Decizia civilă nr. 4449/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 4449/R/2012
Ședința publică din 26 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C. JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER : A.-A. M.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, reprezentat prin procuror: A. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. V., împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T.ui B.- N. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. B.-N., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror A. S., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul B. V. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului recurent și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
De asemenea, C. constată că prin memoriul de recurs (f. 3 din dosar), reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsa lui de la dezbateri.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C., din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. invocă și pune în discuție inadmisibilitatea schimbării parțiale a cauzei juridice a acțiunii pentru prima dată în calea de atac a recursului, prin invocarea pentru prima dată în recurs a următoarelor prevederi legale: art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 14 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 1 din Protocolul nr. 12 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului și a
Libertăților Fundamentale.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii asupra recursului declarat de reclamant și, totodată, pune în vedere acesteia ca odată cu concluziile pe fond să se refere și la excepția invocată din oficiu de către C.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării parțiale a cauzei juridice a acțiunii pentru prima dată în calea de atac a recursului, având în vedere că prevederile invocate prin recurs și enumerate anterior de către instanță, nu au fost invocate în fața instanței defond. De asemenea, solicită respingerea recursului declarat de reclamantul B. V., ca nefondat, având în vedere că măsura administrativă a prizonieratului în U.R.S.S., la care acesta a fost supus, nu intră sub incidența Legii nr. 2..
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1. din (...) a T.ui B.- N. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul B. V., împotriva pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pentru S. Român, reprezentat în proces de D. G. a F. P. B.-N.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
L. nr. 2. reglementează atât situațiile care constituie condamnări sau măsuri administrative care au de drept caracter politic cât și cele pentru care constatarea caracterului politic este de competența tribunalului. Totodată legea prevede și posibilitatea acordării de despăgubiri pentru prejudiciu material în situația constatării existenței unei condamnări sau a unei măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Cererea având obiect constatarea caracterului politic al măsurii prizonieratului nu a fost întemeiată și a fost respinsă.
Prizonieratul în fosta U. invocat de reclamant nu a putut fi încadrat în categoria condamnărilor cu caracter politic, nefiind vorba de o hotărâre judecătorească de condamnare și nu a putut fi încadrat nici în categoria măsurilor administrative.
Potrivit art. 3 din L. nr. 2., constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate actele normative indicate în textul legal.
Art. 4 alin. 2 al aceluiași act normativ, acordă posibilitatea de a se constata caracterul politic și a altor măsuri administrative, decât cele enumerate la art. 3.
Instanța a apreciat că măsura luării ca prizonier a reclamantului nu poate fi calificată ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevederilor Legii nr. 2..
Măsura prizonieratului în urma celui de-al doilea război mondial, măsură suferită de reclamant nu îndeplinește condițiile impuse de dispozițiile legale, în primul rând nefiind dispusă de autorități administrative ale statului român și nici în scopul reprimării rezistenței anticomuniste, fiind luată de autorități străine, în alte scopuri decât cele prevăzute de L. nr. 2..
Faptul că reclamantul beneficiază de drepturile conferite de DL nr. 1. nu determină încadrarea prizonieratului ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic în sensul dispozițiilor Legii nr. 2..
Domeniul de reglementare al acestui din urmă act normativ este mai restrâns comparativ cu cel al DL nr. 1., care vizează nu numai persoanele care au fost persecutate politic, ci și persoanele deportate și prizonieri.
Cererea de acordare a daunelor morale a fost, de asemenea, neîntemeiată.
Prin Decizia C. C. nr. 1., prevederile art. 5 alin.1 lit. a din L. 2., text legal care prevedea îndreptățirea celor față de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic sau soțul și rudele acestora până la gradul II, să beneficieze de daune morale au fost declarate neconstituționale și ca urmare a trecerii termenului de 45 de zile prevăzut de 147 alin. 1 din Constituție, și-au încetat efectele.
În consecință în prezent nu există niciun temei legal pentru obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri morale pentru condamnările sau pentru măsurile administrative cu caracter politic luate în intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar face abstracție de decizia C. C. nr. 1., prin care prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. 2. au fost declarate neconstituționale, în speță, nefiind vorba de o măsură administrativă cu caracter politic, în temeiul
Legii nr. 2., nu se pot solicita daune morale.
Cererea de acordare a despăgubirilor materiale a fost respinsă ca neîntemeiată, în baza art. 5 alin. 1 litera b, în primul rând având în vedere faptul că măsura prizonieratului nu este o măsură administrativă cu caracter politic și, în al doilea rând, chiar dacă tribunalul ar fi constatat că o asemenea măsură a avut caracter politic, reclamantul nu a probat în ce constau despăgubirile materiale solicitate.
Față de aceste considerente tribunalul a respins în întregime acțiunea reclamantului‚ ca neîntemeiată.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. V. prin care asolicitat casarea sentinței recrutate și admiterea cererii de chemare în judecata pentru motivele arătate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulata, respectiv obligarea pârâtului S. Roman prin Ministerul Finanțelor Publice B. - D. B.-N. la plata de despăgubiri morale în suma 37000 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat de recurent ca urmare a măsurii administrative dispuse față de antecesorul său, care a fost prizonier - deportat în U. la munca de reconstrucție, întrucât i s-au adus grave prejudicii morale.
Apreciază hotărârea instanței ca fiind nelegala, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, în sensul admiterii acțiunii recurate, sentința pronunțată de T. B. - N. este nelegală și netemeinică, instanța nu a ținut seama de dispozițiile art. 5 alin. 1, lit. a din L. nr. 2..
În mod greșit instanța de fond a reținut că măsura administrativă luată față de antecesorul său nu justifica aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 2., iar susținerile instanței, prin care s-a arătat că măsura administrativa a deportării luată față de recurent nu are caracter politic sunt nefondate.
Așadar din interpretarea tuturor dispozițiilor legale, (L. 2., Decretul-Lege nr. 1.) s-a constatat că au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 2. și persoanele care au fost prizonieri sau deportate la munca de reconstrucție în fosta U. în perioada de referință.
Faptul că măsura administrativă a fost luată de fosta U. înainte de 6 martie
1945 nu este de natură a înlătura răspunderea S. în repararea prejudiciului produs.
De asemenea, răspunderea S. se impune a fi angajata și prin prisma faptului ca după 6 martie 1945 acesta nu a depus diligente pentru recuperarea propriilor cetățeni sau pentru încetarea masurilor vădit abuzive luate fata de aceștia.
Faptul că s-au acordat despăgubiri în temeiul Decretului-Lege nr. 1. nu înseamnă că s-ar ajunge la o dublă reparație în cazul acordării despăgubirilor și în temeiul Legii nr. 2., întrucât aceasta din urma lege are un caracter de complinire fără a înlătura drepturile deja stabilite prin legile anterioare.
Din hotărârile pronunțate în ultima perioada de C., privind hotărârile de condamnare a R., pentru încălcarea art. l din Protocolul 1 adițional al Convenției s-a observat că, într-un mare număr de cazuri condamnarea a avut loc în situația în care cererile introduse în instanța pentru valorificarea unor drepturi nu au fost examinate pe fond, deși solicitanții puteau pretinde că aveau o speranță legitimăde a-și vedea concretizată creanța lor în conformitate cu dispozițiile legale interne și cu jurisprudența instanțelor (A se vedea în acest sens cauza Weissman și alții împotriva R.).
Și în cauza recurentului a intervenit conflictul cu art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, ceea ce impune, conform art. 20, alin. 2 din Constituția R., prioritatea normei din Convenție, care fiind ratificată prin L. nr. 3., face parte din dreptul intern astfel cum prevede art. 11, alin. 2 din L. fundamentala.
Acțiunea se impune a fi admisă și prin prisma dispozițiilor art. 14 din C., se consacră principiul nediscriminării, recurentul neputând discrimina fără o justificare obiectivă și rezonabila față de celelalte persoane aflate într-o situație similară și comparabilă, care au obținut hotărâri de condamnare a S. Roman anterior datei mai sus arătate-cauza Driha împotriva R..
Având în vedere că, C. de A. O. a dat câștig de cauza mai multor reclamanți, în situații similare, pronunțând hotărâri favorabile acestora solicită admiterea acțiunii.
Mai arată că s-a pronunțat asupra deciziei nr. 12/2011, pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând ca recursul declarat să fie aprobat având în vedere că nu din vina sa s-a prelungit procesul dosarului, solicitând să fie luată în considerare data de înregistrare a dosarului la Tribunalul Bistrița Năsăud, întrucât nu din vina recurentului n-a avut procesul mai repede ca și alții care au avut procesul la B. N. deja, care au fost deportați în acel lagăr împreună cu antecesorul recurentului. Oare recurentul nu merită aceeași judecată dreaptă într-o țară democratică în care trăiește sau justiția din România judecă după alte criterii cunoscute doar de ei.
Mai a arătat că nu are nici o vină că Ordonanța 12/2011 a apărut în timpul tărăgănării procesului recurentului de unii judecători, de aceea nu a fost de acord ca dosarul sa fie soluționat după ordonanta 12/2011 ci după L. 2., lege care a avut efect la data predării dosarului.
Mai a arătat că nu se poate ca, unele persoane, în cauze similare să câștige procese iar alții din cauza tergiversării judecării cauzei de către instanțe să li fie respinsă acțiunea.
Este adevărat totodată că diferența de tratament juridic instituit între persoanele care au obținut o hotărâre judecătorească înainte de publicarea deciziilor C. C. și cei care au înregistrate acțiuni, dar în cazul cărora instanțele nu s-au pronunțat ridică serioase probleme dacă se raportează la dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind interzicerea discriminării (considerațiile ce preced și care succed sunt în egala măsura valabile și pentru art. l din Protocolul nr.12 al Convenția Europeana a Drepturilor
Omului
Mai a solicitat să fie luat în considerare anii petrecuți în U. cum au fost și alți prizonieri-deportați 1000 lei pe lună adică 37000 lei așa cum au primit ceilalți.
Pârâtul S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. B.-N. prin întâmpinare (f.12-14) a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, C. reține următoarele:
C., în temeiul art. 137 alin. 1, art. 294 și 316 C.pr.civ. constată incidentă inadmisibilitatea schimbării parțiale a cauzei juridice a acțiunii în calea de atac a recursului, prin invocarea pentru prima dată în recurs a următoarelor prevederi legale: art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene pentru Drepturile
Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 14 din Convenția Europeană pentru
Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 1 din Protocolul nr. 12 al
Convenției Europene pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale.
În ce privește celelalte motive de recurs, pentru posibilitatea acordării de despăgubiri în temeiul Legii nr. 2. persoanelor deportate, este real că se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități și colonii de muncă sau stabilirii de loc de muncă obligatoriu în baza actelor normative enumerate în articolul 3, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 2..
Prin urmare, și în cazul prevăzut de art. 3 și în cel prevăzut de art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea constatării caracterului politic al unor măsuri administrative, numai dacă persoana a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celor prezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2..
Pentru identitate de rațiune, în ceea ce privește definirea măsurilor administrative cu caracter politic, legiuitorul a procedat în mod similar cu definirea condamnărilor cu caracter politic, în sensul că, pe de-o parte s-a raportat la acte normative expres menționate, precizând că sunt măsuri administrative cu caracter politic orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate în art. 3, evidențiate mai sus, iar pe de altă parte s-a raportat la scopul urmărit de cel supus măsurilor cu caracter administrativ, astfel cum acesta a fost definit pentru infracțiunile cu caracter politic.
L. nr. 2. are un caracter reparator și compensator doar pentru persoanele care s-au împotrivit sau au fost considerate potrivnice regimului totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
În speță, măsura deportării pentru munca de reconstrucție în U. s-a dispus anterior perioadei vizată de către dispozițiile Legii nr. 2., pe de o parte, iar pe de altă parte, măsura nu a fost luată de S. Român sau de organele sale.
Este irelevant faptul că măsura deportării, dispusă înainte de 6 martie
1945, s-a prelungit după această dată, atâta timp cât legea se referă cu necesitate la luarea măsurii exclusiv după data de 6 martie 1945, iar nu anterior.
Condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, prevăzute de L. nr. 2. ce constituie temeiul acordării de despăgubiri, trebuie să fie ale S. Român.
Or, deportarea anumitor categorii de persoane în U. la muncă de reconstrucție este o măsură impusă de S. S., ca stat de ocupație la acea vreme.
În speță, deportarea nu a fost dispusă de S. Român, ci de forțele sovietice de ocupație și nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist instaurat la 6 martie 1945, ci s-a înscris în deportările-despăgubiri de război pretinse de sovietici după Convenția de A. din 1944.
Prin urmare, în speță nu s-a dovedit existenta unei masuri administrative cu caracter politic in sensul Legii nr. 2..
În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. V. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ
: A.-A. M.
Red.I.D.C./dact.V.R.
2 ex./(...)
Judecător fond. B. R.-I. - Tribunalul Bistrița Năsăud
GREFIER,
| ← Decizia civilă nr. 405/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 3255/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
