Decizia civilă nr. 2894/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2894/R/2012
Ședința publică din data de 13 iunie 2012
I. constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
ANA I.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Z. F., precum
și recursul declarat de intervenienții O. M., O. F.-D., C. Ș.-D. și C. M., împotriva deciziei civile nr. 7. din 3 februarie 2012, pronunțată de
Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe pârâții C. P. și C. V., având ca obiect rectificare de carte funciară.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta intervenienților-recurenți O. M., O. F.-D., C. Ș.-D. și C. M., avocat S. M., și reprezentanta pârâților-intimați C. P. și C. V., avocat T. C.-A. lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul Z. F. este legal timbrat cu 2829,03 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Recursul declarat de intervenienții O. M., O. F.-D., C. Ș.-D. și C. M. este legal timbrat cu 2829,03 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta intervenienților- recurenți depune la dosar copia chitanței și a facturii prin care se atestă plata onorariului avocațial și practică judiciară.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta intervenienților-recurenți susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului, cu consecința desființării în parte a dispozițiilor sentinței civile pronunțată de prima instanță, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizată, admiterea cererii de intervenție și respingerea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată conform chitanței și facturii depuse la dosar. A. că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată fără respectarea principiilor fundamentale ale dreptului procesual civil, fiind nesocotite principiul legalității și principiul aflării adevărului. Contrar dispozițiilor art. 1846 și următoarele cod civil ce privesc posesia și uzucapiunea, și a prezumțiilor judiciare și legale art. 1200-1203
Cod civil instanța a reținut că reclamantul Z. F. nu a dovedit posesia denatură a conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. C. instanței că reclamantul nu a probat intervertirea detenției precare în posesie și prin urmare nu ar fi reușit niciodată să uzucapeze, nu are nici o legătură cu speța de față și este rezultatul interpretării și aplicării greșite a prevederilor art. 1845 Cod civil și de asemenea rezultatul neaplicării corecte a regulilor legale în materia prezumțiilor. În cauză, această prezumție opera în favoarea reclamantului Z. F. sen., întrucât s-a dovedit că acesta poseda imobilul în cauză, percepția vecinilor săi fiind aceea că este proprietarul imobilului. R. la această împrejurare este aplicabilă prezumția legală în sensul că reclamantul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, împrejurare ce este opusă celeilalte părți, respectiv a proprietarului aparent al imobilului. Caracterele posesiei trebuiau analizate prin raportare la părțile dosarului și la cele ale raportului juridic derivat din intervenirea prescripției achizitive și nu în mod general și abstract. În favoarea reclamantului operează o prezumție legală, iar faptul prezumat este opozabil pârâtului. I. nu a dat eficiență juridică prezumției prin raportare la subiecții raporturilor juridice deduse judecății. Reclamantul se presupune că posedă pentru sine sub nume de proprietar, iar pârâtul era dator să înlăture prezumția prin dovedirea faptului că posesia antecesorului său nu a încetat, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
În mod profund greșit și tendențios instanța de fond și cea de apel reține că ar fi probată existența unui contract de închiriere între un terț și reclamant, întrucât din declarația martorului la care instanțele fac referire nu rezultă că ar fi avut la cunoștință despre existența vreunul contract de închiriere. În speță nu a fost dovedită existența vreunui contract de închiriere, o astfel de chestiune fiind străină cauzei deoarece raporturile juridice dintre terți și părțile dosarului nu prezintă relevanță în cauză.
Nu este reală și corectă reținerea instanței potrivit căreia desistarea proprietarilor tabulari, prin înstrăinarea imobilului către familia Furai nu prezintă nici o relevanță în cauză. Dimpotrivă, acest aspect are o însemnătate fundamentală întrucât creează prezumția că cel puțin la momentul respectiv, al desistării, proprietarul tabular nu a mai posedat bunul ci altcineva a posedat acel bun sub nume de proprietar.
Din motivarea hotărârii se poate observa că nu s-a conferit prioritate principiului aflării adevărului, din moment ce nu există concordanță deplină între realitatea împrejurărilor, a stării de fapt relatate de martorii audiați în cauză și concluziile la care a ajuns instanța. Aceasta, nu s-a preocupat suficient și nu a reușit să afle adevărul în prezenta cauză întrucât nu a fost interesată de realitatea desprinsă din analiza coroborată a tuturor probelor administrate în prezentul dosar.
În ceea ce privește episodul de violență despre care se afirmă că ar fi fost exercitat împotriva proprietarilor tabulari, nu are nici o relevanță în prezenta speță și cu atât mai puțin poate fi atașată semnificația juridică și importanța relevată de către instanță. Acest episod nu a existat, iar din declarațiile martorilor audiați în cauză, s-a desprins existența unor relații pașnice între familia Z. și familia C. I. și M. d-a lungul timpului. A. că acest episod a fost reținut de instanță doar pe baza probelor administrate în dosarul anterior purtat între fiul reclamantului Z. F. și pârâții C., chestiune cu totul inadmisibilă.
A. că intervenienții-recurenți sunt îndreptățiți ca pe cale acțiunii oblice să-și exercite toate drepturile privitoare la imobilul pe care le-ar putea exercita reclamantul și cu atât mai mult sunt îndreptățiți să solicite admiterea cererii de intervenție subsecvent admiterii cererii principale. Din punctul său de vedere, reclamantul și-a dovedit uzucapiunea și în aceste condiții dreptul său de prorpietate, astfel că se impune admiterea recursului cu consecința admiterii atât a cererii principale cât și a cererii de intervenție.
În ceea ce privește recursului reclamantului Z. F., reprezentanta intervenienților-recurenți pune concluzii în sensul admiterii acestuia așa cum a fost formulat în scris.
Reprezentanta pârâților-intimați pune concluzii în sensul respingerii ambelor recursuri ca fiind inadmisibile, iar pe fond ca nefondate. Î. să invoce excepția inadmisibilității vis-a-vis de modul în care au fost formulate motivele de recurs, respectiv, prin acestea s-a criticat hotărârea atacată pentru motive de netemeinicie și nu de nelegalitate. Pe fond, apreciază că recursurile sunt neîntemeiate. Față de aceste motive înțelege să invoce excepția inadmisibilității recursului prin prisma prevederilor art. 3042Cod procedură civilă. Prevederile art. 1850 Cod civil instituie sarcina de a dovedi că s-a exercitat o posesie utilă. Adevărata posesie a fost paralizată prin acțiunea proprietarilor și episodul de violență reținut cu putere de lucru judecat prin hotărâri irevocabile. S-a stabilit cu putere de lucru judecat că posesia exercitată asupra acestui imobil nu a fost o posesie utilă și neviciată, deoarece a fost fondată și menținută pe violența exercitată față de persoanele împotriva cărora curgea termenul de prescripție. R. la aceste aspecte, indiferent cine este persoana care invocă o posesie utilă și neviciată asupra imobilului în această perioadă de timp, nu poate să obțină constatarea dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune, atât timp cât prin aceste hotărâri sa stabilit că posesia asupra imobilului este una viciată, deoarece ea a fost paralizată prin acțiunile de fapt ale proprietarilor împotriva cărora curge termenul de prescripție achizitivă. Întrucât posesia exercitată a fost una fondată și menținută prin violență nu poate fi considerată ca fiind posesie utilă necesară pentru a uzucapa. Mai mult, nu s-a exercitat o posesie sub nume de proprietar de către reclamantul din acel dosar, acesta a exercitat posesia în calitate de chiriaș al familiei Forai, astfel că lipsește animus donandi. Pentru aceste motive, solicită respingerea recursurilor cu cheltuieli de judecată în cuantum de 4300 lei, potrivit extrasului de cont pe care-l depune la dosar. În replică, reprezentanta intervenienților-recurenți, referitor la excepția inadmisibilității recursului invocată de reprezentanta intimaților, arată că în cuprinsul memoriului de recurs a prezentat starea de drept și a introdus elementele speței. În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, în acel proces, nici intervenienții și nici reclamantul nu au fost părți, iar potrivit prevederilor art. 1204 Cod civil, puterea de lucru judecat are valoare de prezumție. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 1591/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei C.-N. a fost admisă în parte cererea principală formulată dereclamantul Z. F. împotriva pârâților C. P. și C. V., s-a dispus rectificarea suprafeței de teren cu nr top 12832/1 din CF 23805 C. de la suprafața de 406 mp, cât este înscris în cartea funciara la suprafața reala de 441 mp cât rezulta din măsurătorile efectuate prin expertiza topografica extrajudiciară efectuată de expert T. M., a fost respinsă cererea reclamantului de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului înscris în CF 23805 C., nr. top 12832/1 și intabularea dreptului de proprietate cu acest titlu, ca neîntemeiate, a fost respinsă cererea de intervenție principală formulată de intervenienții O. M. M., O. F. D., C. Ș. D. și C. M. în contradictoriu cu reclamantul Z. F. și pârâții C. P. și C. V. ca neîntemeiată, a fost admisă fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâții C. P. și C. V. împotriva reclamantului Z. F. și intervenienților O. M. M., O. F. D., C. Ș. D. și C. M., s-a dispus radierea înscrierii de sub B.7,8,9,10 privind întabularea dreptului de proprietate al intervenientilor O. M. M. si O. F. D., C. Ș. D. si C. M., în CF nr. 23805 C.-N., a fost respinsă cererea intervenienților de obligarea a pârâților laplata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată și a fost obligat reclamantul și intervenienții, în solidar, la plata către pârâți a sumei de 2000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că din copia Cărții Funciare nr. 23805 C. N. a rezultat că imobilul înscris sub nr. topo 12832/1, în suprafață de 406 mp, reprezentând casa din lemn, acoperită cu țiglă, compusă din 1 camera, 1 bucătărie, curte și grădină, are ca proprietari tabulari pe C. I. și C. M., ca bun comun, în cotă de 1/3 parte, C. V. și C. I., ca bun comun, în cotă de 1/3 parte C. P. și C. Eva, ca bun comun, în cotă de 1/3 parte. Conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert tehnic T. M., suprafața reală de teren a acestui imobil este de 441 mp, iar nu 406 mp, câți apar menționați în cartea funciară. Imobilul este situat din punct de vedere administrativ pe str. T. nr. 10. Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv sentința civilă nr. 1. pronunțată în dosarul nr. (...), sentința civilă nr. 9. pronunțată în dosarul nr. (...) a rezultat că pârâții C. V. și C. P. sunt moștenitorii proprietarilor tabulari înscriși în CF. Sub aspectul incidenței în cauză a Deciziei nr.86/(...), pronunțata I.C.C.J, instanța a reținut că decizia invocată de către pârâți a fost publicată în M. Of nr. 697/(...), dată de la care aceasta produce efecte obligatorii, acțiunea reclamantului fiind introdusă la data de (...), astfel încât, raportat la dispozițiile art. 329 alin 3 c.pr.civ., decizia arătată nu a fost avută în vedere ca fiind obligatorie în litigiul de față. Potrivit practicii unitare anterioare Deciziei nr. 86/(...), evidențiată cu atât mai pertinent în dos. nr. (...) în toate fazele procesuale, s-a recunoscut dreptul persoanelor din Transilvania de a invoca dispozițiile Codului civil în materia uzucapiunii, chiar dacă posesia a început sub imperiul Decretul lege nr. 115/1938. Acțiunea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1890 C.civ. privind uzucapiunea de lungă durată, dispozițiile art. 28 din Decretul nr. 115/1938 privind uzucapiunea extratabulară și art.1858 C.civ., privind intervertirea posesiei. A., din coroborarea probelor administrate în prezenta cauză, aici incluzând și probele extrajudiciare administrate în dosarul nr. (...), instanța a apreciat că nu rezultă calitatea de posesor al reclamantului. A., prinsent.civ. nr. 9. instanța a reținut în acțiunea în constatarea uzucapiunii promovată de către fiul reclamantului din prezentul dosar, Z. Geza F., că nu sunt întrunite condițiile uzucapiunii, nici sub aspectul posesiei, nici sub aspectul calităților posesiei, instanța reținând că Z. Geza F. și anterior bunica acestuia nu au avut decât calitatea de detentori precari ai acelui imobil, în temeiul unui titlu locativ al cărui izvor nu s-a stabilit cu certitudine. Totodată, din probele administrate în acel dosar nu a rezultat ca reclamantul Z. F. să fi locuit în mod continuu în imobil, sau să se fi comportat față de acesta ca un proprietar, martorul C. E. C., arătând că reclamantul venea foarte rar la fiul său, astfel cum a declarat de altfel și fiul reclamantului din prezentul dosar, Z. Geza F. prin răspunsul la interogatoriu. D. poate părea ca valoarea acestor probe este diminuată prin neadministrarea lor în condiții de contradictorialitate, oralitate și nemijlocire în prezentul dosar, valoarea lor probatorie nu este de neglijat în condițiile în care în prezentul dosar se tinde la dovedirea unui fapt cu totul contrar. Din declarația martorului P. I. a rezultat că reclamantul a locuit neîntrerupt in imobil, până în urma cu doi ani, aspect care nu a fost relevat în același sens în dos. nr. (...), unde același martor a declarat că în imobil a locuit bunica fiului reclamantului și concubinul acesteia și fiul reclamantului cu familia sa. Totodată, martorul S. D. a declarat că reclamantul a locuit în imobil aproximativ 5 ani, până în urmă cu 10 ani (f. 206). În orice caz, chiar dacă s-ar reține faptul că reclamantul a locuit în mod neîntrerupt in imobil, acesta nu a avut decât calitatea de detentor precar, martorul S. D. arătând că familia Z. a locuit în imobil ca și chiriaș al unei familii care s-a mutat din imobil, făcând plauzibil și faptul pretins de martorul P. I. cu privire la un „. de locuințe cu acea familie. De asemenea, chiar și în condițiile în care se pretinde intervertirea detenției în posesie, nu a putut fi înlăturată reținerea instanței în dosarul nr. (...) cu privire la fundarea acestei posesii pe violență, martorii audiați în dosar Gajzago V. și Gajzago A. reiterând episodul privind alungarea moștenitorilor proprietarilor tabulari de către membrii familiei Z. prin acte de violență verbală și materială. De asemenea, nu este de neglijat nici argumentul invocat de pârâți, în sensul în care, dacă s-ar admite ipoteza în care reclamantul a locuit neîntrerupt în imobil, acesta ar fi trebuit să afle despre existența acțiunii din nr. (...) promovată de fiul său, ori poziția sa procesuală este diferită față de aspectele invocate de fiul său ceea ce este inexplicabil. Mai mult, instanța reține că acesta nu s-a prezentat la niciunul din termenele de judecată, nici la interogatoriul încuviințat părților pentru a da lămuriri în ceea ce privește obiectul cererii. Pentru toate aceste motive, instanța a apreciat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată în ceea ce privește constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, asupra imobilului înscris în CF nr. 23805 C. N., nr. topo 12832/1 și corelativ intabularea dreptului de proprietate cu acest titlu. Reținând însă că petitul principal este acela de rectificare a cărții funciare sub aspectul suprafeței imobilului înscris în CF23805 C., independent de soluția dată în cererea având ca obiect constatarea uzucapiunii, precum și acordul pârâților asupra petitului privind rectificarea suprafeței de teren, a admis acest capăt de cerere, iar întemeiul art. 34 pct 4 din Legea nr. 7/1996 a dispus rectificarea suprafeței de teren cu nr top 12832/1 din CF 23805 C. de la suprafața de 406 mp, cât este înscris în cartea funciara la suprafața reala de 441 mp, cât rezulta din măsurătorile efectuate prin expertiza topografica întocmit de expert T. M. În ceea ce privește cererea de intervenție principală formulată de intervenienții O. M. M. și O. F. D. și C. Ș. D. și C. M., față de soluția dată în acțiunea principală, a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 7/1996 privind acțiunea în prestație tabulară, considerent pentru care a respins cererea de intervenție ca neîntemeiată. Consecutiv soluțiilor pronunțate în ceea ce privește cererea principală și cererea de intervenție principală, a admis cererea reconvențională formulată de pârâți și a dispus rectificarea CF nr. 23805 C.-N., respectiv a înscrierii de sub B.7,8,9,10 privind intabularea dreptului de proprietate al intervenientilor O. M. M. si O. F. D. C. Ș. D. si C. M., în sensul radierii acestei înscrieri. Față de dispozițiile art. 274 C.pr.civ. a respins cererea intervenienților privind plata cheltuielilor de judecată, reținând că pârâții nu pot fi obligați la cheltuielile de judecată în prestația tabulară care se îndreaptă împotriva promitentului vânzător-reclamantul în speță și a admis cererea pârâților de obligare a reclamantului și intervenienților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, reținând că apărarea pârâților a vizat și combaterea cererii de intervenție și a probatoriului propus de intervenienți. Prin decizia civilă nr. 7./(...) a T.ui C., a fost respins apelul declarat de către reclamantul Z. F. și apelul declarat de către intervenienții O. M. M., O. F. D., C. S. D. și C. M. împotriva sentinței civile nr. 1591 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei C.-N., care a fost menținută în întregime, iar apelanții au fost obligați la plata în favoarea intimaților a cheltuielilor de judecată în apel 4200 lei. Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că pentru a produce efectul prescripției achizitive, potrivit dispozițiilor art. 1846, 1847 C.civ, posesiunea trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. Pentru a fi utilă posesia trebuie să îndeplinească cumulativ aceste condiții. În speță, apelanții au criticat împrejurarea că prima instanță a analizat calitățile posesiei apelantului Z. în baza unor probe administrate în alt dosar, în care nici unul dintre apelanți nu au fost parte, astfel încât cele statuate de instanță în acel dosar le nu sunt opozabile. Susținerea apelanților a fost apreciată numai în parte corespunzătoare realității deoarece, pe lângă probele administrate în dosarul (...), instanța a administrat în mod nemijlocit probe și în acest dosar, procedând la ascultarea martorilor G. V., G. L. A. și S. D., P. I., P. A. . Apelanții au combătut reținerea primei instanțe referitoare la păstrarea posesiei reclamantului asupra imobilului din litigiu prin violență, apărându-se în sensul că nici unul dintre martorii audiați, vecini ai imobilului, nu au făcut referire în declarațiile lor la un comportament care să poată fi caracterizat ca fiind violent în raport de proprietarii imobilului în litigiu, C. M. și Chintăoan I., ci dimpotrivă, că au făcut referire la existența unor bune relații de vecinătate între el și aceștia. Martorii au făcut referire într-adevăr la existența unor relații pașnice între familia Z. și familia C. I. și M. de-a lungul timpului. Reținerea violenței de către instanță, s-a raportat la acel episod ce a urmat înmormântării proprietarei C. M., când o parte din reclamanți au venit la imobilul în litigiu și au fost întâmpinați de membrii familiei recurentului Z., care au avut un comportament recalcitrant. În dosarul anterior purtat între fiul apelantului Z. F. și pârâții C., instanța a reținut acest episod ca un moment în care familia Z. a încercat să intervertească detenția precară într-o posesie utilă, atitudinea lor reprezentând un act de rezistență la exercitarea dreptului de către proprietarii , în sensul dispozițiilor art. 1858 pct. 2 C.civ. Or, dacă apelanții neagă acest episod, neagă însăși intervertirea detenției precare în posesie sub nume de proprietar, absolut necesară pentru dobândirea prescripției achizitive. Potrivit dispozițiilor art. 1853 Cod civil, actele ce se exercită asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuar etc. sau asupra unui lucru comun, în puterea destinației legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar. Tot astfel este posesiunea ce s-ar exercita asupra unui lucru al altuia, prin simpla îngăduință a proprietarului său. Apoi, potrivit dispozițiilor art. 1854 Cod civil, posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul. În ceea ce îl privește pe reclamantul Z. F., s-a făcut dovada că a început a poseda pentru altul. Martorul S. D. a arătat în declarația sa că imobilul din litigiu a fost dobândit prin cumpărare de familia F. de la C. I. și M., iar mama apelantului împreună cu concubinul acesteia au închiriat imobilul de la familia F. Declarația martorului P. I., care a făcut vorbire la împrejurarea că familia Z. era percepută intre vecini ca proprietari ai imobilului, nu este in măsură să contrazică declarația martorului S. D., care a furnizat date concrete, in timp ce susținerile martorului P. au fost vagi, martorul necunoscând date concrete referitoare la titlul sub care familia Z. a intrat in stăpânirea imobilului. Potrivit dispozițiilor art. 1853 C.civ, actele ce se exercită asupra bunului altuia, sub nume precar, în calitate de locatari, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar. Apelantul nu a dovedit că posesia sa sau a mamei sale asupra imobilului din litigiu a avut un alt titlu decât cel ce a rezultat prin declarațiile martorului, căci deși a făcut referire la existența unui contract de schimb între familia Furai și mama sa, nu a depus la dosar un înscris doveditor. Reclamantul nu a dovedit intervertirea detenției precare în posesie utilă, căci a negat existența acelui episod ulterior înmormântării lui C. M., ce ar putea fi caracterizat drept un act de rezistență la exercițiul dreptului proprietarilor tabulari, iar un alt act de rezistență la exercițiul dreptului, nu s-a probat. A., acel episod ulterior înmormântării lui C. M., dacă nu a existat, nu se are intervertirea posesiei, iar dacă a existat, nu a dus la dobândire unei posesii utile, căci s-a fondat pe violență. Mare parte din motivele de apel formulate în cauză au fost structurate pe ideea că familia C. M. și I. s-ar fi desistat de proprietatea imobilului, această desistare fiind justificată prin înstrăinarea lui către familia F. D.starea aceasta nu prezintă relevanță din perspectiva apelanților, care sunt ținuți să dovedească în persoana apelantului Z. îndeplinirea condițiilor prescripției achizitive, așa cum sunt prevăzute de art. 1846 și urm C.civ. D.starea proprietarilor tabulari de imobil, singură, nu poate duce la dobândirea de către reclamant a dreptului de proprietate prin uzucapiune, fără exercitarea posesiei utile vreme de 30 de ani. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul Z. F. șiintervenienții O. M., O. F.-D., C. Ș.-D. și C. M.. I. Reclamantul Z. F. a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii pronunțate în apel, admiterea apelului, cu consecința desființării parțiale a sentinței pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, urmând a fi admisă acțiunea precizată și respingerea ca neîntemeiată a cererii reconvenționale, mai puțin petitul privind rectificarea suprafeței, cu obligarea intimaților C. la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului reclamantul a arătat că decizia pronunțată în apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind lipsită de temei legal și nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc.civ. I. de apel a încălcat dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod proc.civ., care consacră principiul fundamental al aflării adevărului în legătură cu principiul rolului activ, precum și cu principiul egalității actului de justiție consacrat de C. R. prin dispozițiile art. 124 alin. 1. De asemenea, s-au încălcat și dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod proc.civ., deoarece hotărârea dată în apel nu este motivată. I. de apel și-a argumentat soluția pe pretinse probe neadministrate în prezentul dosar, în speță reclamantul apreciind că sunt întrunite condițiile pentru ca posesia să fie considerată utilă, aceasta fiind continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, respectându- se dispozițiile art. 1846-1847 Cod civil. Considerentele deciziei pronunțate în apel se bazează pe probe administrate în fața altei instanțe, acestea nefiind administrate în condițiile de contradictorialitate. În plus, instanța de apel a nesocotit prevederile legale referitoare la posesie și uzucapiune, dar și cele privitoare la prezumțiile legale și judiciare, art. 1200-1203 Cod civil. Din declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză a rezultat că reclamantul a îndeplinit cerințele art. 1846 și 1847 C civil, reușind să uzucapeze după o perioadă de 40 de ani în care a stăpânit material imobilul pentru sine și familia sa, cu intenția și voința clară de a se comporta ca proprietar. D. susținerile martorului P. I. sunt clare în acest sens și se coroborează cu declarațiile martorilor P. A. și S. D., instanța le califică drept vagi, încălcându-se astfel și principiul egalității probelor. Pârâții - reclamanți reconvenționali au fost cei care s-au desistat de imobilul în litigiu, l-au abandonat voluntar înstrăinându-l familiei F., însă acest aspect a fost neglijat de instanță, care a interpretat lacunar dispozițiileart. 1854 C. civil și a dat eficiență unor probe în mod „preferențial"; fără o justificare pertinentă, reclamantul considerându-se discriminat în acest mod. Tribunalul Cluj a reținut așa zis-ul episod de violență care nu a existat, cu atât mai mult cu cât, din probele administrate a rezultat fără echivoc natura pașnică a relațiilor pe care reclamantul le-a avut cu antecesorii pârâților. II. Intervenienții O. M., O. F.-D., C. Ș.-D. și C. M. au solicitat modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, cu consecința desființării în parte a dispozițiilor sentinței civile nr. 1591/(...) pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca și admiterea acțiunii precizate, admiterea cererii de intervenție și respingerea cererii reconvenționale, cu excepția capătului de cerere privind rectificarea suprafeței, cu cheltuieli de judecată. În motivarea recursului, intervenienții au arătat că hotărârea pronunțată în apel a nesocotit principiul legalității și aflării adevărului în cauză. Hotărârea nu respectă principiile de drept material și procesual aplicabile și nu reflectă principiul constituțional al legalității actului de justiție, potrivit dispozițiilor art. 124 alin. 1 din Constituție. I. de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 1854 Cod civil, care instituie o prezumție legală simplă că posesorul presupus posedă pentru sine sub nume de proprietar. Caractere posesiei trebuie analizate prin raportare la părțile dosarului și la acele ale raportului juridic derivat din intervertirea prescripției achizitive și nu în mod general și abstract. Reclamantul Zelenca F. este presupus că a posedat pentru sine sub nume de proprietar, iar pârâtul era dator pentru a înlătura prezumția să dovedească, că posesia antecesolului său nu a încetat, lucru neprobat. În mod tendențios instanța de fond și de apel au reținut că s-a probat existența unui contract de închiriere între un terț și reclamant, însă martorul nu a declarat că a văzut ori cunoscut existența unui contract de închiriere, prin urmare existența acestuia nu a fost dovedită, o astfel de chestiune fiind străină de natura cauzei, deoarece raporturile juridice dintre un terț și părțile dosarului sunt irelevante. În mod nelegal instanța a aplicat art. 1854 C. civil, reținând că apelantul nu a dovedit posesia sa sau a mamei sale asupra imobilului, întrucât deși s-a făcut referire la existența unui contract de schimb între fam. F. și mama sa, nu a depus înscrisul doveditor, intervenienții apreciind că nici nu trebuia depus acest contract, deoarece operează prezumția posesiei bunului pe durata determinată legal pentru prescripție. Nelegal s-a reținut de către instanța de apel că desistarea proprietarilor tabulari nu este relevantă, deoarece această desistare creează prezumția că cel puțin de la momentul respectiv proprietarul tabular nu a mai posedat bunul pentru sine, ci altcineva a posedat bunul sub nume de proprietar. C. vreme reclamantul Z. F. senior nu a invocat joncțiunea posesiei cu posesia altor persoane, nu prezintă relevanță posesia altor persoane, decât sub aspectul pierderii posesiei de către proprietarul aparent căreia îi este opusă prescripția. În acest sens sunt declarațiile martorului S. D., P. I., demonstrându- se că pârâții s-au desistat de imobil și reclamantul Z. F. a început să posedeimobilul, comportându-se ca un proprietar. Totodată, instanța a omis să observe că reclamantul beneficia de prezumția legală a bunei credințe, prevăzută de art. 1899 alin. 2 C. civil, precum și de prezumția legală privind caracterul util al posesiei - art. 1850 Cod civil și art. 1854 Cod civil. I. de apel nu a conferit prioritate principiului aflării adevărului, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod proc.civ., ignorând prezumțiile legale și bazându-se pe probe administrate în alt dosar în fața altei instanțe, și care nu au fost administrate în condiții de contrarietate și cu respectarea dreptului la apărare. Așa-zisul episod de violență a fost relatat de martorii audiați într-un alt dosar, purtat între fiul apelantului Z. F. și pârâții C. Relativitatea efectelor hotărârilor judecătorești este un principiu fundamental care se află în relație directă cu principiul dreptului la apărare, iar probele administrate cu ocazia unei judecăți pot fi valorificate și sunt opozabile doar părților litigante din acel proces care au putut să-și exercite dreptul la apărare și să se solicite contraprobe pentru aflarea adevărului. Probele testimoniale administrate în prezenta cauză, declarația lui P. I., a martorei P. A., relevă faptul că nu au existat discuții între C. M. și reclamant cu privire la imobilul în litigiu. D. instanța a avut administrate aceste probe, în condiții de nemijlocire și contradictorialitate, a preferat să dea eficiență probelor testimoniale administrate într-un alt dosar iar depozițiile din acest dosar nu-l privesc pe reclamantul Z. F. senior, ci pe fiul acestuia. Intervenienții au arătat că au invocat actul încheiat cu reclamantul Z. F. cu bună credință, îndeplinindu-și integral obligațiile asumate, sens în care au dreptul să pretindă transmiterea proprietății de la cel obligat. Prin întâmpinare, pârâtul C. V. a solicitat respingerea recursurilor în principal ca inadmisibile, iar în subsidiar ca nefondat, cu menținerea dispozițiilor deciziei pronunțate în apel. Intimatul a arătat că aproape toate motivele invocate în susținerea celor două recursuri sunt motive de netemeinicie și vizează aprecierea probelor administrate în cauză, inadmisibile prin prisma art. 3042Cod proc.civ. În subsidiar, s-a arătat că nu a fost încălcat principiul contradictorialității, deoarece instanța de apel a avut în vedere la soluționarea cauzei fapte juridice constatate cu putere de lucru judecat prin alte hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care se referă la aceleași împrejurări de fapt privind uzucapiunea aceluiași imobil. A., probele din prezenta cauză au fost coroborate cu cele administrate în dosarul (...), în care, intimatul împreună cu ceilalți moștenitori ai proprietarilor tabulari ai imobilului s-au judecat cu fiul reclamantului. În acel dosar s-a demonstrat că reclamantul Z. F. locuia doar ocazional în imobil, în imobil locuind Z. R. mama reclamantului și Z. G. F., fiul reclamantului. De altfel reclamantul nu s-a prezentat niciodată în instanță, nici măcar la interogator sau pentru a da lămuriri necesare cu privire la posesia pe care o invocă. Intimatul a arătat că Z. Zrancisc a locuit în imobil aproximativ 5 ani și au intrat în posesia imobilului cu titlu de chiriași ai d-lui F., această depoziție a martorului S. D. coroborându-se cu depozițiile martorilor P. I. și P. A. În acest context, nu sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii, deoarece imobilul s-a aflat în detenția precară a acestora. În cea ce privește critica că nu s-a ținut seama de declarațiile martorilor audiați în primul ciclu procesual, instanța a procedat corect, întrucât pârâții nu aveau capacitate de folosință, fiind decedați la data introducerii acțiunii. M.ivul de recurs referitor la dovedirea de către pârâți a episodului de violență care a determinat vicierea posesiei este un motiv de netemeinicie și este inadmisibil, iar motivul invocat de intervenineți că ar fi încheiat cu bună credință antecontractul de vânzare-cumpărare această susținere nu poate fi primită, întrucât în cartea funciară figurau ca proprietari tabulari alte persoane decât reclamantul, respectiv antecesorii intimatului și la fel în evidențele fiscale ale Primăriei. Analizând decizia recurată, raportat la motivele de recurs invocate, curtea constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente: I. Recursul declarat de reclamantul Z. F. M.ivele invocate de reclamant vizează faptul că decizia pronunțată în apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină și este lipsită de temei legal, invocând încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C.Pr.Civ. Potrivit dispozițiilor art. 261 Cod proc.civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței pentru a pronunța o anumită soluție. V. decizia instanței de apel, curtea constată că această critică este nefondată, întrucât instanța a stabilit starea de fapt raportat la probațiunea judiciară administrată, cât și la probațiunea extrajudiciară. A arătat motivat pentru ce considerente a avut în vedere depoziția testimonială a martorului S. D. referitoare la detenția precară a imobilului de către reclamant și a arătat pentru ce motive a înlăturat depoziția martorului P. I., stabilind o stare de fapt în concordanță cu probele administrate. În mod judicios instanța de apel a reținut și analizat în considerentele deciziei condițiile în care se poate invoca efectele prescripției achizitive prevăzute de art. 1854, 1846 și 1847 Cod civil. T. a reținut corect că, în cazul de față, nu sunt îndeplinite condițiile prescripției achizitive, deoarece reclamantul nu era posesorul imobilului, ci detentor precar potrivit art. 1853 Cod civil. Apoi a analizat modul în care putea fi valorificat episodul de rezistență la exercițiul dreptului proprietarilor tabulari. În consecință, apreciem că hotărârea pronunțată în apel este elaborată, răspunzând în detaliu criticilor formulate de către apelanți. Critica vizând faptul că instanța de apel și-a bazat hotărârea pe probe neadministrate în prezenta cauză, este formulată pentru prima dată în recurs. Căile de atac trebuie exercitate, potrivit cu natura și scopul lor, într-o anumită ordine, astfel că recursul se exercită după apel potrivit principiului legalității căilor de atac, recursul fiind o cale de atac subsecventă. În apel reclamantul nu a invocat această critică, omițând caracterul subsecvent al căii de atac a recursului. A., această critică referitoare la modalitatea în care au fost administrate probele este formulată prima dată în recurs, omisso medio, deci inadmisibilă. Apoi, nici încălcarea principiului nemijlocirii administrării probelor, precum și dreptului la apărare sau relativitatea efectelor hotărârii judecătorești nu au fost invocate în apel, situație în care și aceste critici sunt inadmisibile, fiind formulate omisso medio. D. reclamantul recurent a invocat că îndeplinirea condițiile uzucapiunii referitoare la posesia exercitată: ca fiind publică, continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar, potrivit art. 1846-1847 Cod civil, de fapt tinde la o reapreciere a stării de fapt. A., consideră că în mod eronat instanța de apel a înlăturat depoziția martorului P. I., care se coroborează cu depoziția martorilor P. A. și S. D. A. recurentul critică faptul că hotărârea instanței de apel se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt decurgând din administrarea probelor. Dispozițiile art. 304 pct. 11 Cod proc.civ., care permiteau analizarea temeiniciei unei hotărâri au fost abrogate, în prezenta configurație recursul fiind o cale extraordinară de atac. Potrivit dispozițiilor art. 304 Cod proc.civ., decizia pronunțată în apel poate fi criticată numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute la pct. 1-9 Cod proc.civ. A., invocând nelegalitatea deciziei din apel, de fapt, reclamantul urmărește schimbarea stării de fapt prin reaprecierea depozițiilor martorilor, chiar dacă formal a invocat că îndeplinea condițiile prevăzute de art. 1846- 1847 C. civil. Verificarea îndeplinirii acestor condiții se poate face numai raportat la probațiunea administrată, iar în recurs nu se mai poate schimba starea de fapt reținută de instanța de apel. I. de apel a înlăturat o depoziție de martor care nu se corobora cu celelalte probe, însă a arătat motivul pentru care înlătură această probă, astfel încât nu poate fi primită susținerea că probele ar fi fost administrate în mod preferențial. Reclamantul contestă episodul de așa-zisă violență, susținând natura pașnică a relațiilor pe care le-a avut cu C. I. și M., antecesorii reclamanților reconvenționali însă această împrejurare nu este o critică de nelegalitate, ci vizează aspecte ale temeiniciei hotărârii. Curtea apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de apel este legală, apreciind că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc.civ., motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul reclamantului Z. F. II. Recursul intervenienților O. M., O. F.-D., C. Ș.-D. și C. M.. D. intervenienții invocă încălcarea principiului legalității și a aflării adevărului, majoritatea criticilor se subsumează motivelor de netemeinicie și nu de nelegalitate. Art. 1854 C. civil instituie o prezumție legală simplă, potrivit căreia posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar. Din interpretarea dispozițiilor art. 1002 alin. 2 C. civil, rezultă că numai împotriva prezumțiilor legale absolute nu se poate face proba contrară. În ceea ce privește prezumțiile legale relative, legea îngăduierăsturnarea lor prin orice mijloc de probă, chiar prin prezumții simple sau martori. Prezumția instituită de art. 1854 Cod civil este o prezumție legală relativă care poate fi răsturnată prin proba contrară, ceea ce a și demonstrat instanța de apel când a stabilit starea de fapt. I. de apel nu a analizat în abstract caracterele posesiei, ci raportându-se la probațiunea administrată, a stabilit că reclamantul nu a avut posesia imobilului, ci doar detenția precară, în temeiul unui contract de locațiune. Pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune se tinde la dovedirea unui fapt juridic, posesia, și, prin urmare, existența sau inexistența acesteia poate fi dovedită cu martori și nu este necesar ca pârâții să depună contractul de schimb între familia Turaș și mama reclamantului. Considerentele referitoare la modul în care instanța de apel a interpretat desistarea proprietarilor tabulari este o problemă care vizează stabilirea stării de fapt și nu nelegalitatea aplicării art. 1854 și 1200 Cod civil. Invocând aceste dispoziții legale, intervenienții tind să încadreze această critică motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., însă, în fond, se urmărește schimbarea stării de fapt. Că este așa rezultă din argumentația recurenților care invocă depoziția martorului S. D., precum și a martorului P. I. și a martorei P. A., prin care se tinde a se schimba starea de fapt reținută de instanța de apel. Recurenții au concluzionat că instanța de apel a ignorat aceste declarații, însă acest motiv care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 11 Cod proc.civ., în prezent abrogat. Principiul aflării adevărului a fost avut în vedere de către instanța de fond și de apel, instanța de apel interpretând probele administrate de către instanța de fond, cu respectarea dispozițiilor art. 292 alin. 1 Cod proc.civ. În ipoteza în care intervenienții au apreciat că nu sunt suficiente probe administrate în dosar, în apel aveau posibilitatea să solicite completarea probațiunii, în această fază procesuală. D. în finalul memoriului de apel intervenienții au menționat generic, că solicită și probe cu înscrisuri și probe testimoniale, nu au menționat ce înscrisuri vor depune sau ce teză probatorie vor să dovedească cu probe testimoniale și nu au indicat numele martorilor. V. încheierile de ședință, curtea constată că intervenienții prin reprezentatul ales nu au solicitat completarea probațiunii prin administrarea unor probe testimoniale concrete sau înscrisuri, nu și-au susținut cererile în probațiune, insuficient indicate în memoriul de apel. Or, principiul aflării adevărului este reglementat de art. 129 Cod proc.civ., însă are anumite limite care decurg din lin. 51al acestui articol, din care rezultă că părțile nu pot critica în căile de atac omisiunea instanței de a administra probe din oficiu, în condițiile în care partea nu le-a solicitat și administrat în condițiile legii. Din aceste dispoziții legale rezultă că principiul aflării adevărului este în strânsă legătură și cu principiul disponibilității, care guvernează raporturile de drept civil. În ipoteza în care intervenienții apelanți au apreciat că nu au fost administrate toate probele în condiții de contradictorialitate, aveau posibilitatea să solicite completarea probațiunii în apel, ceea ce nu au făcut. A., în recurs nu mai pot susține cu succes încălcarea principiului nemijlocirii în administrarea probelor, precum și a respectării dreptului la apărare, atâta timp cât apelanții nu au solicitat și administrat probe în apel, omițând caracterului devolutiv al apelului. O hotărâre judecătorească este opozabilă părților litigante în acel proces și efectele hotărârii le sunt opozabile, însă cu toate acestea, nu se poate susține că o hotărâre judecătorească irevocabilă nu produce nici un efect față de terțe persoane. Fiind vorba de o hotărâre judecătorească irevocabilă, aceasta aduce anumite modificări în ordinea juridică și este prezumată până la proba contrară că reprezintă adevărul, așa încât hotărârea pronunțată în dosarul nr. (...) al Judecătoriei C.-N. nu poate fi ignorată de către instanță, atâta vreme cât se coroborează cu probele administrate în prezentul dosar. Intimații revenind și reinterpretând în sensul în care le-ar fi favorabile depozițiile martorilor P. I. și P. A. tind la modificarea hotărârii instanței de apel, prin reaprecierea stării de fapt, ceea ce nu este posibil. Depozițiile martorilor F. C. V. și B. L. au fost administrate în primul ciclu procesual, însă hotărârea pronunțată în primul ciclu procesual a fost desființată, deoarece în acea fază procesuală pârâții erau persoane fără capacitate de folosință, fiind decedați anterior promovării acțiunii. Potrivit dispozițiilor art. 311 Cod proc.civ., hotărârea casată nu are nicio putere, prin urmare, nici probele administrate în primul ciclu procesual nu s-au făcut în condiții de contradictorialitate, motiv pentru care, după casare cu trimitere au fost readministrate probele testimoniale, fiind respectat astfel principiul nemijlocirii și principiul egalității probelor. Episodul de violență apreciat ca fiind inexistent de către intervenienți vizează reaprecierea probelor, critică inadmisibilă potrivit dispozițiilor art. 304 Cod proc.civ. Intervenienții au invocat buna credință la încheierea contractului cu reclamantul Z. F., apreciind că și-au îndeplinit cu prisosință obligațiile contractuale, motiv pentru care solicită admiterea cererii de intervenție. V. cartea funciară intervenienții puteau constata că nu este proprietar promitentul vânzător Z. F. și puteau să facă demersuri pentru a verifica situația juridică a terenului sau să aștepte până la finalizarea procesului de constatare a uzucapiunii imobilului în litigiu, în caz contrar asumându-și riscurile generate de o situație juridică discutabilă. Pentru aceste considerente, curtea apreciază că nu se verifică motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct.7, 9 Cod proc.civ. și în temeiul art. 312 Cod proc.civ., va respinge ca nefondat recursul intervenienților. În temeiul art. 274 Cod proc.civ., curtea va obliga reclamantul Z. F. și intervenienții O. M., O. F.-D., C. Ș.-D. și C. M., plătească intimaților C. P. și C. V. suma de 4300 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial. PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul Z. F. și intervenienții O. M., O. F.-D., C. Ș.-D. și C. M., împotriva deciziei civile nr. 73 din 3 februarie 2012 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Obligă recurenții să plătească intimaților C. P. și C. V. suma de 4300 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 13 iunie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI A.-T. N. M. C. V. ANA I. Concediu de odihnă Semnează vicepreședinte D.-L. B. GREFIER M.-L. T. Red. A.T.N. dact. GC 2 ex/(...) Jud.apel: M. T., C.V.Balint
| ← Decizia civilă nr. 3521/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Sentința civilă nr. 37/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
