Decizia civilă nr. 3619/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3619/R/2012
Ședința din 13 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de reclamanta M. V. S. împotriva deciziei civile nr. 2. din 12 aprilie 2012 a T.ului Cluj, pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații P. V. și P. P., având ca obiect revendicare imobiliară.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 6 septembrie 2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 13 septembrie 2012.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 178 din 16 ianuarie 2012 a J. T., a fost admisă in parte cererea formulată de reclamanta M. V. S. în contradictoriu cu pârâții P. V. si soția P. P.
A fost respins petitul constând în revendicare.
A fost stabilită mejdia dintre imobilele din litigiu, imobilul înscris în CF
14364 T., top 6585/2 proprietatea reclamantei si imobilul înscris în CF
14394 T., top 2351 proprietatea pârâților, pe aliniamentul punctelor A-B aliniament evidențiat în expertiza întocmită în cauză de expert judiciar F. F.
Au fost obligați pârâții să plătească în favoarea reclamantei suma de
240 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că, din extrasul de carte funciară de la dosar, a rezultat că imobilul înscris în CF
14364 T., top 6585/2 vie de 5200 mp constituie proprietatea tabulară a reclamantei, bun propriu, cu titlu de donație.
Pârâții sunt proprietari ai imobilului din CF 14394 T., top 2351, vie de
5400 mp, conform sentinței civile nr. 3. pronunțată în dosarul civil nr. (...) al
J. T., sentință rămasă definitivă la data de 18 decembrie 2007.
În cauză, a fost administrată proba cu expertiza tehnică în specialitatea topografie, probă solicitată de partea reclamantă din cauză, expertiză judiciară efectuată de expert judiciar F. F.
În constatările cuprinse în această lucrare, s-a menționat că suprafața în discuție s-a calculat prin metode analitice din coordonatele x si y ale punctelor de pe conturul parcelelor măsurate, că planurile de situație s-au întocmit sc. 1:1000, că suprafața reală a terenului pârâtului, determinată între vecinătățile indicate mai sus, este de 3865 mp mai puțin cu 1535 mp decât suprafața atribuită prin T. 1., care este de 5400 mp și că, potrivit ortofotoplanului, terenul pârâților are atribuit numărul cadastral
2351 și este intabulat în CF cu suprafața atribuită prin T. de 5400 mp. În legătură cu parcela reclamantului, s-a menționat că vecinătăți la nord - D. de câmp, la est - D. care desparte parcela reclamantei de cea a pârâților la sud - D., la vest - C. E., W. E., F. V., suprafața sa reală fiind între aceste repere de 4854 mp. S-a constatat existența unui drum între parcelele în litigiu în suprafață de 326 mp
Sub aspect Cf, parcela reclamantei are nr. topografic 6585/2, destinația de Vie si este înscrisă în CF T. nr. 14364 cu suprafața de 5200 mp, mai puțin cu 346 mp decât suprafața existentă la fața locului, fiind atribuită prin titlul de proprietate nr. 50 cu suprafața de 5200 mp, suprafață identică cu suprafața intabulată.
Prin analizarea vecinătăților parcelei 50, s-a constat că drumul existent între parcelele în litigiu nu a fost menționat în titlurile de proprietate, în sensul că parcela 50 a reclamantei are trecută ca vecinătate la limita de sud parcela paraților nr. 52 ( B.fi I), iar parcela 52 a pârâților are trecută ca vecinătate R. si nu D., care, deși este marcat pe planul cadastral, în realitate, suprafața acestuia s-a atribuit părților. Prin urmare, parcelele în litigiu sunt limitrofe.
Din planurile de situație anexate, s-a dedus apoi că ambele parcele au deschidere la D. de câmp, iar acest drum dintre parcele la data efectuării expertizei nu este folosit, este un teren înierbat, fânaț, ca și restul terenurilor (nu se cunosc urmele unui drum bătătorit, folosit).
Astfel fiind, a reieșit faptul că terenul măsurat are suprafața totală de 9045 mp, din care reclamanta folosește suprafața de 4854 mp conform limitelor indicate la fata locului, mai puțin cu 346 mp decât suprafața intabulată în Cf nr. 14364 cu nr. topo 6585/2, iar pârâții folosesc suprafața de 4191 mp ( 3865 mp+ 326 mp ), mai puțin cu 1209 mp decât terenul intabulat cadastral cu suprafața de 5400 mp cu nr. cadastral 2351, prin urmare ambele parcele folosesc mai puțin decât suprafețele intabulate conform terenului atribuit in baza L. nr. 1. a F.ului F..
Expertul a reținut, astfel, că nu a existat concordanță între suprafața menționată prin titlurile de proprietate nr. 1., al pârâtului si nr.
1., al reclamantei și suprafața reala atribuită și existența la fața locului, deci nu se poate afirma faptul că pârâții folosesc suprafața care lipsește din terenul reclamantei.
Prin completările ulterioare la aceasta lucrare de specialitate, concluzii necontestate de părțile litigante, s-a menționat că, între vecinătățile de la fața locului si cele redate de planul cadastral, există diferențe, în sensul că parcela pârâtului, la limita de est la fața locului, a fost măsurată până la gardul cu proprietățile particulare, iar, în titlul de proprietate, are menționat un drum care există pe hartă, însă, la fața locului, nu este marcat, motiv pentru care măsurătorile de teren s-au efectuat până la limita marcată a grădinilor proprietăților particulare. Astfel, în situația în care drumul de la limita de est de pe harta cadastrală nu a fot inclus în suprafața atribuită a pârâtului și terenul pârâtului nu se întinde până la limita proprietăților particulare (îngrădite), suprafața parcelei pârâtului va fi mai mică cu 320 mp suprafața ocupată de drum, respectiv
3845 mp - 320 mp = 3525 mp. D. suprafața de 346 mp, s-a menționat din nou că este D. marcat pe harta cadastrală și este cuprins în ambele parcele atribuite părților în proces, rezultând modul defectuos de punere în posesie aplicat în acesta zonă.
Apoi, s-a învederat că, dacă se ia în considerare suprafața de 5400 mp intabulată cadastral în favoarea pârâtului cu nr. cadastral 2351, a rezultat faptul că, din suprafața totală a terenului măsurat de 9045 mp,
(reclamanta + pârât), reclamantei îi rămâne suprafața de 3645 mp, însă, la fata locului, reclamanta a indicat că folosește suprafața de 4854 mp; din suprafața totală de 9045 mp, suprafața de 5400 mp intabulată de pârât cu nr. cadastral 2351 ocupă suprafața de 3645 mp din suprafața de 4854 mp folosiți de reclamantă.
Concluzia exprimată a fost, astfel, în sensul că documentația cadastrală a fost întocmită fără să țină seama de folosința faptică de la fața locului și pârâtul s-a înscris în CF cu o suprafață pe care acesta nu o folosește, respectiv a luat în considerare suprafața de 5400 mp atribuit prin T. de P., fără să țină seama că această suprafață nu se regăsește la fața locului, după cum rezultă din măsurătorile efectuate cu apertura de ultimă generație si calculele suprafețelor determinate analitic, care este metoda cea mai riguroasă.
Art. 480 cod civil definește acțiunea în revendicare ca fiind acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.
Cum, în cauză, din probele administrate, nu a rezultat faptul ocupării fără drept a unei porțiuni din imobilul reclamantei de către partea pârâtă, pretenția de revendicare dedusă judecății in prezentul dosar a fost apreciată drept neîntemeiată.
Prin suplimentul la expertiza tehnică judiciară, expertul judiciar a fost chemat să delimiteze în teren imobilele părților din litigiu așa încât delimitarea imobilelor in litigiu, cu stabilirea liniei de hotar, s-a realizat conform procesului verbal de punere în posesie si schiței de la C. L. de A. a L. nr. 1. T.
S-a constatat, astfel, că drumul care desparte cele două parcele în litigiu nu este menționat în procesele verbale de punere în posesie, însă este reprezentat pe harta cadastrală de punere în posesie ca fiind situat între parcelele în litigiu. La fața locului, acest drum nu este creat, măsurătorile s-au efectuat pe limitele indicate în teren de reclamant, care a arătat drumul care nu este practicat.
Prin titlurile de proprietate emise pentru parcelele in litigiu, s-a atribuit suprafața totala de 10600 mp (5200 mp pentru parcela dobândită de reclamantă și 5400 mp pentru parcela pârâtului, însă suprafața totală reală atribuită de C. L. de F. F. T. este de 9045 mp, mai puțin cu 1.555 mp.
Pe de altă, parte harta CF T. care sta la baza grănițuirii parcelelor, este concretuală, motiv pentru care acesta nu poate fi folosită la stabilirea mejdiei.
In această situație, s-a propus ca suprafața in minus, de 1555 mp, să fie scăzuta in mod proporțional din suprafețele atribuite, rezultând faptul că parcela reclamantei, cu nr. topo 6585/2, va avea suprafața reală de 4.437 mp., iar parcela pârâtului, cu nr. cadastral 2351, va avea suprafața reală de
4.608 mp. Astfel, s-a propus ca linia de hotar dintre parcelele în litigiu, să fie pe aliniamentul punctelor A_B.
In temeiul art. 584 Cod civil, s-a stabilit mejdia dintre proprietățile părților din litigiu pe aliniamentul punctelor A-B conform expertizei întocmite în cauză.
Prin decizia civilă nr. 2./(...) a T.ului Cluj, apelul reclamantei a fostrespins ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că raportul de expertiză întocmit de d-na expert F. F. s-a întemeiat pe harta de punere în posesie întocmită de C. locală de fond funciar, depusă ca anexă a raportului de expertiză, acesta fiind lămuritor în privința liniei de graniță între proprietatea apelantei reclamante și a intimaților P.
Experta a arătat că nici parcela reclamantei, nici parcela pârâților nu au, în realitate, suprafața menționată în titlurile de proprietate, ci fiecare dintre ele are o suprafață mai redusă, parcela folosită de reclamantă având
4854 m.p. față de 5200 mp cuprinsă în titlul de proprietate, iar parcela pârâților 3865 mp față de 5400 mp. cuprinsă în titlu.
Din acest considerent, experta a propus reducerea proporțională a suprafeței celor două parcele.
Deși intabulat cadastral pe o suprafață de 5400 m.p., calculând matematic aria parcelei 52, astfel cum este reprezentată pe harta de punere in posesie, determinând lungimea laturilor prin aplicarea scării de 1., rezultă că această parcelă este aproximativ 4106 m.p., în timp ce parcela 50 proprietatea reclamantei este de aproximativ 4704 m.p. S-a ajuns la această suprafață prin împărțirea parcelei reclamantei, patrulater neregulat, în forme geometrice regulate, respectiv un patrulater cu aria de 3500 m și 3 triunghiuri cu aria de 378, 576 și 250 m.p.
Potrivit liniei de graniță dintre parcele, stabilită pe limitele indicate de reclamantă, parcela acesteia are o suprafață faptică de 4854 m.p., mai mică decât cea de 5200 m.p. menționată in acte și mai mare decât cea determinată potrivit hărții de punere in posesie.
Suprafața faptică folosită de pârâți este de 3865 m.p., mai mică decât suprafața înscrisă in titlu și decât cea corespunzătoare hărții de punere in posesie.
Se susține astfel concluzia expertizei, potrivit căreia nici una dintre parcele nu are in realitate suprafața menționată in titlurile de proprietate.
Câtă vreme parcela reclamantei are o suprafață mai mare decât cea corespunzătoare hărții, in timp ce parcela pârâților are o suprafață mai mică decât cea care rezultă din harta de punere in posesie, in mod just a stabilit prima instanță linia de graniță intre proprietăți astfel încât lipsa din teren să se repartizeze proporțional intre cele două proprietăți limitrofe.
Nu s-a dovedit că pârâții ar ocupa faptic vreo suprafață de teren din parcela proprietatea reclamantei, căci dacă ar fi ocupat, reclamanta ar fi observat această împrejurarea mai devreme, nu numai in momentul depunerii documentației cadastrale de intabulare.
Astfel fiind, acțiunea reclamantei in revendicare a fost in mod corect respinsă raportat la dispozițiile art. 480 Cod civil.
In realitate, litigiul dintre părți este generat de intabularea eronată a pârâților pe o suprafață de 5400 m.p., care, neexistând faptic, la întocmirea documentației cadastrale, pentru a obține această suprafață, expertul a cuprins in schiță și o parte din parcela 50 proprietatea reclamantei, căci altfel nu ar fi posibilă suprapunerea constatată de O. .
Această situație are, însă, altă cale de rezolvare decât acțiunea în revendicare.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea ei și trimiterea apelului spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea completării probațiunii.
În motivarea recursului ei, reclamanta arată că decizia nu soluționează fondul pricinii, impunându-se efectuarea unei noi expertize, întrucât, din expertiza tehnică efectuată în fața primei instanțe, nu rezultă clar care este motivul pentru care suprafața de 0,40 ha, cât are parcela pârâților, ajunge prin intabulare și identificarea cu nr. cadastral să aibă o suprafață de 5400 mp, respectiv devine mai mare cu 1400 mp.
Singura explicație logică este aceea că suprafața în minus pe care nu o deține recurenta este suprafața trecută în plus la imobilul proprietatea pârâților.
Experta arată că, în realitate, suprafața totală de teren este de 9045 mp, ceea ce corespunde cu schița de punere în posesie, parcela reclamantei având o suprafață de 5200 mp și cea a pârâților de 4000 mp.
Întrucât numai expertul poate stabili cum s-a ajuns la această anomalie, se impune efectuarea unei noi expertize.
Parcela reclamantei fiind de 5200 mp, iar cea a pârâților de 4000, singura concluzie este că terenul ei este ocupat de vecini.
Pentru că în recurs nu poate fi administrată proba cu expertiza tehnică judiciară, se impune casarea hotărârii și trimiterea apelului spre rejudecare.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că, deși temeiul de drept indicat îl constituie art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., motivele de recurs se referă la stabilirea stării de fapt și nu la greșita aplicare a normelor de drept substanțial, or, pct. 11 al art. 304 Cod proc.civ., referitor la greșita apreciere a probelor a fost abrogat încă prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000. Singurul motiv de nelegalitate este cel referitor la faptul că instanța de apel nu ar fi judecat cauza pe fond.
În realitate, refuzul instanțelor de fond de a administra proba privind o nouă expertiză nu echivalează cu nesoluționarea pe fond a cauzei, instanțele de fond pronunțându-se pe fondul cauzei atunci când au respins capătul de cerere privind revendicarea, în baza unei stări de fapt pe deplin stabilite, hotărârea pronunțată în apel fiind motivată și neconținând motive contradictorii sau străine de natura pricinii, pentru a se verifica motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc.civ.
Nesubzistând, așadar, vreun motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 Cod proc.civ., în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. V. S. împotriva deciziei civile nr. 235 din 12 aprilie 2012 a T.ului Cluj, pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. A. C. ANA I. A. C. C. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud. apel: M. Trofin, C.V. Balint
| ← Decizia civilă nr. 3702/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 22/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
