Decizia civilă nr. 24/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 24/RC/2012
Ședința 3 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul V. P., împotriva deciziei civile nr. 4634 din 3 noiembrie 2011 a C. de A. C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe intimații M. M., C. M., C. R., C. R., C. L. și M. S.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul contestatorului V. P., avocat Urs I., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare a fost legal timbrată cu suma de 10 lei timbru judiciar și 0,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 15 februarie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea intimaților C. R., C. L. și M. S., întâmpinare prin care solicită respingerea contestație în anulare și judecarea cauzei în lipsa lor de la dezbateri, un exemplar fiind comunicat cu reprezentantul contestatorului.
Reprezentantul contestatorului arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea contestației în anulare.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, anularea deciziei civile nr. 4. și, pe cale de consecință, rejudecarea recursului declarat de reclamant.
În opinia sa, instanța de recurs a omis să examineze motivul de recurs prezent la pct. II, paginile 3-5. Încălcarea sau aplicarea greșită a art. 584 C.civ. constă în faptul că mejdia a fost stabilită făcându-se abstracție de actele de reconstituire ale dreptului de proprietate eliberate de comisia locală, adică tocmai acele acte în legătură cu care în decizia civilă nr. 6. se spune că urmează „să se țină seama de ele la stabilirea mejdiei";, respectiv schița terenului și procesul verbal de punere în posesie. Instanța de recurs nu a observat acest motiv de recurs și, prin urmare, a omis să-l examineze, din moment ce reține că „recurentul neindicând cum a fost încălcat acest text de lege de către instanța de apel care a procedat la stabilirea mejdiei către proprietăți";.
De asemenea, reținerea instanței de recurs că instanța de apel a stabilit granița prin interpretarea vastului probatoriu administrat în cauză, este un răspuns general, pentru că recurenții au formulat un recurs concret, punctual, la care nu au primit nici un răspuns prin motivarea deciziei contestate.
În ce privește încălcarea prevederilor art. 315 C.pr.civ., contestatorul a arătat că instanța de apel a ignorat decizia civilă nr. 6. a C. de A. C., prin care s-a statuat că la stabilirea mejdiei trebuie să se țină seama de procesele verbale de punere în posesie și schițele terenurilor. O asemenea motivare nu constituie un răspuns la motivul de recurs invocat, întrucât prin acest motiv s-a susținut clar că varianta I anexa 1 a încalcă schița terenului și procesul verbal de punere în posesie, adică tocmai acele acte de care instanța trebuia să țină seama la stabilirea mejdiei.
C U R T E A
Prin contestația înregistrată la (...) contestatorul V. P. a solicitat anularea deciziei civile nr. 4634/R/(...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), rejudecarea recursului și în consecință, admiterea acestuia așa cum a fost formulat.
Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 Cod proc.civ., și în motivarea ei s-a arătat că instanța de recurs a omis să examineze motivul de recurs prezentat la pct. II pag. 3-5, prin care a susținut că decizia civilă atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 584 C. civil și art. 315 Cod proc.civ.
În ce privește încălcarea și aplicarea greșită a art. 584 C. civil, contestatorul a arătat că, în declarația de recurs a arătat că varianta I anexa nr. 1 încalcă sau ignoră actele de constituire emise de C. de fond funciar, schița terenului și procesul verbal de punere în posesie. Astfel, s-a arătat punctual că schița terenului reclamantului, adică planul de punere în posesie prevede un front la spate de 11,30 m, ori urmare stabilire mejdiei se acordă front în spate de numai 9,78 m; varianta I anexa 1 A nu respectă dimensiunile intermediare trecute în schița terenului, astfel că prin stabilirea mejdiei, lățimea parcelei recurentului este mai mică în zona respectivă; varianta 1 anexa 1 este arbitrară, întrucât expertul recunoaște că „ nu a putut prezenta o singură variantă certă de stabilire a mejdiei";, etc.
Aceste critici au fost invocate raportat la îndrumările deciziei civile nr. 6. a C. de A. C., or, instanța de recurs prin respingerea recursului face abstracție de actele de reconstituire ale Comisiei locale, adică tocmai actele în legătură cu care decizia civilă nr. 6. spune „să se țină seama de ele la stabilirea mejdiei";.
Instanța de recurs nu observă acest motiv de recurs și, prin urmare, omite să-l examineze din moment ce reține că „recurentul neindicând cum a fost încălcat acest text de lege de către instanța de apel care a procedat la stabilirea graniței între proprietăți";.
De asemenea, răspunsul instanței de recurs că instanța de apel a stabilit granița prin interpretarea vastului probatoriu administrat în cauză, este un răspuns general, în condițiile în care motivele de recurs au fost punctual indicate, astfel că nu s-a primit nici un răspuns.
În ce privește încălcarea art. 315 Cod proc.civ.
Aserțiunea instanței de recurs că instanța de apel a ținut cont de decizia civilă nr. 6. a C. de A. C. nu este un răspuns la motivul de recurs indicat clar și punctual, acela că varianta i anexa 1 A încalcă sau ignoră schița terenului și procesul verbal de punere în posesie, adică tocmai actele de care instanța trebuia să țină seama la stabilirea mejdiei.
Îndrumările deciziei nr. 6. erau în sensul de a se ține seama de actele de reconstituire a dreptului de proprietate și nu de a le critica, așa cum a făcut instanța de apel și experta, iar instanța de recurs a omis să observe acest lucru.
Prin întâmpinarea depusă, intimații s-au opus admiterii contestației, arătând că, contestatorul nu indică niciunul din elementele care ar putea duce la concluzia că instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs, nu indică care ar fi acel motiv de recurs raportat la motivele prev. de art. 304 Cod proc.civ., iar referirile acestuia din contestația în anulare se referă la situația de fapt din cauză.
Examinând contestația, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondată și în consecință, în baza art. 318 și 320 Cod proc.civ., urmează să o respingă pentru următoarele considerente.
Art. 318 Cod proc.civ., prevede că „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare";.
Din dispozițiile acestui text de lege rezultă că cel de-al doilea motiv prev. de art. 318 Cod proc.civ., omisiunea de a cerceta vreunul din motivele de casare poate fi invocat pe calea contestației în anulare, numai dacă recursul a fost respins în fond și dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare și această omisiune să se fi produs din greșeală.
În literatura și practica de specialitate, se face constant deosebire între motivele de casare și argumentele arătate în sprijinirea acestor motive. Art. 318 Cod proc.civ., are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate în termen și nu argumentele de fapt sau de drept invocate de parte și care, întotdeauna sunt subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.
Instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul de casare este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului.
În speță, se invocă faptul că instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs prin care s-a susținut că decizia este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 584 C. civil și 315 Cod proc.civ.
În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul a invocat faptul că varianta 1 a în care s-a stabilit linia de hotar a fost aleasă greșit și părtinitor, că încalcă sau ignoră actele de reconstituire emise de C. L. de fond funciar, schița terenului și procesul verbal de punere în posesie,încălcând astfel dispozițiile art. 315 Cod proc.civ., prin ignorarea îndrumărilor date prin decizia civilă nr. 6. a C. de A. C., care a statuat că
„aceste acte trebuiau depuse la dosar și comunicate expertului pentru a ține seama de ele la stabilirea mejdiei. Nu este admisibil să se facă abstracție de actele întocmite, în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate";.
Instanța de recurs, după ce expune dispozițiile art. 584 Cod proc.civ., concluzionează că instanța de apel a stabilit legal granița dintre cele două proprietăți, prin raportare la vastul probatoriu administrat în cauză, inclusiv prin raportare la expertiza tehnică efectuată de expert G. T., ținând cont de decizia civilă nr. 6. a C. de A. C., prin care s-a statuat că la stabilirea mejdiei să se țină cont și de procesele verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, acte întocmite de C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, precizându-se însă în decizia de casare că instanța de apel va administra orice alte probe pe care le va aprecia utile, pertinente și concludente, din care să rezulte traseul liniei de mejdă dintre proprietățile părților, pe baza acestor probe urmând a se dispune și efectuarea unui supliment la raportul de expertiză topografică.
Instanța de recurs concluzionează că, față de probele administrate conform deciziei de îndrumare, nu se pune problema încălcării dispozițiilor art. 315 Cod proc.civ.
Aceeași instanță reține că majoritatea criticilor formulate în cererea de recurs privesc modalitatea în care instanța de apel a interpretat probele administrate în cauză, că instanța de apel nu a ignorat planșele foto depuse de reclamant, care însuși a arătat că aceste planșe au fost avute în vedere la efectuarea raportului de expertiză, că planșele foto cu privire la construcția edificată depuse de interveniente au fost acceptate de partea adversă.
Ceea ce omit însă contestatorii să observe este că, motivele lor de recurs invocate la acest punct se întemeiază pe aprecierea greșită a probelor administrate de către instanța de apel, motive care nu mai pot fi analizate, întrucât nu se încadrează în prev. art. 304 Cod proc.civ., urmare a abrogării dispozițiilor pct. 10 și 11.
Aceeași contestatori omit să observe faptul că în decizia pronunțată în recurs, curtea reține că în cauză nu s-a săvârșit o încălcare a prevederilor art. 584, 480 și 481 C.civil, și nici a prev. art. 129 alin. 6 Cod proc.civ, reținere argumentată la fiecare text.
Din conținutul contestației rezultă clar că, critica contestatorilor se referă la faptul că instanța nu a analizat fiecare argument cuprins în motivele de recurs și în sprijinul susținerilor lor, redau citate trunchiate și scoase din contextul motivării deciziei pronunțată în recurs. Instanța nu are această obligație de a analiza fiecare argument din motivele de recurs, instanței revenindu-i obligația de a analiza fiecare motiv de casare, obligație pe care instanța de recurs și-a îndeplinit-o în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorul V. P. împotriva deciziei civile numărul 4634 din (...) a C. de A. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A. C. A. A. C. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/ (...)
← Decizia civilă nr. 2940/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 3667/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|