Decizia civilă nr. 4312/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4312/R/2012
Ședința publică din data de 17 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTOR:
M.-C. V.
A. C.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. R. R.-M., împotriva sentinței civile nr. 519 din 29 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul
Cluj , în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de procuror T. V.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 2 octombrie
2012, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin.
2 Cod procedură civilă.
Se constată de asemenea că prin memoriul de recurs, și reclamanta- recurentă a solicitat judecarea cauzei în condițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului, apreciind că soluția recurată, sub aspectul criticat de reclamantă este temeinică și legală, instanța de fond în mod corect a interpretat situația dedusă judecății prin prisma prevederilor legale.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 31 Mai 2012 pe rolul T. C., reclamantă S. R. R. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să se constate că în calitatea da de moștenitoare este îndreptățită la daune morale în sumă de 2.500 Euro și să se dispună obligarea pârâtului la despăgubiri morale potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.2., cu motivarea că bunicul ei, Kiss A. a fost prizonier de război în U., fiind deportat/prizonier de războiîn U. în perioada 11 Mai 1945până la data de 10 O. 1948.
Prin sentința civilă nr. 519 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantă S. R. R. M. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Acțiunea promovată având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale este întemeiată pe dispozițiile art.5 alin.1 din Legea nr.2..
Prin Decizia nr.1358/(...) a C. Constituționale, publicată în Monitorul
Oficial nr. 761 din (...) și intrată în vigoare la aceeași dată s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C., într-o serie de dosare aflate pe rolul T. C. - Secția civilă și s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. Constituționale „Decizia prin care se constată neconstituționalitatea … a unei dispoziții dintr-o lege … în vigoare, este definitivă și obligatorie";.
În atare situație, solicitarea de acordare a daunelor morale, în temeiul textului de lege declarat neconstituțional, nu poate fi primită, aceeași soartă având și cererea formulată pe temeiul dreptului comun, raportat la motivarea deciziei menționate.
Astfel, din cuprinsul acestei decizii, T. a reținut faptul că, așa cum s-a statuat în jurisprudența acestei instanțe, „atât Parlamentul cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și în dispozitivul prezentei decizii";.
De asemenea, C. a avut în vedere și faptul că „nu poate exista decât o obligație <morală> a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate";, „C. Europeană a D. O. a statuat… că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor";.
Din această perspectivă, C. a concluzionat că „în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă nu ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul Lege nr.
118/1990 și Legea nr. 2., având același scop";.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, stabilind că măsura compensării prevăzută de legislația internă, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale, care-și are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Instanța constituțională a mai avut în vedere faptul că „prin adoptarea art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2. nu s-ar putea susține că persoanele în cauză ar putea avea o <. legitimă> (astfel cum este consacrată în jurisprudența constată a C. E. a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. … atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o <. legitimă> în dobândirea proprietăților";. În acest sens, a fost citată o cauză în care o dispoziție de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia, ceea ce a dus la concluzia C. E. a D. O. că reclamanții nu au putut dobândi o <. legitimă> în obținerea compensațiilor respective.
Rezultă, așadar, din cele menționate anterior, că, în opinia C. Constituționale, S. R. nu poate fi considerat persoană răspunzătoare de prejudiciile cauzate condamnaților politici și celor care au fost supuși măsurilor administrative cu un asemenea caracter, nefiind aplicabile, astfel, prevederile art. 998-999 C. civ. Implicit, nici celelalte condiții ale antrenării răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite.
Față de cele ce preced, tribunalul a respins cererea, textul de lege invocat în susținerea pretențiilor fiind declarat neconstituțional.
Nu în ultimul rând, reclamanta s-a prevalat de faptul că antecesorul său a fost prizonier de război, însă această situație nu intră în sfera de reglementare a
L. nr. 2. care vizează condamnările și măsurile politice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. R. R.-M. solicitând modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivare s-a arătat că prizonieratul și deportarea la muncă forțată de reconstrucție a fostei Uniuni Sovietice este o măsură administrativă cu caracter politic în sensul L. nr. 2..
Motivarea instanței de fond care se referă la o decizie a C. Constituționale nu este un motiv pentru respingerea acțiunii, creându-se o discriminare în condițiile în care alte persoane au primit și au încasat despăgubiri.
S-a făcut o prezentare a situației persoanelor deportate în baza Ordinului
Secret al Comitetului de S. pentru Apărare al Uniunii Sovietice nr. 1761/(...) semnat de S.
Este de necontestat că măsura deportării a fost o măsură dispusă din motive politice și a avut un caracter administrativ abuziv S. R. neluând nicio măsură pe plan politic pentru a împiedica deportarea în masă pentru reconstrucția sovietică.
În apărare, S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a formulatîntâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
În motivare s-a arătat că statutul de prizonier de război ca urmare a consecințelor celui de al doilea război mondial nu se circumscrie noțiunii de măsură administrativă cu caracter politic luată de organele fostei miliții sau securități și nu face obiectul L. nr. 2..
S-a învederat că Procurorul General al R.iei a promovat recurs în interesul legii pentru pronunțarea unei decizii de unificare a practicii judiciare vizând tocmai situația prizonieratului în fosta U.
Analizând recursul declarat de reclamanta S. R. R.-M. împotriva sentințeicivile nr. 519 din (...) a T. Maramureș, C. reține următoarele:
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr.
2., solicitându-se acordarea unor sume de bani cu titlu de daune morale decurgând din măsura deportării antecesorului reclamantei în U. în perioada
1945-1948.
Relevante în cauză sunt câteva circumstanțieri de ordin istoric.
Deportări în masă, după cel de-al doilea război mondial s-au efectuat din toate țările foste aliate cu Germania care, în urma Tratatului de la I., au ajuns sub influența sovietică, sub pretextul că pe lângă alte plăți cerute ca reparații de război, se impuneau și despăgubiri de război, prin prestații.
După Convenția de A. semnată la M. de reprezentanții U., SUA, M. B., la data de 12 septembrie 1944, în ultimele luni ale anului 1944, reprezentanții sovieticilor din Comisia Aliată de C., care era structura abilitată să supravegheze îndeplinirea de către R. a prevederilor Convenției de A., au impus Guvernului R. să întocmească liste cu cetățenii de etnie germană care urmau a fi deportați în U., pentru a ajuta la efortul de reconstrucție a U.
După semnarea armistițiului, Comisia Aliată (Sovietică) de C. a apreciat ca nesatisfăcătoare măsurile autorităților române și în temeiul privilegiilor conferite prin art. 8 și 18 din Convenția de A., organele sovietice au ordonat deportări: Ordinul 031/(...) al Comisiei Aliate (Sovietice) privind mobilizarea etnicilor germani pentru lucru; Ordinul A/192/(...) dat de generalul V., locțiitorul președintelui Comisiei Aliate (Sovietice) de C. din R..
Deși Convenția de A. din septembrie 1944 nu prevedea deportări ale populației civile, conferințele de la P., Y. și P. au confirmat, sub forma prestațiilor în muncă, deportarea etnicilor germani la munca de reconstrucție în U.
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr. 2., act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantului, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din Legea nr. 2., se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:
- condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
- hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie 1945
- 22 decembrie 1989;
- faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop „împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, observă C. că nu a existat o condamnare, pronunțată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 2..
Conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 2., constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
În cauză, se observă că nu a fost luată față de antecesorul reclamantei nici o măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și anume:a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din Legea nr.2. nu există nici o mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din Legea nr.2., este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din
Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.2.. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale Ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din Legea nr.2. nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura deportării la muncă în U. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S.ui R. și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus.
Petitul de acordare a unor despăgubiri cu titlu de daune morale și materiale este accesoriu petitului de constatare a caracterului politic al măsurii dispuse împotriva antecesorului reclamanților, soluția pronunțată asupra acestuia neputând fi decât aceeași cu cea a petitului principal.
De altfel, astfel cum a arătat și instanța de fond, prin decizia nr.1358/(...) a
C. Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 761 din (...) și intrată în vigoare la aceeași dată, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C., și s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, solicitarea de acordare a daunelor morale, în temeiul textului de lege declarat neconstituțional neputând fi oricum primită.
Prin urmare, se apreciază de către Curte că sentința pronunțată de tribunal este legală și temeinică, urmând a se respinge în temeiul art.312 alin.1
C.pr.civ. ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. R. R.-M. împotriva sentinței civile nr. 519 din (...) a T. Maramureș pronunțată în dosarul nr. (...), care va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. R. R.-M. împotriva sentinței civile nr. 519 din (...) a T. Maramureș pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2012.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: O.-C. T.
| ← Decizia civilă nr. 4365/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 405/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
