Decizia civilă nr. 2604/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 2604/R/2012
Ședința publică din 25 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ
JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P.
GREFIER : A.-A. M.
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. B.-N., precum și recursul declarat de reclamanta T. R., împotriva sentinței civile nr. 3. din (...) a T. B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta recurentă personal, reprezentantul pârâtului recurent, consilier juridic P. C. A., care depune la dosar delegație de reprezentare și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. B.-N., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
Recursul declarat de reclamanta T. R., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că la data de (...) a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, care a fost expediată prin fax de către pârâtul recurent, prin intermediul D. a jud. B.-N., prin care se solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ., iar la data de (...) au fost înregistrate la dosar 3 exemplare originale din întâmpinarea anterior arătată, care au fost expediate prin poștă de către D. a jud. B. N..
De asemenea, C. constată că pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă atât prin memoriul de recurs (f. 4 din dosar), cât și prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 14 și 17).
Instanța înmânează reclamantei recurente și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C., câte un exemplar din întâmpinarea pârâtului recurent.
Reclamanta recurentă, reprezentantul pârâtului intimat și reprezentanta
P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reclamantei recurente, reprezen- tantului pârâtului intimat și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. asupra celor două recursuri care formează obiectul prezentului dosar.
Reclamanta recurentă arată că dorește recunoașterea caracterului politic al măsurii administrative la care a fost supusă printr-un concurs de împrejurări și acordarea daunelor morale, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de L. nr.
2..
Instanța aduce la cunoștința reclamantei recurente că recursul acesteia vizează daunele morale care nu i-au fost acordate de către instanța de fond, iar în dosarul instanței de fond reclamanta s-a referit la caracterul politic al măsurii administrative la care a fost supusă, dar în recurs nu a făcut referire la acest aspect, motiv pentru care, instanța pune în vedere acesteia să-și dezvolte pledoaria numai cu privire la daunele morale.
Reclamanta recurentă arată că nu a reușit să fie beneficiara D. nr. 1., decât după o perioadă lungă de timp, având în vedere că desecretiza-rea actelor s-a făcut doar în anul 2007 și abia după acest an a reușit să culeagă informațiile necesare cu privire la situația familiei care a adoptat-o și, de asemenea, având în vedere că familia biologică a dat-o spre adopție familiei fratelui tatălui său în anul
1957, iar la acea vreme nu a avut certificat de naștere și când a mers în clasa - I- a, în certificatul de naștere a fost trecut doar numele tatălui și o liniuță la rubrica unde trebuia trecut numele mamei. De asemenea, arată că mai târziu, a luat cunoștință de ". de S. din (...) a C.ui Securității S.ui, cu antetul "strict secret";, din care a aflat că după instaurarea regimului comunist, doar din B. au fost naționalizate mai multe imobile, iar în prima transă, la circa 2000 de familii li s-a stabilit domiciliu obligatoriu la locul strămutării.
T., reclamanta recurentă arată că familiei care a adoptat-o i-a fost stabilit domiciliu obligatoriu în com. L., str. Nisip nr. 157, jud. Timiș, întrucât mama sa adoptivă a fost considerată "vinovată"; pentru că a făcut parte dintr-o familie dușmănoasă regimului proaspăt instalat, aceasta fiind fiica unui fost profesor la C. R. a R. și, de asemenea, arată că datorită concursului de împrejurări la care a fost supusă, doar în anul 2008 a putut formula o cerere pentru a dovedi că a avut domiciliu obligatoriu.
În concluzie, reclamanta recurentă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat, având în vedere că nu a cerut actualizarea sumelor și, totodată, arată că i s-ar părea un fapt discriminatoriu dacă aceste daune morale nu i se acordă, având în vedere că unii deținuți politici au beneficiat de această reparație a prejudiciului moral cauzat de regimul comunist, iar alții nu au beneficiat de o astfel de reparație. T., arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
C. pune în discuție D. nr. 12/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 14/2011, unde s-a făcut referire la D. nr. 1. și 1. ale
Curții Constituționale a R., date în materia Legii nr. 2..
Reclamanta recurentă arată că nu solicită actualizarea sumei și, totodată, arată că a cerut o sumă rezonabilă, având în vedere posibilitățile pe care le-ar fi avut să dobândească o educație conform statutului social al familiei care a adoptat-o, dacă acesteia nu i-ar fi fost luate casele și având în vedere că mama sa adoptivă a fost o persoană licențiată ce avea un doctorat în agronomie la H. în G.
Instanța aduce la cunoștința reclamantei recurente că în fața T. B.-N. aceasta nu a invocat principiul discriminării, situație în care, C. din oficiu, înțelege să invoce și să pună în discuție excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs, prin invocarea de către reclamantă pentru prima dată în recurs a principiului nediscriminării, excepție întemeiată pe prevederile art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ.
Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. B.-N., așa cum a fost formulat și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii petitului privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative dispuse față de reclamantă, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, pe care le susține verbal și, totodată, arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtului recurent arată că niciuna din prevederile Legii nr.
2. nu pot fi aplicate reclamantei, deoarece presupușii autori, respectiv persoanele care au adoptat-o pe reclamantă ar fi avut dreptul la o reparație a prejudiciului moral suferit în urma măsurii administrative privind stabilirea domiciliului obligatoriu, iar reclamanta a formulat o acțiune în nume propriu.
Cu privire la recursul declarat de pârât, reclamanta recurentă solicită respingerea acestui recurs, având în vedere că dacă nu ar fi ajuns în situația mai sus descrisă, ar fi moștenit patru apartamente în B., însă pentru că la acea vreme avea doar 2 ani și 9 luni, a înțeles să invoce doar constatarea caracterului politic al măsurii administrative referitoare la domiciliu obligatoriu și acordarea daunelor morale, având în vedere că a suferit alături de familia adoptatoare căreia i s-a stabilit domiciliu obligatoriu, sens în care, arată că la un moment dat, locuind în acea comună unde a fost stabilit domiciliu obligatoriu pentru familia adoptatoare, într-o împrejurare nefericită, a fost mușcată de un câine turbat și a fost dusă la medic de către poliție, pentru a i se face vaccinul antirabic.
Reprezentantul pârâtului recurent solicită respingerea recursului declarat de reclamantă, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar, având în vedere că se încearcă nu doar schimbarea cauzei juridice a acțiunii, ci și a obiectului acțiunii și, de asemenea, având în vedere că azi reclamanta a arătat că nu a reușit să fie beneficiara D. nr. 1., decât după o perioadă lungă de timp și ulterior a formulat o acțiune întemeiată pe L. nr. 2. pentru acordarea daunelor morale.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției invocate din oficiu de către instanță, respectiv a excepției schimbării cauzei juridice a acțiunii, prin invocarea de către reclamantă pentru prima dată în recurs a principiului nediscriminării.
Referitor la recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. B.-N., reprezen-tanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea acestui recurs și respingerea cererii privind constatarea caracterului politic al măsurii la care a fost supusă reclamanta. T., arată că prin D. civilă nr. 2., C. de A. C. a admis recursul reclamantei, pentru că familia reclamantei și reclamanta au avut domiciliu obligatoriu și aceste persoane beneficiază de prevederile D. nr. 1., însă în prezenta cauză faptul că reclamantei i s-au recunoscut aceste drepturi nu înseamnă neapărat că automat sunt îndeplinite condițiile prevăzute de L. nr. 2., având în vedere vârsta reclamantei recurente la data stabilirii domiciliului obligatoriu, respectiv vârsta de 2 ani și 9 luni, precum și faptul că L. nr. 2. se referă la persoanele care au luptat împotriva regimului comunist, or la vârsta anterior arătată, reclamanta nu putea fi încadrată în rândul acestor persoane.
De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că s-a dovedit domiciliul obligatoriu, dar în nici un caz nu s-a dovedit caracterul politic al măsurii la care a fost supusă reclamanta.
În concluzie, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea recursului declarat de pârât și, pe cale de consecință, respingerea cererii formulată de reclamantă și, de asemenea, solicită respingerea recursului declarat de reclamantă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că D. nr. 19. și D. nr.
83/1049, invocate de reclamantă, se referă la naționalizarea imobilelor și acestea nu au legătura cu obiectul cauzei, dar în cauză se aplică D. nr. 12/2011 a Î.C.C.J.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3. din (...) a T. B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta T. R., împotriva pârâtului S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de D. G. A F. P. B.- N. și, în consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative la care a fost suspusă reclamanta în perioada 1 mai 1950 - 30 aprilie 1958, prin stabilirea domiciliului obligatoriu în comuna L., județul Timiș.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale. Cheltuieli de judecată nu s-au acordat.
Analizând lucrările dosarului, tribunalul a constatat temeinicia parțială a acțiunii introductive precizate, vizând primul capăt de cerere, și, în același timp a găsit nefondată cerea de obligare a pârâtului la plata daunelor morale.
Articolul 3 al Legii 2. dispune că se constituie în măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securității, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate la punctul a - f, printre care nu se regăsește însă și cel indicat de reclamantă, D. 8..
Dar, prin sentința civilă nr.40/CA/2010 a T. B.-N., decizia nr.2943/2010 a
Curții de A. C., sentințele civile nr.217/CA/2010 și 1. ale T. B.-N. s-a consfințit că reclamanta, alături de familia S. P. și soția N., fratele și cumnata tatălui celui dintâi, sub a căror ocrotire faptică s-a regăsit aceasta în perioada (...) - (...), a făcut obiectul unei persecuții politice de natură administrativă, sub forma impunerii unui domiciliu obligatoriu în comuna L., județul Timiș.
Acestei situații de fapt i s-au acordat efecte juridice, ca urmare a sentinței nr. 40/CA/2010, în baza D.-lege 1. prin decizia nr.4/(...) emisă de A. J. pentru Prestații Sociale B.-N., prin acordarea unei indemnizații neimpozabile de 800 lei, începând cu data de (...).
În considerarea statuărilor și dispozițiilor luate pe cale judecătorească, cu caracter irevocabil, instanță de fond a considerat că circumstanței mai sus descrise trebuie să i se dea eficiență și în acest cadru procesual prin admiterea primei pretenții, ca satisfacție de ordin moral pentru reclamantă prin recunoașterea măsurii contrare drepturilor omului, de altfel singura pe care o poate obține în temeiul Legii 2., după cum se va statua în continuare.
Capătul de cerere secund nu s-a admis pentru argumentele ce succed.
Pe de o parte, din modul de redactare al petitului și din motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, sumele cerute se traduc în realitate în despăgubiri derivând dintr-un prejudiciu material, suferit ca urmare a obținerii cu mare întârziere a documentelor necesare pentru valorificarea drepturilor atribuite prin decizia 4.. Or, L. nr. 2. prevede posibilitatea acordării doar a unor despăgubiri bănești rezultate dintr-o daună materială, reprezentând echivalentul valorii unor bunuri confiscate ca efect al măsurii administrative (art.5 lit.b), ceea ce nu este cazul în speță.
În același timp, s-a remarcat faptul că elementele redate de reclamantă nu descriu însă nici pe departe suferințe fizice, moral-afective care să contureze un prejudiciu moral în sensul art.5 lit.a din lege.
Din al doilea punct de vedere, dispoziția art.5 alin.1 lit.a din legea analizată, precum și dispozițiile art.I pct.1 și art.II din O.6. au fost declarate neconstituționale prin D. nr.1. și 1.. În condițiile stabilite de art.31 alin.1 și 3 din L. 47/1992 și art.147 alin.4 din Constituția R., decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie,iar efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cea în care a fost invocată excepția.
D. Curții Constituționale este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești, și are putere numai pe viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor judeca în viitor.
Curtea Constituțională, prin D. 1., a statuat că obligativitatea deciziilor acesteia pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul potrivit căruia respectarea C., a supremației sale și legilor, este obligatorie.
Pentru considerentele arătate s-a reținut că în prezent nu mai există un temei juridic pentru admiterea daunelor morale, ca măsuri reparatorii.
Nu în ultimul rând, trebuie remarcată împrejurarea că în motivarea D. 1. instanța constituțională a ținut seama și a analizat concordanța deciziei luate cu recomandările Adunării P.are a C.ui Europei, dispozițiile C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, și cu practica Curții Europene a
Drepturilor Omului.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE reprezentat de D. B.-N. a declarat recurs, în termen legal, solicitândinstanței admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii petitului privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative dispusă față de reclamantă.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că reclamanta a invocat aceeași situație de fapt ca și cea supusă analizei din dosarul în care au fost pronunțate hotărârile care au stat la baza emiterii deciziei nr. 4. emisă de A. J. pentru Prestații Sociale B.-N..
Din interpretarea art. 3 coroborat cu art. 4 alin. 2 din L. nr. 2. rezultă că pentru constatarea caracterului politic al măsurilor administrative trebuie îndeplinite unul sau mai multe din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din O. nr.
214/1999, astfel că în mod eronat prima instanță a dispus constatarea caracterului politic al măsurii la care a fost supusă reclamanta.
În drept, se invocă prevederile art. 304 pct.7, pct.8 și pct.9 C.pr.civ.
Împotriva aceleiași sentințe, reclamanta T. R. a declarat recurs, în termenlegal, solicitând instanței modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii.
În motivarea recursului, reclamanta a învederat că a fost strămutată, cu domiciliu obligatoriu, în loc. L., jud. Timiș, în perioada 1950 - 1958, iar familiei fratelui tatălui reclamantei, căreia i-a fost dată spre adopție le-a fost naționalizată casa prin D. nr. 9.. Daunele solicitate prin acțiune se referă la faptul că, din cauza nepublicării actelor și dovezilor de care avea nevoie și pe care nu le-a găsit decât la finele anului 2010, reclamanta nu a putut solicita instanțelor drepturile conform D.-L. nr. 1..
În opinia reclamantei, aceasta se consideră discriminată față de persoanele care au primit compensația dată de lege deoarece a pierdut și dreptul de moștenire ca urmare a persecuțiilor la care a fost supusă familia.
Daunele solicitate de reclamantă nu sunt susceptibile de aplicarea prevederilor de neconstituționalitate care au dus la anularea art. 5 din L. nr. 2. pentru că nu se bazează pe aceleași argumente. D. nr. 1. a Curții Constituționale nu este aplicabilă în speță, deoarece a avut în vedere alte aspecte decât cele solicitate de reclamantă.
Pârâtul intimat S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de
D. B.-N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei (f.12-14).
În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a arătat că reclamanta a indicat, pentru prima dată în recurs, faptul că daunele solicitate se referă laîmprejurarea că autoritățile competente nu au eliberat în termen actele necesare formulării unei cereri în temeiul D.-L. nr. 1., aspect care echivalează cu o schimbare a obiectului cererii, inadmisibilă prin prisma art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ.
În privința daunelor morale, pârâtul arată că D. nr. 1. a Curții
Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. sunt obligatorii atât pentru instanțele de judecată cât și pentru părțile litigante.
Reclamanta intimată T. R. nu a formulat întâmpinare la recursul formulatde pârât însă, fiind prezentă personal în instanță, în ședința publică din (...) a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, C., în temeiul art. 3041C.pr.civ., reține următoarele:
I. În ceea ce privește recursul reclamantei, C. constată că prin cererea dechemare în judecată înregistrată sub nr. 233/112/(...), reclamanta T. R. a chemat în judecată pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în baza Legii 2., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța în cauză să se constate caracterul politic al măsurilor administrative la care a fost supusă în perioada 0(...) - (...) (când a fost strămutată în baza D. 8., împreună cu familia ce urma să o adopte, din B., str. Biserica Pantelimon, nr.1, în comunia L., str. Nisip, nr.157, județul Timiș), fiind beneficiara D.-L. nr. 1., conform D. 4/(...) a AJPS B.- N. și D. civile nr.2843/(...) a Curții de A. C. să i se acorde despăgubiri morale în cuantumul maxim prevăzut de O. nr. 6., deoarece timp de aproape 20 de ani nu a putut beneficia de prevederile D.-L. nr.1., neavând acces la documente (și nici nu a fost adoptată, familia concluzionând, după ce au fost eliberați, că nu mai era în interesul minorului o asemenea adopție).
În drept, s-au invocat art.5 pct.4 din L. 2., O.6..
Prin cererea înregistrată la data de (...), s-au adus precizări la acțiunea introductivă, în sensul constatării caracterului politic al măsurilor administrative pe care le-a suportat în cei opt ani de strămutare și domiciliu obligatoriu, și al obligării S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 496.800 lei (ron), cu titlu de despăgubiri morale, în baza Legii 2., a Deciziilor 1354 și 1. ale Curții Constituționale, a Rezoluției 1096/1996 a Adunării P.are a C.ui Europei și a Declarației asupra principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere, adoptată de A. G. ONU prin R. 4. din (...)
(f. 17-18 dosar fond) .
În ședința publică din (...), C. din oficiu, în temeiul art.316 raportat la art.294 alin.1 C.pr.civ., a invocat excepția inadmisibilității schimbării parțiale a cauzei juridice a acțiunii în recurs, prin invocarea pentru prima dată în recurs a principiul nediscriminării.
Conform art. 316 C.pr.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, iar art. 294 alin. 1 C.pr.civ. prevede că, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Având în vedere că reclamanta au invocat pentru prima dată în calea extraordinară de atac a recursului principiul nediscriminării practic schimbând parțial cauza juridică a cererii de chemare în judecată formulată și precizată, implicit și obiectul acesteia, C. în temeiul art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ., va admite excepția inadmisibilității schimbării parțiale a cauzei juridice a acțiunii civile în recurs invocată din oficiu.
De asemenea, excepția inadmisibilității parțiale a obiectului cererii de chemare în judecată invocată de pârât prin întâmpinare este considerată de C. cafiind întemeiată deoarece raportat la obiectul și cauza juridică a acțiunii civile, astfel cum au fost indicate de reclamantă, aceasta a menționat, pentru prima dată în calea de atac extraordinară a recursului, faptul că daunele solicitate se referă la împrejurarea că autoritățile competente nu au eliberat în termen actele necesare formulării unei cereri în temeiul D.-L. nr. 1., aspect care echivalează cu o schimbare parțială a obiectului cererii, inadmisibilă prin prisma art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ.
Cu privire la petitul din cererea reclamantei, având ca obiect obligarea pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor morale în sumă de 496.800 lei (ron), în baza Legii 2., C. reține că în ceea ce privește temeiul de drept inițial invocat de reclamantă în susținerea acestui petit, respectiv, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., acest temei de drept și- a încetat efectele juridice, ca urmare a pronunțării D. nr. 1358/(...) a Curții Constituționale a R., astfel încât, întemeiat pe acest text legal, reclamanta nu mai este îndreptățită la a pretinde obligarea pârâtului la despăgubiri morale.
L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Prin D. Curții Constituționale nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-
22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în M. Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poateface obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) D. Curții Constituționale se publica în M. Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea
Curții Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în M. Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) D. pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale
P.ului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei Curții Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
De altfel, așa cum corect a subliniat prima instanță, Curtea Constituțională a R. a statuat prin D. nr. 1. că obligativitatea Deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul supremației C., potrivit căruia, respectarea C., a supremației sale (și a legilor), este obligatorie.
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din
Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin.
1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Cu privire la susținerea recurentei conform căreia D. Curții Constituționale nr. 1. nu are aplicabilitate în cauză, C. constată că dacă situația juridică a reclamantei ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării în M. Oficial a D. C. nr.
1., adică dreptul reclamantei la despăgubiri morale ar fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie anterior publicării acestei decizii a Curții Constituționale a R., atunci, efectele acestei Decizii nr. 1. nu se vorproduce asupra situației juridice a reclamantei, întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1
C.pr.civ., dând naștere în patrimoniul reclamantei a unei „valori patrimoniale";, în sensul C.i, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C., iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dă dreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un „., și de a avea o „. legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă și executorie (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - a se vedea D. nr. 1973/(...), dosar nr. (...)).
La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe L. nr.
2. reclamanta se putea prevala de o „. legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o „. legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat.
Afirmația reclamantei recurente, conform căreia D. nr. 1. nu poate fi luată în considerare și nu se aplică în speță, întrucât ar însemna să retroactiveze, este evident neîntemeiată, motivat pe următoarele:
Este știut faptul că nu poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea acesteia.
Neretroactivitatea unei legi presupune ca aceasta să nu se aplice unor situații intervenite înainte de intrarea ei în vigoare, legea urmând să dispună numai pentru viitor, așa cum impune art. 15 alin. 2 din Constituția R. și art. 1
C.civ., în timp ce neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția R., D.
Curții Constituționale au efecte ex nunc, adică numai pentru situațiile viitoare, născute după publicarea acestor decizii în M. Oficial, dar nu este mai puțin adevărat că efectul ex nunc trebuie înțeles în sensul că D. Curții Constituționale se aplică pentru viitor, adică doar situațiilor juridice care nu au fost definitiv stabilite și tranșate înainte de publicarea D. C. în M. O.
Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile
D. nr. 1358/(...) a Curții Constituționale.
Principiul neretroactivității legii civile noi este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei in vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior.
Acest principiu este expres consacrat în art.1 din Codul civil, astfel : „L. dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactivă"; precum și în art.15 alin.
2 din Constituția R.: „L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";
Acest principiu este un factor de stabilitate a circuitului civil. A. legii civile noi asupra trecutului ar genera nesiguranță circuitului civil și ar crea neîncredere în lege, cu rezultate nefaste pentru respectarea legalității și a ordinii de drept.
Efectul ex nunc al actelor Curții Constituționale constituie - așa cum chiar Curtea Constituțională a statuat în D. nr. 838/2009 - „o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor …";, adică acelor acțiuni care au fost admise printr-o hotărârejudecătorească definitivă și executorie, susceptibilă de a fi pusă în executare pe cale silită, dacă nu este executată benevol.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, cu nr. 12/(...), pronunțată în dosar nr.
14/2011, a statuat în sensul că „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.
și nr. 1., dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Oficial";.
II. În ceea ce privește recursul pârâtei, C. reține că art.304 pct.7 C.pr.civ.prevede că, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate, atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Motivarea hotărârii judecătorești constituie o garanție pentru părți împotriva eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se exercita în mod real controlul judiciar.
Verificând hotărârea instanței de fond din această perspectivă, C. constată că aceasta respectă, întru-totul, prevederile art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ. potrivit căruia, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde: motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Astfel, tribunalul a arătat pe larg care au fost considerentele de fapt și de drept pentru care a admis în parte acțiunea civilă declarată de reclamantă, implicit cele care au dus la convingerea că primul petit din acțiune, cel referitor la constatarea caracterului politic al măsurii administrative luată față de reclamantă este întemeiat, astfel încât acest motiv de recurs, în opinia Curții, nu este întemeiat.
Motivul de nelegalitate reglementat de art.304 pct.8 C.pr.civ. invocat de pârât, pentru a fi admisibil trebuie să precizeze în mod concret care este actul pretins denaturat de către instanța de judecată și în ce constă denaturarea lui, o simplă afirmație făcută în acest sens nefiind suficientă pentru a decide modificarea hotărârii recurate.
Denaturarea actului înțelesului actului juridic are loc atunci când concluziile instanțelor de fond deduse din interpretarea actului sunt în mod evident eliminate și contrazise prin sensul clar și vădit neîndoielnic al termenilor și conținutului actului interpretat.
Prin urmare, C. constată că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8
C.pr.civ. a fost invocat de pârât în mod formal, fără ca aceasta să dezvolte în vreun mod critica de nelegalitate raportat la vreun act juridic pretins interpretat greșit de către instanța de fond astfel încât C. se află în imposibilitatea verificării hotărârii atacate din această perspectivă, considerent pentru care sentința recurată urmează a fi analizată în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 coroborat cu art.3041C.pr.civ. Astfel, prin sentința civilă nr.40/CA/2010 a T. B.-N. (f.20-22 dosar fond), decizia nr.2943/2010 a Curții de A. C. (f.6 dosar fond), sentințele civile nr.217/CA/2010 și 1. ale T. B.-N. (f.23-14; 25-30 dosar fond) s-a consfințit că reclamanta, alături de familia S. P. și soția N., fratele și cumnata tatălui celui dintâi, sub a căror ocrotire faptică s-a regăsit aceasta în perioada (...) - (...), a făcut obiectul unei persecuții politice de natură administrativă, sub forma impunerii unui domiciliu obligatoriu în comuna L., județul Timiș. Acestei situații de fapt i s-au acordat efecte juridice, ca urmare a sentinței nr. 40/CA/2010, în baza D.-lege 1. prin decizia nr.4/(...) emisă de A. J. pentru Prestații Sociale B.-N., depusă la f 4 din dosarul de fond, prin acordarea unei indemnizații neimpozabile de 800 lei, începând cu data de (...). Prin D. nr.2943/2010 a Curții de A. C., pronunțată în dosarul nr.(...), s-a statuat irevocabil că reclamanta are calitatea de persoană persecutată din motive politice ca urmare a stabilirii domiciliului obligatoriu. Reclamanta, în calitate de copil minor a fost dată spre îngrijire unei familii înrudite S. P. și soția N., cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu în com. L.. Chiar dacă părinților reclamantei nu li s-a stabilit domiciliu obligatoriu rămânând în orașul B., reclamanta și-a urmat familia căreia i-a fost încredințată, existând acte și declarații de martori din care reiese că a locuit în perioada 1 mai 1950-30 aprilie 1958 în com. L.. Prin urmare reclamanta a avut stabilit domiciliul obligatoriu pentru că măsurile luate împotriva persoanelor cărora ea le fusese încredințată de către părinții săi s-au răsfrânt și asupra sa, ea urmând situația juridică și faptică a acestora. Prin urmare, în mod legal, instanța de fond a stabilit că statuările și dispozițiile luate pe cale judecătorească, cu caracter irevocabil, se impun și trebuie să li se dea eficiență și în prezentul cadru procesual prin admiterea primului petit din cererea de chemare în judecată, ca satisfacție de ordin moral pentru reclamantă prin recunoașterea măsurii contrare drepturilor omului, de altfel singura pe care o poate obține în temeiul Legii 2.. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, C. în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T. R. și recursul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de D. G. A F. P. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 3. din 08 martie 2012 a T. B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține ca fiind legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T. R. și recursul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de D. G. A F. P. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 3. din 08 martie 2012 a T. B.- N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 25 mai 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P. GREFIER, A.-A. M. Red.A.A.P./(...). Dact.H.C./2 ex. J.fond: I. C..
| ← Decizia civilă nr. 5090/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4177/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
