Decizia civilă nr. 90/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția I Civilă

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 90/R/2012

Ședința publică din 12 ianuarie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: C.-M. CONȚ

G. : C. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de contestatoarea P. M., împotriva deciziei civile nr. 568 din 24 august 2011 a T.ui M. pronunță în dosar nr. (...), privind și pe intimații C. D., C. A., P. J. M. și P. M. S. M., având ca obiect fond funciar- contestație în anulare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă contestatoarea recurentă

P. M. și intimatul C. D., personal, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității recursului având în vedere că s-a exercitat calea de atac a recursului împotriva unei hotărârii pronunțate tot în calea de atac a recursului.

Recurenta P. M. arată că lasă la aprecierea instanței excepția invocată. Intimatul C. D. arată că este de acord cu admiterea excepției invocate de către instanță.

Curtea, reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

C U R T E A

Prin decizia civilă nr. 568 din 14.09.201, irevocabilă, a T.ui M. a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată și precizată de contestatoarea P. M. împotriva deciziei civile nr. 366/R/(...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea P. M., solicitând rejudecarea cauzei pentru faptul că nu s-a luat în dezbatere eroarea făcută de expertul B. cu ocazia efectuării expertizei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Sighetu Marmației.

Examinând recursul, curtea reține următoarele:

Din cuprinsul dispozițiilor art. 299 și urm. Cod proc.civ., rezultă că împotriva unei hotărâri se poate declara, de către partea nemulțumită, un singur recurs, această prevedere legală fiind în concordanță cu principiul puterii de lucru judecat prev. de art. 166 Cod proc.civ.

Potrivit aceluiași text de lege sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță fără drept de apel. Prin urmare, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 Cod proc.civ.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 377 alin. 2 Cod proc.civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, rezultăcă sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare. D. urmare, posibilitatea declarării mai multor recursuri este exclusă.

Or, în cauză, decizia T.ui M. dată în contestație în anulare este irevocabilă, astfel că recursul formulat de contestatoare va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea P. M., împotriva deciziei civile nr. 5. din 24 august 2011 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. A. A. C. ANA I. C. M. CONȚ C. B.

Red. IA dact. GC

2 ex/(...)

Jud. contestație în anulare: D. W., V.P., D. Țiplea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 90/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă