Decizia civilă nr. 2602/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

D. CIVILĂ NR. 2602/R/2012

Ședința publică din 25 mai 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.

A.-A. P. G. : A.-A. M.

S-au luat în examinare recursurile declarate de : pârâtul S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. M. PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ; reclamantul S. I. H. A., împotriva sentinței civile nr. 221 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul recurent, asistat de domnul avocat K. E., și reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. M., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

Recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost formulat

și motivat în termen legal, a fost comunicat părților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

Recursul declarat de reclamantul S. I. H. A. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

S-a făcut referatul cauzei, după care C. constată că atât pârâtul recurent, prin memoriul de recurs (f. 5 din dosar), cât și reclamantul recurent, prin memoriul de recurs (f. 10 din dosar), au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

De asemenea, C. constată că la data de (...) reclamantul recurent, prin intermediul domnului avocat K. E., a înregistrat la dosar o întâmpinare, într-un singur exemplar, prin care acesta solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. M., precum și a recursului declarat de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, ca fiind nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

A. în vedere că la dosarul C. de A. C. nu a fost depusă împuternicirea avocațială a domnului avocat K. E., instanța pune în vedere acestuia să depună la dosar împuternicirea avocațială, care atestă împrejurarea că acesta a fost împuternicit de reclamantul S. I. H. A. pentru redactarea și pentru susținerea recursului.

Domnul avocat K. E. se obligă să depună la dosar împuternicirea avocațială, care atestă împrejurarea că a fost împuternicit de reclamantul S. I. H. A. pentru redactarea și pentru susținerea recursului, după ce această împuternicire avocațială va fi semnată de către clientul său.

C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da domnului avocat K. E. posibilitatea de a pregăti împuternicirea avocațială pentru redactarea și pentru susținerea recursului declarat de reclamant, respectiv, pentru a o da clientului său în vederea semnării.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent, asistat de domnul avocat K. E., și reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent.

C. constată aceeași situație ca la prima strigare a cauzei.

Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar împuternicirea avocațială, care atestă împrejurarea că a fost împuternicit de reclamantul S. I. H.

A. pentru redactarea și pentru susținerea recursului în dosarul civil nr. (...) al C. de A. C. și arată că a comunicat părților adverse câte un exemplar din întâmpinare, prin poștă.

Reprezentantul reclamantului recurent și reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului reclamantului recurent și reprezentantei P. de pe lângă C. de A. C. asupra celor trei recursuri care formează obiectul prezentului dosar.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului declarat de reclamant așa cum a fost formulat și modificarea deciziei atacate în sensul majorării cuantumului despăgubirilor materiale și în sensul acordării daunelor morale, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, pe care le susține verbal.

Reprezentantul reclamantului recurent se referă la D. nr. 1. a C. C. a R., apreciind că nu se aplică în cauză.

În acest context, C. pune în discuție și D. dată în recurs în interesul legii nr. 12/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în dosar nr. 14/2011.

Reprezentantul reclamantului recurent arată că în speță este vorba de o persoană care a fost executată la data de (...) și, în urma condamnării, acesteia i- au fost confiscate bunurile și, totodată, arată că întrucât s-a încălcat grav dreptul la viață al antecesorului reclamantului, apreciază că reclamantul este îndreptățit să primească despăgubiri materiale în cuantumul solicitat de către acesta, precum și despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit de către acesta.

De asemenea, reprezentantul reclamantului recurent arată că, prin acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului S. Român la plata sumei de

660.960 Ron cu titlu de despăgubiri materiale, iar în urma administrării probelor testimoniale, având în vedere declarațiile celor doi martori propuși de reclamant, acesta și-a majorat pretențiile cu încă 7.000.000 Ron, astfel încât, în final a solicitat suma de 429.000 Euro, pe care o apreciază rezonabilă, având în vedere că antecesorul reclamantului a fost executat și, totodată, arată că această sumă nu este exagerată, având în vedere suma acordată prin D. pronunțată de Tribunalul Harghita într-o decizie de speță, sumă ce a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia depusă la dosarul cauzei.

De asemenea, reprezentantul reclamantului recurent arată că pentru 7 ani de închisoare s-au acordat despăgubiri morale în cuantum de 700.000 Euro și, având în vedere acest raport, calculând de la data executării persoanei, care avea

52 de ani și până când aceasta ar fi împlinit vârsta de 90 de ani, a ajuns la suma pe care a solicitat-o reclamantul cu titlu de despăgubiri morale.

Cu privire la recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C. arată că, prin acest recurs, P. de pe lângă Tribunalul Maramureș critică soluția instanței de fond, în sensul că despăgubirile materiale au fost acordate într-un cuantum exagerat, iar la dosar nu sunt dovezi în acest sens, ci doar afirmațiile reclamantului, motiv pentru care, a considerat că pentru dovedirea daunelor materiale trebuia efectuată o completare a raportului de expertiză, dar această cerere formulată de către procuror a fost respinsă de către instanța de fond.

În concluzie, reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea recursului declarat de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, casarea hotărârii recurate și reținerea cauzei spre rejudecare în vederea completării raportului de expertiză.

Cu privire la recursul declarat de pârât și la recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, reprezentantul reclamantului recurent solicită respingerea ambelor recursuri, având în vedere că daunele materiale au fost dovedite prin procesele-verbale încheiate cu ocazia confiscării bunurilor de la antecesorul reclamantului, care au fost depuse la dosarul cauzei, coroborate cu depozițiile martorilor audiați în cauză. Totodată, arată că din procesele-verbale de confiscare a bunurilor rezultă totalitatea bunurilor care au fost confiscate și apoi evaluate, dar P. de pe lângă Tribunalul Maramureș a arătat că trebuia stabilită valoarea bunurilor la nivelul anului 1958, însă reclamantul nu are cum să știe această valoare, iar evaluarea bunurilor confiscate se face potrivit valorilor actuale, motiv pentru care, consideră că Tribunalul Maramureș în mod corect a respins cererea formulată de către reprezentantul P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, deși instanța de fond a cenzurat sumele solicitate de reclamant și a acordat acestuia sume mai mici.

Reprezentantul reclamantului recurent arată că recursul pârâtului este absolut nefondat.

Cu privire la recursul declarat de reclamant, reprezentanta P. de pe lângă

C. de A. C. solicită respingerea acestui recurs ca nefondat, având în vedere că primul petit nu poate fi admis, deoarece în cauză se aplică D. nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție și, totodată, arată că cuantumul despăgubirilor materiale trebuie diminuat, așa cum s-a arătat în recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Cu privire la recursul declarat de pârât, reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea acestui recurs și înlăturarea din sentința atacată a dispoziției privind obligarea S.ui Român la plata despăgubirilor pentru daunele morale și, totodată, arată că este evident caracterul politic al condamnării la care a fost supus antecesorul reclamantului pentru fapta prev. de art. 209 C. pen., însă, la dosarul cauzei nu există probe certe cu privire la evaluarea bunurilor confiscate de la acesta.

Reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C. arată că sunt cinci procese-verbale de confiscare a bunurilor care ar trebui analizate, având în vedere că a fost introdusă o acțiune în anul 2010 la Tribunalul Maramureș, în care au fost menționate procesul - verbal încheiat în anul 1957, apoi procesul - verbal încheiat în anul 1958, precum și procesul - verbal încheiat în anul 1959, în urma condamnării antecesorului reclamantului.

De asemenea, reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C. arată că la f. 82 din dosarul instanței de fond există procesul-verbal de sechestru încheiat la data de

15 iulie 1958, în care s-au menționat niște bunuri confiscate de la antecesorul reclamantului și, de asemenea, la dosarul cauzei există procesul - verbal încheiatla data de 13 noiembrie 1958 și procesul-verbal suplimentar încheiat la data de 19 noiembrie 1958, în care se menționează din nou bunurile confiscate de la antecesorul reclamantului în baza deciziei penale rămasă definitivă și ulterior s-a depus la dosar procesul-verbal din anul 1959, iar cele mai multe bunuri care au fost indicate în acțiunea reclamantului, au legătură cu acest proces-verbal din anul 1959. Totodată, arată că bunurile menționate în procesele-verbale din anul

1958 nu au fost dovedite.

Reprezentantul reclamantului recurent arată că în speță este vorba de un bărbat de 52 de ani, care a fost tată a cinci copii, iar după executarea acestuia, toată familia a fost deportată în Bărăgan, motiv pentru care, apreciază că sumele solicitate de reclamant cu titlu de despăgubiri morale sunt justificate.

Totodată, reprezentantul reclamantului recurent arată că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.

Reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C. arată că dispozițiile art. 5 lit. b din

L. nr. 2. se referă la bunurile confiscate ca urmare a condamnării antecesorului reclamantului, de aceea a insistat asupra analizării proceselor-verbale de confiscare a bunurilor de la antecesorul reclamantului.

C., în temeiul art. 306 alin. 2 C. proc. civ., pune în discuția reprezentantului reclamantului recurent și a reprezentantei P. de pe lângă C. de A. C. necesitatea lămuririi unor aspecte în cauză, respectiv împrejurarea că prin S. penală din 1948 și prin D. penală pronunțată în anul 1948, antecesorul reclamantului a fost condamnat la pedeapsa capitală, dar această condamnare nu s-a dispus în baza art. 209 pct. 3 C., ci în baza art. 184 C., iar caracterul politic al acestei condamnării aplicată antecesorului reclamantului trebuie constatat de către instanță, întrucât condamnarea pentru acest temei, art. 184 C. pen., nu are de drept caracter politic, motiv pentru care, instanța dorește să afle punctul de vedere al reprezentantului reclamantului recurent și al reprezentantei P. de pe lângă C. de A. C. cu privire la aspectele anterior arătate.

Reprezentantul reclamantului recurent arată că în cauză sunt dovedite cerințele privind constatarea caracterului politic al condamnării aplicate antecesorului reclamantului, sens în care, apreciază că soluția dată de către prima instanță este corectă și solicită a fi menținută și, totodată, arată că poate depune la dosar dovada că familia persoanei executate a fost deportată în Bărăgan, însă pentru aceasta este necesar ca instanța să amâne pronunțarea hotărârii în cauză.

C. aduce la cunoștința reprezentantului reclamantului recurent și a reprezentantei P. de pe lângă C. de A. C. împrejurarea că antecesorul reclamantului a fost condamnat în baza art.184 C. pen. din 1936, cu aplicarea art. 292 din C. Justiției M.e, iar acest articol se referă la trădarea de patrie, însă ulterior s-a schimbat încadrarea juridică și s-a reținut art. 184 - 186 C.

Reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C. arată că într-o anumită parte a hotărârii instanței, pentru unele infracțiuni săvârșite de antecesorul reclamantului este stabilit caracterul politic, iar în altă parte a hotărârii instanței nu este stabilit caracterul politic și pentru că nu s-a făcut mențiunea că are loc o diferențiere în ceea ce privește fapta pentru care efectiv instanța de fond a constatat caracterul politic, dintre cele menționate în hotărârea penală de condamnare - art. 184 C. pen. și art. 209 C. pen. -, s-ar impune reanalizarea de către instanța de fond a acestei chestiuni, mai ales că antecesorul reclamantului a desfășurat o activitate naționalist șovină și o activitate de spionaj.

C. reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Pr in sen tinț a c iv il ă nr. 221/(...), pronunț ată de T ribun alul M ar amu reș îndosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamantul S. I. H. A., în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

S-a constatat caracterul politic al condamnării defunctului S. C. C., prin sentința penală nr. 1448/(...), pronunțată în dosarul nr. 1193/1958 al T.ui M. C., la pedeapsa capitală.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 377.990 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea bunurilor mobile confiscate și a dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la pronunțarea prezentei sentințe și până la achitare.

Au fost respinse toate celelalte capete de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri materiale și la daune morale.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:

„Prin sentința penală nr. 1448/(...) pronunțată de T. M. C., antecesorul reclamantului, defunctul S. C. C., a fost condamnat la moarte, pentru crimă de trădare de patrie, prin schimbare de calificare, conform art. 292 CJM, din fracțiunea prev. de art. 184 combinat cu art. 186 alin. 1 Cod penal; a mai fost condamnat pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzute de art. 209 pct. 2 alin penultim Cod penal, introdus prin D. 3. la 25 de ani de muncă silnică și 10 ani de degradare civică, precum și pentru infracțiunea prevăzută de art. 5 pct. 2 combinat cu pct. 14 din L. nr. 285/47, la 10 ani închisoare corecțională.

Conform art. 101 Cod penal, condamnatul a executat pedeapsa cea mai gravă, adică pedeapsa capitală - fila 40-41 din dosar.

Potrivit art. 1 din L. nr. 2. cu modificările ulterioare:(1) Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. (2) Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: a) art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 -

209, 209^1 - 209^4, 210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225, 227, 227^1, 228,

228^1, 229, 230, 231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14,

268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din

C. penal din 1936, republicat în M. O., Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, condamnarea antecesorului reclamantului, S. C. C. prin sentința penală nr. 1448/(...) este o condamnare cu caracter politic în sensul L. nr. 2..

Potrivit art. 5 din L. nr. 2.:

(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: art. 5 lit. bb) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 1. privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale L. nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.

În speță, din sentința penală nr. 1448/1958, din procesele verbale de confiscare și inventarul bunurilor confiscate aflate la filele: 4-41, 42-43, 77-78,

81, 88, 104, 105, 108, 147, rezultă că antecesorului reclamantului, i-au fost confiscate bunurile mobile acolo enumerate și care au fost solicitate de reclamant prin acțiune. A. bunuri au fost analizate în expertiza întocmită de expert S. Z. care arată că, în elaborarea raportului de expertiză, a utilizat metoda comparațiilor, constând în culegerea de informații de la producător, vânzător, despre prețurile actuale, pentru bunurile ce urmează a fi evaluate. A optat pentru metoda comparațiilor, în care scop a cules prețurile de tranzacționare, de ofertare, de la magazinele de specialitate, de pe piața liberă și de internet. De asemenea s-a informat cu privire la prețurile din publicațiile naționale și internaționale, precum și din experiența acumulată pe parcursul activității de lichidator, ca vânzător ale bunurilor folosite din proprietatea firmelor aflate în faliment.

În conformitate cu definiția dată în literatura de specialitate „. de piață"; reprezintă suma estimată pentru care o proprietate ar putea fi schimbată la data evaluării, între un cumpărător hotărât și un vânzător hotărât, într-o tranzacție echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte acționează în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângeri.

Valorile actuale, cele la prețul actual de circulație le-a înscris în Anexa 1, pentru fiecare bun în parte. A. valori sunt stabilite pe baza prețurilor culese din comerț, național și internațional, de pe internet, cât și pe baza datelor rezultate prin comparare cu alte bunuri pe care le-a avut în vânzare cu ocazia lichidării patrimoniului societăților aflate în faliment.

Pentru prețurile obținute din tranzacțiile în străinătate a estimat valorile în

Euro făcând apoi transformarea în lei la cursul de schimb din zilele precedente de

4,34 lei/euro.

Pentru suma de 215 dolari SUA la transformarea în lei, respectiv actualizare a folosit cursul valabil pe (...) de 3,21 lei/dolar.

Valoarea totală a bunurilor mobile și a sumei de 215 dolari SUA confiscate pentru care se solicită despăgubiri la prețul actual de circulație este de 385.035 lei.

Din bunurile expertizate, vor fi avute în vedere doar cele cu privire la care există documente: file 42-43, 77-78, 81-88, 104-105, 108, 147, înscrisuri ce se coroborează și cu depozițiile martorilor audiați, care au descris sub prestare de jurământ, bunurile, natura bunurilor văzute în casa defunctului - file 260-261.

Cu privire la suma de 377.990 lei reprezentând contravaloarea actualizată a bunurilor confiscate prin sentința de condamnare a defunctului S. C. C., sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. 1 litera b din L. nr. 2., așa încât, în baza art. 5 alin. 1 litera b din L. nr. 2., tribunalul va admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată și va obliga pârâtul la plata către reclamanți a sumei de

377.990 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate.

În ceea ce privește capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata către reclamant a contravalorii veniturilor salariale nerealizate, tribunalul reține că acest capăt de cerere este neîntemeiat și va fi respins deoarece art. 5 alin. 1 litera b reglementează acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, în condițiile arătate mai sus și nicidecum acordarea de despăgubiri pentru veniturile salariale nerealizate.

În ceea ce privește capătul de cerere vizând acordarea de despăgubiri materiale pentru casa situată în localitatea V. lui M., str. 17 Octombrie nr. 23, înscrisă în CF nr. 2230 V. lui M., nr. top. 2230,- fila 62 - acest capăt de cerere nu a mai fost susținut după ce Orașul V. lui M. a comunicat informațiile solicitate, însă nu s-a renunțat în mod expres la judecată de către reclamant.

Acest capăt de cerere va fi respins ca neîntemeiat, deoarece, așa cum rezultă din adresa nr. 1926/18 august 2011 a Primăriei V. lui M. În baza L. nr. 1.

- în prezent republicată, numita O. M. (născută Tökes) - decedată la data de 19 mai 2004, cu ultimul domiciliu în Oradea strada S. nr. 60 bl. C.2, et. 3, ap. 23, județul B., a depus notificarea nr. 761/21 septembrie 2001, prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul - teren și construcții - , înscris în CF nr. 2230 - V. lui M., nr. top. 1018/5 - casă și curte în intravilan - în suprafață de 1.241 mp, care a fost situat în V. lui M., strada 17 octombrie cu nr. administrativ 23, (în prezent str. Kalvin Janos) județul B., imobil dobândit de notificatoare prin cumpărare, în anul 1950 - întocmindu-se dosarul intern nr. 19/2001.

Întrucât notificatoarea a decedat, prin D. primarului orașului V. lui M., nr.

3. privind soluționarea dosarului întocmit în baza Notificării nr. 761/2001 a d-nei O. M., s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificator d- lor Ursu Gheorghina-M., S. Kalman, S. Bela-Z. și S. I.-H.-A. - moștenitorii notificatoarei, dosarul administrativ fiind depus de mai multe ori la I. P.-județului B., respectiv la A. N. pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu completările solicitate de A., dar până în prezent nu s-au acordat despăgubiri, dosarul fiind retrimis în data de 04 august 2011

Instituției P. - Județului B. pentru a fi depus la A. competentă.

Propunerea de acordare de măsuri reparatorii este motivată de faptul că imobilul - clădire notificat a fost demolat în anul 1988, iar imobilul teren înscris în CF nr. 2230 - V. lui M., nr. top. 1018/5, a fost proprietatea SC COMPPIL SA- B., dreptul de proprietate fiind dobândit în baza L. nr. 15.90 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii și societăți comerciale și a HG nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat (Certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M03 nr. 2121/1995) iar din anul 2007 este proprietatea d-lor N. Arpad și soția N. P., cu titlu de cumpărare.

A. aspecte sunt confirmate de documente din dosarul intern de lege 10 aflate la filele 118-191 din dosarul cauzei.

Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., se pot acorda despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 1. privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-(...), republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale L. nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, cu privire la bunurile pentru care s-a urmat calea prevăzută de L. 1. cu modificările ulterioare nu pot fi acordate despăgubiri în baza L. nr. 2..

Capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la daune morale va fi respins ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:

În au fost publicate Deciziile C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Obiectul celor doua excepții de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

C. a apreciat că textul legal care trebuie supus examinării este art. 5 alin.

(1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2., având următorul cuprins:

";(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

În motivarea acestei aprecieri, Curtea Constituțională a observat că autorul excepției de neconstituționalitate - S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. - a criticat doar soluția acordării de despăgubiri, neavând relevanță împrejurarea că ulterior sesizării C. textul legal menționat mai sus a fost modificat, în sensul plafonării despăgubirilor. De altfel, C. a subliniat și că cea de-a doua soluție legislativă cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a), astfel cum a fost modificat și completat, referitoare la plafonarea cuantumului despăgubirilor, a fost declarată neconstituțională prin D. nr. (...).

C. a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.

În esență C. a reținut că dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.

Astfel, observând paralelismul de reglementare, în sensul că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate au același scop cu indemnizația prevăzută de art. 4 din D.-lege nr. 1., C. conchide că despăgubirile morale prevăzute de textul legal supus examinării nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Tot astfel, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echitații și dreptății.

C. a constatat și încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia

";În România, respectarea [...] legilor este obligatorie";, având în vedere că reglementarea criticată încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000, republicată. Astfel, în primul rând, violarea acestei legi s-a produs prin paralelismul de reglementare privind daunele morale realizat prin D.-lege nr. 1., și OUG nr. 2., pe de o parte, și prin L. nr. 2., pe de altă parte. În al doilea rând, încălcarea L. nr. 24/2000 s-a produs prin faptul că reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată, astfel cum pretind expres dispozițiile acestui act normativ. În al treilea rând, textul de lege criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.

În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția R., dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, republicată, privind organizarea

și funcționarea C. C., decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Conform art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992 republicată, dispozițiile din legea sau ordonanța în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicare. A. în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2., în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de L. nr. 2. care să permită acordarea de daune morale.

Prin D. nr. 12 pronunțată la data de (...) în dosarul nr. 14/2011 Înalta

Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. B. și C. de conducere al C. de A. G. și a stabilit că, urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. O. D. este obligatorie, potrivit art. 330 ind. 7 alin.

4 din C. de procedură civilă.

L. nr. 2. este o lege specială și a creat un cadru special pentru introducerea unei acțiuni civile în reparații patrimoniale a daunei morale, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2..

În ceea ce privește aplicarea în timp a dispozițiilor L. nr. 2., sunt de reținut următoarele: legea civilă este de imediată aplicare de la momentul intrării ei în vigoare.

Prin principiul aplicării imediate a legii noi se înțelege regula de drept conform căreia, de îndată ce a fost adoptată, legea civilă nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii civile vechi.

L. civilă nouă se aplică atât situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la momentul intrării ei în vigoare, cât și efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute.

Simpla recunoaștere prin lege a unor drepturi generale și abstracte nu înseamnă că legiuitorul nu va putea pe viitor modifica (fie în sensul restrângerii, fie în sensul extinderii, fie în sensul suprimării, respectivele prevederi legale. O astfel de modificare, completare sau abrogare este posibilă fără a se încălca principiul neretroactivității dacă drepturile respective au rămas la stadiul de situație legală abstractă sau dacă în urma manifestării de voință a subiectului de drept, respectiva situație legală nu s-a concretizat până la momentul intrării în vigoare a legii noi, fie printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fie printr-un alt act de autoritate generator de drepturi concrete.

În consecință, atâta timp cât dreptul persoanei îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii nu era stabilit prin hotărâre definitivă, instanțele trebuie să aplice normele de drept material în vigoare la momentul soluționării pricinii.

Ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fimodificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

Dar, în măsura în care raporturile juridice nu erau încă pe deplin constituite în momentul intrării în vigoare a noii legi, acele raporturi nu se vor putea consolida decât în limitele determinate de legea nouă și nu vor produce decât efectele pe care această lege le îngăduie.

Ca urmare, în cazul în care legea ulterioară modifică efectele viitoare sau le exclude, dispozițiile din legea ulterioară se aplică și la efectele actului anterior nerealizate încă sub vechea lege, întrucât ordinea publică trebuie să aibă în esența ei un caracter de unitate și de uniformă obligativitate pentru toți.

De asemenea, este de reținut că nu se poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea unei legi. Neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.

D. nr. 1. a C. C. prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2. este definitivă și obligatorie, dispozițiile declarate neconstituționale nemaiputând fi aplicate, deoarece și-au încetat efectele. Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu Constituția. Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căruia reclamantul își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei C. C., cu toate implicările ce decurg din aceasta asupra acțiunii pronunțate de reclamant. La momentul pronunțării prezentei sentințe nu mai există un temei juridic în L. nr.

2. pentru acordarea daunelor morale.

Acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.

Prin urmare, Curtea Constituțională constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 1. și L. nr. 2., având acest scop.

Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal.

Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 cod civil ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii C., în sensul celor de mai sus. Nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.

În ce privește prezenta cauză mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanții au un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din P. nr. 1, în sensul jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului.

Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă reclamanților li s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din P. 1.

Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.

Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.

Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.

Distinct de considerentele de mai sus trebuie arătat totuși că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea Constituțională a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 1. și art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie

1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Prin urmare, se constată prin aceeași decizie nr. 1., despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din D.-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.

Or, Curtea Constituțională observă că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.- lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Prin urmare, în prezenta cauză că nu se poate susține că nu s-au acordat despăgubiri de către stat pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - dat fiind că acestea au fost deja acordate în temeiul D.-lege nr. 1..

Curtea Constituțională mai constată prin decizia nr. 1. că, astfel cum a statuat și C. Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincová și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevičius contra Lituaniei). Totodată, în temeiul dispozițiilor constituționale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituțională este garantul supremației C.", și al art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia "În România, respectarea [...] legilor este obligatorie", C. constată că reglementareacriticată încalcă și normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000, republicată.

Or, față de cele reținute prin decizia nr. 1., anume că tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost soluționată cererea de către instanțele de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, se constată că S. a creat o inechitate dat fiind că persoanele ce au obținut hotărâri judecătorești irevocabile anterior declarării ca neconstituționale a dispozițiilor legale incidente și în prezenta cauză sunt în mod evident într-o situație de avantaj care induce o situație de discriminare față de persoanele ale căror proceduri judiciare sunt încă în curs de desfășurare.

Cele reținute mai sus prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective, sunt aplicabile și cu privire la situația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale.

Față de acestea se constată că și în situația apariției acestei discriminări prin durata diferită a procedurilor judiciare, reclamanții nu pot solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminării.

Cu privire la stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu și exterior conduitei persoanei, Curtea Constituțională mai reține că este în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.

Astfel, durata procesului și finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege și alte împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei. De asemenea, nu ține seama de faptul că, în numeroase cazuri, durata proceselor și, în consecință, data rămânerii definitive a hotărârilor nu depind numai de atitudinea persoanei care are astfel de cereri sau de situații de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanțe, care țin de organizarea justiției și de gradul de încărcare a rolurilor instanțelor judecătorești.

În ceea ce privește modul de acordare a despăgubirilor, reglementat prin O. de urgență a G. nr. 6., C. observă existența unui tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă - deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2.

-, și consideră că acesta este determinat de o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor aflate în cauză.

Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, Curtea Constituțională, prin D. nr. 599 din 14 aprilie

2009, publicată în M. O. al R., Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.

A. în vedere declararea ca neconstituțională a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2., în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992, republicată, în prezent nu mai există temei juridic pentru acordarea de daune morale în cauza de față.

Rezoluțiile Adunării P.are a C.ui Europei sau Declarația asupra principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere adoptate de A. G. ONU nu pot constitui temeiuri de drept pentru acordarea despăgubirilor deoarece declarațiile și rezoluțiile nu sunt prevăzute de tratat sau sunt folosite de C. M. UE pentru a-și exprima poziția cu privire la o anumită problemă, și ulterior pot să stea la baza unor acte normative. Așadar rezoluțiile și declarațiile nu pot constitui temei legal pentru acordarea despăgubirilor.

Art. 52 alin. 3 din Constituția R., invocat de reclamant, stabilește cu valoare de principiu constituțional că: „S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare";.

Art. 504 Cod procedură penală invocat de reclamant presupune existența unei hotărâri de achitare survenită ulterior ca urmare a rejudecării cauzei și nu este aplicabil în speță.

În ceea ce privește invocarea dispozițiilor C.i Europene a Drepturilor Omului, trebuie reținut că înlăturarea unor dispoziții legale din dreptul intern nu poate avea loc decât în contextul priorității blocului de convenționalitate (Convenția, unită cu jurisprudența C. de la S., sens în care sunt și dispozițiile art. 11 și art. 20 din Constituția R., sau a priorității dreptului comunitar, ceea ce nu este cazul în speța de față, după cum, anumite pretenții concrete ar putea fi formulate, invocându-se direct Convenția și jurisprudența creată în aplicarea sa, în contextul unui vid legislativ în dreptul național (absența căilor de recurs interne sau a dreptului la un recurs efectiv - art. 13 din C.) în domeniul drepturilor și intereselor legitime pentru protejarea cărora, un resortisant al unui stat membru al C.i, solicită antrenarea mecanismului judiciar național. Or, în sistemul românesc s-a creat cadrul legal pentru realizarea drepturilor reclamantului, prin L. nr. 2., astfel cum s-a arătat în considerentele ce preced.

Raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul va admite în parte acțiunea civilă precizată, va constata caracterul politic al condamnării defunctului S. C. C., prin sentința penală nr. 1448/(...), pronunțată în dosarul nr. 1193/1958 al T.ui M. C., la pedeapsa capitală; va obliga pe pârât la plata către reclamant a sumei de 377.990 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea bunurilor mobile confiscate și a dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la pronunțarea prezentei sentințe și până la achitare; va respinge toate celelalte capete de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri materiale și la daune morale.

În baza art. 274-276 Cod procedură civilă, pârâtul va fi obligat la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale către reclamant, reprezentând onorariu de expert (parțial raportat la pretențiile admise), cheltuieli de judecată justificate cu chitanțele aflate la dosar.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat, deplasări, transport, în absența oricăror înscrisuri doveditoare, aceste cheltuieli nu au fost acordate, nefiind probate în condițiile art. 1169 Cod civil";.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pe de o parte,

recl aman tul S. I. H. A., iar pe de al tă p ar te, p âr âtul S. Român pr in M in is terul

F in anțelor Publ ice ș i P. de pe l âng ă T ribu n alul M ar amu reș.

Prin propriul recurs, pârâtul S Ro mân pr in M in is ter ul F in anțelor Publ icea solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii petitului privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale.

În fapt, reclamantul arata ca tatăl său a fost condamnat politic, fiind executat in baza sentinței nr. 1448/0(...) in dosarul nr. 1193/1958 al T. M. al R. a III-a M. C., solicitând obligarea S.ui Român la plata despăgubirilor pentru prejudiciul material in suma de 660.960 lei precum si la plata unui cuantum de

660.960 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. Si cheltuieli de judecata in suma de 600 lei.

In ce privește capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri materiale, învederează instanței ca in conformitate cu art.1169 C.pr.civ., "cel ce face o propunere in instanța trebuie sa o dovedească";.

Recurentul consideră inadmisibila hotărârea emisa de Tribunalul Maramureș prin S. civila nr. 221/(...), in obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 377.990 lei cu titlu de despăgubiri materiale, atâta vreme cât reclamantul S. I. H. A. nu poate dovedi autenticitatea obiectelor confiscate, precum și vechimea acestora.

Singurele așa zise dovezi care constituie probele in aceasta cauza, pe baza cărora s-a si efectuat Raportul de expertiza tehnica judiciara sunt descrierile reclamantului cu privire la bunurile confiscate.

Acesta recunoaște ca pentru descrierea bunurilor a consultat cărți de specialitate si a folosit informații de pe internet despre obiecte identice sau similare.

La dosarul cauzei nu exista fotografii care sa ateste autenticitatea obiectelor confiscate ca fiind obiecte de colecție, cu excepția unei singure fotografii care atestă doar posesia unor obiecte de mobilier.

In descrierea la care se face referire, reclamantul face vorbire numai despre obiecte din cărțile de specialitate, folosindu-se frecvent de termenul „. sau „., aceasta fiind de fapt singura modalitate de a dovedi autenticitatea obiectelor confiscate.

Recurentul pârât consideră că instanța se afla într-o grava eroare acordând despăgubiri materiale reclamantului, în cuantum de 377.990 lei, piesele depuse la dosar atestând doar posesia bunurilor și nu autenticitatea și implicit valoarea acestora.

Recurentul precizează că pentru calculul care vizează plata veniturilor salariale nerealizate In suma de 243.540 lei, conform adeverinței Eparhiei

Reformate de pe lângă P. C., nr. 320/(...), în mod greșit s-a utilizat în formula de calcul salariu mediu pe economie aferenta anului 2009 ca fiind 1845 RON, salariul mediu brut aferent anului 2009 fiind de 1693 RON în conformitate cu L. nr.19/2009.

Tot in ceea ce privește petitul privind daunele materiale, instanța de fond hotărăște în contrariu cu obligarea pârâtei la plata de despăgubiri materiale si respingerea « celorlalte capete de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri materiale si morale, creând în acest fel confuzie.

F.a de cele de mai sus, pârâtul recurent susține ca instanța a apreciat cuantumul despăgubirilor pornind de la premise ce nu pot fi dovedite si care, în opinia pârâtului recurent, nu sunt realiste.

Pentru motivele de mai sus pârâtul recurent solicită admiterea recursului, modificarea in parte a sentinței recurate, in sensul respingerii si a capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 377.990 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea reactualizată a bunurilor confiscate.

Prin propriul recurs, P. de pe

l âng ă T ribun alul M ar amureșa solicitat,în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304^{1C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și reducerea prejudiciului material stabilit în favoarea reclamantului.}

În motivarea recursului s-a apreciat că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de casare prev. de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., urmând ca în baza art. 304^{1C.pr.civ., fiind vorba despre o hotărâre ce nu poate fi atacată cu apel, instanța de recurs să examineze cauza sub toate aspectele.}

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul S. I.-H. A. a chemat în judecată S. Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se constate că tatăl său, numitul S. C., a fost condamnat pentru infracțiuni cu caracter politic la pedeapsa capitală, prin S. penală nr. 1448 din 4 octombrie 1958, pronunțată de T. M. al R. a III-a M. C., în dosarul nr. 1193/1958.

S-a solicitat obligarea S.ui Român la plata despăgubirilor pentru prejudiciul material, în sumă de 660.960 lei, reprezentând venitul nerealizat de către cel condamnat pe o perioadă de 30 ani, precum și aceeași sumă cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de către reclamant.

La data de 07 martie 2011 reclamantul a precizat acțiunea, arătând că înțelege să solicite obligarea pârâtului la plata veniturilor salariale nerealizate de către persoana condamnată, calculate până la împlinirea vârstei de 90 ani, precum și la plata contravalorii unor bunuri confiscate, fiind invocate prev. art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2..

Au fost indicate 60 bunuri mobile, astfel cum rezultă din procesele verbale de confiscare aflate la filele 75 și următoarele din dosar.

Prin încheierea de ședință din 19 mai 2011, aflată la fila 90 din dosar, prima instanță a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitate evaluare bunuri mobile, fiind numit ca expert domnul S. Z., care urma să evalueze la prețul actual de circulație cele 60 bunuri mobile confiscate în baza hotărârii de condamnare.

În baza și a celorlalte probe administrate în cauză, prin S. civilă nr. 221 din

14 februarie 2012, Tribunalul Maramureș a dispus admiterea în parte a acțiunii formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin

Ministerul Finanțelor Publice.

S-a constatat caracterul politic al condamnării la pedeapsa capitală a defunctului S. C., prin S. penală nr. 1448 din 4 octombrie 1958 a T.ui M. C..

S. Român a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 377.990 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea bunurilor mobile confiscate și a dobânzii legale aferente acestei sume calculate de la pronunțarea prezentei sentințe până la achitare.

Au fost respinse toate celelalte capete de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri materiale și la daune morale.

Pârâtul a fost obligat la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către reclamant.

Incontestabil, fiind vorba despre infracțiunile de trădare prev. de art. 186 din vechiul Cod penal și uneltire contra ordinii sociale prev. de art. 209 din vechiul Cod penal, în mod justificat prima instanță a constatat caracterul politic al condamnării antecesorului reclamantului la pedeapsa capitală, pedeapsă care a fost executată la data de (...) (f. 42 dosar).

Recurentul consideră că hotărârea primei instanțe este greșită cu privire Ia cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului, reprezentând valoarea bunurilor confiscate, fiind incident motivul de casare prev. de art. 304 pct. 9

C.pr.civ., în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, deoarece nu există probe concludente din care să rezulte valoarea bunurilor confiscate, iar în baza art. 304^{1C.pr.civ., privind caracterul devolutiv al recursului, instanța de recurs urmează să examineze cauza sub toate aspectele.}

Așa cum s-a arătat mai sus, pentru stabilirea valorii bunurilor confiscate, prima instanță a avut în vedere raportul de expertiză tehnică judiciară, care, în opinia P., nu este suficient de fundamentat pentru a conferi credibilitate concluziilor expertului în privința valorii acelor bunuri.

De la bun început este de menționat faptul că, în mod evident, bunurile a căror evaluare s-a solicitat de către instanță nu mai există în prezent.

De asemenea, reclamantul nu a fost în măsură să prezinte documente din care să rezulte valoarea acestora sau măcar anumite elemente de identificare și caracteristici care să folosească la evaluare.

În contextul evaluării dispuse de instanță, reclamantul a prezentat o singură fotografie, aflată la fila 246 din dosar, reprezentând anexa nr. 3 la raportul de expertiză, fotografie care înfățișează interiorul unei case.

Pentru a stabili valoarea bunurilor supuse expertizei, reclamantul a întocmit o descriere a acestor bunuri, aflată la filele 224 și urm. din dosar, descriere care a fost pusă la dispoziția expertului.

În privința majorității covârșitoare a bunurilor supuse expertizei, expertul în cauză s-a orientat după această descriere efectuată de reclamant, stabilind valoarea actuală de circulație a bunurilor.

În foarte puține situații, cu referire la obiecte de mobilier și covoare, pornind de la descrierea bunurilor făcute de reclamant, expertul s-a inspirat de pe internet, folosind metoda comparației, având în vedere anumite oferte din magazinele de specialitate.

A. în vedere metodele de evaluare susmenționate, mai exact de aproximare a valorii bunurilor, expertul a stabilit că unele bunuri au o valoare exagerat de mare.

Exemplificativ, patru covoare au fost evaluate la 4.200 euro, trei dulapuri la 6.000 euro, 9 tablouri la 18.000 euro, iar un dulap de sufragerie la suma de

50.000 euro. O vază de fructe tip cântar, indicată la punctul 12 din lista de evaluare a bunurilor, a fost estimată la valoarea de 900 euro.

În primul rând, recurentul consideră că evaluarea efectuată de către expert nu este fundamentată pe indicii sau caracteristici ale bunurilor din care să rezulte că acestea puteau să fie atât de valoroase, toate elementele de identificare fiind furnizate de către reclamant.

Cu privire la aceste elemente de identificare și descriere a bunurilor, este de observat că în procesele verbale de confiscare nu există mențiuni din care să rezulte că bunurile ar fi avut asemenea caracteristici, identice cu cele arătate de reclamant.

În altă ordine de idei, recurentul consideră că nici metoda de stabilire a valorii bunurilor confiscate nu este corespunzătoare. A. în vedere dispoziția instanței, de a se stabili valoare actuală de circulație, așa cum s-a arătat mai sus, expertul a consultat pe internet diverse oferte pentru achiziționarea unor bunuri din categoria celor descrise de reclamant.

Recurentul consideră greșită această modalitate de stabilire a prejudiciului, instanța de judecată, așa cum s-a procedat și în alte cauze, având posibilitatea să dispună ca expertul să stabilească care era valoarea bunurilor la nivelul anilor

1958-1959, când s-a dispus confiscarea, urmând ca valorile respective să fie actualizate, ținând eventual seama și de cursul de schimb dintre dolar și leu în perioadele care interesează.

Așadar, recurentul consideră că se impune refacerea sau completarea raportului de expertiză, pentru ca expertul numit în cauză să folosească și o altă modalitate de stabilire a prejudiciului material cauzat prin confiscarea bunurilor în discuție.

Cu ocazia dezbaterii cauzei, înainte de acordarea cuvântului pe fond, așa cum rezultă din încheierea din 26 ianuarie 2012 aflată al fila 266 din dosar, instanța a respins cererea procurorului de ședință privind completarea lucrării de expertiză, pentru a da lămuriri și explicații și, respectiv, cererea de înfățișare a expertului în instanță, conform art. 211 Cod procedură civilă.

Este de menționat și faptul că, în vederea dovedirii prejudiciului material, la termenul de (...) au fost audiați doi martori. A. martori erau foarte tineri la momentul condamnării tatălui reclamantului astfel că, ținând seama și de perioada îndelungată de timp care a trecut până în prezent, relatările acestora poartă în mod incontestabil semnul incertitudinii.

Pentru motivele arătate mai sus recurentul solicită instanței de recurs să dispună completarea raportului de expertiză, eventual administrarea altor probe cu privire la valoarea prejudiciului, în final considerând că se impune modificarea hotărârii atacate și reducerea acestui prejudiciu, conform art. 304 pct. 9, art. 304^{1raportat la art. 312 alin. 1, 2 și 3 C proc. civ.}

Prin propriul recurs, reclamantul S. I. H. Aa solicitat admiterea recursului șimodificarea sentinței, în sensul majorării daunelor materiale acordate, de la suma de 377.990 lei la 385.035 lei, obligând intimatul-pârât și la plata veniturilor salariale nerealizate, precizate pentru termenul de judecată din 7 martie 2011, în sumă de 243.540 lei, conform adeverinței Eparhiei Reformate de pe lângă P. C. nr. 3. martie 2011 și la plata pensiei calculate până la împlinirea vârstei de 90 de ani, în sumă de 192.000 lei (20 de ani de pensie x 12 luni x 800 lei = 192.000 lei) și în sensul obligării intimatului-pârât, cu titlu de daune morale cuvenite în urma pierderii vieții tatălui prin executare, în principal, la plata sumei de 7.000.000 RON și în subsidiar, la plata sumei de 432.000 EURO. Cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

În motivarea recursului reclamantul recurent a arătat că, înainte de toate, în privința întinderii daunelor morale, recurentul reclamant precizează faptul că, cu prilejul dezbaterii fondului, domnișoara avocat S. C. a precizat cuantumul acestora la suma de 7.000.000 RON, precizare care se consideră modificare de acțiune, în conformitate cu prevederile art. 132 alin. 2 C.pr.civ., în susținerea acestei cereri precizate fiind anexate la concluziile scrise înscrisuri, care puteau fi depuse chiar și numai în recurs. Deci înlăturarea lor ca probe concludente și utile nu este justificată.

Potrivit considerentelor criticate, speranța legitimă a reclamantului recurent, bazată pe dispozițiile art. 1 din P. nr.1 al C. trebuie înlăturată în urma deciziei C. C. nr. 1., deoarece art. 4 din D.-lege nr. 1. și art. 5 alin. (1), lit. a din L. nr. 2. au aceeași finalitate, anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată de la 6 martie 1945, deci despăgubirile morale prevăzute prin art. 5, alin. (1), lit. a din L. nr. 2. nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.

Este de observat, decizia C. C. pornește de la premiza încasării indemnizației cuvenite pe baza D.-lege nr. 1.. Numai că, din nefericire, aceste dispoziții nu se potrivesc cu statutul tatălui recurentului, deoarece el fusese samavolnic executat de justiția militară comunistă cu 32 de ani înainte de apariția actului normativ. În consecință, nu avea cum să încaseze indemnizație prevăzută de art. 4 din D.-lege nr. 1..

Drept urmare, nerecunoașterea dreptului său, respectiv al moștenitorului său, la primirea daunelor morale, încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi și al nondiscriminării (art. 16 din Constituție).

Conchizând, arată reclamantul recurent, în cauza de față, deciziile C. C. nr.

1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010, publicate în M. O. nr. 261 din 15 noiembrie 2010, nu pot fi aplicate.

Cel mai important drept fundamental al persoanei, potrivit art. 22 alin. (1) din Constituție este dreptul la viață, încălcat grosolan de justiția militară a regimului dictatorial. Pedeapsa cu moartea este interzisă prin alin. (3) al aceluiași articol. Deci nerecunoașterea vocației la despăgubiri morale pentru curmarea samavolnică a vieții tatălui reclamantului - recurent ar însemna încălcarea flagrantă al prevederilor art.1 alin. (3 și 5) din Constituție, la care s-a referit Curtea Constituțională în motivarea deciziilor privitoare la neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. (1), lit. a din L. nr. 2..

Din depozițiile martorilor audiați într-un proces similar, Ferencz Ervin și

Orban Petru, rezultă că aceștia au estimat cuantumul daunelor morale cuvenite în urma pierderii vieții tatălui prin executare, la sume de patru, respectiv, zece milioane lei. Ținând cont de aceste depoziții, cu prilejul dezbaterii fondului, avocata reclamantului recurent a precizat oral acțiunea, solicitând obligarea S.ui pârât, cu titlu de daune morale, la plata sumei de 7.000.000 RON, media sumelor estimate de martori.

Petitul subsidiar, privitor la daunele morale, neanalizat de instanța de fond, a fost formulat potrivit următorului raționament: neîndoielnic, este foarte greu de apreciat prețul vieții unui om, executat la vârsta de 54 ani, tată a cinci copii, care mai putea trăi încă 42 de ani, reclamantul având în vedere limita maximă de vârstă umană, care trebuie avută în vedere, potrivit principiului reparării integrale.

În cazul în care instanța nu va accepta estimările martorilor, atunci recurentul reclamant propune următoarea metodă de determinare a prețului vieții: potrivit deciziei Î. nr. 4574/27 mai 2011, domnul Szilagyi Arpad pentru detenție politică de 7 ani a beneficiat de daune morale de 72.000 EUR. În cazul în care tatăl reclamantului nu ar fi fost omorât, ci ar fi executat pedeapsa închisorii pe viață, în sensul evaluării daunelor morale efectuate prin decizia Î., ar fi avut dreptul la despăgubiri morale de 432.000 EURO, potrivit următorului calcul: 42 ani: 7 ani = 6 x 72.000 EUR = 432.000 EURO. Neîndoielnic, pierderea vieții nu poate "valora" mai puțin decât suferințele cauzate de detenția pe viață.

În privința daunelor materiale neacordate de prima instanță reclamantul consideră că nu se justifică neacordarea integrală a despăgubirilor civile, stabilite prin expertiză, iar pentru acordarea venitorilor salariale și a pensiei, care nu au putut fi achitate tatălui recurentului datorită executării sale, recurentul opinează că argumentația privitoare la vocația sa la daunele morale este valabilă și pentru acest capăt de cerere, ținând cont și de principiul reparării integrale, prevăzut de art. 1084 C.

Recur su l reclaman tu lu i e s te n ef ond at, iar recur su r ile p âr â tu lu i și

al P. de pe l ân g ă T ribun alu l M ar amu reș su n t f on date.

Recursul reclamantului a vizat două aspecte, și anume, majorarea daunelor materiale acordate de instanța fondului, de la suma de 377.990 lei la suma de 385.035 lei, obligând pârâtul și la plata veniturilor salariale nerealizate, precizate pentru termenul de judecată din (...) în sumă de 243.540 lei, conform adeverinței Eparhiei reformate de pe lângă P. C. nr. 320/(...) și la plata pensiei calculate până la împlinirea vârstei de 90 de ani, în sumă de 192.000 lei, respectiv, obligarea pârâtului la plata daunelor morale cuvenite în urma pierderiivieții tatălui reclamantului prin executare, în principal, la plata sumei de 7 milioane RON, și în subsidiar la plata sumei de 432.000 Euro.

Recursurile pârâtului, respectiv al P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, au vizat soluția dată de către instanța de fond petitului privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale, cei doi recurenți apreciind că aceste despăgubiri materiale sunt excesiv de mari, că nu s-a putut dovedit autenticitatea obiectelor confiscate, vechimea acestora, expertul bazându-se doar pe descrierile reclamantului cu privire la bunurile confiscate, că nu există probe concludente din care să rezulte valoarea bunurilor confiscate, că expertiza tehnică judiciară nu este suficient de fundamentată pentru a oferi credibilitate concluziilor expertului în privința valorii acelor bunuri, că reclamantul nu a fost în măsură să prezinte documente din care să rezulte valoarea acestora sau măcar anumite elemente de identificare și caracteristici care să folosească la evaluare, că expertiza efectuată nu este fundamentată pe indicii sau caracteristici ale bunurilor, din care să rezultă că acestea puteau să fie atât de valoroase, în condițiile în care în procesele verbale de confiscare nu există mențiuni din care să rezultă că bunurile ar fi avut aceleași caracteristici cu cele indicate de reclamant. S-a apreciat de către cei doi recurenți că expertul trebuia să stabilească valoarea bunurilor la valoarea anilor 1958 - 1959, când s-a dispus confiscarea, impunându-se deci refacerea raportului de expertiză.

Cu privire la caracterul politic al condamnărilor dispuse în privințaantecesorului reclamantului.

Prin cererea introductivă de instanță reclamantul a solicitat instanței să constate faptul că tatăl său, S. C. C., a făcut obiectul condamnării cu caracter politic, fiind executat pe baza sentinței nr. 1448/0(...), dosar nr. 1193/1958 al T.ui M. al R. a III-a M.e C., cu consecința obligării pârâtului la despăgubiri materiale și morale.

Prin sentința penală nr. 1448/0(...), pronunțată de T. M. al R. a III-a M. C., în deplasare în Garnizoana Oradea, în dosar nr. 1193/1958, s-a dispus condamnarea lui S. C. C. pentru două infracțiuni: s-a dispus condamnarea acestuia la moarte, pentru crima de trădare de patrie, prin schimbare de calificare, conform art. 292 CJM, din infracțiunea prev. și ped. de art. 184 C. pen., combinat cu art. 186 alin. 1 C.; totodată, s-a dispus condamnarea lui S. C. C. pentru infracțiunea de uneltire contra ordinei sociale, prev. și ped. de art. 209 pct. 2 al. penultim C., introdus prin D. nr. 3., urmând ca în final, potrivit art. 101 C., să execute pedeapsa cea mai gravă, adică pedeapsa capitală (f. 4-41 dosar fond).

În considerentele acestei sentințe penale, ca stare de fapt, s-a reținut faptul că S. C., în calitatea sa de preot reformat, a dus o propagandă susținută în direcția cedării Ardealului U. H., încadrându-se în anul 1939 în Organizația Diversionistă Teroristă denumită „. de E. a A., aceasta având ca scop ca, în cazul izbucnirii unui nou război între Ungaria și România, să desfășoare activitate de teroare și diversiune și a înlesni astfel ocuparea Ardealului de către armatele hortiste. După cedarea Ardealului de N. U. H., S. C. se reîntoarce în comuna V. lui M., unde se integrează întrutotul în spiritul regimul fascist, devenind și președinte de plasă al A. M. C. A. E., cu caracter naționalist, și în cadrul căreia inculpatul a desfășurat activitate susținută pentru maghiarizarea populației române.

După data de (...), după retragerea trupelor hortiste din comuna V. lui M., inculpatul se încadrează în Organizația democratică U.P.M., devenind președinte de plasă, continuându-și activitatea sa naționalistă, șovină, iredentistă, propagând în rândurile populației maghiare ideea cedării Ardealului U..

Paralel cu această activitate, acesta ține legătura cu cercurile politice și clericale reacționare din Ungaria, furnizând informații cu caracter secret, în transmiterea acestor informații folosindu-se de foștii agenți ai Serviciului de S. H.

Potrivit art. 7 din L. nr. 2., prevederile L. nr. 2. nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității și persoanelor condamnate pentru că au desfășurat o activitate de promovare a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor rasiste și xenofobe, precum ura sau violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, inferioritatea unor rase și superioritatea altor rase, antisemitismul, incitarea la xenofobie.

Dispozițiile art. 7 din L. nr. 2. reglementează practic categoria de persoane în privința cărora L. nr. 2. nu este aplicabilă și ale căror acțiuni, fondate pe dispozițiile acestei legi, sunt practic inadmisibile, spiritul edictării de către legiuitor a acestui text fiind, evident, protejarea unui interes public, respectiv a umanității, a egalității tuturor oamenilor în fața legii, fără nicio discriminare, pe criterii etnice, rasiale, religioase, etc, și nu în cele din urmă, respectarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Antecesorul recurentului, numitul S. C. C., a fost condamnat pentru două infracțiuni: pe de o parte, a fost condamnat la moarte, pentru crima de trădare de patrie, prin schimbare de calificare, conform art. 292 din C. Justiției M.e, din infracțiunea prev. și ped. de art. 184 C., comb. cu art. 186 alin. 1 C.pen; iar pe de altă parte, a fost condamnat pentru infracțiunea de uneltire contra ordinei sociale, prev. și ped. de art. 209 pct. 2 alin. penultim C., desigur, în final, acesta urmând să execute, conform art. 101 C., pedeapsa cea mai gravă, adică pedeapsa capitală (sentința penală nr. 1448/0(...), pronunțată de T. M. al R. a III-a M. C., în deplasare în Garnizoana Oradea, în dosar penal nr. 1193/1958 - f. 4-41 dosar fond).

Art. 184 alin. 1 din C. penal din 1936, denumit și C. lui C. al II-lea, decretat sub nr. 577/1936, publicat în M. O. nr. 73/(...), Partea I, și care în redactarea inițială a fost în vigoare până la momentul intrării în vigoare a L. nr.

5/(...), prevedea că cetățeanul român care săvârșește vreo faptă, în scop de a supune teritoriul S.ui sau o parte din el, suveranității unui Stat străin, sau de a suprima ori știrbi independența S.ui, comite crimă de trădare și se pedepsește cu muncă silnică pe viață.

Aliniatul 2 al aceluiași articol 184 din C. penal din 1936 prevedea că aceeași pedeapsă se aplică și faptului săvârșit în scopul de a distruge unitatea S.ui.

În același timp, în conformitate cu art. 186 alin. 1 din C. penal din 1936, cetățeanul român care uneltește sau se pune în înțelegere cu Guvernele străine sau cu agenții lor, ori cu partide, asociațiuni sau grupări străine, cu caracter politic, spre a provoca războiu contra S.ui Român, spre a înlesni ori aduce ocupațiunea străină, comite crima de trădare și se pedepsește cu muncă silnică pe viață, pedeapsa fiind redusă potrivit alin. 2, în limitele arătate în acest aliniat, dacă înțelegerea nu și-a ajuns scopul.

Potrivit art. 194 din C. penal din 1936, articol modificat de L. nr. 5/(...), când vreuna din infracțiunile prevăzute de art. 184, art. 186, art. 187, art. 188, art. 189, art. 190, art. 191 și art. 192 este comisă de un străin, constituie crimă de spionaj, aliniatul final al aceluiași articol arătând că în timp de război dispozițiunile acestei secțiuni se aplică în măsura în care sunt de acord cu convențiunile internaționale referitoare la spionaj.

L. nr. 5/(...), pentru modificarea unor dispozițiuni din C. penal, a fost publicată în M. O. nr. 15/(...), prin această lege prevăzându-se în art. 187 că dacă relațiunile întreținute de cetățeanul român cu supușii puterii străine, aveau de obiect una din următoarele fapte - respectiv, îndeplinirea unor acte care sătindă a angaja S. Român la declararea sau menținerea neutralității sau la declarațiunea de războiu; acceptarea unor promisiuni, bani, daruri ori alte foloase în scop de a îndeplini acte contrarii interesului național în caz de războiu; determinarea altor persoane de a comite faptul prevăzut la punctul 2 -, pedeapsa era muncă silnică pe viață.

Prin L. nr. 5. a fost menținut integral textul art. 194 din C. penal din 1936. În același timp, art. 209 din C. penal din 1936, astfel cum a fost modificat prin L. nr. 5., prevedea următoarele: constituie delictul de uneltire contra ordinii sociale faptul de a propăvădui prin viu grai schimbarea formei democratice de guvernământ a statului (alin. 1 pct. I); faptul de a face propagandă pentru răsturnarea în mod violent a ordinei sociale existentă în stat (alin. 1 art. II lit. a); faptul de a constitui sau organiza asociații secrete cu scopul arătat la aliniatul precedent, fie că au ori nu caracter internațional (alin. 1 pct. II lit. b); faptul de a lucra, prin mijloace violente, pentru a produce teroare, teamă ori dezordine publică, cu scopul de a schimba ordinea economică sau socială din România (alin. 1 pct. II lit. c); faptul de a intra în legătură cu vreo persoană sau asociație cu caracter internațional din străinătate sau din țară, în scopul de a primi instrucțiuni sau ajutoare de orice fel pentru pregătirea unei răsturnări a ordinei democrate a statului (alin. 1 pct. II lit. d); faptul a ajuta, în orice mod, o asociațiune din străinătate sau din țară care ar avea de scop să lupte contra ordinei economice sau sociale din România, prin mijloacele arătate la literele a și c (alin. 1 pct. II lit. e); faptul a afilia sau de a deveni membru al vreuneia dintre asociațiile prevăzute de lit. b și c (alin. 1 pct. II lit. f); cei care inițiază, organizează, activează sau participă la organizațiuni de tip fascist politice, militare sau paramilitare (alin. 1 pct. III); cei care, fără a face parte din organizațiunile prevăzute la pct. III, fac propagandă sau întreprind acțiuni în favoarea acelor organizațiuni, a membrilor lor sau a scopurilor urmărite de ele (alin. 1 pct. IV).

C. Justiției M.e din 20 martie 1937, abrogat prin 1 din L. nr. 30/1968, la data de 13 noiembrie 1968, prevedea în art. 292 că, dacă faptul așa cum rezulta din desbateri este susceptibil a patimi o altă calificare decât cea din actul de acuzare președintele o va supune deliberării tribunalului, ascultând ministerul public și apărarea.

Starea de fapt care a fost avută în vedere la pronunțarea sentinței penale nr. 1448/0(...), relevă, în esență, faptul că antecesorul reclamantului a manifestat o activitate național șovină iredentistă, precum și o activitate de spionaj.

Manifestările cu caracter naționalist, șovin, iredentist, se încadrează în textul art. 7 din L. nr. 2., text legal care prevede în mod expres că nu pot beneficia de prevederile acestei legi persoanele care au fost condamnate pentru că au desfășurat o activitate de promovare a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor rasiste și xenofobe, precum ura sau violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, inferioritatea unor rase și superioritatea altor rase, antisemitismul, incitarea la xenofobie, respectiv, persoanele condamnate pentru infracțiuni contra umanității.

Drept urmare, fiind vorba despre însăși admisibilitatea cererii întemeiată pe dispozițiile L. nr. 2., deci despre o excepție de fond, absolută și peremptorie, de ordine publică, C. constată că se impune analizarea de către prima instanță a caracterului politic al condamnării antecesorului reclamantului, exclusiv în privința condamnării dispuse pentru art. 209 C., iar nu și pentru condamnarea dispusă pentru art. 184 combinat cu art. 186 C.

Oricum, prin prisma art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2., condamnarea dispusă pentru art. 209 C. constituie de drept condamnare cu caracter politic, în înțelesul pe care L. nr. 2. îl dă acestei noțiuni.

Cu privire la despăgubirile morale solicitate de reclamant.

Prin petitul cererii introductive de instanță, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului S. Român la plata sumei de 660.960 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, iar în temeiul art. 1088 C., obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data pronunțării sentinței.

Ulterior, reclamantul și-a precizat cererea, însă, doar cu privire la daunele materiale (f. 60 dosar fond, f. 100 dosar fond).

Petitul având ca obiect acordarea daunelor morale a fost întemeiat de reclamant pe dispozițiile L. nr. 2., reclamantul apreciind că plafonarea prejudiciului moral prin O. nr. 62/(...) - cererea introductivă de instanță fiind promovată după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, la (...) -, nu se aplică în speță, întrucât are în vedere doar pedepsele privative de libertate, nu și ipoteza pierderii vieții.

În ceea ce privește temeiul de drept invocat de reclamant în susținerea acestui petit, respectiv, L. nr. 2. - în realitate, fiind vorba evident despre dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. -, C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectele juridice, ca urmare a pronunțării D. nr. 1358/(...) a C. C. a R., astfel încât, întemeiat pe acest text legal, reclamantul nu mai este îndreptățit la a pretinde obligarea pârâtului la despăgubiri morale.

L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.

Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000.

Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) (modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în M. O. al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :

„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..

(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.

(4) Deciziile C. C. se publica în M. O. al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.

Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea

C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în M. O. al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :

„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.

(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două

Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.

(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";

Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..

Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.

Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.

În plus, prin D. nr. 12/(...), pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în dosar nr. 14/2011, în soluționarea unui recurs în interesul legii,

Instanța Supremă a statuat că „urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. O.";.

Temeiurile subsidiare invocate de reclamantul recurent în susținerea acțiunii sale în ansamblu, respectiv, art. 52 alin. 3 din Constituția R. și art. 5 alin. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu pot servi ca temei juridic al acordării daunelor morale în favoarea reclamantului, în condițiilestipulate de L. nr. 2., pentru condamnarea dispusă antecesorului reclamantului în temeiul art. 209 C., întrucât, în temeiul L. nr. 2., pentru condamnări care se circumscriau de drept caracterului politic avut în vedere de această lege, daunele morale puteau fi acordate exclusiv în temeiul art. 5 alin. 1 lit. 1 din L. nr. 2..

Incidența sau nu în cauză a O. nr. 6. este lipsită de orice relevanță și efecte juridice, în condițiile în care prin această ordonanță s-au adus modificări L. nr.

2., sub aspectul cuantumului daunelor morale ce pot fi acordate, și în condițiile în care și în privința O. nr. 6., Curtea Constituțională s-a pronunțat prin D. nr.

1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. O. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Cu privire la daunele materiale solicitate de reclamant.

Prin cererea introductivă de instanță reclamantul a solicitat obligarea S.ui

Român la plata despăgubirilor pentru prejudiciul material suferit în urma executării nedrepte a tatălui său, S. C. C., despăgubiri în sumă de 660.960 lei, sumă calculată pe baza venitului mediu lunar pe economie (1.836 lei x 30 ani =

360 luni); cu plata dobânzilor legale aferente acestei sume, conform art. 1088 C., începând cu data pronunțării sentinței.

Printr-o precizare de acțiune depusă la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din (...) (f. 60 - 63 dosar fond), reclamantul și-a precizat petitul privitor la daunele materiale, solicitând obligarea pârâtului la: plata veniturilor salariale nerealizate de S. C. C., în sumă de 243.540 lei, conform adeverinței Eparhiei Reformate de pe lângă P. C. nr. 320/(...); plata pensiei calculate până la împlinirea vârstei de 90 de ani, în sumă de 192.000 lei (20 de ani de pensie x 12 luni x 800 lei = 192.000 lei); plata contravalorii bunurilor confiscate, potrivit proceselor verbale anexate, bunuri mobile care au fost expres enumerate în precizarea de acțiune de la fila 60 dosar fond; plata despăgubirilor materiale pentru imobile, constând în una casă construită din cărămidă, acoperită cu țigle, compusă din trei camere, o bucătărie, o cămară de alimente, un beci, cu terenul aferent, situate în localitatea V. lui M., str. 17 octombrie nr. 23, înscrise în CF nr.

2230 V. lui M., nr. top 2230.

Ulterior, reclamantul și-a completat precizarea de acțiune privitoare la daunele materiale, la data de (...) (f. 100 dosar fond), arătând că în afara bunurilor indicate în precizarea de acțiune depusă la termenul din (...), ținând cont de conținutul procesului-verbal de percheziție din (...), întocmit de lt. maj. Aron T., solicită obligarea pârâtului la plata de daune materiale pentru următoarele bunuri mobile confiscate, înscrise în acest proces-verbal, după cum urmează: o mașină de cusut marca Singer, în stare de funcționare; 6 dulapuri pentru haine din lemn de nuc, de culori diferite; două dulapuri cu sertare, de culoare maro; un claranet mare, în stare de funcționare; un pat din lemn de nuc, de două persoane; un recamier pentru o persoană; două scaune tapițate tip fotoliu; o masă de bucătărie din lemn de nuc; două scaune tapițate din lemn de nuc.

Instanța de fond, la acordarea daunelor materiale în favoarea reclamantului, a avut în vedere expertiza de evaluare a acestor bunuri întocmită de expert evaluator S. Z. (f. 208-250 dosar fond), expertiză prin care au fost evaluate de către expert toate bunurile enumerate de reclamant în precizarea de acțiune de la fila 60, respectiv, în completarea precizării de acțiune de la fila 100 dosar fond.

Este adevărat că, instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii sale că „din bunurile expertizate vor fi avute în vedere doar cele cu privire la care există documente, f. 42-43, 77-78, 81-88, 104-105, 108, 147, înscrisuri ce se coroborează și cu depozițiile martorilor audiați, care au descris sub prestare de jurământ, bunurile, natura bunurilor văzute în casa defunctului - f. 260-261";,dar nu este mai puțin adevărat că, în deplin acord cu dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., instanța de fond putea avea în vedere, la stabilirea daunelor materiale, strict bunurile care au fost confiscate ca efect al hotărârii penale de condamnare nr. 1448/0(...).

Astfel, potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., pot fi solicitate despăgubiri materiale în temeiul acestei legi doar dacă aceste despăgubiri materiale reprezintă

„echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative"; și dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu au fost obținute despăgubiri în echivalent în condițiile L. nr. 1. sau ale L. nr. 247/2005.

Or, în speță, antecesorul reclamantului a fost condamnat în anul 1958, prin sentința penală nr. 1448/0(...), astfel încât, la stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale, trebuie avute în vedere doar bunurile confiscate imediat după pronunțarea acestei sentințe, adică, în anul 1958.

În ceea ce privește bunurile imobile, acestea au făcut obiectul L. nr. 1., în favoarea lui O. M., mama reclamantului - calitatea reclamantului, de moștenitor al mamei sale, fiind dovedită cu certificatul de moștenitor nr. 6/(...), aflat la fila

175 dosar fond -, așa cum rezultă din dosarul de L. nr. 1., aflat la filele 116-128 dosar fond, nemaicomportând în prezent niciun fel de discuții.

Cu privire la bunurile mobile, C. constată că de la S. C. C., au fost confiscate bunurile expres enumerate și menționate în procesul verbal de confiscare din (...), aflat la fila 79 dosar fond, pe lângă bunurile imobile care au făcut în prezent obiectul restituirii în temeiul L. nr. 1., respectiv, următoarele bunurile mobile: o masă de 6 persoane de sufragerie din lemn tare; 8 bucăți scaune tapițate din lemn tare; un bufet mare cu servantă pentru sufragerie cu placă de marmură; o servantă mică cu placă de marmură prevăzută cu o oglindă mare de cca. 1,80 metri; două bucăți dulapuri furnir sistem vechi pentru haine în stare bună; o bucată haină bărbătească de culoare bleumarin, în stare bună.

La data de (...) s-a încheiat un proces-verbal suplimentar de confiscare, „. a dispune confiscarea totală a averii personale"; a lui S. C. C., „în continuarea execuției începute la data de (...)";, referitor la confiscarea următoarelor bunuri: un butoi de 672 litri, uzat, cu 550 litri vin hibrizi pe drojdie; un butoi de 420 litri uzat plin cu vin pe drojdie - hibrizi; un butoi vechi de 430 litri plin cu vin - hibrizi pe drojdie; un butoi de 434 litri, vechi, cu 300 litri vin - hibrizi pe drojdie; un dulap mic cu două uși cu geamuri cu 22 sertare, poliție pe numismatică; un dulap negru de sufragerie cu gravuri în fildeș, vitrină fără geamuri, cu gravuri motive religioase, bun pentru muzeu; un vas de ceramică spart din epoca omului primitiv (f. 80 dosar fond).

Bunurile mobile enumerate, așadar, în procesul-verbal de confiscare din (...), respectiv, cele enumerate în procesul-verbal de confiscare suplimentar din (...), au fost confiscate ca o consecință directă a condamnării penale aplicate lui S. C. C., astfel încât, circumscriindu-se textului art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., aceste bunuri se impun a fi evaluate pentru stabilirea despăgubirilor materiale cuvenite reclamantului pentru acestea.

C. constată, totodată, că printr-un proces-verbal de sechestru din (...), au fost sechestrate de la învinuitul S. C. C., de la locuința soției sale, S. M., „averea mobilă și imobilă ce aparține învinuitului, după cum urmează: o casă construită din cărămidă, acoperită cu țiglă, compusă din trei camere, o bucătărie, o cameră de alimente și un beci în stare uzată, situată în comuna V. lui M., str. octombrie nr. 23; o masă de 6 persoane, 8 bucăți scaune tapițate, un prânzitor și o oglindă, toate în stare bună"; (f. 147 dosar fond).

În acest proces-verbal de sechestru, sechestru care evident a fost instituit în dosarul penal în care S. C. avea deja calitatea de învinuit și în care ulterior a șifost condamnat la pedeapsa capitală, s- a menționat în mod expres „alte bunuri nu s-au mai găsit";, iar cele prevăzute în inventar s-au lăsat în custodia numitei S. M., căreia i s-a pus în vedere consecințele penale prevăzute de art. 263 - 264

C., în cazul degradării, schimbării sau degradării"; (f. 147 dosar fond).

Printr-un proces-verbal din (...), încheiat de lt. maj. de M. P. I., s-a procedat la preluarea din gospodăria numitei S. M., și predarea către numitul C. E., a următoarelor bunuri mobile: „3 dulapuri cu una ușă pentru haine; un pat dublu, un recameu de o persoană; două noptiere; o masă de 6 persoane; 4 scaune tapițate, unu curbat tapițat și două fotolii; una mașină de cusut Z. o masă de birou cu 8 sertare și două corpuri; un cuier pentru haine; o oglindă de perete aranjată pe ramă; 9 rame cu tablouri diferite; una vază pentru serviciu fructe și două pentru flori; una vază de fructe tip cântar pentru fructe; un dulap bucătărie cu patru uși, din care două sticlă, culoare verde; un dulap cu patru sertare pentru lenjerii; o somieră de o persoană uzată; un raft tip bibliotecă compus din două părți cu 400 cărți diferite; o masă de bucătărie, un saltar de culoare verde, un lavor de culoare verde, un butoi pentru făină; un cântar cu greutăți; un serviciu de țuică cu 13 pahare diferite și tavă metal; un serviciu de vin cu 6 pahare și tavă metal; un serviciu de cafea cu 5 cești din porțelan, una cană cafea; un castron supă de faianță, una farfurie pentru prăjitură; trei borcane sticlă, una damijeană 5 kg, 15 diferite sticle, una garnitură de untură roșie; 5 cratițe tablă între 4-8 kg., o oală fontă, două oale de fier smălțuite; un capac tablă; o mașină de măcinat roșii; o mașină de tocat carne; o presă mână pentru cartofi, un topor fără coadă; o strecurătoare mare și una pentru ceai, o pâlnie, o răzătoare, o măsură de jumătate litri; 6 farfurii de porțelan întinse; 3 farfurii mari marmură; 5 farfurii pentru salată; o cană ceai de porțelan; 5 căni de porțelan pentru ceai; 13 pahare diferite; două vase pentru piperi de faianță; un vas faianță pentru zahăr; o mașină măcinat cafea defectă; un prizător de hraz complet; 3 matrate; 6 covoare diferite uzate; o măsuță cu 3 picioare pentru flori; un fier călcat pentru cărbune în stare de funcționare; 6 perne mici umplute cu perne uzate; două perne mari umplute cu pene; o dună de culoare verde uzată; o umbrelă de culoare neagră; o cutie șah mic"; (f. 75 dosar fond).

C. constată că preluarea acestor bunuri mobile de la S. M., prin procesul- verbal din (...), poate fi asimilată noțiunii de „. ca efect a hotărârii penale de condamnare"; a defunctului său soț, S. C. C.

Prin urmare, în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., reclamantul este îndreptățit la a pretinde despăgubiri materiale doar pentru bunurile mobile care au fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al acesteia, adică, pentru bunurile mobile enumerate în procesul-verbal de sechestru din (...) (f. 147 dosar fond), prin procesul-verbal de confiscare din (...) (f. 79 dosar fond), prin procesul-verbal de confiscare suplimentar din (...) (f. 80 dosar fond) și prin procesul-verbal din (...) (f. 75-76 dosar fond).

În ceea ce privește evaluarea acestor bunuri, C. constată că expertul a avut în vedere, la facerea expertizei, conform propriilor susțineri ale expertului, exclusiv „descrierea bunurilor, făcută de către reclamant, în cursul lunilor august, septembrie octombrie și finalizată în (...)"; (f. 211 dosar fond).

Or, expertul trebuia să pornească în evaluarea bunurilor mobile strict de la descrierea făcută acestor bunuri în procesele verbale de confiscare mai sus amintite, iar nu de la descrierea făcută de reclamant.

Pe de altă parte, expertul a arătat că a optat, pentru evaluarea acestor bunuri mobile, la metoda comparațiilor, scop în care a cules prețurile de tranzacționare, de ofertare, de la magazine de specialitate, de pe piața liberă și de internet, și că, de asemenea, s-a informat cu privire la prețul din publicațiile naționale și internaționale, precum și din experiența acumulată pe parcursulactivității de lichidator, ca vânzător de bunuri folosite din proprietatea firmelor aflate în faliment.

C. constată că metoda pentru care a optat expertul nu este cea mai indicată, întrucât, expertul trebuia să stabilească cu prioritate, prin raportare la cele consemnate în procesele verbale de confiscare, vechimea bunurilor confiscate și gradul lor de uzură la momentul confiscării, precum și autenticitatea acestor bunuri, în condițiile în care reclamantul ar fi susținut că ar fi fost bunuri de patrimoniu sau de muzeu.

Corect au subliniat, atât pârâtul recurent, cât și Ministerul Public, prin P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, că expertiza de evaluare întocmită în fața primei instanțe nu este suficient de fundamentată, astfel încât, s-a ajuns ca evaluarea făcută de expert să confere respectivelor bunuri o valoare exagerat de mare.

Se impune, așadar, suplimentarea probațiunii, prin dovedirea de către reclamant a autenticității bunurilor confiscate - desigur este vorba despre acele bunuri care ar fi de patrimoniu sau de muzeu, în condițiile în care în procesele- verbale mai sus arătat nu sunt menționate nici un fel de elemente de autenticitate, sau care să confere respectivelor bunuri valoare de patrimoniu sau de muzeu, respectiv, nu sunt trecute nici un fel de caracteristici de identificare valorică a bunurilor -, prin prezentarea de către reclamant a unor documente oficiale care să ateste valoarea reală a bunurilor, caracteristicile de individualitate valorică a bunurilor, și care să fie în măsură să reprezinte unele elemente și caracteristici de identificare și care să permită, totodată, certificarea autenticității bunurilor, și aceasta pentru că, din probele care au fost administrate în fața primei instanțe, nu rezultă în mod cert și neîndoielnic că respectivele bunuri ar fi avut caracteristicile precizate de reclamant.

Pe de altă parte, se impune ca la stabilirea adevăratei valori a acestor bunuri să fie avută în vedere valoarea bunurilor la nivelul anilor 1958-1959, când s-a dispus efectiv confiscarea lor, în raport de starea lor și de gradul de uzură de la acel moment, urmând ca respectivele valori să fie actualizate la valoarea actuală.

Desigur, pentru o atare actualizare poate fi avut în vedere și criteriul cursului de schimb valutar leu/dolar în perioada anilor 1958-1958, respectiv, la momentul refacerii expertizei de evaluare.

Apoi, în măsura în care se va dovedi autenticitatea bunurilor confiscate, prin dovedirea elementelor de identificare și a caracteristicilor speciale care justifică valoarea deosebită a respectivelor bunuri, se impune ca expertul să stabilească, pe baza unor metode de evaluare directe, care ar fi valoarea bunurilor la momentul refacerii expertizei de evaluare, însă, și în această situație, la facerea evaluării urmând să se pornească de la starea fizică a bunurilor la momentul confiscării, prin luarea în considerare a stării bunurilor și a gradului lor de uzură la momentul confiscării.

Întrucât în recurs nu se pot administra probe cu expertize, acțiunea fiind promovată anterior intrării în vigoare a L. nr. 202/2010, în temeiul art. 312 alin.

3 C.pr.civ., se va admite recursul pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și recursul P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, se va casa sentința recurată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la același tribunal, urmând ca în rejudecare să fie avute în vedere toate considerentele expuse în prezenta decizie.

În ceea ce privește pretențiile reclamantului, de majorare a despăgubirilor materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate, C. constată că acestea sunt nefondate, în temeiul acelorași considerente pentru care C. aapreciat ca fiind fondate recursurile pârâtului și al P. de pe lângă Tribunalul

Maramureș.

Drept urmare, C. va respinge acest motiv din recursul reclamantului, ca nefondat.

Nefondat este și motivul din recursul reclamantului prin care se solicită, cu titlu de daune materiale, acordarea salariilor nerealizate, în sumă de 243.540 lei, conform adeverinței Eparhiei Reformate de pe lângă P. C. nr. 320/(...), respectiv, acordarea pensiei calculate până la împlinirea vârstei de 90 de ani, în sumă de

192.000 lei, având în vedere că salariul pe care eventual defunctul S. C. C. l-ar fi putut realiza dacă ar fi fost în viață, respectiv, pensia pe care acesta eventual ar fi putut-o încasa, nu se circumscriu noțiunii de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea penală de condamnare, ori ca efect al acesteia, așa cum pretinde art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2..

Pe cale de consecință, C. va respinge ca nefondat și acest motiv din recursul reclamantului.

În ceea ce privește motivul de recurs, din recursul reclamantului, referitor la daunele morale, acesta urmează să fie respins, pentru considerentele care au fost expuse anterior.

Cu pr iv ire l a susț inere a recl aman tulu i recuren t, în sensu l c ă ave a o „ .

leg itimă"; l a a obț ine desp ăgub ir i pen tru p re jud ic iul mor al suf erit.

Dacă situația juridică a reclamantului ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării în M. O. a D. C. nr. 1., adică dreptul reclamantului la despăgubiri morale ar fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie anterior publicării acestei decizii a C. C. a R., atunci, efectele acestei Decizii nr. 1. nu se vor produce asupra situației juridice a reclamantului, întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1

C.proc.civ., dând naștere în patrimoniul reclamantului unei „valori patrimoniale";, în sensul C.i, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din P. Adițional nr. 1 la C., iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dă dreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un „., și de a avea o „. legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă și executorie (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - a se vedea D. nr. 1973/(...), dosar nr. (...)).

La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe L. nr.

2. reclamantul se putea prevala de o „. legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o „. legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat.

Cu pr iv ire l a af ir maț ia recl aman tulu i re curen t, conf or m c ăr e ia în c auz ă nu

po ate f i apl ic ată D. nr. 1., în truc ât s -ar înc ălc a pr inc ip iul eg al ităț ii în drep tur i, al

nond iscr imin ăr ii (ș i implicit al nere tro ac tiv ităț ii -s.n.).

Afirmația reclamantului recurent, conform căreia D. nr. 1. nu poate fi luată în considerare și nu se aplică în speță, întrucât ar însemna să retroactiveze, este evident neîntemeiată, motivat pe următoarele:

Este știut faptul că nu poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea acesteia.

Neretroactivitatea unei legi presupune ca aceasta să nu se aplice unor situații intervenite înainte de intrarea ei în vigoare, legea urmând să dispună numai pentru viitor, așa cum impune art. 15 alin. 2 din Constituția R. și art. 1

C., în timp ce neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.

Este adevărat că potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția R., Deciziile C. C. au efecte ex nunc, adică numai pentru situațiile viitoare, născutedupă publicarea acestor decizii în M. O., dar nu este mai puțin adevărat că efectul ex nunc trebuie înțeles în sensul că Deciziile C. C. se aplică pentru viitor, adică doar situațiilor juridice care nu au fost definitiv stabilite și tranșate înainte de publicarea D. C. în M. O.

Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile

D. nr. 1358/(...) a C. C..

Cu pr iv ire l a jur ispr udenț a C. s tatu ată î n H. pronunțată în c auz a B. con tr a

Cro aț ie i.

Referitor la aplicarea în speță a celor statuate în jurisprudența C., prin H. B. împotriva Croației ([MC], nr. 59.532/00, C. 2006-III), instanța reține următoarele: În cauza B. contra Croației s-a statuat, pe de o parte, asupra admisibilității cererii petentului, raportat la data pretinsei încălcări a dreptului petentului și la data introducerii acesteia, iar pe de altă parte, asupra necesității aplicării principiului neretroactivității legii.

În ceea ce privește primul aspect, C. a stabilit în H. B. împotriva Croației că, competența trebuie să se determine în raport cu faptele ce constituie ingerința pretinsă.

Astfel, C. a stabilit că este esențial să realizeze în fiecare cauză dată fixarea exactă în timp a încălcării pretinse. Ea trebuie să țină cont în acest sens atât de faptele de care se plânge reclamantul, cât și de sfera de aplicare a dreptului garantat de C., a cărui încălcare este pretinsă, ceea ce poate presupune o anumită dificultate atunci când cererile se bazează pe fapte ce reprezintă o prelungire a unei situații sau o înlănțuire de evenimente, dintre care unele se situează înaintea datei ratificării sau, dacă este cazul, înaintea datei de recunoaștere de către statul pârât a dreptului la plângere individuală, când aceasta nu era încă facultativă (a se vedea în același sens și Cauza Ilașcu și alții împotriva Moldovei și R.iei; Cauza Yagci și Sargin împotriva Turciei, H. din 8 iunie 1995, și Broniowski împotriva Poloniei).

Referitor la cel de-al doilea aspect, C., în H. din 8 martie 2006 privind cauza B. c/a Croației, paragraful 81, a statuat în sensul aplicării principiului neretroactivității., însă, instanța constată că, în speța pendinte nu se poate discuta despre o retroactivitate a legii, motivat pe următoarele considerente :

Împrejurarea că până la momentul publicării D. C. C. nr. 1358/(...) ((...)) în unele litigii vizând aplicarea L. nr. 2. au fost pronunțate hotărâri definitive și executorii, în apel, favorabile reclamanților, și că, în alte litigii vizând aplicarea L. nr. 2., se pronunțase abia o hotărâre în primă instanță, sau încă nu se pronunțase nici măcar o hotărâre în primă instanță, dă naștere, fără doar și poate, unei situații de discriminare, decurgând din aplicarea unui tratament distinct persoanelor îndreptățite la daune morale pentru condamnări de natură politică sau supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși petenții au depus cererile anterior publicării D. nr. 1. a CCR, și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2., acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute neimputabile persoanelor aflate în cauză, însă, această împrejurare nu este susceptibilă să constituie un argument legal pertinent în sensul înlăturării aplicării efectelor deciziei C. C..

Principiul egalității si interzicerii discriminării a fost reluat de C. în P. nr.12 la C., adoptat in anul 2000, iar art.1 al acestui Protocol prevede: "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice si orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice alta situație.";

Ca atare, sfera suplimentară de protecție stabilită de art.1 din Protocol, se referă la cazurile în care o persoana este discriminată în exercitarea unui drept specific acordat unei persoane în temeiul legislației naționale, precum și exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligație clară a unei autorități publice în conformitate cu legislația națională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislației naționale, are obligația de a se comporta de o anume manieră. A. principii au fost reluate în jurisprudența recentă a C., în cauza Thorne vs. The United Kingdom, pronunțată în anul 2009.

Prin urmare, în opinia C., judecătorul cauzei aflată pe rol este obligat să verifice nu numai data înregistrării cererii de chemare in judecata, dar mai ales dacă, la momentul publicării în M. Of. al R. a D. CCR nr. 1., reclamantul avea deja un „. în sensul C.i, adică o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care să se fi constatat dreptul său la despăgubiri morale, precum și cuantumul acestor despăgubiri, în baza L. nr. 2..

Și aceasta pentru că, la data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul L. nr. 2., în patrimoniul reclamantului s-a născut doar un drept la o acțiune având ca obiect despăgubiri morale în temeiul L. nr. 2., iar nicidecum un

„., adică un drept patrimonial de creanță, cu privire la o creanță certă, lichidă și exigibilă, susceptibilă de executare silită.

Principiul neretroactivității legii civile noi este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei in vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior.

Acest principiu este expres consacrat în art.1 din C. civil, astfel : „L. dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactivă"; precum și în art.15 alin. 2 din Constituția R.: „L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";

Acest principiu este un factor de stabilitate a circuitului civil. A. legii civile noi asupra trecutului ar genera nesiguranță circuitului civil și ar crea neîncredere în lege, cu rezultate nefaste pentru respectarea legalității și a ordinii de drept.

Efectul ex nunc al actelor C. C. constituie - așa cum chiar Curtea

Constituțională a statuat în D. nr. 838/2009 - „o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei C. nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor …";, adică acelor acțiuni care au fost admise printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, susceptibilă de a fi pusă în executare pe cale silită, dacă nu este executată benevol.

Așa fiind, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și art. 312 alin. 1 C.pr.civ., C. va respinge ca nefondat recursul reclamantului.

În temeiul art. 312 alin. 3 C.pr.civ., vor fi admise recursurile pârâtului și al

P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU A. MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, împotriva sentinței civile numărul 221 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o casează în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Maramureș.

Respinge recursul declarat de reclamantul S. I. H. A. împotriva aceleiași sentințe.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.

G. A.-A. M.

Red.CMC/dact.MS

3 ex./(...)

J.fond: D.Țiplea

← Decizia civilă nr. 1461/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă		Decizia civilă nr. 4365/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă →

Decizia civilă nr. 2602/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2602/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă