Decizia civilă nr. 223/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR.223/R/2012
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
Președinte : A. C.
Judecători : V. M.- reședintele Curții de A. C
D. - L. B. - icepreședinte al Curții de A. C
Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâții S. C., S. (C.) O., S. B. - minor împotriva deciziei civile nr. 3./(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și reclamanta P. R. B., având ca obiect evacuare.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
13 ianuarie 2012, când reprezentantul pârâților recurenți a pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 13 ianuarie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
La data de 16 ianuarie 2012 pârâții recurenți au depus la dosar " concluzii scrise " ( filele 35-26 din dosar ).
C U R T E A
Deliberând, reține că:
I. Prin sentința civilă nr. 877 din 04 mai 2011 a Judecătoriei G., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea civilă înaintată de reclamanta P. R. B. împotriva pârâților S. C., C. O. și S. B.
În consecință:
S-a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în B., str. Principală nr. 91 jud. C., compus din casă parohială S+P+M și anexe gospodărești, curte și grădină.
A fost obligat pârâtul S. C. la predarea către reclamantă a ștampilei, a registrelor și a contabilității P. R. B..
A fost respins ca lipsit de interes capătul de cerere având ca obiect constatarea faptului că pârâții folosesc fără titlu imobilul în litigiu.
A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la daune cominatorii în favoarea reclamantei pentru fiecare zi de întârziere, până la evacuarea lor din imobil și predarea acestuia către reclamant.
A fost respinsă cererea de a se lua act de renunțarea reclamantei la judecată, precum și excepția lipsei calității de reprezentant a preotului interimar și a prim-curatorului.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei cu titlu de onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
Ca urmare a unor abateri disciplinare constatate și reținute în sarcina pârâtului S. C. de către C. de D. a S. B. R. nr. 7. s-a decis excluderea definitivă a pârâtului S. C. din comunitatea preoților B. R. R. și interzicerea de a mai oficia slujbe.
Totodată, s-a desființat și raportul de muncă dintre pârât și reclamantă, hotărâre menținută și de Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr.
2., inclusiv dreptul pârâtului și a familiei sale de a mai locui în casa parohială din B., imobil înscris în cartea funciară nr. 34 B. al cărui proprietar tabular este reclamanta.
La data de (...), a fost comunicată notificarea către pârâtul S. C. de a preda parohia din B. și bunurile ce aparțin acesteia, noului preot interimar
S. R..
Acesta a refuzat să se conformeze somației de predare fiind încheiat în acest sens procesul- verbal din data de (...).
În prezent, pârâtul S. C. și familia sa, continuă să locuiască în casa parohială din B., adică în imobilul aparținând reclamantei, pe motiv că pârâtul ar mai avea calitatea de preot al parohiei, contrar hotărârii Comisiei de disciplină a S. B. R. din România, hotărâre ce a fost confirmată, potrivit dispozițiilor codului muncii și de Tribunalul Cluj, care a dispus excluderea lui din rândul preoților reformați.
Prin urmare, încetarea calității de preot - angajat al reclamantei, duce
și la încetarea dreptului de a mai locui în locuința de serviciu.
Asupra acestui imobil situat în B. nr. 91 jud. C., compus din S+P+M, anexe gospodărești, curte și grădină, proprietatea reclamantei, pârâtul și familia sa nu mai au niciun drept locativ, ocupându-l abuziv.
În ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a preotului interimar și a prim-curatorului, este de reținut că această excepție invocată de pârât este neîntemeiată, din analiza prevederilor art. 6 alin. 4 din H. nr.
1. și ale art. 7 alin. 2 ale aceluiași act normativ rezultând că reprezentarea legală a unei parohii reformate din România este asigurată de preotul parohiei și de primul curator.
În aceste condiții, nici cererea de renunțare la judecata acțiunii nu poate fi primită, ea nefiind formulată de cei sus-arătați.
II. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții S. C., C. O. și S. B.,respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 3. din 21 septembrie a T. C..
Au fost obligați apelanții la a le plăti intimaților suma de 2728 lei cheltuieli de judecată în apel.
M.ivând decizia, T. a arătat următoarele:
Cererea de chemare în judecată poartă semnătura preotului interimar și a prim-curatorului, cele două persoane fiind desemnate, așa cum a reținut și instanța de fond, în acord cu art. 7 alin. 2 din H. nr. 1., să reprezinte structura organizatorică cu personalitate juridică, respectiv parohia.
Argumentele referitoare la incidența art. 7 alin. 1 din același act normativ nu pot fi primite în cauză, acest articol având în vedere reglementarea altor aspecte decât cele organele care au atribuții de reprezentare în fața terților.
Pe de altă parte, art. 7 alin. 4 din H. nr. 1., stipulează că „Organul suprem legislativ și de reprezentare al B. R. din România este S.ul B. R. din România, denumit în continuare S.ul, iar organul suprem executiv este Consiliul permanent al S. Președinția ambelor organe supreme este compusă din episcopii și prim-curatorii (prim-curatorul executiv) eparhiilor.";
În cauză, la data de (...) E. R. din A. sub semnătura episcopului Pap
Geza a confirmat calitatea de reprezentanți legali ai reclamantei a semnatarilor cererii de chemare în judecată.
Această poziție confirmă realitatea și legalitatea desemnării celor două persoane semnatare a cererii de chemare în judecată, ca fiind reprezentanți legali ai reclamantei.
Argumentele privitoare la hotărârile luate în adunările din 04 și 19 ianuarie 2009 nu pot fi primite atâta timp cât organele superioare, în acord cu dispozițiile legale edictate pentru organizarea și funcționarea cultului reformat, nu au confirmat legalitatea acestora.
Pentru aceste considerente, nici cererea referitoare la renunțarea la judecată nu putea fi primită, întrucât nu emană de la organele cu drept de reprezentare a reclamantei.
Soluția asupra fondului este corectă, întrucât așa cum s-a constatat în mod irevocabil, raporturile de muncă a lui S. C. cu reclamanta au încetat, iar locuința primită aparține reclamantei, fiind închiriată cu titlu de locuință de serviciu.
A.antul nu a contestat existența și realitatea declarației depusă în copie la dosarul de fond.
Faptul că o parte din enoriași au înțeles să îl susțină pe acest apelant în continuarea desfășurării activității de preot nu are relevanță atât timp cât apelantul a fost exclus din rândul clericilor B. R., nemaiputând dobândi în afara unei decizii a reprezentanților cultului respectiv calitatea de preot.
Totodată, cererea de chemare în judecată îndeplinește condițiile formale prevăzute de art. 112 C.
III. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții S. C., S. O. (fostă
C.), în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai minorului S. B.,solicitând modificarea în totalitate a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului pârâților și schimbării în parte a sentinței, în sensul: admiterii excepției lipsite calității de reprezentanți legali ai P. R. B. a persoanelor semnatare ale cererii de chemare în judecată și anulării cererii de chemare în judecată; admiterii cererii de renunțare la judecată formulată în cauză; respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei; obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9, C., deoarece: a) Atât prima instanță, cât și cea de apel au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 7 alin. 1 și 2 din S.ul B. R. din România, recunoscut prin H. nr. 1.. Astfel, în fața primei instanțe și a celei de apel pârâții au invocat excepția lipsei calității de reprezentanți ai reclamantei a persoanelor semnatare ale cererii de chemare în judecată, având în vedere că dispozițiile art. 6 alin. 1, 2 și 4, ale art. 7 alin. 1 și 2 din S.ul B. R. din România, în raport de care rezultă, pe de o parte, că enoriașii au dreptul de a alege adunarea generală a parohiei, precum și că parohiile au personalitate juridică și drept de autoguvernare, iar pe de altă parte, că hotărârileadoptate de enoriași nu trebuie confirmate de organele ierarhic superioare, ele producând efecte de la data adoptării lor.
Prin urmare, instanțele au greșit atunci când au statuat în sens contrar, parohia neputând fi reprezentată în instanță decât de persoanele alese de enoriași, adică, în cazul reclamantei, de persoanele alese de adunarea generală din 04 ianuarie 2009. b) Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 161 alin. 1 și art. 246 C., căci dacă la soluționarea apelului s-ar fi respectat dispozițiile art. 6 și 7 din S.ul B. R. din România s-ar fi impus anularea cererii de chemare în judecată ori să se constate renunțarea la judecată formulată în scris de P. R. B. prin persoanele alese de enoriași. c) Soluția care a fost dată fondului cauzei de instanța de apel este și ea greșită, în considerarea următoarelor argumente: majoritatea enoriașilor din cadrul P. R. B. nu au fost și nu sunt de acord cu prezenta acțiune și evacuarea pârâților din casa parohială; cererea de chemare în judecată nu poartă ștampila parohiei reclamantei, ci a protopopiatului, deși acesta nu avea dreptul de a promova acțiuni în justiție în numele parohiei; este contrară normelor statutare și lipsită de efecte juridice confirmarea cererii de chemare în judecată de către forurile superioare de conducere ale parohiei sau de către instanța de judecată; registrele, ștampila sau actele contabile ale parohiei sunt în posesia celor aleși de enoriași, iar nu a pârâtului S. C.
IV. Intimata P. R. B., reprezentată de preotul S. R., a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate în scris (f. 10-11).
V. Cu privire la acest recurs, Curtea are în vedere următoarele:
Este necontestat în cauză că pârâtul recurent S. C. a avut calitatea de preot al P. R. B., în considerarea acestei calități dobândind dreptul de a locui în casa parohială situată în B., str. Principală nr. 91, înțeleasă ca locuință de serviciu.
Urmare a săvârșirii unor abateri disciplinare, C. de D. a S. B. R. a dispus excluderea definitivă a preotului S. C. din comunitatea B. R. R., fiindu-i ridicat dreptul de a oficia slujbe religioase.
A fost desființat, prin consecință, și raportul de muncă încheiat între reclamantă și pârât, această hotărâre fiind menținută și prin sentința civilă nr. 2. a T. C., pârâtul pierzând inclusiv dreptul de a locui în casa parohială a cărei proprietară este reclamanta.
Rezultă, așadar, că nu începe nicio îndoială asupra încetării dreptului pârâtului de a folosi imobilul în litigiu, ocuparea pe care domnia sa o exercită în prezent, împreună cu ceilalți doi pârâți, fiind lipsită de bază legală, deci abuzivă.
Pornind de la această situație de fapt și drept specifică prezentei cauze, Curtea are a observa că, într-adevăr, așa cum recurenții au învederat prin cererea lor de recurs, prin prevederile art. 6 alin. 1 din S.ul B. R. din România (numit în continuare „S.ul";) adoptat prin H. nr. 1., se stabilește că B. R. din România este constituită din comunități parohiale, în vreme ce prin alin. 4 al aceluiași S. se stabilește că „B. R. din România, parohiile, protopopiatele și eparhiile ei sunt persoane juridice cu drept de autoguvernare";.
Este real, totodată, și că art. 7 alin. 2 al S.ului prevede că organele de guvernare și de reprezentare ale parohiei sunt adunarea generală parohială
și consiliul parohial, președinția acestor organe fiind alcătuită din preot șiprim-curator (curator), în vreme ce guvernarea se realizează prin organe alese de enoriași (art. 7 alin. 1).
Or, dacă în sensul dispozițiilor art. 7 alin. 2, președinția adunării generale parohiale și a consiliului parohial este alcătuită din prim-curator și preot, este de considerat că pârâtul S. C., pierzându-și calitatea de preot, nu mai putea contribui la asigurarea președinției, această prerogativă revenindu-i noului preot interimar desemnat de forurile superioare de conducere administrative ale B. R. din România, respectiv domnul S. R., împreună cu persoana care avea calitatea de curator.
Sunt de avut în vedere, în acest context, și prevederile art. 13 din S., potrivit cărora organul central de conducere și de reprezentare a B. R. din
România este S.ul, ceea ce trimite la concluzia că prerogativele decizionale ale celorlalte entități administrativ-religioase interne ale B. trebuie înțelese, în ce privește exercițiul lor, ca fiind supuse dreptului superior de control al S.
În același spirit, disciplina internă specifică vieții religioase a B. R. din
România implică, în mod necesar, respectarea autorității organelor superioare ierarhic, examinarea în ansamblul lor a prevederilor S.ului relevând, într-o interpretare sistematică a lor, că atribuțiile și prerogativele decizionale recunoscute în cadrul unui nivel ierarhic (parohie; protopopiat; eparhie) sunt, desigur, efective, însă supune controlului ierarhic instituit prin S. și normele interne valide juridic ale B., conform principiilor sinodo- prezbiteriale evocate în cuprinsul prevederilor art. 7 alin. 1 din S..
Curtea observă, totodată, și că potrivit prevederilor art. 7 alin. 2 din
S., adunarea generală parohială și consiliul parohial iau hotărâri valabile cu majoritatea voturilor celor prezenți, atribuțiile adunării generale parohiale fiind reglementate de legile interne ale B. R. din România.
În același timp, art. 7 alin. 8 din S. precizează că legile B. R. din România sunt adoptate, aprobate și implementate de S., în vreme ce art. 7 alin. 11 din S. prevede, în teza întâia, că autoritățile de control și apel ale parohiilor sunt protopopiatele.
În concluzie, parohiile sunt lipsite de un drept discreționar și absolut în ce privește guvernarea lor, principiul autoguvernării evocat în cuprinsul art. 6 alin. 4 din S. trebuind înțeles, așa cum s-a arătat mai sus, prin raportare la legile interne ale bisericii, la disciplina ce-i este specifică și la dreptul de control recunoscut forurilor bisericești superioare ierarhic.
D.tr-o asemenea perspectivă, Curtea remarcă faptul că dreptul de autoguvernare al parohiilor nu poate conduce la adoptarea unor decizii care, în legătură cu aspectele majore privitoare la activitatea parohiei (precum, spre exemplu, numirea, revocarea ori sancționarea disciplinară a preoților și folosirea casei parohiale de către cel numit preot) să contravină hotărârilor luate, cu respectarea legilor civile și ale bisericii, de organele ierarhic superioare.
Astfel fiind, trebuie considerat că atâta vreme cât unul dintre reprezentanții P. R. B. în prezentul proces a fost preotul interimar numit în mod legal de B. R., iar cererea de chemare în judecată a fost formulată inclusiv de acesta și poartă viza Protopopiatului Reformatului Dej, ca organism bisericesc ierarhic superior P. R. B., acțiunea apare ca legal pornită.
Prin simetrie, și renunțarea la judecata ei trebuia făcută cu aprobarea aceluiași Protopopiat, în considerarea disciplinei bisericești și subordonării ierarhice specifice.
În ce-l privește pe preotul interimar și pe curatorul K. A., de asemenea menționat ca reprezentant al reclamantei în cererea de chemare în judecată, Curtea are în vedere, în același sens, că prin adeverința emisă la data de 23 martie 2009 de E. R. din A. - Consiliul Dirigent (f. 88 dosar Judecătorie) se atestă că în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. 1 lit. f și alin. 2, precum și ale art. 25 lit. a din Canonul B. R. (Legea bisericească nr. 1/2006 privind organizarea B. R. din România), P. R. B. este reprezentată în mod legal în fața autorităților bisericești și a autorităților publice de preotul interimar S. R. și curatorul K. A., adică aceia care au pornit prezenta acțiune civilă, semnând cererea de chemare în judecată.
În aceste circumstanțe, bine au stabilit instanțele că acțiunea de față a fost promovată în mod legal, precum și că renunțarea la judecata acțiunii nu putea fi făcută decât de către cei care, în sensul celor ce preced, erau confirmați de conducerea ierarhic superioară a B. ca reprezentanți legali ai parohiei reclamante.
Altfel, dreptul de autoguvernare al parohiilor ar risca să se situeze în afara regulilor după care B. reformată este organizată, transgresând în abuz
și indisciplină administrativă și bisericească.
În ce privește aspectele privitoare la posesorii actuali ai registrelor, ștampilei și actelor contabile ale parohiei, acestea sunt chestiuni de fapt ce nu pot face obiectul verificării de către instanța de recurs.
Față de cele ce preced, se va respinge recursul, în baza art. 312 alin. 1
C., prima instanță și cea de apel hotărând cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.
În baza art. 274 C., vor fi obligați recurenții la a-i plăti intimatei suma de 1488 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial (f. 13).
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții S. C., S. (C.) O., în nume propriu și ca reprezentanți legali ai minorului S. B., împotriva deciziei civile nr. 3. septembrie 2011 a T. C., pe care o menține.
Obligă pe recurenți să-i plătească intimatei P. R. B. suma de 1488 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI A. C. V. M. D.-L. B.
GREFIER S.-D. G.
Red.VM/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: C. S.
Jud.apel: D. Tatu/A.S. Seleșiu
| ← Decizia civilă nr. 333/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 66/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
