Decizia civilă nr. 289/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 289/R/2012
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDIN
TE:
M.-C. V.
JUDECĂT
ORI:
A.-T. N.
A.-A. P.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul V. T., împotriva sentinței civile nr. 1. din 12 octombrie 2011, pronunțată de T. B. N., în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE , având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de d-na procuror S. A.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților. C. este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memoriul de recurs, reclamantul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă Curte de A. C. pune concluzii în sensul admiterii recursului declarat de reclamant, apreciază că acesta este întemeiat, și în consecință admiterea în parte a acțiunii, în sensul constatării caracterului politic al măsurii administrative a reținerii reclamantului. În opinia sa, instanța de fond a interpretat în mod greșit textul de lege. R. a fost arestat pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 din Codul penal din 1936, iar apoi acesta a fost eliberat. Având în vedere că o pentru condamnare pentru infracțiunea prevăzută la art. 209 din Codul penal de la 1936 se constată caracterul politic al măsurii condamnării, la fel și pentru măsura administrativă a arestării pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 209 Cod penal, trebuie să se constate caracterul politic. Cu privire la petitul referitor la acordarea daunelor morale, se impune respingerea acestuia raportat la prevederile deciziei nr. 12/2011.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1. din 12 octombrie 2011, pronunțată de T. B. N., a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamantul V. T., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat în proces de D. G. a F. P. B.-N.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că cererea reclamantului prin care solicită să se constate caracterul politic al măsurii arestării poate fi circumscrisă cel mult dispozițiilor art.4 alin.2 din lege, potrivit căruia persoanele care au făcut obiectul unei măsuri administrative altele decât cele prevăzute la art.3 (articol ce enumără măsurile administrative ce constituie de drept măsuri administrative cu caracter politic) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art.1 alin.3 aplicându-se în mod corespunzător.
Văzând dispozițiile art.1 lin.3 din L. nr.2., instanța a constatat că, pentru ca o măsură administrativă dispusă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, să constituie o măsură administrativă cu caracter politic se impune ca aceasta să fi fost dispusă pentru fapte, prin săvârșirea cărora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art.2 alin.1 din OUG nr.214/1999.
Așadar, pentru a fi incidente dispozițiile art.4 alin.2 din L. nr.2. trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: persoana să fi săvârșit o faptă; prin săvârșirea faptei respective să se fi urmărit unul din scopurile prevăzute la art.2 alin.1 din OUG nr.214/1999; față de făptuitor să se fi dispus o măsură administrativă.
În speță reclamantul a fost arestat preventiv la 7 aprilie 1953, pentru presupusa săvârșire a faptei de participare în organizație contrarevoluționară, faptă ce era prevăzută și sancționată de art. 209 din Codul penal în vigoare la acea dată, aspecte ce reies din copia mandatului de arestare preventivă nr.759/15 aprilie 1953, comunicat de C., aflat la fila
33. Prin sentința penală nr. 72/(...), pronunțată de T. M. O. în dosarul nr.
373/1953, reclamantul V. T. a fost achitat de sub învinuirea delictului de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută și pedepsită de art.209 p II litera f din Codul penal, din considerentele sentinței penale reieșind faptul că instanța a reținut că reclamantul nu a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Potrivit sentinței penale, din probele dosarului penal a reieșit doar că V. T., alături de ceilalți inculpați din dosar, au fost prezenți la locul numit „. unde au consumat din lichiorul adus de P. A. iar susținerile din rechizitoriu potrivit cărora V. T. ar fi acceptat propunerea numitului P. A. de a intra în rândurile organizației contrarevoluționare „Partidul național al țăranilor și muncitorilor din R.ia";, de a lupta alături de el, de a accepta toate ordinele primite, nu au fost probate, ceea ce a dus la soluția achitării acestuia. Urmare a achitării dispuse, reclamantul V. T. a fost pus în libertate la 9 februarie 1954.
Este real că reclamantul a fost arestat o perioadă de aproape un an în perioada de referință avută în vedere de L. nr. 2., pentru o faptă, pentru care dacă ar fi fost condamnat condamnarea constituia de drept condamnare cu caracter politic, dar nefiind condamnat, ci achitat, chiar de regimul deatunci, nu se poate reține că el a fost arestat pentru săvârșire a unei fapte cu caracter politic.
Nefiind săvârșită de către reclamant o faptă prin care a urmărit unul din scopurile prevăzute la art.2 alin.1 din OUG nr.214/1999, măsura arestării preventive nu are caracter politic, fără a mai analiza dacă o astfel de măsură constituie o veritabilă măsură administrativă în sensul art.4 alin.2 din L. nr.2., în condițiile în care ea constituie o măsură procesual penală luată în cursul urmăriri penale.
În realitate, arestarea preventivă a reclamantului a constituit o măsură nelegală chiar sub imperiul regimului comunist, apreciată ca atare de instanța de judecată astfel că nu intră sub incidența dispozițiilor L. nr.2., lege care are drept scop îndreptarea măsurilor abuzive comise de regimul din perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989. Or, în speță, nelegalitatea arestării preventive a fost recunoscută chiar de regimul respectiv.
Prin urmare, pentru reclamant, mijloacele de reparare a consecințelor arestării preventive nelegale nu sunt cele prevăzute în L. nr.2. ci sunt cele de drept procesual penal, în vigoare și anterior datei de 22 decembrie 1989.
Fără a se nega posibilele suferințe pe care reclamantul le-a îndurat prin arestarea dispusă nelegal, instanța a apreciat neîntemeiată cererea de constatare a caracterului politic al măsurii arestării, în baza temeiului de drept invocat de acesta-dispozițiile art.4 alin.2 din L. nr.2..
Cererea de acordare a daunelor morale întemeiată pe dispozițiile L. nr.2. a fost apreciată neîntemeiată, sub dublu aspect: nu există o măsură administrativă cu caracter politic luată față de reclamant și, pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi constat caracterul politic al unei astfel de măsuri, dispozițiile art.5 alin.1 litera „a"; din L. nr.2., care prevedeau posibilitatea acordării de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit și-au încetat aplicabilitatea urmare a declarării neconstituționalității acestora, prin deciziile nr.1. și 1360 /. ale Curții.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul V. T.,solicitând admiterea acțiunii în întregime și obligarea S.ui R. la despăgubiri în valoare de 200.000 euro pentru prejudiciul moral și fizic suferit de reclamant ca urmare a privării de libertate de 10 luni și jumătate de către S. R. prin organul său de represiune, securitatea statului, în perioada (...) - (...).
În motivarea recursului reclamantul arată că a fost arestat de securitatea statului pe motive politice de uneltire contra ordinii sociale și răsturnarea orânduirii socialiste, fiind acuzat că face parte dintr-o organizație contrarevoluționară și că a avut legături cu partizanii din munți. Toate aceste acuze care i-au fost aduse nu privesc infracțiuni de drept comun, motiv pentru care a și fost închis la Secția de deținuți politici din penitenciarele C. și O. și a fost judecat de către un tribunal militar.
În perioada arestării preventive, reclamantul a fost supus unor torturi inimaginabile, care i-au marcat sănătatea tot restul vieții.
Recurentul a fost izolat, bătut și anchetat pe timp de noapte, ținut în carceră, dezbrăcat, pentru a-l determina să semneze toate acuzele formulate de către organul represiv și pentru a putea fi trimis în fața T.ui M..
Această perioadă de detenție i-a marcat toată viața reclamantului, care, deși nu a fost condamnat, a fost considerat tot restul vieții ca fiind opersoană cu „antecedente"; și urmărit de securistul de sector, motiv pentru care nu a fost promovat profesional.
Așadar, recurentul consideră că cererea sa de recunoaștere a caracterului politic ale arestării și detenției sunt îndreptățite și apreciază că este fondată și cererea de acordare a daunelor morale.
Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 3 din L. nr. 2. constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securității având ca obiect dislocarea, stabilirea domiciliului obligatoriu, internarea în colonii de muncă, stabilirea locului de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul din actele normative din acest articol. Însă în art. 4 al. 2 din lege s-a prevăzut că persoanele care au făcut obiectul unor altor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 pot, de asemenea solicita instanței constatarea caracterului politic al acestora.
După cum corect a reținut instanța de fond măsura luată de organele de urmărire penală nu a fost o măsură abuzivă ex. lege. Prin urmare, instanța trebuia să verifice dacă măsura arestării preventive și deținerea reclamantului în arest preventiv pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 Cod P. a avut caracter politic. Este real că reclamantul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 209 C., însă această recunoaștere a regimului comunist a nelegalității arestării nu conduce la inadmisibilitatea verificării caracterului politic al măsurii potrivit L. nr. 2..
Astfel reclamantul a fost arestat la 0(...) (după cum reiese din adresa nr. 4/A/(...) emisă de T. M. C.) și pus în libertate la 0(...) în baza adresei nr. (...) emisă de T. M. O. deoarece reclamantul a fost achitat prin sentința penală nr. 72/(...). În perioada în care reclamantul a fost arestat i s-au aplicat aceleași metode de cercetare pe care organele de securitate le aplicau persoanelor suspectate de săvârșirea unor infracțiuni cu conotație politică. De altfel, din depozițiile martorilor audiați în dosarul nr. (...) rezultă că perioada arestării s-a repercutat asupra întregii cariere profesionale a reclamantului care a fost marginalizat și nu a putut beneficia de premii, accede la funcții de conducere din cauza arestării suferite.
Prin urmare, această măsură administrativă a avut caracter politic influențând activitatea profesională și socială a recurentului în perioada regimului comunist. A. regimului comunist sunt mai evidente în această situație, întrucât rezultă că se arestau persoane pentru uneltire împotriva ordinii sociale fără a avea probe și această măsură stigmatiza persoana respectivă, din punct de vedere profesional și social. R. a fost urmărit de evenimentul arestării până la evenimentele din 21 decembrie 1989.
Așadar curtea apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile art. 4 al
2 L. nr. 2., motiv pentru care în temeiul art. 312 C.Pr.Civ. va recursul declarat de reclamantul V. T. și în consecință va admite în parte acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și va constata caracterul politic al măsurii administrative a arestării reclamantului în perioada 3 aprilie 1953- 9 februarie 1954.
În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale în temeiul L. nr. 2. curtea constată că acestea nu pot fi acordate deoarece dispozițiile art.
5 al. 1 lit. a din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale prin D. 1. pronunțată de către Curtea Constituțională. De altfel și Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. pronunțată în recurs în interesul legii nr. 12/2011 a statuat că „urmare a deciziilor Curții Constituționale și , dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din L. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial";.
D. este irevocabilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. V. A.-T. N. A. A. P.
GREFIER M. L. T.
Red. A.T.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: R.I.B.
| ← Decizia civilă nr. 288/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 2457/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
