Decizia civilă nr. 98/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.Ă
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
DECIZIA C.Ă NR. 98/R/2012
Ședința publică din 13 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-A. POP
JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C.
GREFIER : A.-A. M.
S-au luat în examinare recursul declarat de reclamanții C. I. și C. F., precum și recursul declarat de pârâtul O. N., împotriva deciziei civile nr. 43 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...)*, privind și pe pârâții intimați J. F., V. F., K. S., T. M. P., T. L., precum și pe chemata în garanție intimată P. M. Z., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, avocat G. S. I., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 7 din dosarul Curții de A. C., lipsă fiind reclamanții recurenți personal și celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanții C. I. și C. F. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și a fost legal timbrat (f. 48 și f.63 din dosar).
Recursul declarat de pârâtul O. N., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și până în prezent nu a fost legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da pârâtului recurent O. N. posibilitatea de a timbra recursul, având în vedere că la termenul de judecată anterior, acesta a fost prezent la dezbateri, iar instanța i-a pus în vedere acestuia să achite pentru primul recurs o taxă judiciară de timbru în cuantum de 161,63 lei, sub sancțiunea dării în debit, iar pentru al doilea recurs să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 161,63 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca insuficient timbrat.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, avocat G. S. I., lipsă fiind reclamanții recurenți personal și celelalte părți.
Instanța aduce la cunoștința reprezentantei reclamanților recurenți împrejurarea că, prin încheierea civilă dată în ședința camerei de consiliu din data de (...) s-a respins ca tardivă cererea de reexaminare formulată de pârâtul recurent O. N., împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., iar prin încheierea de la la termenul de judecată din data de (...), instanța a pus în vedere pârâtului recurent O. N. ca până la termenul de judecată de azi să achite pentru primul recurs o taxă judiciară de timbru în cuantum de 161,63 lei, sub sancțiunea dării în debit, iar pentru al doilea recurs să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 161,63 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca insuficient timbrat.
Având în vedere că până la acest moment, pârâtul recurent O. N. nu a achitat diferența de taxă judiciară de timbru pentru recurs, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997,
Curtea din oficiu, înțelege să invoce excepția nelegalei timbrări a recursului declarat de pârâtul O. N.
Cu privire la cererea de recurs formulată de reclamanții C. I. și C. F.,
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate prin reaprecierea stării de fapt, ca urmare a reanalizării probelor de către instanța de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și 11
C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei reclamanților recurenți în susținerea recursului declarat de reclamanți și pentru a pune concluzii pe excepțiile invocate din oficiu. Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea în totalitate a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului formulat de către reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2. a J. Z. și în consecință admiterea acțiunii reclamanților C. I. și C. F., cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxele judiciare de timbru și onorariile avocațiale achitate de reclamanți la cele trei instanțe de judecată. Reprezentanta reclamanților recurenți apreciază că prin memoriul de recurs nu au fost invocate motive de recurs care să se refere la netemeinicia hotărârii atacate. De asemenea, reprezentanta reclamanților recurenți învederează instanței că în lege se arată că în situația în care pe un teren solicitat a fi restituit în natură, sunt amplasate garaje, acel teren poate fi restituit, însă în speță, prin cererea de chemare în judecată au fost formulate două capete de cerere, după cum urmează: 1) obligarea pârâților să elibereze terenul în litigiu, cu precizarea ca aceștia să predea terenul reclamanților ; 2) instanța să oblige pârâții să-și ridice garajele de pe terenul proprie- tatea reclamanților, pe cheltuiala lor, sau să împuternicească pe reclamanți să ridice aceste garaje pe cheltuiala pârâților. De asemenea, reprezentanta reclamanților recurenți arată că acțiunea reclamanților poate fi interpretată ca fiind ori o acțiune în revendicare, ori o obligație a face, însă acceptând calificarea pe care a dat-o instanța, buna credință înseamnă că cel care a construit, a edificat construcția pe terenul lui. Având în vedere aspectele mai sus arătate, reprezentanta reclamanților recurenți apreciază că situația juridică din speță ar fi următoarea: reclamanții C. I. și C. F. sunt proprietari ai terenului în litigiu și pe garajele construite pe acest teren, însă reclamanții au solicitat celor care au construit garajele pe proprietatea lor să ridice aceste garaje, iar în situația în care pârâții ar fi de bună credință s-ar impune plata despăgubirilor, însă în prezenta cauză, pârâții nu au formulat o acțiune reconvențională. Reprezentanta reclamanților recurenți arată că în Legea nr. 10/2001, în forma actuală, se spune că fostul proprietar este obligat sădespăgubească pe chiriaș, însă în speță, proprietari fiind reclamanții C., aceștia nu au nici o obligație să-i despăgubească pe pârâți. Curtea reține cauza în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 269 din data de (...) a J. Z., dosar nr. (...), s-a respins ca nefondată cererea formulată și precizată de către reclamanții C. I. și C. F., în contradictoriu cu pârâții J. F., V. F., O. N., K. S., T. M. P. și T. L. S-a admis excepția netimbrării cererii de chemare în garanție, excepție invocată din oficiu de către instanță și în consecință s-a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul T. M. P. prin mandatar I. N. în contradictoriu cu chematul în garanție P. M. Z.. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, reclamanții sunt proprietarii terenului intravilan înscris în CF 5656/N Z., cu nr. cadastral 6216, pe care l-au dobândit prin cumpărare de la N. M. A. din urmă a dobândit acest teren prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza legii 10/2001.Pârâții sau autorii acestora au construit garaje, anterior momentului restituirii proprietății către N. M. A.e garaje se suprapun parțial sau total, după caz pe terenul restituit în baza legii 10/2001 către N. M. și cumpărat ulterior de către reclamanți. Î. cu data de (...) a încetat contractul de închiriere dintre P. M. Z. și pârâți cu privire la terenul pe care sunt amplasate garajele. Mai întâi se impune încadrarea juridică corectă a situației de fapt mai sus descrisă. Astfel, instanța de fond a constatat că se află în prezenta unui caz de accesiune imobiliară artificială, reglementat de prevederile art.492- 494 Cod civil. T. de lege amintite reprezintă dreptul special în raport cu prevederile art. 480 Cod civil, care reprezintă dreptul general în materia dreptului de proprietate. Prin urmare, chiar dacă reclamanții indică ca și temei de drept al cererii lor prevederile art.480 cod civil și precizează acțiunea, formulând un petit specific unei acțiuni în revendicare o atare solicitare, respectiv obligarea pârâților la predarea suprafețelor de teren pe care sunt amplasate garajele, în măsura în care ocupă terenul reclamanților, a fost respinsă. Astfel, nu s-a putut face abstracție de existența construcțiilor, adică a garajelor în discuție pe respectivele suprafețe de teren. În caz contrar s-ar ignora dreptul de proprietate asupra construcțiilor (garajelor), adică s-ar ignora tocmai prevederile art.480 Cod civil, la care fac trimitere reclamanții, în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra construcțiilor. În temeiul art.129 C.pr.civ. instanța nu este legată de temeiul juridic indicat de reclamanți privind cererea formulată, având dreptul și obligația de a încadra în drept în mod corect situația de fapt expusă. În concret, instanța de fond a constatat că se află în prezența unui caz de accesiune a construcțiilor edificate de o persoană cu materialele sale pe un teren aflat în proprietatea altuia, situație reglementată de prevederile art. 494 Cod civil. A. text de lege oferă proprietarului terenului opțiuni diferite, reglementând un tratament juridic al constructorului diferit, în funcție de buna, respectiv reaua credință a acestuia. Posibilitatea obligării constructorului la ridicarea acesteia este admisă doar în situația în care acesta este de rea credință. Prin urmare, cea mai importantă operațiune juridică în prezenta cauză este determinarea bunei sau relei credințe a pârâților. În general, princonstructor de rea credință se înțelege aceea persoană care ridică o construcție pe un teren, cunoscând că terenul în cauză nu-i aparține, neavând legitimitate în edificarea construcției prin aceea că proprietarul terenului nu și-a exprimat acordul pentru construire și nici nu a manifestat o atitudine de toleranță față de faptul construirii pe terenul său. Dimpotrivă, prin constructor de bună credință se înțelege aceea persoană care ridică o construcție pe un teren, având convingerea fermă dar eronată că acel teren se află în proprietatea sa sau are acordul proprietarului terenului să construiască în mod expres sau tacit, respectiv printr-o atitudine de toleranță față de faptul construirii pe terenul său. Două au fost considerentele care au determinat prima instanță să aprecieze că, în speță, pârâții sau autorii acestora au fost de bună credință la momentul construirii garajelor. În aceeași ordine de idei, s-a subliniat faptul că buna credință a constructorului trebuie să existe la momentul când s-au făcut lucrările, chiar dacă după terminarea lor a devenit de rea credință. În primul rând, instanța a dedus buna credință a pârâților sau autorilor lor din faptul că la momentul edificării garajelor au avut convingerea fermă că nu construiesc pe terenul proprietatea privată a unei persoane. Toate garajele în discuție au fost edificate înainte de anul 1989, când terenul în discuție se afla în proprietatea statului român și administrarea autorităților locale. În aceea epocă, era posibilă construirea garajelor în discuție, pârâții sau autorii lor, construind cu convingerea că nu încalcă dreptul de proprietate al statului român, deoarece autoritățile locale eliberau autorizații de construcții pentru edificarea de garaje în zona în discuție. Așadar, fostul Consiliu Popular al Orașului Z. nu s-a opus edificării vreunuia din garajele în discuție, încuviințând expres sau tacit construirea acestora. Ca o dovadă ulterioară a acestui fapt este și faptul încheierii de contracte de închiriere pentru terenul pe care sunt amplasate aceste garaje de către P. M. Z. cu fiecare din acești pârâți, așa cum rezultă din pct.1 al adresei comunicată instanței de această instituție. În al doilea rând, în strânsă legătură cu argumentul mai sus enunțat, buna credință a pârâților s-a dedus din eliberarea autorizației de construcție pentru edificarea garajelor de către fostul Consiliu Popular al Orașului Z.. Cei mai mulți dintre pârâți au depus la dosarul cauzei autorizația de construcție pentru garajul edificat. Prin pct.2 al adresei comunicată instanței de către P. M. Z. se confirmă faptul că pârâții au autorizație de construcție pentru garajul edificat, excepție făcând, conform acestei adrese, pârâții J. F. și V. F. Cu privire la pârâtul J. F., informația comunicată de către P. M. Z. nu corespunde realității întrucât autorul acestui pârât (persoana de la care a cumpărat garajul) a obținut autorizație de construcție. Cu privire la pârâtul V. F., acesta nu s-a prezentat în cauză pentru a face dovada eliberării autorizației de construcție pe numele său sau eventual a autorului său în cazul în care a dobândit prin cumpărare acest garaj. Însă, este de principiu că reaua credință a constructorului este anihilată atunci când acesta a fost încurajat în edificarea construcției prin atitudinea de toleranță și pasivitate a proprietarului. Or, în speță, este evident că autoritățile locale au tolerat construcția garajului aflat în proprietatea pârâtului V. F., în primul rând prin aceea că nu au luat măsuri de demolare a acestuia, iar în al doilea rând prin aceea că au încheiat cu acest pârât contract de închiriere pentru terenul pe care este amplasat respectivul garaj. În concluzie, pârâții sau autorii lor fiind de bună credință la momentul edificării garajelor, nu sunt îndeplinite cerințele prescrise de lege pentruobligarea acestora la a-și ridica aceste construcții de pe terenul reclamanților. În acest sens, expertizele topografice efectuate în cauză, atât cea judiciară, cât și cea extrajudiciară au prezentat utilitate doar sub aspectul stabilirii existenței sau inexistenței cazului de accesiune imobiliară. Însă, față de împrejurarea că instanța a constatat buna credință a pârâților, devine inutilă solicitarea pârâtului O. N. de completare a expertizei judiciare conform obiecțiunilor formulate. A.a este și motivul pentru care instanța nu a repus cauza pe rol, ca urmare a depunerii amintitelor obiecțiuni. Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul T. M. P. prin mandatar I. N. în contradictoriu cu chematul în garanție P. M. Z., instanța de fond a invocat și a pus în discuția părților excepția de netimbrare a acestei cereri, urmând a admite excepția și a anula cererea. Prin citație, s-a pus în vedere pârâtului T. M. P. prin mandatar I. N. să-și timbreze cererea cu 683,26 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, în conformitate cu prevederile legii 146/1996, cu modificările și completările ulterioare. Conform prevederilor art. 20, alin. 1 din legea 146/1996, cu modificările și completările ulterioare "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat";. Dispozițiile art. 20, alin. 3 din același act normativ, precizează sancțiunea aplicabilă în cazul neconformării obligației de timbrare a cererii: "Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii";. Instanța de fond a constatat faptul că pârâtul T. M. P. prin mandatar I. N. nu și-a îndeplinit obligația legală de timbrare a cererii de chemare în garanție care i-a fost pusă in vedere în mod expres, prin citație. S-a mai impus o precizare cu privire la calea de atac ce se poate exercita împotriva prezentei hotărâri. Întrucât cererea reclamanților nu reprezintă o acțiune în revendicare evaluabilă în bani, ci o acțiune având ca obiect obligație de a face pe considerentul accesiunii imobiliare, respectiv ridicarea garajelor, acțiune neevaluabilă în bani, calea de atac împotriva prezentei hotărâri este apelul și nu recursul, conform prevederilor art. 282 indice 1 C.proc.civ. Față de considerentele mai sus expuse, instanța de fond a respins ca nefondată cererea formulată și precizată de către reclamanți, a admis excepția netimbrării cererii de chemare în garanție, excepție invocată din oficiu de către instanță și în consecință a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul T. M. P. prin mandatar I. N. în contradictoriu cu chematul în garanție P. M. Z.. Împotriva acestei sentințe reclamanții C. I. și C. F. au declarat apel care a fost admis prin decizia civilă nr. 50/(...) a T.ui S., dosar nr. (...), sentința mai sus arătată a fost desființată și s-a trimis cauza aceleiași instanțe pentru o nouă judecată. Pârâtul O. N. a declarat recurs împotriva acestei decizii care a fost admis prin decizia civilă nr. 719/R/(...) a Curții de A. C., dosar nr. (...), decizia a fost casată, iar apelul a fost trimis spre rejudecare pe fond aceluiași tribunal. În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. (...)* la Tribunalul Sălaj care, prin decizia civilă nr. 43/(...), a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții C. I. și C. F. împotriva sentinței civile nr. 269/(...) a J. Z.. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt proprietarii terenului intravilan notat în CF 5656/N Z. nr. cadastral 6216 teren dobândit prin cumpărare de la N. M. Pe baza contractului de închiriere încheiat între M. Z. și pârâtul O. N. s-a eliberat autorizație de executare de lucrări 143/(...) având ca obiect construirea de garaj. În 20 mai 2008 acestui pârât i s-a adus la cunoștință faptul că o parte din garajul său este situat pe terenul unei persoane fizice, prin urmare contractul de închiriere nr. 2304/2006 încetează de drept. Prin acțiunea formulată de reclamanți se solicită a se dispune obligarea pârâților să-i elibereze terenul ocupat cu garaje aflat în folosința acestora, să-și ridice garajele, iar în caz contrar, ei să fie autorizați să le ridice pe cheltuiala pârâților. T. de drept al acțiunii a fost art.480, 1076 și 1077 Cod civil. Procedând corect, instanța a trecut la încadrarea juridică a faptei rezultând că în cauză este vorba despre accesiunea imobiliară artificială reglementată de art.492-494 Cod civil. Încadrarea juridică a instanței de fond este corectă și nu duce la modificarea obiectului acțiunii; s-a reținut că suntem în prezența unui caz de accesiune imobiliară artificială reglementată de art.494 Cod C., text care oferă proprietarului terenului opțiuni diferite în funcție de buna sau reaua credință acelui care a construit pe proprietatea altuia și nu în situația unei acțiuni în revendicare. Legiuitorul a reglementat prin art. 492 și următoarele Cod civil situația construcțiilor edificate pe terenul proprietatea altuia, dacă două cazuri de accesiune imobiliară, astfel:"; Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și sunt ale lui, până ce se dovedește din contra"; A. aspect a fost dovedit în legătură cu pârâții din această cauză. De asemenea a fost dovedită și buna credință a pârâților sau a antecesorilor lor la momentul edificării garajelor. Cele două expertize topografice efectuate în cauză sunt și este edificatoare în ceea ce privește stabilirea cazului de accesiune imobiliară. Criticile formulate de reclamanți referitoare la faptul că instanța a procedat la încadrarea faptei în temeiul art. 492 și urm. Cod civil sunt așadar nefondate. În ce privește faptul că instanța nu a analizat fiecare caz în parte și această critică este nefondată atâta vreme cât s-a analizat punctual fiecare autorizație de construcție. Prin urmare instanța de apel a apreciat că instanța de fond a calificat corect ca fiind o acțiune privind ridicarea garajelor, iar criticile formulate nu sunt întemeiate. Față de cele reținute în fapt și în drept apelul reclamanților este nefondat, astfel că în baza art. 296 Cod procedură civilă a fost respins. Împotriva acestei decizii reclamanții C. I. și C. F. au declarat recurs în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, precum și obligareaintimaților la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, reclamanții arată că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală întrucât din considerentele hotărâri nu se înțelege care a fost calificarea dată acțiunii reclamanților întrucât motivarea deciziei este confuză. În mod greșit prima instanță și instanța de apel au considerat că acțiunea reclamanților este o acțiune în accesiune imobiliară artificială reglementată de art. 494 C. În speță, dispozițiile acestui text legal nu sunt aplicabile deoarece acest text vizează realizarea unei construcții de către un terț pe terenul proprietatea altuia, în absența oricărui raport contractual. Așa cum s-a arătat și prin acțiune, pârâții au încheiat cu P. mun. Z. contracte de închiriere a suprafețelor de teren pe care aceștia și-au construit garajele, astfel încât au doar un drept de folosință asupra terenului. Pe baza acestor contacte de închiriere, P. mun. Z. a eliberat unora dintre pârâți autorizații de construcții. În anul 2008, P. mun. Z. a notificat pârâții cu privire la faptul că o parte din suprafața de teren pe care sunt construite garajele a fost atribuită d-nei N. M. în baza Legii nr. 10/2001, iar în prezent este proprietatea reclamantului C. I. conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat la (...). Pârâții au fost încunoștințați că începând cu data de (...) le încetează contractul de închiriere asupra terenului pe care sunt amplasate garajele. Prin urmare, garajele ridicate de pârâți reprezintă construcții provizorii, ușor demontabile, astfel încât terenul aferent acestora a fost restituit în natură în baza Legii nr. 10/2001. Având în vedere că pârâților le-a expirat contractele de închiriere începând cu data de (...), aceștia erau obligați să-și ridice garajele situate pe terenul aflat în proprietatea reclamanților și să elibereze suprafețele de teren ocupate deoarece nu mai aveau asupra terenului un drept de folosință. În legătură cu buna-credință a pârâților la momentul edificărilor garajelor, nu trebuie confundată buna-credință prevăzut de art. 494 alin. 3 Cod civ., text care nu este aplicabil în speță, cu buna-credință a subiectelor de drept în sens larg. Prin constructor de bună-credință în sensul art. 494 alin. 3 C. se înțelege aceea persoană care ridică o construcție având convingerea fermă, dar eronată că acel teren se află în proprietatea sa. În speță, pârâții nu au avut niciun moment reprezentarea faptului că terenul pe care și-au edificat garajele se află în proprietatea lor, ci au știut încă din momentul în care și- au construit garajele că asupra terenului au doar un drept de folosință conform contractului de închiriere. Mai mult decât atât, aceștia știau în momentul obținerii autorizației de construcție faptul că autorizația era temporară și că garajul se construiau numai pe o perioadă determinată. Soluția instanței de apel este criticabilă și sub aspectul că tribunalul nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind obligarea pârâților la ridicarea garajelor amplasate pe terenul proprietatea reclamanților. Prin acțiunea introductivă, reclamanții au investit instanța cu două capete de cerere: primul, prin care se solicită obligarea pârâților la predarea suprafețelor de teren pe care sunt amplasate garajele (revendicare) și al doilea, în obligarea pârâților la ridicarea garajelor amplasate pe terenul proprietatea reclamanților (obligație de a face). Instanța de apel a omis să se pronunțe asupra petitului având ca obiect obligația de a face. În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Împotriva aceleiași sentințe pârâtul O. N. a declarat recurs, în termenlegal, solicitând instanței admiterea recursului și în consecință, constatarea lipsei obiectului acțiunii formulate împotriva lui. În motivarea recursului, pârâtul a arătat că toate instanțele de judecată au apreciat că este vorba de o accesiune imobiliară artificială încazul garajului cu nr. 1584 al cărui proprietar este și au respins acțiunea reclamanților cu motivarea bunei-credințe a constructorului deși din toate probele administrate rezultă că garajul nu este amplasat pe terenul reclamanților. Instanța de fond a refuzat completarea raportului de expertiză și a respins proba privind cercetarea la fața locului, probe care ar fi dovedit împrejurarea relatată de pârât. În opinia pârâtului rezilierea unilaterală a contractului de închiriere a terenului pe care este amplasat garajul, fără a ține cont de situația reală din teren, de interesele pârâtului și de cererile repetate pentru eliminarea erorilor săvârșite de primărie, este una abuzivă și lovită de nulitate. G. pârâtului cu nr. 1584 a fost construit legal cu autorizație de construcție și este situat în totalitate în afara terenului reclamanților. Raportul de expertiză tehnică judiciară este lovit de nulitate întrucât conține date eronate și contradictorii cu raportul de expertiză judiciară întrucât nu precizează dimensiunile dreptunghiului care marchează suprafața construită a garajului. Pârâtul intimat J. F. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursuluireclamanților ca nefondat și menținerea hotărârii criticate ca fiind legală și temeinică (f.26-27). În susținerea poziției procesuale pârâtul intimat a arătat că a edificat garajul în litigiu încă înainte de anul 1989 când terenul s-a aflat în proprietatea S. Român având convingerea fermă că nu a fost construit pe proprietatea privată a unei persoane, astfel încât în mod corect instanțele de fond au apreciat buna-credință a pârâtului. G. nu reprezintă o construcție ușoară întrucât este edificat din zidărie și nici nu este demontabil, fiind construit în baza unei autorizații de construire. Reclamanții intimați au formulat întâmpinare la recursul declarat depârâtul O. N. prin care au invocat excepția nulității acestuia întrucât aspectele din memoriul de recurs constituie motive de netemeinicie și nu de nelegalitate (f.42-43). Pârâții intimați V. F., K. S., T. M. P., T. L. și chemata în garanție P. M.Z., deși legal citați, nu au depus întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală față de recursurile declarate. I. Referitor la recursul declarat de pârâtul O. N., Curtea constată că în ședința publică din (...) a pus în vedere pârâtului recurent O. N. îndeplinirea obligației de a achita pentru primul recurs o taxă judiciară de timbru în cuantum de 161,63 lei, sub sancțiunea dării în debit, iar pentru prezentul recurs o taxă judiciară de timbru în sumă de 161,63 lei sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat (f.50-51). Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, pârâtul recurent O. N. a formulat o cerere intitulată „note scrise"; care a fost calificată, în ședința publică din (...), ca fiind o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina pârâtului (f.64-65, f.66-68). Prin încheierea civilă pronunțată în ședința publică din (...) s-a respins ca tardivă cererea de reexaminare formulată de petiționarul O. N. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosar nr. (...)1 a Curtea de A. C. (f.70). Potrivit art. 20 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. Având în vedere că pârâtul recurent nu a înțeles să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 161,63 lei aferentă prezentului recurs, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, va anula ca netimbrat recursul pârâtului. II. Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocatede reclamanți și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele: La termenul de judecată din data de (...), Curtea a invocat excepția inadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin prin reaprecierea stării de fapt, ca urmare a reanalizării probelor de către instanța de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente: În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate."; Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul. Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenții nu mai pot beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege. Deși formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 pct.9 C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează și motive de netemeinicie a hotărârii atacate. Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține și motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare laborioasă a probațiunii administrate în cauză și o expunere a relațiilor dintre părți. Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, motivele de recurs conțin și critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale relației dintre recurenți și intimați, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, etc., singurul motiv de nelegalitate conținut în memoriul de recurs se circumscrie pct. 9 al art. 304 C.pr.civ., fiind cel referitor la interpretarea și aplicarea greșită a temeiului de drept invocat în susținerea acțiunii introductive precizate. Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relațiilor extrem de tensionate dintre părți, etc., intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C.pr. civ., în prezent abrogate. Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fiinvocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ. În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate. Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității invocată din oficiu este fondată , urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate. Prin acțiunea introductivă, reclamanții au investit Judecătoria Zalău cu două capete de cerere: primul, prin care se solicită obligarea pârâților la eliberarea terenului ocupat cu garajele aflate în folosința acestora și al doilea, constând în obligarea pârâților la ridicarea garajelor amplasate pe terenul proprietatea reclamanților, în caz contrar să se dispună autorizarea reclamanților la ridicarea acestor garaje pe cheltuiala pârâților, în drept invocându-se prevederile art.480, art.1076, art.1077 C.civ . Ulterior, prin precizarea de acțiune înregistrată la data de (...), reclamanții și-au modificat primul petit din cererea introductivă și au solicitat ca pârâții să fie obligați să le predea în deplină proprietate și folosință suprafețele de tren ocupate de garaje (f.76 dosar fond). Conform CF nr. 5656/N Z., asupra imobilului cu nr. cadastral 6216, teren intravilan cu casă în suprafață de 2219 mp teren, reclamanții C. I. și C. F. sunt proprietari tabulari (f.5 dosar fond). Imobilul mai sus arătat a fost dobândit de reclamanți prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2906/(...) de B. C. de la vânzătoarea N. M. (f.79-81 dosar fond). A. din urmă a dobândit imobilul prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 10/2001. Pârâții sau autorii acestora au construit garaje, anterior momentului restituirii proprietății către N. M. A.e garaje se suprapun parțial sau total, după caz pe terenul restituit în baza Legii 10/2001 către N. M. și cumpărat ulterior de către reclamanți. Î. cu data de (...) au încetat contractele de închiriere dintre P. M. Z. și pârâți cu privire la terenul pe care sunt amplasate garajele. Critica recurenților referitoare la calificarea greșită a celui de-al doilea petit din acțiunea precizată în sensul că obligarea pârâților la ridicarea garajelor amplasate pe terenul proprietatea reclamanților, în caz contrar să se dispună autorizarea reclamanților la ridicarea acestor garaje pe cheltuiala pârâților reprezintă o simplă obligație de a face întemeiată pe dispozițiile art.1076 și art.1077 C. nu este întemeiată în condițiile în care calificarea juridică a acestui petit a fost tranșată irevocabil prin decizia civilă nr. 719/R/(...) a Curții de A. C., dosar nr. (...), prin care s-a statuat că acesta intră sub incidența dispozițiilor art.492-art.494 C. care reglementează accesiunea imobiliară artificială urmând a fi soluționat ca atare de instanța de rejudecare. Potrivit art.480 C., proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege, iar art.481 C. statuează că, nimeni nu poate fi silit aceda din proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire. Mijlocul juridic, cel mai specific, de apărare a dreptului de proprietate este acțiunea în revendicare definită în doctrina juridică ca fiind acțiunea reală, petitorie, prin care proprietarul, care a pierdut posesia unui bun individual determinat, cere instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește, fără a fi proprietar (C.Bârsan, M.Gaiță, M M.Pivniceru, Drepturile reale, 1997). În cadrul acțiunii în revendicare, reclamantul trebuie să dovedească proprietatea sa întrucât pretinde că este proprietarul bunului revendicat, căci altfel posesorul pârât va avea câștig de cauză chiar dacă el nu a produs nici un titlu deoarece el nu are obligația de a proba. În virtutea art.1169 C. potrivit căruia, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, reclamantul poate să invoce orice acte care îi atestă dreptul, de asemenea poate să invoce un titlu adică să dovedească că a dobândit proprietatea bunului revendicat în virtutea unui fapt juridic de natură a transmite proprietatea. Așadar, în acțiunea în revendicare, proprietarul care revendică se află în fața unui posesor, astfel că pentru a reuși în demersurile sale el trebuie să aibă un titlu în baza căruia să poată triumfa asupra posesorului. Aplicând principiile înscrise în art.1169 și urm. C. se poate conchide că proba dreptului de proprietate este diferită în funcție de temeiul juridic pe care reclamantul își fundamentează acțiunea, respectiv atunci când reclamantul se pretinde proprietar în baza unui act juridic, cum este cazul în speță prin vânzare cumpărare, el urmează să facă dovada numai printr- un înscris conform art.1191 C. În literatura de specialitate s-a statuat că în materie de proprietate actele care o transferă au un caracter erga omnes. Ca atare, pârâtul nu are temei să conteste titlul produs de reclamant numai pentru motivul că nu a luat parte la încheierea acestuia, dar și poate să îl combată prin alt titlu sau invocând prescripția achizitivă. În speță, pârâții nu au opus reclamanților nici un titlu de proprietate asupra terenului pe care sunt amplasate garajele la data înregistrării acțiunii, (...), ci au depus doar contractele de închiriere a suprafețelor de teren încheiate cu unitatea administrativ teritorială, M. Z., astfel încât aceștia au avut până la data de (...), dată la care au încetat contractele de închiriere, doar un drept de folosință asupra terenului (f.113 dosar fond). În cauză, prima instanță a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică întocmit de expert D. G. care a identificat și măsurat terenul aflat în proprietatea reclamanților, confirmând că acesta este identic cu cel înscris în CF nr.5656/N Z., nr. cad.6261 în suprafață totală de 2323 mp (f.134-136 dosar fond). Totodată, expertul a menționat că 6 garaje ale pârâților se suprapun peste terenul reclamanților astfel: - T. M. P., suprafața de 21,40 mp, aferentă garajului cu numărul 1. - K. S., suprafața de 13,73 mp., aferentă garajului numărul 1588, în suprafață totală de 15,70 mp; - V. F., suprafața de 6,92 mp., aferentă garajului cu numărul 1587, în suprafață totală de 15,20 mp; - J. F., suprafața de 4,77 mp., aferentă garajului cu numărul 1586, în suprafață totală de 15,27 mp; - T. L., suprafața de 2,49 mp., aferentă garajului cu numărul 1585, în suprafață totală de 15,45 mp; - O. N., suprafața de 0,27 mp., aferentă garajului cu numărul 1584, în suprafață totală de 15,46 mp. Pârâtul O. N. a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, care au fost în mod legal respinse de prima instanță conform art.212 C.pr.civ. În consecință, reclamanții în calitatea lor de proprietari tabulari asupra terenului în litigiu au dovedit că nu au posesia și folosința suprafețelor de teren ocupate de garajele pârâților iar în lipsa opunerii unor titluri de proprietate de către aceștia, reclamanții trebuie să se bucure pe deplin de toate atributele dreptului lor de proprietate, respectiv: dispoziția, posesia și folosința asupra imobilului motiv pentru care în mod greșit tribunalul a interpretat și aplicat prevederile art.480 C. în condițiile în care pârâții nu au probat că dețin vreun titlu asupra imobilului, în speță fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art.304 pct.9 C.pr.civ. Astfel, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de reclamanții C. I. și C. F. împotriva deciziei civile nr. 43 din 31 mai 2011 a T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...)*, pe care o modifică și rejudecând, în temeiul art.296 C.pr.civ., va admite apelul declarat de reclamanții C. I. și C. F. în contra sentinței civile nr. 269/(...) a J. Z., dosar nr. (...), pe care o schimbă, în sensul că admite cererea principală precizată, formulată de reclamanții C. I. și C. F., în contradictoriu cu pârâții J. F., V. F., O. N., K. S., T. M. P. și T. L. și, în consecință: Obligă pârâții să le lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul ocupat cu garajele aflate în folosința pârâților, conform exp. tehnice efectuată de ing. D. G., care face parte integrantă din hotărâre, după cum urmează : - T. M. P., suprafața de 21,40 mp, aferentă garajului cu numărul 1. - K. S., suprafața de 13,73 mp., aferentă garajului numărul 1588, în suprafață totală de 15,70 mp; - V. F., suprafața de 6,92 mp, aferentă garajului cu numărul 1587, în suprafață totală de 15,20 mp; - J. F., suprafața de 4,77 mp, aferentă garajului cu numărul 1586, în suprafață totală de 15,27 mp; - T. L., suprafața de 2,49 mp., aferentă garajului cu numărul 1585, în suprafață totală de 15,45 mp; - O. N., suprafața de 0,27 mp., aferentă garajului cu numărul 1584, în suprafață totală de 15,46 mp. În privința petitului având ca obiect accesiunea imobiliară artificială Curtea reține că aceasta este reglementată de art.492-art.494 C. Potrivit art.492 C., orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și sunt ale lui, până ce se dovedește din contra. Art. 493 din același cod stipulează că, proprietarul pamântului care a facut constructii, plantatii și lucrări cu materiale străine, este dator sa platesca valoarea materialelor. El mai poate fi osândit după împrejurări, pentru o asemenea urmare și la plata de daune-interese, dar proprietarul materialelor n-are drept a le ridica. Conform art. 494 C., dacă plantatiile, constructiile și lucrările au fost făcute da către o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pamântului are dreptul de a le tine pentru dânsul, sau de a indatora pe acea persoana sa le ridice. Dacă proprietarul pamântului cere ridicarea plantatiilor și a constructiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a facut; el poate chiar după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciilesau vatămarile ce a putut suferi proprietarul locului. Dacă proprietarul voieste a păstra pentru dânsul acele plantatii și clădiri, el este dator a plati valoarea materialelor și pretul muncii, fără ca sa se ia în consideratie sporirea valorii fondului, ocazionata prin facerea unor asemenea plantatii și constructii. Cu toate acestea, dacă plantatiile, clădirile și operele au fost făcute de o a treia persoana de buna credința, proprietarul pamântului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantatii, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și pretul muncii, sau de a plati o suma de bani egală cu aceea a cresterii valorii fondului. A. ultim text legal oferă proprietarului terenului opțiuni diferite, reglementând un tratament juridic al constructorului diferit, în funcție de buna, respectiv reaua credință a acestuia. Posibilitatea obligării constructorului la ridicarea acesteia este admisă doar în situația în care acesta este de rea credință. Prin urmare, cea mai importantă operațiune juridică în prezenta cauză este determinarea bunei sau relei credințe a pârâților. În general, prin constructor de rea credință se înțelege aceea persoană care ridică o construcție pe un teren, cunoscând că terenul în cauză nu-i aparține, neavând legitimitate în edificarea construcției prin aceea că proprietarul terenului nu și-a exprimat acordul pentru construire și nici nu a manifestat o atitudine de toleranță față de faptul construirii pe terenul său. Dimpotrivă, prin constructor de bună credință se înțelege aceea persoană care ridică o construcție pe un teren, având convingerea fermă dar eronată că acel teren se află în proprietatea. El este convins că terenul îi aparține în proprietate, dar în realitate terenul aparține unui alt proprietar. Este vorba deci de o convingere eronată asupra unui drept de proprietate și nu asupra unui alt drept real. În prezenta cauză, buna sau reaua credință se analizează la momentul edificării garajelor în discuție. Astfel, Curtea constată că în mod greșit s-a stabilit de către tribunal că pârâții sunt constructori de bună credință asupra terenului în litigiu. Așa cum s-a arătat, pârâții au fost titularii unui drept de folosință asupra suprafețelor de teren ocupate de garaje, în virtutea unor contracte de închiriere încheiate cu unitatea administrativ teritorială, respectiv M. Z., astfel încât nu se poate susține că aceștia sunt de bună credință, ci din contră de rea credință deoarece nu au avut și nu ar fi putut avea niciodată convingerea că terenul le aparține în proprietate. Faptul că în baza acestor contracte de închiriere, unii dintre pârâți, au construit garajele legal, în baza unei autorizații de construire nu are relevanță sub aspectul atitudinii psihice a constructorului deoarece legalitatea unei autorizații nu se confundă cu cunoașterea de către constructor a împrejurării că terenul pe care urmează a construi nu este în proprietatea sa. Mai mult decât atât, pentru garajele (...) aparținând pârâților J. F., V. F., K. S. nu au fost depuse la dosarul cauzei autorizațiile de construire, iar din adresa nr.31466/(...) a primăriei mun. Z. reiese că pârâților J. F. ș V. F. nu le-a fost eliberată o astfel de autorizație. Prin urmare, pârâții fiind constructori de rea credință întrucât au cunoscut, la momentul edificării garajelor, că terenul pe care au fost amplasate garajele nu le aparține în proprietate, ci acesta se află în proprietatea altuia, respectiv a S. Român, în temeiul art.494 alin.1 C., Curtea va obliga pârâții mai sus menționați să-și ridice garajele de pe terenul reclamanților, înscris în CF nr. 5656/ N, nr. cad.6216 Z., în suprafață totală de 2219 mp., în caz contrar reclamanții sunt autorizați să ridice aceste garaje pe cheltuiala pârâților. În conformitate cu prevederile art.316 raportat la art.298 și art.274 alin.1 C.pr.civ., Curtea va obliga pârâții intimați, aflați în culpă procesuală, să plătească recurenților suma de 5.856,31 lei, cheltuieli de judecată în toate instanțele, reprezentând taxele judiciare de timbru, timbre judiciare, onorariu expert și onorariu avocațial. PENTRU A.E MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul O. N. în contra deciziei civile nr. 43/(...) a T.ui S., dosar nr. (...) și admite recursul declarat de reclamanții C. I. și C. F. împotriva deciziei civile nr. 43 din 31 mai 2011 a T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...)*, pe care o modifică și rejudecând, admite apelul declarat de reclamanții C. I. și C. F. în contra sentinței civile nr. 269/(...) a J. Z., dosar nr. (...), pe care o schimbă, astfel: Admite cererea principală precizată, formulată de reclamanții C. I. și C. F., în contradictoriu cu pârâții J. F., V. F., O. N., K. S., T. M. P. și T. L. și, în consecință: Obligă pârâții să le lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul ocupat cu garajele aflate în folosința pârâților, după cum urmează, conform exp. tehnice efectuată de ing. D. G., care face parte integrantă din hotărâre: - T. M. P., suprafața de 21,40 mp., aferentă garajului cu numărul 1. - K. S., suprafața de 13,73 mp., aferentă garajului numărul 1. în suprafață totală de 15,70 mp; - V. F., suprafața de 6,92 mp., aferentă garajului cu numărul 1587, în suprafață totală de 15,20 mp; - J. F., suprafața de 4,77 mp., aferentă garajului cu numărul 1586, în suprafață totală de 15,27 mp; - T. L., suprafața de 2,49 mp., aferentă garajului cu numărul 1585, în suprafață totală de 15,45 mp; - O. N., suprafața de 0,27 mp., aferentă garajului cu numărul 1584, în suprafață totală de 15,46 mp. Obligă pârâții mai sus menționați să-și ridice garajele de pe terenul reclamanților, înscris în CF nr. 5656/ N, nr. cad.6216 Z., în suprafață totală de 2219 mp., în caz contrar reclamanții sunt autorizați să ridice aceste garaje pe cheltuiala pârâților. Menține dispoziția din sentință referitoare la anularea ca netimbrată a cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul T. M. P., prin mandatar O. N., în contradictoriu cu chemata în garanție P. M. Z., ca urmare a admiterii excepției netimbrării cererii de chemare în garanție. Obligă pe intimații pârâți să plătească recurenților suma de 5.856,31 lei, cheltuieli de judecată în toate instanțele. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 13 ianuarie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A.-A. POP C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. M. GREFIER, Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). Jud.fond: A.S.Seleșiu. Jud.apel: Pop R.M.; Lazoc M.
| ← Decizia civilă nr. 1854/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 28/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
