Decizia civilă nr. 331/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 331/R/2012
Ședința publică din 27 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ
JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții T. A., G. E., T. F. jr., P. M. și T. M., împotriva sentinței civile nr. 1. 02 iunie 2011 a T. B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. B. - N., având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare - privare de libertate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți, avocat M. L. D., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 6 din dosarul C. de A. C. și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanții T. A., G. E., T. F. jr., P. M. și T. M., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 506 alin. 4 C.
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că la data de (...) a fost înregistrată la dosar o întâmpinare expediată prin fax de către pârâtul intimat
S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. C., prin care se solicită respingerea recursului declarat de reclamanți, precum și judecarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, C. constată că la data de (...) s-a înregistrat la dosar exemplarul original al întâmpinării mai sus arătată, iar la data de (...) s-a înregistrat la dosar un înscris întitulat „Note de ședință";, într-un exemplar, expediat prin fax de către pârâtul intimat S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. C., prin care acesta își exprimă punctul de vedere față de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 506 alin. 1 teza finală C. raportat la art. 46 din Constituția R., invocată de reclamanții recurenți.
Instanța acordă cuvântul reprezentantului reclamanților recurenți pentru a-și susține cererea de sesizare a C. C. a R. cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 506 alin. 1 teza finală C. raportat la art. 46 din Constituția R., iar reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C., pentru a pune concluzii cu privire la această cerere.
Reprezentantul reclamanților recurenți susține cererea de sesizare a C.
C. a R. cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 506 alin. 1 teza finală C. raportat la art. 46 din Constituția R., așa cum a fost formulată în scris și solicită sesizarea C. C. a R. cu această excepție de neconstituționalitate.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea cererii de sesizare a C. C. a R. cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 506 alin. 1 teza finală C. raportat la art. 46 din Constituția R. ca neîntemeiată, având în vedere că reprezentantul reclamanților recurenți a arătat că se aduce o încălcare a dreptului la moștenire așa cum prevede art. 46 din Constituția R., însă legiuitorul a stabilit ce fel de persoane au dreptul la promovarea unor astfel de acțiuni ca și cea din prezenta speță, iar potrivit dispozițiilor legale, daunele morale se acordă ca urmare a prejudiciului produs printr-o suferință personală, însă în speță este vorba de un prejudiciu produs prin privarea de libertate a antecesorului reclamanților recurenți și, totodată, arată că moștenirea înseamnă transmiterea sau divoluțiunea patrimoniului unei persoane decedate către alte persoane care sunt îndreptățite la aceasta, nu și a altor drepturi.
C. reține cauza în pronunțare cu privire la cererea de sesizare a C. C. a
R. cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 506 alin. 1 teza finală
C. raportat la art. 46 din Constituția R..
Reprezentantul reclamanților recurenți și reprezentanta P.ui de pe lângă
C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului reclamanților recurenți în susținerea recursului și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la T. B.-N. pentru rejudecare pe fond, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Reprezentantul reclamanților recurenți arată că una este acțiunea formulată de T. F. pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul produs acestuia prin arestarea nelegală, iar alta este acțiunea promovată de copii lui T. F. pentru acordarea de despăgubiri pentru aceeași arestare a tatălui lor și, de asemenea, arată că instanța de fond în mod greșit a reținut excepția lipsei calității de moștenitori a reclamanților T. A., G. E., T. F. jr., P. M. și T. M., reținând prevederile art. 506 alin. 1 teza finală C., motiv pentru care, potrivit prevederilor art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. solicită instanței să constate că în speță există o neconcordanță între Tratatul CEDO și dispozițiile interne referitoare la drepturile omului, în cauză fiind vorba de o reparare a prejudiciului pentru o răspundere delictuală.
De asemenea, reprezentantul reclamanților recurenți arată că potrivit prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O. acțiunea reclamanților este admisibilă, pentru că acest bun se transmite prin moștenireîmpreună cu acțiunile care au fost promovate de antecesorul lor și, totodată, arată că nu ne aflăm în situația unei acțiuni promovate după decesul persoanei arestate, ci ne aflăm în situația unei acțiuni începute în timpul vieții acestei persoane, respectiv în timpul vieții tatălui reclamanților, sens în care a și invocat dispozițiile art. 5 paragraful 5 din Tratatul CEDO, art. 3 din Protocolul adițional nr. 7 CEDO, art. 52 alin. 3 din Constituția R. și art. 998 și
999 C.civ., precum și practica judiciară depusă la dosar, respectiv a invocat aceste texte legale pentru a dovedi că reclamanții au calitate procesuală activă proprie, competența de soluționare a cererii revenind tot T. și în acest caz, însă nu doar în baza dispozițiilor art. 506 alin. 3 C., ci și în baza dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. h C.pr.civ.
În concluzie, reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare în fond la T. B.-N., fără cheltuieli de judecată în recurs.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamanți, având în vedere că acțiunea a fost introdusă la T. B.-N. de către T. F., care a fost arestat, cercetat, condamnat și achitat, iar potrivit prevederilor art. 506 C., moștenitorii acestuia nu au calitate procesuală activă în cauză.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 1. din (...) a T. B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamanților T. F. J., T. A., G. E., P. M. și T. M., privind acțiunea formulată de către ei atât în nume propriu, cât și continuată pentru reclamantul decedat în cursul procesului T. F. SENIOR, în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de D. G. A F. P. B.-N. și, în consecință, s-a respins acțiunea precizată și continuată ca neîntemeiată. S-a respins cererea de cheltuieli de judecată a reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin întâmpinarea depusă de pârâtul S. R. reprezentat de D. G. a F. P. B.-N. s-a ridicat excepția inadmisibilității cererii reclamanților T. A., G. E., T. F. jr., P. M. și T. M. pentru lipsa capacității procesuale active a acestora.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2010 excepția a fost unită cu fondul, instanța apreciind că pentru rezolvarea excepției este necesară administrarea de probe.
În temeiul art. 137 din codul de procedură civilă s-a impus ca prealabil analizării pe fond a cererii să se soluționeze excepția ridicată, fiind o excepție dirimantă care face de prisos dezlegarea pe fond a pricinii.
Apreciind asupra excepției pe baza probelor administrate și a dispozițiilor art. 504-506 din Codul de procedură civilă, tribunalul a constatat că excepția este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Reclamantul T. F., decedat în cursul procesului, a fost arestat preventiv în perioada (...) - (...) sub învinuirea infracțiunii de omor prevăzută de art.174raportat la art. 176 lit. „b"; Cod penal (2 fapte); art. 174 raportat la art. 176 lit.
„c"; Cod penal cu aplicarea art. 33 Cod penal.
Prin sentința penală nr. 343/F/2004 a T. B.-N. T. F. a fost achitat în baza dispozițiilor art. 10 lit. „c"; din Codul de procedură penală, sentință menținută în calea de atac a apelului prin D. penală nr. 6/A/2009 a C. de A. C. și rămasă definitivă prin respingerea recursului P.ui de pe lângă T. B.-N. și menținerea legală și temeinică a hotărârii prin D. penală 1977/(...) pronunțată de Î. curte de C. și J.
Reclamanții T. A., G. E., T. F. jr., P. M. și T. M., în calitate de moștenitori, au continuat acțiunea reclamantului decedat victimă a erorii judiciare și și-au susținut propria acțiune prin invocarea dispozițiilor art. 504-
506 Cod procedură penală și art. 998 și 999 Cod civil.
În conformitate cu art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală
„persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare";, iar în conformitate cu aliniatul 2 al aceluiași articol „are dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a pretins libertatea în mod nelegal";.
Pentru obținerea dreptului la despăgubiri dispozițiile aliniatului 3 al articolului menționat prevede că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal să fie stabilită printr-o hotărâre definitivă de achitare, cerință îndeplinită în speță prin existența, așa cum s-a arătat a Sentinței penale nr.
343/F/2004 a T. B.-N. ce are caracter definitiv.
De altă parte, în conformitate cu art. 506 alin. 1 din Codul de procedură penală „acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită, potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa.
Aceste ultime dispoziții, ca de altfel toate dispozițiile de procedură penală sunt de strictă interpretare, astfel că sfera persoanelor ce pot continua acțiunea sunt doar persoanele care la data decesului persoanei îndreptățite potrivit art. 504 Cod procedură penală se aflau în întreținerea acesteia indiferent dacă aveau sau nu calitatea de moștenitori, respectiv acele persoane care beneficiau de ajutor material sau moral din partea victimei erorii judiciare.
Altfel spus, în sfera persoanelor ce pot continua acțiunea introdusă de persoana îndreptățită în sensul art. 504, intră doar acele persoane a căror existență depindea, în tot sau în parte, de libertatea și de activitatea creativă producătoare de bunuri, venituri ori alte valori ale celui condamnat ori arestat pe nedrept, fiind esențial ca prin lipsirea de libertate a întreținătorului cel întreținut să fi suferit o pagubă susceptibilă prin natura ei de reparație.
În aceeași ordine de idei, este de observat că acțiunea reglementată de art. 504-507 din Codul de procedură penală are ca obiect repararea unui prejudiciu fără caracter patrimonial, un prejudiciu moral, iar în caz de deces al persoanei îndreptățite acțiunea poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa. Prin includerea acestor persoane în categoria titularilor acțiunii, legiuitorul a urmărit protejarea lor și compensarea lipsei sprijinului financiar produs după moartea persoanei condamnate pe nedrept cu sumele pe care aceasta le-ar fi putut obține din partea statului pentru prejudiciul suferit. Dreptul celorlalți moștenitori nu esteafectat prin dispozițiile art. 506 alin. 1 Cod procedură penală, întrucât nu se aduce atingere dreptului lor legal de a obține patrimoniul defunctului în integralitatea lui sau o fracțiune a acestuia, așa cum se găsea la data deschiderii succesiunii.
Aprecierea asupra sferei persoanelor ce pot continua acțiunea se bazează și pe dispozițiile art. 52 alin. 3 teza I-a din Constituție, potrivit căreia
„S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare";, principiu constituțional care este materializat de dispozițiile art. 504 din Codul de procedură penală.
Dispozițiile art. 505 alin. 1 din Codul de procedură penală nu influențează sfera persoanelor ce pot continua acțiunea persoanelor îndreptățite, deși aparent pot fi interpretări, întrucât textul se referă exclusiv la felul și întinderea pagubei pe care o poate solicita persoana îndreptățită potrivit art. 504 alin. 1 și 2 Cod procedură penală.
Nu s-a putut reține față de dispozițiile art. 506 alin. 1 că odată cu introducerea acțiunii de către persoana îndreptățită potrivit art. 504 alin. 2 s-a născut un drept patrimonial în persoana acesteia reglementat de această dispoziție legală, transmisibil moștenitorilor, întrucât textul are în vedere un drept personal născut în persoana celui arestat pe nedrept sau a celor aflați în întreținere, care se stinge odată cu decesul acestora.
Dacă s-ar admite ipoteza unui drept patrimonial și deci transmisibil, cu ignorarea caracterului personal al acestui drept, s-ar încălca dispozițiile art. 506 alin. 1 ca dispoziție specială ceea ce este inadmisibil.
Este real că potrivit art. 13 din C.E.D.O. „orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale"; și că potrivit art. 5 din aceeași convenție „orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare acestui articol are dreptul la reparații";, însă așa cum în mod constant s-a decis în jurisprudența C. aceste drepturi nu sunt absolute, ele putând fi limitate de normele interne ce le reglementează, în speță de art. 506 alin. 1
Cod procedură penală.
Așadar, pe baza celor expuse în fapt și în drept excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților moștenitori de a continua acțiunea reclamantului T. F., persoană îndreptățită potrivit art. 504 alin. 2 din Codul de procedură penală este găsită ca întemeiată și a fost admisă.
Aceeași excepție este întemeiată și în privința acțiunii formulate în nume propriu de reclamanții T. A., G. E., T. F. jr., P. M. și T. M., întrucât prin probele administrate nu s-a făcut dovada că s-au aflat în întreținerea persoanei îndreptățite pe de o parte, iar pe de altă parte din dispozițiile art. 506 alin. 1 din Codul de procedură penală rezultă un drept de reparare a unui prejudiciu pentru erori judiciare doar în persoana celui condamnat sau arestat pe nedrept și nu în persoana terților, fie ei și moștenitori care eventual pot continua acțiunea dar numai dacă sau aflat în întreținerea persoanei îndreptățite la momentul luării măsurii privative de libertate și prin aceasta au suferit un prejudiciu, ceea ce nu este cazul în speță așa cum s-a arătat.
Pentru toate motivele arătate instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților T. A., G. E., T. F. jr., P. M. și T. M. și, pe cale de consecință, s-a respins acțiunea.
În baza dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. s-a respins cererea de cheltuieli de judecată a reclamanților, consecință a respingerii acțiunii.
Împotriva acestei sentințe, reclamanții T. A., G. E., T. F. jr., P. M. și T. M. au declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, în baza art. 312 alin. 5 C.pr.civ. casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare în fond primei instanțe.
În motivarea recursului, reclamanții au învederat că în mod nelegal tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale active, astfel încât procesul a fost soluționat fără cercetarea fondului cauzei, motiv de casare cu trimitere spere rejudecare.
T. a admis excepția ca urmare a interpretării stricte și literale a părți finale a prevederilor art. 506 alin. 1 C.
În opinia reclamanților recurenți, scopul art. 504 - art. 507 C. este acela de a materializa principiul constituțional prevăzut în art. 52 alin. 3 potrivit căruia, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, în speță cele săvârșite în procesele penale și de a permite repararea prejudiciilor cauzate atât prin condamnarea pe nedrept cât și prin nelegala privare sau restrângere de libertate din cursul procesului penal. În acest sens sunt și dispozițiile art. 5 par. 5 din C. E. a D. O..
Chiar și dacă printr-o interpretare restrictivă, limitativă și literală a art. 506 alin. 1 C. s-ar ajunge la concluzia că acțiunea înaintată de tatăl reclamanților nu ar putea fi continuată de reclamanți în calitate de moștenitori legali acceptanți, instanța de judecată are obligația de a constata că reglementarea națională este în neconcordanță cu tratatele internaționale în materia drepturilor fundamentale ale drepturilor omului la care R. este parte și prin urmare să constate îndreptățirea succesorilor de a primi în proprietate toate bunurile și acțiunile pentru protejarea bunurilor aflate în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii, fiind incidente dispozițiile art. 20 alin. 2, art. 46, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, art. 650 C.civ., art. 1 din Primul protocol adițional al Convenției, art. 17 din Declarația Universală a D. O..
R. statului pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare este o răspundere delictuală, iar dreptul persoanei vătămate de a-i fi reparat prejudiciul cauzat este un drept patrimonial de proprietate care se transmite prin succesiune legală împreună cu toate acțiunile care îl protejează.
Astfel, instanțele au obligația, chiar peste art. 506 alin. 1 C., să constate că, urmare a unei arestări nelegale, în patrimoniul victimei arestării s-a născut la data dovedirii nelegalității arestării un drept de despăgubire patrimonial ce constituie un bun în sensul C.E.D.O. și care este transmisibil fără limitări din partea statului, în patrimoniul succesorilor săi legali, inclusiv acțiunile în justiție de natură să-l obțină sau protejeze.
Instanța de fond a interpretat greșit art. 506 alin. 1 C. întrucât acesta nu limitează continuarea acțiunii intentate de victima erorii judiciare numai la persoanele aflate în întreținerea acesteia, ci extinde posibilitatea continuării acțiunii, dată de art. 243 alin. 1 pct. 1 și art. 245 pct. 1 C.pr.civ. și altorpersoane decât succesorilor, respectiv persoanelor care neavând calitatea de succesori se aflau pur și simplu în întreținerea victimei .
Cât privește acțiunea intentată în nume propriu, instanța de fond a invocat un text legal care nu are aplicabilitate în speță deoarece reclamanții au suferit un prejudiciu propriu ca urmare a arestării nelegale a tatălui lor, astfel încât în temeiul art. 5 par.5, art. 3 din Protocolul adițional nr. 7 C.E.D.O., art. 52 alin. 3 din Constituția R. și art. 998 - 999 C.civ., reclamanții au calitate procesuală activă.
În conformitate cu declarația martorului G. I., reclamantul T. M. locuia la data arestării preventive a defunctului împreună cu acesta și se afla în întreținerea lui.
Pârâtul intimat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. B.-N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea recursului ca nefondat (f.26-27).
În susținerea poziției sale procesuale, intimatul a arătat că hotărârea atacată este legală și temeinică, iar scopul art. 506 alin. 1 C. este acela de protejare a persoanelor care s-au aflat în grija condamnatului pe nedrept și care au avut de suferit în mod direct după luarea măsurii privării de libertate, în sensul compensării lipsei sprijinului material, cu sumele pe care le-ar fi putut obține titularul dreptului de despăgubire.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, C., în temeiul art. 3041C.pr.civ., reține următoarele :
Astfel, prin cererea introductivă de instanță, înregistrată pe rolul T. B.
N. la data de (...), reclamanții T. F., T. A., G. E., T. F. junior, P. M. și T. M. au solicitat obligarea S.ui R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 5.000.000 lei și despăgubiri materiale în cuantum de 178.830 lei, pentru privarea de libertate în mod nelegal a reclamantului T. F., în perioada (...) - (...), în temeiul art. 504-506 C. coroborat cu art. 998 - 999 C.civ.
După promovarea cererii introductive de instanță, pe parcursul soluționării cauzei în primă instanță, la data de (...), reclamantul T. F. a decedat, ceilalți reclamanți, T. A., G. E., T. F. junior, P. M. și T. M., depunând la dosarul instanței de fond o precizare de acțiune, pentru termenul de judecată din (...), prin care au învederat instanței faptul că tatăl lor, reclamantul T. F. a decedat la data de (...), și că înțeleg să continue acțiunea promovată de tatăl lor (f. 14 dosar fond).
Reclamanții sunt descendenții defunctului T. F., așa cum rezultă din actele de stare civilă anexate la f.22-28 din dosarul de fond, iar în această calitate au acceptat pur și simplu succesiunea defunctului lor tată, prin declarațiile de acceptare anexate la f.54-58 din dosarul de fond.
Ulterior, prin notele de ședință înregistrate la data de (...), reclamanții au învederat instanței că din suma solicitată cu titlu de daune morale de
5.000.000 lei, suma pretinsă de reclamanți este de 1.000.000 lei, cu titlu de daune morale proprii (f.53 dosar fond).
T. F. a fost arestat preventiv în perioada (...) - (...) sub învinuirea infracțiunii de omor prevăzută de art.174 raportat la art. 176 lit. „b"; Cod penal
(2 fapte), art. 174 raportat la art. 176 lit. „c"; Cod penal cu aplicarea art. 33
Cod penal.
Prin sentința penală nr. 343/F/2004 a T. B.-N. antecesorul reclamanților T. F. a fost achitat în baza dispozițiilor art. 10 lit. „c"; C., sentință care a fost menținută în calea de atac a apelului prin D. penală nr.
6/A/2009 a C. de A. C. și a rămas definitivă prin respingerea recursului P.ui de pe lângă T. B.-N. prin D. penală 1977/(...) pronunțată de Î. curte de C. și J.
Conform art.52 alin.3 din Constituția R., „S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. R. statului este stabilită în condițiile legii…";.
Din interpretarea textului constituțional reiese, fără dubiu, că răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare poate fi angajată numai „în condițiile legii";, ceea ce creează posibilitatea limitării, condiționării și excluderii acestei răspunderi în anumite situații, prin dispoziții legale speciale.
În acest domeniu, cazurile considerate a fi erori judiciare care antrenează răspunderea statului sunt numai cele prevăzute de lege, nefiind admisă extinderea aplicării acestora în alte situații similare. Prin gravitatea și importanța lor, legiuitorul a reținut numai două ipoteze în care pot fi solicitate despăgubiri pe acest temei juridic, reglementate expres și limitativ prin art.504 alin.1 și alin.2 C.
Cu toate acestea, prin D. C. C. nr.45/(...), s-a constatat constituționalitatea art.504 C., numai în măsura în care nu se limitează la ipotezele prevăzute de acest text.
În consecință, răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare este o formă specială de răspundere patrimonială, cu reguli specifice, izvorâtă din sfera raporturilor juridice de drept public reprezentând activitatea organelor jurisdicționale, dar limitată la cazurile și condițiile speciale prevăzute de lege.
Potrivit art. 504 alin. 1 C., persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, iar în conformitate cu alin. 2 al aceluiași articol, are dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a pretins libertatea în mod nelegal.
Alin.3 al articolului menționat prevede că, privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal să fie stabilită printr-o hotărâre definitivă de achitare, condiție legală care este îndeplinită în speță prin sentința penală nr.
343/F/2004 a T. B.-N., rămasă definitivă, prin care antecesorul reclamanților a fost achitat.
Conform art. 506 alin. 1 C. „Acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită, potrivit art. 504 C., iar după moartea acesteia, poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa";.
Acest text legal, ca de altfel toate dispozițiile de procedură penală sunt de strictă interpretare, astfel încât persoanele cărora legea le conferă calitate procesuală activă și care pot continua acțiunea sunt doar persoanele care la data decesului persoanei îndreptățite potrivit art. 504 C. se aflau în întreținerea acesteia, indiferent dacă aveau sau nu calitatea de moștenitori, respectiv acele persoane care beneficiau de orice formă de ajutor material sau moral din partea victimei erorii judiciare.
Prin urmare, sfera persoanelor ce pot continua acțiunea introdusă de persoana îndreptățită în sensul art. 504 C. este restrânsă doar la acele persoane a căror existență depindea, în tot sau în parte, de libertatea și de activitatea creativă producătoare de bunuri, venituri ori alte valori ale celui condamnat ori arestat pe nedrept, fiind esențial ca prin lipsirea de libertate a întreținătorului cel întreținut să fi suferit o pagubă susceptibilă prin natura ei de reparație.
Este de remarcat că acțiunea reglementată de art. 504-507 C. are ca obiect repararea unui prejudiciu fără caracter patrimonial, un prejudiciu moral, iar în caz de deces al persoanei îndreptățite acțiunea poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa.
Prin includerea acestor persoane în categoria titularilor acțiunii, legiuitorul a urmărit protejarea lor și compensarea lipsei sprijinului financiar produs după moartea persoanei condamnate pe nedrept cu sumele pe care aceasta le-ar fi putut obține din partea statului pentru prejudiciul suferit. Dreptul celorlalți moștenitori nu este afectat prin dispozițiile art. 506 alin. 1 C. întrucât nu se aduce atingere dreptului lor legal de a obține patrimoniul defunctului în integralitatea lui sau o fracțiune a acestuia, așa cum se găsea la data deschiderii succesiunii.
Reclamanții recurenți au susținut că prima instanță a interpretat greșit acest text legal întrucât, pe de-o parte, dreptul la repararea prejudiciului cauzat este un drept patrimonial de proprietate care se transmite prin succesiune legală împreună cu toate acțiunile care îl protejează, o soluție contrară fiind de natură să restrângă dreptul la moștenire al reclamanților iar pe de altă parte, art.506 alin.1 C. nu limitează continuarea acțiunii intentate de victima erorii judiciare numai la persoanele aflate în întreținerea acesteia, ci extinde posibilitatea continuării acțiunii, dată de art. 243 alin. 1 pct. 1 și art. 245 pct. 1 C.pr.civ. și altor persoane decât succesorilor, respectiv persoanelor care neavând calitatea de succesori se aflau pur și simplu în întreținerea victimei.
C. constată că această critică a recurenților nu poate fi primită, nefiindu-le încălcat în niciun fel dreptul la moștenirea defunctului T. F., câtă vreme, la data decesului antecesorului recurenților, în patrimoniul acestuia nu se găsea un drept patrimonial care să îl îndreptățească pe acesta la încasarea unor despăgubiri efective materiale și morale pentru privarea sa de libertate. T., nu se poate susține cu succes asimilarea art.506 alin.1 C. cu art. 243 alin. 1 pct. 1 și art. 245 pct. 1 C.pr.civ., deoarece primul text legal reprezintă o normă juridică specială în raport cu cel de-al doilea text legal astfel că potrivit regulii de interpretare specialia generalibus derogant, norma specială se aplică prioritar față de norma generală.
Doar în situația în care la data decesului lui T. F. ar fi existat deja o hotărâre judecătoreasă definitivă și executorie, care să constate o creanță certă și lichidă prin care S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să fi fost obligat să îi plătească lui T. F. despăgubiri materiale și morale pentru privarea sa de libertate, abia atunci s-ar fi putut susține că defunctul T. F. avea în patrimoniul său la data decesului un drept patrimonial de creanță, un „. în sensul art.1 din Primul Protocol adițional al Convenției constând în despăgubirile stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă și executorie.
Ori, T. F. a decedat la foarte scurt timp după promovarea cererii de chemare în judecată cu acest obiect, respectiv la data de (...), în timp ce acțiunea a fost înregistrată la (...).
Cu alte cuvinte, la data decesului său T. F. nu avea în patrimoniul său un drept patrimonial de creanță, stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, având ca obiect despăgubiri materiale și morale, acordate în favoarea sa în condițiile art. 504 - 506 C. coroborat cu art. 998 -
999 C.civ. astfel încât prevederile art.1 din Primul Protocol adițional al
Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt incidente în speță.
Din moment ce defunctul nu avea în patrimoniu acest drept patrimonial de creanță, la data decesului său, este evident că nu avea cum să îl transmită succesorilor săi, recurenții din prezența cauză, știut fiind că succesorii succed doar în drepturile și obligațiile pe care defunctul le avea în patrimoniu la momentul decesului.
În consecință, contrar susținerii recurenților dreptul lor la moștenirea defunctului nu este afectat prin dispozițiile art. 506 alin. 1 C. întrucât textul are în vedere un drept personal născut în persoana celui arestat pe nedrept sau a celor se aflau în întreținere sa, drept care se stinge odată cu decesul acestora astfel că nu se aduce atingere dreptului lor legal de a obține patrimoniul defunctului în integralitatea lui sau o fracțiune a acestuia, așa cum se găsea la data deschiderii succesiunii.
Este adevărat că art. 5 par.5 din C. pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale statuează că „orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare acestui articol are dreptul la reparații";, însă în jurisprudența CEDO s-a precizat foarte exact că textul indicat garantează un drept executoriu la reparație numai victimelor unei arestări sau ale unei detenții în condiții contrare art.5 (Comisia EDH, (...), nr.6724/1974; X c/Allemagne, DR nr.5, p.80, (...), nr.10371/1983; Ruth c/Suede, DR nr.42, p.127, (...), nr.10801/19874).
În acest sens, C. a decis că art.5 par.5 din Convenție este respectat atunci când normele interne permit celui în cauză să ceară o reparație ca urmare a unei privări de libertate ori, în prezenta cauză, legea internă respectiv art.506 alin.1 C. are un conținut mai larg decât cel mai sus arătat în sensul că reglementează dreptul persoanei îndreptățite la intentarea acțiunii pentru repararea pagubei potrivit art. 504 C., iar după moartea acesteia, acțiunea poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa astfel încât art.5 par.5 din Convenție este pe deplin respectat și nu există nicio neconcordanță între acesta și reglementarea internațională care să impună înlăturarea lui conform art.20 alin.2 din Constituția R..
În același sens, C. stabilește că norma juridică internă, art.506 alin.1 C., nu poate fi înlăturată de la aplicarea ei în litigiul pendinte deoarece așa cum în mod constant s-a decis în jurisprudența CEDO dreptul la reparație în caz de privare de libertate nu este unul absolut, el putând fi limitat de normele interne ce îl reglementează.
Critica recurenților privitoare la faptul că au suferit un prejudiciu propriu prin arestarea nelegală a antecesorului lor nu este fondată deoarece aceștia nu au făcut dovada, conform art.1169 C.civ., că au suferit un prejudiciu moral propriu care să justifice obligarea pârâtului a plata sumei de
1.000.000 lei cu acest titlu, toate declarațiile de martori relevând doar aspecte privitoare la persoana defunctului T. F. (f.72-74, 82-84, 85-86, 119 dosar fond).
Tot astfel, din declarația martorului G. I., rezultă doar împrejurarea că reclamantul T. M. locuia și se gospodărea la data arestării preventive a defunctului împreună cu acesta, însă această împrejurare nu este de natură a proba faptul că reclamantul se afla în întreținerea defunctului, noțiune care este diferită de noțiunea de gospodărire și care presupune ca, prin privarea de libertate a tatălui său, reclamantul a fost lipsit de întreținerea absolut necesară vieții de zi cu zi, cauzându-i-se astfel un prejudiciu.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept C., în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu 3041C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții T. A., G. E., T. F. jr., P. M. și T. M. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T. B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții T. A., G. E., T. F. jr., P. M. și T. M. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T. B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI, C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.
GREFIER, A.-A. M.
Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). Jud.fond: M. N..
| ← Decizia civilă nr. 3300/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 69/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
