Decizia civilă nr. 28/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 28/A/2012
Ședința din data de 16 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C.
JUDECĂTOR: M. C. V.
GREFIER: A. B.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ este reprezentat prin
PROCUROR: A. S.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta P. R. O. împotriva sentinței civile nr. 1. din 27 octombrie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B. Năsăud, privind și pe pârâții intimați P. B. J. C. și L. R., având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei apelante P. R. O., avocat J. N. și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror A. S., lipsă fiind pârâții intimați.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 09 martie 2012, Consiliul Județean B.-Năsăud - Serviciul P. Comunitar de E. P. a răspuns solicitării instanței, comunicând faptul că pârâtul intimat L. R. figurează în baza de date cu domiciliul în localitatea T., nr. 178, jud. B.
Năsăud.
Reprezentantul reclamantei apelante depune la dosar o copie extras din ziarul Mica P.itate Național, prin care face dovada citării prin publicitate a pârâtului intimat L. R. într-un ziar național.
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită pentru acest termen de judecată.
Reprezentantul reclamantei apelante arată că nu mai nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra apelului.
Reprezentantul reclamantei apelante solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea sentinței atacate și în consecință admiterea cererii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine formulată de reclamantă, rămasă definitivă și irevocabilă, susținând pe larg motivele invocate în memoriul de recurs de la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Consideră că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, în primul rând instanța nu a pus în discuție aspectul că intenționează să stabilească caracterul adopției, respectiv dacă aceasta este internă sau internațională și să verifice aspectele legate de adoptator și adoptați. După părerea sa, indiferent de felul adopției din punctul de vedere al legislației române - internă sau internațională - condițiile sunt îndeplinite, fiind îndeplinite și la data pronunțării hotărârii atacate.
Solicită a se avea în vedere că prin demersurile făcute de către reclamanta apelantă și de către soțul acesteia - pârâtul intimat P. B. J. C. în S. pentru adoptarea copiilor de către acesta și prin demersurile făcute în România pentru recunoașterea hotărârii pronunțate în S., nu au avut alt obiectiv decât interesul superior al copiilor, respectiv integrarea acestora în familie și în societate.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.
Arată că în speță trebuie aplicate prevederile art. 168 al. 2 din L. nr.
105/1992. De asemenea, având în vedere că soțul reclamantei apelante este rezident român se putea solicita adopția copiilor după legea română, mai mult lipsește consimțământul din partea tatălui natural al copiilor pentru adopția acestora.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1. din 27 octombrie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B. Năsăud s-a respins ca neîntemeiată cererea de recunoaștere a hotărârii nr. 142/2010, pronunțată de J. de primă instanță nr. 1 din Valdepenas, S., formulată de reclamanta P. R. O., împotriva pârâților J. C. P. B. și L. R.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei, atestă împrejurarea că atât cele trei minore adoptate prin hotărârea a cărei recunoaștere se solicită, cât și reclamanta și pârâtul de rând 2, părinții acestora sunt cetățeni români.
Deși statul spaniol este unul comunitar, dispozițiile Regulamentului nr. 2201/2003, nu sunt aplicabile, potrivit dispozițiilor exprese cuprinse în art. 1 alin. 3 lit. a, și deopotrivă nu pot fi aplicate nici prevederile Regulamentului nr. 44/2001, excepția fiind cuprinsă în art. 1 alin. 2 lit. a al acestuia.
În consecință, în speță sunt incidente dispozițiile de drept comun ale L. 105/1992, în vigoare la data pronunțării hotărârii a cărei recunoaștere se solicită cât și la data sesizării instanței cu prezenta cerere, și care stabilesc că o hotărâre străină poate fi recunoscută în România cu respectarea condițiilor impuse de prevederile art. 167 alin. 1, dacă nu există vreunul din motivele care să impună refuzul recunoașterii, potrivit art. 168 din aceeași lege.
În speță s-a făcut dovada că sentința de care se prevalează reclamanta are un caracter definitiv, iar existența reciprocității în ceea ce privește efectele hotărârii străine între România și S., nu a fost contestată în cauză.
Tribunalul a observat că hotărârea în cauză vizează adopția a trei cetățeni români, fiind incidente prevederile art. 166 din L. nr. 105/1992, potrivit cărora hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul civil al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți.
În conformitate cu prevederile art. 168 alin. 2 din L. nr. 105/1992, recunoașterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanța care a pronunțat hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea determinată de dreptul internațional privat român, afară numai dacă procesul privește starea civilă și capacitatea unui cetățean român, iar soluția adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.
În aceeași ordine de idei, art. 30 din L. 105/1992 prevede că legea națională a adoptatului, respectiv a adoptatorului este cea care reglementează condițiile de fond ale adopției.
Este indubitabil că, în speță, soluția diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române, nefiind îndeplinite condițiile de fond prevăzute de aceasta.
Adopția, ca operațiune juridică în dreptul intern, este reglementată prin L. nr. 2., republicată. Actul normativ impune restricții în ceea ce privește adopția copiilor români de către cetățeni străini, permițând adopția internațională doar în cazul în care copilul este adoptat de către o rudă până la gradul al III-lea inclusiv.
L. împarte adopțiile în două categorii, cele interne, care vizează situațiile în care atât adoptatul cât și adoptatorul au domiciliul în România, și cele internaționale, care sunt toate celelalte adopții.
Prin urmare, în situația în care adoptatorul sau adoptatul, sau chiar ambii nu au domiciliul în România, cum este situația în speță, adopția din punctul de vedere al legii române este una internațională, și nu poate fi încuviințată decât în condițiile prevăzute de capitolul IV al L. 2., care nu sunt întrunite în speță.
A admite contrariul, ar însemna ca ori de câte ori un copil cetățean român și-ar stabili domiciliul pe teritoriul altui stat, chiar împreună cu părinții, el ar putea fi adoptat de către cetățeni străini, cu încălcarea prevederilor legii statului român.
Chiar dacă teoretic, s-ar admite că adopția minorelor în cauză nu ar putea fi calificată ca fiind una internațională, hotărârea a cărei recunoaștere se solicită nu îndeplinește condiția de fond impusă de legea națională a adoptaților, aceea a existenței consimțământului valabil al părintelui firesc.
Astfel, potrivit art. 15 din legea amintită, consimțământul părintelui firesc trebuie dat în fața instanței, după consilierea prealabilă a acestuia de către direcția de protecție a copilului, depunându-se în acest sens raportul prevăzut de art. 14.
Observând cuprinsul hotărârii a cărei recunoaștere s-a solicitat, tribunalul constată că în cauza de adopție nu numai că nu s-a dat consimțământul tatălui firesc în fața instanței, dar acesta nici măcar nu a fost parte în procesul de adopție și nu s-a reținut necesitatea obținerii acordului său.
Existența declarației autentice prin care tatăl firesc, în fața notarului, a declarat că este de acord ca fetele sale să fie adoptate de soțul mamei, depusă în prezenta cauză nu poate suplini lipsa hotărârii străine. În egală măsură, citarea acestuia în cererea de exequator nu complinește lipsa citării din procesul de adopție.
Este mai mult decât evident faptul că soluția adoptată de instanța străină diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române, astfel că se impune a se refuza recunoașterea sentinței arătate, conform art. 168 alin.2 teza ultimă din L. 105/1992.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta P. R. O. solicitândadmiterea apelului, schimbarea sentinței și rejudecând, admiterea cererea formulată în sensul recunoașterii valabilității Hotărârii judecătorești nr. 142 din 14 oct. 2010 definitivă și irevocabilă, pronunțată de J. de primă instanță nr. 1 din Valdepenas, prin care s-a încuviințat adopția fiicelor apelantei minorele V. B., R. R. și E. R. L. de către soțul acesteia J. C. P. B..
În motivarea apelului a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică.
În primul rând instanța nu a pus în discuție aspectul că intenționează să stabilească caracterul adopției: internă sau internaționale și să verifice aspectele legate de adoptator și adoptați. Privitor la această problemă, apelanta arată că în conformitate cu disp. art. 45 din L. nr. 2., adopția internațională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviințată numai în situația în care adoptatorul sau unul dintre soții din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este rudă până la gradul al III-lea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției interne.
Reclamanta este mama copiilor adoptați, iar adoptatorul este soțul acesteia. Prin urmare, această condiție este acoperită în prezenta cauză, instanța ignorând acest aspect.
În al doilea rând, același articol se referă la copiii care au domiciliul în România, în prezenta speță reclamanta depunând la dosarul cauzei dovada domiciliului în S. a acestor copii, fapt de asemenea ignorat de instanța de fond. În al treilea rând, deși soțul apelantei - adoptatorul în prezenta cauză - este cetățean străin, acesta este înregistrat de autoritățile române ca rezident român așa cum rezultă din documentul de rezidență eliberat de autoritățile române, atașat prezentelor motive de apel, fiind înregistrat de autoritățile române cu adresa de domiciliul din România, în comuna T., nr.
179, jud. B.-Năsăud. Din toate aceste aspecte nu rezultă altceva decât că și din punctul de vedere al legislației române, în condițiile în care s-ar fi solicitat adopția în România, ar fi fost îndeplinite condițiile pentru adopția internă a celor trei copii. Indiferent de felul adopției din punctul de vedere al legislației române - internă sau internațională - aceste condiții sunt îndeplinite, fiind îndeplinite și la data pronunțării hotărârii atacate.
În altă ordine de idei, instanța a încălcat prin hotărâre a atacată disp. art. 167, 168 și art. 169 din L. nr. 105/1996. Astfel, conform art. 167, hotărârile referitoare la alte procese decât cele arătate în art. 166 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunțată; b) instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii menționa te, competența să judece procesul; c) există reciprocitate în ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea. Sub acest aspect, hotărârea a cărei recunoaștere a solicitat-o îndeplinește absolut toate condițiile stabilite de lege, aceste aspecte fiind subliniate de reclamanta prin cererea introductivă.
Conform art. 168, recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată în unul dintre următoarele cazuri:
1. hotărârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate;
2. hotărârea încalcă ordinea publică de drept internațional privat român; constituie un asemenea temei de refuz al recunoașterii încălcarea dispozițiilor art. 151 privitoare la competența exclusivă a jurisdicției române;
3. procesul a fost soluționat între aceleași părți printr-o hotărâre, chiar ne definitivă, a instanțelor române sau se afla în curs de judecare în fața acestora la data sesizării instanței străine.
Recunoașterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanța care a pronunțat hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea determinată de dreptul internațional privat român, afară numai dacăprocesul privește starea civilă și capacitatea unui cetățean român, iar soluția adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.
Nici din acest punct de vedere instanța nu era îndreptățită să respingă cererea, deoarece nu suntem în nici una dintre situațiile expres prevăzute în acest articol. În ceea ce privește teza ultimă din acest articol de lege, am arătat mai sus că, datorită condițiilor îndeplinite de apelantă, de copii (care au domiciliul în străinătate) și de soțul reclamantei, persoana adoptatoare
(rezident român, cu domiciliu în România), soluția care ar fi fost adoptată de instanța română, în condițiile în care solicitarea s-ar fi făcut în România, nu ar fi diferit de cea deja pronunțată, a cărei recunoaștere o solicită.
În fine, conform art. 169 din L. nr. 105/1992, sub rezerva verificării condițiilor prevăzute de art. 167 și 168, instanța română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine și nici la modificarea ei. Prin hotărârea atacată, instanța de fond practic examinează în fond hotărârea a cărei recunoaștere o solicită, făcând aprecieri de fond privind caracterul adopției, condițiile încuviințării acesteia precum și privind procedura încuviințării acesteia. Prin aceste operațiuni, care depășesc sfera verificărilor pe care trebuie să le facă în conformitate cu art. 167 și 168, instanța nu a făcut altceva decât să încalce dispozițiile art. 169 din L. nr. 105/1992, pronunțându-se pe fondul cauzei, practic respingând cererea -privind adopția nu - cererea "de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine.
Instanța, prin hotărârea atacată nu a făcut altceva decât să încalce absolut toate dispozițiile legale române și europene care stipulează la unison că în această materie precum și toate celelalte materii care vizează copii minori și situația acestora, trebuie obligatoriu și fără nici un rabat să primeze interesul major al copilului.
Reclamanta împreună cu soțul, prin demersul făcut în S. pentru adoptarea copiilor de către soțul acesteia și prin demersul făcut în România pentru recunoașterea hotărârii pronunțate în S., nu am avut alt obiectiv decât interesul superior al copiilor, integrarea acestora în familie, integrarea acestora în societatea în care trăiesc ca membri ai familiei, pentru ca nici un moment acești copii să nu poată fi priviți de societate în alt mod decât copii din familia acestora și nici o persoană din anturajul acestor copii să nu aibă posibilitatea de a-i pune vreodată într-o situație de inferioritate pe acest criteriu. Așa cum a arătat și în cererea introductivă, recunoașterea hotărârii spaniole îi este necesară pentru schimbarea numelor celor trei copii, astfel ca aceștia să poarte numele de familie a familiei în care trăiesc. Instanța de fond, prin modul în care a argumentat hotărârea atacată și soluția pronunțată, a încălcat acest principiu fundamental care are drept unic scop protejarea copiilor, reclamanta considerând că aceasta este motivul cel mai clar și mai solid pentru schimbarea hotărârii atacate.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea reține considerentele ce urmează:
Primul motiv de apel constă în acela că instanța nu a pus în discuție aspectul că intenționează să stabilească caracterul adopției: internă sau internaționale și să verifice aspectele legate de adoptator și adoptați.
Acest motiv de apel nu este fondat deoarece aceste chestiuni se impun a fi analizate de instanță, în temeiul art. 168 alin. 2 din L. nr. 105/1992, în momentul în care se cercetează cererea, iar o punere în discuție nu este necesară deoarece la rândul ei reclamanta a invocat dispozițiile art. 165 și urm. din L. nr. 105/1992, prin urmare instanța nu a făcut decât să analizeze dispozițiile ce le-a invocat reclamanta. O repunere în discuție a temeiurilor acțiunii nu era decât un formalism excesiv.
Cât privește îndeplinirea condițiilor art. 45 din L. nr. 2., prima instanță reține că adopția încuviințată de instanța spaniolă este una internațională reglementată în legea română de capitolul IV al L. 2., ale cărei condiții nu sunt întrunite în speță.
C. constată că această motivare a instanței de fond nu poate fi primită în totul deoarece art. 45 din L. nr. 2. prevede că adopția internațională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviințată numai în situația în care adoptatorul sau unul dintre soții din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este rudă până la gradul al III-lea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției interne.
Pe de o parte, nu este vorba de copii cu domiciliul în România, ci de copii cu domiciliul în S., iar apoi nu a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției interne, prin urmare nu sunt întrunite din punctul de vedere al domiciliului și al încuviințării deschiderii procedurii adopției interne, condițiile prevăzute de textul legal.
Pe de altă parte, reclamanta este mama copiilor adoptați, iar adoptatorul este soțul acesteia. Prin urmare, mama copiilor este rudă în gradul I cu copii, deci unul dintre soți, reclamanta, este rudă în gradul I și membră a familiei adoptatoare, această condiție fiind îndeplinită.
A.anta mai susține că soțul apelantei - adoptatorul în prezenta cauză - este cetățean străin, acesta este înregistrat de autoritățile române ca rezident român așa cum rezultă din documentul de rezidență eliberat de autoritățile române, atașat motivelor de apel, fiind înregistrat de autoritățile române cu adresa de domiciliul din România, în comuna T., nr. 179, jud. B.- Năsăud.
Acest motiv de apel, cu privire la rezidență și domiciliu, nu a fost dovedit.
Din punctul de vedere al art. 45 din L. nr. 2., în condițiile în care s-ar fi solicitat adopția în România, nu ar fi fost îndeplinite condițiile pentru adopția internă a celor trei copii, pentru că nu au domiciliul în România, ci în S., de aceea s-a și pronunțat instanța spaniolă, și nu s-a cerut, prin urmare nu s-a încuviințat, deschiderea procedurii adopției interne, și de asemenea nu s-a făcut dovada că adoptatorul este cetățean străin, înregistrat ca rezident român cu adresa de domiciliul din România.
De adopție internă nu poate fi vorba, din același motive de mai sus.
Ceea ce trebuie subliniat este că, pentru recunoașterea hotărârii străine în materie, trebuie ca soluția adoptată să nu difere de cea la care s- ar fi ajuns potrivit legii române, dar trebuie stabilit că este vorba de condițiile esențiale de formă și de fond ale adopției, iar nu de condiții cum ar fi domiciliul în România care ar exclude din start competența instanței spaniole și aceasta nu ar mai fi putut pronunța o hotărâre.
Invocă apelanta faptul că instanța a încălcat prin hotărârea atacată disp. art. 167, 168 și art. 169 din L. nr. 105/1996.
C. reține că art. 167 dispune că hotărârile referitoare la alte procese decât cele arătate în art. 166 pot fi recunoscute în România, iar art. 166 face vorbire de hotaririle straine care sint recunoscute de plin drept in Romania, daca se refera la statutul civil al cetatenilor statului unde au fost pronuntate sau daca, fiind pronuntate intr-un stat tert, au fost recunoscute mai intii in statul de cetatenie al fiecarei parti.
În speță fiind vorba de o hotărâre judecătorească ce se referă la statutul civil al unor cetățeni români trebuie recunoscută în prealabil în România, în condițiile art. 166, și nu li se aplică dispozițiile art. 167 din L. nr. 105/1992.
Prin urmare instanța a respectat dispozițiile art. 167-169 din L. nr.
105/1992 deoarece a stabilit în mod corect în condițiile art. 168 alin. 2 din L. nr. 105/1992 că procesul privește starea civila si capacitatea unui cetatea roman, iar soluția adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii romane, pentru că hotărârea a cărei recunoaștere se solicită nu îndeplinește condiția de fond impusă de legea națională a adoptaților, aceea a existenței consimțământului valabil al părintelui firesc.
Potrivit art. 15 din L. nr. 2., consimțământul părintelui firesc trebuie dat în fața instanței, după consilierea prealabilă a acestuia de către direcția de protecție a copilului, depunându-se în acest sens raportul prevăzut de art. 14.
Din cuprinsul hotărârii a cărei recunoaștere s-a solicitat, tribunalul a constatat în mod evident că în cauza de adopție nu s-a dat consimțământul tatălui firesc în fața instanței, iar acesta nu a fost parte în procesul de adopție.
O declarație autentică din anul 2007 prin care tatăl firesc, în fața notarului, a declarat că este de acord ca fetele sale să fie adoptate de soțul mamei, depusă în prezenta cauză din anul 2011 nu poate suplini lipsa amintită a consimțământului din hotărârea străină pronunțată în anul
2010.
Prin urmare, soluția adoptată de instanța străină diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române, pentru că potrivit legii române în lipsa consimțământului părintelui nu se poate analiza și nici încuviința cererea de adopție, astfel că se impune a se refuza recunoașterea sentinței arătate, conform art. 168 alin. 2 teza ultimă din L. 105/1992.
Instanța de fond nu a încălcat dispozițiile art. 169 din L. nr. 105/1992 deoarece acest text impune ca instanța română să nu poată proceda la examinarea in fond a hotaririi straine si nici la modificarea ei, dar sub rezerva verificarii conditiilor prevazute de art. 167 si 168. Or în speță tocmai acea verificare permisă a fost efectuată.
Instanța prin hotărârea atacată nu încălcat interesul major al copilului ci a urmărit respectarea unor condiții imperative prevăzute de legea română, iar interesul copiilor ce urmează a fi adoptați va fi apreciat prin prisma legii române și în funcție de consimțământul părintelui copilului ce urmează a fi adoptat.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de reclamanta P. R. O. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a Tribunalului B. Năsăud, pronunțată în dosarul nr. (...) pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta P. R. O. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a Tribunalului B. Năsăud, pronunțată în dosarul nr. (...) pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER I. D. C. M. C. V. A. B.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 6 ex., la data de (...)
Judecător fond - S. I., Tribunalul B.-Năsăud
| ← Decizia civilă nr. 98/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 107/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
