Decizia civilă nr. 290/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 290/R/2012
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M.-C. V.
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
A.-A. P.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., împotriva deciziei civile nr. 4. din 21 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții N. D. și N. M., având ca obiect plângere în baza L. nr. 1..
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamantul-intimat N.
D., asistat de avocat Ș. L., care o reprezintă și pe reclamanta-ntimată N. M., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 20 ianuarie 2012, reclamanții-intimați au depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de azi, reprezentanta reclamanților-intimați depune la dosar, delegația de reprezentare și chitanța prin care se atestă plata onorariului avocațial.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților-recurenți solicită respingerea recursului ca nefondat și în consecință menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate. Critica adusă de recurent, referitoare la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a statului este neîntemeiată, întrucât reclamanții au cumpărat imobilul de la S. Român, astfel că raportul juridic obligațional are ca părți ale contractului de vânzare-cumpărare S. Român în calitate de vânzător, și reclamanții, în calitate de cumpărători. B. vândut, a intrat în proprietatea S. Român în baza D.ui 2.. Contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în baza art. 9 din L. nr. 1. care reglementează situația juridică a unor imobile cu destinație de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului. Faptul că în cuprinsul legii, respectiv în art. 13, sunt stabilite atribuții în sarcina M.ui F. nu semnifică că dreptul de dispoziție asupra bunurilor obiect al legii, restituirea sau vânzarea acestora, nu a fost transferată de către stat în sarcina puterii executive.
Prin nici un act normativ, imobilele naționalizate, cu destinației de locuințe, nu au fost trecute in corpore în proprietatea vreunei persoane juridice, astfel de treceri având caracter individual, însă imobilul cumpărat de reclamanți se afla la data încheierii contractului în proprietatea statului.
Ca parte a Guvernului, M. F., autoritate publică a puterii executive, are funcția de administrare a proprietății S. și de reprezentare, conform art. 1 alin. 1 și 2, lit. c și d din L. nr. 90/2001. S. Român, ca vânzător al imobilului a cărui proprietate au pierdut-o reclamanții, are calitate procesuală pasivă, fiind reprezentant conform art. 25 din D. nr. 31/1954 de Ministerul
Finanțelor Publice. C. procesuală pasivă a M.ui F. P. în nume propriu, nu este atrasă de dispozițiile art. 50 alin. 3 din Lega nr. 1. care stipulează că restituirea prețului prevăzut la alin. 2 și 21se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din L. nr. 1., cu modificările ulterioare. Ministerul Finanțelor Publice ar putea avea calitatea procesuală pasivă doar în ipoteza în care ar fi înstrăinat reclamanților un bun ce intră în patrimoniul propriu iar obligația de restituire s-ar face din bugetul propriu, iar nu din fondul extrabugetar prevăzut de art. 13 din L. nr. 1.. Apreciază că caracterul admisibil al acțiunii este pe deplin susținut atât de dispozițiile cu caracter special ale art. 501din L. nr. 1., cât și de cele ale dreptului comun, respectiv art. 1337 și următoarele Cod civil. Consideră că în mod corect instanța de fond și apel au reținut că în speță sunt aplicabile prevederile legii speciale. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 4. pronunțată la data de (...) în dosarul nr. (...) al J. C.-N. s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții N. D. și N. M., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 273.000 lei reprezentând valoarea de circulație a imobilului situat în C.-N., str. Câmpului, nr.40, et.3, ap. 107 și suma de 11.156 lei reprezentând despăgubiri, sume la care se va adăuga dobânda legală calculată de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri până la data efectivă a sumelor datorate. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților suma de 1.969 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele: În fapt, la data de (...) între reclamanți, în calitate de cumpărători și SC C. A. SA C.-N., s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 30999 având ca obiect imobilul situat în municipiul C.-N., str. Câmpului, nr. 40, etaj III, ap. 107 pentru prețul de 20.207.743 lei - ROL. Astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, valoarea de piață al imobilului supus analizei este de 273.000 lei. S-a reținut că la data vânzării locuința este ocupată de cumpărători în baza contractului de închiriere nr. 405929/(...). Dreptul de proprietate astfel dobândit a fost înscris în cartea funciară nr. 49287 C.-N. sub B 4-5 în favoarea reclamanților cu titlu de cumpărare cu interdicția de înstrăinare timp de 10 ani. proprietari tabulari anterior înscrierii dreptului de proprietate al reclamanților au fost B. M. și B. M., potrivit înscrierilor de sub B 1-2. Prin sentința civilă nr. 5. pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 8097/2003, instanța a respins acțiunea formulată de numiții B. M. și B. M. prin care aceștia au solicitat în contradictoriu cu C. Local C.-N. și reclamanții din prezenta cauză să se constate inopozabilitatea față de ei a contractului de vânzare cumpărare nr. 30999/(...), că acest contract nu constituie titlu valabil de întabulare și să se dispună în consecință rectificarea cărții funciare nr. 49287 în sensul radierii inscripțiilor de sub B 3-4-5. S-a reținut în esență că acțiunea astfel formulată este inadmisibilă câtă vreme acești reclamanți au avut la dispoziție o acțiune în realizare, respectiv puteau să solicite în condițiile L. nr. 1., până la data de (...), anularea contractului de vânzare cumpărare. Prin decizia civilă nr. 1. a C. de A. C., pronunțată în cadrul apelului împotriva sentinței nr. 5. mai sus rezumată, s-a admis în parte apelul și s-a dispus rectificarea cărții funciare nr. 49287 C.-N. și restabilirea situației anterioare prin radierea inscripțiilor de sub B 4-5, celelalte petite fiind respinse de către instanță. Hotărârea a fost menținută prin decizia civilă nr. 2. a C. de A. prin care, în mod irevocabil, s-au respins ca nefondate recursurile pârâților N. și a C. Local al M. C.-N. În esență, în considerentele deciziilor mai sus arătate s-a reținut că acțiunea acelor reclamanți apelanți este una întemeiată pe prevederile art. 45 din L. nr. 7/1996 și, întrucât înscrierea în cartea funciară s-a realizat în lipsa consimțământului foștilor proprietari tabulari, înscrierea nu a fost valabilă. Totodată, s-a reținut în mod expres că nu a fost supus analizei contractul de vânzare cumpărare care a stat la baza înscrierii în cartea funciară, pentru a se dispune rectificarea cărții funciare în sensul celor de mai sus nefiind necesară, potrivit legii, desființarea acestuia. Într-un alt litigiu, prin sentința civilă nr. 9. pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...), menținută în apel de către Tribunalul Cluj, instanța a admis acțiunea reclamanților N. în contradictoriu cu pârâții B. M., B. M. și S. Român prin C. Local al municipiului C.-N. și, în consecință, s-a constatat că S. Român a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin decizia nr. 1. emisă în temeiul D.ui nr. 2., s-a dispus radierea din cartea funciară nr. 49287 C.-N. a dreptului de proprietate al pârâților B. de sub B 1-2 și întabularea în același CF a dreptului de proprietate al S. Român, totodată constatându-se că reclamanții N. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului și dispunându-se întabularea dreptului acestora de proprietate asupra imobilului. În consecință, s-a respins acțiunea reconvențională a pârâților B. prin care aceștia au solicitat ca reclamanții N. să le recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului. În esență, reținând că pentru valabilitatea transmiterii dreptului de proprietate nu era necesară înscrierea dreptului de proprietate al S. Român în cartea funciară, aceste instanțe au reținut valabilitatea transmiterii dreptului de proprietate de către S. în patrimoniul reclamanților, după cum s-a reținut și buna credință a acestora din urmă. Soluția acestor două instanțe nu a fost menținută de Curtea de A. C. care, prin decizia civilă nr. 2., a admis recursul pârâților B. și, reținând neînscrierea dreptului de proprietate a S. Român în cartea funciară, a statuat că acesta nu a putut transmite în mod valabil reclamanților N. dreptul de proprietate asupra imobilului. În consecință, în mod irevocabil și cu putere de lucru judecat, a fost preferat și recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului în patrimoniul pârâților reclamanți reconvenționali B.. Pentru ca reclamanții din prezenta cauză să fie îndreptățiți la restituirea valorii de circulație al imobilului, astfel cum aceștia au solicitat, în temeiul prevederilor art. 501din L. nr. 1., trebuie stabilit dacă se poate considera că actul de vânzare cumpărare încheiat în temeiul L. nr. 1. a fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă precum și dacă acest contract a fost încheiat cu respectarea prevederilor L. nr. 1.. În ceea ce privește situația premisă a aplicării prevederilor art. 501din L. nr. 1., instanța a reținut că textul în discuție nu distinge cu privire la modalitatea în care acest contract a fost desființat, respectiv nu impune în mod expres și exclusiv anularea sau constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare în prealabil formulării acțiunii în pretenții, după cum nu instituie în mod expres nici condiția reținerii în persoana cumpărătorilor a bunei credințe la momentul încheierii contractului. De asemenea, textul citat nu face referire nici la cauza desființării contractului de vânzare cumpărare. Apoi, așa cum s-a arătat mai sus, prin decizia civilă nr. 2. a C. de A. C. s-a statuat în mod irevocabil că titlul reclamanților nu este valabil, prin el dreptul de proprietate a fost înstrăinat reclamanților de către un neproprietar (S. Român care nu și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară pentru ca mai apoi să poată să dispună de acesta). Ceea ce s-a reținut de către instanță a intrat în puterea de lucru judecat, aceste considerente susținând în mod direct soluția cuprinsă în dispozitivul deciziei judecătorești prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate în favoarea foștilor proprietari. În fața acestei hotărâri judecătorești, împrejurarea că actul de vânzare cumpărare nu a făcut obiectul unei acțiuni în anulare nu prezintă nici o relevanță câtă vreme dreptul de proprietate al reclamanților izvorât din acest contract a fost negat tocmai prin analiza implicită a modalității de încheiere a acestuia. Dată fiind situația particulară din prezenta cauză, ar fi excesiv să se ceară reclamanților să facă dovada desființării convenției de vânzare cumpărare pe calea unei acțiuni în anulare, cu atât mai mult cu cât foștii proprietari nu mai au acum nici un interes în acest sens. În plus, în cauza Tudor contra României, în care reclamantul a fost evins prin admiterea unei acțiuni în revendicare promovată de fostul proprietar, chiar dacă nu a analizat pe fond cererea reclamantului sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a arătat „mulțumită"; de jurisprudența instanțelor naționale de a acorda celor evinși o despăgubire ce depășește prețul plătit și indemnizat, situație în care, în spețe similare, a constatat încălcarea dreptului de proprietate recunoscut de prevederile art. 1 din Protocolul 1 al Convenției (paragraful 42 și 43). În ceea ce privește încheierea contractului cu respectarea prevederilor L. nr. 1., instanța a constatat că potrivit art. 9 din acest act normativ, chiriașii titulari de contract ai apartamentelor care nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după expirarea termenului prevăzut de art. 14 pentru depunerea cererilor de restituire de către persoanele îndreptățite, pot alege să cumpere acele apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului. Astfel cum s-a reținut și de către instanțele anterioare care, deși nu au analizat validitatea contractului prin raportare la prevederile L. 1., au supus totuși analizei dreptul de proprietate asupra imobilului, foștii proprietari ai acestuia, B. M. și B. M., nu au uzat de prevederile reparatorii instituite de L. nr. 1., după cum nu au uzat nici de cele prevăzute de L. nr. 1.. Instanța a reținut aceeași împrejurare, în prezenta cauză nefiind probată o stare contrară. Instanța a reținut că reclamanții au încheiat contractul de vânzare cumpărare la data de (...) cu respectarea prevederilor art. 9 din L. nr. 1., după expirarea termenului prevăzut de art. 14 din același act normativ și în care foștii proprietari puteau solicita măsuri reparatorii în temeiul legii, respectiv înainte de adoptarea L. nr. 1.. În ceea ce privește buna sau reaua credință a reclamanților la momentul dobândirii imobilului, instanța a constatat că asupra acestui aspect nici una din instanțele judecătorești care au statuat în cadrul situației determinate de dreptul de proprietate asupra imobilului nu s-a pronunțat în mod irevocabil. În decizia pronunțată în recurs și care a determinat, în mod implicit dar irevocabil, desființarea titlului de proprietate reclamanților nu s-a analizat în mod expres conduita reclamanților, pentru pronunțarea deciziei instanța comparând titlurile de proprietate ale foștilor proprietari cu cel al reclamanților și dând preferință dreptului de proprietate dobândit în regim de carte funciară, deci foștilor proprietari. Reclamanții au fost evinși în totalitate de dreptul lor de proprietate, aceștia nemaiputându-se prevala în mod valabil de titlul lor de proprietate, chiar neanulat fiind, iar dispozițiile art. 501alin. 1 din L. nr. 1., astfel cum aceasta a fost modificată prin prevederile L. nr. 1., nu fac decât să aplice instituția răspunderii pentru evicțiune, reglementată de art. 1337 și urm. C.Civ., într-un domeniu particular, respectiv cel al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și înstrăinate de stat unor chiriași de bună credință în baza L. nr. 1. și, prin urmare, nu au menirea de a exclude de la aplicare aceste din urmă prevederi legale. Principala obligație a vânzătorului este stabilită prin C. civ., care prevede obligația de a răspunde de bunul vândut, lucru care trebuie să fie în comerț (în circuitul civil - C. civ.), să existe în momentul încheierii contractului și să fie proprietatea vânzătorului. Obligația generică de a răspunde de bunul vândut implică în condițiile C. civ. garanția pentru liniștita folosință a lucrului, cunoscută sub forma obligației de garanție pentru evicțiune. Astfel, în C. civ. vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut. Obligația de garanție pentru evicțiune există atât atunci când evicțiunea provine de la un terț, cât și în cazul evicțiunii provenite dintr-un fapt personal al vânzătorului, iar pentru a antrena răspunderea vânzătorului evicțiunea trebuie să aibă o cauză anterioară vânzării. Constatând îndeplinite condițiile antrenării răspunderii, în ceea ce privește întinderea acesteia, instanța reține incidența art. 501alin. 1 din L. 1. prin raportare și în completare cu prevederile art. 1341 cod civil și, prin urmare, va recunoaște dreptul reclamanților la încasarea atât a valorii de circulație al imobilului, astfel cum acesta a fost stabilit prin expertiză, 273.000 lei, cât și "spezele instanței deschise de reclamanți împotriva vânzătorului și ale celei deschise de vânzător în contra sa";. În această din urmă privință însă, instanța a constatat că cererea reclamanților este parțial întemeiată, din totalul sumei solicitate reținându- se ca fiind justificată doar suma de 11.156 lei, cu dobânda legală aferentă potrivit reparării integrale a prejudiciului. Astfel, procesul deschis de vânzător împotriva reclamanților și în urma s-a produs evicțiunea este doar cel din urmă, având ca obiect acțiunea în revendicare promovată pe cale reconvențională de către foștii proprietari, respectiv în dosarul nr. 5061/2007 și, astfel cum acesta a fost înregistrat în apel și recurs, dosarul nr. (...). Verificând dovada spezelor efectuate, instanța a reținut că suma de 11.156 lei este formată din onorariile avocațiale plătite în baza contractelor de asistență juridică nr. 85/(...), 132/(...), 86/(...), 116/2008 și 69/2009, cu chitanțele aferente, precum și din taxa judiciară de timbru achitată de reclamanți în cadrul aceluiași proces, prin chitanța 672131285/(...). Având în vedere toate cele de mai sus, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 273.000 lei reprezentând valoarea de piață a imobilului precum și a sumei de 11.156 lei reprezentând daune interese. Văzând soluția ce a fost dată precum și cererea reclamanților întemeiată pe prevederile art. 274 C.pr.civ., instanța a obligat pârâtul și la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză, proporțional însă cu pretențiile admise - în cuantum de 1.969 lei reprezentând taxă judiciară de timbru - parțial (chitanța nr. 671004344/(...)) și onorariul expertului (chitanța nr. 4094934/1/(...), chitanța nr. 4306406/1/(...) - fila nr. 115) - cu precizarea că dovada achitării onorariului de avocat a fost depusă de către reclamanți după închiderea dezbaterilor și rămânerea în pronunțare și nu înainte de terminarea cercetării judecătorești, cum se impunea și, prin urmare, nu a fost luată în considerare la soluționarea cererii. Prin decizia civilă nr. 4./(...) a T. C., s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 4. pronunțată la data de (...) în dosarul nr. (...) al J. C.-N., care a fost păstrată în întregime. S-a respins cererea formulată de reclamanții N. D. și N. M. de aderare la apelul formulat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele: 1.In ceea ce privește apelul declarat de către pârât: In ceea ce privește motivul de apel vizând lipsa calității procesuale pasive a S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice tribunalul a reținut ca art. 50 si 50 indice 1 din L. 1. reprezintă aplicații particulare ale nulității actului juridic și ale răspunderii ce revine vânzătorului. Imobilul vândut în speță reclamanților intimați a aparținut S. Român sau cel puțin vânzarea s-a realizat din patrimoniul său chiar dacă cu ajutorul unor mandatari (în speță SC C. SA),iar prețul a intrat practic în același patrimoniu, S. Român hotărând apoi asupra modului de utilizare a sumelor încasate . In aceste condiții este firesc ca fie restituirea prețului, fie obligația de despăgubire la valoarea de piață în cazul pierderii proprietății să se realizeze tot de către vânzător, respectiv de către S. Român . Prevederea cuprinsă în art. 50 alin.3 din L. 1. nu este o derogare de la aceste reguli de drept comun ci indică doar din cadrul instituțiilor si autorităților publice care dintre ele este mandatata ca după admiterea unei acțiuni de acest gen în numele vânzătorului să facă efectiv restituirea sau să plătească efectiv despăgubirea. A concluziona contrariul ar însemna a stabili obligații ce derivă din încheierea unui contract de vânzare-cumpărare desființat ulterior prin hotărâre judecătoreasca în sarcina unei alte persoane decât cea care a avut calitatea de parte contractanta ceea ce este de neacceptat chiar și în cazul vânzărilor făcute din patrimoniul S. Român. Dacă s-ar fi dorit acordarea calității procesuale pasive M.ui F. P. sau consiliilor locale s-ar fi prevăzut în mod expres acest lucru ori art. 50 alin.3 din L. 1. nu cuprinde o asemenea dispoziție expresă. În baza acestor considerente tribunalul a apreciat că în speță calitatea procesuală pasivă aparține S. Român, iar Ministerul Finanțelor Publice este doar autoritatea publică mandatată să facă în numele său restituirea de preț să plătească valoarea de piață a imobilului din fondul extrabugetar constituit la nivelul său. În ce privește motivul de apel vizând admisibilitatea acțiunii așa cum s-a arătat și de către intimații reclamanți în întimpinarea depusă în apel și cum rezultă și din cuprinsul cererii de chemare în judecată cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe prevederile art. 50 indice 1 din L. 1. în principal și în subsidiar pe prevederile de drept comun în materie de evicțiune. Nu există nicio reținere contradictorie în ceea ce privește aplicarea în speță a art. 50 indice 1 din L. 1. și obligația de plată a taxei de timbru stabilită de către prima instanță. Astfel, prima instanță a apreciat că prevederile art. 50 indice 1 din L. 1. sunt aplicabile doar pentru petitul 1, iar petitul 2 este supus dreptului comun si este astfel timbrabil. T. a apreciat că cererea de despăgubiri la valoarea de piață formulată în speță intră sub incidența art. 50 indice 1 din L. 1. chiar dacă contractul de vânzare-cumpărare din speță nu a fost anulat, el continuând să fie valabil. Astfel art. 50 indice 1 din L. 1. a fost introdus prin L. 1.. Aceasta lege in art. 8 când aduce modificări articolului 20 din L. 1. reglementează în favoarea chiriașilor care au cumpărat cu bună-credință imobilele în care locuiau și ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile un drept de a li se atribui cu prioritate o locuință din fondul locativ de stat. Analizând acest text de lege rezulta ca in elaborarea L. 1. prin contracte desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile legiuitorul a înțeles acele contracte desființate nu doar în urma unei acțiuni în anulare, ci acele contracte în care cumpărătorul a pierdut dreptul de proprietate în favoarea foștilor proprietari, în urma unei acțiuni în revendicare, cum este cazul și în speță . La art. 18 din aceeași lege atunci când introduce actualul art. 50 indice 1 legiuitorul folosește doar sintagma de contracte desființate prin hotărâri judecătorești fără a mai explica sintagma de ". prin hotărâri judecătorești"; pe care a definit-o deja in art. 8 din același act normativ . Ca atare tribunalul a concluzionat ca in cadrul L. 1. prin sintagma de ". desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile";se înțeleg atât contractele anulate efectiv cât și cele rămase fără efecte ca urmare a admiterii unei acțiuni în revendicare. Și în speță, reclamanții intimați au pierdut dreptul de proprietate fiind evinși de foștii proprietari în baza a două acțiuni de drept comun, una prin care într-o primă etapă s-a dispus radierea dreptului lor din cartea funciara și în a doua etapă s-a dat preferință în cadrul acțiunii în revendicare dreptului de proprietate al foștilor proprietari. Neanularea efectiva a contractului de vânzare-cumpărare nu este imputabila reclamanților intimați, ci se datorează opțiunii foștilor proprietari de a folosi calea dreptului comun pentru a-și redobândi imobilul, însa cu același efect pentru contractul în discuție ca și în cazul unei anulări efective, respectiv pierderea dreptului de proprietate. Așa cum s-a arătat mai sus, vânzătorul din contractul de vânzare cumpărare din litigiu este S. R.. Chiar și în ipoteza inexistenței art. 50 indice 1 din L. 1. același vânzător reprezentat în condițiile art. 25 din D. 31/1954ar fi trebuit sa răspundă în speță pentru evicțiune și nu C. Local al Mun. C.- N. Cum rezultă și din hotărârile judecătorești anexate cererii de chemare în judecată, contractul de vânzare-cumpărare nu a fost anulat, el continuând să producă efecte între părțile contractante. Cumpărătorii au pierdut însă dreptul de proprietate în urma acțiunii în revendicare formulate de un terț. Ca atare vânzătorul are obligația de garanție pentru evicțiune respectiv S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și nu o altă persoană. Cerințele angajării acestei răspunderi sunt întrunite în speță întrucât a existat o tulburare în drept a cumpărătorilor, ea este anterioară cumpărării iar cumpărătorii nu cunoșteau cauza evicțiunii. În ce privește această ultimă condiție, raportat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare -(...) -imobilele preluate în baza D.ui 2. făceau obiectul L. 1.. Foștii proprietari nu au formulat cerere de restituire în baza acestei legi. Erau îndeplinite toate celelalte condiții de cumpărare -. necontestat în speță - ca atare la acea dată cumpărătorii nu puteau cunoaște că ar fi posibil sa fie evinși de foștii proprietari, D. 2. fiind apreciat la aceea data a fi un titlu in economia L. 1. care reglementa aceste vânzări. Rezultă din cele mai sus expuse că în speță contractul de vânzare cumpărare s-a încheiat cu respectarea prevederilor L. 1. și astfel este incident art. 50 indice 1 din L. 1. iar pentru ceea ce nu se acoperă prin acest text de lege sunt întrunite condițiile de drept comun ale răspunderii pentru evicțiune. În hotărârile judecătorești pronunțate anterior nu s-a verificat dacă contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu respectarea sau nu a prevederilor L. 1.. Pentru prima dată această analiză se face în prezentul litigiu. Așa cum s-a arătat mai sus L. 1. si HG 20/1996 în forma în care se prezentau la data de (...) prevedeau ca preluările realizate în temeiul D.ui 2. sunt preluări cu titlu care fac obiectul L. 1.. Foștii proprietari nu au formulat cerere de restituire in temeiul acestei legi . Erau îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 9 si 10 din L. 1. fapt ce rezultă din împrejurarea că reclamanții erau chiriași din anul 1987 și din situația juridică și faptică a imobilului. Împrejurarea că ulterior s-a apreciat că reclamanții nu au un titlu de proprietate opozabil fostului proprietar în temeiul dreptului comun și a regulilor de carte funciară nu duce la concluzia că în speță nu s-au respectat prevederile L. 1.. Nici măcar statuarea că titlul S. Român este un titlu nevalabil nu este suficientă în acest sens întrucât așa cum s-a arătat mai sus, la data de (...) L. 1. se opera doar cu distincția dintre "imobile preluate cu titlu"; si "imobile preluate fără titlu"; și permitea vânzarea imobilelor preluate cu titlu, unul din aceste titluri expres prevăzute în lege fiind D. 2.. Obligația de garanție pentru evicțiune revine S. R.. Mandatul dat lui SC C. vizează doar operațiunile de vânzare cumpărare altfel spus este un mandat dat doar pentru o operațiune clar determinată. Ca atare, în prezenta speță în care se pune problema răspunderii pentru evicțiune ținând cont de limita mandatului mai sus menționat se revine la situația de drept comun consacrata de art. 25 din D. 31/1954. 2. In ceea ce privește aderarea la apel tribunalul a apreciat că depunerea contractului de asistenta juridică din care rezultă cuantumul onorariului nu este suficientă pentru acordarea acestuia cu titlu de cheltuieli de judecată. Astfel, acest onorariu, așa cum au arătat și intimații reclamanți până în prezent nu este achitat. În aceste condiții, el nu a fost încă suportat de către reclamanții intimați și ca atare nu poate fi pus pe seama părții adverse sub forma cheltuielilor de judecată. Chiar dacă contractul de asistență juridică este titlu executoriu acest aspect nu infirma cele mai sus indicate. Părțile din acest contract, până la plata efectivă a onorariului, au posibilitatea de a aduce modificări acestuia, astfel că doar la momentul plății onorariului de avocat sau a executării sale silite se poate stabili cu certitudine care sunt cheltuielile de judecata ce pot fi pretinse de la partea adversă, reclamanții intimați putându-le cere și pe cale separată. Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal recurs pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței admiterea recursului, modificarea deciziei atacate in sensul admiterii apelului declarat de pârât și respingerii acțiunii formulata de reclamanții intimați N. D. si N. M., in principal, ca fiind formulata împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva si, in subsidiar ca inadmisibila si nefondata. În motivarea recursului, pârâtul a invocat următoarele: Reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, întrucât, raportat la obiectul cauzei, respectiv restituirea prețului de piața sau a prețului actualizat pentru imobilele achiziționate in baza L. nr. 1., precum si la actul normativ incident, respectiv L. nr. 1., S. R. nu are calitate procesuala pasiva. Așa cum reiese din prevederile art. 50 alin. (3) din L. nr. 1., restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice dintr-un fond extrabugetar pus la dispoziția acestuia. Ca urmare, in astfel de cauze, calitate procesuala pasiva are doar Ministerul Finanțelor Publice in nume propriu si nu S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, așa cum, in mod greșit s-a reținut de instanțele anterioare. Potrivit art. 50 alin. 3 din L. nr.1., restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2 În opinia recurentului, acțiunea reclamanților trebuia respinsă ca inadmisibilă, având în vedere faptul că nu există o hotărâre judecătorească irevocabilă de desființare a contractului de vânzare-cumpărare nr.30999/(...), potrivit art. 50 1din L. nr.1., o astfel de hotărâre judecătorească constituind condiție pentru acordarea prețului de piață. Din hotărârile judecătorești anexate, rezultă că între intimații reclamanți si foștii proprietari ai imobilului au avut loc două procese, fiecare judecate în trei grade de jurisdicție, însă nici una din acțiunile in justiție nu a avut ca obiect constatarea nevalabilității contractului de vânzare-cumpărare nr. 30999/(...) si analizarea încheierii lui prin raportare la prevederile L. nr. 1., astfel încât acest contract nu a fost desființat prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile așa cum menționează textul art.50 ind. l din L. nr. 1.. Pe de altă parte, hotărârile instanțelor de fond s-au pronunțat cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 501din L.nr.1., întrucât contractul de vânzare-cumpărare nr. 30999/(...) a fost încheiat cu eludarea prevederilor L. nr. 1.. Prin decizia civilă nr. 2241/R/(...) a C. de A. C. instanța a reținut că în momentul cumpărării apartamentului reclamanții nu s-au bazat pe cuprinsul cărții funciare, situație în care nu pot obține intabularea împotriva pârâților față de care nu dispun de nici un titlu valabil. În mod greșit a reținut instanța de apel că pârâții nu au investit judecătoria cu analizarea titlului de proprietate al statului și nici a titlului de proprietate al reclamanților. Din moment ce pârâții sunt proprietari de carte funciară, nici nu era necesară această investire a instanței, față de dispozițiile art. 30 din L. nr. 7/1996, conform căruia dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau construit cu bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul" (pag. 5, alin. 9.10, din decizia civilă nr. 2241/r/(...) a C. de A. C.). Reclamanții au cumpărat apartamentul de la un neproprietar, indiferent că acesta este statul român sau o alta persoana" pag. 6 alin. 1 din decizia civila nr. 2241/R/(...) a C. de A. C.). Reclamanții nu au dobândit în mod legal dreptul de proprietate, având titlul dobândit de la un neproprietar" (pag. 6 alin. 3 din decizia civila nr. 2241/R/(...) a C. de A. C.). De asemenea, Curtea de A. C. a constatat că :„S. Român nu a expropriat imobilul proprietatea pârâților pentru cauză de utilitate publică și nici conform principiilor generale ale dreptului internațional, respectiv a pactelor și tratatelor internaționale la care R. este parte, ci a procedat la o preluare abuzivă, în temeiul unui act normativ în prezent abrogat, motiv pentru care nici nu și-a mai intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară." (pag. 9 alin. 2 din decizia civila nr. 2241/R/(...) a C. de A. C.). Prin întâmpinarea formulată (f. 8-10), reclamanții au solicitatrespingerea recursului și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. S. Român are calitate procesuală pasivă, în temeiul art. 25 din D. nr. 31/1954. Ministerul Finanțelor Publice ar putea avea calitate procesuală pasivă doar în ipoteza în care ar fi înstrăinat reclamanților un bun ce intra în patrimoniul propriu, iar obligația de restituire s-ar face din bugetul propriu, iar nu din fondul extrabugetar prevăzut de art. 13 din L. nr. 1.. Caracterul admisibil al acțiunii este pe deplin susținut atât de dispozițiile cu caracter special ale art. 501alin. 1 din L. nr.1., cât și de cele ale dreptului comun, art. 1337 și urm. C. civil, invocate de reclamanți în acțiunea introductivă. Chiar dacă titlul reclamanților nu a fost desființat, acesta a fost lipsit de toate atributele, dându-se preferință titlului deținut de foștii proprietari. Referirile recurentului la încălcarea dispozițiilor L. nr. 1. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare de către reclamanți nu constituie statuări ale instanței conținute în decizia civilă nr. 2. a C. de A. C. ci, pentru a le putea fi recunoscut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat ci, reprezintă motivele de recurs formulate de foștii proprietari în cadrul acelui litigiu, expuse în considerentele hotărârii de către instanța de recurs. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român din perspectiva art. 50 alin. 3 din L. nr.1., invocată și în fața instanțelor de fond și corect respinsă de către acestea, nu este întemeiată. Potrivit art. 50 alin. 3 din L. nr.1., restituirea prețului prevăzut la alin. 2 și 21(prețul actualizat și prețul de piață), se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din L. nr. 1., cu modificările ulterioare. Prevederea legală pe care pârâtul recurent își întemeiază susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a S. Român vizează procedura efectivă de executare a hotărârilor prin care se restituie prețul actualizat sau prețul de piață. Această dispoziție legală vizează faza de executare a hotărârii. Litigiul propriu-zis în urma căruia se obține o hotărâre de restituire a prețului nu se poartă în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu ci, cu S. Român, cel care, de altfel, este și vânzătorul imobilelor înstrăinate în temeiul L. nr. 1., reprezentat în cadrul acelor tranzacții prin consiliul local. Or, potrivit art. 25 din D. nr. 31/1954, S. Român este reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, cu excepția situațiilor în care prin lege specială se stabilește un alt reprezentant (de ex. în litigiile având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza L. nr. 1., calitate procesuală pasivă are S. Român prin consiliul local al unității administrativ-teritoriale prin intermediul căreia s-a încheiat contractul). Întrucât în litigiile având ca obiect angajarea răspunderii statului pentru evicțiune - pe dispozițiile art. 50, 501din L. nr.1. - nu se prevede în mod expres cine reprezintă S. Român, devine aplicabilă norma generală instituită prin art. 25 din D. nr. 31/1954. De altfel, este de remarcat faptul că deși pârâtul S. Român invocă excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că are calitate de parte în proces Ministerul Finanțelor Publice, recursul este promovat chiar de către acesta din urmă, aspect care rezultă atât din antetul care poartă denumirea și sigla M.ui F. P., cât și din semnăturile și ștampila de pe declarația de recurs, aparținând tot M.ui F. P., respectiv persoanelor care îl reprezintă - directorul executiv și șeful serviciului juridic. Reiese că entitatea pe care statul, invocându-și propria lipsă de calitate procesuală pasivă, o arată ca fiind titulară a calității procesuale pasive - Ministerul Finanțelor Publice - este tocmai cea care promovează recursul, fiind, prin urmare, prezentă efectiv în cadrul procesual al litigiului dedus judecății. M.ivul vizând inadmisibilitatea acțiunii întemeiată pe împrejurarea că în absența unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 30999/(...) și să se analizeze încheierea acestuia prin raportare la prevederile L. nr. 1., nu este îndeplinită una din cerințele art. 501alin. 1 din L. nr.1. pentru a se acorda restituirea prețului de piață al imobilului, este de asemenea, nefondat. Așa cum corect au reținut instanțele de fond, interpretarea unei dispoziții legale trebuie făcută în sensul în care aceasta produce efecte. Este adevărat că în privința contractului de vânzare-cumpărare nr. 30999/(...) nu există o hotărâre judecătorească prin care să se statueze în mod explicit nulitatea sa absolută. Din analizarea ansamblului procedurilor judiciare purtate între reclamanții N. D. și M. pe de o parte și S. Român, precum și numiții B. M. și M. pe de altă parte, reiese cu evidență că deși titlul reclamanților teoretic este în ființă, ei au pierdut dreptul de proprietate. În cadrul unei acțiuni în rectificarea înscrierii în cartea funciară și a unei acțiuni în revendicare, prin care titlul lor - contractul nr. 30999/1996 - a fost comparat cu titlul foștilor proprietari, dându-se întâietate acestuia din urmă, reclamanții au pierdut dreptul de proprietate asupra bunului dobândit prin cumpărare de la S. R. Prin sentința civilă nr. 5. a J. C.-N., definitivă prin decizia civilă nr. 1. a C. de A. C. și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2. a C. de A. C., s-a dispus rectificarea CF nr. 49287 C.-N. și restabilirea situației anterioare prin radierea dreptului de proprietate al reclamanților N. Prin sentința civilă nr. 9., definitivă prin decizia civilă nr. 2. a T. C. și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2. a C. de A. C. s-a admis acțiunea în revendicare formulată pe cale reconvențională de către pârâții B. M. și M. în contradictoriu cu reclamanții N. D. și M., fiind obligați reclamanții să le recunoască pârâților dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 7 înscris în CF nr. 49287 C.-N., apartament ce a constituit și obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 30999/1996 încheiat de reclamanți. Reiese din cele arătate că, deși contractul de vânzare-cumpărare nr. 30999/1996 nu a fost anulat, reclamanții cumpărători au pierdut proprietatea asupra bunului obiect al acestui contract, în cauză devenind incidente prevederile legale care reglementează răspunderea vânzătorului pentru evicțiune. Această răspundere este reglementată atât prin dispoziții de drept comun, art. 1337 C. civil, cât și prin art. 501din L. nr.1., care este o aplicare particulară a răspunderii pentru evicțiune, instituită prin legea specială. Dispozițiile L. nr. 1. prin care s-a introdus art. art.50¹ în L. nr. 1. fac distincție între desființarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de foștii chiriași ca efect al eludării prevederilor L. nr.1. și desființarea acestor contracte ca efect al altor cauze, esențial fiind ca actele să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor L. nr. 1.. Potrivit pct. 8 din L. nr. 1. la articolul 20, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (2^1)-(2^3), cu următorul cuprins: "(2^1) În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor L. nr. 1., cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărat cu bună- credință imobilele în care locuiau și ale căror contracte de vânzare- cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuințe din fondurile de locuințe (…). Din reglementarea legală evocată, reiese că noțiunea de „ desființare a contractelor de vânzare-cumpărare"; prevede două situații: în prima categorie intră anularea contractului pentru nerespectarea prevederilor L. nr. 1. (imobilul nu făcea obiectul L. nr.1., nu putea fi înstrăinat, etc.), iar în cea de- a doua intră admiterea acțiunii în revendicare a fostului proprietar, în cadrul căreia se compară titlurile, precum și orice altă acțiune care are ca efect lipsirea de efecte juridice a contractului, fără să se constate eludarea prevederilor L. nr.1.. Această prevedere, conținută așa cum am arătat anterior în pct. 8 al L. nr. 1., se coroborează cu pct. 18 din același act normativ, prin care s-a introdus în L. nr. 1. articolul 50^1, întrucât potrivit prevederilor art. 16 din L. nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, pentru evitarea paralelismelor, în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Or, definirea noțiunii de „. a contractului de vânzare-cumpărare făcută în pct. 8 din L. nr. 1. este pe deplin valabilă și pentru aceeași noțiune conținută în pct. 18 din același act normativ, care introduce art.50¹ alin.1 în L. nr. 1. și care prevede : "proprietarii ale căror contracte de vânzare- cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor L. nr. 1., cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare";. Foștii proprietari ai imobilului, B. M. și M. nu au întreprins demersuri în vederea redobândirii dreptului în baza legilor reparatorii adoptate în această materie - L. nr. 1. și L. nr. 1., primul demers făcut fiind acțiunea având ca obiect rectificarea cărții funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate al cumpărătorilor N., în dosar nr. 8093/2003 al J. C.-N. Vânzătorul (în speță S. Român, aceeași entitate indiferent dacă este reprezentat de consiliul local, cum a fost la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau de Ministerul Finanțelor Publice cum este în prezentul cadru procesual), este de drept obligat, a răspunde către cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut. Obligația de garanție pentru evicțiune există atât atunci când evicțiunea provine dintr-un fapt personal al vânzătorului, cât și atunci când provine de la un terț, această din urmă situație fiind incidentă în cauză. Pentru a antrena răspunderea vânzătorului, evicțiunea trebuie să aibă o cauză anterioară vânzării, condiție îndeplinită în cauză, prin faptul că S. Român nu avea calitatea de proprietar la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 30999/1996 cu reclamanții, aspect reținut cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 2. a C. de A. C. Instanțele de fond au procedat la verificarea condiției de respectare a dispozițiilor L. nr. 1. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, statuând în mod corect că aceste prevederi au fost respectate: L. 1. si HG 20/1996 în forma în care se prezentau la data de (...) prevedeau ca preluările realizate în temeiul D.ui 2. sunt preluări cu titlu care fac obiectul L. 1.. Foștii proprietari nu au formulat cerere de restituire in temeiul acestei legi . Erau îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 9 si 10 din L. 1. fapt ce rezultă din împrejurarea că reclamanții erau chiriași din anul 1987 și din situația juridică și faptică a imobilului. Împrejurarea că ulterior s-a apreciat că reclamanții nu au un titlu de proprietate opozabil fostului proprietar în temeiul dreptului comun și a regulilor de carte funciară nu duce la concluzia că în speță nu s-au respectat prevederile L. 1.. Nici statuarea că titlul S. Român este un titlu nevalabil nu este suficientă în acest sens întrucât așa cum s-a arătat mai sus, la data de (...) L. 1. se opera doar cu distincția dintre "imobile preluate cu titlu"; si "imobile preluate fără titlu"; și permitea vânzarea imobilelor preluate cu titlu, unul din aceste titluri expres prevăzute în lege fiind D. 2.. În prezenta cauză, cum corect a procedat prima instanță, sunt de reținut și statuările C. Europene Drepturilor Omului, care în cauza Tudor Tudor contra României, condamnând statul pentru practica neunitară în materia restituirilor, s-a declarat mulțumită de calea oferită de C. civil - art. 1337-1351- apreciind că este suficientă pentru a asigura o reparație în situații precum cea a reclamantului ( identică, din perspectiva modului în care a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului cumpărat în baza L. nr. 1. cu cea a reclamanților N.). Cu puțin timp înaintea pronunțării acestei hotărâri de către instanța europeană - (...)- în legislația internă a intrat în vigoare, la (...), L. nr. 1., care a modificat și completat L. nr. 1. inclusiv cu introducerea art.50¹ alin.1 în L. nr. 1.. Această prevedere constituie o aplicație particulară a răspunderii pentru evicțiune, în cazul desființării contractelor de vânzare- cumpărare încheiate în temeiul L. nr. 1. și fiind conținută în actul normativ special- L. nr. 1.- are prioritate în aplicare în materia pe care o reglementează, față de prevederile de drept comun, art. 1337 și următoarele Cod civil. Pentru toate considerentele arătate, constatând că în prezentul litigiu în mod corect s-a restituit reclamanților prețul de piață al imobilului asupra căruia au pierdut dreptul de proprietate, fiind evinși de foștii proprietari de la care S. Român a preluat bunul, preț de piață stabilit în baza raportului de expertiză judiciară întocmit, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatului N. D. suma de 5000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat (f. 12). PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE L. DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 4. din 21 octombrie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului N. D. suma de 5000 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. C. V. A.-T. N. A. A. P. M. L. T. Red. MV dact. GC 2 ex/(...) Jud. apel. A.A.M., O.R.Ghișoiu
| ← Decizia civilă nr. 1258/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1549/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
