Decizia civilă nr. 405/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 405/R/2012
Ședința publică din data de 1 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M.-C. V.
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
A.-A. P.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL C.- N. precum și recursul declarat de pârâții S. E., S. E. M. și B. A. M. împotriva deciziei civile nr. 1. din 23 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...) privind și pe reclamanta A. R. C. A. - I., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Se constată că pârâții-recurenți S. E., S. E. M. și B. A. M., au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise, la data de 31 ianuarie
2012.
La data de 1 februarie 2012, reclamanta-intimată A. R. C. A. I. a depus la dosar concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
25 ianuarie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.9. O. 2005, pronunțată în dosarul civil nr.(...) al J. C.-N., au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes, invocate de pârâți și a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. R. C., împotriva pârâților C. local al municipiului C.-N., S. E., S. E. și B. A., constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare- cumpărare nr.31.828/17 decembrie 1996 încheiat între C. local al municipiului C.-N. și pârâții S. E. și S. E.-M., privind imobilul situat în municipiul C.-N., strada B. nr.7, ap.10, județul C.
Totodată, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare- cumpărare nr.30.585/28 octombrie 1996 încheiat între C. local al municipiului C.-N. și pârâta B. A., privind imobilul situat în municipiul C.- N., strada B. nr.7, ap.9, județul C., dispunându-se radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâților S. E., S. E., B. A. și B. A. asupra imobilelor cu nr.top.108/2/2/S/X și 108/2/2/S/IX și reîntabularea dreptului de proprietate al S. R.
De asemenea, a fost respinsă cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Imobilul în litigiu situat în municipiul C.-N., strada B. nr.7, județul C. a fost înscris inițial în C. nr.21182 C., nr.top.108/2, fiind format din casă cu două etaje din cărămidă, acoperită cu țiglă, la parter cu 19 camere, 6 bucătării și dependințe, la etajul 1 cu 12 camere, 4 bucătării și dependințe, iar la etajul 2 cu 12 camere, 4 bucătării și dependințe.
Prin Î. de C. nr.8584/1938 a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea Episcopiei R. C.e de rit latin din A. I. și F.ui de P. al profesorilor romano catolici, administrat prin O. C. de Rit L. din A. I., în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 01 iunie 1938, iar prin Î. de C. nr.602/1968 a fost întabulat dreptul de proprietate în favoarea S. Român în baza procesului-verbal din data de 27 F. 1968 în temeiul prevederilor art. III din Decretul nr.218/1960 și decretul nr.712/1966.
Prin Încheierile de C. nr.(...) imobilul a fost dezmembrat, imobilul cu nr.top.108/2/1 fiind reînscris în C. nr.21182, iar imobilul cu nr.top.108/2/2 fiind transcris în C. nr.32833.
Instanța de fond a mai reținut că prin contractul de vânzare- cumpărare nr.31.828/17 D. 1996 C. local al municipiului C.-N. a vândut pârâților S. E. și S. E.-M. imobilul situat în municipiul C.-N., strada B. nr.7, ap.10, județul C., cu nr.top.108/2/2/S/X, iar prin contractul de vânzare- cumpărare nr.30.585/28 O. 1996 C. local al municipiului C.-N. a înstrăinat pârâtei B. A. imobilul situat în municipiul C.-N., strada B. nr.7, ap.9, județul C., cu nr.top.108/2/2/S/IX.
Prin cererea înregistrată sub nr.6359/28 F. 2003 la C. S. de R., reclamanta a solicitat restituirea imobilului situat în municipiul C.-N., strada B. nr.7, județul C.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, instanța de fond a reținut că în conformitate mențiunile C. nr.21182 C., proprietarii tabulari ai imobilului cu nr.top.108/2 au fost E. R. C. de rit L. din A. I. și F. de P. al profesorilor romano catolici, administrat și reprezentat prin O. C. de Rit L. din A. I., cu titlu de cumpărare, fără să se precizeze cotele părți deținute de proprietari, fiind evident că există identitate între fosta proprietară E. R. C. e Rit L. din A. I. și reclamanta A. R. C., reclamanta având calitate procesuală activă, considerent pentru care a respins excepția invocată de pârâți.
Prima instanță a considerat neîntemeiată și excepția lipsei de interes, pe care a respins-o, în condițiile în care reclamanta a formulat cerere înregistrată sub nr.6359/2003 la C. S. de R. pentru restituirea imobilului situat în municipiul C.-N., strada B. nr.7, județul C., iar în ceea ce privește primul capăt de cerere din acțiune, potrivit prevederilor art.6 alin.3 și 4 din O.U.G. nr.1., actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul O.U.G. nr.9., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., sunt lovite de nulitate absolută, dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.
Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență menționate anterior, iar pentru soluționarea acestor cauze, instanțele judecătorești competente vor avea în vederedispozițiile art.46 alin.1, 2 și 4 din L. nr.1., cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, instanța de fond a considerat că cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de L. nr.1., că potrivit art.1 și art.25 din acest act normativ, foștii proprietari, persoane fizice ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după data de 06
M. 1945, cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 D. 1989, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege. Prin legi speciale urmând să fie reglementate situațiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei legi, trecute în proprietatea statului înainte de data de 22 D. 1989, indiferent de destinația lor inițială, inclusiv ale celor demolate pentru cauze de utilitate publică.
În condițiile în care L. nr.1. a avut ca obiect principal restituirea imobilelor naționalizate foștilor proprietari, persoane fizice, și doar în subsidiar vânzarea imobilelor care nu se restituie acestora, este evident că imobilul în litigiu nu putea fi vândut, atâta timp cât a aparținut unei persoane juridice.
A mai reținut instanța de fond faptul că în momentul vânzării, reclamanta nu avea posibilitatea revendicării imobilului, neexistând o lege specială care să reglementeze situația juridică a imobilelor preluate de la cultele religioase iar, pe de altă parte, a apreciat că pârâții nu pot invoca buna-credință, atâta timp cât în cartea funciară apare ca fost proprietar E. R. C., aceștia trebuind să cunoască faptul că potrivit dispozițiilor L. nr.1., imobilul în litigiu nu poate fi vândut, deoarece nu a fost preluat de S. Român de la o persoană fizică.
În consecință, instanța de fond a constatat în baza dispozițiilor art.6 alin.3 din O.U.G. nr.1., nulitatea absolută a contractului de vânzare- cumpărare nr.31.828/17 D. 1996 încheiat între C. local al municipiului C.- N. și pârâții S. E. și S. E.-M., privind imobilul situat în municipiul C.-N., strada B. nr.7, ap.10, județul C. și a contractului de vânzare-cumpărare nr.30.585/28 O. 1996 încheiat între C. local al municipiului C.-N. și pârâta B. A., privind imobilul situat în municipiul C.-N., strada B. nr.7, ap.9, județul C., iar în temeiul prevederilor art.36 pct.3 din L. nr.7/1996 a dispus radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâților S. E., S. E.-M. și B. A. asupra imobilelor cu nr.top.108/2/2/S/X și 108/2/2/S/IX și reîntabularea dreptului de proprietare al S. R.
Totodată, instanța a respins cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată, având în vedere faptul că aceasta a depus la dosar doar o factură privind suma de 15.000.000 lei, reprezentând asistența juridică conform contractului nr.7/20 Ianuarie 2005, fără să facă dovada împrejurării că această sumă a reprezentat onorariul avocațial pentru prezentul dosar și că suma a fost achitată efectiv.
Prin decizia civilă nr.420/A/17 Mai 2006, pronunțată de Tribunalul
Cluj, au fost admise apelurile declarate de pârâții C. local al municipiului C.- N., S. E., S. E. și B. A.-M., împotriva sentinței civile nr.9. O. 2005, pronunțată în dosarul civil nr.(...) al J. C.-N., care a fost schimbată în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamantei A. R. C. împotriva pârâților pentru constatarea nulității absolute a contractelor și rectificarea cărții funciare,fiind obligată reclamanta să plătească pârâților S. E. și S. E. suma de
10.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel, iar pârâtei B.
A.-M. suma de 18.000.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că reclamanta a recunoscut că până în anul 1952 când imobilul a fost preluat proprietar tabular era E. R. C., fără a face referire la modul în care cele două foste proprietare și-au pierdut calitatea de persoane juridice și prin ce mijloace și când reclamanta a devenit proprietara imobilului în litigiu sau s-a subrogat în drepturile proprietarilor de CF.
Prin decizia civilă nr.2. pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr.(...) s-a admis în parte recursul declarat de reclamanta A. R. - C. A. I. împotriva D. civile nr.420/A/2006 pe care a casat-o în parte cu privire la cota de ½ parte aparținând Episcopiei R. - C.e de Rit L. A.-I.
În considerentele deciziei s-a reținut că în mod greșit s-a apreciat că reclamanta nu are calitate procesuală activă, întrucât pentru cota de ½ parte din imobil care a aparținut coproprietarei tabulare E. R. C. de Rit L. din A. I. aceasta are o asemenea calitate. Întrucât sub aspectul cotei de ½ parte din imobil trebuia judecat apelul pe fond s-a dispus casarea în parte a deciziei.
La data de 01 S. 2009 pârâții S. E., S. E. și B. A.-M., au formulat o cerere de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr.2. a C. de A. C., pronunțată în ședința publică din data de 27 S. 2006, în dosarul civil nr.(...), în sensul că în urma casării în parte a deciziei civile nr.420/A/2006 a T. C., apelul se va judeca de către aceeași instanță, dosarul urmând să fie înaintat astfel la Tribunalul Cluj.
Prin încheierea civilă nr.2737/R/25 N. 2009, pronunțată de Curtea de A. C. - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie în dosarul civil nr.(...) a fost admisă cererea de lămurire a dispozitivului formulată de pârâții S. E., S. E. și B. A.-M., împotriva deciziei civile nr.2104/27 S. 2006 a C. de A. C., în sensul că decizia civilă nr.420/A/17
Mai 2006 a T. C. a fost casată parțial pentru cota de ½ parte a Episcopiei R. C.e de Rit L., apelul fiind trimis spre rejudecare pe fond aceluiași tribunal pentru această cotă, fiind menținute dispozițiile privind respingerea acțiunii pentru cota de ½ parte a F.ui de P. al profesorilor R. C., pentru lipsa calității procesuale active, încheierea fiind irevocabilă.
Astfel, la data de 15 ianuarie 2010 a fost înregistrat pe rolul T. C.dosarul civil nr.(...).
Prin Notele de ședință apelanții S. E. și S. E.-M., au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei de a solicita constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, cu motivarea că acțiunea a fost introdusă de către A. R. C. A. I. la data de 07 O. 2004, deci în interiorul termenului instituit prin L. nr.4., de aceea, problema prescripției dreptului la acțiune pe care au invocat-o trebuie analizată în raport cu efectele D. C. C. nr.1325 din 10 D. 2008 privind excepția de neconstituționalitate a legilor intervenite succesiv pentru retrocedarea unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, apreciind că excepția prescripției dreptului la acțiune trebuie admisă cu atât mai mult cu cât legiuitorul și administrația au oferit posibilitatea chiriașilor din imobilelenaționalizate să cumpere proprietățile pe care le ocupă și care nu au fost revendicare în termen.
În apărare A. R. C. față de excepția invocată, a arătat că prin excelență și prin definiție, constatarea nulității absolute este o acțiune imprescriptibilă, instituirea unui termen de prescripție constituind o limitare a accesului liber la justiție care este un drept fundamental potrivit art.6 C., limitările aduse acestui drept fiind acceptabile atâta timp cât acestea sunt rezonabile și firești pentru buna desfășurare a actului de justiție.
În consecință, instanța are obligația de a verifica rezonabilitatea condiției impuse, respectiv a termenului de 6 luni introdus printr-o ordonanță de urgență.
Astfel, verificând această condiție, termenul de prescripție ce limitează accesul la justiție nu este rezonabil raportat la scopul vizat, deoarece reclamanta nu avea posibilitatea de a inventaria bunurile preluate abuziv, fără titlu valabil de stat din patrimoniul ei și de a identifica toate cărțile funciare, colective și individuale, nou deschise în urma vânzărilor și apartamentărilor cu privire la aceste imobile.
Nerezonabilitatea termenului de 6 luni, apare cu evidență, dat fiind și împrejurarea că, față de contractele de vânzare-cumpărare, reclamanta este terț, neavând posibilitatea efectivă de a lua cunoștință de ele și, mai mult, în decursul ultimilor ani România a suferit numeroase condamnări tocmai pentru inconsecvența adoptării unei legislații clare și previzibile în materia restituirii și vânzării imobilelor intrate în posesia sa. Sfera imobilelor care au intrat sub incidența art.1 din L. nr.1. nu cuprindea imobile care au aparținut unor culte religioase, considerând că vânzarea acestor imobile a constituit mai mult decât o nelegalitate, ci și o încălcare impertinentă și crasă a legii.
T. în temeiul dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, s-a pronunțat mai întâi asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, în sensul respingerii acesteia.
Prin D. nr.1. pronunțată de Curtea Constituțională în dosar nr.1262/2008 s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.III din Titlul II al L. nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. A respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.II din L. nr.4. privind aprobarea OUG nr.184/2000 privind modificarea și completarea L. nr. 1. privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și în stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a O.U.G. nr.9. privind retrocedarea unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5.. Curtea a constatat că este necompetentă a statua cu privire la constituționalitatea art.II din L. nr.4. întrucât acest text a fost abrogat și nu poate face obiectul controlului de constituționalitate.
Declararea ca neconstituțională a textului art.III din titlul II al L. nr.247/2005 a avut la bază considerentul că acesta contravine dispozițiilor art.6 paragraful 1 fraza întâi din C., unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care susține, între altele că soluția definitivă a oricărui litigiu nu trebuie repusăîn cauză și că stabilirea unui nou termen în care pot fi revendicate bunurile ce au aparținut cultelor religioase în condițiile în care termenele anterioare nu au fost prorogate, ceea ce contravine principiului securității raporturilor juridice și conceptului de proces echitabil impus de paragraful 1 din
Convenție dispoziții coroborate cu cele din preambulul convenției.
Analiza excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la aplicarea sau înlăturarea în cauză a art.II din L. nr.4. potrivit art.20 alin.1 din Constituția României a fost respinsă întrucât prin aceasta nu se repune în discuție un drept asupra căruia s-a statuat definitiv. Contractele a căror constatare a nulității absolute s-a cerut în speță nu au mai făcut obiectul unu proces și nu se pune problema rediscutării cauzei. În cauza Brumărescu contra României după pronunțarea unei hotărâri irevocabile, soluția a fost pusă în discuție în cadrul unui recurs în anulare.
Pe de altă parte, nu trebuie uitat, că tot potrivit C. este necesar ca termenele instituite pentru revendicare sau în speță pentru constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare trebuie să fie rezonabile și să asigure persoanelor îndreptățite să acționeze în timp util. În speță, un prim termen a fost de 6 luni, insuficient pentru ca reclamanta să- și poată inventaria bunurile pe care le poate revendica și pentru a identifica contractele de vânzare-cumpărare a căror constatare a nulității poate să o ceară. Aspectul potrivit căruia legiuitorul și administrația au oferit posibilitatea chiriașilor din imobilele naționalizate să cumpere proprietățile pe care le ocupă și care nu au fost revendicate în termen nu prezintă relevanță în speța de față atâta timp cât pârâții au cumpărat cu mult înainte ca dreptul de revendicare al reclamantei să se fi născut.
Apreciind că termenul inițial de 6 luni nu a respectat rezonabilitatea impusă de C. și că drepturile pârâților nu au fost repuse în discuție, tribunalul a apreciat că excepția este neîntemeiată.
Analizând apelul promovat de pârâții C. local al municipiului C.-N., S. E., S. E. și B. A.-M., prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul în baza art.296 Cod procedură civilă, l-a respins, pentru următoarele considerente:
Cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei chestiunea a fost tranșată definitiv de Curtea de A. C. prin D. civilă nr.2., decizie prin care s-a stabilit că A. R.- C. A. I. justifică calitate procesuală pentru cota de ½ parte din apartamentele în litigiu. Pentru cota de ½ parte din apartamente, s-au menținut contractele de vânzare-cumpărare, obiectul rejudecării constituindu-l doar cota de ½ parte, limită în care va avea loc rejudecarea apelului.
Toate contractele de vânzare-cumpărare a căror constatare a nulității absolute se solicită au fost încheiate în baza L. nr. 1., conform mențiunilor exprese ale contractului, părțile asumându-și drepturile și obligațiile care decurg din aceasta lege și din HGR nr. 20/1996. Cu privire la modalitatea în care imobilul înscris inițial în CF 21182, nr. top108/2, constând din casă cu două etaje din cărămidă, acoperită cu țiglă la parter cu 19 camere, 6 bucătării și dependințe, la etajul 1 cu 12 camere, 4 bucătării și dependințe, la etajul 2 cu 12 camere, 4 bucătării și dependințe a intrat în patrimoniul S. Roman, acesta a fost Decretul nr.712/1966 și art.III din Decretul nr.
218/1960.
Titlul statului, așa cum reiese din CF l-au constituit cele două acte normative înscrise în cartea funciară. Este real că la dosarul cauzei s-a depus copia extrasului din procesul verbal nr. 34/1952 al Comitetului executiv al sfatului popular al orașului C. din 20 august prin care s-a hotărât acceptarea ofertei Statusului R. C. privitor la trecerea în proprietatea S. Român a unor imobile prin care și imobilul în litigiu, care apare înscris la poziția C, însă acest proprietar nu deținea de cât cota de ½ parte din imobil astfel că nu putea dona decât cota sa. Mai mult, din Adresa nr.129/1952 reiese că această ofertă nici nu s-a referit la întregul imobil, situat pe str. B. nr.7, ci doar la competința statusului de ½ parte. În condițiile în care s-a statuat în mod irevocabil cu privire la cota de ½ parte a statusului, tribunalul nu mai este investit decât cu cota de ½ parte a Episcopiei R. C.e de Rit L. A.-I., cotă care a trecut în proprietatea statului în baza celor două acte normative înscrise în cartea funciară.
Valabilitatea titlului statului nu a fost contestată pe calea unei acțiuni în justiție sau cel puțin nu a fost administrată vreo probă care să dovedească acest aspect în prezentul dosar și în aceste condiții situația imobilului se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 2 lit. h. din L. 1. care prevede că "orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din L. nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare";. În condițiile în care trimiterea la prevederile L. 1. este nu numai necesară dar și obligatorie conform art. 4 alin. 6 din O.U.G. 9. privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase, in speță devin incidente prevederile art. 45 alin. 4 din L. 1., care prevede faptul ca ". juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite in cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta daca au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor in vigoare la data înstrăinării";. In același sens sunt si dispozițiile art. 41alin. 2 din OUG 9. cu modificările ulterioare: ". juridice de înstrăinare a imobilelor
care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgenta sunt lovite de nulitate
absoluta daca au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale
legilor in vigoare la data înstrăinării ";.
Este astfel evident în baza dispozițiilor enunțate și a considerentelor care au stat la baza D. C. C. pronunțate în prezenta cauză, faptul că nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare deduse judecății trebuie în mod obligatoriu cercetată prin raportare la dispozițiile legilor în vigoare la data încheierii lui, în concret prin raportare la dispozițiile L. 1., în baza căreia a fost încheiat actul de vânzare cumpărare, fără ca acest fapt să constituie o aplicare retroactivă a legii.
Conform art. 1 din L. 1., sfera imobilelor care au intrat sub incidenta acestei legi este foarte clar delimitată, astfel: "foștii proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare in proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege";. Imobilul situat în C.-N., str. B. nr.7, jud. C. în mod evident și lipsit de orice echivoc, nu a aparținut unei persoane fizice, fiind preluat de S. Român de la E. R. C. de Rit L. A.-I., astfel că în mod logic acest imobil nu intra subincidența L. nr. 1., fiind exclus dreptul fostului proprietar de a obține restituirea în natură a imobilului sau măsuri compensatorii și în mod evident și dreptul chiriașului de a opta pentru cumpărarea imobilului.
B. credință a cumpărătorilor invocată de către aceștia, cedează în fața principiului unanim admis nemo censetur ignorare legem. O simplă privire asupra L. nr. 1. relevă domeniul de aplicare al acesteia și se putea afla identitatea proprietarului tabular de la care S. Roman a preluat imobilele.
Având însă în vedere și regula din art. VI alin.3 din O.U.G. nr. 1., buna credință este exclusă în situația nesocotirii unor norme imperative la momentul perfectării actului juridic de înstrăinare. B. credință constă în convingerea cumpărătorului că a contractat cu un adevărat proprietar, dar cu condiția respectării prevederilor legale care permiteau înstrăinarea, pârâții neputându-se prevala de imposibilitatea aflării viciilor titlului de proprietate aparent , în cauză fiind vorba despre ignorarea legii în vigoare ce reglementa vânzarea-cumpărarea de către chiriași, în condițiile art.9 din L. nr. 1., necunoașterea legii neputând fii invocată pentru câștigarea sau consolidarea unor drepturi obținute prin fraudarea legii, buna credință fiind exclusă de plano în asemenea ipoteze, iar principiul error comunis facit jus nu este nici el în măsură a consolida eventualele drepturi obținute prin fraudă la lege, mai mult această instituție jurisprudențială fiind în esență o sancțiune la adresa adevăratului proprietar care a lăsat să se nască și să persiste o stare de confuzie cu privire la titularul dreptului de proprietate, ceea ce nu este cazul în prezenta situație după cum am arătat anterior.
Conform art. 25 din L. 1., "prin legi speciale se vor reglementa situațiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei legi, trecute in proprietatea statului înainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinația lor inițiala…";. In aplicarea acestui text legal a fost adoptata legea
5. de aprobare a OUG 9., pentru retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, completata prin OUG 1., aprobata prin L. 4..
Deoarece imobilele trecute în proprietatea pârâților apelanți nu fac parte din categoria imobilelor ce constituie obiect al L. nr. 1. care se referă doar la imobilele cu destinația de locuințe și care au aparținut unor proprietari persoane fizice, art. 9 permițând vânzarea către chiriași numai a bunurilor vizate de acest act normativ special ce au fost deținute de proprietari persoane fizice, acestea nu puteau fi înstrăinate în mod legal.
În consecință, tribunalul a apreciat că în mod corect a statuat prima instanță că sunt nule absolut contractele de vânzare-cumpărare nr. 3. și nr.
3., nulitate care se menține însă numai pentru cota de ½ parte deținută de
E. R. C. de Rit L. A.-I.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții C. Local almunicipiului C.-N. și S. E., S. E., B. Ana M.
I. Prin recursul declarat de pârâtul C. Local al municipiului C.-N. s-asolicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul admiteriiapelului și schimbării sentinței în sensul respingerii acțiunii introductive.
În motivarea recursului pârâtul arată că deși instanța de apel reține în considerentele deciziei nr. 1./2010 că prin decizia civilă nr. 2. a C. de A. C. s-a stabilit că A. R. catolică justifică calitate procesuală pentru cota de ½ parte din apartamentele în litigiu, iar rejudecarea apelului se va face doarpentru această cotă, instanța de apel în mod greșit a respins apelurile formulate de către pârâți și a menținut întru totul sentința civilă nr. 9. a J.
C.-N., prin care se dispune anularea contractelor de vânzare-cumpărare referitoare la apartamentele nr. 9 și 10 din str. B. nr. 7 în totalitatea lor, și nu în privința cotei de ½ parte.
Astfel, instanța de apel a menținut anularea contractelor de vânzare- cumpărare încheiate cu pârâții S. E., S. E., B. Ana M. pentru cota de 1/1 parte.
De asemenea, în mod greșit instanța de apel a reținut că buna credință a cumpărătorilor nu are relevanță și că imobilul a fost vândut cu încălcarea prevederilor L. nr. 1..
Invocând dispozițiile art. 1 alin. 1, art. 9 alin. 1, 6 și art. 10 și 11 din
L. nr. 1., pârâtul recurent arată că L. nr. 1. permitea vânzarea imobilelor cu destinația de locuințe preluate de stat după (...), fără a preciza motivele și condițiile de preluare.
Din dispoziția conținută în art. 25 nu rezultă că urma să fie reglementată prin lege specială ulterioară și situația juridică a imobilelor din categoria celor care fac obiectul OUG nr. 9..
Reaua credință a pârâților S. E., S. E., B. Ana M. reținută de instanța de apel nu a fost dovedită.
La momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul imobilului era S. Român, iar reclamanta nu a notificat o eventuală intenție de revendicare a imobilului.
II. Prin recursul declarat de pârâții S. E., S. E., B. Ana M. s-a solicitat modificarea deciziei în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind prescrisă.
În motivarea recursului, pârâții au invocat următoarele:
Prezenta acțiune a fost promovată la data de (...), în interiorul termenului instituit prin L. nr. 4..
Art. II din L. nr. 4. instituie un nou termen în interiorul căruia se poate solicita anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către stat cu foștii chiriași.
Acest text de lege a făcut obiectul unei excepții de neconstituționalitate, soluționată prin decizia C. C. nr. 1..
Curtea C. a arătat că excepția este inadmisibilă, întrucât art. VI alin.
4 din Titlul II al OUG nr. 1. a fost abrogat prin art. VI din Titlul II al L. nr.
247/2005.
Prin aceeași decizie Curtea C. a declarat ca neconstituțional art. III din Titlul II al L. nr. 247/2005.
Deși abrogat, art. II din L. nr. 4. continuă în ceea ce îi privește pe pârâții recurenți să își producă efectele negative și neconstituționale.
În cadrul motivelor de recurs și strâns legat de motivul de recurs expus anterior, pârâții au invocat excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. 1 din L. nr. 47/1992, art. II din L. nr. 4., solicitând suspendarea judecării recursului și sesizarea C. C. în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate.
Un alt motiv de recurs vizează greșita aplicare a legii cu ocazia soluționării excepției prescripției, în sensul respingerii.
În susținerea acestui motiv, pârâții au arătat că termenul de 6 luni introdus prin art. II din L. nr. 4. încalcă principiul securității raporturilor juridice așa cum acesta a fost definit și consacrat în jurisprudența C., a C. de la L. și așa cum a fost preluat în decizia nr. 1352/2008 a C. C..
În condițiile în care termenul înăuntrul căruia cultele religioase aveau posibilitatea să își revendice bunurile preluate în perioada comunistă, expirase la data de (...), potrivit OUG nr. 1., în mod obiectiv, pârâții, nu puteau prevedea că legiuitorul va interveni după aproape doi ani cu noi reglementări care să răstoarne dreptul lor de proprietate, consolidat.
Instituirea unui nou termen înăuntrul căruia cultele religioase primesc o nouă posibilitate de a-și revendica bunurile, înseamnă repunerea în discuție a dreptului de proprietate al pârâților, definitiv consolidat după data de 8 iunie 2002.
Termenul de 6 luni încalcă și rezonabilitatea impusă de C. invocată în practica instanței europene, care a reținut că instituirea unor termene pentru sesizarea instanțelor este o limitare implicită a accesului la justiție, justificată de principiul securității raporturilor juridice, iar prevederile privind termenele nu trebuie interpretate formalist, pentru a afecta substanța dreptului de acces la justiție.
Termenul de 6 luni prevăzut inițial prin OUG nr. 1. avea o durată suficientă prin sine pentru ca reclamanta să poată introduce acțiunea având ca obiect anularea contractelor de vânzare-cumpărare și a curs doar pentru viitor, de la momentul intrării în vigoare a legii care l-a determinat, fără a fi alterat în vreo măsură sau alta de evenimente anterioare care să-l reducă mai înainte ca reclamanta să-l fi cunoscut.
În consecință, nu se poate pune problema nerezonabilității termenului de 6 luni, în schimb contravine principiului rezonabilității instituirea unui termen și apoi revenirea cu noi termene, la intervale de timp destul de îndelungate de la momentul expirării termenului inițial.
Din această perspectivă, chiar și jurisprudența C. invocată de intimată în interesul său este de fapt favorabilă pârâților: cauzele
Brumărescu contra România și Păduraru contra România.
La termenul de jduecată din (...) (f. 66-73), pârâții S. E., S. E., B. Ana
M. au depus note de ședință conținând completarea motivelor de recurs cu un motiv de ordine publică întemeiat pe art. 304 pct. 4 Cod proc.civ., întemeiat pe următoarele considerente: Instanța de apel a apreciat ea însăși asupra constituționalității art. II din L. nr. 4., stabilind că un prim termen de 6 luni instituit de legiuitor ar fi fost insuficient pentru reclamantă să-și poată inventaria bunurile pe care le poate revendica și pentru a identifica contractele de vânzare-cumpărare a căror constatate a nulității poate să o ceară această situație implică următoarele aspecte a hotărârii atacate:
Instanța de apel a încălcat competența exclusivă a C. C. întrucât instanțele de drept comun nu pot, în temeiul competenței lor generale să se pronunțe asupra neconstituționalității unui text abrogat la data judecării cauzei, acesta reprezentând apanajul exclusiv al C. C..
Instanța de apel a intervenit în domeniul legiuitorului încălcând art. 1 alin. 4 din Constituție.
Nici instanța, nici părțile nu se pot prevala de o jurisprudență C. din care să rezulte că un termen de 6 luni nu este unul rezonabil pentru revendicarea bunurilor.
O astfel de jurisprudență nu există, așa încât nu se poate discuta despre o aplicare directă și prioritară a convenției, față de dreptul intern în această situație.
Apreciind asupra constituționalității art. II din L. nr. 4., fără a deține competență în acest sens și fără a avea un suport legal în jurisprudența C., instanța se substituie în mod inadmisibil legiuitorului.
Din atitudinea instanței de apel reies două concluzii:
Că acțiunea reclamantei este imprescriptibilă, ipoteză care nu poate fi primită raportat la jurisprudența C. și că instanța poate stabili ea însăși un termen în interiorul căruia să se revendice bunurile, ipoteză de asemenea inadmisibilă raportat la art. 1 alin. 4 din Constituție, acesta fiind atributul exclusiv al legiuitorului.
Cât privește problema rezonabilității termenului de 6 luni, este de observat faptul că cererea de retrocedare a fost formulată la data de (...), de unde rezultă că intimatele au cunoscut existența bunului și totuși nu au realizat nici un demers în acest interval, astfel încât să justifice imposibilitatea inventarierii și atacării contractelor de vânzare-cumpărare în interiorul termenului oferit de legiuitor.
Singura rațiune pentru care Curtea C. nu a declarat art. II din L. nr.
4. ca neconstituțional, este aceea că textul era abrogat la momentul soluționării excepției de neconstituționalitate, prin decizia nr. 1..
Prin întâmpinarea formulată (f. 37-39), reclamanta a solicitatrespingerea recursurilor ca nefondate.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune a arătat că instanța de apel a avut în vedere posibilitatea pe care o au instanțele de drept comun de a da prioritate reglementărilor internaționale față de cele interne.
Constituția permite legiuitorului să aducă limitări accesului liber la justiție, atâta timp cât acestea sunt rezonabile și firești, pentru buna desfășurare a actului de justiție.
Pe fondul cauzei, reclamanta arată că practica judiciară în mod constant a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile cu destinație de locuințe care au fost preluate de la alte entități decât persoane fizice, cum este și cazul imobilului în litigiu.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, curteaconstată că cel promovat de pârâtul C. Local al municipiului C.-N. este fondatîn parte, iar cel declarat de pârâții S. E., S. E., B. Ana M. este nefondat.
Întrucât așa cum s-a arătat anterior, în chiar cuprinsul motivelor de recurs, pârâții S. E., S. E., B. Ana M. au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. 1 din L. nr. 47/1992 și art. II din L. nr. 4. raportat la dispozițiile art. VI alin. 4 din OUG nr. 84/2002, detaliind prin scriptul de la f. 11-26 la termenul de judecată din (...) instanța a dispus sesizarea C. C. și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea acestei excepții.
Prin decizia nr. 1148/(...) (f. 54-58) Curtea C. a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. 1din L. nr. 47/1992, și ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din L. nr. 4..
La data de (...) pârâții au invocat excepția de neconstituționalitate a art. II din L. nr. 4., raportat la dispozițiile art. VI alin. 4 din OUG nr. 1., prin raportare la dispozițiile art. 21 alin. 3, art. 23 alin. 1, art. 16 alin. 1 din Constituție, art. 6 alin. 1 din C., coroborat cu art. 11, art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituție.
La termenul de judecată din (...), curtea a constatat că dispozițiile constituționale raportat la care pârâții apreciază că art. II din L. nr. 4. este neconstituțional, în cadrul excepției de neconstituționalitate invocate la (...) (f. 90-91), diferă de dispozițiile constituționale arătate prin excepția de neconstituționalitate invocată în cadrul recursului. Prin urmare, a constatat că nu este incidentă niciuna din situațiile de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a C. C., astfel încât a dispus sesizarea acesteia prin încheierea din (...), exprimându-și opinia asupra excepției în conținutul acestei încheieri.
Întrucât alin. 5 al art. 29 din L. nr. 47/1992 este abrogat în prezent, constatând că părțile nu mai au de formulat cereri sau excepții, la același termen de judecată instanța a reținut cauza în pronunțare, amânând pronunțarea pe fondul judecării recursului pentru data de (...) pentru formulare de concluzii scrise.
I. Recursul pârâtului C. Local al municipiului C.-N.
Curtea constată că acesta este fondat în parte, referitor la cota asupra căreia se impune constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentele nr. 9 și 10.
Instanța de apel a reținut în considerentele deciziei că s-a statuat în mod irevocabil prin decizia de casare, în privința cotei de ½ parte a
Statusului R.-C., astfel încât tribunalul nu mai este investit decât cu cota de
½ parte a Episcopiei R.-C.e de Rit L. A. I.
Mergând pe această linie de gândire, tribunalul a apreciat că prima instanță în mod corect a statuat că sunt nule absolut contractele de vânzare-cumpărare nr. 3. și 3., nulitate care se menține însă numai pentru cota de ½ parte deținută de E. R.-C. de Rit L. A. I.
Această modalitate de abordare precum și soluția întemeiată pe ea, este eronată, impunându-se admiterea în parte a recursului promovat de pârâtul C. Local al municipiului C.-N.
În ce privește decizia de casare nr. 2104/R/(...) a C. de A. C., instanța nu împărtășește opinia tribunalului, în sensul că în considerentele acesteia s-a statuat în mod irevocabil în privința cotei de ½ parte a
Statusului R.-C..
Prin această decizie s-a reținut că asupra imobilului înscris în Cf nr.
21182 C.-N. au fost coproprietari în cote egale E. R.-C. de Rit L. A. I. și F. de P. al P. R.-C. administrat și reprezentat prin O. C. de Rit L. din A. I.
Imobilul a fost preluat în proprietatea S. R.
Singurele statuări cu caracter irevocabil din conținutul deciziei de casare vizează calitatea procesuală activă a reclamantei în sensul că: asupra cotei de ½ parte din imobil ce a aparținut coproprietarei tabulare E. R.-C. de Rit L. din A. I., reclamanta are calitate procesuală activă, iarasupra cotei de ½ parte din imobil ce a aparținut coproprietarului tabular F. de P. al profesorilor R.-C., reclamanta nu are calitate procesuală activă.
În urma acestor considerente, instanța de recurs a dispus casarea în parte a deciziei tribunalului - prin care, în urma admiterii apelului promovat împotriva sentinței judecătoriei aceasta a fost schimbată în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și rectificare CF - cu privire la cota de ½ parte din imobil aparținând Episcopiei R.-C.e de Rit L. din A. I., pentru care se va judeca apelul pe fond.
Prin aceeași decizie de casare a fost menținută decizia din apel în ceea ce privește lipsa calității procesuale active a reclamantei în privința cotei de ½ parte din imobil, aparținând F.ui profesorilor romano-catolici de rit latin.
Această din urmă statuare constituie singura dispoziție irevocabilă.
Pe de altă parte, prin hotărârea primei instanțe a fost admisă acțiunea reclamantei și s-a constatat nulitatea absolută totală a contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentele nr. 9 și 10 din imobilul situat în C.-N., str. B. nr. 7, și s-a dispus rectificarea CF în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților Ș. și B.
În ipoteza respingerii apelului, reiese că ambele contracte sunt anulate în totalitate, aspect ce contravine statuărilor irevocabile din conținutul deciziei de casare, anterior arătate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., recursul pârâtului C. Local al municipiului C.-N. va fi admis în parte, în sensul admiterii în parte a apelului declarat de același pârât împotriva sentinței civile nr. 9. a J. C.-N., care va fi schimbată în parte în sensul constatării nulității absolute parțiale, asupra cotei de ½ parte a celor două contracte de vânzare-cumpărare nr. 3. și 3. și radierii dreptului de proprietate al pârâților Ș. și B. asupra cotelor de ½ parte din apartamentele ce au format obiectul acestor contracte.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de același pârât, referitor la greșita reținere a relei credințe a pârâților cumpărători de către instanța de apel, curtea constată că acesta nu este fondat.
Din conținutul considerentelor deciziei pronunțate de instanța de apel nu reiese că s-a procedat la analizarea bunei credințe a cumpărătorilor, iar această prezumție a fost înlăturată.
Dimpotrivă, instanța de apel a înlăturat analizarea acestui aspect - al bunei credințe - reținând că acest demers nu mai este necesar, întrucât nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza L. nr. 1. derivă din încălcarea prevederilor art. 1 ale acestui act normativ cu ocazia încheierii contractelor de vânzare-cumpărare.
Această încălcare constă în aceea că au fost înstrăinate către pârâții Ș. și B. apartamente dintr-un imobil care nu intra sub incidența L. nr. 1., întrucât imobilul nu a fost preluat de stat de la persoane fizice.
Or, sfera de reglementare a L. nr. 1. o constituia numai imobilele preluate de la persoane fizice, art. 25 al acestui act normativ prevăzând că situațiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei legi se vor reglementa prin legi speciale.
Pentru motivele arătate, critica vizând greșita reținere a relei credințe în sarcina pârâților cumpărători este total nefondată, instanța de apel nefăcând nicio referire pe acest aspect.
II. Recursul pârâților S. E., S. E., B. Ana M.
Acest recurs vizează două aspecte: greșita înlăturare a excepției tardivității formulării acțiunii invocată în dezvoltarea motivelor de recurs și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, ca motiv de ordine publică invocat la termenul de judecată din (...), depășirea constând în faptul că instanța de apel s-a pronunțat pe un aspect care revenea în competența exclusivă a C. C. și a intervenit în domeniul rezervat legiuitorului, singurul abilitat să adopte termene legale înăuntrul căruia justițiabilii pot demara anumite proceduri judiciare. a. Excepția tardivității promovării acțiunii.
Acțiunea reclamantei având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 31828/(...) încheiat între pârâții C. Local al municipiului C.-N. vânzător și S. E., S. E., cumpărători, înregistrată sub nr. 15226/2004 la J. C.-N., precum și acțiunea reclamantei având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 30858/(...) încheiat între pârâții C. Local al municipiului C.-N. vânzător și B. Ana M. cumpărătoare, înregistrată sub nr. 15227/2004 la Judecătoria Cluj-Napoca, au fost înregistrate inițial pe rolul acestei instanțe la data de
(...), alături de alte încă 39 de acțiuni similare.
În data de (...) acțiunile au fost restituite reclamantei în vederea timbrării.
Aceste dovezi - ale înregistrării acțiunilor, ale restituirii lor la (...) - s- au administrat în recurs (f. 75-77), depunându-se totodată o încheiere și două sentințe referitoare la alte două din celelalte 39 de acțiuni în care excepția tardivității a fost, de asemenea, respinsă (f. 78-87).
S-a reținut în esență că data inițială a înregistrării acțiunilor - (...) - se încadra în termenul legal prevăzut de art. II din L. nr. 4..
Întrucât în prezentul litigiu situația este absolut identică sub aspectul termenului înăuntrul căruia a fost promovată acțiunea, verificând și data limită a termenului de 6 luni instituit prin art. II din L. nr. 4., curtea constată că în mod corect excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă, prin raportare la dispoziția legală evocată, data de (...) încadrându-se înăuntrul termenului legal de 6 luni.
Verificând excepția prescripției dreptului la acțiune prin prisma motivului invocat în recurs - acela că art. II din L. nr. 4. este neconstituțional - curtea constată că nici din această perspectivă nu se poate reține că dreptul reclamantei la data promovării acțiunii era prescris, deoarece:
Prin decizia nr. 1148/(...) a C. C. excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din L. nr. 4. a fost respinsă.
Evident că excepția a fost analizată de către Curtea C. prin raportare la prevederile arătate de pârâți în cadrul excepției de neconstituționalitate invocate prin motivele de recurs.
Faptul că, ulterior pârâții au reiterat excepția invocând și alte dispoziții constituționale în raport de care art. II din L. nr. 4. este neconstituțional, a atras o nouă sesizare a C. C., prin încheierea din (...).
În condițiile în care aliniatul 5 al art. 29 din L. nr. 47/1992 este în prezent abrogat, instanța soluționează prezentul recurs, sub aspectul motivului vizând tardivitatea promovării acțiunii, cu luarea în considerare a celor statuate prin decizia nr. 1. a C. C. art. II din L. nr. 4. este constituțional.
Urmare a acestei statuări, excepția prescripției dreptului la acțiune a fost corect înlăturată de instanțele de fond, recursul sub acest aspect fiind nefondat.
Instanța de judecată nu poate, fără a-și depăși atribuțiile puterii judecătorești, să înlăture efectele unei prevederi legale, declarată constituțională, în urma controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, singura abilitată să se pronunțe asupra eventualei neconstituționalități a unei dispoziții legale.
În ce privește motivul de recurs referitor la faptul că prin declararea ca neconstituțională a art.III din Titlul II al L. nr. 247/2005, s-a declarat ca neconstituțională tocmai legea care abrogă textul în temeiul căruia au fost introduse acțiunile pentru anularea contractelor de vânzare-cumpărare, acesta nu poate servi ca temei pentru admiterea excepției tardivității.
Admiterea unei excepții de neconstituționalitate are efecte exclusiv asupra textului de lege declarat neconstituțional - în speță art.III din Titlul II al L. nr. 247/2005 -, neputând fi extinsă asupra altor texte de lege cu privire la care Curtea C. a respins excepția de neconstituționalitate - în speță art. II din L. nr. 4.. b. Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 4 Cod proc.civ., este la rândul său nefondat.
Recurenții afirmă că instanța de apel și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești pe două planuri - pe de o parte a intrat în sfera de competență a C. C., când a stabilit că art. II din L. nr. 4. este constituțional, iar pe de altă parte, a intervenit în domeniul legiuitorului când a statuat că termenul de 6 luni prevăzut inițial pentru revendicarea bunurilor care au aparținut cultelor religioase era insuficient, nefiind rezonabil și de natură să asigure persoanelor îndreptățite posibilitatea să acționeze în timp util.
Curtea apreciază că prin considerentele conținute în cuprinsul deciziei instanței de apel, instanța nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În ce privește referirile la art. II din L. nr. 4., ale instanței de apel, acesta sunt în sensul că excepția prescripției dreptului la acțiune prin o prisma aplicării sau înlăturării în cauză a acestei dispoziții legale, s-a respins.
Din această formulare nu reiese nicidecum că instanța de apel s-a pronunțat în sensul că dispozițiile art. II din L. nr. 4. sunt constituționale.
Referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, ca urmare a aprecierilor făcute de instanța de apel, în sensul că termenul inițial de 6 luni pus la dispoziție cultelor religioase pentru a întreprinde demersuri în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate de stat, curtea apreciază că nici în această ipoteză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod proc.civ., nu este incident.
În doctrină s-a considerat că acest motiv de recurs semnifică „un exces de putere"; care constă în încălcarea de către judecători a principiuluiseparației puterilor în stat și imixtiunea lor în atribuțiile puterii legislative sau executive.
Formele de manifestare ale acestui exces de putere evocate în literatura de specialitate, constau în: săvârșirea de către instanță a unui act care intră în atribuțiile puterii legislative sau executive, consfințirea de către instanță, cu valoare legală, a unor texte abrogate, contestarea puterii legale a unor texte de lege, aplicarea unei legi înaintea intrării în vigoare sau darea hotărârii pe cale de dispoziții generale.
În prezenta speță, instanța de apel nu a acordat ea un termen înăuntrul căruia reclamanta să își promoveze acțiunea, ci a făcut referire la termenele conferite de legiuitor, apreciind că cel inițial nu a fost suficient
și rezonabil.
Ambele termene de 6 luni, și cel inițial și cel prevăzut de art. II din L. nr. 4. au fost stabilite de legiuitor, simpla apreciere făcută de instanța de apel în sensul că cel inițial nu a fost suficient, neconstituind o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nici motivele de recurs invocate în termenul prevăzut de art. 301 Cod proc.civ. și nici motivul de ordine publică întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 Cod proc.civ., nu sunt întemeiate, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul pârâților S. E., S. E., B. Ana M. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâtul C. Local al municipiului C.-N. împotriva deciziei civile nr. 1. din 23 martie 2010 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că admite în parte apelul declarat de pârâtul C. Local al M. C.-N. împotriva sentinței civile nr.
9838/(...) a J. C.-N., pronunțată în dosar nr. 15226/2004, pe care o schimbă în parte, și în consecință:
Admite în parte acțiunea reclamantei A. R. C. A. - I., împotriva pârâților S. E., S. E., B. ANA M. și C. LOCAL AL M. C.-N. și în consecință: Constată nulitatea absolută parțială, asupra cotei de 1/2 parte, a contractelor de vânzare-cumpărare:
- nr. 31828/(...) încheiat între pârâții C. Local al M. C.-N. în calitate de vânzător și S. E., S. E. M. în calitate de cumpărători, având ca obiect apartamentul nr. 10 din imobilul situat în C.-N., str. B. nr. 7;
- nr. 30585/(...), încheiat între pârâții C. Local al municipiului C.-N. în calitate de vânzător și B. A. M. în calitate de cumpărătoare, având ca obiect apartamentul nr. 9 din imobilul situat în C.-N., str. B. nr. 7.
Dispune radierea dreptului de proprietate al pârâților S. E., S. E. M. și
B. A. M. asupra cotelor de 1/2 parte din apartamentele cu nr. top.
108/2/2/S/X, respectiv 1. și reîntabularea dreptului de proprietate asupra cotei de 1/2 parte în favoarea S. R.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții S. E., S. E. M., B. A. M. împotriva aceleiași decizii.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. C. V. A.-T. N. A. A. P. M. L. T.
Red. MV dact. GC
2 ex/(...)
Jud. apel: A. S.S., A.M. B.
| ← Decizia civilă nr. 4312/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4449/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
