Decizia civilă nr. 52/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția I Civilă

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 52/RC/2012

Ședința publică din 31 mai 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.

S-a luat spre examinare contestația în anulare formulată de contestatorii C. A. D. și C. M. împotriva sentinței civile nr. 1855 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului C., pronunță în dosarul nr. (...), privind și pe intimații N. E. și K. T.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul contestatorilor C. A. D. și C. M., avocat Pop A., în substituirea avocatului F. Ucu, care depune delegație de substituire la dosar, reprezentantul intimatelor N. E. și K. T., avocat V. R. V., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 30 mai

2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea intimaților întâmpinare prin care solicită respingerea contestației, un exemplar fiind comunicat cu reprezentantul contestatorilor.

Reprezentantul contestatorilor depune la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și 0,30 lei timbru judiciar.

Reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat în probațiune. Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul contestatorilor solicită admiterea contestației pentru motivele invocate în scris, fără cheltuieli de judecată.

Apreciază că sunt îndeplinite prevederile art.317 alin. 1 C.proc. civ. întrucât recurenții nu au fost citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Reprezentantul intimaților solicită respingerea contestației în anulare, în principal ca inadmisibilă, întrucât motivul invocat în cerere nu se încadrează în dispozițiile art.317 alin. 1 C.proc. civ., iar în subsidiar, ca neîntemeiată deoarece contestatorii au fost citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru.

Solicită obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.

C U R T E A

Prin decizia civilă nr. 1. din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...) s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâții C. A. D. și C. M. împotriva deciziei civile nr. 23 din 13 ianuarie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr. (...).

A fost obligat numitul recurent să plătească intimatei N. E. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina pârâților recurenți obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 5 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurenții au fost înștiințați să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr.

146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenții nu s-au conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f. 5-

6), neaflându-ne în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

În temeiul art.274 alin.1 și 3 C.pr.civ. instanța a obligat recurenții la plata în favoarea intimatei N. E. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, apreciind că raportat la complexitatea cauzei și munca prestată de avocat în dosarul instanței de recurs, suma de 1488 lei achitată de intimată cu titlu de onorariu avocat este nejustificat de mare, neputând fi pusă în sarcina recurenților decât parțial.

Împotriva acestei hotărâri au formulat contestație în anulare contestatorii C.

A. D. și C. M. solicitând admiterea acesteia având în vedere că procedura dechemare a părții nu a fost îndeplinită în conformitate cu cerințele legale, recurenții nefiind citați cu mențiunea obligației de plată a taxei de timbru, respectiv a cuantumului acesteia.

În drept au fost invocate prevederile art. 317 alin. 1 pct. 1 și urm. C.pr.civ.

În apărare, intimații N. E. și Kis T. au formulat întâmpinare prin care ausolicitat în principal respingerea contestației ca inadmisibilă, motivul invocat neîncadrându-se în dispozițiile art. 317 alin. 1 C.pr.civ., iar în subsidiar respingerea acesteia ca neîntemeiată, recurenții fiind legal citați pentru termenul de judecată din (...) cu mențiunea achitării taxei de timbru aferentă recursului. S- au solicitat și cheltuieli de judecată.

Analizând contestația în anulare formulată de C. A. D. și C. M. împotriva deciziei civile nr. 1855 din 27 aprilie 2012 a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), Curtea reține următoarele:

Având în vedere că prin contestația în anulare formulată se invocă nelegala citare a părții la termenul când s-a judecat cererea de recurs, contestația se încadrează în prevederile art. 317 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., fiind deci admisibilă.

Contestația în anulare este însă nefondată, din cuprinsul dosarului nr. (...) al Curții de A. C., filele 5 și 6 rezultând că recurenții au fost legal citați pentru termenul de judecată din (...), inclusiv cu mențiunea obligației de achitare a taxei de timbru și a timbrului judiciar aferente cererii de recurs.

Se constată că nu se indică de către contestatori în ce sens nu a fost îndeplinită în conformitate cu cerințele legale procedura de citare, instanța nesesizând nicio neregularitate în îndeplinirea acesteia.

În consecință, în temeiul art. 317 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., art. 320 C.pr.civ.,

Curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată.

În temeiul art. 274 alin. 1 și 3 C.pr.civ. instanța va obliga contestatorii la plata în favoarea intimatei N. E. a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu avocațial. D. cuantumul onorariului avocațial achitat de către intimată conform chitanței depuse la dosar este de 744 lei, instanța a apreciat că acesta este nejustificat de mare raportat la complexitatea cauzei și munca prestată de avocat în prezentul dosar, reducându- l în limita sumei menționate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii C. A. D. și C. M. împotriva deciziei civile nr. 1855 din 27 aprilie 2012 a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Obligă contestatorii să plătească intimatei N. E. suma de 200 lei, cheltuieli de judecată parțiale.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 31 mai 2012.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

A. C.

A. A. C.

ANA I.

GREFIER, C. B.

Red.A.C./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Jud.recurs: A. A. Pop, M. C. V., A. C. Jud.apel: O. Raluca Ghișoiu, Ana S. Seleșiu Jud.fond: Corina Corovei

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 52/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă