Decizia civilă nr. 4716/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

D. CIVILĂ NR. 4716/R/2012

Ședința publică din 16 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.

A.-A. P. GREFIER : A.-A. M.

P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, reprezentat prin procuror: A. S.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele B. M. și G. L.-D., împotriva sentinței civile nr. 598 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, repre-zentat prin D. A J. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror A. S., lipsă fiind reclamantele recurente și reprezentantul pârâtului intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamantele B. M. și G. L.-D., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

S-a făcut referatul cauzei după care, C. constată că prin memoriul de recurs (f. 5 din dosar), reclamantele recurente au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ., astfel încât, apreciază că prezenta cauză poate fi luată la prima strigare.

De asemenea, C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamantele B. M. și G. L.-D. și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 598 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...).

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

În temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ., C., din oficiu, invocă excepția inadmisibilității schimbării parțiale a cauzei juridice a acțiunii pentru prima dată în recurs, prin invocarea următoarelor temeiuri juridice: art. 6, art. 13, art.14, art. 41 din C. europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Primul Protocol Adițional la C. europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale și L. nr. 30/1994.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii asupra recursului care formează obiectul prezentului dosar, cu precizarea ca aceasta să se refere și la excepția invocată din oficiu de către C.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării parțiale a cauzei juridice a acțiunii pentru prima dată în recurs, invocată din oficiu de către Curte, având în vedere că prin acțiune, reclamantele nu au invocat și temeiurile juridice arătate de către instanță. De asemenea, solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantele B. M. și G. L.-D. și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că prin acțiunea promovată de reclamante, pe de o parte s-a solicitat constatarea caracterului politic al condamnării numitului B. L., iar pe de altă parte au solicitat obligarea pârâtului la plata către reclamante a echivalentului în lei a sumei de 500.000 euro la cursul BNR de la data introducerii acțiunii, reprezen-tând daune morale, ca urmare a condamnării politice a autorului lor. Cu privire la constatarea caracterului politic al condamnării numitului B. L. arată că acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. III Cod penal din 1936, iar instanța de fond a respins acest petit pentru că această infracțiune se regăsește printre cele care constituie de drept condamnări cu caracter politic și a considerat că recla-mantele nu justifică interes pentru a solicita constatarea caracterului politic al condamnării numitului B. L. Cu privire la daunele morale, solicită ca instanța să aibă în vedere D. nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C. și J.

C. reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 598 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a respins acțiunea formulată de reclamantele B. M. și G. L. D., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința nr. 1. pronunțată de T. M. O. la data de 29 ianuarie 1952 in dosar

12/1952, Farcaș G. a fost condamnat la pedeapsa de 25 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 pct. III

Cod penal.

B. L. a decedat la data de 3 sept. 1998.

Reclamantele sunt soția supraviețuitoare, respectiv fiica condamnatului. Potrivit disp. art. 1 alin. 1 și 2 lit. a) din L. 2., constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 185-187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1-194^4, 196^1, 197, 207-209,

209^1-209^4, 210-218, 218^1, 219-222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229,

230, 231^1, 258-261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare;

Potrivit disp. art. 2 din același act normativ, toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept. A. hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.

Infracțiunea pentru care a fost condamnat antecesorul reclamantelor se regăsește printre cele care constituie de drept condamnări cu caracter politic, și ale căror efecte sunt înlăturate de drept, prin efectul legii.

Astfel fiind, reclamantele nu justifică interes pentru constatarea caracterului politic al unei condamnări recunoscută de drept ca având acest caracter, și in consecință, primul petit al acțiunii a fost respins.

În ceea ce privește cererea având ca obiect despăgubirile, întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin 1 lit.a) din L. 2., instanța de fond a reținut că prin D. nr. 1.octombrie 2010, C. C. a admis excepția ele neconstitutionalitate a prevederilor ari

5 alin, 1 lit. a) teza I din L. nr. 2., "decizie definitiva si general obligatorie."

In conformitate cu prevederile art. 147 alin. 1) din Constituție, "dispozițiile din legile (...) constatate ca fiind neconstitutionale, isi încetează efectele juridice la

45 de zile de la publicarea deciziei C. C. daca, in acest interval, Parlamentul (...), după caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept."

În momentul de fata, prevederile art. 5 alin 1 lit. a), teza întâi din L. nr. 2., pe care isi întemeiază reclamanții pretențiile, nu pot produce nici un efect juridic, fiind declarate neconstituționale.

In concluzie, in lipsa temeiului de drept care sa susțină pretențiile formulate prin acțiune, s-a impus respingerea acesteia.

Referitor la cererea având ca obiect despăgubiri morale întemeiată pe dispozițiile art. 998 Cod civil, instanța de fond a reținut că potrivit art. 1 din D. L.

1., dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.

Art. 8 din același act normativ, arată că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care a pricinuit-o.

În speță, atât paguba cât și cel care a pricinuit-o au fost cunoscute de chiar din momentul condamnării.

S.ul represiv care exista in R.ia până in 22 decembrie 1989 constituie un caz de forță majoră care au împiedicat reclamantele să formuleze o acțiune cum este cea de față, de aceea apreciem că până la data de 22 decembrie 1989 cursul prescripției acțiunii in despăgubiri a fost suspendat.

Însă, din momentul in care sistemul represiv întreținut cu ajutorul

Securității a fost înlăturat, nimic nu a împiedicat reclamantele să formuleze acțiunea în despăgubiri pentru suferințele morale cauzate prin condamnarea politică a antecesorului lor.

Caracterul politic al măsurilor represive la care au fost supuși foștii deținuți politici in timpul regimului comunist, a fost făcută de către stat cu mult înaintea adoptării L. 2., prin D. L. 1. și OUG 2., astfel încât termenul de prescripție al acțiunii în despăgubiri întemeiată pe prejudiciul moral cauzat de condamnarea cu caracter politic a început să curgă cel mai târziu de la data adoptării OUG 2..

Art. 5 din L. 2. nu poate fi privit ca o recunoaștere a debitorului cu caracter întreruptiv de prescripție, în sensul art. 16 lit. a din D. 1., căci acest text legal a fost declarat neconstituțional prin D. nr. 1. pronunțată de Curtea Constituțională, ori potrivit art. 147 din Constituția R., o normă legală declarată neconstituțională nu mai produce efecte.

Raportând data introducerii acțiunii - 8 iunie 2012 la cel mai înaintat moment de la care s-ar putea susține că s-a născut dreptul la acțiune in despăgubiri-respectiv data intrării in vigoare a OUG 2.-30 decembrie 1999, se ajunge la concluzia că dreptul la acțiunea in despăgubiri era prescris la momentul înaintării cererii de chemare în judecată.

Astfel fiind, cererea reclamanților pentru despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 998 cod civil este prescrisă.

Împotriva acestei sentinței, reclamantele B. M. și G. L.-D. au declarat recurs,în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii civile așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamantele au arătat că instanța de fond a respins petitul privind constatarea caracterului politic al antecesorului lor,motivând pe lipsa de interes dată de faptul că respectiva condamnare este declarată de drept ca fiind o condamnare politică. Din punct de vedere procedural, pentru soluția de respingere pe fond cuprinsă în dispozitivul hotărârii, nu există nicio motivare în considerentele acesteia, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ.

Practic, reclamantele au solicitat instanței doar să constate și nu să dispună că norma generală a art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2. este aplicabilă și în speță.

Prin art. 5 din L. nr. 2., S. R. s-a obligat la despăgubirea acordată condamnaților politici și membrilor familiei lor, pentru suferința cauzată prin condamnare similar cu obligația acestuia de a restitui bunurile confiscate foștilor proprietari prin L. nr. 1., L. nr. 1., O. nr. 9. și D.-lege nr. 1..

Această asumare a născut un nou drept de proprietate sau cel puțin o speranță legitimă care intră sub garanția art. 1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum rezultă și din cauza Kopecky v. Slovacia (C.E.D.H.,(...)).

Acest drept de proprietate sau cel puțin speranța legitimă, intră și sub garanția art. 6 din aceeași C.

Există o discriminare pentru titularii dreptului la despăgubire care, deși exercitat în termenul de 3 ani prevăzut de L. nr. 2., după data de (...) nu li s-a mai recunoscut accesul efectiv la instanță, astfel cum rezultă și din cauza L.oci c/a R.,

2006. Prin respingerea acțiunii reclamantelor ca fiind inadmisibilă lato sensu, în situația în care alți titulari ai aceluiași drept, exercitat în același termen stipulat de lege, fără vreo distincție, li s-a admis acțiunea, astfel că există un tratament discriminator care împiedică efectiv accesul la instanță.

Pârâtul intimat S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. A J. C.a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (f.8).

În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a arătat că în mod corect instanța de fond a constatat că solicitarea reclamantelor pentru constatarea caracterului politic al condamnării defunctului B. L. pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. III C.pen., este lipsită de interes întrucât conform prevederilor art. 1 pct. 2 din L. nr. 2., o astfel de condamnare constituie de drept o condamnare cu caracter politic.

În privința petitului de obligare a pârâtului la plat despăgubirilor în sumă de 500.000 euro reprezentând daune morale, prin decizia nr. 1358/(...), C. Constituționalitate a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., decizie care este definitivă și general obligatorie.

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, C., în temeiul art. 304^{1C.pr.civ., reține următoarele:}

În ședința publică din (...) C., din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ., a invocat excepția inadmisibilității schimbării parțiale a cauzei juridice a acțiunii civile pentru prima dată în recurs, prin invocarea de către reclamante a următoarelor temeiuri juridice: art. 6, art. 13, art.14, art. 41 din C. europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Primul Protocol Adițional la C. europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale și L. nr. 30/1994.

În acest sens, C. reține că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de (...), reclamantele și-au întemeiat în drept acțiunea civilă pe prevederile

L. nr. 2. și art.998-999 C.

Conform art. 316 C.pr.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, iar art. 294 alin. 1 C.pr.civ. prevede că, în apel nu sepoate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Având în vedere că reclamantele au invocat pentru prima dată în calea extraordinară de atac a recursului următoarele temeiuri juridice: art. 6, art. 13, art.14, art. 41 din C. europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Primul Protocol Adițional la C. europeană a drepturilor omului și a libertăților, practic schimbând parțial cauza juridică a cererii de chemare în judecată formulată, C. în temeiul art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ., va admite excepția inadmisibilității schimbării parțiale a cauzei juridice a acțiunii civile în recurs invocată din oficiu.

Critica prin care reclamantele recurente au arătat că instanța de fond a respins petitul privind constatarea caracterului politic al antecesorului lor, motivând pe lipsa de interes, iar din punct de vedere procedural, pentru soluția de respingere pe fond cuprinsă în dispozitivul hotărârii, nu există nicio motivare în considerentele acesteia, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., în opinia C. nu este întemeiată pentru următoarele argumente.

Astfel, C. constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de (...), reclamantele au solicitat instanței să constate că autorul lor (soț și tată) B. L., a fost condamnat politic pentru infracțiunea de uneltire, executând 12 ani, 8 luni și 6 zile (perioada (...)-(...)); să oblige pârâtul la plata către reclamante a echivalentului în lei a sumei de 500.000 euro la cursul BNR de la data introducerii acțiunii, reprezentând daune moale, ca urmare a condamnării politice a autorului lor.

Prin sentința nr. 1. pronunțată de T. M. O. la data de 29 ianuarie 1952 în dosarul nr. 12/1952, numitul B. L. a fost condamnat la pedeapsa de 25 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. III Cod penal, fiind pus în libertate la data de (...), ca urmare a agrțieirii conform D.ui nr.411/1964 al Condiliului de S. (f.16, f.17, f.32-

33, dosar fond).

B. L. a decedat la data de 3 sept. 1998 așa cum reiese din certificatul de deces anexat la f.14 din dosarul de fond.

Reclamantele sunt soția supraviețuitoare, respectiv fiica condamnatului potrivit actelor de stare civilă anexate la f.7, f.8 și f.16 din dosarul de fond.

Pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, repre-zentat prin

D. A J. C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes acțiunii reclamantelor în ceea ce privește petitul pentru constatarea caracterului politic al condamnării politice a autorului reclamantelor în condițiile în care potrivit prevederilor art.1 pct.2 din legea nr.2. constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art.209 din Codul penal din 1936.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 și alin. 2 lit. a) din L. 2., constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 185-187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1-194^4, 196^1, 197, 207-

209, 209^1-209^4, 210-218, 218^1, 219-222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1,

229, 230, 231^1, 258-261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29,

268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare;

Art. 2 din același act normativ, statuează că toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept. A. hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.

Fiind vorba de o condamnare căreia legea îi instituie caracter politic, un asemenea caracter nu mai trebuie constatat de instanța de judecată, el fiind stabilit ope legis.

Astfel fiind, în mod legal tribunalul a stabilit că reclamantele nu justifică interes pentru constatarea caracterului politic al unei condamnări recunoscută de drept ca având acest caracter, și in consecință, primul petit al acțiunii a fost respins ca urmare a admiterii excepției lipsei de interes invocată de pârât prin întâmpinare.

În acest sens reclamantele recurente nu pot invoca cu succes motivul de recurs privind inexistența unei motivări a respingerii primului petit din cererea de chemare în judecată pe fondul acestuia deoarece prima instanță a arătat în mod explicit considerentele de fapt și de drept care au format convingerea sa în pronunțarea soluției admiterii excepției lipsei de interes a reclamantelor astfel încât C. constată că în speță s-au respectat cerințele prevăzute de art. art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ. potrivit căruia, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde: motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Cu privire la petitul din cererea reclamantelor având ca obiect obligarea pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor morale în sumă de 500.000 Euro, ca urmare a condamnării politice a autorului lor C. reține următoarele:

Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000.

Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)

(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :

„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la

45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, Parlamentul sau

Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..

(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.

(4) D. C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.

Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea

C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :

„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.

(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(4) D. pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale

Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.

(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";

Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..

Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.

Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D. nr.12/(...) pronunțată în dosarul nr.14/2011, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al

C. de A. B. și C. de conducere al C. de A. G. și a stabilit că „urmare a deciziilor C. C. nr.1. și nr.1., dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial";, decizia fiind obligatorie pentru instanțele judecătorești, potrivit art.330^{7alin.4 din Codul de procedură civilă.}

Cu privire la susținerea reclamantei recurente, în sensul că au o „. legitimă"; la a obține despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit C. reține că dacă situația juridică a reclamantelor ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării în Monitorul

Oficial a Deciziei C.C.R. nr. 1., adică dreptul reclamantelor la despăgubiri moralear fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie anterior publicării acestei decizii a C. C. a R., atunci, efectele acestei Decizii nr. 1. nu s-ar fi aplicat asupra situației juridice a reclamantelor, întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1

C.pr.civ. și ar fi dat naștere în patrimoniul reclamantelor a unei „valori patrimoniale";, în sensul C.i, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul

Adițional nr. 1 la C., iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dă dreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un „., și de a avea o „. legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă și executorie (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - a se vedea D. nr. 1973/(...), dosar nr. (...)).

La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe L. nr.

2., (...), reclamantele se puteau prevala de o „. legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o „. legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat.

Așa fiind, raportat la D. C. C. nr. 1358 și 1., coroborat și cu D. în interesul legii nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, nu i se poate imputa instanței de fond faptul că ar fi nesocotit dreptul reclamantelor la un bun în sensul art.1 din

Protocolul 1 adițional la C.

În acest sens, se reține că intrarea în vigoare a L. nr. 2. a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane (foști condamnați politic). A. drepturi de creanță sunt însă condiționale, pentru că ele depind, în existența lor juridică, de verificarea de către instanță a calității de creditor și de stabilirea întinderii lor de către același organ jurisdicțional. Sub acest aspect, în jurisprudența C. Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că o creanță de restituire este "o creanță sub condiție" atunci când "problema întrunirii condițiilor legale ar trebui rezolvată în cadrul procedurii judiciare și administrative promovate". De aceea, "la momentul sesizării jurisdicțiilor interne și a autorităților administrative, această creanță nu putea fi considerată ca fiind suficient stabilită pentru a fi considerată ca având o valoare patrimonială ocrotită de art. 1 din Primul Protocol" (Caracas c. R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 189 din 19 martie 2007). În mod asemănător s-a reținut într-o altă cauză (I. și Mihăilă c. R., hotărârea din 14 decembrie 2006, par. 29), și anume că reclamantele s-ar putea prevala doar de o creanță condițională, deoarece "problema îndeplinirii condițiilor legale pentru restituirea imobilului trebuia să fie soluționată în cadrul procedurii judiciare pe care o demaraseră". Nu este vorba așadar, în ipoteza dată de recursul în interesul legii, de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i.

În jurisprudența C. Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că "o creanță nu poate fi considerată un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (Fernandez-Molina Gonzales ș.a. c. Spaniei, 18 octombrie 2002). Rezultă că în absența unei hotărâri definitive care să fi confirmat dreptul înaintea apariției deciziei C. C. nu s-ar putea vorbi despre existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

În ceea ce privește noțiunea de "speranță legitimă", fiind vorba în speță de un interes patrimonial care aparține categoriei juridice a drepturilor de creanță, el nu poate fi privit ca valoare patrimonială susceptibilă de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care are o bază suficientă în dreptul intern, respectiv atunci când existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale (M. Atanasiu ș.a. c. R., par. 137). O asemenea jurisprudență nu se poate spune însă că se conturase până la momentul adoptării deciziilor C. C., având în vedere că jurisdicția supremă nu definitivase procedura în astfel de cauze, prin pronunțarea unor hotărâri care să fi confirmat dreptul reclamantelor de o manieră irevocabilă. De asemenea, nu exista o bază suficientă în dreptul intern care să contureze noțiunea de "speranță legitimă," iar nu de simplă speranță în valorificarea unui drept de creanță, și pentru că norma legală nu ducea, în sine, la dobândirea dreptului, ci era nevoie de verificarea organului jurisdicțional.

În ceea ce privește temeiul juridic pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea în despăgubiri, respectiv, art. 998-999 C., C. constată că art. 998 C. constituie sediul legal în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.

În cauză, așa cum a stabilit Curtea Constituțională prin D. nr. 1., nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S.ui R., în temeiul art. 998 C. întrucât S. R. nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist, însă, C. constată că prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R., în mod corect tribunalul a analizat în cauză prescripția dreptului la acțiune a reclamantelor având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998 C.

Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamante este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamantele și-au fundamentat cererea introductivă de instanță, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de D. nr. 1..

Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de 500.000 Euro, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlu de reparare a prejudiciului ce le-a fost cauzat reclamantelor, în temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998 - 999 C. civ., S. R. fiind ținut, în opinia reclamantelor, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist.

Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., acțiunea trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., „ prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.

Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul deprescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamantele ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999 C., în termen de

3 ani, termen care ar fi început să curgă de la momentul la care reclamantele au cunoscut, sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond, este de subliniat faptul că reclamantele au cunoscut atât paguba, cât și pe cel răspunzător de pagubă - S. R. prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989 - cel mai târziu la data de (...).

Având, însă, în vedere că în perioada anterioară anului 1989, orânduirea comunistă nu permitea, la acel moment, o manifestare, nici expresă și nici tacită a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, se poate aprecia în sensul că reclamantele au cunoscut paguba, precum și pe cel vinovat de producerea pagubei, cel mai târziu la data de (...), când regimul comunist din R.ia a fost răsturnat.

Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989, este evident că reclamantele nu puteau, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată.

Se pune, așadar, firesc întrebarea, care era momentul la care reclamantele ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998-999 C., pentru repararea pagubei morale ce i-a fost cauzată - pagubă care în niciun caz nu poate fi negată -, ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens.

C. apreciază că după data de (...), reclamantele erau libere să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat, mai ales că, la data de (...), în Monitorul Oficial al R. nr.

50/(...), a fost publicat D.-L. nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).

Prin urmare, caracterul politic al măsurilor represive la care au fost supuși foștii deținuți politici in timpul regimului comunist, a fost făcută de către stat cu mult înaintea adoptării L. 2., prin D. L. nr. 1. și OUG nr. 2., astfel încât termenul de prescripție al acțiunii în despăgubiri întemeiată pe prejudiciul moral cauzat de condamnarea cu caracter politic a început să curgă cel mai târziu de la data adoptării OUG nr. 2..

Raportând data introducerii acțiunii (...) la cel mai înaintat moment de la care s-ar putea susține că s-a născut dreptul la acțiune in despăgubiri-respectiv data intrării in vigoare a OUG nr. 2., 30 decembrie 1999, în mod corect tribunalul a statuat că dreptul la acțiunea in despăgubiri era prescris la momentul înaintării cererii de chemare în judecată.

Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, C. constată că cererea reclamantelor având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C. este prescrisă extinctiv, făcând inutilă orice cercetare a îndeplinirii în speță a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale.

Nu poate fi reținută susținerea recurentelor, în sensul că L. nr. 2. a operat o repunere în termenul de prescripție extinctivă cu privire la acțiunile întemeiate peart. 998 - 999 C., câtă vreme, L. nr. 2. a instituit un termen de prescripție nou, de

3 ani de la intrarea în vigoare a legii, dar doar pentru acțiunile întemeiate exclusiv pe prevederile L. nr. 2., în timp ce pentru acțiunile întemeiate pe art. 998 - 999 C. se aplică dispozițiile de drept comun în materie de prescripție, respectiv, D. nr. 1..

Contrar susținerilor reclamantelor, dreptul de acces la tribunal și protecția oferită de art. 6 par. 1 din C. europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă iar în privința cererii de despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art.998-999 C., această cerere a fost analizată de tribunal, neputându-se afirma că reclamantelor li s-a încălcat dreptul de avea acces efectiv la un tribunal în sensul art.6 par.1 din C.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, C. în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.304^{1C.pr.civ, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele B. M. și G. L.-D. împotriva sentinței civile nr. 598 din 05 septembrie}

2012 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține ca fiind legală și temeinică.

PENTRU A. MOTIVE, IN NUMELE L.

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele B. M. și G. L.-D. împotriva sentinței civile nr. 598 din 05 septembrie 2012 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.

A.-A. M.

GREFIER,

Red.A.A.P./(...). Dact.H.C./2 ex. J.fond: C.V.B..

← Decizia civilă nr. 2558/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă		Decizia civilă nr. 434/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă →

Decizia civilă nr. 4716/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4716/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă