Decizia civilă nr. 2484/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2484/R/2012
Ședința publică din 17 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A.-A. P. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanții B. S. și B. ANA împotriva sentinței civile nr. 133 din 24 februarie 2012 a T.ului C., pronunță în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. ROMÂN PRIN M. C.-N. PRIN P., C. LOCAL AL M. C.-N., B. G. și B. G., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți B. S. și B. Ana, avocat C. C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru
și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta reclamanților recurenți arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe cale de consecință admiterea apelului declarat de reclamanții și schimbarea sentinței pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în sensul stabilirii prețului de vânzare a suprafeței de 201 mp teren și obligarea pârâților să încheie contract de vânzare cumpărare pentru acest teren, pentru motivele invocate prin memoriul de recurs pe care îl susține în totalitate, cu cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2311 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al
Judecătoriei C.-N. a fost admisă acțiunea civila formulata de reclamanții B. S. si B. Ana, in contradictoriu cu parații S. R. prin M. C.-N., prin P., C. Local al M. C.-N. prin P., B. G. si sotia B. G. și în consecință:
Au fost obligați pârâții de S. Român prin M. C.-N. și C. Local al municipiului C.-N. prin P. sa încheie cu reclamanții un contract autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de teren de 201 mp in litigiu, situat in
C.-N., str. C. P., nr. 21, înscris in CF nr. 8976 C.-N., sub A+2, nr. top.
12474/1, pentru prețul de 209.643 lei, in caz de refuz prezenta hotarare suplinind consimțământul parților și s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra terenului in suprafața de 201 mp in litigiu in favoarea reclamantilor, cu titlu de cumpărare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Imobilul situat in C.-N., str. C. P., nr. 21, înscris in CF nr. 8976 C.-N., sub A+2, cu nr. top. 12474/1 este alcătuit din casa din piatra, acoperita cu țiglă, cu o camera si bucătărie, precum si o suprafață de teren de 640 mp. Din aceasta suprafața totala, S. R., prin C. Local al M. C.-N. deține o suprafața de 2. parți, in timp ce parații de rd. 3-4 sunt proprietari asupra cotei de 4. din imobil.
Reclamanții au cumpărat locuința situata la adresa mai-sus menționata, precum si o suprafața de 1. parte din terenul aferent construcției, restul suprafeței de 2. parte rămânând in proprietatea paraților de rd. 1-2.
La data de (...) C. Local a adoptat Hotărârea nr. 406 privind vânzarea terenurilor aflate in proprietatea privata a S.ui R. aferente imobilelor naționalizate sau a celor construite din fondurile statului, reclamanții au formulat cererea nr. 7987/45/(...) prin care au solicitat cumpărarea suprafeței de 201 mp in litigiu, considerând ca sunt îndeplinite cele doua conditii prevăzute de aceasta hotarare. Astfel, reclamanții au cumpărat de la parați apartamentul nr. 1, situat la parterul imobilului din C.-N., str. C. P., nr. 21, jud. C., precum si suprafața de teren de 1. parte, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 35913/(...), in baza Legea nr. 112/1995. De asemenea, este întrunita si cea de-a doua condiție a acestei HCL in sensul ca terenul solicitat a fi vândut nu face obiectul vreunei cereri de revendicare.
In speță, din înscrisurile depuse la dosar rezulta ca terenul in litigiu face obiectul unei cereri de revendicare, cerere care a fost insa formulata de reclamantul din prezenta cauza, care si-a exercitat prin aceasta un drept conferit de L. nr. 1., in vreme ce prin formularea prezentei cereri, reclamanții au urmărit valorificarea unui drept recunoscut de HCL nr. 4..
Este adevărat ca dispozițiile acestui din urma act normativ exceptează de la vânzare terenurile ce fac obiectul unei cereri de revendicare insa, interpretând aceste dispoziții legale in spiritul lor, instanța de fond a reținut ca scopul legiuitorului a fost acela de a împiedica achiziționarea acestor terenuri pana la soluționarea cererilor de revendicare, pentru a nu-i priva pe titularii acestor cereri de la realizarea drepturilor lor. Or, in speță, aceasta problema nu se pune întrucât titularul cererii de revendicare este una si aceeași persoană cu titularul cererii formulate in baza HCL nr. 4..
Potrivit disp. art. 2 din hotărârea sus-menționată, "prețul de vânzare a terenurilor se va stabili la valoarea de piață, pe baza unui raport de evaluare întocmit de către experți tehnici autorizați, care va fi supus spre aprobare si însușit de către C. Local si pe baza unei documentații topo-cadastrale întocmită pentru fiecare teren care se vinde, in scopul determinării corecte a vecinătăților si suprafețelor, vizată de O. C..
In speță, prin raportul de expertiza tehnica extrajudiciara efectuat de expert T. M. s-a realizat identificarea imobilului in litigiu si s-a stabilit ca valoarea de circulație a acestuia este de 209.643 lei.
Prin adresa nr. 165/303/(...), paratul C. Local al M. C.-N. si-a însușit fără obiecțiuni raportul de expertiză sus-menționat, arătând că expertul a identificat in mod corect terenul in litigiu si a stabilit o valoare justa a acestuia .
Prin decizia civilă nr. 133/A/(...) a T.ului C. a fost admis apelul declarat de către pârâții M. C.-N. și C. Local Al M. C.-N. împotriva sentinței civile nr.2311 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al Judecătoriei C.-N. pe care a schimbat-o în sensul că a respins acțiunea formulată de cătrereclamanți în baza excepției prematurității și a respins apelul declarat de către reclamanții B. S., B. Ana împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Cu referire la apelul declarat de către pârâți:
Potrivit art. 1 din HCL nr. 4., pe care își întemeiază reclamanții pretențiile, " se aprobă vânzarea terenurilor proprietate privată a statului în favoarea proprietarilor de locuințe cumpărate în condițiile Legii nr.
112/1995, a Legii nr. 61/1990 și a Legii nr. 85/1992, cu excepția terenurilor aflate în proces de revendicare.";
T.ul a apreciat că ceastă dispoziție a HCL nr. 4. nu vine decât să concretizeze la nivel local dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2011.
Potrivit art.21 din Legea 1., alin.5
"Sub sancțiunea nulității absolute, pana la soluționarea procedurilor administrative si, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisa înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea in participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum si orice închiriere sau subînchiriere in beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice forma a bunurilor imobile - terenuri si/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi.";
S-a făcut dovada în cauză că terenul în litigiu este revendicat în baza Legii nr. 1.. Este adevărat că persoanele care au formulat notificare sunt tot reclamanții, prin urmare, la o primă vedere, s-ar putea susține că existența notificării nu poate influența vânzarea-cumpărarea atâta timp cât atât revendicatorii cât și cumpărătorii sunt aceleași persoane.
T.ul a reținut însă că atâta timp cât în cauză este aplicabilă Legea nr.
10/2011 iar imobilul face obiectul unei cereri de revendicare, în lipsa soluționării acesteia nu se poate trece la vânzarea-cumpărarea terenului deoarece contractul este lovit de nulitate în sensul art.21 alin.5 din Legea
1..
Admiterea acțiunii reclamanților presupune prin urmare, obligarea pârâților la încheierea unui contract lovit de nulitate, prin urmare ar presupune obligarea pârâților la o conduită ilegală, aspect inadmisibil în cauză.
Reclamanții nu au declarat în mod expres că renunță la notificarea formulată, aceasta fiind în continuare pe rol, astfel încât T.ul apreciază că până în momentul soluționării notificării, cererea de cumpărare este prematură, motiv pentru care a apreciat că în cauză se impune schimbarea soluției primei instanțe și admiterea excepției de prematuritate a cererii formulate.
Prin urmare, raportat la aspectele menționate, în baza art. 296
C.pr.civ., T.ul a admis apelul declarat de către pârâți și a schimbat soluția atacată în sensul respingerii cererii formulate de către reclamanți.
Cu referire la apelul declarat de către reclamanți, soluția asupra acestuia nu poate fi decât de respingere, efectuarea unei noi evaluări în apel fiind lipsită de utilitate atâta timp cât s-a schimbat soluția asupra acțiunii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal reclamanții B. Ș. și B. Ana, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat de către ei, și în consecință schimbarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii acțiunii și respingerea apelului formulat de pârâți.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct.
9 și 312 alin. 1 Cod proc.civ., recurenții au arătat că decizia instanței de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea disp. art. 1 din HCL nr. 4., și art.
25 alin. 5 din Legea nr.1., texte de lege cărora instanța de apel le-a dat o interpretare eronată. Astfel, în decizia atacată se arată că ei nu aveau posibilitatea înaintării prezentei acțiuni până când notificarea înregistrată în anul 2002 nu era soluționată, deoarece vânzarea terenurilor era oprită atunci când terenurile solicitate erau în proces de revendicare.
Este real că se instituie această derogare prin HCL nr. 4., însă ideea e legată de faptul că prin înaintarea ulterioară a unei astfel de cereri de vânzare a terenurilor s-ar fi putut crea o altă situația juridică că notificarea inițială s-ar fi soluționat în favoarea petenților. Prin urmare, ar fi trebuit să avem două persoane diferite, una care formulează cererea de notificare pentru restituirea în natură a terenului și o alta care să solicite vânzarea acestor terenuri. În speță, nu ne aflăm într-o asemenea situație, deoarece persoana notificatoare este identică cu cea care solicită cumpărarea terenului.
Recurenții au mai arătat că pârâții cu rea credință tergiversează soluționarea notificării pe care au formulat-o cu privire la acest teren, prin aceea că le solicită depunerea unor acte necesare soluționării notificării, deși aceste acte au fost depuse ca anexă la notificarea formulată sau pe parcurs la solicitarea pârâților.
Prin întâmpinarea depusă, intimații C. Local al municipiului C.-N. prin P. și S. Român prin M. C.-N. reprezentat prin P. au depus la dosar întâmpinare prin care au învederat instanței că se opun admiterii recursului, având în vedere că recurenții au formulat notificare în baza Legii nr.1. cu privire la terenul în litigiu, notificare care nu a fost soluționată din culpa acestora, întrucât nu au depus la dosar actele care le-au fost solicitate.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 304 pct. 9 și art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Asupra imobilului înscris în CF 8976 C.-N. nr. top 12474/1 casă din cărămidă acoperită cu țiglă cu 1 cameră, bucătărie și curte în suprafață de
640 mp sunt coproprietari reclamanții și pârâții, astfel: cota de 2. parte din teren se află în proprietatea S.ui Român, iar cota de 4. parte din teren se află în proprietatea pârâților B. G. și B. G. C. de 2. parte din construcție și cota de 1. parte din teren se află în proprietatea reclamanților care au dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995 cu nr. 35913/(...). În baza acestui contract reclamanții au cumpărat apartamentul nr. 1 situat în C.-N. str. C. P. nr. 21 și li s-a atribuit suprafața de 15 mp teren aferent construcției.
Terenul în suprafață de 201 mp a cărui cumpărare o solicită reclamanții prin prezenta acțiune, face obiectul notificării formulată de către reclamanți în temeiul Legii nr. 1., prin care solicită restituirea în natură a terenului în suprafață de 201 mp, notificare care până în prezent nu a fost soluționată (f. 23). Pentru soluționarea notificării (f. 79), recurenților li s-a cerut să depună la dosarul cauzei actele necesare pentru justa ei soluționare.
Recurenții susțin că prin decizia pronunțată s-au încălcat dispozițiile
HCL nr. 4. și ale art. 21 alin. 5 din Legea nr.1..
Prin Hotărârea nr. 4. C. Local al municipiului C.-N. în baza căreia reclamanții au promovat prezenta acțiune, „s-a aprobat vânzarea terenurilor proprietate privată a statului în favoarea proprietarilor de locuințecumpărate în condițiile Legii nr. 112/1995, a Legii nr. 61/1990 și a Legii nr. 85/1992, cu excepția terenurilor aflate în proces de revendicare";.
Potrivit art. 21 alin. 5 din Legea nr.1., „sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construiți notificate potrivit prezentei legi";.
Aplicarea acestui text de lege de către instanța de apel atâta vreme cât notificarea nu a fost soluționată este legală, motiv pentru care curtea apreciază recursul reclamanților ca nefondat. F. că revendicarea este făcută de aceleași persoane cu cele care au formulat și cererea de vânzare a terenului în baza HCL nr. 4., nu are relevanță în cauză, atâta vreme cât notificarea nu a fost soluționată în procedura administrativă sau în cea judiciară.
Intimații susțin că soluționarea procedurii administrative nu a fost finalizată din culpa recurenților, cărora li s-a solicitat să depună acte necesare în vederea emiterii unei dispoziții, prin care să le fi soluționată notificarea, iar recurenții susțin că au depus aceste acte anexă la notificare sau ulterior acesteia. În această, situație, recurenții aveau la îndemână calea acțiunii în justiție pentru soluționarea notificării formulată, cu atât mai mult cu cât susțin că nesoluționarea notificării se datorează în exclusivitate culpei pârâților.
PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. S. și B. ANA împotriva deciziei civile nr. 133 din 24 februarie 2012 a T.ului C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 mai 2012.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
A. A. C. ANA I.
A. A. P. C. B.
Red. A.I. dact. GC
2 ex/(...)
Jud. apel: M.T., C.Balint
← Decizia civilă nr. 3539/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 2558/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|