Decizia civilă nr. 434/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 434/R/2012
Ședința 2 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamata R. I. împotriva sentinței civile nr. 55 din 18 ianuarie 2011 a T. C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimatul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- DIRECȚIA G. A F. P. M. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen și a fost comunicat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prezenta cauză a fost repusă pe rol ca urmare a cererii de repunere pe rol a cauzei înregistrată la data de 30 decembrie 2011, de către reclamanta recurentă
R. I.. Totodată, prin cererea depus la dosar, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
C U R T E A
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul T. C. la data de 14 D. 2010, reclamanta R. I., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat obligarea pârâtului în baza prevederilor art.5 lit. a din Legea nr.2., la plata sumei de 1.000.000 Euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea, cu caracter politic, la pedeapsa închisorii de 10 ani și 11 luni a soțului ei, iar în temeiul dispozițiilor art.5 lit. b din Legea nr.2., la plata de despăgubiri materiale reprezentând a). contravaloarea actualizată cu rata inflației a sumei de 9.000 lei, din care 5.000 lei amendă corecțională și
4.000 lei, cheltuieli de judecată, achitate în baza Sentinței de condamnare nr.877/26 Mai 1949, pronunțată în dosar nr.569/1949 de T. M. C. și contravaloarea actualizată cu rata inflației a sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată achitate în baza Sentinței nr.86/31 Martie 1961, pronunțată în dosar nr.67/1961 de tribunalul M. de R. M. C.
Prin sentința civilă nr. 55 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta R. I. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice pentruobligarea la plata de daune morale, despăgubiri materiale și cheltuieli dejudecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Sentința penală nr.877/1949 pronunțată de T. M. C.-Secția I-a în dosar 569/1949 R. C. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare corecțională, 5000 lei amendă corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, făcând aplicațiunea art.209 pct.2 lit.a,b,e,f,Cod penal prin schimbare de calificare conform art.292 C.J.M și art.306 cod de proceduri penală din crimă de uneltire contra ordinii sociale făcând aplicațiunea art.209 pct.3 CP. Totodată R. G. a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4000 lei.
A. pedeapsă a fost executată în perioada 27 august 1948 și până la 27 august 1953, fapt atestat de biletul de eliberare nr.1880/1953 din cuprinsul căruia reiese și locul executării a fost F. 0841Constanța din cadrul Direcției Generale a Penitenciarelor.
Prin Sentința penală nr.86/31 martie 1961, pronunțată în dosar
67/1961 de T. M. de R. M. C., R. Gh. C. a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani de muncă silnică și la 7 ani de degradare civică pentru fapta prevăzută de art.209 pct.1 alin.1Cod penal . Totodată acesta a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei.
Din această ultimă pedeapsă, R. C. a executat în perioada 29.0. și până la (...) la F. O. Prin urmare,din această ultimă condamnare s-au executat
5 ani și 11 luni, datorită grațierii restului de pedeapsă prin D. nr.411/1964.Deși în actele de stare civilă numele corect este R., în hotărârile de condamnare apare ca fiind R. Din datele personale inserate în cuprinsul documentelor analizată reiese că este vorba de una și aceeași persoană, respectiv R. C., născut la 14 ianuarie 1929 în comuna C., R. S., regiunea M., fiul lui G. și al M.
La apariția D.ui Lege nr.118/1990 R. C. a solicitat ca perioada detenție să-i fie recunoscută ca și vechime în muncă, astfel că prin H. din (...) perioada de 10 ani și 11 luni de detenției reprezintă 16 ani și 3 luni vechime în muncă. Apoi, prin aceeași hotărâre, lui R. C. i s-a acordat și o indemnizație lunară de
2183 lei.
R. C. a decedat la 27 februarie 1998, reclamanta fiind soția supraviețuitoare și totodată unicul moștenitor, fapt atesta de certificatul de moștenitor nr.236/2998 eliberat de BNP M. L.
Potrivit art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.2. constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art.209, din Codul penal din 1936, republicat în M. Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art.5 alin.1 lit.a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferitprin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
Conform dispozițiilor art.5 alin.2 aceste personae au dreptul și l despăgubiri materiale reprezenzând echivalentul valoric bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca effect al măsurii administrative.
În lumina dispozițiilor legale menționate mai sus instanța a constatat că reclamanta este îndreptățită la repararea prejudiciului moral suferit prin condamnarea politică aplicată fostului său soț.
Reglementând dreptul la reparație, prin dispozițiile L. nr. 2. nu a fost stabilit modul de determinare a cuantumului daunelor, drept urmare în soluționarea unor astfel de cereri, devin incidente dispozițiile art. 998,
999 Cod civil, care prin dispoziții de principiu, concepute în termeni generali, permit interpretarea extensivă, aptă a realiza prejudiciul produs persoanei victimă a unei astfel de condamnări.
Totodată, așa cum s-a reținut și în jurisprudența Inaltei Curți de C. și
Justiție, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, urmare aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei erorii judiciare.
În speță, instanța a constatat că defunctul a executat efectiv pedeapsa închisorii pe o perioadă de 10 ani și 11 luni de zile la P. din Constanța și O.
În ceea ce privește regimul de detenție, după anul 1990 au apărut multe documente și mărturii din care rezultă că în ceea ce privește condamnările politice, acest regim a fost unul cumplit și a constat în supraaglomerarea celulelor, muncă forțată și deosebit de grea, hrană foarte puțină și de proastă calitate, frig, bătăi și tortură, autoritățile comuniste urmărind exterminarea opozanților și anihilarea oricărei manifestări a nemulțumirii față de regim. În aceste condiții mulți dintre deținuți nu au putut suporta acest regim și au decedat pe parcursul detenției.
Prin Deciziile nr.1358/2010 și nr.1360/2010 Curtea Constituțională a
R.iei a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a teza întâi din Legea nr.2.. Aceste decizii au fost publicate în Mof al R.iei nr.1361 din 15 noiembrie 2010. Prin urmare, la data pronunțării prezentei hotărâri, textul de lege pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile a fost declarat neconstituțional, iar de la data publicării deciziei de neconstituționalitate în M. oficial al R.iei aplicabilitatea textului de lege încetează.
Deși legiuitorul avea obligația de a acționa în sensul stabilirii conformității textului legal declarat neconstituțional cu legeafundamentală a țării Constituția în termen de 45 de zile până în prezent nu a dispus în acest sens.
Întemeierea pretențiilor la acest moment pe temeiul invocat declarat ca neconstituțional, nu se mai poate realiza, astfel încât cererea reclamantei nu mai are suport în drept.
În ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate de către reclamantă reprezentând amenda penală și cheltuieli de judecată ocazionate de cele două procese, acestea nu se încadrează în dispozițiile art.5 alin.1 lit.b care se referă doar la bunurile confiscate.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantei pentru obligarea pârâtului la plata daunelor morale
și despăgubirilor materiale este neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta R. I. solicitândcasarea sentinței civile nr. 5. a T. C. și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivare s-a arătat că instanța a respins cererea formulată la primul termen de judecată, fără a comunica nici măcar întâmpinarea depusă la dosar de către pârât.
Au fost încălcate prevederile pct. 5 al art. 304 C., instanța încălcând formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.
2 C.
Au fost încălcate și prevederile art. 86 alin. 1 C. potrivit cărora comunicarea actelor de procedură se face din oficiu.
Deși în C. nu există o dispoziție expresă care să prevadă comunicarea din oficiu a întâmpinării, această obligație revine instanței având în vedere că și întâmpinarea reprezintă un act de procedură, iar art. 116 C. prevede obligativitatea depunerii la dosar a atâtor copii de pe întâmpinare câți reclamanți sunt.
Refuzul instanței de a comunica întâmpinarea reprezintă o încălcare a dreptului la apărare și o nesocotire a principiului contradictorialității care guvernează procesul civil. S-a încălcat astfel și principiul egalității armelor consacrat de art. 6 din CEDO, respectiv dreptul la un proces echitabil.
S-a mai învederat că instanța de fond a închis dezbaterile fără a se pronunța asupra încuviințării dovezilor propuse de reclamant, cu încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. 3 din Legea nr. 2. care prevede obligația solicitării dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare. A. în condițiile în care reclamanta nu a renunțat la cererile formulate în probațiune.
Au fost încălcate de asemenea prevederile pct. 8 și 9 C.
Atâta timp cât dispozițiile art. 5 lit. b din Legea nr. 2. sunt în vigoare, sumele reprezentând amenzi penale și cheltuieli de judecată achitate în procesele penale nu putea reieși decât din înscrisurile solicitate de la C. B. și U. M. P.
Art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2. care se referă la bunurile confiscate nu poate fi interpretat altfel decât în conformitate cu dispozițiile art. 2 din lege, deci implicit și prestațiile efectuate în baza hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic reprezentând amenzi penale și cheltuieli de judecată se încadrează în categoria bunurilor confiscate.
S-a mai învederat că practica altor instanțe este în acest sens, invocându-se sentința civilă nr. 1. a T. M..
În apărare, pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a formulatîntâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare s-a arătat că nu au fost încălcate dispozițiile art. 86 C. deoarece reclamanta nu a făcut dovada că a solicitat comunicarea întâmpinării, iar instanța ar fi refuzat, iar pe de altă parte viciile de procedură care atrag nulitatea sunt enumerate în mod expres, fără ca printre acestea să se regăsească și cel al necomunicării întâmpinării.
În ceea ce privește incidența în speță a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2. s-a arătat că pretențiile reclamantei nu se circumscriu acestui text legal, apărând și ca fiind prescrise.
Analizând recursul declarat de reclamanta R. I. împotriva sentinței civile nr. 55 din 18 ianuarie 2011 a T. C., C. reține următoarele:
În ceea ce privește încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 C., încălcare care atrage incidența pct. 5 al art. 304 C., se apreciază că susținerile reclamantei în acest sens nu sunt întemeiate.
A., din dosarul de fond rezultă că la data de (...) a fost depusă întâmpinare de către pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
La aceeași dată s-a depus la dosar o cerere de către reclamantă prin care s-a arătat care este domiciliul procesual ales, anexându-se acesteia un înscris în probațiune.
La termenul de judecată din (...), instanța a rămas în pronunțare, în lipsa părților având în vedere că reclamanta a solicitat prin cererea formulată judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.
În ceea ce privește probațiunea, tribunalul a apreciat că nu se mai impune revenirea cu adresă către C. în vederea comunicării copiei dosarului de condamnare al numitului R. C. deoarece reclamanta a depus copii de pe actele aflate la dosarul C.
Într-adevăr instanța nu a comunicat din oficiu întâmpinarea depusă la dosar cu încălcarea termenului prevăzut de art. 1141alin. 2 C. dar această omisiune nu este de natură a atrage nulitatea hotărârii pronunțate în aceste condiții raportat la prevederile art. 105 alin. 2 C., text de lege invocat de către reclamantă. Nesocotirea prevederilor art. 86 alin. 1 C. nu este sancționată în mod expres de legiuitor pentru a fi aplicabilă teza a II-a a alin. 2 al art. 105 C. În consecință este incidentă teza I a acestui text de lege, nulitatea fiind condiționată de o vătămare pricinuită părții care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Reclamanta a arătat că vătămarea produsă prin această omisiune constă în încălcarea dreptului la apărare și nesocotirea principiului contradictorialității, respectiv încălcarea dreptului la un proces echitabil. Nu s-a arătat însă în concret care este vătămarea pricinuită prin omisiunea comunicării întâmpinării, instanța nesesizând nici o astfel de vătămare raportat și la conținutul întâmpinării prin care se invocă numai decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 ca temei pentru respingerea petitului de acordare a daunelor morale. Se impune a se arăta că în temeiul art. 129 alin. 1 C. reclamanta avea îndatorirea să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. Ori, prin cererea depusă la dosar la data de (...) reclamanta nu a solicitat amânarea judecării cauzei, în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri, în mod corect instanța procedând la judecarea cauzei la termenul de judecată din (...). Faptul că instanța de fond putea amâna judecarea cauzei în vederea comunicării întâmpinării sau putea amâna pronunțarea în cauză nu esterelevant în cauză atâta timp cât reclamanta nu a făcut dovada că a fost vătămată în vreun fel prin modalitatea în care a procedat instanța de fond, fiind vorba despre o vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea sentinței. Referitor la probațiune se constată că instanța de fond a revenit motivat asupra probațiunii încuviințate anterior, respectiv solicitarea dosarului de condamnare de la C. A., s-a apreciat că raportat la înscrisurile depuse în probațiune de către reclamantă nu se mai impune comunicarea dosarului de la C., fiind depuse de către reclamantă actele din acest dosar relevante în cauză. În consecință, nu sunt întemeiate susținerile reclamantei din recurs în sensul că instanța de fond a închis dezbaterile fără a se pronunța asupra încuviințării dovezilor propuse de reclamantă. Important de precizat raportat la criticile aduse sentinței pronunțate de tribunal este faptul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3041C. care stipulează că în cazul în care recursul privește o hotărâre care nu poate fi atacată cu apel, motivele de recurs nu sunt limitate la cele prevăzute de art. 304 C., instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. În temeiul art. 305 C. în fața instanței de recurs se pot administra și probe noi constând în înscrisuri. Rezultă deci că eventualele deficiențe ale hotărârii pronunțate de către instanța de fond pot fi îndreptate la solicitarea părții de către instanța de recurs, care este îndreptățită să examineze cauza sub toate aspectele, inclusiv pe baza unor probe noi, apreciate ca fiind relevante în cauză. În ceea ce privește interpretarea și aplicarea de către instanța de fond a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2. se apreciază de către Curte că aceasta s-a făcut în mod corect, textul de lege neincluzând și amenzile penale și cheltuielile de judecată achitate în procesul penal. Teza potrivit căreia sumele reprezentând contravaloare amendă penală și cheltuieli judiciare pot fi incluse în categoria bunurilor confiscate, tinde să modifice noțiunea de bunuri confiscate prevăzută de dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2.. În acest sens sunt considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 1557/2010, în cuprinsul cărora s-a apreciat că modificarea și completarea textelor de lege intră în competența legiuitorului și nu a instanței, care, nu poate pe bază de interpretare să modifice o noțiune expres prevăzută de un act normativ. Rezultă deci că în mod corect a apreciat instanța de fond, prin raportare și la expunerea de motive a L. nr.2., că intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda despăgubiri numai pentru bunurile confiscate, categorie în care nu pot fi incluse, în lipsa unei prevederi exprese, amenzi corecționale și cheltuieli de judecată. Având în vedere motivul pentru care s-a respins cererea de acordare a daunelor materiale nu se mai impunea administrarea vreunei probațiuni în cauză în ceea ce privește cuantumul sumelor la care reclamanta ar fi îndreptățită cu acest titlu. Nu au fost interpretate și aplicate greșit prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2. pentru a fi incident pct. 9 al art. 304 C. În ceea ce privește pct. 8 al art. 304 C., nu s-a arătat care este actul juridic dedus judecății a cărui natură ori înțeles lămurit și vădit neîndoielnic a fost schimbat de către instanța de fond, nici acest motiv de nelegalitate nefiind incident în cauză. Având în vedere considerentele de mai sus în temeiul art. 312 alin. 1 C. se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R. I. împotriva sentinței civile nr. 55 din 18 ianuarie 2011 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va menține ca legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R. I. împotriva sentinței civile nr. 55 din 18 ianuarie 2011 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. C. A. A. C. ANA I. GREFIER, C. B. Red.A.C./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: Ana S. S.
| ← Decizia civilă nr. 4716/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 118/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
