Decizia civilă nr. 2777/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2777/R/2012
Ședința publică din 31 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul S. E. împotriva sentinței civile nr. 235 din 8 martie 2012 a T. C., pronunță în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- D. G. A F. P. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 16 mai
2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Se constată că prin motivele de recurs, reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acest instanțe la data de (...), reclamantul S. E. solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. Roman prin Ministerul Finanțelor Publice obligarea acestuia la plata de despăgubiri morale în sumă de
42.000 lei și despăgubiri civile de 42.00 lei.
Prin sentința civilă nr. 235 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...) s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul S. E. în contradictoriu cupârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Fără cheltuieli de judecată
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Antecesorul reclamantului S. E. , numitul S. L., a fost prizonier de război în perioada (...) -(...) astfel cum atestă copia livretului militar depusă la filele 7-9.
L. nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-(...), invocată dereclamantă în susținerea cererii, are ca scop acordarea unor despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă, despăgubiri care vizează nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci în principal, acordarea unei satisfacții de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Așadar, acest act normativ reglementează acordarea de despăgubiri persoanelor care au suferit condamnări politice , ori au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, pe motiv că ar fi comis fapte avand ca scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 06 martie 1945 .
În consecință, pentru a beneficia de drepturile conferite de această lege, este esențial ca faptele pentru care persoanele în cauză au fost condamnate sau care au determinat luarea respectivelor măsuri , să fi fost dintre cele prevăzute de actele normative expres menționate în L. nr.221/2009, ori care pot fi calificate drept condamnări/măsuri administrative cu caracter politic, prin raportare la prevederile art.2 al.1 din OUG nr.2., astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 al.3 și art.4 al.2 din L. nr.221/2009.
Potrivit art. 2 al.1 din OUG nr.2. " Constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop: a) exprimarea protestului impotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica; b) militarea pentru democratie și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea impotrivirii fata de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială.";
Din probele administrate în cauză a reieșit faptul că antecesorul reclamantului nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de L. nr.221/2009 întrucat luarea sa ca prizonier nu constituie o măsură administrativă dintre cele la care acest act normativ se referă, neavand un caracter politic în sensul acestei legi.
Pe de altă parte, instanța a reținut că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întai din L. 221/2009, pe care au fost întemeiate pretențiile, au fost declarate neconstituționale prin D. C. C. 1., publicată în Monitorul Oficial nr. 761/2010.
La data pronunțării hotărârii, această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial, și din acel moment, art. 5 alin. 1 lit. a din L. 221/2009 și-a încetat efectele.
Drept urmare, întemeierea pretențiilor reclamantului la acest moment pe motivul de drept declarat ca neconstituțional, nu se mai poate realiza, astfel încât cererea sa nu mai are suport în drept.
Avand în vedere considerentele și temeiurile legale anterior expuse, instanța a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul S. E. împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. E. solicitândcasarea sentinței, iar în urma rejudecării, admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivare s-a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică, instanța neținând seama la pronunțarea acesteia de dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009.
În mod greșit a reținut instanța de fond că măsura administrativă luată față de antecesorul reclamantului nu justifică aplicabilitatea L. nr. 221/2009.
Faptul că măsura administrativă a fost luată de fostul U. înainte de data de
(...) nu este de natură a înlătura răspunderea statului în repararea prejudiciului produs, răspunderea acestuia impunându-se a fi angajată și prin prisma faptului că după data de (...) nu a depus diligențe pentru recuperarea propriilor cetățeni sau pentru încetarea măsurilor vădit abuzive luate față de aceștia.
Faptul că s-au acordat despăgubiri în temeiul Decretului Lege nr.
118/1990 nu înseamnă că s-ar ajunge la o dublă reparație în cazul acordării despăgubirilor și în temeiul L. nr. 221/2009, această din urmă lege având un caracter de complinire, fără a înlătura drepturile deja stabilite prin legile anterioare.
În cauză intervine conflictul cu art. 1 din Protocolul 1 al C.i Europene a D.
O., ceea ce impune conform art. 20 alin. 2 din Constituția României prioritatea normei din convenție care fiind ratificată face parte din dreptul intern. Invocându-se cauza Weissman și alții împotriva României s-a învederat că jurisprudența CEDO este în sensul condamnării pentru încălcarea art. 1 din Protocolul 1 al C.i în cazul în care cererile introduse în instanță pentru valorificarea unor drepturi nu au fost examinate pe fond deși solicitanții puteau pretinde că aveau o speranță legitimă de a-și vedea concretizată creanța în conformitate cu dispozițiile legale interne și jurisprudența instanțelor.
Au fost invocate și prevederile art. 14 din CEDO, respectiv cauza Driha împotriva României, precizându-se că în virtutea principiului nediscriminării reclamantul nu poate fi discriminat fără o justificare obiectivă și rezonabilă față de celelalte persoane aflate într-o situație similară și comparabilă, C. de A. O. dând câștig de cauză în mai multe situații similare.
S-a mai arătat că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil conform art. 6 din Convenția E. a D. O..
Referitor la decizia în interesul legii nr. 12/2011 reclamantul a precizat că aceasta nu este aplicabilă, impunându-se aplicarea L. nr. 221/2009 în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată.
În apărare, pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulatîntâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
În motivare s-a arătat că prin memoriul formulat reclamantul nu formulează critici pertinente la adresa soluției pronunțată de instanța de fond, reiterând aproape integral aspectele învederate în cuprinsul acțiunii.
Deportarea nu poate fi apreciată ca o măsură luată ca urmare a opoziției față de orânduirea comunistă.
În cele mai recente decizii pronunțate de C. E. a D. O. s-a arătat că nu există obligație generală a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior.
În mod corect a reținut Tribunalul Cluj că pretențiile reclamantului se întemeiază pe un text de lege declarat neconstituțional, declararea ca neconstituțional a acestuia echivalând cu lipsa opțiunii statului de acordare a despăgubirilor.
Analizând recursul declarat de reclamantul S. E. împotriva sentinței civile nr.
235 din 8 martie 2012 a T. C., C. reține următoarele:
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 alin. 1 din L. nr.
221/2009, solicitându-se acordarea unor sume de bani cu titlu de daune morale decurgând din măsura deportării antecesorului reclamantului în U. în perioada
1945-1948.
Relevante în cauză sunt câteva circumstanțieri de ordin istoric, deportări în masă, după cel de-al doilea război mondial efectuându-se din toate țările fostealiate cu Germania care, în urma Tratatului de la I., au ajuns sub influența sovietică, sub pretextul că pe lângă alte plăți cerute ca reparații de război, se impuneau și despăgubiri de război, prin prestații.
După Convenția de A. semnată la M. de reprezentanții U., SUA, M. B., la data de 12 septembrie 1944, în ultimele luni ale anului 1944, reprezentanții sovieticilor din Comisia Aliată de C., care era structura abilitată să supravegheze îndeplinirea de către R. a prevederilor C.i de A., au impus Guvernului Român să întocmească liste cu cetățenii de etnie germană care urmau a fi deportați în U., pentru a ajuta la efortul de reconstrucție a U.
După semnarea armistițiului, Comisia Aliată (Sovietică) de C. a apreciat ca nesatisfăcătoare măsurile autorităților române și în temeiul privilegiilor conferite prin art. 8 și 18 din Convenția de A., organele sovietice au ordonat deportări: Ordinul 031/(...) al Comisiei Aliate (Sovietice) privind mobilizarea etnicilor germani pentru lucru; Ordinul A/192/(...) dat de generalul V., locțiitorul președintelui Comisiei Aliate (Sovietice) de C. din R..
Deși Convenția de A. din septembrie 1944 nu prevedea deportări ale populației civile, conferințele de la P., Y. și P. au confirmat, sub forma prestațiilor în muncă, deportarea etnicilor germani la munca de reconstrucție în U.
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr.
221/2009, act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantului, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din L. nr. 221/2009, se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:
- condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
- hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie 1945
- 22 decembrie 1989;
- faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop „împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, astfel cum a reținut și instanța de fond, nu a existat o condamnare, pronunțată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din L. nr. 221/2009.
Conform prevederilor art. 3 din L. nr. 221/2009, constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
Se observă că nu a fost luată față de antecesorul reclamantului nici o măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind aceea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din L. nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, deasemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și anume: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din L. nr.221/2009 nu există nici o mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din L. nr.221/2009, este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.221/2009. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din L. nr.221/2009 nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura deportării la muncă în U. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S.ui Român și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din
O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Mai mult decât atât, deportarea a fost dispusă de forțele sovietice anterior datei la care a fost instaurat regimul comunist în R., respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu-se în categoria deportărilor pretinse de U. ca despăgubiri de război după Convenția de A. din 1944.
Chestiunea aplicabilității în cauză a deciziei C. C. nr.1. a fost tranșată prin decizia nr.12/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție, fiind admis recursul în interesul legii și stabilindu-se că urmare a deciziilor C. C. nr.1. și 1360/2010 dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din L. nr.221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Conform art.3307alin.4 C.pr.civ. dezlegarea problemelor de drept judecate prin aceastaeste obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, decizia în interesul legii neputând fi ignorată de către instanță. Nu se poate pune problema săvârșirii unui abuz prin aplicarea deciziei C. C. în cauză, raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. E. a D. O.(Cauza Slavov și alții contra Bulgariei). În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându- se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului. Recurentul invocă și încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art.6 din CEDO, justificat de faptul că nu i-a fost soluționată cauza într-un termen rezonabil, fiind astfel defavorizat față de cei aflați în situații similare, ale căror cauze au fost soluționate mai repede, ori nu se poate pune problema în acest sens, acțiunea fiind înregistrată pe rolul T. C. la data de (...)(deci după pronunțarea deciziilor C. C. și a deciziei în interesul legii la care s-a făcut referire mai sus), sentința atacată fiind pronunțată la data de (...). Nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei nici faptul că alte instanțe s- au pronunțat în sensul admiterii unor astfel de cereri, hotărârile pronunțate de alte instanțe judecătorești în cazuri similare neavând caracter obligatoriu în prezenta cauză. Prin urmare, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., C. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. E. împotriva sentinței civile nr. 235 din 8 martie 2012 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va menține ca temeinică și legală. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. E. împotriva sentinței civile nr. 235 din 8 martie 2012 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 31 mai 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. C. A. A. C. ANA I. GREFIER, C. B. Red.A.C./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: M. O. S.
| ← Decizia civilă nr. 4342/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
