți de cotei părți de 2. din terenul cu nr.topo. 13139/1/1. În condițiile în care reclamanții nu și-au înscris în CF dreptul de proprietate și nu au solicitat să se identifice porțiunea din terenul cu nr.topo. 13139/1/1 corespunzătoare cotei lor de proprietate, tribunalul consideră că în prezenta cauză nu se poate stabili dacă pârâții ocupă o parte din acest teren și nici nu se poate stabili granița cu terenul aflat în proprietatea pârâților. T., tribunalul observă că experții judiciari au avut concluzii diferite privind amplasarea terenului din titlul de proprietate, însă acest aspect este mai puțin relevant pentru soluționarea prezentului apel, întrucât instanța nu a fost investită cu identificarea terenului din titlu. T. consideră nefondate criticile apelanților privind modul de soluționare a excepțiilor pe care le-au invocat în fața primei instanțe, aceasta reținând în mod corect că pârâții justifică un interes pentru a solicita să se constate inexistența dreptului de proprietate al reclamanților, pentru a nu fi obligați să respecte acest drept. În ceea ce privește excepția inadmisibilității, prima instanță a admis această excepție pentru petitele având ca obiect constatarea existenței dreptului de proprietate al S. Român și rectificarea înscrierilor din CF, în sensul solicitat de apelanți. R. la petitul având ca obiect constatarea neincluderii terenului cu nr.topo. 13139/1/1 în masa succesorală rămasă după defunctul M. Ș., tribunalul consideră că acesta este admisibil, fiind incidente dispozițiile art.111 C.proc.civ., conform cărora „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept";. T., sentința civilă nr.7. a J. C.- N. nu este opozabilă pârâților, care nu au avut calitatea de parte, neputând stabili obligații în sarcina acestora. În fine, instanța nu poate lua în considerare nici criticile apelanților privind soluția dată de prima instanță cererii de grănițuire, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, aceștia nu au reușit să dovedească dreptul lor de proprietate asupra terenului învecinat cu cel al pârâților. Pentru toate motivele expuse mai sus, tribunalul consideră că apelul declarat de reclamanți este nefondat, urmând ca în baza dispozițiilor art.296 C.proc.civ. să îl respingă și să mențină sentința atacată, aceasta fiind legală și temeinică. În baza art.274 C.proc.civ., apelanții vor fi obligați să plătească intimatului H. D. suma de 6000 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocațial. I. constată că intimatul a depus la dosar chitanțe privind onorariul avocațial în sumă de 23.000 lei, însă raportat la complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocat, în temeiul dispozițiilor art.274 alin.3 C.proc.civ. urmează să acorde doar suma de 6000 lei";. Împotriva acestei decizii au decl ar at recur s, în ter men leg al, re cl amanț ii P. R., V. D., M. M., M. O. A.,
În motivarea recursului s-a reprodus dispozitivul deciziei din apel, precum
și, în esență, considerentele acestuia, susținându-se de către recurenți că soluția instanței de apel este nelegală, în lumina analizei coroborate a motivelor înscrise în art. 304 pct. 7, 8 și 9 C., întrucât, similar soluției date de Judecătoria Cluj-
Napoca, s-a oprit de fapt doar la a analiza și a statua asupra dreptului de proprietate în ceea ce privește parcela cu nr. top 13139/1/1.
Odată formulată o opinie din partea sa în legătură cu această chestiune, instanța a omis să mai cerceteze adevăratul diferend dintre recurenți și pârâți, adică cel al înlăturării obstacolelor amplasate de pârâți pe terenul identificat cu nr. 13139/1/1 și cel grănițuirii acestui teren fată de cel al pârâților.
Recurenții reproșează astfel instanței de apel, în primul rând, necercetarea completă a fondului cauzei, în condițiile în care aceasta nu s-a preocupat de fapt să stabilească adevărata relevantă a existentei TP nr., 6. octombrie 2007 fată de conținutul pretențiilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Cauza juridică a pretențiilor formulate, arată recurenții, este aceea a existentei unui drept de proprietate al recurenților, având dreptul să și-l apere sub singura condiție de a dovedi existenta unui titlu actual al proprietății lor.
Ca atare, este cauză juridică pentru pretențiile lor, însuși dreptul de proprietate și nicidecum titlul constitutiv al acestui drept. Din această perspectivă, faptul că titlul reclamanților provine din contract sau dintr-un titlul de proprietate emis în procedura L. nr. 18/1991 este chestiune cu relevanță doar sub aspect probatoriu și nicidecum sub cel al cauzei juridice a acțiunii, în sensul cerut de art. 294 C.
C. și în ceea ce privește existența dreptului de proprietate al reclamanților, cu privire la terenul cu nr., topo 13139/1/1, instanțele anterioare au restrâns nejustificat analiza numai la faptul că acest teren nu a făcut obiectul masei succesorale a defunctului M. Ș., deoarece a fost inițial preluat de S. și transmis către CAP Înfrățirea, iar după 1990 a făcut obiectul procedurii reglementate de legile fondului funciar.
Ori, soluționarea chestiunilor puse de recurenți în discuție impunea o analiză mai departe, în sensul că: a) prin chiar TP nr. 6. octombrie 2007 s-a identificat terenul de 939 mp, pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate în parcela cu nr. topo
13139/1/1/, concret parcela atribuită fiind identificată cu nr. topo
13139/1/1/1, fiind astfel întrunită exigenta formală pentru ca recurenți să-și apere drepturi legate de parcela din litigiu; b) însăși instanța de apel a constatat că, în prezent, suprafața de 939 mp pentru care s-a emis titlul de proprietate, reprezintă o cotă parte de 2. din terenul cu nr. topo 1313911/1; c) există îndreptățirea de a pretinde atât înlăturarea obstacolelor amplasate de pârâți pe terenul identificat cu nr. topo 13139/1/1 ca și aceea de a cere grănițuirea sa fată de terenul proprietatea pârâților, chiar și numai din partea unui/unora dintre coproprietari, dat fiind că regimul juridic al acestor acțiuni este cel de exercitare a unor acte normale de conservare și administrare. Dacă această chestiune ar fi trebuit observată sub regimul vechiului cod civil doar prinprisma interpretării doctrinare și jurisprudențiale a regimului acțiunii în grănițuire, ca acțiune petitorie, ce urmărește stabilirea limitelor fizice ale obiectului dreptului de proprietate, ce nu pot fi încălcate la data soluționării apelului, instanța era ținută să observe incidenta expresă a dispozițiilor art. 560 combinat cu art. 643 din NCC rap. la art. 6 alin. 6 din NCC.
Întrucât în apel reclamanții au criticat în totalitate hotărârea primei instanțe și în acord cu caracterul devolutiv al căii de atac, instanța de la Tribunalul Cluj a administrat probe referitoare la aspectele mai sus învederate, soluția dată prin D. civilă nr. 1. evidențiază, în opinia recurenților, faptul că nu s- a cercetat complet fondul cauzei, ceea ce, în acord cu prevederile art. 312 alin. 5 teza I-a C., impune, cu prioritate, retrimiterea cauzei spre rejudecare în fața instanței de apel.
Recurenții dezvoltă punctual elementele sintetizate mai sus în cuprinsul următoarelor critici de nelegalitate în ceea ce privește decizia instanței de apel:
Analiza calității de coproprietari asupra terenului este, aparent, corectă (în sensul că pornește de la existenta titlului de proprietate și de la S. civilă nr. 7. a J. C.-N.), dar, limitată doar la a aprecia că actele pe care le prezintă recurenții reclamanți nu sunt opozabile pârâților, ajunge - de fapt - la o concluzie greșită, aceea că recurenții nu și-ar fi dovedit dreptul de proprietate asupra terenului învecinat imobilului proprietatea acestora.
Din punct de vedere al "opozabilității", în realitate actele prezentate de reclamanți erau opozabile pârâților, în condițiile în care hotărârea judecătorească era înscrisă în CF, iar titlul de proprietate odată eliberat în procedura legilor fondului funciar, este, prin chiar efectul legii, opozabil erga omnes.
Chestiunea este de fapt aceea că, aducând analiza pe tărâmul
"opozabilității" fată de pârâți a actelor de proprietate, instanța de apel a interpretat depunerea TP doar în faza de soluționare a apelului ca însemnând o schimbare a cauzei cererii de chemare în judecata. Ori, nu s-a făcut o necesară nuanțare.
Existenta unui acord de voință (convenția perfectată prin sentința civilă nr.
7.) sau reconstituirea dreptului de proprietate în procedura legii fondului funciar, sunt cauze juridice doar pentru titlurile ce se constituie pe baza lor. Ele nu mai sunt însă și cauze juridice pentru pretenții în care, urmărind apărarea sau stabilirea întinderii proprietății, ceea ce interesează este doar faptul că dreptul de proprietate există și este actual.
Prin urmare, instanța de apel nu a înțeles că în realitate, "cauza" cererii de chemare în judecată este calitatea reclamanților de proprietari și îndreptățirea acestora de grănițuire a propriului teren (cu destinația concreta de drum de acces) de imobilul proprietatea pârâților, iar în consecință, reclamanții au solicitat obligarea pârâților să respecte linia despărțitoare, în sensul de a nu mai depozita materiale, camioane etc. pe acest teren.
E. cunoscut ca orice cerere de chemare are drept cauză finalitatea concretă a pretențiilor deduse judecății, ce corespunde temeiului juridic pe baza căruia sunt formulate aceste pretenții. Nu se confundă însă cu cauza cererii de chemare în judecată temeiul concret al unui act sau titlu care, în speță, servește doar la dovedirea calității și a îndreptățirii de a promova acțiunea.
În apel, prin depunerea titlului de proprietate, reclamanți arată că nu au schimbat în niciun fel cauză cererii de chemare în judecată, scopul fiind acela de a grănițui proprietatea de aceea a pârâților, menținând în continuare aceleași temeiuri juridice ca și inițial, respectiv, art. 1076 și art. 584 VCC.
Recurenți consideră deci ca Tribunalul Cluj, invocând în soluția de respingere a apelului prevederile art. 294 C., a dat o soluție prin care a interpretat greșit sensul acestui text și astfel a făcut o aplicare eronată a legii.
În acest sens, se arată că instanța de apel a neglijat motivul pentru care reclamanții au depus titlul de proprietate, respectiv ca mijloc suplimentar de apărare a dreptului lor de proprietate, dovedit indubitabil ca drept existent și actual. Suntem astfel, în opinia recurenților, în situația greșitei aplicări a prevederilor art. 294 alin 1, teza. a II-a, care arată în mod expres că "mijloacele de apărare nu sunt considerate cereri noi";.
Rezultă, indubitabil în opinia recurenților, că sunt incidente pentru soluția la care s-a oprit instanța de apel, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8
și 9 C.
Recurenții fac referire la prevederile art. 304 pct. 9 C., privind concluzia instanței de apel, în sensul că reclamanții nu ar fi dovedit în cauză faptul ca terenul proprietatea lor ar fi învecinat cu terenul pârâților H.
În decizia de apel s-a ales situația cea mai simplă, bazată din nou doar pe susținerile pârâților și fără a se observa "dubla măsură" utilizată de aceștia.
Pe de o parte, admițând afirmațiile pârâților referitoare la preluarea terenului cu nr. topo 1313911/1 de către stat și existenta unui drept de proprietate al statului, instanța a verificat situația terenului proprietatea recurenților prin prisma acurateței înscrierilor de CF, a schițelor și planurilor de CF, unele întocmite încă anterior anului 1959, toate considerate acte care oferă certitudine pentru amplasamentul în discuție și pentru dimensiunile "drumului de acces".
În schimb, în ceea ce privește terenul pârâților, în pofida dovezilor clare că amplasamentul și configurația acestuia sunt rezultatul exclusiv al propriilor lor declarații, necorelate în niciun fel cu schițele de CF și neasumate ca certitudine nici măcar de expertul care a întocmit documentația cadastrală de întabulare a dreptului lor de proprietate în CF, aceste elemente au fost acceptate ca certe și intangibile.
Din această perspectivă, instanța de apel a introdus în analiză premisa că cei trei experți "judiciari" ar fi avut păreri contrare asupra amplasării terenului ce constituie coproprietatea recurenților reclamanți.
În mod evident, s-a "neglijat" cu totul faptul că expertiza judiciară a fost efectuată de un singur expert, dl. B. I., ceilalți doi fiind experții asistenți aleși de cele două părți. C. daca și dânșii sunt experți judiciari, aceasta expertiza a fost efectuată de către un singur expert.
Recurenții subliniază faptul că în mod neechivoc concluziile expertului numit de instanță, aparent acceptate de instanța de apel prin respingerea cererii intimaților de efectuare a unei contraexpertize, sunt conforme celor arătate de reclamanți, demonstrându-se faptul că cele două imobile se învecinează și deci poate fi stabilită linia despărțitoare între acestea.
Luarea în considerare a punctului de vedere al expertului asistent al pârâților, dl. M. M. T., încalcă dispozițiile art. 210 C., întrucât în cauză nu sunt "mai mulți experți cu păreri deosebite", ci este vorba de un singur expert, dl. B. I., acesta neputând avea păreri deosebite fată de sine însuși. "Ridicarea în rang" a experților asistenți este una nelegală și contrară dispozițiilor art. 210 C.
I. de apel, chiar dacă aparent nelămurită sub aspectul concluziilor expertizei efectuate în cauză sau a susținerilor expertului audiat în fața acesteia, a dat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor coroborate ale art. 304 pct. 7 comb. cu pct. 9 C., întrucât, pe de o parte, în privința soluției, esențiale, de respingere a cererii de grănițuire lipsește o motivare coerentă și completă, în acord cu exigentadispozițiilor legale privitoare la această chestiune, iar, pe de altă parte, hotărârea în acest sens are ca bază motive contradictorii și străine de natura pricinii.
Recurenții remarcă, în acest sens, argumentarea conform căreia "chiar dacă s-ar lua în considerare titlul de proprietate depus în apel, tribunalul constată că acesta a fost eliberat doar pentru suprafața de 939 mp. corespunzătoare cotei părți de 2. din terenul cu nr. topo 13139/1/1.
În condițiile în care reclamanții nu si-au înscris dreptul de proprietate și nu au solicitat să se identifice porțiunea din terenul cu nr. top 13139/1/1 corespunzătoare cotei lor de proprietate, tribunalul consideră că în prezenta cauză nu se poate stabili dacă pârâții ocupă o parte din acest teren și nici nu se poate stabili granița cu terenul aflat în proprietatea pârâților.
A. "stare de confuzie" pe care s-a fundamentat respingerea cererii de grănițuire putea fi ușor înlăturata de instanța de apel prin lecturarea atenta a TP nr. 6. cod 54975, care arată ca suprafața de 939 mp se învecinează la sud cu
"drum".
O analiză și interpretare simplă a mențiunilor din TP, chiar fără a avea nevoie de susținerile experților, ar fi permis, prin mecanismul prezumțiilor, înscris de art. în 1203 Cod civil, a se stabili faptul că terenul de 939 mp pornește din drum, respectiv din actuala str. Eta B. (singurul drum cu care se poate învecina) și urmează amplasamentul căii de acces, până la "epuizarea" celor 939 mp, imobilul învecinându-se direct cu terenul pârâților. Î. acestor dispoziții privind prezumțiile simple ale art. 1203 Cod civil, atrage concluzia greșita a instanței de apel ca recurenții nu și-ar fi dovedit amplasarea acestui teren.
Coroborat argumentului extras anterior din cuprinsul considerentelor deciziei date în apel, este și acela că " ... tribunalul consideră corectă concluzia primei instanțe, în sensul că terenul cu nr. topo 13139/1/1 a fost preluat de stat și atribuit ulterior CAP Înfrățirea, astfel încât nu putea face parte din masa succesorală rămasă după defunctul M. Ș.. A. stare de fapt este confirmată de altfel prin eliberarea titlului de proprietate nr. 6561/(...) în favoarea reclamanților pentru o porțiune din terenul cu nr. topo 13139/1/1".
C. dacă justifică pretenția din cuprinsul cererii reconvenționale a pârâților, cele arătate de instanță nu pot fi transpuse tale quale și în privința grănițuirii, deoarece nu reprezintă o motivare adecvată elementelor ce sunt de stabilit pentru aceasta. Apar astfel insuficiente și străine de natura pricinii deoarece, pe de o parte, a constata împrejurarea că terenul a fost preluat de stat și atribuit CAP Înfrățirea, ceea ce înseamnă că nu a putut fi cuprins în masa succesorală după def. M. Ș., este doar o constatare a situației juridice a imobilului în trecut (fie anul 1959, fie data decesului numitului M. Ș.) dar care nu are nici un fel de relevantă în cauză, dat fiind că pentru a proceda la grănițuire interesează situația și regimul juridic actual al imobilelor, iar pe de altă parte, a justifica între ele cele două elemente, în primul rând, acela că terenul nu a intrat în masa succesorală a def. M. Ș., ci în patrimoniul CAP Înfrățirea si, în al doilea rând, faptul că, cel puțin pentru o porțiune din acest teren recurenților li s-a eliberat TP, înseamnă a omite din argumentare ceea ce, așa cum s-a arătat și la pct. 1 din prezentul recurs, era necesar de stabilit în conformitate cu regimul acțiunii în grănițuire: faptul că indubitabil, recurenții reclamanți sunt proprietari pe o porțiune din nr. top 13139/1/1//1, că în urma eliberării TP s-a născut o situație care, tabular, reprezintă o coproprietate în cota, pe care instanța de apel a stabilit-o, aceea de
2., iar aceasta îi îndreptățește suficient pe recurenți la grănițuirea față de terenul pârâților.
În continuarea "ideii" greșite a instanței de apel, concluzia că cele doua imobile nu s-ar putea grănițui, este una în totală contradicție cu dispozițiile art.
584 VCC (ca de altfel și ale art. 560 rap. la art. 6 alin. 6 din NCC) care arata ca orice proprietar poate îndatora vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa.
Așa cum recurenții au demonstrat, cele doua imobile sunt limitrofe, deci instanța de apel era datoare să grănițuiască cele doua proprietăți. Refuzul acestei grănițuiri, prin însușirea eronată a punctului de vedere al primei instanțe, atrage, din nou, incidenta motivului de recurs prev. de art. 304 pct.9 C.
În ceea ce privește soluționarea excepției inadmisibilității cererii reconvenționale, așa cum a fost formulată în întregime și sub aspectul masei succesorale după M. Ș., aceasta este o soluție greșita, prin invocarea dispozițiilor art. 111 C.
În primul rând, este de remarcat faptul ca instanța de apel a făcut un
"amalgam" din cele doua excepții invocate de reclamanți, arătând că un presupus interes, în sensul art. 111 C., ar atrage automat și respingerea excepției inadmisibilității, punct de vedere cu totul greșit, întrucât recurenții au formulat două excepții distincte, care trebuiau soluționate diferit.
Excepția inadmisibilității a fost susținută în considerarea faptului că o hotărâre judecătoreasca definitivă și irevocabilă, chiar fără ca pârâții să fi fost parte în acel dosar, atrage concluzia că se bucura de puterea pozitiva a lucrului judecat.
Pe calea unei acțiuni în constatarea existentei/inexistentei unui drept este inadmisibil a se lipsi de eficienta juridica o hotărâre judecătoreasca care a dus la intabularea dreptului de proprietate, ca mijloc de publicitate, și față de pârâți. C. art. 111 C. a fost greșit,a întrucât "cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului."
A. "realizare a dreptului" putea fi făcuta de către pârâți fie prin chemarea în garanție a S. R., fie prin alte mijloace specifice, insa nu printr-o acțiune în constatare, ce este admisibila doar în absenta altor mijloace procedurale.
Pronunțând decizia pe baza art. 111 C., instanța de apel a dat o soluție greșită excepției invocate, motiv de recurs, din nou, în sensul art. 304 pct.9 C.
Întrucât excepția lipsei de interes a acțiunii reconvenționale este cu totul nemotivata, fiind "înglobata" în motivarea eronata a excepției inadmisibilității, prezentele motive de recurs nu pot decât reitera cele susținute anterior, și anume, că interesul trebuia să existe la punerea în mișcare a acțiunii reconvenționale, fiind direct și personal.
Aceste condiții nu au fost și nu sunt îndeplinite, simpla afirmație ca ar exista interesul pârâților în aducerea materialelor la propriul teren peste acest imobil, nefiind suficienta pentru a contrazice faptul ca aceștia au acces la aceasta parcela în mod direct din strada Eta B., din drumul public.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată, in timaț ii p âr âț i H. D. ș i H. I.au solicitatrespingerea recursului declarat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecata.
Prin recursul declarat se critica soluția instanței de apel prin prisma faptului ca, în opinia recurenților, aceștia si-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului învecinat terenului de pe care solicita sa se dispună obligarea pârâților la ridicarea materialelor depozitate și cu privire la care doresc sa se realizeze grănțuirea.
În esența recurenții afirma ca în prezent dreptul lor de proprietate e dovedit de TP nr. 6., titlu de proprietate prin care s-a reconstituit dreptul lor de proprietate asupra unei suprafețe de 939 mp din parcela cu nr. top.13139/1/1, parcela în suprafața totala de 1052 mp. în aceste condiții, se afirma ca instanțade fond și cea de apel trebuiau sa admită cererea principală și sa respingă cererea reconventionala, ca fiind lipsita de interes, respectiv inadmisibila.
Dat fiind obiectul cauzei, atât instanța de apel cat și cea de fond au considerat în mod corect ca primul aspect care trebuie lămurit este existenta sau inexistenta dreptului de proprietate al reclamanților-recurenți asupra terenului care se învecinează cu terenul pârâților.
Așa cum a observat instanța de apel, în fond recurenții au invocat ca și temei de fapt al dreptului lor de proprietate o sentința judecătorească (sentința nr. 7.) intabulată în CF, iar în apel au prezentat un titlu de proprietate. C. sentinței nr. 70112006 a J. C.-N., recurenții sunt succesorii lui M. Ș., din a cărui masa succesorala au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1052 mp. C. TP nr. 656112007, recurenții sunt succesorii lui M. A. și le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 939 mp.
Așa cum bine se știe, cauza unei cereri de chemare în judecata reprezintă starea de fapt, calificata juridic. Cu alte cuvinte, cauza cererii cuprinde atât temeiul de fapt cat și cel de drept. Ori, în condițiile în care în fata instanței de fond s-a indicat o anume stare de fapt (calitatea de succesori a lui M. Ș., cu privire la terenul în suprafața de 1052 mp), iar în apel s-a făcut trimitere la un alt temei de fapt (calitatea de succesori a lui M. A., cu privire la terenul de 939 mp), consideră intimații, alături de instanța de apel, că ne aflam în fata unei modificări a cauzei (a stării de fapt) în apel. Cum dispozițiile art. 294 C.pr.civ prohibesc expres o astfel de atitudine, intimații consideră că soluția instanței de apel este perfect legala.
Intimați mai arată faptul că instanța de apel nu s-a mulțumit doar sa constate ca apelanții-recurenți si-au schimbat cauza, ci a analizat și incidența titlului de proprietate despre care apelanții afirma ca reprezintă dovada actuala a dreptului lor de proprietate.
I. de apel a sesizat în mod corect faptul că terenul învecinat imobilului proprietatea pârâților are suprafața de 1052 mp și reprezintă cota de 2. din nr. top. l3139/1/I/1. Titlul de proprietate nr. 6. a fost eliberat doar pentru 939 mp, reprezentând doar o cota parte din cota de 2. din top. 13139/1/1/1. Ori, din întreg probatoriul administrat rezultă că recurenții nu au făcut dovada faptului ca aceasta suprafața de 939 mp s-ar învecina efectiv cu terenul reclamanților și ca pârâții ar ocupa vreo porțiune din acest teren.
In acest sens, subliniază pârâții, faptul ca titlul de proprietate nu a fost intabulat, așa încât sa se poată indica locul exact unde sunt amplasați cei 939 mp, iar instanța de judecata nu a fost investita cu identificarea terenului din titlul de proprietate (care titlu a fost depus și invocat abia în apel, nu și în fata instanței de fond).
Mai mult, și concluziile experților numiți în cauza sunt contradictorii, aspect reținut de instanța de apel, recurenții încercând sa acrediteze ideea ca instanța de apel trebuia sa ia în considerare doar opinia expertului principal, făcând abstracție de concluziile d-lui M. M. - expertul asistent desemnat de pârâți.
In primul rând, instanța a reținut doar ca experții din cauza au avut opinii contradictorii, fara a retine opinia vreunuia. De asemenea,subliniază intimații, raportul de expertiza este o proba lăsata la libera apreciere a judecătorului, care nu este legat de concluziile raportului. Ori, în contextul în care însăși experții desemnați în cauza au avut concluzii diferite și nu au reușit sa convingă instanța cu privire la pertinenta concluziilor, nici măcar în momentul în care au dat lămuriri chiar în fata instanței, ca era imposibil, considera pârâții, a fi aleasa concluzia expertului principal, doar pentru ca acesta nu era expert asistent.
De altfel, afirmațiile recurenților, ca rapoartele experților asistenți nu trebuie luate în considerare, lipsesc, până la urmă, de substanță însăși existenta acestei instituții a experților asistenți.
Mai mult, deși recurenții afirma ca experții asistenți nu ar avea calitatea de experți în cauza, deci opinia lor nu are vreun temei legal, dispozițiile art. 18 (1) din O.G. nr. 2/2000 contrazicându-i în mod clar "Partea interesată are dreptul să solicite ca pe lângă expertul tehnic judiciar numit să mai participe la efectuarea expertizei, pe cheltuiala acesteia, și un expert tehnic judiciar sau un specialist, nominalizat de aceasta și încuviințat de organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei ... "
In acest context, e evident faptul ca d-nul M. a avut calitatea de expert în cauza, iar faptul ca, concluziile domniei sale sunt în contradicție cu cele ale d-lui B. a îndreptățit instanța de apel sa retina ca rapoartele de expertiza au concluzii contradictorii.
In privința prezumției pe care, conform opiniei recurenților, ar atrage-o vecinătatea cu drumul înscrisa în TP nr. 656112007, intimații pârâți solicită instanței să ia în considerare ca terenul de 939 mp se poate învecina cu un drum, dar se ridica problema formei acestui teren (dreptunghi, pătrat, triunghi, romb, etc) și a dimensiunilor laturilor sale.
Ori, atâta timp cat recurenții nu au făcut dovada amplasamentului exact al terenului de 939 mp, simpla sa învecinare cu un drum nu conduce la nicio concluzie (mai ales ca rapoartele de expertiza se contrazic cu privire la suprafața reala, faptica , a terenului pentru care scriptic s-a eliberat un TP pentru 939 mp, d-nul M. afirmând ca aceasta suprafața nu exista în realitate).
In aceste condiții, critica referitoare la faptul ca instanța de apel nu a apelat la prezumții simple este nefondata.
Afirmațiilor recurenților conform cărora intabularea în CF a sentinței nr. 7. o face opozabila față de pârâți, nu este corectă, pentru că, așa cum bine se știe, pentru terții care nu au fost parte intr-un dosar sentința pronunțata poate fi opusa cu valoarea unui fapt juridic, a unei prezumții relative, care poate fi răsturnata prin orice mijloc de proba.
Ori, în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, însăși recurenții au răsturnat prezumția născuta din sentința nr. 7., prin invocarea TP nr. 6., titlu despre care afirma ca reprezintă temeiul dreptului de proprietate asupra aceluiași teren în litigiu.
Ori, în aceste condiții, este evident ca sentința instanței de fond și decizia din apel sunt corecte, atât relativ la cererea reconventionala formulata de pârâți, cat și la cererea introdusa de reclamanții-recurenții, nefăcând dovada proprietății imobilului învecinat cu imobilul proprietatea pârâților.
Cu privire la aceeași cerere reconventionala, recurenții critica soluția instanței de apel în privința soluțiilor pronunțate pe excepțiile invocate: a inadmisibilității și a lipsei interesului.
In ceea ce privește excepția inadmisibilității, recurenții arata ca pârâții ar fi avut la îndemâna o acțiune în realizare, chemarea în garanție a S. R., sens în care acțiunea pârâților în constatare ar fi fost inadmisibila.
În primul rând, faptul ca în apel a fost atacata soluția pronunțata pe fond asupra petitelor având ca obiect constatarea inexistentei dreptului de proprietate asupra terenului înscris pe un top 13139/1/1/1 în masa succesorala a lui M. Ș. si, de asemenea, nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare din (...).
Raportat la aceste petite se pune întrebarea care ar fi fost acțiunea în realizare cu care pârâții ar fi putut investi instanța, iar în situația în carerecurenții considera ca ar fi trebuit să fie chemat în garanție S. Român, cum trebuie justificata calitatea sa procesuala?
Răspunsul la aceste întrebări e unul sigur: nu exista o acțiune în realizare care să fi putut fi promovată de intimați, deci soluția instanței de fond și a celei de apel sunt corecte.
In ceea ce privește motivarea conform căreia sentința nr. 7. poate sa le fie opusă intimaților cu puterea lucrului judecat, trebuie arătat încă odată ca ea are valoarea unui fapt juridic în ceea ce îi privește pe pârâți, și că însuși TP depus de recurenți în apel justifica răsturnarea prezumției ca aceasta sentința a transmis dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.
C. daca sentința nr. 7. conferă acordului de voința al părților, referitor la transmiterea dreptului de proprietate, caracter autentic, ea nu conferă vreun drept vânzătorilor M. M., V. D. și M. O. A., drept care sa poată fi transmis comparatorului P. R..
Revenind la excepția invocata, ceea ce instanța de fond și cea din apel au constatat a fost faptul ca aceasta sentința nu poate stabili obligații în sarcina pârâților și ca, implicit, pârâții pot aduce în discuția instanței aspecte referitoare la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare din punct de vedere al cauzei, aspect neanalizat nici măcar prin sentința nr. 7..
In aceste condiții, soluția instanței cu privire la excepția inadmisibilității e una corecta, neexistând alta cale de urmat raportat la petitele arătate decât cea a acțiunii în constatare si, de asemenea, aflându-se în fata unei sentințe fata de care pârâții arată că sunt terți și care are, în ceea ce îi privește pe pârâți, doar valoarea unui fapt juridic ce poate fi combătut prin orice mijloc de proba.
Cu privire la excepția lipsei interesului în susținerea petitelor indicate din cererea reconventionala, recurenții afirma ca instanța de apel nu si-ar fi motivat soluția.
O simpla lectura a paragrafului 2 al paginii 11 contrazice, insa aceasta afirmație. I. de apel a arătat, foarte clar că "pârâții justifică un interes pentru a solicita să se constate inexistența dreptului de proprietate al reclamanților, pentru a nu fi obligați să respecte acest drept".
Nu mai trebuie reținută atenția instanței cu aceasta problema, fiind extrem de clar ca instanțele de fond și apel si-au motivat soluția, iar aceasta e corecta.
Într-adevăr, pârâții au investit instanța cu o cerere prin care urmăreau sa se constate ca terenul învecinat lor nu aparține reclamanților-recurenți, interesul fiind acela de a putea folosi acel teren, deci a nu fi nevoiți sa respecte un drept de proprietate inexistent în patrimoniul recurenților.
Mai mult, dat fiind faptul ca instanța a fost investita de reclamanți cu o cerere de grănițuire, scopul cererii reconvenționale a fost tocmai stabilirea inexistentei dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului învecinat cu proprietatea pârâților, drept care le-ar fi conferit reclamanților posibilitatea de a grănițui cele doua terenuri.
In contextul în care o cerere de grănițuire poate fi promovata doar de proprietarul terenului, e evident interesul pârâților în a demonstra lipsa calității de proprietar a reclamanților, scopul fiind, pana la urma, respingerea cererii de grănițuire.
Recursul este fondat în parte.
Cu privire la motivul principal de recurs, v iz ând necerce tar e a co mple tă a fondului cauzei.
Recurenții au susținut în memoriul de recurs că nici instanța de apel, ca de altfel, nici instanța de fond nu au făcut în cauză o deplină și completă cercetare a fondului cauzei, în condițiile în care nu au analizat adevărata relevanță în cauzăa existenței titlului de proprietate nr. 6561/(...), în mod eronat, în opinia recurenților, apreciindu-se de către primele două instanțe că acest titlu de proprietate, ori hotărârea judecătorească de care s-au prevalat inițial reclamanții, ar constitui cauza juridică a acțiunii reclamanților.
Scurte considerații cu privire la cauza juridică a acțiunii civile.
E. știut faptul că acțiunea civilă reprezintă un ansamblul de mijloace procesuale prin care se urmărește protecția dreptului subiectiv sau a unor interese ocrotite de lege și pentru realizarea cărora calea justiției este obligatorie
(V. M. C.u - T. Teoretic și Practic de P. C., T. generală, vol. I, Ed. Național, pag.
260).
Deoarece acțiunea civilă este legată de dreptul subiectiv ea nu poate fi concepută fără întrunirea cumulativă a unor elemente care reprezintă totodată și condițiile de exercitare a acțiunii civile, respectiv, părțile, obiectul și cauza.
În ceea ce privește părțile sunt avute în vedere persoanele între care s-a legat raportul juridic dedus judecății, în timp ce prin obiectul acțiunii civile se înțelege protecția dreptului subiectiv ori a unor interese legitime pentru realizarea cărora calea justiției este obligatorie.
R. la cauza acțiunii civile, în doctrină s-a acreditat ideea potrivit căreia prin cauză se înțelege temeiul juridic al acțiunii, fundamentul legal al dreptului pe care una din părți îl valorifică împotriva celeilalte părți, în timp ce într-o altă opinie s-a susținut că prin cauză se înțelege tocmai dreptul subiectiv pentru a cărui protecție s-a recurs la respectiva acțiune civilă.
În sfârșit s-a opinat și în sensul că prin cauza acțiunii civile trebuie înțeles scopul către care se îndreaptă voința celui ce reclamă sau se apără, scop care exprimă și caracterizează voința juridică a reclamantului de a afirma pretenția sa în justiție.
Așa cum s-a subliniat în doctrina de specialitate (V. M. C.u, op. cit., pag.
263), cauza acțiunii civile (causa petendi) nu este același lucru cu cauza raportului juridic sau a obligațiunii puse în discuție (causa debendi), aceasta din urmă constituind fundamentul dreptului invocat de cel ce formulează pretenția.
Altfel spus, cauza dreptului (causa debendi) constituie cauza cererii de chemare în judecată, iar nu a acțiunii civile în totalitatea ei.
Exemplul clasic care a fost avut în vedere de doctrina de specialitate, pentru a sublinia distincția dintre cele două tipuri de cauză este acela al revendicării unui bun de la o persoană, situație în care, cauza acțiunii o constituie deținerea abuzivă a bunului de către aceea persoană și voința de a face ca această deținere să înceteze, stabilindu-se o stare corespunzătoare dreptului pretins, în timp ce, cauza cererii de chemare în judecată poate fi contractul, uzucapiunea, succesiunea, etc.
A. cauză a cererii de chemare în judecată, temeiul juridic, poate fi pusă în discuția părților de către instanță, întrucât, ea interesează din perspectiva instituției puterii lucrului judecat și a litispendenței.
Cauza trebuie să existe, să fie reală, să fie licită și morală.
Concluzionând, prin cauza acțiuni civile se înțelege scopul către care se îndreaptă voința celui care reclamă în justiție sau care se apără în procesul civil
(a se vedea în acest sens, I. Leș, T. de D. P. C., E. a V-a, E. Ch. B., pag. 213).
S-a susținut constant în literatura de specialitate că, cauza acțiunii reprezintă temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, fundamentul legal al dreptului pe care una din părți îl valorifică împotriva celeilalte părți.
În sistemul actual al Codului de procedură civilă conceptul de cauză este folosit în materia conexității (art. 163 C.), a litispendenței (art. 164 C.), precum și pentru a determina limitele judecății în apel (art. 294 alin. 1 C.).
De asemenea, la conceptul de cauză face referire și art. 1201 C.civ., atunci când determină condițiile autorității lucrului judecat.
Din interpretarea acestor dispoziții legale nu se poate desprinde concluzia univocă că legiuitorul a avut în vedere temeiul juridic al pretențiilor deduse judecății deși, strict cu referire la art. 294 alin. 1 C., este de apreciat în sensul că, atunci când se referă la imposibilitatea schimbării în apel a cauzei cererii de chemare în judecată, legiuitorul a avut în vedere mai degrabă temeiul juridic al pretențiilor deduse în justiție.
Cauza acțiunii civile reprezintă așadar, într-o exprimare mai puțin academică și juridică, lucrul pentru care se judecă părțile.
E. de notorietate faptul că orice acțiune în justiție are ca obiect protecția unui drept sau a unui interes pentru realizarea căruia calea justiției este obligatorie, cauza acțiunii fiind desemnată de scopul pentru care este constituită și garantată acțiunea civilă, și anume, protecția ori valorificarea drepturilor sau intereselor legitime.
Ceea ce interesează atunci când se verifică cauza cererii de chemare în judecată este causa petendi, adică acea situație de fapt calificată juridic, iar nu cauza dreptului (causa debendi), independent de indicarea de către parte a unui temei juridic al pretențiilor sale, instanța fiind ținută de a da cererii cu care este învestită o corectă calificare juridică, prin prisma art. 129 alin. 4 și 5 C., coroborat cu art. 84 C. (Curtea de A. B., Secția a IX-a C., D. nr. 58/(...), în A. V., Excepțiile de F. în P. C. - P. J., Ed. H., 2010, pag. 191 și urm.).
Din perspectiva incidenței excepției autorității de lucru judecat, în condițiile art. 1201 C.civ., prin cauză se înțelege faptul material sau juridic care constituie temeiul legal sau fundamentul direct și indirect al dreptului sau al beneficiului legal pe care una din părți îl prevalează.
Cu alte cuvinte, ca uza nu este însuși dreptul sau benefic iul legal, ci ea constituie sursa generatoare a acestuia (V. Lozneanu - Excepțiile de F. în P. C., Ed. L. Lex B., 2003, pag. 255 și lucrările acolo citate).
În doctrina de specialitate s-a subliniat că nu trebuie confundată cauza cu dreptul subiectiv sau cu mijloacele de dovadă ale acesteia deoarece, cauza este temeiul de drept al pretenției, iar mijloacele de susținere sunt pricina cauzei cu înfățișările ei deosebite care lămuresc cauza, o dovedesc (P. V.scu - T. Teoretic și
Practic de P. C., vol. III, 1943, B., pag. 727).
Cauza unei cereri de chemare în judecată este, așadar, rațiunea, justificarea obiectului cerut și nu trebuie confundată cu obiectul și nici cu mijloacele ei de susținere, putând să existe atâtea acțiuni, chiar cu privire la același obiect, câte cauze de obligații sunt, neputându-se opune într-o atare situație, autoritatea lucrului judecat.
Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, scopul urmărit de reclamant prin promovarea cererii de chemare în judecată este diferit de cauză, pentru că el se referă la rezultatul urmărit de reclamant prin proces, pe când cauza este temeiul juridic al dreptului pretins (A. Bacaci, Excepțiile de P. în P. C., Ed. D., C.-N., 1983, pag. 153).
În speță, raportat la pretențiile deduse judecății prin cererea de chemare în judecată este evident că scopul pe care l-au urmărit reclamanții prin promovarea acestei cereri îl constituie protecția și respectarea dreptului lor de proprietate asupra imobilului cu nr. top 13139/1/1, din CF nr. 13098 C., A+5, drept de proprietate întemeiat - conform propriilor susțineri făcute de reclamanți în motivarea cererii introductive de instanță - atât pe sentința civilă nr. 7. a J. C.- N., pronunțată în dosar nr. 19766/2005, precum și pe încheierea de îndreptare aerorii materiale din (...), cât și pe CF nr. 13098 C., nr. ser. A+5, nr. top
13139/1/1.
Cauza juridică a a cțiunii reclamanților nu este repreze ntată, așadar, de dreptul de proprietate al acestora, indiferent de temeiul din care ar
deriva acest drept, ci tocmai de titlul care consacră respectivul drept de
proprietate, adică de sursa genera toare a acestui drept de proprietate.
În fața instanței de fond, reclamanții s-au prevalat, atât de calitatea lor de coproprietari tabulari asupra terenului reprezentând drum de acces, înscris în CF nr. 13098 C., A+5, nr. top 13139/1/1 - acest titlu fiind invocat prin chiar primul petit al cererii introductive de instanță, precum și în motivarea acesteia -, cât și de sentința civilă nr. 7. a J. C.-N., invocată doar în motivarea cererii de chemare în judecată.
Abia în apel reclamanții, prin apelul pe care l-au promovat, s-au prevalat de titlul de proprietate nr. 6561/(...), eliberat în favoarea numiților M. M., V. D. și
M. O. A., cu privire la suprafața de 939 mp, situată în extravilanul municipiului C.-N., tarla 92, parcela 13139/1/1/1 (f. 4 memoriul de apel - f. 14 dosar apel), susținând că în condițiile în care s-ar păstra sentința primei instanțe reclamanții ar fi puși în imposibilitatea de a-și înscrie acest titlu de proprietate în cartea funciară.
Se pune firesc întrebarea dacă prin această invocare, pentru prima dată în apel, a dreptului lor de proprietate pentru suprafața de 939 mp, din totalul de
1052 mp, aferenți nr. top 13139/1/1, din CF nr. 13098 C., reclamanții nu cumva au invocat o cauză juridică nouă a cererii de chemare în judecată.
Art. 129 alin. final C., și care constituie o consacrare încetățenită a principiului disponibilității, prevede în mod imperativ că în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
C. art. 294 alin. 1 C., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
E. știut faptul că apelul este devolutiv, în sensul că el readuce în discuția instanței superioare toate chestiunile de fapt și de drept care au fost dezbătute în fața primei instanțe și au fost rezolvate prin hotărârea acesteia, hotărâre care face obiectul apelului.
În principiu, deci, apelul provoacă o rejudecare a fondului litigiului, însă, efectul devolutiv al apelului este limitat prin două reguli, exprimate în adagiile latine tantum devolutum quantum appellatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat) și tantum devolutum quantum iudicatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat).
Cea de a doua limitare a efectului devolutiv al apelului exprimă ideea că nu se poate devolua în apel decât ceea ce s-a judecat la fondul cauzei, și aceasta, pentru a se asigura respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și prevenirea exercitării abuzive a apelului. Cu alte cuvinte, în apel nu se pot face „. noi";.
În concluzie, apelul nu repune în discuție decât ceea ce s-a judecat în fața primei instanțe.
În acest sens, art. 294 alin. 1 C. proc. civ. prevede că, „în apel nu se pot schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi";.
Textul citat vizează, așadar, elementele esențiale ale acțiunii civile și ale judecății în primă instanță, iar legea instituie, în textul citat, tocmai principiul inadmisibilității modificării elementelor menționate.
Cu privire la aceste elemente esențiale ale acțiunii civile se impun totuși unele precizări, după cum urmează :
În primul rând, este de observat că art. 294 alin. 1 C. proc. civ. are în vedere inadmisibilitatea schimbării în apel a calității părților, noțiunea de calitate fiind folosită de acest text legal nu numai într-un sens strict procesual, ci și cu importante conotații de drept material.
Obiectul cererii evocă pretenția dedusă judecății. Și sub acest aspect legea nu îngăduie schimbarea, în niciun mod, a pretențiilor deduse în fața primei instanțe. Orice schimbare în acest sens ar conduce la privarea părților de beneficiul celor două grade de jurisdicție.
În fine, legea declară inadmisibilă și schimbarea cauzei în apel, prin cauză înțelegându-se, într-o formulare succintă, temeiul juridic al acțiunii.
O altă limitare importantă pe care o impune art. 294 C. proc. civ., se referă la inadmisibilitatea cererilor noi în instanța de apel, din această perspectivă impunându-se a se determina conținutul sintagmei „. noi";.
Interpretarea pe care trebuie să o dăm textului este aceea că interdicția vizează acele cereri prin care se urmărește valorificarea unor pretenții direct în fața instanței de apel, deci cu excluderea primului grad de jurisdicție, ceea ce, evident, este inadmisibil.
Doctrina mai veche a precizat că cererea nouă este aceea care diferă de cea
originară prin obiectul ei, prin calitatea pe care părțile și-o atribuie, prin cauza ei
și chiar prin întinderea pretențiilor, respectiv, aceea care tinde la o condamnare care n-a fost solicitată în fața primei instanțe (Em. D., codul de procedură civilă adnotat, ed. a III - a, Ed. Librăriei Socec, B., 1921, pg. 493; M.G. Constantinescu, Considerații privitoare la unele probleme de procedură civilă, B., 1942, pg. 32; I. D., T. de procedură civilă, Ed. C., ediția a II -a , 2007, vol. II, pg. 180).
Conținutul conceptului de „. noi"; în apel a fost subsumat de doctrină la toate actele de procedură care au natura unei cereri de chemare în judecată și care se raportează cu necesitate la introducerea unor noi pretenții de către părți în faza judecății în apel. În acest sens au fost apreciate ca cereri noi în apel, intervenția principală, cererea reconvențională, cererea de chemare în garanție, cererea de chemare în judecată a altei persoane etc..
Din coroborarea textelor legale mai sus citate, se desprinde cu evidență faptul că în instanța de apel nu se pot invoca niciun fel de cereri care nu au făcut obiectul dezbaterii în fond, nu se poate schimba calitatea părților, cauza acțiunii sau obiectul cererii de chemare în judecată, orice altfel de demers apărând ca inadmisibil.
În speță, se poate constata că prin apelul pe care l-au formulat reclamanții au schimbat cauza juridică a acțiunii deduse judecății, respectiv, în fața primei instanțe, în motivarea cererii de chemare în judecată, s-au prevalat de sentința civilă nr. 7. a J. C.-N., precum și de CF nr. 13098 C., nr. top 13139/1/1, A+5, ca
și cauză juridică a cererii de chemare în judecată - iar în primul petit al cererii introductive de instanță, reclamanții au arătat că sunt coproprietari tabulari asupra imobilului în suprafață de 1052 mp din CF nr. 13098 C., nr. top
13139/1/1 -, în timp ce, în apel s-au prevalat de titlul de proprietate nr.
6561/(...), chiar dacă, în esență, scopul pe care l-au urmărit reclamanții a fost acela de a-și asigura respectarea dreptului de proprietate asupra terenului litigios.
Curtea constată, pe cale de consecință, că într-adevăr, prin invocarea în apel, pentru prima dată, a titlului de proprietate nr. 6561/(...), reclamanții au schimbat în apel cauza juridică a cererii de chemare în judecată.
Însă, independent de împrejurarea că a intervenit sau nu o schimbare a cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, instanța de apel era datoare să analizeze apelul reclamanților prin raportare la ansamblul petitelor deduse judecății prin cererea introductivă de instanță, cu analizarea strictă a cauzei juridice a acțiunii, astfel cum aceasta a fost dedusă judecății prin cererea de chemare în judecată.
E. corectă susținerea T.ui, în sensul că reclamanții au schimbat în apel cauza juridică a acțiunii, însă, în temeiul efectului devolutiv al apelului, prin prisma art. 295 rap. la art. 129 C., instanța de apel era ținută să analizeze legalitatea și temeinicia hotărârii fondului prin prisma a ceea ce reclamanții au invocat în fața primei instanțe.
Deși în motivarea cererii de chemare în judecată s-au prevalat de sentința civilă nr. 7., în chiar primul petit al acestei cereri reclamanții au arătat în mod expres că sunt coproprietari asupra imobilului cu nr. top 13139/1/1, A+5, din CF nr. 13098 C., situație în raport de care instanța de apel era ținută să analizeze legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe prin raportare la calitatea de proprietari tabulari a reclamanților.
Și aceasta pentru că instanța a fost învestită prin cererea pendinte nu numai cu o obligație de a face, dar și cu o acțiune în grănițuire.
Astfel, obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit o obligație de a face, respectiv, o grănițuire a proprietăților părților, primul petit fiind evident întemeiat pe dispozițiile art. 1076 C.civ., iar petitul în grănițuire fiind fundamentat pe dispozițiile art. 584 C.civ.
Art. 129 alin. final C. instituie principiul fundamental potrivit căruia, în toate cazurile judecătorii hotărăsc doar asupra obiectului cererii deduse judecății.
Cu alte cuvinte, în speța pendinte, instanțele de fond și de apel erau datoare să analizeze cererea reclamanților prin prisma a două considerente:
În primul rând, era de verificat dacă reclamanții sunt proprietari asupra terenului cu privire la care au solicitat obligarea pârâților de a înceta orice acțiuni de depozitare a materialelor, utilajelor, mijloace de transport, orice alte bunuri mobile, deoarece doar calitatea de proprietari îi îndreptățea pe reclamanți la a pretinde obligarea pârâților la a face ori a nu face ceva în legătură cu terenul reclamanților.
În al doilea rând, se impunea a se verifica de către instanța de apel, atât calitatea de proprietari a reclamanților asupra terenului din CF nr. 13098 C., A +
5, nr. top 13139/1/1 - prin raportare la cauza juridică inițială a cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost indicată în fața primei instanțe, dat fiind efectul devolutiv al apelului și dispozițiile exprese ale art. 295 C. -, prin identificarea faptică a acestui teren, coroborat cu datele de carte funciară, cât și vecinătatea mediată a acestui teren cu terenul pârâților, pentru a se putea stabili dacă cele două terenuri sunt într-adevăr învecinate și dacă este sau nu admisibilă cererea de grănițuire.
Sunt irelevante împrejurările dacă terenul a făcut sau nu obiectul L. fondului funciar, dacă vreuna sau alta dintre părți, ori autorii lor, au uzat de prevederile L. fondului funciar - în condițiile în care în fața primei instanțe părțile nu s-au prevalat de titlurile de proprietate emise în baza L. fondului funciar - , după cum irelevantă este și eventuala schimbare a cauzei juridice a acțiunii în apel, în condițiile în care, prin prisma art. 295 C. rap. la art. 129 alin. final C., instanța de apel era datoare să verifice stabilirea situației de fapt de către prima instanță, în limitele cauzei juridice a acțiunilor, principală și reconvențională, dedusă judecății, precum și aplicarea legii de către prima instanță, la această stare de fapt, demers procedural pe care instanța de apel a omis a-l parcurge.
I. de apel s-a limitat la a respinge apelul reclamanților în întregime, pe considerentul că a intervenit o schimbare a cauzei juridice a acțiunii în apel, ceea ce ar atrage inadmisibilitatea apelului în condițiile art. 294 alin. 1 C., fără însă să verifice dacă, în raport de limitele învestirii primei instanțe, prin analizarea probelor administrate în fața instanței de fond, prima instanță a stabilit corect starea de fapt a cauzei și dacă, la această stare de fapt, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii incidente cauzei.
Deși în dispozitivul deciziei recurate se menționează că apelul a fost respins ca nefondat, totuși, din considerentele care au stat la baza pronunțării acestei decizii se desprinde ideea că, în realitate, apelul a fost respins ca inadmisibil, în temeiul art. 294 alin. 1 C.
Și aceasta, în condițiile în care, pe de o parte, instanța de apel trebuia să analizeze primul petit al cererii de chemare în judecată prin prisma a ceea ce s-a invocat la prima instanță, iar pe de altă parte, trebuia să analizeze pe fond petitul în grănițuire, respectiv, să stabilească dacă terenurile părților sunt limitrofe, iar în caz afirmativ, să stabilească care este mejda dintre cele două terenuri.
Nu există în considerentele deciziei recurate nicio referire la analizarea pe fond a petitului în grănițuire, nu sunt expuse în niciun fel argumentele de fapt și de drept pe baza cărora apelul reclamanților, în limitele criticilor aduse soluției date petitului în grănițuire de către prima instanță, a fost respins ca nefondat, practic, instanța de apel omițând să se pronunțe asupra acestora.
Extrem de schematic și lapidar, instanța de apel a arătat că „instanța nu poate lua în considerare nici criticile apelanților, privind soluția dată de prima instanță cererii de grănițuire, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, aceștia nu au reușit dă dovedească dreptul lor de proprietate asupra terenului învecinat cu cel al pârâților";.
Se constată, astfel, de către Curte că, practic, T. a respins ca inadmisibil apelul reclamanților, în limita motivelor de apel referitoare la grănițuire, pe motiv că aceștia nu și-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului învecinat cu al pârâților.
Demersul instanței de apel apare însă, ca fiind eronat, în condițiile în care, prin hotărârea fondului s-a respins ca inadmisibil petitul de rectificare a cărții funciare, prin radierea dreptului de proprietate al reclamanților asupra parcelei cu nr. top 13139/1/1, pe motiv că adevăratul proprietar, în contradictoriu cu care s-ar fi putut dispune rectificarea cărții funciare, respectiv, S. Român, nu a fost împrocesuat în cauză.
I. de apel trebuia, așadar, să analizeze apelul reclamanților și prin prisma împrejurării dacă, nefiind radiați din CF, însă fiind declarat nul absolut titlul în baza căruia aceștia și-au întabulat în CF nr. 13098 C. dreptul de proprietate asupra nr. top 13139/1/1, aceștia se mai pot prevala cu succes de cuprinsul cărții funciare.
Și aceasta pentru că, atât la data sesizării instanței de apel și a soluționării apelului, cât și la data sesizării instanței de recurs cu recursul pendinte, respectiv, la data soluționării acestui recurs, reclamanții au calitatea de proprietari tabulari ai terenului în suprafață de 1052 mp, aferent nr. top
13139/1/1, înscris în CF nr. 13098, A+5, dat fiind că prin sentința fondului a fost respins ca inadmisibil petitul din cererea reconvențională având ca obiect rectificarea mențiunilor din CF nr. 13098 C., nr. top 13139/1/1.
Astfel, potrivit mențiunilor de sub B9, B10, B11 și B 12 din CF nr. 13098
C., asupra imobilului cu nr. ser. A+5, reprezentând teren și drum de acces în suprafață de 1052 mp, suprafață rectificată de la 2175 mp la 1052 mp, suntcoproprietari tabulari reclamanții P. R., M. O. A., V. D. și M. M., în cotă de câte ¼ parte fiecare (f. 20, 17 dosar fond).
D. urmare, reclamanții sunt, la data soluționării recursului pendinte, ca de altfel și la data soluționării apelului prin decizia atacată cu prezentul recurs, proprietarii tabulari ai imobilului litigios, calitate care trebuie analizată și raportat la împrejurarea că, prin hotărârea fondului, s-a constatat nulitatea titlului în baza căruia reclamanții și-au întabulat dreptul de proprietate în CF.
Pe cale de consecință, cererea introductivă de instanță a reclamanților trebuie analizată pornind de la calitatea lor de proprietari tabulari, fiind irelevant, în raport de datele de carte funciară, ce titlu exhibă, în apel, reclamanții pentru a-și justifica în apel calitatea lor de proprietari.
În raport de această calitate, de proprietari tabulari ai imobilului în litigiu, instanța de apel era datoare să analizeze pe fond atât primul petit din cererea principală, având ca obiect obligație de a face, cât și petitul în grănițuire.
Or, prin respingerea apelului reclamanților, pe motiv că în privința acestuia ar fi aplicabile dispozițiile art. 294 alin. 1 C., instanța de apel a pronunțat o soluție cu necercetarea fondului cauzei, soluția instanței de apel intrând astfel sub incidența art. 312 alin. 3 și art. 312 alin. 5 teza I C.
Curtea constată, așadar, că motivul principal de recurs, cel întemeiat pe dispozițiile art. 312 alin. 5 teza I C., este fondat, impunându-se admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță.
Cu privire la motivul de recurs subsidiar, vizând modificarea decizierecurate.
Având în vedere că s-a dat curs favorabil solicitării principale din memoriul de recurs, aceea de casare a deciziei recurate și de trimitere a cauzei spre rejudecare în fața instanței de apel, Curtea constată că nu se mai impune analizarea motivului subsidiar de recurs, vizând modificarea hotărârii recurate în sensul pretins prin cererea de recurs.
În cee a ce pr iveș te mo tivul de recurs v iz ând inc idenț a în c auz ă a d ispoz iț iilorart. 560, combinat cu art. 643 din NCC rap. la art. 6 alin. 6 din NCC., Curtea constată că acest motiv de recurs intră sub incidența excepției inadmisibilității,întemeiată pe prevederile art. 316 C. proc. civ., coroborat cu art. 294 alin. 1 C. proc. civ. și art. 223 din Legea nr. 71/2011, de punere în aplicare a Noului Cod C..
Cu privire la motivele de recurs de netemeinicie, vizând reanalizarea stării de fapt și reaprecierea probelor, Curtea, din oficiu, la termenul de judecată din datade (...) a invocat excepția inadmisibilității acestor motive de recurs, excepție care urmează să fie admisă, dat fiind că acestea se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ., în prezent abrogate.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 312 alin. 3 și art. 312 alin. 5 teza I C., se va admite în parte recursul reclamanților, în limitele motivului principal de recurs, se va casa decizia recurată, cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecarea pe fond a apelului la aceeași instanță.
Cu ocazia rejudecării, instanța de rejudecare va avea în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, respectiv, va analiza cererea reclamanților, atât petitul având ca obiect obligația de a face / de a nu face, cât și petitul având ca obiect grănițuirea, din perspectiva calității reclamanților de proprietari tabulari a imobilului litigios, prin raportare la prevederile art. 1073, art. 1075, art. 1076 C.civ., precum și la dispozițiile art. 584 C.civ., coroborată cu împrejurarea că titlul în baza căruia reclamanții s-au întabulat în CF asupraimobilului litigios a fost constatat nul prin hotărârea fondului; totodată, instanța de apel de rejudecare va avea în vedere și celelalte critici invocate de reclamanți ca motiv subsidiar de recurs, precum și apărările formulate de pârâți prin întâmpinare.
Față de soluția de admitere a recursului cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare, în recurs nu vor fi acordate cheltuieli de judecată, acestea urmând să fie avute în vedere de instanța de rejudecare.
PENTRU ACE. M.E ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamanții P. R., V. D., M. M. și M. O. A., împotriva deciziei civile numărul 195/(...) a T.ui C., pronunțată în dosar civil numărul (...), pe care o casează și trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță, Tribunalul Cluj.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 05 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.
GREFIER A.-A. M.
Red.CMC/dact.MS
3 ex./(...)
Jud.fond: I.I.P.
Jud.apel: D.I.Tașcă/M.Oncică-S.
| ← Decizia civilă nr. 99/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 2941/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
