Decizia civilă nr. 2554/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 2554/R/2012
Ședința publică din data de 23 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTOR:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
M.-C. V.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. I.-H., împotriva sentinței civile nr. 210 din 4 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C. având ca obiect plângere în baza L. nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantului- recurent M. I.-H., avocat L. R., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul reclamantului- recurent depune la dosar delegația de reprezentare.
C., pune în discuția reprezentantul reclamantului-recurent dispozițiile Deciziei nr. 1. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii prin care s-a statuat că urmare a deciziilor C. C. nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Reprezentantul reclamantului-recurent arată că are la cunoștință conținutul acestei decizii pronunțate în recursul în interesul legii.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului-recurent susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., pune concluzii în sensul respingerii recursului, având în vedere că în speță sunt incidente prevederile deciziei nr. 1. pronunțată de Î. Curte de C.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 210 din 4 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) a fost admisă excepția prescripției cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri și în consecință, a fost respinsă ca prescrisă cerereade obligare la despăgubiri, formulată de reclamantul M. I. H., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și a fost respinsă cererea de constatare a caracterului politic al condamnării, ca lipsită de interes.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că astfel cum rezultă din actele aflate în arhiva CNSAS și depuse în copie la dosar, numitul M. I., născut la (...), tatăl reclamantului M. I. H., a fost arestat de S. la data de (...), fiind condamnat prin sentința penală nr. 3252/(...) a T.ui Militar C., pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale prev. de art. 209 C., la 3 ani închisoare corecțională și 5000 lei amendă corecțională, ce a fost transformată ulterior în închisoare. A fost eliberat la (...).
Apoi, pentru aceeași faptă prev. de art. 209 C., M. I. a fost arestat la data de (...) și eliberat la data de (...), fiind condamnat prin S. penală nr. 202/(...) a T.ui Militar C. la șase ani de închisoare, în baza art. 209 C.
Potrivit art. 1 alin. 2 din L. nr. 2., condamnările pentru faptele prevăzute de anumite texte de lege, printre care și art. 209 C., constituie de drept condamnări cu caracter politic.
Față de constarea prin lege a caracterului politic al condamnării antecesorului reclamantului, primul petit din acțiune este lipsit de interes, nefiind necesar ca instanța să constate caracterul politic al condamnării. Așadar, primul petit urmează a fi respins, ca lipsit de interes.
În ceea ce privește al doilea petit, având ca obiect despăgubiri, instanța a invocat, din oficiu, excepția prescripției.
Analizând această excepție, instanța a reținut următoarele:
Prin petitul 2 din acțiunea reclamantului, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.800.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. A. petit a fost întemeiat, inițial, pe art. 5 din L. nr. 2. și apoi, după declararea ca neconstituțional a acestui text de lege, pe art. 5 din C. E. a D. Omului, art. 504 alin. 4 C.pr.pen. și art. 998 Cod civil.
Potrivit art. 1 din D. L. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.
Art. 8 din același act normativ, arată că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut, sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care a pricinuit-o.
În speță, atât paguba cât și cel care a pricinuit-o au fost cunoscute chiar din momentul condamnării. S.ul represiv care exista în R.ia până în 22 decembrie 1989 constituie un caz de forță majoră care a împiedicat reclamantul să formuleze o acțiune cum este cea de față, de aceea se poate aprecia că până la data de 22 decembrie 1989, cursul prescripției acțiunii în despăgubiri a fost suspendat.
Însă, din momentul în care regimul comunist represiv întreținut cu sprijinul Securității a fost înlăturat, nimic nu împiedica reclamantul să formuleze acțiunea în despăgubiri pentru suferințele morale cauzate prin condamnarea politică a tatălui său.
Recunoașterea caracterului abuziv al măsurilor represive la care au fost supuși foștii deținuți politici în timpul regimului comunist a fost făcută de către S. R. cu mult înaintea adoptării L. 2., prin D.-L. nr. 1., astfel încât termenul de prescripție al acțiunii în despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin măsurile represive luate de organele comuniste a început să curgă cel mai târziu de la data adoptării D.ui-L. nr. 1..
După încheierea termenului de 3 ani de la acea dată, nu se mai poate discuta de întreruperea termenului de prescripție prin acte normative ulterioare, întrucât cauza întreruptivă trebuie să intervină înăuntrul termenului.
Raportând data introducerii prezentei acțiuni ((...)), la momentul la care s-a născut dreptul la acțiune în despăgubiri, respectiv data intrării în vigoare a D.ui- L. nr. 1., rezultă că dreptul la acțiune în despăgubiri era prescris la momentul înaintării cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește invocarea ca temei de drept a art. 504 alin. 4 C.pr.pen., instanța a constatat că acest text de lege nu se aplică în prezenta cauză, întrucât reglementează altă situație decât cea din speță, și anume aceea în care o persoană este ținută în stare de arest chiar și după intervenirea prescripției, amnistiei sau dezincriminării faptei. Ori, în prezenta cauză, starea de arest a încetat cu mult înainte de adoptarea L. nr. 2., care prin art. 2 a realizat o dezincriminare, arătând că toate efectele hotărârii judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept.
De asemenea, în speță nu-și găsește aplicarea nici art. 5 din C. E. a D.
Omului, invocat de reclamant, întrucât nici la momentul arestării și nici la data la care s-a născut dreptul de a obține despăgubiri pentru condamnarea abuzivă, R.ia nu aderase la C. E. a D. O.
De altfel, prin D. nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a arătat că nu poate exista decât o obligație morală a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate, C. E. a D. Omului statuând că dispozițiile C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. I. H., solicitândinstanței admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 1.800.000 euro echivalentul în lei la cursul de schimb al BNR de la data efectuării plății, reprezentând despăgubiri sub forma daunelor morale; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală în ceea ce privește cel de-al doilea petit având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare de către antecesorul reclamantului, M. I.
Inițial, acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 5 din L. nr. 2., însă după declararea neconstituționalității acestei dispoziții legale, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe alte dispoziții legale în materie, respectiv art. 1 din
C.E.D.O., art. 345 alin. 12 Cod proc. penală și art. 998 C. civil.
Reclamantul recurent a apreciat că, chiar dacă au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 din L. nr. 2., această decizie nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rolul instanțelor, ci numai pentru cele înregistrate ulterior, întrucât, în caz contrar, s-ar aplica un tratament distinct persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța a soluționat cererea.
Pe de altă parte, la data introducerii cererii de chemare în judecată s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri, inclusiv în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. și această dispoziție legală este aplicabilă pe tot parcursul procesului, în sensul aplicări principiului neretroactivității este și jurisprudența C.E.D.O. cauza Biecic vs. Croația.
Chiar în ipoteza în care nu s-ar putea acorda despăgubiri în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., ar fi incidente dispozițiile art. 998 C. civil. A. întemeiată pe răspunderea civilă delictuală nu este prescrisă, deoarece prin L. nr. 2.reclamantul a fost repus în dreptul de a cere despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de regimul comunist.
Au fost invocate dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 12 la C., referitor la faptul că exercitarea oricărui drept trebuie asigurat fără nicio discriminare.
Prin întâmpinare, S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pentru considerentele reținute.
Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate,curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoareleconsiderente:
Recursul reclamantului vizează respingerea cererii de acordare a daunelor morale, însă curtea apreciază că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât prin deciziile C. C. nr. 1. și 1. s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 teza I din L. nr. 2..
Prin urmare, în lipsa înlocuirii dispoziției legale declarată neconstituțională cu o altă dispoziție legală constituțională, acordarea despăgubirilor pentru daune morale a rămas fără obiect. Nu poate fi primită critica recurentului potrivit căreia deciziile C. C. nu sunt aplicabile acțiunilor care erau înregistrate pe rolul instanțelor.
Prin deciziile constituționale invocate, Curtea Constituțională nu a abrogat și nu a modificat dispozițiile legale supuse controlului, ci a împiedicat producerea efectelor juridice de către dispozițiile declarate neconstituționale.
Chiar dacă D. nr. 1358/2010 a fost publicat în (...), acesta se aplică și proceselor în curs de soluționare, întrucât efectele juridice ale unei decizii pronunțate de C. C. nu pot fi asimilate efectele unei legi noi care modifică sau abrogă o dispoziție legală.
De altfel, prin D. nr. 1. adoptată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în acest sens. În considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că nu a fost încălcat principiul nediscriminării. „Chiar dacă dreptul la nediscriminare poate intra în discuție fără o încălcare a celorlalte drepturi garantate de C. europeană a drepturilor omului, prezentând astfel o anumită autonomie, nu s-ar putea susține că are a se aplica dacă faptele litigiului nu intră "sub imperiul" măcar al uneia dintre "clauzele ei normative", adică ale textului care garantează celelalte drepturi și libertăți fundamentale.
Prin pronunțarea deciziilor C. C., ca urmare a sesizării acesteia cu excepția de neconstituționalitate a art. 5 al. 1 lit a din L. nr. 2., nu s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil și nici dreptului la un bun decât în măsura în care partea beneficia deja de o hotărâre definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, care îi confirma dreptul la despăgubiri morale.
În același timp trebuie observat că principiul nediscriminării cunoaște limitări deduse din existența unor motive obiective și rezonabile, așa încât nu poate fi primită critica recurentului că ar fi avut parte de un tratament distinct față de alte persoane îndreptățite care au obținut hotărâri definitive anterior pronunțării deciziilor C. C..
Situația de dezavantaj sau de discriminare în care s-ar găsi unele persoane
(cele ale căror cereri nu fuseseră soluționate de o manieră definitivă la momentul pronunțării deciziilor C. C.) are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate, și rezonabilă, păstrând raportul de proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul urmărit (acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate, care a condus instanțele la acordarea de despăgubiri de sute demii de euro, într-o aplicare excesivă și nerezonabilă a textului de lege lipsit de criterii de cuantificare - conform considerentelor deciziei C. C.).
Prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor C. C. se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme incoerente, era ea însăși generatoare de situații discriminatorii.
În același timp nu poate fi vorba de o încălcare a principiului nediscriminării nici din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la C. europeană a drepturilor omului, care garantează, într-o sferă mai largă de protecție decât cea reglementată de art. 14, "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege, fără nicio discriminare, bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație".
Este vorba așadar de garantarea dreptului la nediscriminare în privința tuturor drepturilor și libertăților recunoscute persoanelor în legislația internă a statului.
În situația analizată însă drepturile pretinse nu mai au o astfel de recunoaștere în legislația internă a statului, iar lipsirea lor de temei legal s-a datorat, așa cum s-a arătat anterior, nu intervenției intempestive a legiuitorului, ci controlului de constituționalitate.
Or, problema analizată în cadrul prezentului recurs în interesul legii vizează tocmai o asemenea situație, în care dreptul pretins nu mai are niciun fundament în legislația internă, și, pe de altă parte, nu este incidentă nici noțiunea autonomă de "bun" din perspectiva căreia să fie analizată contestația părții pentru a obține protecția art. 6 din C. europeană a drepturilor omului.
În acest context trebuie analizat dacă lipsirea de fundament legal a dreptului prin intervenția C. C. s-a făcut în cadrul unui mecanism care aduce atingere procedurii echitabile sau dacă, dimpotrivă, este vorba despre un mecanism normal într-o societate democratică, menit să asigure, în cele din urmă, preeminența dreptului prin punerea de acord a reglementării cu legea fundamentală.
Sub acest aspect, având a se pronunța asupra unei situații similare (D. în
Cauza Slavov și alții împotriva Bulgariei), C. E. a D. Omului a statuat că: "Nu se poate spune că un text de lege a cărui constituționalitate a fost contestată la scurt timp după intrarea lui în vigoare și care ulterior a fost declarat neconstituțional ar putea constitui o bază legală solidă în înțelesul jurisprudenței C." (paragraful 87). "De aceea, reclamanții nu ar fi putut avea o speranță legitimă că pretențiile lor vor fi cuantificate în conformitate cu acea lege, după ce ea a fost invalidată. De asemenea, ei nu ar fi putut spera în mod legitim că determinarea pretențiilor lor se va face în baza legii, așa cum era ea la momentul introducerii cererii lor, și nu în baza legii așa cum era ea la momentul pronunțării hotărârii" (paragraful 62).
În conținutul aceleiași decizii se reține ca fiind deosebit de important aspectul potrivit căruia modificarea legii s-a datorat controlului de constituționalitate: "Ar putea părea incoerent să stârnești speranțe prin adoptarea unei legi de compensație numai pentru ca, puțin mai târziu, să invalidezi legea și să elimini acea speranță. Totuși, C. subliniază ca deosebit de important aspectul că legea nu a fost modificată printr-un recurs extraordinar, creat ad-hoc, ci ca rezultat al unei proceduri ordinare de control constituțional al textelor de lege".
De asemenea, C. de la S. a subliniat diferențele existente între situația în care legislativul intervine în administrarea justiției și situațiile în care se pune problema unui reviriment de jurisprudență ori se declară ca neconstituțională odispoziție din legea internă aplicabilă în procesele pendente (Cauza Unedic contra
Franței).
Rezultă că intervenția C. C. nu este asimilată unei intervenții intempestive a legiuitorului, de natură să rupă echilibrul procesual, pentru că nu emitentul actului este cel care revine asupra acestuia, lipsindu-l de efecte, ci lipsirea de efecte se datorează activității unui organ jurisdicțional a cărui menire este tocmai aceea de a asigura supremația legii și de a da coerență ordinii juridice";. Așadar curtea constată că motivul privind nelegalitatea respingerii cererii de acordare a despăgubirilor pentru daunele morale nu poate fi primit pentru argumentele mai sus arătate.
Nu este fondată critica potrivit căreia recurentul ar putea obține despăgubiri potrivit dreptului comun în materie, răspunderea civilă delictuală. Această acțiune patrimonială se prescrie în termen de 3 ani de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, potrivit dispozițiilor art. 3 și 8 din D.-L. 167/1958. Adoptarea L. nr. 2. nu echivalează cu o repunere în dreptul de a cere despăgubiri, ci acest act normativ este o lege specială derogatorie de la dreptul comun, care are condiții și termene de prescripție proprii.
Prin urmare, curtea constată că recursul reclamantului este nefondat, urmând a fi respins potrivit art. 312 C.Pr.Civ.
PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. I.-H. împotriva sentinței civile nr. 210 din 4 martie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-T. N. T. D. M.-C. V.
GREFIER M.-L. T.
Red. A.T.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud. fond: O.R.G.
| ← Decizia civilă nr. 3385/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 3/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
