Decizia civilă nr. 22/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 22/A/2012
Ședința publică din 15 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul P. I. împotriva sentinței civile nr. 932 din 10 noiembrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- D. G. A F. P., S. R. PRIN I. J. AL P. C., P. M. G., P. C. M. G. și P. C. F. G., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamantul apelant P.
I., personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 9 martie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat I. de P. J. C., întâmpinare prin care solicită respingerea apelului.
La data de 14 martie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice, o cerere prin care solicită amânarea cauzei întrucât nu i-a fost comunicată hotărârea primei instanțe.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de pârâtul intimat.
Reclamantul apelant solicită luarea interogatoriului polițiștilor care au participat la executarea silită. Susține că s-a produs un abuz împotriva lui în momentul în care polițiștii au sărit peste gard. Totodată, solicită vizionarea CD-ului depus la dosar pentru a se vedea înregistrarea din momentul executării silite.
Curtea, procedează la luarea unui interogatoriul al reclamantului apelant.
La întrebarea instanței reclamantul apelant arată că a pus curent pe gard, de 12 W, și nu de 220 W, pe care l-a tras de la un redresor de mașină, a avut pregătite o serie de unelte casnice, între care și un topor, însă nu le-a folosit în concret. Apreciază că potrivit Constituției, intrarea în domiciliul său de către organele de poliție fără un mandat, este abuzivă.
Reclamantul a mai arătat că a fost imobilizat de către organele de poliție, că i s-a administrat o injecție în urma căreia timp de 3 zile nu a mai
știu ce se întâmplă cu el, că în urma sedării cu injecție, în timpul transportării luă către mașină a solicitat să i se permită se aranjeze pantalonii, fiind într-o poziție indecentă, însă a fost refuzat. În urma sedării cu injecție, timp de 3 zile a fost inconștient, iar după ce a fost dus la sediul poliției a fost ținut timp de 9 ore fără pantaloni pe el, legat, fără apă, mâncare și țigări.
Curtea, pune în discuția reclamantului apelant să precizeze dacă a invocat aceste aspecte și în fața primei instanțe, solicitare în legătură cucare apelantul a arătat că aceste aspecte nu au fost invocate în fața instanței de fond.
Curtea, în temeiul art. 294 alin. 1 C.proc. civ. invocă inadmisibilitatea invocării unor cereri noi în apel.
Reclamantul apelant refuză să-și exprime poziția cu privire la această excepție și solicită luarea interogatoriului polițiștilor în legătură cu împrejurările ce au avut loc în sediul poliției.
Curtea, după deliberare, respinge cererea în probațiune având în vedere că interogatoriul se referă la fapte personale, iar polițiștii nu au fost acționați în judecată, oricum nu se impune audierea acestora raportat la înregistrarea de pe D.
La întrebarea instanței dacă nu înțelege să solicite audierea de martori cu privire la aspectele care au făcut obiectul acțiunii la instanța de fond, reclamantul apelant arată că a fost un abuz din partea poliției să intre în domiciliul său, fără a poseda un mandat și nu înțelege să răspundă la întrebarea instanței cu privire la audierea unor martori.
Reclamantul arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune. Nefiind alte cereri în probațiune de formulat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelului.
Reclamantul apelant solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat arătând că ce s-a întâmplat a fost un abuz și nu puteau intra pe proprietatea lui pentru executare silită, ci numai în baza unui mandat de arestare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 932 din 10 noiembrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul P. I., actualmente deținut în Penitenciarul Gherla, în contradictoriu cu P. M. G., P. comunei M. G. și P. comunei F. G., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu și în consecință, a fost respinsă ca fiind prescrisă acțiunea civilă formulată de reclamantul P. I. împotriva paratului S. R. prin I. J. al P. C., având ca obiect pretenții.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, cu privire la excepția prescripției extinctive a acțiunii invocată din oficiu, următoarele:
Reclamantul P. I. a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe principiul răspunderii civile delictuale, solicitând obligarea pârâților la plata de daune morale ca urmare a unei pretinse fapte culpabile comise la data de (...) .
Este real că reclamantul nu a indicat în drept, în mod expres dispozițiile art.998, 999 C.civ., ci doar cele ale art. 3 CEDO privind interzicerea torturii și a tratamentelor inumane și degradante, însă instanța are îndatorirea ca, în exercitarea rolului ei activ, să dea acțiunii calificarea juridică exactă.
Ori, în speță, reclamantul a invocat faptul că, la data de (...), a fost supus agresiunilor lucrătorilor de poliție, care și-au depășit atribuțiile, cu ocazia punerii în executare a unei hotărâri civile de evacuare a sa și a familiei sale din imobilul situat în Nima nr.68, comuna M. G., aducându-i grave prejudicii morale care se impun a fi reparate. Drept urmare, față de motivele invocate și de starea de fapt descrisă, instanța a apreciat că temeiul acțiunii îl constituie principiul răspunderii civile delictuale instituitde dispozițiile art.998, 999 C.civ., prin coroborare și cu prevederile art. 3
CEDO.
Conform art.3 din Decretul nr. 167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse termenului de prescripție de 3 ani.
Totodată, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Faptele invocate de reclamant s-au petrecut la data de (...) iar cererea de chemare în judecată a fost formulată în luna noiembrie 2010, conform susținerilor reclamantului , fiind înregistrată pentru prima dată la Tribunalul Cluj la data de (...), așadar cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani care s-a împlinit la data de (...).
Reclamantul a cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii, sub acest aspect reținându-se că el a formulat prezenta acțiune în contradictoriu cu S. R. și cu IPJ C., precum și cu posturile de poliție locale care nu au însă calitate procesuală în prezenta cauză, și nu față de polițiștii implicați în incidentul din 04.07.207, despre care avea cunoștință că fac parte din cadrul IPJ C.
Instanța a reținut, de asemenea, că și prin raportare la C. E. a D. O., dreptul la acțiunea în despăgubiri formulată este prescris, în condițiile în care aceasta a fost ratificată de către R. prin L. nr. 30 din 18 mai 1994 privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale si a protocoalelor adiționale la aceasta convenție, astfel încât termenul general de prescripție de 3 ani era împlinit la data promovării acțiunii .
Este real că reclamantul a formulat plângere penală împotriva persoanelor fizice, respectiv a polițiștilor implicați în incidentul din (...), dar față de aceștia s-a dispus neînceperea urmăririi penale confirmată prin rezoluția P. general al Parchetului de pe lângă Curtea de A. C., soluție menținută irevocabil prin S. penală nr. 107/2008 a Curții de A. C., menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. pronunțată la data de (...).
Ca atare, această plângere nu constituie o cauză de întrerupere a termenului de prescripție, conform art. 16 din Decretul nr.167/1958 deoarece, pe de o parte, plângerea penală a vizat persoanele polițiștilor, iar în cauză reclamantul a înțeles să cheme în judecată alte persoane, respectiv S. R., IPJ C., P. M. G., P. comunei M. G. și P. comunei F. G., iar pe de altă parte, potrivit art.16 al.2 din Decretul nr.167/1958 „prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecata sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.";
Având în vedere aceste considerente, nefiind dat niciun caz de întrerupere a cursului prescripției, instanța a apreciat că termenul de 3 ani de când reclamantul cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și putea acționa în cunoștință, expirase la data promovării prezentei acțiuni, motiv pentru care a admis excepția invocată cu consecința respingerii acțiunii ca fiind prescrisă.
În privința pârâților P. M. G., P. comunei M. G. și P. comunei F. G., față de împrejurarea că prin încheierea de ședință din data de (...) s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora, instanța a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal reclamantul, solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că, organele de poliția au săvârșit un abuz atunci când au pătruns în domiciliul lui, că l-au arestat pe el și soția lui, fără a avea un mandat de arestare, lucru de care instanța de fond nu a ținut seama.
Reținerea excepției prescripției dreptului la acțiune în baza art. 137
Cod proc.civ., este greșită, pentru că el nu a invocat dispozițiile art. 998 și
999 C. civil ca temei al acțiunii, ci art. 27 și 22 din Constituția R.iei și art. 3 din C.E.D.O.
Prin soluția pronunțată, instanța i-a încălcat dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din C. E. a D. O..
În probațiune, apelantul a solicitat luarea interogatoriului lucrătorilor de poliție care au pătruns în domiciliul lui și vizionarea DVD-ului depus la dosarul cauzei.
Prin întâmpinarea depusă, I. de poliție al județului C. s-a opus admiterii apelului, arătând că în mod legal instanța a respins acțiunea urmare a respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune.
Analizând apelul for mulat prin prisma motivelor invocate și a celor de
ordine publică, raportat la dispozițiile art. 292 alin. 1 și art. 295 alin. 1 C.
pr.civ., curtea constată următoarele:
Astfel, prima instanță a respins acțiunea ca prescrisă față de S. R. prin IJP C. (nefiind formulat apel cu privire la respingerea acțiunii față de ceilalți pârâți), pe motiv că fapta pentru care se solicită despăgubiri în temeiul răspunderii civile delictuale a fost săvârșită la data de (...), iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată abia la data de (...), după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani prev. de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, plângerea penală formulată împotriva persoanelor polițiștilor neconstituind o cauză de întrerupere a cursului prescripției extinctive, întrucât, pe de o parte, nu aceștia au fost chemați în judecată, ci S. român prin IJP C., iar, pe de altă parte, conform art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, prescripția nu este întreruptă dacă s-a pronunțat încetarea procesului, cererea de chemare în judecată a fost respinsă, anulată, perimată ori cel care a formulat-o a renunțat la ea.
Curtea apreciază că plângerea penală formulată de reclamant întrerupe cursul prescripției extinctive, deoarece reclamantul putea să se constituie parte civilă în cursul urmăririi penale, dacă aceasta ar fi fost începută, în temeiul art. 15 C. pr. pen. și putea solicita introducerea în cauză a pârâtului din prezenta cauză în calitate de parte responsabilă civilmente, în temeiul art. 16 C. pr. pen., acțiunea civilă în procesul penal fiind scutită de taxa de timbru, conform art. 15 alin. ultim C. pr. pen., deci prezentând, în anumite situații, avantaje față de înregistrarea unei cereri de chemare în judecată, chiar dacă aceasta este posibilă, conform art. 19 C. pr. pen.
Este adevărat că, în prezenta cauză, acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, însă aceasta nu influențează faptul că acțiunea civilă în cadrul procesului penal poate prezenta anumite avantaje, acesta fiind motivul pentru care nu se uzează de posibilitatea prevăzută de art. 19
C. pr. pen. până la obținerea unei soluții definitive în procesul penal.
De aceea, formularea unei plângeri penale, cu posibilitatea constituirii de parte civilă în procesul penal și de introducere a unei părți responsabile civilmente întrerupe cursul prescripției extinctive. Efectul întreruptiv de prescripție nu este înlăturat de soluția dată în procesul penal decât dacă s-adispus încetarea acestuia, așa cum rezultă din textul art. 16 alin. 2 din
Decretul nr. 167/1958 combinat cu dispozițiile art. 11 lit. c rap. la art. 10 lit. f, h, i și j C. pr. pen.
Conform considerentelor sentinței penale nr. 107/(...) a Curții de A. C., pronunțată în dosarul nr. (...) (f. 73-77 dosar tribunal), prin care s-a respins plângerea reclamantului împotriva rezoluției procurorului, soluția a fost de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. a, d, și e C. pr.pen., hotărârea rămânând definitivă prin respingerea recursului declarat de reclamant, prin decizia Î. pronunțată la data de (...) (f. 67 din același dosar).
Iată, deci, că, nedispunându-se încetarea procesului penal, în temeiul art. 10 lit. f, h, i sau j, ci scoaterea de sub urmărire penală, în temeiul art. 10, lit. a, d și e, plângerea penală a întrerupt cursul prescripției extinctive, începând să curgă un nou termen de la data rămânerii definitive a hotărârii penale, dreptul material la acțiune nefiind stins prin prescripție și impunându-se, astfel, respingerea excepției prescripției extinctive ca nefondată.
Din acest considerent, în temeiul art. 297 alin. 1 C. pr.civ., apelul reclamantului va fi admis, sentința anulată și cauza reținută spre rejudecare, întrucât nu s-a solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Rejudecând acțiunea față de pârâtul S. român prin IJP C., curtea o va respinge ca nefondată, având în vedere starea de fapt reținută în hotărârea penală definitivă de condamnare a reclamantului pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a hotărârilor judecătorești, ultraj și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, care are putere de lucru judecat față de acesta, oricum, curtea vizionând și DVD-ul depus de reclamant în probațiune, ce confirmă întru totul starea de fapt reținută de instanța penală, coroborându-se și cu interogatorul luat acestuia de instanța de apel.
Astfel, în realitate, nu a fost comis vreun abuz împotriva reclamantului, acesta opunându-se prin violență executării silite a unei hotărâri judecătorești, apreciind cu de la sine putere că organele de poliție nu pot intra în locuința sa decât având un mandat de arestare, nu și pentru a sprijini executarea unor hotărâri judecătorești civile. În realitate, acesta nu poate invoca necunoașterea dispozițiilor art. 3732alin. 1 C. pr.civ., potrivit cărora, „în cazurile prevăzute de lege, precum și atunci când executorul judecătoresc consideră necesar, organele de poliție, jandarmerie sau alți agenți ai forței publice, după caz, sunt obligați să-i acorde concursul la îndeplinirea efectivă a executării silite";, o dispoziție similară existând și în art. 579 C. pr.civ., privind predarea silită a bunurilor imobile. De altfel, așa cum rezultă din înregistrare, timp de peste 30 de minute, organele de poliție au încercat să-l convingă de legitimitatea executării silite, încercând să-l determine să nu se opună executării și să renunțe la amenințarea cu forța. Faptul că i s-au administrat sedative, a fost legat și nu i s-a permis să adopte o poziție decentă (avea pantalonii coborâți atunci când a urcat în mașina poliției și mâinile legate) se datorează comportamentului său de o agresivitate ieșită din comun, toți polițiștii prezenți la fața locului reușind cu mare greutate să-l imobilizeze, nepunându-se problema vreunui tratament degradant, inuman sau vreunei torturi, măsurile luate fiind justificate, reclamantul fiind înarmat și producând leziuni unuia dintre polițiști. Susținerile sale în sensul că și-ar fi pierdut cunoștința timp de mai multe zile sunt contrazise de DVD-ul depus chiar de el în probațiune, din carerezultă că s-a deplasat pe picioarele sale până la mașina poliției, fiind escortat de forțele de ordine. În fața instanței de apel, reclamantul a solicitat să fie făcute verificări și cu privire la modul în care a fost tratat în sediul poliției, însă cu privire la acest aspect nu a sesizat prima instanță, fiind vorba, așadar, de o cerere nouă în apel, inadmisibilă raportat la dispozițiile art. 294 alin. 1 C. pr.civ. Așadar, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale rezultând din dispozițiile art. 998 sau 999 din vechiul Cod civil, sub imperiul căruia a fost săvârșită fapta, pentru că aceasta nu are caracter ilicit, acțiunea reclamantului va fi respinsă ca nefondată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite în parte apelul declarat de reclamantul P. I. împotriva sentinței civile numărul 932 din 10 noiembrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o anulează parțial, rejudecând respinge pe fond acțiunea față de S. R. prin I. J. al P. C. Respinge excepția prescripției extinctive. Menține restul dispozițiilor. D. este definitivă și executorie. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din 15 martie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER A. A. C. ANA I. C. B. Red. A.I. dact. GC 5 ex/(...) Jud. primă instanță: M. O. S.
| ← Decizia civilă nr. 3619/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 791/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
