Decizia civilă nr. 288/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 288/R/2012
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M.-C. V.
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
A.-A. P.
G.IER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții M. C. și M. V.- M., împotriva sentinței/deciziei civile nr. 6. din 22 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...)/, privind și pe pârâții G. S.-D. și G. F.-D., având ca obiect hotărâre care să țină loc act autentic.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanții-recurenți M.
C. și M. V.-M., asistați de avocat P. E., și pârâții-intimați G. S.-D. și G. F.-D., asistați de avocat M. I.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 12 ianuarie 2012, a fost soluționată cererea de ajutor public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru datorată pentru recurs, formulată de către reclamanții-recurenți M. C. și M. V.-E., în sensul admiterii acesteia.
La data de 10 ianuarie 2012, reclamanții-recurenți au depus la dosar, prin registratura instanței, un răspuns la întâmpinare, din care un exemplar se comunică reprezentantei pârâților-intimați.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților-recurenți susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia în temeiul prevederilor art. 312 raportat la dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, modificarea în tot a deciziei recurate și a sentinței primei instanțe, în sensul de a admite în întregime acțiunea introductivă de instanță, și drept urmare, în principal să se dispună validarea convenției de vânzare-cumpărare intitulată „. de bună înțelegere și colaborare reciprocă"; încheiată între muniții P. I. și soția P. V., în calitate de vânzători, și reclamanții-recurenți M. C. și M. V.-M., în calitate de cumpărători, având ca obiect cota de ½ părți din imobilul teren, înscris în CF 2791 B., nr. top 93/46/1 cu suprafața de 327 mp (în subsidiar
277 mp) nr. cadastral 15290, cu prețul de 30.000 lei, vechi, achitat integral
și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare, potrivit raportului inițial de expertiză efectuat de expertul P. V., varianta a II- a. În subsidiar, solicită a se constata că recurenții au dobândit un drept de folosință asupra terenului înscris în CF 2791 B., nr. top 93/46/1 cu suprafața de 327 mp (în subsidiar 277 mp), în baza înscrisului denumit „. de bună înțelegere și colaborare reciprocă";, încheiat în anul 1987, potrivit variantei I din raportul inițial de expertiză efectuat de expertul P. V., fără plata vreunei sume de bani pentru folosință. S. de asemenea în principal a se dispune întabularea dreptului de proprietate asupra cotei de ½ parte din acest teren , cu titlu de cumpărare, iar în subsidiar să se dispună înscrierea dreptului de folosință cu privire la acest teren în favoarea reclamanților- recurenți potrivit variantei a II-a din raportul de expertiză a expertului P. V. P. concluzii în sensul admiterii parțiale a cererii reconvenționale, doar în ceea ce privește rectificarea suprafeței înscrisă în CF 2791 B., nr. top 93/46, de la 818 mp, la 840 mp. S. cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariului avocațial la fondul cauzei, în apel și recurs. Apreciază că instanța de apel a interpretat în mod greșit actul dedus judecății. Reclamanții-recurenți au solicitat cota de 1/2 parte din terenul aferent construcției, în suprafață de 327 mp sau 277 mp, și nu din întreaga suprafață de teren . S. primei instanțe conține dispoziții contradictorii întrucât a dispus demolarea beciului, ori acest beci nu poate fi demolat deoarece ar însemna să fie demolate chiar scările de acces la etaj. O asemenea dispoziție pare absurdă față de configurația construcției. Se poate constata că în hotărâre sunt dispoziții contradictorii care nu pot fi executate, în sensul că se dispune demolarea beciului, iar pe de altă parte se încuviințează o variantă de întabulare în care construcția reclamanților cuprinde și acest beci. Consideră nelegal și modul de obligare la plata chetuielilor de judecată deoarece pârâții nu aveau promovat apel și indiferent că era admis în tot sau în parte apelul, ei tot își angajau un apărător.
Reprezentanta pârâților-intimați pune concluzii în sensul respingerii recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariului avocațial și al transportului la instanță pentru două termen de judecată, potrivit facturii și bonurilor de benzină pe care le depune la dosar. În aprecierea sa, prin recursul declarat, reclamanții urmăresc o nouă judecată în fond prin reaprecierea probelor, iar din lecturarea motivelor de recurs se poate lesne constata că acestea se circumscriu art. 304 pct. 11 din Codul de procedură civilă, și nicidecum punctelor 8 și 9 ale aceluiași articol, astfel că se impune respingerea acestuia. În ceea ce privește critica referitoare la modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată, arată că în aprecierea sa, cheltuielile de judecată au fost acordate în mod corect, urmând ca și acest motiv de recurs să fie respins. Referitor la critica potrivit căreia există o contrarietate a dispozițiilor sentinței, întrucât această critică a fost formulată, omisso medio, pentru prima dată în calea de atac a recursului apreciază că se impune respingerea acesteia. În opinia sa sentința poate fi pusă în executare întrucât nu există dispoziții contradictorii.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 1976 din data de (...) a J. B., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanții M. C. și M. V. M. împotriva pârâților G. S. D. și G. F. D.
S-a admis cererea reconvențională formulată și precizată de pârâții
G. S. D. și G. F. D., ca fiind întemeiată și, în consecință:
- s-a constatat că reclamanții au dobândit un drept de folosință (superficie) asupra suprafeței de 181 mp din terenul situat în B., str. P. I., nr. 19 A, înscris în CF 2791 B., nr. top. 93/46, evidențiată pe planul de ansamblu și planul de amplasament și delimitare a imobilului cu nr. top. nou 93/46 - varianta nr. V din completarea III la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul P. V., și au fost obligați reclamanții la plata unei despăgubiri anuale către pârâți în sumă de 3.439 lei, reprezentând lipsa de folosință a terenului;
- reclamanții au fost obligați să-și ridice de pe terenul proprietatea pârâților, înscris în CF 2791 B., nr. top. 93/46, magazia de lemne și garajul
- notate cu C2 =8 mp și C3=18 mp pe planul de ansamblu - varianta nr. V, planșa nr. 2/V din completarea III la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul P. V., iar în caz de refuz autorizează pe pârâții să le ridice, pe cheltuiala reclamanților;
- s-a dispus rectificarea înscrierii din CF 2791/S/II B., nr. top.
93/46/S/II, în sensul radierii dreptului de proprietate al reclamanților asupra „. la parter"; și „. lemne";;
- s-a dispus rectificarea suprafeței nr. top. 93/46 din CF 2791 B. de la
818 mp la 840 mp;
- s-a dispus întabularea în CF a drepturilor reale ale părților asupra imobilelor teren și construcții, potrivit tabelului de mișcare parcelară nr. 5 - varianta nr. V din completarea III la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul P. V., act ce face parte integrantă din sentință.
Au fost respinse ca fiind neîntemeiate celelalte capete de cerere formulate în cadrul acțiunii principale și excepția prescripției dreptului reclamanților la acțiune, invocată de pârâți.
Reclamanții au fost obligați să plătească pârâților suma de 3.512 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții M. C. și M. V. M. sunt proprietari tabulari ai apartamentului cu nr. II, de la etajul imobilului situat în B., str. P. I., nr. 19A, înscris în CF
2791/S/II, nr. top 93/46/S/II.
Apartamentul cu nr. I, situat la parterul imobilului este proprietatea pârâților G. S. D. și G. F. D., care sunt proprietari și asupra terenului pe care se află construcția, înscris în CF 2791 B., nr. top 93/46, în suprafață scriptică de 818 mp și reală de 840 mp (rezultată în urma măsurătorilor efectuate în cauză de către expertul P. V.), aceștia dobândind imobilele prin cumpărare, în anul 1999, de la foștii proprietari P. I. și P. V..
Modul de dobândire de către reclamanți a apartamentului cu nr. II compus din 4 camere, baie, bucătărie, hol și scară de acces, situate la etaj, a fost cu titlu de construire (edificare), aspect confirmat de S. civilă nr. 1058 din 7 mai 1991, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. (...) (atașat), prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune conform raportului de expertiză întocmit de expertul C. I., atribuindu-li-se reclamanților „. compus din 4 camere, baie, bucătărie, hol, scară de acces";, iar numiților P. I. și V. „., podul rămânând în indiviziune forțată. Totodată, s-a dispus intabularea în CF a dreptului de proprietate astfel dobândit de reclamanți.
În tabelul de mișcare parcelară întocmit de expertul C. I. (și care face parte integrantă din sentință) se menționează doar apartamentul de la etaj - compus din 4 camere, bucătărie, baie, hol, accese, în concordanță și cu schițele din raport.
Prin urmare, neîntemeiat susțin reclamanții că au dobândit dreptul de proprietate și asupra beciului de la parter și a magaziei de lemne situatălângă casă (și întabulate fără temei în CF), întabularea putându-se efectua doar pe baza S. civile nr. 1. și a raportului de expertiză întocmit de expertul C. I. în dosarul nr. 3695/1990 al J. B., acte care nu fac nici o referire la vreun „. la parter" sau la vreo „. de lemne" edificate de reclamanți.
Autorizația de înstrăinare a construcțiilor nr. 17595/(...) (f. 109), invocată de reclamanți pentru evidențierea componenței apartamentului în discuție este anterioară pronunțării S. civile nr. 1058/(...), astfel că nu are nicio relevanță în soluționarea cauzei, această autorizație și documentația ce a stat la baza emiterii ei nefiind avute în vedere la încheierea vreunui act juridic translativ de proprietate sau constitutiv de drept de proprietate și, drept urmare, nu puteau fi avute în vedere nici la întabulare.
Cum, întabularea trebuia efectuată în concordanță cu dispozitivul sentinței și cu raportul de expertiză, evident nici planul de situație al imobilului întocmit cu ocazia eliberării autorizației nu prezintă relevanță în speță, de vreme ce nu a fost avut în vedere la pronunțarea hotărârii judecătorești și nu a fost folosit la încheierea vreunui act ulterior de înstrăinare.
E. adevărat că în anul 1987, reclamanții au convenit cu foștii proprietari ai casei, numiții P. I. și P. V., să construiască un etaj peste casa lor, urmând ca acest apartament să fie proprietatea reclamanților, sens s-a încheiat un „. de bună înțelegere și colaborare reciprocă";, numai că acest act a vizat doar supraetajarea casei vechi („existând un zvon că se demolează imobilele fără etaj";, în vederea obținerii autorizației de construire, neputând fi calificat ca o convenție de vânzare-cumpărare, și cu atât mai puțin una care ar avea ca obiect dreptul de proprietate sau de folosință asupra terenului ori anexelor arătate.
Așa cum reiese din conținutul înscrisului sub semnătură privată invocat, înțelegerea din anul 1987 a avut ca obiect doar construirea etajului
- ca apartament distinct, edificarea gardului și porții de la intrare, revizuirea canalului de apă și de scurgere atunci existent, în vederea branșării noii instalații aferente etajului și angajamentul că vechii proprietari vor „îngădui"; ca reclamanții „să-și pună lemne la modelul pe care este posibil la locul lângă lemnărie și garaj"; .
Suma de 30.000 lei, la care fac referire reclamanții, a fost achitată pentru ca P. I. și V. să le permită acestora să-și construiască o locuință la etaj, aspect confirmat de martorul B. I., fiind greu de crezut că proprietarii le-au permis reclamanților, pe gratis, să demoleze acoperișul casei și să-și edifice la etaj un apartament.
De altfel, în anul 1987, P. I. și V. erau, în ceea ce privește terenul, titularii unui drept de folosință asupra a 100 mp, aferenți casei.
Dacă actul de bună înțelegere și colaborare ar fi vizat și vreun drept de folosință asupra acestui teren, aspectul ar fi fost valorificat în dosarul nr.
3695/1990, unde parte a fost și S. Român, atunci proprietarul terenului.
Dispozitivul acestei sentințe se referă însă numai la construcția casă de locuit cu etaj, iar în considerente se reține că actul de bună înțelegere și colaborare încheiat în anul 1987 este de fapt un „. de asociere"; prin care P. I. și V. „au permis reclamanților ca peste construcție să ridice un etaj";.
În sprijinul reținerilor de mai sus sunt și probele testimoniale administrate în cauză, martorii audiați în instanță arătând în depozițiile lor că P. I. a consimțit doar la construirea și folosirea etajului de către reclamanți, neexistând vreo înțelegere cu privire la terenul aferent, cu excepția „accesului la imobil, pe portița de acces, și un trotuar de 1 m. lățime până la intrarea în casa scării care ducea la etaj";.
În altă ordine de idei, martorii arătați au confirmat împrejurarea că pe o porțiune de teren situată între casă și vecinul R. V., reclamanții și-au ridicat „fără acordul proprietarului";, o magazie de lemne și un garaj (notate cu C2 =8 mp și C3=18 mp pe planul de ansamblu întocmit de expertul P. V.), aspect ce a provocat nemulțumiri din partea antecesorului pârâților, P. I., care „a făcut mai multe sesizări la organele de poliție și procuratură, care s-au prezentat la fața locului, dar nu s-a rezolvat nimic".
Starea de nemulțumire și revoltă a fostului proprietar față de conduita și atitudinea reclamanților reiese cu suficientă evidență și din conținutul dosarelor atașate la prezentul dosar, ceea ce exclude orice acord pentru edificarea de către reclamanți a anexelor în discuție, justificând în consecință cererea pârâților de ridicare a lor. De altfel, pentru terenul pe care sunt situate anexele reclamanții nu au plătit niciodată vreun impozit, întregul teren din CF 2791 B. fiind înscris în evidențele fiscale pe numele pârâților, care au achitat și impozitul datorat.
Cu toate că între antecesorii reclamanților și pârâți nu a intervenit nicio înțelegere cu privire la vreun drept al acestora asupra terenului litigios, în cauză pârâții și-au exprimat acordul în sensul ca reclamanții să folosească și să exploateze în interes personal o suprafață de 181 mp - teren de sub casa în regim D+P+1M și teren pentru accesul la apartamentul nr. II (aleea de intrare din str. P. I., la apartamentul reclamanților), dar și a rețelelor apă, gaz, canal, până la colțul casei (intrarea reclamanților), evidențiată pe planul de ansamblu și planul de amplasament și delimitare a imobilului cu nr. top. nou 93/46 - varianta nr. V din completarea III la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul P. V., cu plata compensatoare a dreptului de folosință la 19 lei/mp/an, stabilită de expertul T. V. în cadrul expertizei tehnice de evaluare încuviințată în cauză.
În privința cuantumului despăgubirilor pretinse de pârâți, reclamanții nu au formulat obiecțiuni, știut fiind că dreptul de superficie nu este gratuit, pentru folosința terenului superficiarul trebuind a fi obligat la plata unei indemnizații.
Deși dreptul de superficie nu este recunoscut expres și prin urmare nici definit în legislația noastră, instanța constată că existența sa este unanim acceptată de jurisprudență, apreciindu-se că se întemeiază pe prevederile art. 492 Cod civil.
Relativ la stabilirea prin hotărâre judecătorească a unui drept de folosință asupra terenului proprietatea unui terț, CEDO a constatat că nu poate fi echivalată cu o expropriere pentru că nu se pierde dreptul de proprietate și nu poate fi privită nici ca o reglementare a folosirii bunului, dar constituie o „ingerință"; în sensul primei fraze a primului alineat al art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O. Și cum orice ingerință în dreptul de proprietate este incompatibilă cu prevederile Convenției, în lipsa unei despăgubiri echitabile (a se vedea în acest sens, printre multe altele hotărârile Curții date în cauzele Constantinescu și alții c. României, Cernescu și Manolache c. României, Pașcanu c. României etc.), este evident că superficiarul datorează despăgubiri proprietarului al cărui drept este dezmembrat.
Pentru considerentele expuse mai sus și reținând că în cauză pretenția reclamanților de a li se constitui un drept de folosință asupra cotei de 1/2 părți (sau suprafeței de 327 mp ori 277 mp) din terenul proprietatea reclamanților nu își găsește justificarea, în condițiile în care nu există o convenție a părților în acest sens și nici un alt temei juridic pentru recunoașterea lui - lege, prescripție achizitivă sau legat - în considerareaprevederilor art. 492 cod civil cu raportare la art. 480 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea principală, în sensul că s-a constatat că reclamanții au dobândit un drept de folosință (superficie) asupra suprafeței de 181 mp din terenul situat în B., str. P. I., nr. 19 A, înscris în CF 2791 B., nr. top. 93/46, evidențiată pe planul de ansamblu și planul de amplasament și delimitare a imobilului cu nr. top. nou 93/46 - varianta nr. V din completarea III la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul P. V. (singura variantă ce corespunde acordului pârâților la constituirea unui drept de superficie pe terenul lor), cu obligarea reclamanților la plata unei despăgubiri anuale către pârâți în sumă de 3.439 lei, reprezentând lipsa de folosință a terenului.
Față de cele arătate, reținând că simplul fapt de a ridica construcții pe terenul altuia, nu poate duce la constituirea unui drept de superficie pe acest teren, în lipsa unuia din cele patru elemente menționate anterior, reclamanții au fost obligați să-și ridice de pe terenul proprietatea pârâților, magazia de lemne și garajul - notate cu C2 =8 mp și C3=18 mp pe planul de ansamblu - varianta nr. V, planșa nr. 2/V din completarea III la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul indicat, iar în caz de refuz pârâții au fost autorizați să le ridice, pe cheltuiala reclamanților, sens în care va admite ca întemeiată cererea reconvențională formulată în cauză, așa cum a fost precizată ulterior.
Prin prisma concluziilor raportului de expertiză tehnică topometrică referitoare la suprafața reală (măsurată) a imobilului teren, și constatând că întabularea beciului de la parter și a magaziei de lemne este eronată, în discordanță cu actele ce au stat la baza înscrierilor în CF 2791/S/II B. (S. civilă nr. 1. și raportul de expertiză întocmit de expertul C. I. în dosarul nr.
3695/1990), în aplicarea prevederilor art. 33, art. 34, art. 35 și art. 36 din L. nr. 7/1996, republicată, s-a dispus rectificarea înscrierilor din CF 2791 B., în sensul majorării suprafeței nr. top. 93/46 de la 818 mp la 840 mp și din CF 2791/S/II B., nr. top. 93/46/S/II, în sensul radierii dreptului de proprietate al reclamanților asupra „. la parter"; și „. lemne";.
În considerarea prevederilor art. 20, art. 22 din L. nr. 7/1996, republicată, s-a dispus întabularea în CF a drepturilor reale ale părților asupra imobilelor teren și construcții, potrivit tabelului de mișcare parcelară nr. 5 - varianta nr. V din completarea III la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul P. V., act ce va face parte integrantă din prezenta sentință.
Revenind la convenția sub semnătură privată din anul 1987, în raport de argumentele expuse, s-a reținut că aceasta nu a dat naștere vreunui drept real al reclamanților asupra terenului situat în B., str. P. I., nr. 19 A, și nici vreunui drept de creanță privind transferarea în patrimoniul acestora a dreptului de proprietate sau de folosință asupra cotei de 1/2 părți din teren și drept urmare s-au respins capetele de cerere formulate în acest sens, în cadrul acțiunii principale, ca fiind neîntemeiate.
Excepția prescripției dreptului reclamanților la acțiunea în validarea convenției sub semnătură privată invocată de pârâți, apare ca neîntemeiată și s-a respins în consecință, de vreme ce reclamanții au folosit (chiar abuziv) terenul din anul 1987, având stăpânirea lui și in prezent, iar pârâții nu s-au manifestat expres în sensul negării dreptului acestora decât cu prilejul formulării cererii reconvenționale în prezentul dosar (moment de la care începe să curgă termenul de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr.
167/1958).
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reclamanții au fost obligați să plătească pârâților suma de 3.512 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii de avocat și de expert (evaluator folosință teren).
Prin decizia civilă nr. 6. din data de 22 septembrie 2011 pronunțată de
Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosarul nr. (...), s-a admis apelul declarat dereclamanții M. C. și M. V. M., împotriva sentinței civile nr. 1. pronunțată de Judecătoria Bistrița, pe care a schimbat-o în parte în sensul că i-a obligat pe reclamanți la plata unei despăgubiri anuale către pârâții G. S. D. și G. F. D., în sumă de 2147 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Intimații pârâții G. S. D. și G. F. D. au fost obligați să plătească apelanților suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel, iar apelanți au fost obligați să plătească intimaților suma de 1450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel. S-au compensa sumele de mai sus până la concurența sumei mai mici și, în final, au fost obligați apelanți să plătească intimaților suma de 1400 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că situația juridică a imobilelor în cauză s-a stabilit de către prima instanță în deplină conformitate cu lucrările prezentului dosar și ale celor acvirate.
S. civilă nr. 7. pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr.
3076/1993 (definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului, respectiv, recursului, prin decizia 6. a T. B.-N. din dosar nr. 591/1994 și decizia nr.
980/1995 dată de Curtea de A. C. în dosar nr. 741/1995) consfințește dobândirea dreptului de proprietate prin cumpărare, la data de 29 iulie
1980, de către numiții P. I. și P. V., asupra terenului în suprafață reală de
818 mp, obiect și al prezentului litigiu.
Până la dezlegarea stării proprietății prin sentința din anul 1993, soții P. dețineau în proprietate o casă de locuit în regim parter și în folosință 1. mp întemeiat pe contractul autentic din 31 iulie 1990, despre care se amintește și în sentință.
Tot în același interval de timp, P. I. și V. au încheiat cu reclamanții M. C. și M. V. M. un înscris, intitulat „Act de bună înțelegere și colaborare reciprocă"; în anul 1987. Prin prisma acestui înscris, reclamanții au încercat, și o fac în continuare, valorificarea drepturilor asupra etajului construit peste parterul proprietatea lui P. și a dreptului de proprietate, în principal, sau a celui de folosință, în secundar, pentru cota de ½ parte din teren.
Referitor la construcții, prin acțiunea înregistrată pe rolul J. B. la data de 27 noiembrie 1990, înregistrată sub nr. 3695/1990, au susținut că apartamentul lor, de la etaj, se compune din 4 camere, bucătărie, baie, 2 holuri și scările de la intrare. P. astfel formulată echivalează cu o mărturisire judiciară și în conformitate cu art. 1204 și 1206 din Codul civil li se poate opune și nu poate fi revocată, cu excepția cazului în care mărturisirea s-a făcut din eroare de fapt, ipoteză ce nu subzistă în cauză.
Deși în acest dosar s-au depus autorizația de înstrăinare a construcțiilor nr. 17595/25 octombrie 1990 (f. 7), în care se arată că în componența apartamentului nr. II ar intra și o încăpere beci în parterul imobilului și o magazie de lemne în curte, autorizația nr. 8. iulie 1987, cu anexele, sentința nr. 1. a hotărât că acest apartament de la etaj cuprinde 4 camere, baie, bucătărie, hol și scară de acces.
Comparând dispozitivul hotărârii cu întabularea operată în c.f.
2791/S/II nr. top 93/46/S/II (f. 6 din dosarul de fond prezent) se constată o eronată înscriere alături de spațiile de mai sus a unor încăperi cu destinație beci la parter și magazie cu lemne. Înscrierea s-a făcut tocmai în temeiul sentinței 1., însă cu nesocotirea ei, adăugându-se eronat alte spații decâtcele prevăzute în sentință, în baza unor documentații ce existau în dosarul
3695/1990 și cărora instanța nu le-a dat eficiență. Greșeala nu-i poate favoriza pe pârâți și nici nu o pot folosi în contra intereselor pârâților G. S.- D. și G. F. D., dobânditori de la foștii proprietari P. a apartamentului nr. I, de la parter.
Privitor la teren, convenția nu cuprinde clauze echivoce, îndoielnice, ori tacite, care permit și obligă pe judecător să le interpreteze în baza art. 970, 978, 979, 980, 981, 983 Cod civil. P. contractuale sunt exprese, din ele putându-se deduce cert voința reală a contractanților, înțelesul actului întreg și întinderea convenției, interpretare efectuată prin raportare la art. 977, 982, 984 Cod civil.
Din lecturarea ei se desprinde cu claritate că P. I. și V. au consimțit la etajarea casei lor, cu obligația pentru reclamanți de a conserva parterul ori de a îndrepta posibilele stricăciuni care i se pot aduce; au stabilit ca sarcini pentru reclamanți revizuirea canalului de apă și de scurgere prin cuplarea noii instalații necesare pentru casa supraetajată, refacerea gardului și porții de la intrare, au mai permis să-și execute ieșire la stradă separată, precum și îngăduința ca tinerii (reclamanții) să-și pună lemnele de foc la modelul pe care este posibil la locul de lângă lemnărie și garaj.
Nu există nici un fel de trimitere în act despre asumarea obligației de înstrăinare a vreunei porțiuni din terenul de sub și de lângă casă sau de permisiune de a-l folosi, deși în 1987 erau titularii unui drept de folosință pe
1. părți, dar și creditorii unei obligații de a face aflate în sarcina vânzătorilor
Albu M. și Weihmann R., rezultând din antecontractul din 29 iulie 1980, perfectat prin sentința civilă nr. 7., și care i-au fi putut îndreptăți să dispună, simetric, printr-un act privat asupra terenului. Dacă s-ar admite acțiunea introductivă de față, în principalul ei, atunci instanța ar adăuga la contract, lucru ce-i este interzis.
Trimiterile recursului la legile anterioare anului 1990 (L. 5., L. 4.) nu-i pot întemeia cererile. Supraetajarea și înțelegerea analizată nu se subscriu ipotezelor respectivelor acte normative. S-a dublat capacitatea locativă a casei autorilor pârâților în condițiile în care terenul, în final, s-a stabilit că este proprietatea exclusivă a familiei P.. Neincidența legilor amintite se mai desprinde și din faptul că în contextul autorizării supraetajării nu s-a acordat reclamanților, la rândul lor, o cotă parte din teren în folosință, și mai mult, capetele de cerere din cererea de chemare în judecată nu s-au formulat în direcția constatării îndrituirii lor la teren în consens cu legile indicate, ci s-a formulat o acțiune în prestație tabulară fundamentată pe convenția din 1987, în care, așa cum s-a motivat mai înainte nu cuprinde vreo îndatorire însușită de pretinșii vânzători de a le acorda apelanților vreun drept asupra terenului. Concluzia este susținută, coroborându-se cu înscrisul, și de depozițiile martorilor B. I., fost coproprietar al terenului alături de soții P. și A. L.
Pentru toate cele expuse, cei din urmă pot beneficia de un drept de folosință, dar numai în limita acordului proprietarilor terenului, adică cea dispusă prin sentință.
Un alt mod de folosință exercitat pe parcursul timpului de către reclamanți nu-i abilitează să primească o suprafață superioară întrucât s-a fondat pe contestări provenind de la proprietari, dar chiar și în lipsa acestora, toleranța folosinței nu se poate transforma într-un drept real în persoana lor, în lipsa actului de transfer ce ar fi trebuit încheiat între reclamanți, familia P., ori între primii și actualii pârâți.
Plata sumei de 30.000 lei ca preț al jumătății din teren nu a fost recunoscută de P. I. (interogatoriu pct. 3 din dosar 3695/1990), nu rezultă din vreo chitanță provenind de la proprietar, concomitentă cu încheierea actului de bună înțelegere și colaborare reciprocă sau chiar ulterioară, și nu este întărită de nici unul dintre martorii audiați în cauză.
În condițiile arătate, apelanții nu pot fi considerați ca niște constructori de bună-credință, deoarece nu au putut avea reprezentarea că au cumpărat și teren ori folosința lui, în lipsa vreunei dovezi în legătură cu încheierea unui act juridic în acest sens. Prin urmare, soluția de demolare a sentinței este temeinică și legală.
Ceea ce s-a greșit prin hotărârea atacată, constituind motiv de apel, este determinarea cuantumului despăgubirilor ce se datorează de reclamanți pârâților ca o contravaloare a folosinței. Din terenul de 181 mp, o suprafață de 136 mp se află sub construcție. Ori, acest edificat este deținut în proprietate și de pârâți. Ca urmare o jumătate din suma aferentă celor 136 mp trebuie să o suporte secunzii, rămânând în sarcina apelanților obligația plății a 2147 lei, limită în care s-a admis apelul și s-a schimbat sentința.
Ambele părți au avansat cheltuieli cu declanșarea căii de atac. V. măsura mică a încuviințării cererilor, menținerea sentinței în proporție majoritară, în baza art. 274, 276 Cod procedură civilă apelanților li s-a acordat suma de 50 lei, iar intimaților 1450 lei. După compensarea lor, a rămas în sarcina apelanților să plătească intimaților suma de 1400 lei.
Împotriva acestei decizii reclamanții M. C. și M. V.-M. au declarat recurs,în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate precum și a sentinței primei instanțe și, în principal, să se dispună validarea convenției de vânzare-cumpărare încheiată între părți având ca obiect cota de ½ parte din terenul în litigiu, în suprafață de 327 mp. (în subsidiar 277 mp.), cu prețul de 30.000 lei vechi achitați integral și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic apt de înstrăinare potrivit raportului de expertiză întocmit de exp. P. V., varianta II; în subsidiar, să se constate că reclamanții au dobândit un drept de folosință asupra terenului în litigiu în suprafață de 327 mp. (în subsidiar 277 mp.), potrivit variantei I din același raport de expertiză, fără plata vreunei sume de bani pentru folosință; întabularea dreptului de proprietate asupra cotei de ½ parte din teren cu titlu de cumpărare sau înscrierea dreptului de folosință asupra terenului, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale.
În motivarea recursului, reclamanții au învederat instanței că tribunalul a dat o interpretare greșită convenției intitulată „. de bună înțelegere și colaborare reciprocă"; încheiat în anul 1987 precum și a dispozițiilor legale în vigoare la aceea dată, fiind prezente motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ.
În mod greșit tribunalul a interpretat convenția mai sus arătată și a statuat că părțile nu au convenit și asupra terenului aferent construcției.
Reclamanții nu au solicitat cota de ½ parte din întregul teren de 840 mp., ci doar din cel aferent construcției de 327 mp. sau de 277 mp.
La data încheierii actului, promitentul vânzător nu era proprietar, deținând dor un înscris de mână în care nu se prevedea nimic cu privire la teren. E. de notorietate că după apariția Legii nr. 5. terenurile, în cazul vânzării, treceau la stat, iar în actele întocmite nu se prevedea nimic cu privire la teren. Din acest motiv, părțile nu au prevăzut nimic cu privire la terenul cumpărat, iar redactarea acesteia trădează modul comunist de abordare a lucrurilor.
În convenție se arată că vechii proprietari se angajează ca să îngăduiască reclamanților să își pună lemnele la modelul pe care este posibil la locul lângă lemnărie și garaj și chiar au permis reclamanților să folosească nestingheriți intrarea și terenul din partea stângă a construcției până la colțul casei, unde au și montat conductele de apă, gaz și canalizare. Confluictul a apărut între părți doar în anul 2010, cu ocazia edificării de către intimați a unei construcții pe porțiunea de 50 mp. folosită până atunci de reclamanți.
T. a acoperit eroarea instanței de fond care a dispus demolarea beciului, întrucât acesta se află la parter, sub scara de acces la etaj, la care pârâții nu au nicio posibilitate de acces. A. beci nu poate fi demolat deoarece ar însemna să fie demolate și scările de urcare la etaj, iar o asemenea dispoziție este absurdă față de configurația construcției. Beciul este întabulat în favoarea reclamanților, iar potrivit variantei V din completarea III a raportului de expertiză, beciul apare în componența apt. 2 aflat în proprietatea reclamanților, deoarece expertul și-a dat seama că acesta nu poate fi demolat.
Dispoziția atacată cuprinde dispoziții contradictorii care nu pot fi executate în sensul că se dispune demolarea beciului, iar pe de altă parte, se încuviințează o variantă de întabulare în care construcția reclamanților cuprinde și acest beci.
În autorizația de înstrăinare a construcțiilor nr. 17595/(...) se prevede că apt. II care urma să revină reclamanților era compus din: 4 camere, bucătărie, cămară, baie, hol, terasă, casa scării situate la etaj și una încăpere beci în parterul imobilului și magazia de lemne în curte. Din conținutul aceste autorizații reiese încă odată faptul că reclamanților le revenea și terenul din partea stângă a casei, pe care se afla magazia din curte.
Instanța de apel pentru a-și justifica soluția cu privire la plata dreptului de folosință susține fără temei că reclamanții nu ar fi constructori de bună credință deoarece nu au putut avea reprezentarea că au cumpărat și teren ori folosința lui.
Această susținere nu are nici un temei din moment ce construcția a fost ridicată în baza unei înțelegeri cu proprietarul parterului, în baza unei autorizații de construire nr. 8213/(...) solicitată chiar de vânzător și pe numele său. Din această autorizație și planul de situație anexat rezultă că în anul 1990 era evidențiat atât beciul cât și magazia de lemne, notată ca anexă gospodărească, din curte, folosită azi ca și garaj.
Din toate probele administrate rezultă cu evidență că părțile au convenit să transmită reclamanților și partea de teren aferentă acestor anexe gospodărești.
Prin întâmpinarea depusă la (...) în dosarul nr. 3695/1990 a J. B., pârâții P. I. și V. nu se opun întabulării edificatelor pe numele reclamanților și recunosc că au primit suma de 30.000 lei achitată de reclamanți. Prin urmare, este inadmisibil a obliga reclamanții la plata vreunei sume de bani pentru folosința terenului aferent construcției deoarece suma de 30.000 lei a fost dată pentru terenul aferent construcției, iar proprietarii nu au avut alte pretenții cu privire la folosința terenului.
Pârâții au fost favorizați întrucât s-a reținut că doar pentru ½ parte din suprafața de 136 mp. teren aferent construcție trebuie să plătească valoarea folosinței.
În mod nelegal s-a dispus obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, deoarece pârâți nu au promovat apel.
Pârâții intimați G. S.-D. și G. F.-D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată. (f.25-26)
În susținerea poziției procesuale, intimații au arătat că recurenții tind la o nouă judecată în fond a cauzei prin reinterpretarea probelor administrate, iar motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct.
11 C.pr.civ. abrogat de O. nr. 1., astfel încât acesta este inadmisibil.
Pe fondul cauzei se arată că motivul de recurs referitor la ridicarea beciului nu a fost formulat în apel, iar din dispozitivul sentinței rezultă că nu s-a dispus demolarea vreunui beci, astfel încât nu este vorba de existența unor dispoziții contradictorii care să nu poată fi executate.
Autorizația de înstrăinare și memoriul justificativ care de altfel nu face parte din documentația de autorizare a construcției întrucât a fost întocmit ulterior anului 1990, au fost eliberate la cererea reclamanților, fără consultarea lui P. I. I. de fond au interpretat în mod corect „.ul de bună înțelegere și colaborare reciprocă"; și au statuat că reclamanții nu au dobândit în temeiul acestei convenții nici un drept de proprietate asupra terenului în litigiu.
Familia P. și-a înscris dreptul de proprietate asupra ternului în baza sentinței civile nr. (...) a J. B., iar după această dată, reclamanții au avut posibilitatea de a se adresa instanței pentru obligarea familiei P. la predarea unui act apt pentru întabulare, în ipoteza în care aceștia le-ar fi înstrăinat și terenul, însă reclamanții nu au făcut nici un demers în acest sens.
În mod corect, tribunalul a reținut că suprafața edificată este 136 mp. și a acordat despăgubirile în funcție de această suprafață.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Astfel, pârâții intimați G. S.-D. și G. F.-D., prin întâmpinare, au invocat excepția inadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt și reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct.
112 din O. nr. 1., excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:
În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ.,
„Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate.";
Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.
Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenții nu mai pot beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.
Deși formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 pct.8, pct.9
C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci și vizează motive de netemeinicie a hotărârii atacate.
Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține, aproape în cvasitotalitatea sa,motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare laborioasă a probațiunii administrate în cauză și o expunere a relațiilor dintre părți.
Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, este incidentă excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale relației dintre recurenți și intimați, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, etc., singurele motive de nelegalitate conținute în memoriul de recurs, se circumscriu punctelor 8 și 9 ale art. 304 C.pr.civ.
Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relațiilor dintre părți, etc., intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s- ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C.pr. civ., în prezent abrogate.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111din OUG nr. 1., punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din L. nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 1., în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ. În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate. Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată de intimați, prin întâmpinare, este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate. Motivul de nelegalitate reglementat de art.304 pct.8 C.pr.civ. se referă la modificarea hotărârii instanței de apel atunci când, aceasta interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În speță, recurenții susțin că tribunalul a dat o interpretare greșită convenției intitulată „. de bună înțelegere și colaborare reciprocă"; încheiat de recurenți în anul 1987 și a statuat eronat că părțile nu au convenit și asupra terenului aferent construcției. Prin convenția sub semnătură privată intitulată „Act de bună înțelegere și colaborare reciprocă"; din anul 1987 între proprietarii tabulari din str. P. I. nr.19, orașul B., numiții P. I. și V. au încheiat cu reclamanții M. C. și M. V. M., P. I. și V. au consimțit la supraetajarea casei lor, cu obligația pentru reclamanți de a conserva parterul ori de a îndrepta posibilele stricăciuni care i se pot aduce. Părțile au stabilit ca sarcini pentru reclamanți revizuirea canalului de apă și de scurgere prin cuplarea noii instalații necesare pentru casa supraetajată, refacerea gardului și porții de la intrare, au mai permis reclamanților să-și execute ieșire la stradă separată,precum și îngăduința ca aceștia să-și pună lemnele de foc la modelul pe care este posibil la locul de lângă lemnărie și garaj (f.8-9 dosar fond). În anul 1987, la momentul încheierii convenției mai sus menționate, numiții P. I. și V. dețineau în proprietate o casă de locuit în regim parter și în folosință 1. mp teren, înscrise în CF nr.2791 B. nr.top.93/46, în baza unui contract autentic din 31 iulie 1990 încheiat cu vânzătorii Albu M. și Viehman R.. Prin sentința civilă nr. 1058 din 7 mai 1991, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. (...), rămasă definitivă prin decizia civilă nr.506/(...) a T. Județean Bistița N., dosar nr.511/1991, s-a admis în parte acțiunea civilă intentată de reclamanții M. C. și M. V. M. împotriva pârâților P. I., P. V. și S. Român, precum și acțiunea reconvențională. S-a constatat că reclamanții M. C. și M. V. M. au dobândit prin edificare un drept de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr.2791/S B. , nr.top. 93/46/S/1, compus din 4 camere, baie, bucătărie, hol, scară de acces, situate la etaj. S-a dispus ieșirea din indiviziune conform raportului de expertiză întocmit de expertul C. I., atribuindu-li-se reclamanților „. compus din 4 camere, baie, bucătărie, hol, scară de acces";, iar numiților P. I. și V. „., podul rămânând în indiviziune forțată. Totodată, s-a dispus intabularea în CF a dreptului de proprietate astfel dobândit de reclamanți (f.55-56, dosar fond). Ulterior, prin sentința civilă nr. 7. pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. 3076/1993, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului, respectiv, recursului, prin decizia 6. a T. B.-N. din dosar nr. 591/1994 și decizia nr. 980/1995 dată de Curtea de A. C. în dosar nr. 741/1995, s-a consfințit dobândirea dreptului de proprietate prin cumpărare, la data de 29 iulie 1980, de către numiții P. I. și P. V., asupra terenului în suprafață reală de 818 mp, obiect și al prezentului litigiu. Prin urmare, apartamentul cu nr. I, situat la parterul imobilului este în prezent proprietatea pârâților G. S. D. și G. F. D., care sunt proprietari și asupra terenului pe care se află construcția, înscris în CF 2791 B., nr. top 93/46, în suprafață scriptică de 818 mp, aceștia dobândind imobilele prin cumpărare, în anul 1999, de la foștii proprietari P. I. și P. V.. Contrar susținerilor recurenților, referitor la terenul pe care se află amplasată construcția și terenul aferent acesteia, convenția sub semnătură privată intitulată „Act de bună înțelegere și colaborare reciprocă"; din anul 1987, nu cuprinde clauze echivoce, îndoielnice, ori tacite, care permit și obligă pe judecător să le interpreteze în baza art. 970, 978, 979, 980, 981, 983 Cod civil. P. contractuale sunt exprese și suficient de clare, din ele putându-se deduce fără echivoc, voința reală a contractanților, înțelesul actului întreg și întinderea convenției, interpretare efectuată prin raportare la art. 977, 982, 984 Cod civil. Nu există nici un fel de trimitere în act despre asumarea obligației de înstrăinare a vreunei porțiuni din terenul de sub construcție și cel aferent casei și, de asemenea, nu există nicio clauză de permisiune a folosinței terenului aferent casei, deși în 1987 numiții P. I. și V. erau titularii unui drept de folosință asupra cotei de 1. parte din întregul teren. În consecință, convenția sub semnătură privată încheiată de reclamanți în anul 1987 nu poate fi calificată ca fiind o convenție de vânzare-cumpărare, aptă de a transfera dreptul de proprietate asupra terenului și cu atât mai puțin una care ar avea ca obiect dreptul de folosință asupra vreunei suprafețe de teren ori a anexelor pretinse de reclamanți. Dacă „.ul de bună înțelegere și colaborare"; ar fi vizat și vreun drept de folosință asupra acestui teren, aspectul ar fi fost valorificat de reclamanți în dosarul nr.3695/1990, unde parte a fost și S. Român, proprietar al terenului la acel moment. Ori reclamanții nu au înțeles să își valorifice pretinsul drept de proprietate asupra terenului sau eventualul drept de folosință al acestuia în acest litigiu astfel încât dispozitivul sentinței civile nr.1058/0(...) a J. B. este foarte elocvent în sensul că se referă numai la construcția casă de locuit cu etaj, iar în considerente se reține că actul de bună înțelegere și colaborare încheiat în anul 1987 este de fapt un „. de asociere"; prin care P. I. și V. „au permis reclamanților ca peste construcție să ridice un etaj";. Suma de 30.000 lei, la care fac referire reclamanții recurenți, a fost achitată numiților P. I. și V., pentru ca aceștia să le permită construirea locuinței la etaj, aspect confirmat de probele testimoniale administrate în cauză, reclamanții neputând face dovada în sensul afirmat de ei, fiind greu de crezut că proprietarii construcției le-au permis reclamanților, pe gratis, să demoleze acoperișul casei și să-și edifice la etaj un apartament. În mod corect și legal, tribunalul a statuat că în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispozițiile din legile anterioare anului 1990, respectiv L. 5. și L. 4., în condițiile în care reclamanții nu au formulat nici un capăt de cerere în sensul constatării îndreptățirii lor la acordarea vreunei suprafețe de teren în consens cu legile indicate, ci s-a formulat o acțiune în prestație tabulară fundamentată pe convenția din 1987 care, așa cum s-a arătat anterior, nu cuprinde vreo îndatorire însușită de pretinșii vânzători de a le acorda reclamanților vreun drept asupra terenului. Pe de altă parte, supraetajarea și înțelegerea analizată nu se subscriu ipotezelor respectivelor acte normative deoarece este vorba doar de supraetajarea casei autorilor pârâților în condițiile în care terenul, în final, s-a stabilit că este proprietatea exclusivă a familiei P.. În ceea ce privește anexele la construcție, respectiv beciul și magazia de lemne, prin acțiunea înregistrată pe rolul J. B. la data de 27 noiembrie 1990, sub nr. 3695/1990, reclamanții au susținut că apartamentul lor, de la etaj, se compune din 4 camere, bucătărie, baie, 2 holuri și scările de la intrare. În mod legal, tribunalul a stabilit că pretenția astfel formulată echivalează cu o mărturisire judiciară și în conformitate cu art. 1204 și 1206 din Codul civil li se poate opune și nu poate fi revocată, cu excepția cazului în care mărturisirea s-a făcut din eroare de fapt, ipoteză ce nu subzistă în cauză. Așa cum anterior s-a arătat, prin sentința civilă nr. 1058 din 7 mai 1991 a J. B., dosar nr. (...), s-a dispus ieșirea din indiviziune conform raportului de expertiză întocmit de expertul C. I., reclamanților atribuindu- li-se „. compus din 4 camere, baie, bucătărie, hol, scară de acces";, iar numiților P. I. și V. „., podul rămânând în indiviziune forțată, precum și, intabularea în CF a dreptului de proprietate astfel dobândit de reclamanți. În tabelul de mișcare parcelară întocmit de expertul C. I. (care face parte integrantă din sentință ) se menționează doar apartamentul de la etaj - compus din 4 camere, bucătărie, baie, hol, accese, în concordanță și cu schițele din raport (f. 53, 54, dosar nr. (...) atașat). Prin urmare, contrar susținerilor reclamanților că au dobândit dreptul de proprietate și asupra beciului de la parter și a magaziei de lemne situată lângă casă, Curtea constată că statuarea tribunalului asupra întabulării acestor anexe fără temei în CF este legală deoarece întabularea lor se putea realiza doar în baza S. civile nr. 1. și a raportului de expertiză întocmit deexpertul C. I. în dosarul nr. 3695/1990 al J. B., acte care nu fac nici o referire la vreun „. la parter" sau la vreo „. de lemne" edificate de reclamanți. Această concluzie reiese fără nici un dubiu din compararea dispozitivul hotărârii cu întabularea operată în CF nr. 2791/S/II nr. top 93/46/S/II astfel că se constată o înscriere eronată alături de componența apartamentului reclamanților a unor încăperi cu destinație beci la parter și magazie cu lemne. Înscrierea s-a făcut în temeiul sentinței 1. însă cu nesocotirea ei, adăugându-se eronat alte spații decât cele prevăzute în sentință, în baza unor documentații ce existau în dosarul 3695/1990 și cărora instanța nu le-a dat eficiență. Greșeala nu-i poate favoriza pe reclamanți și nici nu o pot folosi în contra intereselor pârâților, dobânditori de la foștii proprietari P. a apartamentului nr. I, de la parter. Deși în acest dosar s-au depus autorizația de înstrăinare a construcțiilor nr. 17595/25 octombrie 1990, în care se arată că în componența apartamentului nr. II ar intra și o încăpere beci în parterul imobilului și o magazie de lemne în curte, autorizația nr. 8. iulie 1987, raportul de expertiză și dispozitivul sentinței civile nr. 1. sunt foarte clare în sensul că apartamentul reclamanților de la etaj cuprinde doar 4 camere, baie, bucătărie, hol și scară de acces, astfel încât aceste acte administrative nu prezintă relevanță în speță, de vreme ce nu au fost avut în vedere la pronunțarea hotărârii judecătorești și nu au fost folosite la încheierea vreunui act ulterior de înstrăinare. Critica reclamanților recurenți referitoare la faptul că pârâții au fost favorizați întrucât s-a reținut că doar pentru ½ parte din suprafața de 136 mp. teren aferent construcției trebuie să plătească valoarea folosinței nu este întemeiată. E. adevărat că dreptul de superficie nu este recunoscut expres și prin urmare nici definit în legislația civilă română, însă în mod corect instanțele de fond au constatat că existența sa este unanim acceptată de jurisprudență, apreciindu-se că se întemeiază pe prevederile art. 492 Cod civil. În privința cuantumului despăgubirilor pretinse de pârâți, reclamanții nu au formulat nici un fel de obiecțiuni, în condițiile în care este unanim apreciat în jurispridența națională că dreptul de superficie nu este gratuit, pentru folosința terenului superficiarul trebuind a fi obligat la plata unei indemnizații. Prin urmare, la determinarea cuantumului despăgubirilor datorate de reclamanți pârâților reprezentând contravaloarea folosinței s-a avut în vedere faptul că din terenul de 181 mp, pentru care pârâții și-au exprimat acordul, o suprafață de 136 mp se află sub construcție ori acest edificat este deținut în proprietate și de pârâți. În consecință, jumătate din suma aferentă celor 136 mp trebuie să fie suportată de pârâți, rămânând în sarcina reclamanților obligația de plată a sumei de 2147 lei, cu acest titlu. Critica reclamanților recurenți privitoare la modul nelegal prin care tribunalul a dispus obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, deoarece pârâți nu au promovat apel, în opinia Curții nu este întemeiat. Astfel, Curtea constată că ambele părți au avansat cheltuieli cu declanșarea căii de atac promovată de reclamanți. A. în vedere redusă a încuviințării cererilor și menținerea sentinței primei instanțe în proporție majoritară, în mod legal, cu aplicarea dispozițiilor art.298 raportat la art. 274 și art. 276 C.pr.civ., reclamanților apelanți li s-a acordat suma de 50 lei, iar pârâților intimați suma de 1450 lei, după care s-a efectuat compensarea lor, astfel încât a rămas în sarcina reclamanților apelanțiobligația de a plăti pârâților intimați suma de 1400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, care au fost pe deplin dovedite. Pentru aceste considerente, Curtea constată că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.304 pct.8 și pct.9 C.pr.civ. astfel încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M. C. și M. V.-M. împotriva deciziei civile nr. 6. din 22 septembrie 2011 a T. B. N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține, ca fiind legală. În conformitate cu prevederile art.316 raportat la art.274 alin.1 C.pr.civ., Curtea va obliga recurenții, aflați în culpă procesuală, să plătească intimaților G. S.-D. și G. F.-D. suma de 1.899,98 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocațial în cuantum de 1500 lei și cheltuieli de transport în cuantum de 399,98 lei (f.67-69). PENTRU A.E MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M. C. și M. V.- M. împotriva deciziei civile nr. 6. din 22 septembrie 2011 a T. B. N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. Obligă pe numiții recurenți să le plătească intimaților G. S.-D. și G. F.- D. suma de 1.899,98 lei cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dară și pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, M.-C. V. A.-T. N. A.-A. P. M.-L. T. G.IER, Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). Jud. fond: O. G. Jud.apel:Iacob Corina;M. N..
| ← Decizia civilă nr. 1256/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 289/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
